Home › Posts tagged etc › Page 24

etc

Corporate Crap

Posted on by — 14 Comments ↓

Nu ştiu de ce, vorba aceea conform căreia lucrurile care încep bine, se termină prost, se adevereşte tot mai des. YouTube a fost lansat în 2005 de trei tipi sufletişti, foşti angajaţi PayPal ca un site de „video sharing”, adică un loc unde puteau fi postate fişiere video.
Situl a fost activat pe data de 15 februarie 2005 şi primul filmuleţ, „Me at the Zoo” în care apare unul din fondatori, Jawed Karim, a fost încărcat pe 23 aprilie 2005, la ora 8.27 PM şi este disponibil şi la ora actuală.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jNQXAC9IVRw]

Lansarea oficială a siteului a fost făcută în noiembrie 2005 şi până în iulie 2006 au fost încărcate peste 65.000 de filmuleţe. În scurt timp YouTube a devenit al treilea cel mai vizitat site de pe internet după Yahoo! şi Google. Inevitabilul se produce în octombrie 2006: Google Inc. cumpără situl pentru 1.65 bilioane de Dolari.
De aici până la mesajele tip „acest video-clip nu mai este disponibil fiind sub incidenţa legii dreptului de autor” a fost un pas mic-mic-mic şi „insesizabil”. (This video is no longer available due to a copyright claim by…)

youtube_01

Sunt un liberal şi respect dreptul la proprietate, implicit la cea intelectuală şi evident ştiu ce înseamnă şi dreptul de autor, ce reprezintă.
Totuşi, intervenţia caselor de discuri şi ştergerea video-clipurilor, cred că este o mişcare greşită şi nu putea să se nască decât în capetele seci ale băieţilor în costume impecabile din birourile multinaţionalelor. Câtă grăsime au unii  pe creier să saboteze publicitatea gratuită? Cât rău faci unui artist că-i difuzezi on-line video-clipul şi-l promovezi? Sunt milioane de oameni care mai scriu benevol, dezinteresat, moca, despre câte un artist, unul din avantajele blogului este exact faptul că poţi insera şi un video-clip, nu doar o imagine şi astfel cititorul are ocazia să şi vadă/asculte o piesă-două al artistului respectiv, adică îl promovezi şi e enervant şi stupid să introduci linkul şi peste o oră sau 3 zile să te trezeşti că respectivul clip a fost şters!
Este şi o luptă inutilă de orgoliu. Este şters clipul dintr-un loc, îl găseşti sau apare în altul… So?

MySpace a fost la origini un spaţiu virtual de stocare care s-a transformat în 2004 într-un site de socializare (social networking). Având în spate şi la îndemână baza de date a 20 de milioane de utilizatori via eUniverse şi scheletul platformei Friendster, MySpace-ul a crescut şi a devenit popular foarte rapid, în data de 9 august 2006 din Olanda s-a înregistrat contul cu numărul 100 milioane.

MySpace a fost locul unde găseai muzică bună, formaţii din afara mainstream-ului, artişti adevăraţi.
În iulie 2005 afacerea a fost cumpărată pentru suma de 580 milioane de Dolari de principalul competitor, Rupert Murdoch’s News Corporation (partenerul Fox Broadcasting) şi deţinătorul Facebook.
Google a semnat un contract în valoare de 900 milioane Dolari cu MySapace în august 2006 şi ulterior şi alte companii mai mici cum ar fi Slide.com şi RockYou! au semnat contracte asemănătoare să apară şi să fie introduse ca widget-uri pe MySpace.
Popularitatea siteului este afectată doar de creşterea simţitoarea a Twitter-ului, cel mai nou concurent pe acest segment, dar oficial Rupert Murdoch a declarat că nu intenţionează nici să re-vândă MySpace-ul, nici să cumpere Twitter-ul.
Din 2005 MySpace are şi propria casă de discuri, MySpace Records.

Corporatizarea spaţiului virtual, al siturilor independente nu este mereu şi în avantajul utilizatorilor, artiştilor. Înţeleg lupta împotriva pirateriei, a încărcatului şi descărcatului de produse piratate şi pierderile cauzate de acestea, însă nu înţeleg de ce marile corporaţii preferă să angajeze hoarde de avocaţi şi băieţi pieptănaţi cu diplome distinse în loc să urmărească nevoile şi cerinţele utilizatorilor, să ofere soluţii viabile la cerinţele pieţei… Este trist că în momentul în care apar alternativele independente, corporaţiile recurg la cumpărarea şi distrugerea lor… Unele site-uri au fost închise, altele modelate după “legea” corporatistă. Partea bună este că mereu o să apară alternative. 🙂 Şi în final corporaţiile pierd pe banii şi mâna lor…

Ne globalizăm de ne iese pe nas!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=L_z2sxKs54I]

Călăreţul Ninja fără Cap

Posted on by — 17 Comments ↓

De ce acest titlu? Habar n-am. Mi-a venit aşa ca o adiere de vânt în minte şi mi-a plăcut cum sună. Mare lucru nu ştiu despre temuţii Ninja. Ştiu că erau folosiţi ca spioni şi asasini în Japonia medievală şi mai citisem că în 1581 Oda Nobunaga a trimis 46.000 de samurai să căsăpească 4.000 de ninja. Cei care au supravieţuit măcelului s-au refugiat prin munţi şi s-au amestecat între săteni. Stilul lor de luptă, Ninjitsu, este considerată o formă neconvenţională de Arte Marţiale. Despre pădurea Sleepy Hollow şi fantoma Călăreţului fără Cap care o bântuie nu ştiu chiar nimic şi nici filmul nu l-am văzut.
Da’ cu siguranţă nu despre Ninja sau Călăreţul fără Cap vreau să vă povestesc! Şi încă o dată pe ziua de azi sunt nevoit să folosesc un „abracadabra” contorsionat: habar n-am ce o să scriu.

Am intrat pe Zelist să văd cine ce mai face, scrie. L-am zărit pe Visurât (fără mă-sa ha ha ha! 😛 ) şi nu m-am abţinut, am dat o raită. Cel mai interesant lucru de citit a fost asta: „De exemplu, mie nu-mi place să spăl vasele. Nu mi-a plăcut niciodată şi, dacă ar fi să locuiesc singur (din nou) mi-aş cumpăra (aşa cum am mai făcut-o) farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă. De ce? Pentru că urăsc să spăl vasele.” (Ce ţie nu-ţi place… ). Mie îmi place să spăl vase, cei drept, de când m-am întors din vacanţa din Antalia, parcă nu mai am aceeaşi plăcere… ha ha ha! 😛 Dar asta este valabil la cam tot ce fac, nu doar la spălatul vaselor. Ideea este alta: sunt ecologice vasele şi tacâmurile de unică folosinţă? Pe mine asta mă interesează… Am intrat şi la Zoso dar nici acolo n-am găsit nimic interesant. M-am prins, sunt eu defect! Să nu mă înţelegeţi (din nou) greşit! N-am nimic cu oamenii (blogării) aceştia, să fie sănătoşi şi să vândă pe cât mai mulţi bani cât mai mulţi centimetrii pătraţi de publicitate, dar zău dacă înţeleg ce draq găsesc unii de citit la ei.  Adică nu pot să-mi imaginez nici gospodina, nici puştiul emo care se scoală dimineaţa şi nerăbdător deschide computerul să intre pe internet şi să citească ce au mai scris unii şi alţii din aceşti Guru cyber… sau Cyber Guru? …  În fine!  Aş vrea să fiu invidios, dar n-am pe ce. Şi aşa revin – inevitabil – la Neil Young:

„Keep on bloggin’
‘Til the power goes out
Your battery’s dead
Twist and shout…”

(Bloguiţi până se ia curentul, aveţi bateriile moarte… Twist and shout! Ha ha ha!)

Bun. Tre’ să zic două vorbe şi despre mega ceremonia lu’ mega Jaco. Trist dar adevărat. După inegalabilul succes cu „Thriller”, cred că moartea este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat. Din tot ce am citit, auzit şi văzut, omu’ nu rezista nici la 5, nu la 50 de spectacole din cele programate şi era terminat şi fizic şi psihic şi… financiar. Organizatorii sunt fericiţi: lumea păstrează biletele drept amintire, nu trebuie să returneze nici un bănuţ şi economisesc şi costurile spectacolelor. Ha ha ha! Acum încearcă toţi cei implicaţi să ia şi pielea de pe mort, dar reţeta Elvis nu cred că o să funcţioneze. Peste şase luni – tot părerea mea – o să auzim: „Michael who?” Din curiozitate poate mai descarcă ilegal un milion-două de tineri „Thriller”-ul, se mai şi vând ceva CD-uri şi mai ales DVD-uri şi cu asta basta. Ceremonia anunţată ca fiind cea mai grandioasă, a fost un fâs. Şi de pe scenă şi din sală au cam lipsit vedetele momentului. Nici măcar Quincy Jones n-a apărut, „tăticul” succesului carierei solo a lui Jaco. Poliţia se aştepta la o histerie generală şi la circa un milion de fani în afara amfiteatrului şi nu s-au adunat nici 50.000… Era mega-starurilor şi implicit a lui Jaco s-a terminat cu sfârşitul secolului XX şi ultimul său album, „Invincible” din 2001 a fost deja un mare fiasco. Jaco has left the building. For good.

Am văzut şi un documentar interesant într-o seară pe un post de televiziune: Iarna demografică (Demographic Winter).
E un trailer pe YouTube:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IG2IZEzUmA0]

Din ce am înţeles, nu încălzirea globală ne trimite pe bară ci în mod paradoxal scăderea vertiginoasă a populaţiei. În mod bizar, paralel cu scăderea populaţiei creşte numărul de locuinţe şi gradul de poluare. Un alt aspect este cel financiar: scăderea populaţiei conduce în impas asigurările sociale, scade populaţia activă şi creşte masa celor inactivi, astfel n-are cine să asigure fondul de pensii. Ştiam că banii pe care îi dăm pe tot felul de asigurări se duc pe apa sâmbetei şi nu stau frumuşel nici într-un cont bancar, nici nu sunt investiţi să se înmulţească, dar se pare că situaţia este şi mai nasoală. Apelez tot la bătrânul Neil Young: „Where did all the money go?”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3yKV22_Dz4g]

Ridzi. Nu o iau de la capăt cu povestea, Comisia Parlamentară a găsit-o vinovată, aşteptăm şi mutarea DNA-ului, este an electoral, tre’ să cadă capete şi să curgă (cât mai mult) sânge. Înţeleg tot. Sau aproape. E clar, Ridzi n-a băgat banii în buzunar, oare de asta a picat? Altfel nu-mi explic cum toţi ceilalţi politicieni şi şmecheri lipiţi de indiferent care putere aflată la conducerea ţării de 20 de ani şi care au jecmănit nu cu 700.000 Euro bugetul ci cu milioane şi miliarde, stau bine merci şi aruncă cu pietre…

Asta este brambureala pe ziua de azi, am încălecat pe o şa… bla bla bla, bla bla bla!

P.S. Am adus la zi pagina cu fotografii şi am adăugat şi o pagină nouă cu favorite. 🙂

Şi că tot e “viucănd”… citiţi oferta pusă cap la cap pe Metalhead. Keep On Rockin in a free world.

download shit. pay for art.

Posted on by — 12 Comments ↓

„I’m a big rock star
My sales have tanked
But I still got you
Thanks
Download this
Sounds like shit

Keep on bloggin’
‘Til the power goes out
Your battery’s dead
Twist and shout…

There’s a bailout coming but it’s not for you” (Neil Young)

Cu asta am terminat ieri, de aici plec astăzi. Descărcatul (ilegal) dăunează grav…cui?

Tot e valul acesta de Michael mania, albumul său „Thriller” din 1982 s-a vândut în peste 100 de milioane de exemplare. Astfel de performanţe comerciale sunt practic imposibile în era descărcatului de muzică de pe internet.
Mi-am amintit de Ayo care la B’estfest a cântat „music should be free” (muzica ar trebuii să fie liberă). Oare s-a referit să fie gratuită?
Apoi mi-am amintit de la ce a plecat conflictul Limp Bizkit – Metallica: în 2000 turneul „Back to Basics” al celor din Limp Bizkit a fost sponsorizat de Napster, o reţea de file sharing pe care Metallica tocmai o dădu-se în judecată, a fost era în care Lars Urlich avea pata pusă pe descărcatul ilegal şi piraterie şi credea că el este salvatorul industriei muzicale. Sau se gândea la bătrâneţe şi s-a gândit că nişte milioane în plus nu le strică…
Procesul împotriva Napster a început în decembrie 1999 şi s-a terminat în septembrie 2001, Napster a căzut la încelegere cu reprezentanţii Recording Industry Association of America să achite 26 milioane de dolari pentru drepturi de autor utilizate ilegal şi încă 10 milioane avans pentru activitatea viitoare în care Napster a încercat să comercializeze mp3-urile şi astfel să intre-n legalitate. Traficul a scăzut drastic şi în septembrie 2002 Napster a falimentat.

pirate bay 01

Cel mai nou proces este cel intentat de Warner sitului Pirate Bay, unul din cele mai mari situri de torrente. Verdictul dat de Curtea din Suedia pe 17 aprilie, i-a condamnat la plata a 30 milioane de coroane şi administratorii sitului au primit câte un an de închisoare.
Interesant în decizia curţii este justificarea: „complicitate la încalcarea dreptului de autor” şi nu „încălcarea drepturilor de autor”, altfel spus, vinovaţi sunt toţi utilizatorii, adică un număr impresionat, circa 20 de milioane de persoane. Nu a fost anunţată în schimb nicio măsură de suspendare sau închidere a sitului.

Unul din cele mai utilizate situri este Demonoid. Pe Demonoid găsiţi multe lucruri mai vechi şi multe înregistrări la calitate maximă (flac). Pe lângă materialele piratate, pe prima pagină sunt artişti care îşi promovează materialele în mod gratuit, am descărcat şi ascultat astfel multe formaţii interesante despre care altfel nici nu aş fi ştiut.

Un alt site interesant este mp3Nova. Pe de o parte muzica este sortată pe categorii ceea ce uşurează mult căutarea, pe de altă parte oferă două variante: descărcarea ilegală şi descărcarea legală, contra-cost. Are cam multe reclame…enervante.

Probabil cel mai folosit site este portalul IsoHunt. IsoHunt este un program gen Google care caută pe toate siturile fără înregistrare materialul.

Descărcatul ilegal afectează indiscutabil industria muzicală şi cinematografică. Şi asta se regăseşte şi în calitatea produselor. Este inevitabil. Cel mai afectaţi sunt artiştii tineri, cei la început de drum care încă nu au un fundament solid, n-au apucat să-şi facă o bază financiară. Metallica sau U2, Madonna şi în general artiştii care au apucat şi era pre-internet sunt mult mai puţin afectaţi de piraterie.  Au un brand deja impus pe piaţă, chiar dacă vânzările au scăzut dramatic faţă de anii ’80 când pirateria era mult mai puţin răspândită, oricând umple stadioanele, au turneele sold-out, vând merchandise-uri, au contracte de sponsorizare avantajoase.
O formaţie, un artist care abia acum porneşte la drum nu găseşte nici sponsori, nu are banii necesari pentru a se auto-produce la un nivel profesional şi nici nu are cum să umple nici măcar un club, să trăiască din încasările din urma vânzărilor de bilete.
Cântatul este o pasiune, o faci din plăcere, dar implică costuri şi sacrificii.
Nu era simplu să depăşeşti nivelul de „garaj” nici în anii ’80, dar acum este şi mai dificil şi publicul – în mod paradoxal – în loc să vină în susţinerea noilor artişti, le îngreunează şi mai mult ascensiune.

Varianta promovării gratuite.
Nu eşti trupă dacă n-ai pagină MySpace sau – mai nou – Twitter. Multe formaţii s-au lansat şi s-au impus prin pagina MySpace, situl s-a corporatizat şi acum este şi casă de discuri, situl fiind pepiniera principală, locul de descoperire a noilor talente. Trupe ca Hollywood Undead sau Job For A Cowboy s-au impus prin acest site, le-a folosit drept trambulină.

Un alt caz interesant este Nine Inch Nails. De când au scăpat de contractul de disc care se pare că-i stătea ca un nod în gât lui Trent Reznor, noile materiale pot fi descărcate gratuit de pe situl formaţiei.  Pentru fanii adevăraţi, trupa scoate şi varianta tradiţională de CD în ediţie limitată, să răsfoieşti cărticica, să primeşti bonusuri… este o delicatese. 🙂

Tot Nine Inch Nails au creat un site adiţional, NIN Remix, unde pun la dispoziţia utilizatorilor track-urile de studio individuale şi oferă posibilitatea ca acestea să fie remixate. Trent a promis că va fi lansat un CD cu remixurile cele mai reuşite, pe site pot fi încărcate şi ascultate.

Ultimul album Radiohead „In Rainbows”, putea fi descărcat opţional gratuit sau contra cost de pe situl formaţiei.
Noul şi mult aşteptatul album Alice In Chains este promovat cu single-ul „A Looking In View” ce poate fi descărcat gratuit de pe situl formaţiei.

Industria muzicală este în impas şi artiştii au viaţă tot mai grea.
Eu descarc tot ce prind, ascult şi ce-mi place merg şi-mi cumpăr. În funcţie de buget. Discurile artiştilor români care îmi plac le cumpăr fără să clipesc, nici nu le caut pe internet.
Cred că mp3-urile ne conferă posibilitatea de a alege în cunoştinţă de cauză. N-ai să bagi mâna-n buzunar pentru un disc care are 2 piese faine şi restul este umplutură. Mp3-urile în final obligă şi artiştii să menţină ştacheta ridicată, piaţa este supra-saturată, ambalajul sau eticheta nu mai vinde chiar orice.
Artiştii merită şi trebuie susţinuţi! De suferit, cel mai mult suferă “industria”. Într-un viitor poate o să asistăm la eliminarea intermediarilor, a caselor de producţie şi al caselor de discuri, adică a… profitorilor. 🙂

Odată cu Michael Jackson a murit şi era mega-starurilor, a mega-producţiilor. Poate că este timpul să revină muzica în centrul atenţiei ci nu… producţia. Ultimul său album, “Invincible” din 2001 în ciuda mega-producţiei şi a promovării printr-un video-clip excentric şi costisitor (“You Rock My World”) abia a produs vânzări de 10 milioane în întreaga lume şi a rezistat puţin în clasamentele de specialitate…

Am mai vorbit despre asta, prin scăderea vânzărilor, accentul iar cade pe concerte/turnee. Nu ne iubeşte nici Metallica, nici Madonna mai mult ca acum 10 ani, doar că acum contează – financiar – fiecare spectacol în plus şi astfel şi România, Bucureştiul, a intrat în circuitul internaţional şi avem şi noi ocazia să ne vedem artiştii preferaţi la noi acasă. 🙂

Download shit. Pay for art!

(piesele mele noi, dar şi tot albumul “Frust-rated XXX” al formaţiei Nation’s Slum, piese cu Pansament şi multe alte proiecte, pot fi ascultate şi descărcate din mp3-playerul de AICI. gratuit 🙂 download shit! ha ha ha ha! 😛  )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dryd8wafhdI]

Ce mi-ai adus?

Posted on by — 40 Comments ↓

Sunt lucruri care îmi vin în minte şi nu-mi dau pace… Mă gândeam – din nou – la faza cu ce ospitalieri suntem şi la reversul medaliei.
S-a împământenit o „tradiţie”: când vine cineva de „dincolo”, ne aşteptăm să ne aducă ceva. Nu contează ce. Orice. Este o apucătură oarecum firească din perioada de dinainte de 1990 când o ciocolată, un deodorant sau un săpun „mai fin”, un pachet de cafea sau ţigări, un disc bun, mai rar o carte, erau mai mult decât o gură de libertate.
Acum toate acestea le găseşti la tot pasul, avem şi noi (acelaşi)  gard de cârnaţi şi câinii umblă cu covrigii-n coadă, ideea că cel care vine din occident trebuie să ne aducă ceva, este depăşită, inopinată. Părerea mea.
Cu toate acestea, dacă apare cineva de dincolo şi nu aduce un cadou, gazda, prietenii, cunoştinţele o să spună:
– Uită-te şi la ăsta, a venit cu palma-n cur…

Te-am iubit din dragoste

Posted on by — 24 Comments ↓

Fraza am auzit-o ieri la televizor, evident, unde altundeva?
N-am master în limba Română şi la şcoală – atât cât am făcut – am fugit de gramatică, cum fuge fratele draq de tămâie, dar parcă unii depăşesc orice aşteptare!
Apropo, ieri am fost şi eu urecheat de prea-perfectu’  anonim blackie : „esti un pic analfabet, prietene… deh, pa vremuri tu erai mare vedeta, unii la munca si mai nimeni pe la scoala….
muzică “trandy”
„din potrivă”
Etc”

Îmi place faza cu: “un pic”. 🙂

Omu’ s-a atacat la îndemnul meu de a muncii la McDonalds, da’ s-a agăţat de articolul despre Chickenfoot. Nu ştiu de când e ruşinos să munceşti. „Io” am carte de muncă de la vârsta de 16 ani şi mai toţi banii mei i-am “băgat” în muzică. Îmi cer scuze că n-am pupat pe nimeni în cur niciodată şi dacă am avut succes cu ţăcănelile de care m-am apucat, a fost fiindcă am muncit pe rupte. E drept, n-am stat cu burta pe carte, dar nici n-am dormit cu capul pe masă-n cârciumă.

Bun. Mă uitam de ce ajunge – eşuează – lumea pe blogul meu. „Escorte, dame de companie, salon de masaj” conduce detaşat cu 1071 de accesări, cât timp un post despre teatru a stârnit interesul doar în 21 de persoane…
Şi la termenii căutaţi care au condus la pagina mea, tot fetele conduc detaşat: dame de companie – 323, dame – 24, dame companie – 23, dame de companie escorte – 21, escorte – 18, escorte budapesta – 13, salon masaj – 10, damedecompanie – 10, sex – 9, escort dame de – 7 şi dame de companie.ro –  6. Dar 4 persoane căutau şi institutul seismologic cum tot 4 săpau după informaţii legate de „impozitul forfecat”. Aşa scrie… ha ha ha! 😛

Nu mă interesează traficul. Mă citesc 40 de oameni sau 2000, e cam tot una. Nu câştig nimic de pe urma blogului, n-am reclame plătite, nu sunt un formator de opinii, lumea se schimbă şi fără să vrem… şi am cântat asta-n 1988:

„I can’t help myself, so don’t expect salvation
Don’t blame someone else for your own frustration!”
(nu pot să mă ajut, nu aştepta salvarea
Nu da vina pe alţii pentru frustrările tale!)

Nu oblig pe nimeni să mă citească, nu trebuie să fie toată lumea de acord cu opiniile mele. Cred în dialog, dar nu vorbesc cu pereţii. Sunt prost, da’ sincer:  fac totul din egoism.

Keep On Rockin’ in a Free World, punk!

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=-eWEfnhWbow]

Vreau droguri!

Posted on by — 8 Comments ↓

Dacă ai tupeul să deschizi vre-un ziar sau doamne fereşte televizorul, o iei razna cu siguranţă. De multă vreme nu mă mai aştept la absolut nimic din partea clasei politice, dar parcă ceea ce ne oferă împotriva voinţei noastre, este mult prea mult. Să aplic limbajul lui Geoană: „decât” gafe.
Elena Băsescu a vorbit cu indolenţă despre droguri şi – cred – brusc a devenit simpatică multor tineri care nu intenţionau să voteze, apoi a venit Crin Antonescu furibund şi a vorbit despre „piţipoance”, Elena a cotit-o şi unicul lucru interesant din toată campania s-a transformat într-un spectacol de râsul plânsului din care în final toată lumea cred că a mai pierdut nişte voturi. Antonescu cu siguranţă.
„Elena Băsescu le promite românilor legalizarea drogurilor, asta le lipseşte românilor. Asta trebuie să facă românii fără „servicii”, să ia nişte droguri uşoare, asta ne mai lipsea în România!” – urla Antonescu parcă ieşit din sine. Asta cu „servicii” e bună. În ceea ce priveşte ce ne lipseşte şi ce nu, mă abţin. Nu consum substanţe, nici grele, nici uşoare, m-am născut gata drogat, mie ideile îmi vin şi nu mai pleacă, uneori n-am loc de ele, „decât” drogurile nu-mi lipsesc! Ha ha ha!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OQKJJDD6s8g]

Dar decât să ne îmbătăm cu jumătatea goală a paharului cu apă rece pe care clasa politică ni-l serveşte de 20 de ani pe post de înlocuitor artificial şi fără zahăr în lipsa ideilor, proiectelor şi a unei platforme politice, ideea poate că nu este chiar aşa rea cum poate să pară la prima vedere!
Pe de o parte ar fi un răspuns la „daţi-ne ceva!”, asta ca şi o paralelă la spotul cu fotbaliştii ameţiţi din vestiar, pe de altă parte, serios vorbind, şi cu drogurile este aceeaşi schemă ca şi cu prostituţia: mai bine să fie controlată şi impozitată, decât să se îmbogăţească unii pe seama prostimii. Problema este că acei „unii” sunt fix clasa politică şi cei apropiaţi de ea, cei care o susţin. Din ce o susţin? Păi din contracte păguboase cu statul, din evaziune fiscală, din contrabandă, din afaceri cu droguri, din prostituţie… Aaaaaa! Clar.

09-05-31_7821

Am citit pe fugă ce spun politicienii. Macovei: „Severin avocat al anchetaţilor din PSD.” Năstase despre Macovei: „Justiţiar mincinos”… şi cam la astfel de „dialoguri” se rezumă toată campania.
Vreau droguri frate! Aşa nu se mai poate, vreau ceva la naiba!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fIj68W0yWJ0&feature=related]

Am eu drogurile mele…
Mic extras de spectacole din programul lunii iunie.

09-05-31_7881

Joi, 4 iunie:
SepticFlesh, Inactive Messiah si W.E.B. – Live metal Club
Otros Aires – Club Fratelli
Silent Strike – lansare de album în clubul Fabrica
Urma – clubul Silver Church
Al & the Black Cats – clubul Control
Omul cu Şobolani – clubul Pirahna

09-05-31_8027

Vineri, 5 iunie:
Al Jawala – Silver Church

Sâmbătă, 6 iulie:
The Spirit of Pink Floyd – amfiteatrul “Mihai Eminescu”
Ţapinarii – Green Hours

09-05-31_8030

Duminică, 7 iunie:

Tito & Tarantula – Hala de muzică

Joi, 11 iunie:
Sinead O’Connor – Arenele Romane

Vineri, 12 iunie:
Kraftwerk – Sala Palatului

09-05-31_8089

Duminică, 14 iunie:
Recycle Bin, Howling Saints – clubul Fire
Patricia Kaas – Sala Palatului

Luni, 15 iunie:
Ioan Gyuri Pascu – Cinema Patria

09-05-31_7983

Miercuri, 17 iunie:
Gogol Bordello – Arenele Romane
The Amsterdams – Bookfest
Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara Zece Prăjini – amfiteatrul “Mihai Eminescu”

09-05-31_848409-05-31_8530

Duminică, 21 iunie:
Placebo (Expatriate în deschidere) – Romexpo
Grimus – Bookfest

Luni, 22 iunie:
Tarja Turunen – Sala Palatului

09-05-31_853209-05-31_854109-05-31_8538

Joi, 25 iunie:
Voltaj – Sala Polivalentă

Vineri, 26 iunie:
Igor Cavalera (ex-Sepultura) şi Mixhell – Fabrica

09-05-31_852209-05-31_849909-05-31_850009-05-31_847809-05-31_850809-05-31_8517
Sâmbătă, 27 iunie:
Basement Jaxx, Moderat, Aeroplane – Arenele Romane

Duminică, 28 iunie:
Limp Bizkit, Queensryche, Saga – Stadionul Arcul de Triumf
Michael Bolton – Sala Palatului

09-05-31_797009-05-31_847209-05-31_846809-05-31_846109-05-31_845409-05-31_844709-05-31_852009-05-31_8553

Indecentul

Posted on by — 15 Comments ↓

INDECÉNT, -Ă, indecenţi, -te, adj. Care calcă sau contrazice legile decenţei; lipsit de pudoare; necuviincios, neruşinat, impudic, licenţios. – Din fr. indécent, lat. indecens, -ntis.
adj. v. obscen. (DEX )

Vă anunţam sâmbăta despre „Ziua Porţilor Deschise” la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi despre expoziţia la care şi un prieten de-al meu urma să expună un tablou.

andrei_pavel_02

Cum povesteşte chiar el , a fost sunat cu 10 minute înaintea vernisajului şi a fost anunţat că lucrarea sa a fost retrasă din expoziţie pe motiv de „indecenţă”. Indecenţă relativă, relaţionată la celelalte lucrări expuse între care, din ce am înţeles, mai erau şi alte nuduri. Da’ vorba lu’ Andrei, ceva este sau nu indecent. Punct.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hSxlkNU6NJ4]

Mi-am amintit iar de această piesă Paraziţii şi de cele spuse de Andrei Gheorghe. Nu ştiu cine şi după ce criterii poate decide ce este indecent. Eu sunt un Punker împuţit, obsedat şi obscen. Recunosc. Măzgăliturile mele sunt mai… deocheata. Îmi plac femeile. Care-i problema? Îmi place sexul şi uneori asta se vede şi în lucrurile pe care le…fuck. Asta e! Am schimbat titlul paginii din „brushvox dezgolit” în „Mr. Pan(k)sament”, dar esenţa rămâne: eu nu ascund şi n-am să mă ascund, sunt cine sunt şi îmi asum acest fapt. Nu-s frumos, nu-s deştept, n-am moţ şi n-am cine ştie ce merite. Dacă am făcut sau fac ceva, este pentru că asta am chef să… fuck.
Mi-am amintit de o expoziţie de acum câţiva ani la care am fost invitat alături de un tip condamnat pentru omor din culpă care la „mititica” şi-a descoperit vocaţia de pictor şi astfel şi-a mai uşurat detenţa. Totul a fost ok până mi-am dus lucrările şi le-am expus lângă ale sale. A doua zi dimineaţa – ziua vernisajului – nu mai erau. Acum nu ştiu dacă eu nu mă pretam să expun lângă un ex-condamnat, sau fostul deţinut nu se preta la pictura din libertate, dar mi-am luat „jucăriile” şi le-am expus cu 2 săli mai încolo pe cont propriu şi toată lumea a fost fericită.

flowes_and_roses

Dar nu despre mine este vorba. Revin la ce spunea Gheorghe: „cu ce este mai indecentă pula decât să fuţii miliarde” – adaug eu –  din banii publici? În ziua în care Primăria a autorizat marşuri pentru „diversitate”, marşuri pentru „normalitate”, să dai jos de pe un perete într-o sală de expoziţie un nud, mi se pare grosolănie.
Ce mă enervează este faptul că generaţia tânără trebuie să înghită aceleaşi porcării pe care le-am primit şi noi pe gât ani de zile. Am mai povestit eu despre marea cumetrie care infectează tot sistemul şi toată societatea, dar poveştile nu duc nicăieri.
Până una-alta mă oftic că homosexualii reuşesc să se organizeze şi să iasă-n stradă, iar noi, marea majoritatea, rămânem tăcuţi şi înghiţim toate mizeriile clasei politice şi a câtorva şmecheri profitori. Nu ştiu ce şi câte trebuie să se mai întâmple ca oamenii să aibe boaşe din nou să iasă-n stradă şi revoluţia începută în 1989 să se finalizeze….

Ne merităm soarta frate!

Dar să rămânem puţin în zona artei, reiau un blog scris anul trecut şi publicat în altă parte despre artă. Şi îmi pun întrebarea: la ce valori ne referim?

jeff_and_ilona

M-am uitat pe topul celor mai vânduţi artişti plastici contemporani. Cam mult plastic şi… contemporanul ţine loc de artă. Dar nu sunt un critic demn de luat în seamă şi gusturile nu se discută.
Pe primul loc se află artistul American Jeff Koons cu un preţ record de 14,5 milioane euro, obţinute pentru sculptura “Balloon Flower (Magenta)” de casa de licitaţii Christie’s din Londra.
Koons a studiat pictura la School of the Art Institute of Chicago şi la Maryland Institute College of Art. La începutul anilor 80, după modelul Fabrici lui Andy Warhol sau al Studioului lui Damien Hirst, Koons şi-a amenajat un studio de lucru în SoHo la New York unde 30 de angajaţi lucrau pentru a realiza lucrările sale.
Koons şi-a angajat şi un consultant de imagine şi a postat o serie de reclame cu el în revistele de artă. A atras atenţia mass mediei prin căsătoria cu Ilona Staller, cunoscută ca actriţa de filme pornografice, Cicciolina, căsnicie reflectată în seria de lucrări “Made in Heaven”.
Catalogat Neo-Pop, lucrările lui Koons sunt de un gust cel puţin îndoielnic, definite ca parodii ale kitschului şi consumismului modern. Cota sa actuală probabil nu reflectă valoarea sa artistică, ci este rezultatul contextului social şi geo-economic actual, în care cei mai mulţi investitori în lucrări de artă provin din Europa de Est, mai ales noii îmbogăţiţi din fosta Uniune Sovietică.

Britanicul Damien Hirst cu vânzare la 12,7 milioane euro, se situează pe locul doi. Hirst a devenit cunoscut pentru lucrările sale care predominant au ca subiect central moartea, dar şi pentru legătura sa cu colecţionarul Charles Saatchi. Ultima sa reuşită se leagă de o licitaţie de la Sotheby’s, unde a obţinut 140 milioane de euro dintr-un foc, pe mai multe lucrări.

Pe locul trei apare Americanul Jean-Michel Basquiat, considerat primul artist Graffiti. Cea mai scumpă lucrare a sa a fost vândută cu 9,6 milioane euro. Deşi a murit la doar 28 de ani, artistul e unul dintre marile mituri ale artei contemporane. A creat un stil unic, melanj de arta bruta si street-art, inventand un gen care a facut cariera ulterior. Lars Ulrich, tobosarul trupei Metallica, va scoate la vanzare, la casa de licitatii Christie’s, un tablou semnat Jean-Michel Basquiat, evaluat la circa 8,9 mil. Euro. Licitatia va avea loc pe 12 noiembrie. Organizatorii estimeaza un record de pret pentru o opera a lui Basquiat. Pictura, intitulata “Boxer”, a fost achizitonata de catre Ulrich cu 10 ani in urma.

Ce m-a surprins este că în clasamentul de 10 s-au „strecurat” şi 4 artişti din China: Cai Guo-Qiang, Zeng Fanzhi, Liu Xiaodong şi Yue Minjun.

Valul Revoluţiei Culturale loveşte Occidentul. Aştept şi eu. Revoluţia.

asta vrea publicul (despre media, criză, gay-fest şi artă)

Posted on by — 11 Comments ↓

N-am mai vorbit în ultima vreme despre „realitate”, despre lucrurile concrete şi imediate din jurul nostru.  Nu prea mai am stomac pentru ele, nu prea e mare lucru de spus. S-a retras cu târle şi trâmbiţe Mihaela Rădulescu din media „jegoasă”, media din care s-a hrănit, media în care şi-a câştigat faima, popularitatea şi nu în ultimul rând traiul mult mai decent decât au majoritatea românilor. S-a retras într-un moment în care în primele patru luni ale acestui an, investiţiile publicitare în piaţa TV autohtonă au scăzut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cele din presa scrisă, cu 40%. Trusturile media nu prea mai au de unde să scoată sume fabuloase pentru a plătii „vedete” mai mult sau mai puţin veritabile, reale. Ogică, Sexy Brăileanca, Alina Plugaru, Nikita, Piticul Porno, Naomi, Magda Ciumac versus Andreea Marin, Teo Trandafir, Mircea Radu sau Mihaela Rădulescu. Atâta timp cât scandalurile, trivialul, nuditatea şi nulitatea vând publicaţiile şi fac audienţe cu investiţie minimală sau zero, tradiţionalul „merge şi aşa” se aplică şi în mass-media. „Titus Steel a ejaculat din greşeală pe un cameraman“ este titlul unui pretins comunicat de presă difuzat săptămâna aceasta de Radio 21. Se poate şi aşa… Staţi aproape, nu ştiţi ce pierdeţi! Ha ha ha! 😛 😛 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9PuflTyK7KA&feature=related]

Normalitatea mă sperie. Este o generalizare ambiguă care pentru fiecare din noi reprezintă cu totul altceva. „Marşul pentru normalitate” versus „Marşul pentru diversitate” este mai mult o găselniţă mediatică, decât un act real cu substanţă. Nu am înţeles şi nu înţeleg ideea de „gay pide parade” – marşul mândrieri de a fi gay – cum nici contra partida, marşul mândriei de a fi „normal” nu are nici un sens pentru mine. Nu te poţi mândrii pentru o infirmitate – să zicem marşul mândriei de a fi ciung – cum nici un marş că eşti mândru că nu eşti ciung nu are sens. Nu ştiu dacă homosexualitatea poate fi comparată cu infirmitatea, probabil nu, dar evident, abordarea este relativ similară. N-am nicio vină pentru faptul că-s alb, că-s blond, că am ochii albaştrii. Nu mă simt responsabil nici pentru inchiziţie, nici pentru sclavagism sau holocaust. Nu sunt mândru de faptul că sunt heterosexual. Şi are dreptate Un Soricel când spune că fiecare individ este o minoritate. Şi dacă mai mulţi indivizi se grupează în jurul unor idei sau caracteristici pe care le consideră comune, este treaba şi dreptul lor. Eu nu mă simt bine în nicio „adunătură”, sunt mult prea egoist şi egocentric pentru asta, dar, asta este problema mea. N-am să arunc pietre nici în grupările de ultraşi, nici în fanii Michael Jackson, mă doare-n cot de Martorii lu’ Iehova şi n-am să mă înscriu în nici un partid politic. Punct. Dar asta este decizia mea intimă şi fiecare din noi decide pentru el. Nu vreau să voteze nimeni pentru mine şi în locul meu.

Asociaţia „ACCEPT“, care promovează toleranţa şi diversitatea, organizează sâmbătă, între orele 17.00 şi 19.00, Parada Gay, în timp ce vineri seară, de la 17.00 la 20.00, şi sâmbătă dimineaţă, între 10.00 şi 14.30, două organizaţii de dreapta, Asociaţia Noua Dreaptă şi Asociaţia pentru Cultură „Alfa“, au planificat marşuri sub deviza „Pentru normalitate“.
Patriarhia Română atacă Primăria Generală a Capitalei pentru că a aprobat organizarea a două manifestări contra comunităţii de homosexuali şi lesbiene din România, în zilele de vineri şi sâmbătă, care ar avea ca punct de organizare Dealul Mitropoliei. Totodată, conducerea Bisericii Ortodoxe susţine despre organizatorii celor două manifestaţii – Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România, Alianţa Familiilor din România, Forul Ortodox Român, respectiv Asociaţia Noua Dreaptă – că funcţionează fără binecuvântarea Sfântului Sinod şi urmăresc doar să-şi facă reclamă.

Programul ultimei zile al gay-fest-ului:

(Sâmbătă 23.05)
17.00 Marşul GayFest ’09 (Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei – Staţia de metrou Izvor)
19.00 Serile Filmului Inklusiv, Lumea nevazută, Verde Café
19.00 Expoziţie foto Cupluri, Soho Lounge
19.00 Expoziţie foto Generaţii, Verde Café
23.00 Closing Party, Soho Lounge

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=39Csi9PEncI]

Ce vrea publicul depinde şi de cum este educat publicul….

În final, dar nu în ultimul rând, vă invit la un vernisaj. 🙂

Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti organizează sâmbătă, de Ziua Porţilor Deschise, mai multe workshopuri şi o paradă de modă neconvenţională. De asemenea, cei interesaţi pot achiziţiona lucrări ale studenţilor.
În spaţiul expoziţional al Universităţii Naţionale de Arte din strada general Constantin Budişteanu, va avea loc, de la ora 19,00, vernisajul expoziţiei „Întâlniri vizuale”.
“Evenimentul reprezintă prima colaborare experimentală ce reuneşte produsele dialogului artistic (conceptual şi formal) dintre studenţii secţiilor de Grafică şi Pictură din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Universităţii.

La expoziţie participă şi un prieten, Andrei Pavel cu lucrarea de grup intitulată „Lilith”.

andrei_pavel_01andrei_pavel_02

Oraşul ieri, oraşul astăzi

Posted on by — 8 Comments ↓

Oraşul respiră greu, sudoarea curge-n valuri şi se lipeşte de noi, devorează tot. Mai bifez o staţie, o zi, un vis împuşcat, împănat, pus ca trofeu pe cerul negru şi indiferent. Dau mai tare muzica, înfig cât pot de adânc căştile-n urechi, urăsc dopurile acestea, urăsc transpiraţia, am o listă neîncăpătoare pentru tot ce urăsc şi am obosit tot urând totul.

„it’s not like I made my self a list
of new and different ways to murder your heart”

Jos, în burta oraşului ritmul este diferit, zâmbetele zugrăvite cu lumină de neon se reflectă prietenos pe pereţii pătaţi cu amintiri, stropiţi cu bere, zgâriaţi de dezamăgiri înecate-n fum…

„I’m just a painting that’s still wet,
if you touch me I’ll be smeared,
you’ll be stained
stained for the rest of your life”

Prima bere, prima ţigară, prima privire, prima atingere, prima firimitură dintr-o poveste neîncepută şi sortită sfârşitului, primul sunet, primul ciob, primul strigăt surd.

”So turn around ,walk away
before you confuse the way we abuse each other
you’re not afraid of getting hurt
and I’m not afraid of how much i hurt you”

The Legendary Pink Dots. N-ai ce povestii despre un concert Psihedelic într-o eră a consumului în care este mai şic să fi „post” sau „retro” prăfuit, să fi orice numai tu însăţi nu, când este mai important să fi văzut decât să vezi şi conversaţiile se termină inevitabil cu: „ce vremuri au fost acelea!”.

”I’m well aware I’m a danger to my self
are you aware I’m a danger to others ?
there’s a crack in my soul
You thought it was a smile”

Zâmbesc. Am bătut sistemul acum 20 de ani şi mi-am dat seama că am să-l mai bat. Coşuri de gunoi pline…

„whatever doesn’t kill you…
it’s gonna leave a scar…”

Mă uit la afişul cu The Amsterdams şi îmi amintesc de „Portocala Mecanică”, muzica lor (îmi) aminteşte de Midnight Oil şi Kaiser Chiefs în egală măsură, băieţii au strâns 11 piese pentru albumul lor de debut „Adolessons” şi-l lansează în seara aceasta la Silver Church la ora 20.30.
Intrarea costă 25 RON şi primeşti şi CD-ul pentru banii aceştia sau poţi cumpăra ultimul număr al revistei Sunete care conţine o invitaţie pentru spectacol.

09 05 21_727509 05 21_731609 05 21_732109 05 21_737409 05 21_742609 05 21_736309 05 21_738209 05 21_739409 05 21_740309 05 22_658509 05 21_748509 05 22_665109 05 22_668009 05 22_671809 05 22_674009 05 22_674509 05 22_676109 05 22_676909 05 22_677509 05 22_679409 05 22_681709 05 22_676609 05 22_7190

Pour Les Connaisseurs (The Legendary Pink Dots şi Tito & Tarantula)

Posted on by — 6 Comments ↓

În această seară de la ora 21 vor cânta la Bucureşti, în Control Club (Str. Academiei nr.19, Telefon: 0733 927 861) formaţia The Legendary Pink Dots, după ce ieri seară (habar n-am avut) au evoluat în acelaşi loc jumătate de oră formaţia şi câte un bloc solo doi din membrii formaţiei, Edward Ka-spel şi The Silverman.
Actuala componenţă a grupului Anglo-Olandez este: Edward Ka-spel (solist vocal, keyboards, gadgets), Phil “The Silverman” Knight (keyboards, electronic devices, gadgets), Niels Van Hoorn (saxofon, flaut, clarinet şi alte instrumente de suflat), Martijn De Kleer (chitară, bass, banjo, vioară, percuţie, gadgets) şi se află în turneul de promovare al noului lor album lansat anul trecut, „Plutonium Blonde”.
Nu-mi plac şi nu sunt elegante comparaţiile, dar ca să vă faceţi o ideea, The Legendary Pink Dots sunt cel mai apropiaţi de formaţia germană Can şi linia numită Krautrock, muzică experimentală cu rădăcini în Rock apărută la sfârşitul anilor ’60. Tot strict pentru cunoscători, seamănă şi cu T.C. Matic, formaţia Belgiană de avangardă de la sfârşitul anilor ’70 din care ceva mai cunoscut a devenit ulterior Arno (Hintjens).
The Legendary Pink Dots sub această titulatură şi prin multiplele proiecte colaterale şi albume solo realizate de membrii grupului au o discografie impresionantă de peste 40 de realizări, primul disc fiind lansat în 1981.
Cele 55 de minute şi zece piese ale albumului „Plutonium Blonde” păstrează linia experimentală, de avangardă a grupului.
„Torchsong” porneşte zgomotos, uşor agresiv, sunetele se suprapun, este o piesă tensionată, mi-am amintit de un alt grup experimental, dEUS şi de primele lor două albume, dar LPD sunt mai abstracţi, aici uşor Industriali.
„Rainbows Too” începe cu un sintetizator a la Kraftwerk, vocea povesteşte în maniera melodică a primelor discuri Pink Floyd, are un groove psihedelic de anii ’70 întrerupt de un experiment (free) Jazz cu un saxofon răguşit şi zgomote obscure ca apoi să revină la tema de bază şi la amintitul spirit Floyd.
„A World with No Mirrors” ne menţin în aceeaşi zonă de plutire, chitara acustică parcă pâlpâie ca un led în beznă, flautul înmoaie fumul imaginar, piesa prinde viaţă, are uşor iz de Folk ca apoi să urmeze un nou picaj într-o zonă a zgomotelor şi umbrelor sonore.
„My First Zonee” are la bază sintetizatorul buclucaş, tema este uşurică şi veselă, vocile dialoghează, piesa este jucăuşă, micile experimentele doar colorează, nu şi abstractizează compoziţia.
„Faded Photograph” este o incursiune în clar-obscurul zgomotelor furnizate de sintetizatoare şi colorate cu puţin flaut, unicul lucru de care te poţi agăţa cu certitudine este vocea ce aminteşte din nou de Pink Floyd.
„An Arm and a Leg” începe cu remarca „ce lume minunată” ca să urmeze şi întrebarea (retorică) „ai simţit vreodată că este şi a ta?”. Urmează 6 minute experimentale, un amalgam de sunete şi voce în creştere şi descreştere în care la un moment dat nu mai ştii care este braţul, care piciorul, dar tăvălugul te poate lua cu el. Uşor free, dar interesant.
„Mailman” nu e „postman”, sună o dată şi bine, un Pink Floyd cu banjo, prinde bine momentul de relaxare, 2 minute de respiro.
„Oceans Blue” este o călătorie abstractă, un fel de muzică pentru un film mut, eventual alb/negru… filmul se mai rupe sau, ca în cazul unui pick-up, mai sare acul. Poţi să-ţi închizi ochii, poţi visa… Unii cred că-şi aprind… dacă n-au făcut-o deja.
„Savannah Red” în contrast cu piesa anterioară este aproape un dans, durează doar puţin peste un minut, dar clapele cu sunet şi ritm de bongosuri te redirecţionează spre lumină, poate…realitate.
Finalul cu „Cubic Caesar” este încă o călătorie în abstract, cum fiecare disc Legendary Pink Dots poate fi asimilat unei călătorii – să nu zic trip! – , sunetele vin şi trec ca vântul blajin de seară de vară, este puţin suspans şi sunetele dispar încet-încet. Se stinge lumina.
Cred că este un experiment să-i vezi live, 45 RON biletul, nu este chiar un capăt de ţară, cu toate că nici ieftin nu este pentru un club şi o perioadă tot mai de criză… Organizatorii ne bombardează cu oferte care mai de care, concertele, spectacolele se ţin lanţ şi cred că uneori într-un club, un nume mai obscur poate oferii un experiment mult mai incisiv decât un super-show pe un stadion.

09-05-18_653709-05-14_610009-05-18_6552

Cine n-a văzut filmul Desperado cu Antonio Banderas şi Salma Hayek sau un alt „măcel” cinematografic al lui Roberto Rodriquez „From Dusk Till Dawn”? Coloana sonoră a primului film conţine 2 piese ale formaţiei Tito & Tarantula: „White Train (Showdown)” şi „Back to the House that Love Built”, iar în al doilea,  probabil cea mai cunoscută piesă a formaţiei: „After Dark”. Tito Larriva (voce, chitară) are un rol minor, dar important în Desperado iar în „From Dusk Till Dawn” apar ca formaţia care cântă în „Titty Twister”.
Piesele furnizate pentru coloanele sonore ale filmelor constituie şi baza primului album, „Tarantism”, lansat în 1997.
Duminică, 7 iunie, de la ora 20, ARTmania aduce în Hala de Muzică (Şos. Mihai Bravu 475) la Bucureşti formaţia Tito & Tarantula în promovarea celui mai proaspăt album al lor, „Back into the Darkness”, lansat anul trecut.
„Back into the Darkness” este al 4-lea disc al formaţiei construite în jurul mexicancei Larriva, din componenţa actuală mai făcând parte Steven Hufsteter la chitară, Caroline Rippy la bas şi Alfredo Ortiz la tobe. Trupa a fost înfiinţată în 1992 în Los Angeles după ce Larriva mai activase în formaţiile The Plugz şi Cruzados, cea din urmă cântând în deschiderea unor nume sonore ca INXS şi Fleetwood Mac.
Cu toate acestea, formaţia este mult mai cunoscută în Germania decât peste ocean.
„Back into the Darkness” este un set de 13 piese noi în aceeaşi manieră de Southern Rock şi Blues „murdar”, inevitabil amintesc uşor de ZZ Top, cu siguranţă se potrivesc de minune pe scena unui club unde se poate crea atmosferă. Pe lângă piesele care i-au consacrat: “After Dark”, “Back to the House That Love Built”, “Strange Face of Love”, “Angry Cockroaches”, de pe materialul nou mi-au plăcut „Now That You’re Gone”, antrenanta „Machete”, „Monsters”, „In My Car” şi amuzanta „If You Love Me”. Este un disc colorat, cursiv, are sare şi piper chiar dacă nu este revoluţionar, nu reinventează nici roata, nici vre-un combustibil alternativ ne-poluant. Este Rock pur şi simplu, zemos şi spumos.
Preţul biletului este de 50 RON, cam „lung” zic eu, dar vorba aceea: viaţa-i grea, noroc că trece repede! Ha ha ha! 😛 😛 😛