Club 27

3 iulie 1969, Brian Jones, chitaristul formaţiei Rolling Stones se îneacă în piscină. 18 septembrie 1970, Jimi Hendrix se îneacă-n somn cu propria vomă după o supra doză de droguri. 4 octombrie 1970, Janis Joplin moare în urma unei supra doze de heroină. 3 iulie 1971, Jim Morrison decedează la Paris, nu s-a făcut autopsie şi cauzele rămân necunoscute, conform versiunii oficiale, a avut o disfuncţionalitate cardiacă.
5 aprilie 1994, Kurt Cobain, chitaristul şi solistul formaţiei Nirvana, se sinucide.
Lista este lungă, alte nume, mai mult sau mai puţin cunoscute din lumea muzicii (Rock) au decedat, toţi la vârsta de 27 de ani.

brian_jones

Alan Willson, vocal în Canned Heat, Ron McKernan, clăpar al formaţiei Grateful Dead, Peter Ham, clăpar şi chitarist în Badfinger, Gary Thain, basistul din Uriah Heep sau Pete de Freitas bateristul formaţiei Echo & the Bunnymen.
Strict tehnic vorbind, „tăticul” clubului este Robert Johnson, chitarist de Blues, decedat pe 16 august 1938.
Cel mai misterios membru al clubului este Richey James Edwards, textierul şi chitaristul formaţiei Manic Street Preachers, dispărut fără urmă la date de 1 februarie 1995.
În 1969 chiar şi despre Paul McCartney s-a zvonit că ar fi murit în urma unei supra doze şi că ar fi fost înlocuit cu o sosie. În anul respectiv Paul avea evident 27 de ani.
Clubul 27 este o obsesie şi un coşmar în rândul Rockerilor, se tem de această vârstă, dar este şi un fel de oanoare să pătrunzi în… selectul club.

Nu, Club 27 n-are nicio legătură cu “Emo”…

Azi am avut şi eu un club 27. Douăzeci şi şapte de vizitatori au căutat „dame de companie”, „escorte şi dame de companie” sau „escorte Bucureşti”. Sper că n-au plecat dezamăgiţi de articol. 🙂 Pe mine nu mă dezamăgesc niciodată fetele. Mă omoară. Şi nu mai am nici 27 de ani…

club_27

club_27_căutare

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y8xkuOQ3H9o]

Cuplul perfect

Într-o lume a evoluţiei fără evoluţionism, al E-urilor prin excelenţă, e-mail, Explorer (opt) şi emoticoane, o lume cu cât mai globalizată cu atât mai străină, dar unde mereu tot şi orice este la „doar un click îndepărtare”, lumea în care banii dezlănţuie cele mai fierbinte sentimente şi totul pare de vânzare sau de cumpărat,  o lume a ratelor la bancă, al leasingului şi al uzurii, o lume în care omul îi ţine locul lui Dumnezeu, dar maşinile create de om nu reuşesc să înlocuiască omul, o lume în care căsătoria înseamnă nuntă cu dar şi divorţul scandal şi partaj, o lume în care s-a erodat chiar şi erosul, ore mai există iubire şi dragoste dezinteresată? Oare există încă un cuplu fericit şi nepătat?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=S6fVhYTRVp8]

Ea, o suedeză blondă, cu pielea catifelată, sâni perfecţi, epilată şi mereu disponibilă, el un tip tăcut, viril, nu sforăie niciodată, nu bea, nu fumează şi nu urmăreşte nicio transmisiune sportivă.
Cuplul perfect?

Le plastique c’est fantastique!

Bang bang, t’as le cœur à l’envers
Juste avant de te rouler les mécaniques
Tu sais que pour lui faire l’affaire
Il vaudrait mieux sortir les élastiques…

Le plastique, c’est fantastique
Le caoutchouc, super doux
Nous l’affirmons sans complexe
Nous sommes adeptes du latex
Le plastique, c’est fantastique
Le caoutchouc, super doux
C’est une question de réflexe
Nous sommes adeptes du latex... 🙂

realdoll and pussypall

Ea este femeia cu scheletul perfect, flexibilă şi naturală, siliconată şi cu carnea fragedă şi proaspătă, pielea moale şi fină, mereu zâmbitoare. Nu te plictiseşti de ea niciodată: are 16 feţe şi poate fi adaptată conform cerinţelor.
El? O minune a tehnicii, cum s-ar spune. Ştie să facă de toate. Şi ce nu ştie, învaţă. Are un iepuraş vibrator adăugat la baza jucăriei şi este poziţionat în aşa măsură încât să ofere clitorisului cea mai puternică excitaţie pe care a avut-o vreodată. Oferă o stimulare delicată părţii exterioare a vaginului numită labia minoră folosind o serie de bile gen perle. Acestea se rotesc uşor în timp ce dispozitivul funcţionează masând această zona a vaginului. Deşi Punctul G este o zonă misterioasă a vaginului este conceput în aşa fel încât să-l găsească de fiecare dată. Capătul vibratorului se roteşte de jur împrejur masând Punctul G prin lovituri uşoare şi delicate astfel încât el nu provoacă durere precum alte jucării.

„El a fost creat de o femeie pentru femei şi testat de mii de ori pentru a se asigura plăcerea maximă.” Ha ha ha ha!

Nu-mi rămâne decât să le urez: “Casă de…plastic!”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=eHkanM4TVn8&feature=related]

8×2 martie. (Fotoblog cu text minimal)

Undeva, soarele ne zâmbeşte. Chiar şi atunci când ne orbeşte sau când stă ascuns după nori şi nu-l mai vedem cu zilele. Undeva chiar acum cineva îşi aprinde o ţigară şi undeva este cinci dimineaţa. Este cineva care ar vrea să-ţi zâmbească şi să-ţi atingă mâna, dar rămâne nemişcat.
Încremeniţi în gânduri, zilele se sfărâmă încet şi rămânem zgribuliţi în colţuri opuse.
Cuvintele sforăie lipite de tavan. Durerile de cap şi gustul amar al mahmurelii tipice zilelor de după s-au scurs după canapea. O altă zi, alte cuvinte ce ne servesc drept colivie.

Te-ai îngropat, dar mai eşti vie?

09-03-15_00109-03-15_00209-03-15_00309-03-15_00409-03-15_00509-03-15_00609-03-15_00709-03-15_00809-03-15_00909-03-15_010

Dintr-un colţ de buză surdă îţi arunc un strigăt mut
Ne face cu mâna o umbră, strigi şi tu, dar nu te aud.
Jos sub pat, în buzunarul de la cămaşă, pe un şerveţel am salvat un mic sărut
Aş vrea să-l pipăi încă o dată, să-l păstrez proaspăt şi ud.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OZtQh5EIgWQ]

8×2 martie. 🙂

Ne îngropăm după cuvinte, ne ameţim cu spuma şi surâsul lor, spunem de prea multe ori altceva decât ceea ce gândim sau simţim.
Uneori nu simt nimic şi uneori şi acest nimic pare o povară mult prea mare.
Zâmbesc din spatele norilri de fum, cafeaua îşi împrăştie aroma proaspătă şi muzica dansează de una singură dintr-o boxă-n alta.

Începe o altă zi, o altă săptămână, schimbăm cămaşa, asortăm cravata, alegem un parfum şi ne mascăm după un zâmbet efemer proaspăt bărbieriţi.
Oraşul tremură, tramvaiul trece nepăsător în aceeaşi rotaţie. Punct şi de la capăt.
N-am rupt florile de 8 martie şi n-am să le rup nici astăzi.

Toată lumea oferă flori pe 8 martie, mă rog, cel puţin aşa pare “normal”, Doamnelor şi Donişoarelor, mereu cu capul în nori,  dar tot timpul cu sufletul în flăcări,  vreau să vă dăruiesc aceste flori şi un zâmbet (şi) astăzi.

Să aveţi o primăvară senină şi pe placul inimii!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GTKzdCX-Nyc&feature=related]

Săptămâna-n retrovizor

Asta-i fierbinte! Bute şi-a apărat titlul în faţa columbianului Zuniga fără multă bătaie (de cap sau la cap) prin K.O. în runda a IV-a.

Buuuun!

aphrodite's veil
Am avut 8 martie şi flori pentru doamne şi domnişoare dar am şi dat sau luat plase. Era să mi-o ia gura înainte şi să zic…mu…  mh… 🙂
Plasa cea mai mare este cea legată de prostituţie: un fel de ia-ţi-o, dă-mi-o, să nu o zic pe aia dreaptă – muie. Sau cum spunea o prietenă „mă întreabă o gagică dacă vreau puţină muie şi i-am zis să o ţină ea pe toată…” Ha ha ha! Aşa cu gura plină (sau pungă?) nici nu-mi dau seama unde-i marfa… Treaba este în felul următor: prostituţia nu se mai pedepseşte cu închisoare, dar a rămas infracţiune contravenţională. Adică nu vor fi impozitate ci amendate fetele! Când vine vorba cum să ne ia banii şi pielea de pe noi, guvernanţii se dovedesc mereu „băieţi deştepţi”! N-au legalizat prostituţia să nu-şi pună biserica în cap şi probabil s-au gândit că le este imposibil să contorizeze traficul făcut de fete, dar aşa, nu le scot nici din trafic, dar cu amenzile le iau şi banii! Bravo stimabililor, jos…nu pălăria, nici chiloţii ci guvernul!
Dar şi curvele ne-au tras-o din nou pe stomacul gol şi l-au scos pe tataia Iliescu cu batistuţa şi unghiuţele curate.
Şi dacă copii noştri sunt tot mai obezi, de ce n-ar fi şi proşti? Dacă ba-l scot, ba-l bagă pe Darwin în programa şcolară, dacă tot reduc orele de sport, eu zic să scoată şi orele de istorie. Nu istoria se repetă ci repetăm noi aceleaşi greşeli şi nici nu poate fi altfel atâta timp cât istoria este re-scrisă şi falsificată constant sub nasul nostru. Este exact aşa cum scria la gazetă prin 1996 : „răspundeţi cu da sau nu: Iliescu este un preşedinte bun şi porcul un animal comestibil”. Ha ha ha!
Ei da, şi am avut şi RoBlog…Fâs unde cea mai populară microbloggeriţă a fost nu BadPitzi cum aţi fi tentaţi să credeţi ci mama lu’ VisUrât aclamată la scenă deschisă! Dacă despre mama lu’ Ştefan Cel Mare de bine, de rău mai ştim câte ceva, mama lu’ VisUrât e o tânără speranţă-n devenire. La sugestia unei alte prietene încă-i caut pe cei 500 de votanţi a lu’ VisUrât, dar deocamdată numa’ vorbe “dulci” am găsit pe tot internetu’… Şi tot la prietena amintită găsiţi şi un contra-concurs ca să nu-l numesc chiar cum a făcut-o ea cu tandreţe… ha ha ha!
Cum n-am nimic mai bun de făcut, aştept bătaia-n noroi între blonda Elena Udrea şi bruneta Magda Bistriceanu.

Update-uri.

F.M.I. cere mărirea fondului de şomaj şi reanalizarea domeniului asistenţei sociale. Adică ne-am aşteptat să fie rău, da’ o să fie şi mai rău! Sper să vină primăvara mai repede, apar urzicile, ştevia şi trecem şi peste criză. Nu avem de ales.
Gigi Becali a anunţat că este sărac şi că averea lui s-a dus. Dacă vine cu oile peste urzicile mele, chit că n-am avut relaţii foarte bune cu Miliţia, îmi pun fular alb/roşu şi dau drumul la câini! Ha ha ha!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=F58P1QTmBC4&feature=related]

Dreptul la plasă

Nu-mi place definiţia aceia de “pitzipoancă” . Sună vulgar. Eu o numesc “cosmopolitană”.
Sunt fete naive sau prostuţe care-n dorinţa lor de afirmare îşi pun poze mai deocheate pe diferite site-uri. Nu neapărat deocheate, uneori doar de prost gust. Ştiţi despre ce vorbesc! Poză cu cracii în raftul de la biblioteca ticsită nu cu cărţi ci cu ursuleţi sau bibelouri…
Şi este tipul de fată cu zâmbet perfect şi decolteu asortat. Este studentă sau a terminat ASE sau Drept. Sau a terminat una şi este la Master sau a doua facultate. Jurnalismul nu mai este aşa la modă, dar mai sunt şi fete de modă veche. Acum se poartă Relaţii Publice şi Comunicare.
Nu se dau în spectacol, dar ştiu să se facă remarcate. Sunt conştiente de avantajul conferit de aspectul fizic şi suficient de inteligente să nu vorbească prea mult, să-şi cântărească cu grijă vorbele. Cochetează cu ideea unei cariere politice sau vrea o slujbă cu “funcţie”. Se orientează sau spre o corporaţie sau spre zona administrativă, eventual un job la un minister. Îi plac bărbaţii cu prestanţă, cu aură, genul care „dă bine”. Nu se acceptă rataţii, cei fără maşină, fără studii superioare şi un venit sigur. Nu contează de unde este acel venit. Vorbesc la mişto despre Bamboo şi celelalte locaţii de fiţe şi fente, dar din când în când le place să se afişeze acolo, contează să se ştie văzute.
Sunt fete emancipate, dar în mod paradoxal, consevatoare. Îşi urmăresc cu consecvenţă interesul.

Ce a însemnat emanciparea femeii în fapt? Femeile au câştigat dreptul la PLASĂ. Da, la plasă: să care plasa şi să ia plasă.

plasa

Multă vreme femeile au trăit într-o lume guvernată de bărbaţi, în totală supunere, neavând drepturi,ci numai obligaţii. Femeia avea datoria să fie soţie şi mamă bună, să satisfacă mofturile bărbatului şi să se îngrijească de acesta şi de gospodărie.
Pornind chiar de la povestea biblică a creării omului, femeile au fost considerate fiinţe secundare, menite să servească şi deservească bărbatul. Această mentalitate nu a dispărut nici acum şi este greu de crezut că o să dispară vreodată.

Volumul Simonei de Beauvoir Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949) este prima încercare de structurare teoretică exhaustivă a tematicii feministe. Cartea, o riguroasă analiză istorică, antropo-sociologică şi tipologică a condiţiilor sociale şi psihologice de inferioritate la care femeia este constrânsă.
Primele structurări ale mişcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluţiei franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural şi ale egalităţii în drepturi şi libertăţi. Scriitoarea revoluţionară Olympe de Gouges, inspirată de Declaraţia drepturilor omului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmînd egalitatea ei juridică.

“În timpul vieţii oamenii învata să reacţioneze şi sunt condiţionaţi de diferiţi factori […] La o anumită vârstă băieţii suferă o schimbare atunci când cunosc „modelul masculin” în care încrederea în sine, curajul şi independenţa sunt condiţii esenţiale pentru succes. Femeile sunt încurajate să fie dependente si emotive, pe când bărbaţilor li se cere să se comporte raţional şi independent. (Claudia Ana Moarcas, Comunicarea si comportamentul in negocierea contractelor)

Acest mod de gândire şi educare face imposibilă schimbarea în esenţă a situaţiei femeii. Sunt automatisme de care nu o să scăpăm niciodată: fetiţele bluziţe roz, băieţeii bluziţe albastre.
Femeia la…cratiţă.

“Ce înseamnă să fii femeie emancipată?

Să ai un job bun, un salariu motivant.
Să ai o familie, copii, să fii gospodină şi menajeră în casă.
Să ai viaţă socială, să ai prieteni, să ieşi în lume, să frecventezi cercuri exclusiviste.
Să te îmbraci bine, să te îngrijeşti, să te respecţi.
Să călătoreşti, să vezi lumea, să-ţi trăieşti viaţa.

Credeţi că e posibil să le faci pe toate?” (cocochannel)

Cred că ideea e să respectăm femeia şi să acceptăm faptul că ea este cea care alege. Şi ne alege, ne acceptă. Asta cred că este esenţa emancipării. Emanciparea femeii fără emanciparea bărbatului nu este posibilă.

Este aproape firesc să afirmi despre o femei sexy şi tânără, care se dă jos dintr-o maşină scumpă, că este curvă. O femeie ajunsă într-o funcţie de conducere, tot o curvă este.
Bărbaţii nu concep succesul femeilor, altfel decât prin performanţe şi prestaţii sexuale.
Aceasta este lumea în care trăim. Acestea sunt mentalităţile care ne guvernează subconştientul şi acţionăm, reacţionăm ca atare. Prejudecăţile acestea, nouă bărbaţilor, ne rezervă privilegii deosebite. Posibilitatea de a abuza.
Când un bărbat spune despre o femeie că ar fi „curvă” în 99% din cazuri asta înseamnă că femeia respectivă n-a vrut să şi-o tragă cu el.

RoBlogFest şi mama lu’ VisUrât

Analiza la noi duce inevitabil la anal: scoatem băşini pe gură despre lucruri făcute cu curul. Bloggingul nu poate face excepţie. Dorinţa soră cu boala de a devenii cât mai popular dăunează grav personalităţii. Am scris într-un post anterior (atunci habar n-aveam că urmează şi etapa anală, pardon! finală) despre cele cinci minute de tăcere şi luciditate versus cele 15 minute de celebritate despre care vorbea Andy Warhol. Bine, eu vorbesc şi verzi şi uscate şi vrute şi nevrute, oricum nu mă bagă nimeni în seamă şi spre norocul meu, nu-s popular, mai am o şansă să scap şi de pe internet întreg (şi integru) cum am scăpat şi din comunism. Stric de dragul statisticii: locul 641 – Brushvox 0.0% – 0 voturi… aşa că mulţumesc şi pe această cale tuturor care m-au votat. Ha ha ha!
Votul meu s-a dus la Thanat Eros (1.52% – 35 voturi) care a terminat elegant pe locul 17, dar de exemplu un blog de bun simţ şi pe care-l citesc de multe ori cu plăcere, (să nu zic şi faptul că este foarte popular)  Bed for Love-ul  lui Tudor Chirilă s-a clasat doar pe locul 181 cu… doar 2 voturi. Că pe mine nu m-a votat nimeni este „de-a dreptul drept” atâta timp cât nici măcar eu nu m-am votat, da’ la Tudor numărul voturilor pare incredibil ca să nu spun altceva.
Despre fraudă. De la an la an s-a modificat sistemul de votare pentru evitarea acestora. Nu am veleităţi de hacker da’ un IP Hider ştiu să descarc de pe un torent şi nu-i cibernetică nici să-l instalez. Şi asta este doar una din soluţiile mai sofisticate. Adică, dacă cineva vrea să trişeze, o face fără jenă şi fără prea mare bătaie de cap oricum.  Treaba cu crearea de cont a întors din drum multă lume şi nicidecum n-a folosit la evitarea fraudării… Dar cum nu există o soluţie optimă şi unanim acceptată, mereu o să existe voci nemulţumite. Şi doamne fereşte să insinuez că cineva s-a gândit doar să trişeze! Noi?! Nu, niciodată! Ha ha ha!

02_roblogfest_001Blog. Vorbim despre socializare, despre relaţionare sistematică. Jorn Barger a folosit termenii website şi logging pentru a-şi diferenţia abordarea de celelalte situri. Ulterior, din glumă, Peter Merholz a despărţit cuvintele în we blog şi astfel s-a născut termenul blog.
De la jurnal public la jurnalism s-a trecut aproape insesizabil, a apărut termenul de citizen journalism şi prin introducerea aşa numitelor medii noi (new media), bloggingul s-a dezvoltat rapid şi s-a extins spectaculos. De exemplu doar astăzi pe WordPress erau 210.986 bloggeri cu 169.663 de însemnări noi.
Goana după popularitate nu este de condamnat. Totul e cu ce preţ, mai exact până unde merge ideea „cu orice preţ”. De exemplu poţi introduce în titlu sau text cei mai căutaţi termeni, cele mai căutate expresii din motoarele de căutare. Porno, free porn, RedTube, PornTube şi alte tuburi pe post de vibratoare virtuale. Sexul vinde, cine dracu nu ştie măcar atât? Sigur o să fie suficienţi fraieri care să pice-n plasă şi să-ţi acceseze din grabă şi neatenţie pagina în căutare de senzaţii tari şi astfel să-ţi crească traficul, adică prestigiul. De exemplu „naomi tunsă şi bătută” sau cifra 666 mi-a adus şi mie extra cititori.
Aveam un prieten şmecher înainte de 89 care avea o pereche de blugi originali. Umbla cu ei prin cârciumi să-i „dea”. Găsea clientul, convingea omul şi la desfăşurarea tranzacţiei schimba pe nevăzute perechea de blugi cu o salopetă frumos ambalată. Nu ştie nici el câte sute de salopete a vândut pe post de blugi. Cam asta e şi cu şmecheria virtuală: ai multe accesări, dar majoritatea vizitatorilor pleacă în câteva secunde înjurând. Aici văd eu buba: de unde dorinţa de a fi băgat în seamă cu orice preţ când n-ai nimic de spus?

02_roblogfest_002

Dar să revin la RoBlogFest. Premierea de la Fabrika a început cu două ore întârziere după tradiţionalul model mioritic al oricărui eveniment. Încălzirea a făcut-o un tip cu glume seci pe post de stand-up comedy şi au urmat HI-Q cu un spectacol penibil. Întrebarea cea mai pertinentă ar fi: orare cât au plătit să fie lăsaţi să presteze pe scenă? Ha ha ha! Noroc că a venit Cabral şi n-a lungit-o, premierea a fost să zic aşa, fulgerătoare. VisUrât, VisUrât, VisUrât… Ha ha ha! Mi-e şi milă de el, i-ar fi trebuit Omnitrixul lui Ben Ten să se transforme-n Patru Braţe să ia şi la pachet din câtă carne şi iaurt şi-a luat…şi asta-n plin post! Ha ha ha!

Blog personal – VisUrât (22.84% – 524 voturi)
Blog colectiv – VisUrât (26.45% – 508 voturi)
Blog divertisment – VisUrât (27.92% – 551 voturi)
Blogul cel mai popular – ????? Aţi ghicit! Doamnelor şi Domnilor:VisUrât! (25.25% – 560 voturi)

02_roblogfest_004În rest…cea mai populară a fost mama lu’ VisUrât. Ha ha ha! Numai cuvinte de laudă am citit şi de pe Twitter ieri seară

Blog sub 18 ani – BoGy-BloggerMic (15.26% – 129 voturi)
Blog muzică – Monden (28.72% – 164 voturi)
Blog sport – adrian georgescu – scriu iute si piperat (15.66% | 55 voturi)
Blog film –  TVBlog (43.49% – 294 voturi)
Cel mai informat – Infertilitate (25.83% – 185 voturi)
Cel mai cârcotaş –  andymihail (27.21% | 132 voturi)
VIP microblogging – Bobby Voicu (14.4% – 52 voturi)
Cel mai sexy microblogger – andy mihail (22.22% – 126 voturi)
Cea mai sexy microboggeriţă – BadPitzi (14.31% | 62 voturi)
Cel mai popular microbogger – Infertilitate (25.74% | 182 voturi)

Lista completă de premii şi premiaţi e pe situl oficial al competiţiei.

Ce mi se pare uşor ciudat este că la categoriile unde a câştigat VisUrât s-a votat masiv faţă de celelalte. Între 500 de voturi şi 100 este o discrepanţă cam mare. Dar s-a câştigat şi cu doar 52 de voturi… La Blog personal VisUrât a câştigat cu 524 de voturi iar PiticiGratis clasat pe locul doi a avut nici jumătate, respectiv 250 de voturi… Ei, dacă n-a dat cu laptopu-n popor… ha ha ha! Sau cum de având peste 1000 de pretinşi cititori zilnic, într-o săptămă nu aduni decât 500 de voturi? Sunt aspecte care nu se… pupă.

2657 de nominalizări şi 23502 de voturi…. mai rău ca la Parlamentare… Ha ha ha!

Cam asta a fost toată povestea: RoBlog..Fâs.

02_roblogfest_003

NUP pentru Iliescu şi gaşca

Vorbeam ieri despre istorie, viaţă, fapte şi inerţie, despre implicare şi comoditate… Vorbeam. Flavius – şi nu numai el – au dreptate când spun că teoretizăm prea mult, că simplul fapt de a scrie, discuta despre anumite subiecte nu ne serveşte la mare lucru. Nu odată m-am întrebat sau am fost întrebat ce-i de făcut?
Paradoxal, cu toată mizeria, cu toată criza şi tot impasul în care ne-am scufundat şi-n care cred că ne complacem, sunt tot mai puţini oameni dispuşi să se întoarcă la… cocktailurile Molotov.

O ordonanţă DIICOT i-a scos pe Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi alte 30 de persoane de sub urmărire penală pentru infracţiuni precum subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false, la mineriada din 13-15 iunie 1990 şi a decis, de asemenea, declinarea competenţei în favoarea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General pentru soluţionarea cauzei cu privire la alte infracţiuni.
În cauza declinată către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, Ion Iliescu şi ceilalţi urmează să fie cercetaţi pentru genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea unor obiective şi însuşirea unor valori culturale, pentru care Secţia Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la datele de 9 iunie 2005, 12 iunie 2006 şi 28 mai 2007.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GCzK-8WjeXw]

La 19 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu poate fi tot mai zâmbitor. O serie de factori combinaţi ai ultimei perioade de anchetă au făcut ca munca procurorilor militari să fie practic ştearsă cu buretele de către procurorii civili şi Ion Iliescu a fost scos proaspăt spălat şi pieptănat din anchetă.
Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România are toate motivele să fie nemulţumită atâta timp cât nu s-a cercetat cauza aşa cum a fost formulată, încă din 1997, de către asociaţie, privind acuzaţiile de genocid, rele tratamente, instigare la război civil, fapte imprescriptibile, atât în codul penal român cât şi cel internaţional.
Dar încă o dată, nu contează adevărul, nu contează faptele, istoria este re-scrisă şi fardată conform intereselor celor care au preluat puterea în decembrie 1989 şi de atunci, mai la vedere sau mai din umbră, controlează România.
Şi nu doar A.V.M.R.-ul are dreptul să fie nemulţumită ci noi toţi. Asistăm încă o dată la falsificarea istoriei la cel mai ordinar mod posibil, Ion Iliescu, unul din personajele cheie al evenimentelor din decembrie 1989 şi a tot ce s-a întâmplat ulterior, este scos cu basma curată pas cu pas din toate anchetele care-l vizează şi nu mai e mult până când maşinăria propagandistică o să-l prezinte pe fostul şef al statului ca pe un adevărat erou al revoluţiei şi democraţiei.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=a3odUFGqne4]

Nu vreau să par mai paranoic decât sunt, dar şi momentul ales este perfect. Ieri seară la ştiri pe Realitatea 2 titluri din 3 includeau cuvântul magic „criză” şi toată media s-a concentrat asupra posibilului acord cu F.M.I.-ul. Ştirea despre Iliescu astfel a fost strecurată ca un eveniment secundar, de importanţă minoră.
Iliescu n-ar trebuii lăsat să zâmbească, locul lui este de multă vreme după gratii. Şi tare mă tem că nu doar a lui ci dacă am trăii într-o ţară obişnuită şi instituţiile statului ar funcţiona, toată spuma clasei politice s-ar afla nu la Casa Poporului ci în Rahova sau Jilava.
Iliescu este responsabil pentru desfăşurarea sângeroasă a schimbării la putere de după 22 decembrie şi fuga lui Ceauşescu, este personajul din spatele mineriadelor, Iliescu este maestrul păpuşar al distrugerii întregului sistem economic al României de după 1990 şi pare mai simplu să întocmeşti o listă cu faptele în care nu a fost implicat într-un fel sau altul tovarăşul Iliescu decât să faci inventarul “meritelor” sale.
Nicio ţară fost-socialistă n-a beneficiat de un potenţial atât de bun cum l-am avut noi şi pare inexplicabil cum de am ajuns în dezastrul în care suntem. Şi toate acestea în mare măsură se datorează acestui activist nesimţit, Ion Iliescu.
Istorie? Îmi mai sună-n cap lozinca pseudo-patriotică „Nu ne vindem ţara” lansată cu festivismul fesenist al momentului tot de acest Ion Iliescu şi ţin minte cum rând pe rând investitorii cu greutate, marile companii occidentale au fost îndepărtate din ţară. Nu ne-am vândut ţara, doar am dezmembrat-o, dezasamblat-o şi bucăţile s-au împărţit între noii ciocoi politici care ulterior le-au valorificat în interes personal. Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibile fără acordul lui Ion Iliescu.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KUwU14UIpjA]

Nu ştiu dacă mai este poza lui Esca în manualul de istorie şi mi-e groază să mă gândesc ce o să scrie peste 10 ani despre revoluţie, mineriade şi tranziţie în aceste manuale.
Probabil cititorii mei mai tineri acum se uită cruciş la acest text şi nu înţeleg nimic din furia mea. Şi au dreptate. Eu sunt de vină. N-am împuşcat pe cine trebuie când trebuia.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TvV7wwVQ9Oc]

Ora de istorie

Am citit acum câteva zile la Flavius un blog în care făcea referire la o declaraţie a istoricului Florin Constantiniu: „Trăim o perioadă în care istoria naţională este lichidată cu bună ştiinţă”. Mi-a rămas ideea cumva-n cap şi peste asta s-a suprapus ce a spus astăzi Traian Băsescu la Radio: „să nu ne amanetăm viitorul”. Creierul face conexiuni ciudate uneori.
Şi mie mi-a plăcut istoria, dar nici eu n-am mai pus mâna de ceva vreme pe un manual de istorie. Şi eu îl cred pe cuvânt pe domnul Academician când afirmă că în manualul de Istorie modernă şi contemporană de clasa a VII-a, „Al Doilea Război Mondial este o lecţie facultativă, în timp ce manualul include un studiu de caz consacrat muzicii tinere”. Îmi place şi muzica, nu tânără ci contemporană, dar cu toate acestea nu aş introduce-o în manualul de istorie. Acum mi-a venit ideea, cred că-n manualul de muzică s-ar putea să găsim chestii interesante! Ha ha ha!
Ziceam că trăim vremuri ciudate, Flavius mi-a răspuns că „Trăim întâmplări stupide”. Istoria o facem noi, şi iar mi-am amintit de nepăsarea şi superficialitatea cu care tratăm tot şi toate, lejeritatea cu care ne tolănim zi de zi în aceeaşi mocirlă a „las că merge şi aşa”-ului, comoditatea dezolantă cu care dăm din umeri şi niciodată nimic nu pare să fie treaba sau responsabilitatea noastră.
Apoi mi-am amintit de Gheorghe Lala – oare câţi mai ştiu despre cine vorbesc? – şi de mii anonimi care se trezesc în fiecare dimineaţă şi îşi fac treaba pur şi simplu, firesc, în normalitate, fără zarvă, fără obişnuitul senzaţional şi fără gălăgioasele lumini de rampă ale lumii tabloidizate în care trăim.
Dar tot din normalitate aruncăm peturile de plastic după golire la colţul blocului sau tăiem pădurile fără nicio jenă.
Istoria o facem noi. Şi când facem ceva şi când nu facem nimic. Dar ce o să le povestim nepoţilor?

Pe când Udrea versus Bistriceanu?

„O bună parte din presa românească de azi mă face să mă simt prost. Păi, aşa şi eşti, Cetepulea! au şi sărit cretineţii, după lectura acestei prime propoziţii. Mă simt prost, adică mă simt jenat, mi-e ruşine că mă numesc gazetar în România, stimaţi cretini ai netului. Şi asta pentru că nu sunteţi nici mai proşti, nici mai lipsiţi de caracter decât mulţi, din ce în ce mai mulţi, dintre colegii mei de breaslă – gurnaliştii.”
Tudor Popescu a fost elegant, cei despre care vorbeşte sunt curnalişti, nu gurnalişti! Ha ha ha.
N-am mai citit de mult ziare, cam din motivele amintite de Tudor Popescu, cum nici televizorul nu l-am mutat de pe Cartoon Network. Mi-am luat mouse-ul în dinţi şi m-am înfit în browser… 🙂

Tot din Gândul am aflat că: „Elena Udrea este cea mai vizibilă femeie din blogosfera românească, conform unui barometrului realizat de ZeList,  care acoperă perioada 10 decembrie 2008 – 10 martie 2009.”
N-am mai trecut prin blogul doamnei Udrea de ceva vreme, am intrat acum, dar zău dacă e mare lucru de citit. Atacurile deja plictisitoare la adresa PSD-ului, ce sunt uşor stupide, având în vedere logodna de ciolan la guvernare… Dacă Udrea este etalon, stăm prost. În paginile cu anunţurile de escorte am citit chestii mai interesante! Ha ha ha!

Tot Udrea este-n prim-plan şi-n Jurnalul Naţional . „Virgil Cârstea, regele parcurilor din Capitală, detronat de primarul Sorin Oprescu din boiereasca poziţie, a fost înscăunat de Elena Udrea la SC Mamaia SA, unde acţionar majoritar este Ministerul Turismului.” Cârstea este celebru pentru şmenurile cu spaţiile verzi din capitală, cum a fost şi mânăreala de la Ştrandul Moghioroş. Zilele trecute, Virgil Cârstea a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al SC Mamaia SA, unde acţionar principal al societăţii este tot Ministerul Turismului. Să vedem ce pun la cale, litoralul e mai lat ca ştrandul! Ha ha ha! Sunt lucruri care la noi nu se schimbă niciodată: cum este rotarea cadrelor…

Din Ziua am aflat că Geoană şi-a tras şi el o Udrea. Acum înţeleg şi de unde romantismul cu pajiştea şi strânsul de ghiocei în sufletul preşedintelui PSD! Da’ să vedem ce spune Mircea despre bruneta menită să combată blonda: „Dragi colegi si dragi prieteni, sunt bucuros sa o salut pe cea pe care o sa o vedeţi in multe clipuri publicitare, pe Magda Bistriceanu, mama a doi copii, are 37 de ani, e frumoasa foc.” Muza din Kiseleff e în cărţi din 2007 şi a semnat anul trecut un contract până în 2010 cu social-democraţii. Chiar dacă nu toţi şefii de la PSD sunt extaziaţi de doamna-n cauză, poate vedem şi noi o bătaie-n noroi între Udrea şi Bistriceanu… Tot a fost tare seacă campania trecută.

udrea_versus_bistriceanu

Alt titlu din Gândul peste care n-am putut să trec cu vederea: „Patriarhia Română pledează pentru menţinerea lui Dumnezeu la liceu”. Mi-a crescut tensiunea brusc! Nu, n-am nimic nici cu biserica, nici cu ortodocşii. Chiar nimic. Mai mult, chiar am atâta bun simţ să nu mă piş pe nici un locaş sfânt cu toate că uneori după trei beri mă abţin cu greu.
Treaba stă aşa, abia-abia l-au strecurat înapoi în manuale pe săracul Darwin, se dau bătălii mari ca să nu se reducă şi mai mult orele de sport când pe stradă văd tot mai mulţi copii obezi de atâta McDonalds şi Coca-Cola, programa şcolară este depăşită şi nu e nici un secret că şcoala nu-ţi foloseşte la nimic, nu te învaţă nimic practic şi nu te pregăteşte nici pentru viaţă, nici pentru carieră, dar vine biserica şi-şi împinge preoţii la catedre. Am tot spus, biserica să-şi vadă de oile ei! Nu-i treaba bisericii nici programa şcolară, nici microcipul din paşaport şi în general, să lase treburile laice în seama celor care de bine, de rău se ocupă de ele. Bunica mea, să se odihnească-n pace! a făcut şcoala catolică la Braşov unde predau călugăriţe. Din ce am înţeles, era o şcoală bună. N-am nimic împotrivă ca biserica, ortodoxă, catolică, musulmană, pe banii ei, bani din chetă, sau cutia silei, pardon, milei cum se spune, să construiască şcoli şi să umple pereţii cu icoane şi programa şcolară cu ore de religie, dar nu în şcolile de stat şi nu pe banii publici!

„În plină criză financiară, Serviciul de Protecţie şi Pază îşi construieşte, peste drum de Cotroceni, un sediu format din opt corpuri plus o biserică.” – anunţă Cotidianul. E bine, pentru biserică mă bucur în mod special. M-a certat cineva că Ceauşescu a dărâmat bisericile şi acum tre’ făcute altele noi că stau enoriaşii ca sardelele-n conservă şi noi fraierii în blocuri. Mda. O dată pe an, de Paşti, eventual… În Rahova din capăt, până-n Unirii la Mitropolie, doar la şosea sunt 3 sau 4 biserici. Dacă stau să mă uit sunt cazinouri, farmacii, bănci şi biserici. Şi saloane de masaj, da’ acelea nu sunt tot timpul la vedere. Dacă vrei să cumperi ac şi aţă, ai bulinat-o!

Din Evenimentul Zilei am aflat că o să împrumutăm circa 20 milioane Euro de la F.M.I. timp în care o cincime din companiile din România iau în calcul să-şi reducă numărul de angajaţi. Problema cu împrumutul este că trebuie rambursat. Atâta timp cât stăm prost şi la capitolul de investiţii şi la producţie, iar vorba cuiva, ăla micu’, P.I.B.-ul nu se simte nici el prea bine, un împrumut luat aiurea, doar în ideea să fie, ajunge piatră de moară de gâtul nostru al tuturor. Tot repet că văd că unora nu le intră-n cap nicicum, statul suntem noi, contribuabilii.

Pe cine faci tu curvă, mă?!

Ne răcim gura, dar stăm cu mâinile în buzunarul călduţ. Dăm din umeri cu lejeritate, de multe ori spunem „Nu-i treaba mea”. Se întâmplă asta când vedem pe cineva cu mâna-n buzunarul sau geanta altei persoane-n tramvai, când un bărbat loveşte o femeie pe stradă, aiurea în tot felul de situaţii preferăm să nu vedem, să nu auzim, să nu spunem, să întoarcem capul şi să lăsăm privirea în podea.
Neimplicarea are efecte multiple. Azi el, mâine tu… viaţa este imprevizibilă. Cred că societatea, adică fiecare din noi, avem nu doar drepturi ci şi responsabilităţi. Dacă nu faţă de noi, măcar faţă de copii noştri.
Bat câmpii iar?

Voi face referire la câteva comentarii lăsate de un prieten, un şoricel.
„Poate era bine să te gândeşti (…)şi la faptul că vestul a acceptat aşa uşor prostituatele din est… o condiţie pe care se pare că au rezervato femeilor noastre mai degrabă fără nici un fel de scrupule ..nu în necunoştinţă de cauză…”
Întâmplător ( 🙂 ) am cunoscut câteva fete care au plecat ca dansatoare ba în Canada, ba în Italia. Unele ştiau exact la ce se înhamă, altele au picat în plasă din naivitate. Au fost fete care au reuşit să scape de contract, au reuşit să danseze doar, altele au ajuns la prostituţie. Fiecare fată o poveste. Nu toate poveştile au „happy end fericit”…
Există reţele bine puse la punct. Victime sigure sunt fetele de la ţară sau din zonele foarte sărace. Primesc un contract de dansatoare, pare şansa vieţii lor. Îşi fac rodajul într-un club mai jerpelit în provincie, apoi sunt mutate într-un municipiu mai luminat sau într-un club din capitală. Rămân acolo sau sunt trimise la lucru în occident. Odată intrate în circuit este aproape imposibil să scapi.

025_rednails
Cum spuneam şi în postarea anterioară soluţia este prevenirea. Pedepsirea faptei în acest caz este o prostie, legalizarea nu ştiu în ce măsură o să rezolve toate problemele pe care le implică prostituţia.
Proxenetismul, forţarea unei persoane să se prostitueze, abuzurile, trebuie pedepsite şi încă în cel mai aspru mod posibil!
Este nevoie de educaţie, de informare, de măsuri sociale preventive. Aici, din păcate, statul dă rateuri. Sau şi aici. Dar nu vreau să mă repet.
Asistenţa socială face consiliere timidă, peştii nu privesc cu ochi buni abordarea „protejatelor” lor şi teama asistenţilor este firească. Poliţia este mituită, nu se implică sau dacă o face, o face doar formal.
De aici şi teama mea că legiferarea prostituţiei nu va aduce mari schimbări pentru fetele exploatate şi abuzate.
Fetele care aleg benevol prostituţia sunt o altă categorie, dar şi ele au dreptul la statut social, la asistenţă socială şi medicală.
Despre riscuri am vorbit deja în mare parte.

Un şoricel a mai spus un lucru care mi-a rămas în cap: „Poetic spus fiecare individ este o minoritate!”
Este un aspect cel puţin interesant. Într-o lume a globalizării, o lume în care tot mai mult tindem să devenim doar o faţă-n mulţime, un anonim pe internet sau aiurea, într-o lume în care devenim tot mai uniformizaţi şi standardizaţi sub presiunea modei, a trendurilor, a non-valorii impuse şi a consumismului exacerbat, cred că avem şi mai multă nevoie de „ciudaţi”, de nonconformişti, de rebelii fără cauză, de… profesiile liberale.
Avem nevoie de artişti şi avem nevoie de… prostituate. Nu, nu curve.

030_orangeglow

Da’ pe cine fac eu curvă?!
Curve sunt cei care ne mint în faţă, sunt cei care ar putea şi chiar ar avea obligaţia să facă ceva şi nu fac nimic, cei care ne vorbesc despre criză şi buget de austeritate, dar o fac cu un zâmbet larg îmbrăcaţi în costume scumpe şi elegante şi au nonşalanţa celor care în fapt nu au nicio apăsare, curve sunt cei care ne vorbesc despre moralitate, ne vorbesc despre căinţă din uşa jeepului…

Şi tot de la un şoricel: „O altă idee mai a dracului … e că toţi în capitalism suntem prostituate!… ce facem, toţi facem pe bani nu din convingere .. şi lasă urme!!”
Poate să pară o abordare abruptă, dar cred că este oarecum corectă. Capitalismul, moartea pasiunii. Ha ha ha!

Gata! Încă una şi mă duc! Ha ha ha! Mâine vă stresez cu altceva…ştiu sunt un nesuferit. „România se închide tot mai mult în sine fascinată bolnăvicios de o realitate care pare sincer o angoasă amplificată a unor fapte banale. Lipsa de interes în lumea din exterior, lipsa de interes faţă de lucruri care au un sens nu imediat local, şi mai ales principialitatea ortodoxa par a fi la rădăcina a ceea ce numim masochism. Personal o văd ca lipsă de curaj pe lângă o lipsă de interes în a da credit altor lucruri ce au o valoarea mai largă.”