Ziua Pământului: între cer şi pământ

Conform site-ului Ecomagazin „peste 4.000 de organizaţii neguvernamentale şi 700 de milioane de oameni din 170 de ţări sunt implicaţi în acţiuni de protejare a resurselor naturale ale planetei.”
„Ziua Pământului” a fost sărbătorită pe 22 aprilie, prin diverse acţiuni ecologice. A fost şi „Ora Pământului” pe 28 Martie 2009 intre 20:30-21:30, acţiune în care toţi am fost invitaţi să stingem lumina pentru o oră.
Greenpeace a lansat miercuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Pământului, un nou videoclip impresionant despre suferinţele planetei Terra şi despre cum am putea să o salvăm şi să ne salvăm şi pe noi, implicit.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zVu9eawb1QY]

Greenpeace are nevoie de trei milioane de oameni ca să devină activişti climatici. “Este un număr mare întrucât Pământul are nevoie de acţiuni imense anul acesta”, spune asociaţia într-un comunicat.
Mereu în urma diferitelor discuţii pe diferite subiecte aici pe blog sau aiurea-n tramvai finalul inevitabil a fost acelaşi: ce putem face?
De multe ori habar n-am sau soluţiile mele pe de o parte sunt prea radicale, pe de altă parte inevitabil „a face” ceva implică acţiune iar din toată experienţa mea, a acţiona nu a fost, nu este şi nici nu cred că o să fie nici în viitor ceva caracteristic nouă. Şi am spus nouă fiindcă nu intenţionez să mă exclud.

09-04-24_3472

Pesimism? Citez din blogul unei prietene: „Cercetători din întreaga lume prevăd un viitor sumbru pentru omenire mai curând decât bănuiam.
Studii recente au arătat că până în 2100 nivelul oceanului planetar va creşte cu până la 1 metru, deşi acum doi ani, ONU anunţa o creştere maximă de 59 cm. Această descoperire aduce estimări alarmante cu privire la efectele resimţite atât de oameni cât şi de natură.
Anual, nivelul apelor creşte cu până la 3 milimetri, ceea ce reprezintă dublul faţă de media secolului 20. Numai Groenlanda pierde între 200- 300 kilometri cub de gheaţă în fiecare an, fapt ce contribuie la creşterea nivelului apelor cu peste 1 milimetru.
Statele şi porţiunile de uscat cu altitudine mică ar putea vedea cum o mare suprafaţă din ele este acoperită de ape. Insule precum Maldive ar putea dispărea complet. Astfel, omenirea ar putea fi martora unor migratii în masă, deoarece toate zonele de coastă vor fi inundate. 600 milioane de oameni vor fi afectaţi şi peste o treime din speciile de plante şi animale ar putea dispărea.
În faţa unor asemenea probleme, marile puteri ale lumii ar putea intra în conflict pentru resursele necesare existenţei. Creşterea temperaturii, din cauza efectului de seră, ar putea aduce apariţia unor boli tropicale, cum e malaria. Specialiştii spun că mai exista şanse de 50 % ca până în 2050 să reducem efectul de seră prin scăderea emisiilor poluante cu 3%, şi astfel să prevenim o parte din dezastrele iminente.”

Din punctul meu de vedere 50% şanse înseamnă şanse zero.

09-04-24_349909-04-24_355709-04-24_3564

Vorbim despre sărbătorile religioase, vorbim despre manifestările ecologice, cred că în toate este prea mult artificiu, formalism excesiv şi mult prea puţini oameni mai au credinţă, prea puţini oameni sunt dispuşi să facă ceva efectiv dincolo de declaraţiile pompoase, de datul din cap, de a subscrie la anumite idei fiindcă este „trandy”, e la modă, dă bine…
Dovadă stau mormanele de gunoi din colţul blocului, din pădurile devenite loc de pelerinaj pentru grătarele de week-end, trotuarul pe care călcăm şi unde ne golim buzunarele cu nonşalanţă.

Ajungem mereu la aceleaşi discuţii: educaţie, bun simţ… eventual conştiinţă.

sau făcut locuri de parcare...dar...
s-au făcut locuri de parcare...dar...tot zona verde e de bază!

09-04-24_347609-04-24_3480
„Perturbarea factorilor de mediu într-o manieră drastică are efect direct asupra evoluţiei fiinţelor vii, iniţial asupra capacităţii acestora de adaptare şi ulterior asupra capacităţii de supravieţuire, putând constitui, în cazuri extreme, factori de eliminare a anumitor specii din reţelele trofice cu consecinţe drastice asupra evoluţiei biodiversităţii la nivel local şi cu impact la nivel general”, susţine Ministerul Mediului în ghidul său.

Natura rezistă şi se împotriveşte în binele nostru agresiunilor la care o supunem conştient sau inconştient zi de zi. Dar nu ştiu cât o să mai reziste…  Hai să mai dăm puţin din umeri.

09-04-24_349509-04-24_348409-04-24_348609-04-24_3588

Fierbinte pe teren alunecos

Ce înseamnă comercial? Am mai vorbit despre asta, în opinia mea totul este comercial. Şi cea mai extremă formă de muzică – să zicem Grindcore, Noise sau Death Metal – este comercială atâta timp cât există cerinţă pentru ea, sunt consumatori. Mulţi cred că doar muzica Pop, adică muzica populară consumată de mase mari, este comercială, dar adevărul este că se fabrică – şi contra-fabrică – şi muzică Rock. Să ne amintim de „bum-ul” Grunge şi câte copii de Nirvana sau Pearl Jam au apărut, să privim spre aşa zisul curent Emo, care nu este altceva decât o schemă de marketing, un ambalaj pentru a da o identitate (falsă) unei noi generaţii şi a vinde un produs reîncălzit. Dar aşa s-a întâmplat şi cu Punk-ul şi cu orice unde cineva influent a mirosit şi cea mai mică urmă de profit. Nu cred nici în ideea că cineva se apucă să „facă” muzică doar pentru sine şi nu vrea să împartă produsul cu cineva… Acum dacă acest produs îşi găseşte drumul, rezonanţa în 10 oameni, 100 sau 1 milion depinde de mulţi-mulţi factori.
Noul meu proiect se numeşte HOTRIDERS ON ICE şi sper ca albumul „Seeds And Stains” să fie gata în următoarele luni. Când anterioara mea formaţie, NATION’S SLUM a naufragiat după o carieră frumuşică în 1998, efectiv n-am mai găsit oameni cu care să încerc să construiesc sau să reconstruiesc ceva. Am traversat şi atunci – ca şi acum – o perioadă mai dificilă, dar am avut câţiva prieteni adevăraţi care au fost lângă mine. Datorită lor – Marius şi Cipango – m-am apropiat de computer şi de muzica digitală. Am fost şi voi rămâne un fan Nine Inch Nails, cum din copilărie ascult şi Kraftwerk, adică eram familiarizat cu sunetul electronic, dar una e să asculţi, alta e să produci. Nu odată am auzit opinia că astfel de produse sunt „fără suflet”, sunt pur sintetice sau simple coloane sonore. Cred că cei care spun asta, nu ştiu despre ce vorbesc.
E la fel ca şi cum ai spune despre Hendrix că a fost un zero barat, a contat doar chitara Fender şi Marshall-ul pe lămpi forjat la maxim.
Habar n-am ce impact (comercial) o să aibă HOTRIDERS ON ICE, n-am făcut nici un calcul şiret anterior să mă apuc de el. Cum nici cu PANSAMENT n-am făcut în beciul lui Ernst în 1988 şi am cântat pur şi simplu. Muzica nu este chirurgie, este energie.
Găsiţi video-clipul promoţional pe YouTube şi pe MySpace am încărcat pentru descărcare cinci piese. Nu cred că voi avea un milion de accesări nici de data aceasta, da’ nici nu consider că aş fi în concurs pentru ceva. 🙂

Ce să spun despre propriul meu rahat altceva decât, e tare! Ha ha ha! 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dryd8wafhdI]

Nu o să vedeţi clipul pe MTV, nici înainte şi după ştiri cum am văzut că se promovează mai nou anumite produse, nu ştiu cât o să reziste şi pe YouTube şi piesa probabil nu o să fie difuzată la radio. Dar toate acestea nu au nicio relevanţă.

Vorba Unui Şoricel: „oricum o dai, viaţa omului e încă mai largă decât politica sau religia!”

hotriders on ice - seeds and stains

În rest, totul este „normal”: leul cade simţitor, criza ca criza (ha ha ha!), dar s-au vândut şi anul acesta 150 de milioane de ouă şi 60 milioane litri de vin, conducerea bisericii ortodoxe a descoperit adevărata şi falsa lumină a învierii adusă de la Ierusalim, sărăcia împinge o femeie să-ţi vândă copii, ea o să ajungă-n puşcărie, dar sistemul ineficient dis-funcţionează în continuare, Becali a fost eliberat, oamenii lui nu şi…Vanghelie dă dovadă de faptul că nici „almanahele” nu le-a citit: „Cine-i Depeche Mode?! Ăştia care vin la concert nici nu ies la vot…” 😛

09-04-19_326909-04-19_328109-04-19_329209-04-19_327509-04-19_340109-04-19_334209-04-19_334809-04-19_336309-04-19_335309-04-19_3391

Isus de hipermarket

Ne îngropăm întunericul… ne ascundem de noi înşine, nu ne acceptăm, dar vrem iertare, ne dorim iubire. Revelaţia că nu există salvare şi că drumul către lumină trece mereu prin întuneric, frica de a nu ajunge afară doar prin traversarea hăului din noi. Uşurinţa cu care aruncăm cuvinte sau pietre şi pretindem mângâiere şi înţelegere. Decupăm convenientul şi-l tălmăcim preferenţial după necesitatea situaţiei. Plecăm capul, dar ni se cuvine tot… S-a pierdut Dumnezeu în translaţie… sau noi în detaliile în care se ascunde dracul?

Dacă Isus a murit pentru păcatele noastre, nouă ce ne-a mai rămas de făcut? Păcătuim liniştiţi… se drege cu o spovedanie, Isus ne aşteaptă-n rai cu braţele deschise?

Trebuie să alegem între carne şi spirit sau le putem avea pe amândouă? Tradiţie sau… Twitter? Ha ha ha! 😛 Între trecut şi viitor, între om şi Dumnezeu, ce ne facem fiecare din noi , în prezent, când rămânem singuri şi stingem lumina?

portret_001portret_002

Paştele este o sărbătoare religioasă ce se regăseşte atât în creştinism cât şi în iudaism, dar unele obiceiuri de Paşti se regăsesc şi în antichitatea anterioară religiilor biblice.
Pesah (Paştele evreiesc) este o sărbătoare religioasă celebrată de evrei în amintirea eliberării din robia egipteană şi ieşirii lor din Egipt (Exodul), sub conducerea lui Moise.
Paştele evreiesc este o sărbătoare anuală fixă din calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de Paştele creştin, care începe obligatoriu într-o duminică, data de început a Paştelui evreiesc poate pica în orice zi a săptămânii. Nisan este a şaptea lună a calendarului civil evreiesc. Calendarul religios ebraic nu coincide însă cu cel civil. În calendarul religios, Nisan, care durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, este prima lună a anului ecleziastic ebraic, conform poruncii divine:
”Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului.” (Exodul 12,2).
Conform tradiţiei ebraice, sărbătoarea Paştelui trebuie să cadă primăvara. Calendarul ebraic este însă un calendar lunar, de aceea luna Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru ca Nisan şi Paştele să cadă primăvara, şi nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numita Adar II) în anumiţi ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 şi 19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit şi în prezent, a fost introdus în secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu calendarul solar şi anotimpurile.
Pastele se celebrează timp de opt zile, în perioada 15-22 Nisan. Dintre acestea primele şi ultimele două zile impun respectarea strictă a regulilor religioase. Intrarea evreilor în Pesah este marcată printr-o masă rituală, Seder.
La creştini Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Isus în a treia zi după răstignirea sa din Vinerea Mare.
Paştele sunt sărbători a căror dată este variabilă, pentru că nu corespunde unei date fixe din calendarul gregorian. După primul sinod de la Niceea din 325, s-a decis ca Paştile să fie sărbătorite duminica de după a 14-a zi din prima lună lunară din primăvară. Toate Bisericile creştine acceptă metoda de la Alexandria, care plasează echinocţiul din emisfera nordică pe 21 martie, cu o diferenţă de două zile, data lunii pline fiind determinată după ciclul metonic. O problemă care a apărut mai târziu este diferenţa de practică dintre Bisericile apusene şi răsăritene. Primele au adoptat calendarul gregorian pentru a calcula data Paştelor, iar ultimele calendarul iulian. A fost propusă o reformă pentru metodologia de calculare a datei Paştilor prin summitul de la Alep, (Siria), din 1997. Aceasta ar fi permis eliminarea diferenţelor de dată între bisericile occidentale şi orientale; reforma ar fi trebuit să intre în vigoare în 2001, dar a eşuat.

Indiferent de epocă sau gradul de civilizaţie, oamenii mereu au sărbătorit într-o formă sau alta „învierea”, începutul primăverii.

lumina_01lumina_02

Cum am ajuns de la o sărbătoare menită să celebreze primăvara şi natura la împins preaslăvitul cărucior de cumpărături în supermarket, nici noi nu mai ştim. Traseul deturnării, denaturării este la fel de misterios ca şi calea Domnului.
În Săptămâna Mare ne-a interesat mai mult dacă „săracu’ Gigi” o să petreacă Paştele în arest sau liber. „Victorie pentru Gigi Becali în Vinerea Mare!” sau… „Vinerea mică a justiţiei române”? Gigi, şefu’,  a fost eliberat, oamenii lui, fraierii, au rămas în arest. Familia regală a luat parte la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, preşedintele Traian Băsescu, soţia sa şi fiica cea mică, Elena, la Mănăstirea Humorului şi am văzut-o pe Elena Udrea, pe bicicletă, în ie şi cu traistă bucovineană.
Mii de credincioşi au participat la slujba de Înviere de la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române din Bucureşti, milioane de români s-au călcat în picioare în hipermarketuri…
Nici politicienii, nici clericii nu privesc spre individ ci spre o turmă şi o tratează ca atare.
An de an se repetă aceeaşi poveste şi nu ne este ruşine să afirmăm că suntem buni, suntem miloşi, suntem creştini de nici nu mai ştim să calculăm câte mii de ani. După beţiile de azi noapte urmează ştirile cu intoxicaţiile alimentare, imaginile cu mormanele de gunoaie şi tone de plastic lăsate-n pădure sau la marginea drumului.
Pe cine interesează într-o zi ca cea de astăzi că mesajele spam emit în fiecare an o cantitate de dioxid de carbon la fel de mare cu cea eliberată în atmosferă de 3,1 milioane de automobile sau faptul că o persoană se sinucide la fiecare 40 de secunde?
Şi totuşi… creştini sau nu, măcar să ne amintim că suntem oameni, facem parte dintr-un ecosistem fragil pe care-l dezechilibrăm cu bună ştire şi lumina pe care am luat-o e bine să o economisim şi s-o împărţim…

Acum hai fuga, se ard micii pe grătar, se încălzeşte berea la… plastic.

09-04-19_00109-04-19_00209-04-19_003

N-am să fiu mai bun nici de Paşte, nici de Crăciun… Vă doresc Sărbători Fericite! În fiecare zi… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KQ5H1fk3keM]

Dumnezeu pierdut în translaţie (pt. 2)

Mi-a intrat în cap o chestie: mirosul cozonacilor la televizor. Nu are nici o noimă, dar ce are sens? Mă tot gândeam zilele acestea la iconografie. „Icoana este fereastra către cer”  a spus Sfântul Ioan Damaschin.
Priveam ieri cerul,  acel apus de soare şi nu era o icoană, era vie, vibra şi parcă acel cer m-a mângâiat. Nu, nu iau substanţe niciodată. Oraşul te face să o iei razna oricum… Evadez cum şi unde poţi într-o lume… o lume nu neapărat sacră, dar magică. Iluzia unui nou răsărit, a unei noi zile, a… învierii.

Şi nu mereu este doar o iluzie…. 🙂

înviere 1/1
înviere 1/1
înviere 1/2
înviere 1/2
înviere 1/3
înviere 1/3
înviere 2/1
înviere 2/1
înviere 2/2
înviere 2/2
înviere 2/3
înviere 2/3

Mă gândeam la toate tablourile pe care le-am văzut legate de Isus şi tematica Paştelui. Toate prezintă suferinţa şi moartea. Vă amintiţi de o imagine cu învierea lui Isus? Sunt eu defect, dar am imaginea cuielor, a sângelui, a crucii, a lacrimilor… Se perindă imagini stridente sau sumbre, violente, văd durere şi moarte. Există ceva ce ne leagă de macabru şi de senzaţional… Lumina din neon.
Încercăm să îngropăm întunericul din noi în loc să-l scoatem la lumină…

09-04-17_310609-04-17_321009-04-17_317009-04-17_316509-04-17_316609-04-17_305609-04-17_3035

Şi totuşi liliacul are parfum şi la oraş.

09-04-17_315509-04-17_313309-04-17_312809-04-17_311809-04-17_309909-04-17_3098

Şi cineva mereu o să ne întindă o mână invizibilă…   Chiar dacă liliacul nu are parfum prin monitor…  🙂

09-04-17_314709-04-17_314609-04-16_2989

Contraste şi extreme

Cerul era aproape negru şi se lăsa cu toată greutate sa peste oraş. La 4 dimineaţa este linişte, doar aragazul fâsâie când pun ibricul cu apă la fiert şi aştept cu cafeaua pregătită momentul magic în care aroma se răspândeşte prin bucătărie. Aprind ţigara şi savurez imaginea cartierului încremenit, lumina portocalie a becurilor de pe stradă, misterul orb al umbrelor incerte. Mi-ar place să mă trezesc în fiecare dimineaţă în alt pat, într-un alt loc, într-o altă lume.
Dar să revin la ce – şi nu la cine – mă arde. Am început săptămâna cu fâşii de lumină, pete de soare şi am eşuat în tomberonul cotidian.  Aplic instinctiv principiul una caldă, una rece. Vreau să mă trezesc, dar visul să continue… Gândul naşte cuvântul şi cuvântul fapta. Pot orice.

09-04-15_2609_soare_0109-04-15_2609_soare_0209-04-15_2609_soare_0309-04-15_2609_soare_0409-04-15_2609_soare_0509-04-15_2609_soare_0609-04-15_2609_soare_0709-04-15_2609_soare_0809-04-15_2609_soare_0909-04-15_2609_soare_1009-04-15_2609_soare_1109-04-15_2609_soare_1209-04-15_2609_soare_1309-04-15_2609_soare_1409-04-15_2609_soare_1509-04-15_2609_soare_1609-04-15_2609_soare_1709-04-15_2609_soare_1809-04-15_2609_soare_1909-04-15_2609_soare_20

Trec la frecuşul blogului.  Vreţi cancan? A murit soţia manelistului Salam. Trist, tragic, bla, bla, bla, cum vreţi voi, sincer? Mă doare-n cot. Sunt „n” bloguri pe tema asta de parcă ar fi prinţesa Diana. Nu că-s insensibil – chiar dacă-n acest caz particular, chiar sunt -, da’ noi din toate facem circ. Oameni mor zilnic, aşa este… firesc. Uneori uităm să ne îngrijim, alteori sistemul sanitar dă rateuri. Cele două se mai şi suprapun. Pax vobiscum!
Cutremur. Este alt subiect omniprezent. Este un fel de bau-bau apocaliptic. Îmi sunt simpatici ăştia care ştiu cu precizie ziua şi ora marelui eveniment şi-l aşteaptă cu pantalonii în vine.
Pe Năstase îl doare de capul lui. Parafrazând, eu am cântat-o din 1990: „vrem capul lui…” (piesa 15 din MP3 player). Mă refeream la Iliescu.
Am zâmbit când am citit asta. M-a zgârmănit în cur.
Impozitul forfetar este celălalt subiect arzător. Unii zic că guvernu’ pune piciorul în prag. Pragul unui faliment anunţat. Se servesc şi soluţii de eschivă. Hoţia salvează România! Ha ha ha! 😛
Săptămâna Mare fără Isus? Imposibil. Eu am văzut toate filmele pe temă pe toate programele de televiziune prin rotaţia an de an. Uneori îmi vine să-mi bat singur cuie şi să-mi ascund mormântul, să-mi fur cadavrul, să-mi strig avocaţii şi să dau în judecată toată lumea! Vreau şi eu o icoană frate! (Pe statui se cacă porumbeii… ha ha ha! 😛 )
Încă nu m-am decis dacă pârjolesc recolta sau… ard câmpii…  Apă nu beau, nu vă pierdeţi timpul cu otrăvitul fântânilor. Mahmureala poate fi evitată într-un singur mod: menţii starea de beţie. 🙂
Ţara arde…  nici urmă de ţărani pe câmp.

Şi un up-date legat de AC/DC la Bucureşti (adică, NU la Bucureşti!)AC/DC, pardon, ei şi! de ce??!
Cam asta e… Mult, puţin, astăzi atâta am poftit şi am putut. Toane. Contraste. Uneori extreme.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kkfY58pWyOs&feature=related]

“It started with a low light,
Next thing I knew they ripped me from my bed;
And then they took my blood type,
It left a strange impression in my head.
You know that I was hoping,
That I could leave this star-crossed world behind;
But when they cut me open,
I guess that changed my mind.
And you know I might
Have just flown too far from the floor this time,
’cause they calling me by my name
And the zipping white light beams
disregards the bombs and satellites

That was the turning point;
That was one lonely nigh

The song maker says, “It ain’t so bad”
The dream maker’s going make you mad
The spaceman says, “Everybody look down
Its all in your mind”

8×2 martie. (Fotoblog cu text minimal)

Undeva, soarele ne zâmbeşte. Chiar şi atunci când ne orbeşte sau când stă ascuns după nori şi nu-l mai vedem cu zilele. Undeva chiar acum cineva îşi aprinde o ţigară şi undeva este cinci dimineaţa. Este cineva care ar vrea să-ţi zâmbească şi să-ţi atingă mâna, dar rămâne nemişcat.
Încremeniţi în gânduri, zilele se sfărâmă încet şi rămânem zgribuliţi în colţuri opuse.
Cuvintele sforăie lipite de tavan. Durerile de cap şi gustul amar al mahmurelii tipice zilelor de după s-au scurs după canapea. O altă zi, alte cuvinte ce ne servesc drept colivie.

Te-ai îngropat, dar mai eşti vie?

09-03-15_00109-03-15_00209-03-15_00309-03-15_00409-03-15_00509-03-15_00609-03-15_00709-03-15_00809-03-15_00909-03-15_010

Dintr-un colţ de buză surdă îţi arunc un strigăt mut
Ne face cu mâna o umbră, strigi şi tu, dar nu te aud.
Jos sub pat, în buzunarul de la cămaşă, pe un şerveţel am salvat un mic sărut
Aş vrea să-l pipăi încă o dată, să-l păstrez proaspăt şi ud.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OZtQh5EIgWQ]

8×2 martie. 🙂

Ne îngropăm după cuvinte, ne ameţim cu spuma şi surâsul lor, spunem de prea multe ori altceva decât ceea ce gândim sau simţim.
Uneori nu simt nimic şi uneori şi acest nimic pare o povară mult prea mare.
Zâmbesc din spatele norilri de fum, cafeaua îşi împrăştie aroma proaspătă şi muzica dansează de una singură dintr-o boxă-n alta.

Începe o altă zi, o altă săptămână, schimbăm cămaşa, asortăm cravata, alegem un parfum şi ne mascăm după un zâmbet efemer proaspăt bărbieriţi.
Oraşul tremură, tramvaiul trece nepăsător în aceeaşi rotaţie. Punct şi de la capăt.
N-am rupt florile de 8 martie şi n-am să le rup nici astăzi.

Toată lumea oferă flori pe 8 martie, mă rog, cel puţin aşa pare “normal”, Doamnelor şi Donişoarelor, mereu cu capul în nori,  dar tot timpul cu sufletul în flăcări,  vreau să vă dăruiesc aceste flori şi un zâmbet (şi) astăzi.

Să aveţi o primăvară senină şi pe placul inimii!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GTKzdCX-Nyc&feature=related]

normalitatea. un vis urât?

În fiecare an de sărbători aud îndemnul „să fim mai buni”. Nu ştiu cu ce şi de ce ar trebui să fiu mai bun în decembrie ca-n aprilie? Trece Crăciunul, trec sărbătorile şi de fiecare dată se alege praful de promisiunile solemne, la fel cum nu rămâne nimic nici din promisiunile electorale ale politicienilor după alegeri. Nici ei nu sunt mai buni sau nici noi nu suntem mai buni decât ei şi – dureros – este firesc să fie aşa.
„În ce ţară trăim?” – este întrebarea pe care am tot auzit-o din toate direcţiile zilele acestea. Se fură armament dintr-un depozit al armatei la Ciorogărla, se desfăşoară un jaf armat extrem de violent în centrul Braşovului cu răniţi şi morţi, o tonă de cocaină confiscată la intrarea în ţară în portul Agigea, un om este bătut în metroul din Bucureşti fiindcă-i sună telefonul cu imnul unei echipe de fotbal din provincie, peste 350.000 de oameni sunt condamnaţi deja la şomaj şi creşte vertiginos numărul rău platnicilor la bănci, avem profesoare şi eleve porno şi copii care se fugăresc cu bâte şi săbii în incinta şcolilor, oamenii mor pe tărgile uitată-n holurile spitalelor, iar în ceea ce priveşte Guvernul…mai bine nu zic nimic. Şi cu toate acestea ne încăpăţânăm să susţinem că suntem buni, că ne pasă, că suntem harnici şi pioşi. Că suntem mândri.
Noul stadion „Lia Manoliu” ne costă peste 135 de milioane de Euro, vine Madonna şi Moby, printre gropile din străzile Bucureştiului poţi zării cele mai scumpe şi bengoase maşini, cluburile de fiţe sunt arhipline, avem staruri şi vedete peste tot, sexy Brăilence şi Magde Ciumac, avem Elvişi, zâne şi surprize,  personalităţi şi personaje, silicoane şi termopane, miliardari de carton, reclame luminoase şi avem paşapoarte biometrice, putem pleca încotro vedem cu ochii, se găseşte cineva să spargă asfaltul, să otrăvească fântânile şi să stingă lumina.
Privesc oraşul şi văd trei lucruri: farmacii, cazinouri şi bănci. Suntem bolnavi, viciaţi şi…cu conturi în bănci? Fast-fooduri, cârciumi şi amaneturi  la tot pasul. Şi biserici. Oh da, Allah e mare!
Trăim în ţara care este creată după chipul şi asemănarea noastră.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-0xoJB5wWBo&feature=related]

Nu pot să-mi imaginez o lume nebună fără nebuni. Aştept încă dimineaţa în care să mă trezesc nebun şi să descopăr o lume normală în jurul meu. Dar asta depinde de fiecare din noi. Visez urât?

Plouă. Aştept primăvara.

31012009_0131012009_0231012009_0631012009_04