Back in the 80s when I was a teenager “Denim and Leather” was one of my anthems along “Breaking the Law”, “Wrathchild”, “We’re Not Gonna Take It” and many others. The golden years of the New Wave of British Heavy Metal were gone with the eruption of the grunge, the raging of thrash and death metal and the insurrection of the industrial genres. Bands like Judas Priest managed to re-innovate them self album by album through the 90s, but most of the others survived only by touring Japan and Germany where still are a large fan base for the old-school metal while others simply disappeared, shot down in flames. Saxon had 8 UK Top 40 albums in the 1980s, including 4 UK Top 10 albums, numerous singles in the Top 20 singles chart and sold more than 13 million albums worldwide. Still, getting to their 19th studio album, seems to be unexpected.
Vocalist Peter “Biff” Byford never had the voice and status of a “metal god” as Ozzy, Halford or Dickinson and after “Crusader”, their sixth studio album released in 1984, which by the way, sold over 2 million copies, gradually I lost my appetite and any interest in them. Read more Saxon – Call to Arms (2011)
heavy metal
R.O.C.K. – Mirror Ball & Red Lights (2011)
All the fucking cliches of the so-called hair metal of the 80s were blended and put it together in the act of this super-group from Finland. Acclaimed producer Anchi Kippo (platinum selling for Children Of Bodom), Hmi Pöyhiä (from Twilightning) on vocals, Sami Leppikangas (from Lullacry) on guitar and Toni Paananen (Malpractice, ex-To/Die/For) on drums, delivered the absolute icon of kitsch metal. I didn’t ever imagined to her all that “do you wanna rock with me”, “party all night and day”, “I’m breaking up with you, bye, bye”, “good girls gone bad” and so and so on idiotic lyrics on the same record. R.O.C.K. are the Monty Python of the rock scene. They make references to “Mötley Crue plays Backstreet Boys”, but it’s reminds me eventually of the Swedish Europe. Instead R.O.C.K. a better name would be New Kids On the Rock… 😆 😆 😆 This is fuckin’ unbelievable. Read more R.O.C.K. – Mirror Ball & Red Lights (2011)
Amorphis – The Beginning Of Times (2011)
Since 1990 Amorphis turned from death metal to folk metal and being through gothic, doom and progressive metal, explored and experimented constantly. “The Beginning Of Times” is another concept album – like the previous three “Skyforger” (2009), “Silent Waters” (2007) and “Eclipse” (2006) – , this time the central character of the songs is Väinämöinen, described by the band as “the iconic hero of Finnish mythology”. Musically, “The Beginning Of Times” is basically heavy metal colored and forged with sometimes quite symphonic taste like progressive, death and folk metal elements, but some moments digging back further to classic taste like progressive hard rock, so, Amorphis bringing together everything what they fans may demand and satisfying all the expectations. I admit, I never was their fan and probably I’ll never be, while up to date my favorite album by them is probably “Am Universum” from 2001. Read more Amorphis – The Beginning Of Times (2011)
HammerFall – Infected (2011)
Although Hector is missing from the cover of the eight studio album by HammerFall and the originally planed album cover was replaced after negative reception and some disputes, the fans can breath released, HammerFall delivered the same heavy/power metal album as usual. And it’s quite enough to listen their second track, “Bang Your Head” and you will know exactly what kind of metal came out from the kitchen of this Gothenburg, Sweden based band. HammerFall right from the beginning in 1993 get on this old-school, traditional heavy/power metal path marked by the work of predecessors as Helloween and mainly other German bands and they are still committed and devoted to the traditional approach delivering a same trip-back to the glorious 80s. Read more HammerFall – Infected (2011)
Orchid – Capricorn (2011)
There are at least six bands called Orchid: a hardcore band from Amherst, Massachusetts considered by many to be one of the pioneers of the post hardcore sound and disbanded in 2002; a doom metal band from San Francisco, California; an indie-pop band from Poznan, Poland, a rock band from Halifax, Nova Scotia; a “post-prog” band from Chapel Hill, North Carolina, etc. Theo Mindell – vocals and percussion, Mark Thomas Baker – guitar and moog synthesizer, Nickel – bass guitar and Carter Kennedy – drums are the members of the San Francisco’s based doom metal band and “Capricorn” is their latest release through The Church Within label. And hell yeah, this is Black Sabbather than Black Sabbath. It’s enough to listen songs like “Black Funeral” for instance. A world of witches, spells, dark forces and mystic fires breaks loose. And you believe it or not, this sounds goddamn fresh, still have hypnotizing power and unbelievable strength. Read more Orchid – Capricorn (2011)
Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa şi Legen Beltza (2010)
Îmi vine să mă bag la somn şi să mă trezesc după 21 decembrie 2012 (XXI-XII-MMXII). Poate odată cu calendarul maiaş se termină şi cu criza, cu băse, boc, udre şi jeffrey franks. Nu ştiu ce-i cu nebuneala asta, cum îi zice bre? Halloween. Păi ce rost are să ne extra-costumăm în noaptea de 31 octombrie – că 31 a picat duminică, s-au mutat petrecerile cu o seară înainte din evidente motive comerciale – când zi de zi trăim într-un bal mascat perpetuu?
Cine încă nu s-a speriat de pomeniţii vampiri moderni, o va face oricum lunile următoare şi cine nu moare instantaneu de infarct, are mari şanse să-ngheţe în casă de… foame. Cristina Anghel a rezistat 70 de zile (!), însă protestul ei n-a produs nici o reacţie din partea autorităţilor…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yOAl0enE7kI]
Am turnat în „malaxorul de Metale” Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa şi Legen Beltza şi am produs acest (pseudo) playlist: „Halloween Aftershock”, disecţia ultimelor albume produse de aceştia. 7 păcate, 7 păcătoşi, 7 mini-recenzii, nume vechi şi prezenţe noi ce merită reţinute. Bagă mare! Read more Helloween, Forbidden, All That Remains, Chiodos, Escape The Fate, Kylesa şi Legen Beltza (2010)
NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)
Mişto faci, mişto găseşti. E o vorbă de-a mea, da’ se pune.
E grav rău şi de tăvăleală! Ştiu, ştiu, ştiu! Probabil cu excepţia lu’ Frank Zappa, „roacării n-are umor”. Nu când vine vorba de Metal şi/sau trupa lor favorită. Mai ştiu că foarte mulţi ciumpalitici şi ciupacabre au pus botu’ anul trecut la faza cu Geoană preşedinte, vin minerii, se întorc comuniştii cu Iliescu-n frunte, etc, exact cum mulţi rockeri au pus botul şi la faza cu „True Metal”. Şi asta-i la fel ca scena politică mioritică: unii-s mai de dreapta sau mai de stânga (după caz sau… interes de moment) ca ceilalţi şi-n fapt sunt varză (o apă şi-un pământ) toţi. Metal „adevărat” şi… mai puţin adevărat. Dar să revin la umor. Pe americanii din Manowar poţi să-i iei Read more NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)
Accept – Blood Of The Nations (2010)
În anii ’80 erau la modă compilaţiile Heavy Metal mai ales cele scoase de case de discuri germane. Pe o astfel de compilaţie i-am cunoscut pe Accept cu uraganicul „Fast As A Shark” extras de pe albumul „Restless and Wild” din 1982 – pare că a trecut o eternitate de atunci! – şi ulterior am pus mâna şi pe vinilul „Balls to the Wall” (1983), un disc clasic care la aceea vreme s-a lipit de pick-up-ul meu.
„Metal Heart”-ul din 1985 în ciuda faptului că a fost larg aclamat nu m-a mai marcat atât de mult, mai mult mi-a plăcut următorul album, „Russian Roulette” din 1986, un alt disc pe care l-am avut pe vinil şi l-am ascultat până a pârâit.
Peter Baltes (bas) şi Wolf Hoffmann (chitară) au devenit tot mai interesaţi de scena şi piaţa americană petrecând tot mai mult timp în State şi departe de Germania şi restul formaţiei şi astfel, inevitabil s-a produs ruptara în urma căreia solistul Udo Dirkschneider şi-a format propriul grup denumit U.D.O. şi-n 1987 lansează şi primul său album „Animal House”.
Accept revin cu solistul american David Reece (ex-Dare Force) şi albumul „Eat the Heat” în 1989, disc de pe care merită pomenită piesa „Generation Clash”. Lucrurile însă n-au mers prea bine pentru trupă şi la sfârşitul anului anulează turneul şi trupa îşi suspendă activitatea.
După discuţii prelungite cu Udo, părţile cad de acord pentru o reuniune în formula originală şi în 1993 este scos noul disc „Objection Overruled”, urmat de „Death Row” în 1994 şi de „Predator” în 1996. Trupa însă părea tot mai obosită şi Udo decide să părăsească din nou formaţia.
În 2005 trupa a cântat câteva spectacole împreună în formula clasică, dar Udo a declarat ferm că nu se pune problema să lucreze la piese noi împreună fiindcă în aprecierea s-a mai mult ar strica decât ar putea adăuga la ceea ce au creat deja împreună şi sincer, cred că aici Udo a avut mare dreptate.
Însă-n 2009 au apărut zvonurile despre un nou album Accept şi pentru a doua oară în istoria trupei pentru Udo s-a găsit un înlocuitor în persoana lui Mark Tornillo (ex- TT Quick).
N-am aplecat urechile la cele povestite de cei care au văzut noul Accept la Sonisphere, dar recunosc, m-am apropriat cu rezerve de „Blood of the Nations”. Read more Accept – Blood Of The Nations (2010)
Iron Maiden – The Final Frontier (2010)
Iron Maiden – Site Oficial
Iron Maiden – Pagină MySpace
Joia trecută mă plângeam de căldura sufocantă din Bucureşti şi am scris: ce n-aş da pe o ploaie în secunda asta! Aveam o treabă în zona de Nord a oraşului, m-a prins furtuna şi ploaia torenţială, în nici 5 secunde aveam şi chiloţii uzi pe mine. Ieri spuneam că „abia aştept să ascult tot materialul” referindu-mă la noul Iron Maiden, e 5 dimineaţa şi ascult „The Final Frontier”. Cele 6 norocoase din cele 49 nedibuite nu mi-au ieşit niciodată, dar inevitabil mă gândesc: ai grijă ce-ţi doreşti…
Cu acest al 15-lea material discografic (album de studio) britanicii punctează şi câteva recorduri: cu cele 76 de minute şi 34 de secunde, acesta este cel mai lung album Maiden până-n prezent şi având în vedere cei 4 ani scurşi de la precedentul material discografic – album nou de studio, excluzând live-ul „Iron Maiden: Flight 666” – „A Matter of Life and Death”, este cea mai lungă perioadă scursă între două discuri din istoria trupei. Şi dacă stau să mă gândesc bine, nici nu ştiu vreo altă formaţie cu trei chitarişti (Dave Murray, Adrian Smith şi Janick Gers).
Pe de o parte este reconfortant să ştii că sunt câteva trupe (AC/DC, Iron Maiden, Manowar, etc) de la care mereu ştii cu precizie aproape chirurgicală ce primeşti, la ce să te aştepţi. Pe de altă parte Read more Iron Maiden – The Final Frontier (2010)
Black Label Society – Order of the Black (2010)
BLS – Site Oficial
BLS – Pagină MySpace
Zakk Wylde – Site Oficial
Pe Zakk Wylde l-am remarcat – probabil ca mulţi alţii – în 1991 cu unul din cele mai bune albume Ozzy „No More Tears”. Ozzy l-a smuls din slujba sa de la o benzinărie din New Jersey şi pentru Zakk au urmat două decenii de faimă şi glorie alături de una din icoanele Rockului şi s-a transformat şi el însuşi într-o icoană, a devenit unul din noii Guitar Heroes.
În perioada 1988-2007 a imprimat cinci albume alături de Ozzy, dar din 1994 în paralel cu această activitate a pornit şi pe propriul său drum. Primul disc, „Pride And Glory” ne-a arătat un amestec de Southern Rock, Blues şi Heavy Metal, dar succesul a fost moderat. „Book of Shadows” a fost lansat în 1996 şi este un material acustic ce a trecut aproape neobservat. În 1998 Zakk şi bateristul Phil Ondich imprimă un nou material care în cele din urmă este lansat un an mai târziu şi devine primul disc semnat Black Label Society: „Sonic Brew”. „Trupa” n-a fost gândită ca o formaţie pe termen lung, ci mai de grabă proiectul solo al lui Zakk, pe primile patru albume acesta imprimând toate instrumentele şi partitura vocală apelând doar pentru tobe la profesionişti. Cu toate acestea de la bun început este cooptat şi chitaristul Nick Catanese, amicul lui Zakk din turneul de promovare al materialului „Book of Shadows”, acesta fiind de altfel şi singurul menbru constant alături de Zakk.
Prin BLS trec nume sonore. La bas s-au perindat şi Mike Inez (Ozzy, Alice In Chains, Slash) , Robert Trujillo (Suicidal Tendencies, Infectious Grooves, Ozzy, Metallica), Steve Gibb şi James LoMenzo iar la tobe Phil Ondich şi Craig Nunenmacher.
În formula actuală pe lângă Zakk şi Nick activează Read more Black Label Society – Order of the Black (2010)
