Justeţea Justiţiei

O femeie, Marişca Chiş, în vârstă de 54 ani, a fost condamnată la 7 luni de închisoare fiindcă a smuls câţiva ţăruşi înfipţi într-un pământ pentru care se află în litigiu cu un vecin. Eugen Preda a fost eliberat, conform judecătorilor, nu reprezintă pericol public. Nici Sile Pietroi sau Genică Boierică. Lucrurile se petrec simultan în aceeaşi Românie unde numai noi, fraierii contribuabili ne mai mirăm cum un personaj dat în urmărire generală ca Gorbunov se antrena într-o sală alături de poliţişti.
Autorităţile, în frunte cu proaspătul ministru de interne Eugen Preda, ne asigură că Poliţia veghează. Dacă doar dormeau în post, cum era vorba, poate era mai bine. Realitatea însă este alta: poliţia este mituită şi chiar dacă uneori mai este arestat câte un Predoi sau un Pietroi, sunt scoşi pe uşa din spate al Justiţiei. Cu ce tam-tam a fost adus Tolea din Spania să fie eliberat în doar câteva luni, spălat şi pieptănat pe chelie. De la infractorii mărunţi până la marii corupţi din vârful clasei politice, toţi sunt vedete de televizor, defilează cu nonşalanţă şi se declară victime ale unui sistem care le asigură prea multă prezumţie de nevinovăţie. Pentru bună purtare sau o boală mai mult sau mai puţin misterioasă, toate aceste jeguri revin în societate şi îşi văd nestingheriţi de „afaceri”. Cotizează unde trebuie, iar oamenii ordinii întorc capul, justiţia închide ochii, unor politicieni le mai răsare o vilă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Buic70du4k8]

Am citit şi nişte cifre amuzant absurde: la 60.000 de poliţişti avem 122.000 de bodyguarzi. Sunt 1.120 de companii de pază şi siguranţă. Păzea! Mă simt mult mai în siguranţă…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0HOIRnbb0XE]

„Potrivit Codului penal, pericolul social este atingerea adusă uneia dintre valorile ocrotite prin lege. Aceste valori sunt: “România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.” (sursa: Gândul )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hmuDO6ha0-8&feature=related]

Frattini vrea garanţii că nu vor mai ajunge infractori români în Italia. Nicio problemă, le va avea când Italia o să garanteze că nu vor mai ajunge mafioţi Sicilieni în America, de exemplu. Nu vreau să fiu răutăcios cu „fraţii latini”, dar până una alta sunt mai celebrii pentru macaroane şi mafie la export decât pentru Botticelli, da Vinci, Rafael, Paganini sau Vivaldi.
Culpabilizarea colectivă nu rezolvă situaţia nici la ei, nici la noi şi nicăieri. Combaterea criminalităţii se face prin prevenire, să prinzi un borfaş după comiterea faptei nu o să elimine niciodată infracţionalitatea. Corupţie este şi la ei ca şi la noi şi se impun măsuri drastice.

Discursurile menite să ameţească publicul şi electoratul nu duc nici ele nicăieri.
Pe de altă parte şi eu susţin ideea că infractorii ar trebuii ţinuţi în ţară şi sub strictă supraveghere chiar dacă acest fapt contravine principiilor şi legislaţiei mult prea permisive din Uniunea Europeană.
Este încă un caz în care constat că Uniunea este disfuncţională şi ideea unei lumi globalizate trebuie să ţină cont de specificul local. Cred că sistemul American, fiecare stat cu legislaţie proprie, poate fi un model bun de urmat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DkfQ5KA3SBA]

America nu ne-a „dat” doar Coca-Cola, McDonalds, Star Wars şi Michael Jackson, ci ne-a binecuvântat şi cu Oscaruri. 🙂 Dar despre Oscaruri îl las pe prietenul meu Alin să-şi dea cu părerea, la filme nu mă pun cu el! Heil Mickey Rourke!

“Praise the Lord
and Praise the Holy Spirit
to save us from your
Freedom, Justice, Peace
Accordance and Illusion
from Arrogance and Pride
from Violence and Confusion
the Great Despair
and Great Depression
Satanic verses
of your superstition
the Land of Plenty…

The Bill of Rights
the Enterprise
the Free Will
and the Unbroken One
your Self-Esteem
and Self-Desire
your Trust in God
and in Religious Fire…”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aVFctjhkGjI&feature=related]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4w9EksAo5hY]

Roblogfest 2009 la final

Competiţia. Pentru noi bărbaţii competiţia înseamnă însăşi viaţa. Nu, nu pentru toţi, dar pentru cei mai mulţi. Este probabil şi ceva genetic, pre-programat, dar aşa suntem educaţi. „Să fi mai bun ca Georgică”, „Să fi mai cuminte ca Petrişor”, „Să mănânci mai frumos ca Ştefan”, „Să înveţi mai bine ca Matei”, „Să ai note mai mari ca Valentin”…să, să, să… Apoi să ai o prietenă mai frumoasă ca Liviu sau, – de ce nu? – să ai prietena lui Liviu. Să ai cea mai tare maşină din cartier, să ai cele mai multe maşini, să ai vila cu cele mai multe etaje sau turnuleţe, să câştigi cei mai mulţi bani. Să ai cel mai tare blog. Ceva în toate acestea nu este în regulă…
Ne raportăm la cine? Le Georgică, Petrişor şi Costel? De ce? Că aşa a zis mama, tata, că aşa ne-am obişnuit să ne raportăm, să ne comparăm, să ne!?

Cred că avem nevoie de 5 minute de sinceritate  ci nu de 15 minute de celebritate. Avem nevoie de puţină linişte şi… luciditate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vXrTykyHMtc]

Nu sunt supărat, doar am o poftă sănătoasă să înjur, să mi-o bag şi să mi-o scot şi să mi-o bag din nou. Nu ştiu de ce. Sau ştiu şi nu vreau să spun. Uneori lucrurile spuse nu mai sună la fel ca gândurile nerostite, uneori cuvintele nu au sensul pe care-l auzim, albul meu nu este alb şi nu este albul tău… „Mai alb ca albul” sau mai dobitoc ca toate reclamele la toţi detergenţii.
Şi în astfel de momente mai trec pe la Anna, pe la Flavius, pe la prieteni mai mult sau mai puţin virtuali, caut ceva fără să ştiu ce caut şi uneori găsesc ceva ce credeam că s-a pierdut de mult…
În seara aceasta am citit verzi şi uscate, am ales prin grămada de bobi şi am nimerit la Moretta. Am băut o cană de ceai şi am fumat 2-3 ţigări, dar n-am mai înjurat. 🙂
Am vizitat-o de noapte bună pe Odette – cum îi place să-şi spună – şi m-am bucurat de tablourile ei. Există şi altceva decât veşnica competiţie sau lumea zgomotoasă de pe stradă, din presă, de la televizor sau de pe monitor.

Să-mi spună cineva o poveste…

http://www.myspace.com/odette28
http://www.myspace.com/odette28

codul galben cenuşiu

Ninsoarea ne surprinde şi-n februarie cum invariabil ne surprinde-n fiecare lună de iarnă an de an. Pe mine mă miră că ne miră, oraşul o ia razna, semafoarele se blochează, maşinile rămân agăţate pe linia de tramvai, simfonia claxoanelor nerăbdării se împleteşte cu înjurăturile impersonale în care boule sau vaco nu ţin cont de sex ci de situaţie. Bucureştiul nu este un oraş dinamic ci unul haotic, edilul şef este doar un bătrânel neajutorat şi impotent, un fel de Ciomu lăsat fără bisturiu, călăul ajuns victimă,  care ieri abia pe la ora 14 aduna-se consiliul pentru situaţii de urgenţă, când oraşul se scufundase-n omăt şi noroi din zorii zilei. Când nu ninge abundent atunci plouă şi se revarsă canalizările şi când este senin ne înghite praful şi ne prăbuşim în gropi. Trăim într-un oraş parcă sub asediu constant, încolţiţi de escavatoare, buldozere, pickhammere  şi macarale, un oraş veşnic sedus şi abandonat, îngropat sau îngheţat.
Pasajul Basarab între coşmar urban şi contorsionism contemporan. Oraşul se umple încet-încet cu relicve noi. Obiective atractive? Ruinele din jurul Casei Poporului, Casa Radio în paragină, clădirile abandonate din centru şi şantierele pustii, toate fac din capitală un tărâm de coşmar, o locaţie perfectă pentru filme de categoria B despre declinul civilizaţiei sau model pentru cum nu se face administraţie. Nici vorbele, nici cârnaţii kilometrici nu acoperă jegul şi lipsa de viziune sau priceperea, abordarea profesionistă a ce înseamnă administraţie şi urbanism.
Între două cazinouri, o farmacie şi o bancă, răsare încă un mall sau o biserică. Trăim într-un oraş casant şi cu tot betonul său, perfect perisabil.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=k9xCCjL1RZE]

Ninge, perdeaua albă găurită acoperă mizeria cotidianului, pentru un minut par rătăcit într-un basm cu aromă de măr copt şi vin fiert cu scorţişoare, apoi o rafală de vânt împrăştie mireasma de vis, oraşul se dezveleşte din nou, este şters şi cenuşiu, mă agăţ cu disperare de glugă, de fulgii ce-mi zgârie faţa, de un vis de vară risipit în nisipul fierbinte pe o plajă de demult…şi un alt cod galben 🙂 :

“Te uitai la mine si ma striveai cu privirea ta

O simteam grea…

Cadea ca o ploaie de vara, grea si insetata de pamant…

Apasandu-mi fiecare centimetru de piele acoperita

Arzand fiecare centimetru de piele dezgolita…”

Paradisul pierdut? „Viitorul sună bine…”

Soţ si soţie la poarta Raiului. Sf. Petru le repartizează un bungalow de vis pe o plajă însorită, lângă o mare albastră şi în umbra unor palmieri generoşi:
– Aveţi teren de golf şi tenis, piscină, şi dacă vă e foame şi n-aveţi chef să gătiţi, puteţi merge la oricare din barurile din apropiere. Totul este gratis.
Soţul către soţie: – Ai văzut?… Dacă nu erai tu cu tărâţele tale, cu antioxidanţii şi fulgii de ovăz şi fibrele vegetale… puteam ajunge aici încă de acum 10 ani!

2009022001200902200220090220032009022004200902200520090220062009022007200902200820090220092009022010

Între Bamboo şi Biserică

N-am fost niciodată la Bamboo. Nu-s genul de petrecăreţ la „Corporate Parties”, nu mă duc undeva să fiu văzut ci merg ca boul să mă simt bine-n pielea mea, în hainele mele absolut obişnuite şi n-am nici maşină de fiţe, mobilul meu n-are blue-tooth, nu face poze şi n-are mp3 player, nu trag cocaină pe nas să par relaxat sau să rânjesc şi nu port nici femeia pe post de bijuterie. Era să zic podoabă. N-am mai fost la o biserică de nici nu mai ţin minte exact cât timp. Sexul şi credinţa ţin de intimitatea fiecăruia şi cum nu defilez cu măciuca-n mână pe Lipscani, aşa nu-mi scot nici sufletul pătat şi petecit la vedere-n public. Cred că am o relaţie normală cu Dumnezeu, nu dialogăm prea des, dar ne tolerăm cu discreţie. Nu dau niciodată vina pe el, dar nici nu-i cer ajutorul. O fi rivalitatea masculină – fiindcă mi s-a indus şi mie ideea că Dumnezeu este un bătrânel cu barbă, uneori foarte răzbunător – sau egoismul meu exacerbat, dar m-am obişnuit să-mi rezolv singur problemele. Sunt persoane cu care e plăcut să bei un ceai, să ai o discuţie agreabilă, dar să nu le ceri niciodată nimic! Acesta este Dumnezeul meu şi cu asta pace!
Am citit prin ziare o veste minunată: salariile cresc şi în 2009 cu 2-13%. Apoi am aprofundat subiectul şi am înţeles că vor creşte salariile directorilor. Să-mi mai zică cineva că unora nu li se îndeasă-n sac că fac ca trenul în gară! Cei de la Bamboo pot sta relaxaţi: partyurile la piscină nu vor lipsii nici anul acesta. Vorba lu’ Ţiriac: „Criza îi face bogaţi pe cei cu bani şi îi sărăceşte pe cei săraci”.
Dar demnitarii s-au gândit şi la omul de rând. Astfel: Vasile Mocanu, PSD: „La biserică ajunge omul şi când se mărită, şi când se botează, şi când moare”; Doru Leşe, PD-L: „Sunt relativ credincios”; Cristina Pocora, PNL: „Vreau să stimulez turismul ecumenic” şi Raluca Turcan, PD-L: „Am făcut-o pentru oameni”.
Amendamentele admise în discuţiile legate de  buget vizează alocarea de sume de bani pentru 806 lăcaşe de cult. 55 de milioane lei noi.
Cum era vorba aceea? Cu aia-n aia, cu degetul în… şi cu sufletul în Rai nu se poate? Uite că se poate.

Cu bani de la buget.

biserica

Leapşa se întoarce

LEÁPŞĂ, lepşe, s.f. (Pop. şi fam.) Lovitură dată cuiva cu palma. De-a leapşa = numele unui joc de copii. – Formaţie onomatopeică. (DEX)

Mi-a dat-o Thanata şi nu ştiu dacă din joacă de copil sau în formă de palmă meritată ori ba. Whatever! Intru-n horă horcăind… Pun receptorul imaginar la ureche şi cu o mică teamă indusă de vizionarea filmului Matrix, dau drumul la… telefonul fără fir.

01. Îmi place vinul roşu
02. Îmi plac blondele. Brunetele. Roşcatele… chiar şi chelele, vezi cazul Sinnead O’Conner
03. Spun adevărul şi când nu este cazul
04. Mă las dus cu uşurinţă
05. Nu aş schimba nimic la alţii
06. Joc la plezneală
07. Îmi place să mă pierd pe drum
08. Merită să faci orice
09. Până mâine uit ce-am făcut astăzi
10. Iubesc marea
11. Stau unde pot
12. Caut punctul G să trec la H
13. Mai mult tac când nu vorbesc
14. Sunt timid. Sau tâmpit?

Mai aveam vreo  55 (trecute) fix de idei de adăugat, dar stau domol. Mişc uşor apa-n gură…Is there anybody out there?

P.S. Pur întâmplător – fiindcă nu cred că ceva este întâmplător cât trăim – am găsit o  sursă alternativă la leapşă… Unde dai şi unde crapă? Şi…de ce?

Roblogfest 2009

Mare lucru nu ştiu despre acest festival-concurs cu premii. Am picat şi „io” în el ca musca-n lapte, sau cum mai pică cineva pe pagina mea dând căutare-n Google la „gigolo”, „diabonal” sau „sonatele lui Shakespeare”. Ţeapă. Noroc că nu-s mulţi sau mai bine spus, sunt tot mai puţini.
Noroc că dorm la fel de bine şi când am 30 şi când am 300 de vizitatori şi în general nu mi-am pus în cap vre-un gând de a deveni mai popular ca cel mai pişat copac de câinii din Rahova. Treaba cu traficul, cu traficul MARE văd că-i boală…mare.
De infirmitatea de a-mi dori popularitate am scăpat cam prin clasa a 5-a. În clasa întâi am luat premiul întâi, anul următor premiul doi, apoi trei şi-n clasa a 4-a o menţiune. În clasa a 9-a eram olimpic la istorie şi corigent la rezistenţa materialelor şi fizică. Nici aşa nu era bine aşa că am revenit la sentimente mai bune şi m-am păstrat în zona confortabilă între cinci şi opt. Uneori este mult mai bine să nu fi băgat în seamă şi să poţi respira relaxat. Şi îmi place discreţia. Nu şi mediocritatea, dar asta-i deja o altă poveste!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GbfCSg8GeP0&feature=related]

“Being attractive is the most important thing there is
If you wanna catch the biggest fish in your pond
You have to be as attractive as possible
Make sure to keep your hair spotless and clean
Wash it at least every two weeks
Once every two weeks
And if you see Jhonny football hero in the hall
Tell him he played a great game
Tell him you like his article in the newspaper”

Teoretic este ca un festival de bere: lume pestriţă, unii cu spuma alţii cu…scursura. Hop şi eu! Era să zic: îmi votaţi şi mie motanul, vă rog?!

roblogfest2009

Dă click aici, please! Hahahaha! 🙂

Trei doze de bere şi o sticlă de Cahor
mă fac mai isteţ întins lat pe covor,
ce blogu’ meu fac iar la cinci dimineaţa?!
în loc să-mi trăiesc, îmi analizez viaţa…
Computerul rânjeşte şi o să-i sparg monitorul
mai citesc un mesaj, beep! am udat iar covorul!
nu mai comentez ziare şi nu mă mai uit la poze
în set erau şase, unde-s celelalte trei doze?!
Mai iau o îmghiţitură din sticluţa cu aftershave
“I can’t get no satisfaction”, mai…give me a break!
Pardon, mă scuzaţi, iertare, îndurare
demisionez de pe pagină să-mi fac o deblogare.
V-aş lăsa, da’ nu am autografe digitale
aşa că vă rog, acceptaţi trei emoticoane

3emoticoanebrush

îmi fac o cafea, în loc de zahăr pun sare
pot să mă omor online să fac trafic mare?
N-am bani să plec la mare, mă arunc în vană
nu o să mai deranjez, promit! mă tai cu o lamă.
Am să-mi şterg profilul şi am să-mi schimb sexul
mă trec pe lista neagră şi îmi restricţionez accesul!

🙂 M-am născut poet, nu?
Mă uitam unde dracu mă încadrez… Aici chiar am o problemă. Mereu am avut una… Too young to die, too old for Rock’N’Roll! Păăăăiii… e blog personel, exclus colectiv şi nerecomandat minorilor. Dacă nebunia amuză, e de divertisment şi dacă holbatul în decolteurile din tramvai e sport, e şi de s-porc! Sunt “politically corect”…cred. Filme am numa’ în cap şi treaba cu popularitatea am clarificat-o câteva pasaje mai sus. Informativ nu aş spune că sunt, nici cel mai cârcotaş, însă asta cu „cel mai sexy microblogger” îmi surâde!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ipZDG6__Zfc]

Vă place Brahms?

Nu ştiu câţi oameni au auzit numele scriitoarei Françoise Sagan, nu ştiu câţi dintre voi aţi văzut filmul „Goodbye Again” din 1961 regizat de Anatole Litvak şi în rolurile principale cu Ingrid Bergman şi Yves Montand, cum nu ştiu nici câţi dintre dumneavoastră ascultaţi dimineaţa la cafea Brahms, Chopin, Grieg sau Tchaikovsky.
Sincer vorbind, nu ştiu câţi am auzit numele lui Marian Cozma înaintea tragicului eveniment, eu unul cu siguranţă nu. Nu ţin minte nici când am citit despre vânzările spectaculoase de disc ale unor artişti ca Iris, Voltaj sau ori cine altcineva, în schimb da, citim zilnic despre tot felul de starlete şi vedete bârfe şi aşa-zise „mondănităţi”, trăim într-o ţară unde parcă avem numai jafuri, crime, sinucideri şi violuri, unde brand-uri devin nume ca Cioacă, Gorbunov, Simona Sensual şi Sexy Brăileanca, unde tot felul de băbuţe visează să devină tinere speranţe ale industriei pornografice şi unde autorităţile par ocupate doar cu umplutul propriilor buzunare iar noi, fraierii, ne păzim buzunarele-n tramvai de concetăţenii care rătăcesc cu mâinile prin ele…

[youtube=www.youtube.com/watch?v=tibeoDFsrkI]

Nu cred că nu sunt medici extraordinari care cu toate că n-au la dispoziţie cele mai performante aparate nu salvează vieţi în fiecare zi, nu cred că nu sunt profesori dăruiţi meseriei care nu predau şi-n condiţiile nu rareori inadecvate zi de zi copiilor la şcoală, nu pot să cred că nu avem artişti deosebiţi, sportivi care fac performanţă, cum nu pot să cred că nu avem ţărani care se trezesc zi de zi cu noaptea-n cap să-şi muncească pământul şi să-şi poarte de grijă gospodăriei, nu cred că nu mai sunt oameni obişnuiţi care-şi fac treaba fără mare vâlvă, oameni fără de care în fapt nimic n-ar mai funcţiona.
Mă repet şi spun că m-am săturat de senzaţional, de extraordinar, de ştirile bombă şi explozive, vreau să citesc şi eu în ziar, să văd la televizor ceva obişnuit, ceva simplu, ceva…uman. Ştiu, sunt un tâmpit, un prost şi un ciudat, nici măcar paşaport biometric n-am şi nu-mi fac griji nici pentru apocalipsa din 2012, dar cred că nu sunt singurul. Sau cel puţin aşa sper…

goodbye_again

floare de Iris

Cristi Minculescu „suferă de o boală hepatorenală ereditară”. Mi-e rău! Boala se cheamă exces de votcă, sau cum o numeşte chiar el: „albitură”. Ştiu, ştiu, 98% din internet o să mă înjure iar că cine-s „io” să mă iau de Iris, dar zău dacă-i mai suport! Discul lor din 1984 a fost un amalgam reuşit de AC/DC, Judas Priest şi Iron Maiden, au fost haioşi şi la al doilea disc cu Angus Young pe copertă (hahaha, n-am mai pomenit trupă să pună pe copertă un chitarist dintr-o altă formaţie! – grafică realizată de Andrieş), dar cam pe aici s-a şi terminat partea frumoasă a poveştii Iris. Să mă ierte fanii, da’ tobar mai prost ca Ion „Nelu” Dumitrescu cu greu găseşti, practic doar Compact au reuşit performanţa cu Leluţ Vasilescu. Valter Popa este un chitarist mediocru şi cum se procedează la noi predominant, formaţiile nu fac nimic altceva decât copiază din tiparele impuse de artiştii din Vest şi nici Iris n-a făcut excepţie de la această regulă şi treptat au abandonat AC/DC-ul şi s-au cantonat undeva în zona Whitesnake. Este atâta muzică bună de ascultat, n-am să-mi irosesc timpul ascultând o copie de mâna a doua sau a treia! Dar nu muzica lor este subiectul, Iris rămân cea mai populară şi cea mai iubită formaţie Rock din România, acesta este vox populis-ul, este exact ca-n politică: avem ce merităm! Treaba este că omul acesta a turnat în el alcool până şi-a pus ficatul la pământ cu toate că nu o dată a fost avertizat să se oprească, iar acum vin cu declaraţii de genul acesta „boală ereditară”. Jenant. Mi-am amintit de o altă fază: accidentul lui Kempes, s-a organizat şi un concert de strângere de fonduri pentru operaţia lui, se zvonea că omu’ e pe moarte, îl plângea toată lumea şi-n final, Kempes, bine merci s-a cărat în Australia. Nu e cazul lui Cristi, Minculescu este chiar bolnav şi suferinţa unui om este un fapt trist, dar cerşetoria asta, melodrama asta care se întinde ca o telenovelă de ani de zile, lipsa de demnitate şi nu în ultimul rând, lipsa de asumare a responsabilităţii – că nu eu i-am turnat votca pe gât ani de zile! – îmi provoacă greaţă!

Mi-am pregătit batista de nici nu mai ştiu câţi ani, garoafele din coroană s-au veştejit, dar până atunci:  încă o votcă cu lămâie, vă rog!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NMfh4WQuGc8]

Valentine, n-o da de gard!

Strict teoretic vorbind sunt ateu, în cel mai laic şi cenuşiu mod de a privi problema. Sf. Valentin sau Sf. Gheorghe îmi este tot una. N-am să pricep de ce pe 14 februarie ar trebuii să iubesc mai mult ca pe 16 aprilie sau pe 29 mai? De ce astăzi şi de ce nu ieri sau mâine? Este la fel ca bunătatea de Crăciun: la ce folos să fim mai buni la sfârşit de an ca primăvara sau toamna? Eu iubesc în egală măsură de Bobotează, de Dragobete şi de ce o mai fi, nu ţin cont de calendar. Valentine’s day? Este încă o zi dedicată Sfântului Shopping. Şi dacă dragoste nu e, o facem pe LOVEle. Flori, felicitări de dragoste şi ciocolată în formă de inimioare. Prezervative cu aromă de fructe. Toată lumea-şi bate capu’ cu ce să mai cumpere iubitei/iubitului, băieţii cu unde să o scoată-n lume pe porumbiţă, cuconiţele cu ce să se îmbrace… Un întreg şir de probleme! Şi dacă stau bine să mă gândesc, pentru ce?

porumbei_1porumbei_2

Nu mi-a căzut în cap nici piatra filozofală, n-am băut nici din fântâna înţelepciunii, n-am nici reţeta succesului în buzunarul din spate şi nici nu cunosc vre-o formulă secretă, dar eu zic să fiţi iubiţi şi să iubiţi în fiecare zi. Măcar câte puţin. Preventiv. Şi dacă o fi să fie mult, excesul nu dăunează grav sănătăţii! Jale! Vă zic eu!

Am în schimb o sugestie pentru cadoul perfect de Ziua Îndrăgostiţilor: aspirina. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r7aavVp450c]

dreapta

…sau să o spun pe aia dreaptă: democraţia nu e pentru proşti că se găseşte cineva să-ţi dea cu ea în cap. Am zis asta puţin altfel şi într-un alt context, dar cam asta este esenţa, cam aşa stau lucrurile, nu pretind nici că am inventat-o eu, nici nu zic că sigur e adevărată afirmaţia, este doar o constatare.
Sunt zile în care parcă fuge tastatura de sub degete, nu se leagă nimic, televizorul merge-n gol şi orice muzică mi-aş pune, trece pe lângă urechi. Încerc să înţeleg ceva din cursul pentru examenul de mâine, dar (iar) nu-mi stă capul la materie, nici nu ştiu dacă mai am cap şi chiar de aş mai avea, nu văd sensul să stea undeva… V-am lămurit?

Brambura prin browser am dat de un blog despre un băiat de opt ani din Iran, prins la furat şi căruia pentru fapta sa, i s-a zdrobit mâna. Act crud, barbar, comentarii revoltate. Am stat să rumeg cele citite, faptul în sine este trist, nimic de zis, dar cred că lucrurile nu stau chiar aşa. Noi, occidentalii, judecăm lucrurile după ocaua noastră, vedem strict faptul şi nu ne gândim la context şi la dedesubturile lucrurilor. În Iran se trăieşte după regulile Islamice care pentru furt prevăd tăierea mâinii. Atâta lucru ştiu şi eu, cu toate că nu-s foarte familiarizat nici cu Islamul, nici Coranul nu l-am aprofundat ci doar l-am citit superficial. În condiţiile date cred că cel care trăieşte şi a crescut în cunoştinţa acestor reguli când fură îşi asumă conştient riscul pedepsei în cazul în care este prins. Adică ştie exact la ce se expune, nu?

copil_de_8_ani

Apoi mi-am amintit de modelul German. Credeţi că nemţii sunt mai arieni? Pe draq! Civilizaţia s-a impus şi la ei prin reguli stricte şi pedepse/amenzi drastice. Aruncai gunoiul pe jos şi erai văzut, săreai cu vreo 500 de Mărci din buzunar! S-a impus şi perpetuat şi modelul hitlerist conform căruia „se raporta” orice încălcare a regulilor. Un prieten uşor băut, seara ajuns cu maşina acasă a lovit copacul din faţa casei. Un vecin responsabil a anunţat Poliţia şi prietenul meu a rămas fără carnet. Turnătorie sau spirit civic? Practic nici nu mai contează, ideea era că şi în Germania standardele de civilizaţie s-au impus printr-o serie de reguli stricte.
Admitem sau nu, dacă nu suntem forţaţi, nici gând să ne civilizăm.
Cred că după 90 ne-am trezit peste noapte liberi şi habar n-am avut ce să facem. Mai cred că „modelul original” despre care a tot vorbit la vremea respectivă tataie Iliescu, a fost mai nociv ca toate mineriadele laolaltă. Am crezut că putem linge frişca de pe tort fără să ne murdărim mâinile…
Valorile occidentale nu înseamnă doar liberă circulaţie, „merţane”, cârnaţi fără stat la coadă şi filme, muzică şi cărţi, cum mulţi cred că am crezut. Am ales modelul occidental iar acest model include şi prostituţia, pornografia, drogurile şi…şomajul, concurenţa, falimentul, etc.
Tot acest sistem funcţionează pe baza unor reguli stricte. Din nefericire noi am adoptat o legislaţie destul de permisivă, ambiguă şi cu prea multe portiţe, başca, de multe ori ea nici aşa şchioapă cum este nu se aplică la categoria aşa numiţilor „băieţi deştepţi”!
Biserica nu mai îndeplineşte de mult rolul de educator şi modelator de caractere, nu mai este un îndrumător spiritual. Şi atâta timp cât vom mai vedea preoţi înjurând din jeepanele lor şmechere-n trafic, nici nu vreau să am de-a face în vre-un fel cu aceşti păstori ciobanizaţi. O mai fi preoţi cu vocaţie, nu zic nu, dar ei nu se văd, nu-i vom găsi pe internet toată ziua în război cu cipurile…

Am mai spus asta, traversăm un moment dificil şi dacă este o criză reală, aceea este criza spirituală, criza morală. Cu tradiţionala atitudine „merge şi aşa” nu o scoatem la capăt. Tranziţia la noi parcă nu se mai termină niciodată şi singurul rezultat vizibil este măcinarea reperelor şi al valorilor reale. Nu-mi surâde ideea de a mă raporta la ceva, dar şi lipsa totală a unor repere ne conduce în deşertăciune.

Presa s-a tabloidizat. Chiar şi presa cu ceva pretenţii este tot mai mizeră şi să vorbim despre independenţa ei este cel puţin un gând pueril. Nu-i prea mai văd nici rolul de informare şi nici atribuţia de formare de opinie. Pe de o parte presa deserveşte interesele finanţatorilor ei, pe de altă parte s-a pliat după cerinţele şi nevoile publicului larg. Într-o societate (relativ) sănătoasă Sexy Brăileanca sau Magda Ciumac nu prindeau nici pagina cinci, nici ştirile populare de la aceeaşi oră…

Şi am ajuns (înapoi) la Justiţie. E trecut de al doisprezecelea ceas, dar poate că încă nu este prea târziu.  Avem nevoie de reguli dure şi măsuri aplicate cu stricteţe. Nu vorbesc despre o convertire la Islamism, poate că pentru un furt nu tăierea mâinii este singura măsură aplicabilă, poate că nici întoarcerea la statul fascist nu este soluţia, dar o legislaţie fermă şi pedepse aspre ar putea să stăvilească actuala stare de fapt. M-am săturat de hoţi, corupţi, violatori şi criminali, m-am săturat să fie puşi în libertate fiindcă „suferă” de otită, herpes sau – vezi Doamne! – claustrofobie.

Nu-mi place ce văd în jurul meu şi dacă stau bine să mă gândesc, nici de mine nu-mi mai place. Dacă nimeni nu mă pedepseşte, într-un fel sau altul mă voi pedepsi singur… îmi prind degetele-n mouse. Click!