Conopida – meniu complet

Mark Twain spunea: „Conopida nu este nimic altceva decât o varză cu studii superioare”. 😛
Spusele lui au o explicație simplă: această legumă provine din Cipru, ca atare la început a fost numită „varză de Cipru”. Popular, i se mai spune și „varză înflorită”.
Ea este cunoscută de circa 2500 ani, a fost cultivată în Egiptul şi Persia antică, ulterior în Italia, pentru ca în secolul al XVI-lea să se popularizeze în întreaga Europă.
În bucătăriile contemporane este utilizată în special la ciorbe, supe și salate. Se serveşte fiartă în întregime sau crudă în salate. Probabil cea mai răspândită rețetă este conopida la cuptor, evident voi încerca altceva. 😀
Conţine potasiu, magneziu, calciu, mangan, fier, cupru, zinc, fluor, caroten și vitaminele C, K, B1, B2, B6. Enzimele care se găsesc în conopidă ajută la detoxificarea organismului. Enzimele specifice, împreună cu vitaminele şi mineralele conţinute în conopidă dau acestei plante proprietăţile sale anti – cancerigene.

Chiar dacă prin fierbere orice plantă (legumă, fruct, vietate…) își pierde o mare parte din calități, am fiert-o și am pregătit o supă și o salată cu piept de pui. 🙂
Altfel spus: ce avem felul întâi? Conopidă. Și felul doi? Tot conopidă! Super… Read more Conopida – meniu complet

Note din subsol: I Declare War, Bury Tomorrow şi Attila

Termenul de „muzică underground” a apărut în anii ’60 şi se lega de muzica Psihedelică şi cultura Hippie, în anii ’70 odată cu era Punk a apărut şi noţiunea de DIY (Do It Yourself) – adică descurcă-te singur, artiştii, trupele se ocupau de toate aspectele independent şi individual.
Nume sonore ca Velvet Underground, MC5, The Grateful Dead, Patti Smith şi The Stooges au fost asociate termenului şi una din cele mai bune definiţii a dat-o Frank Zappa: „mainstream-ul vine la tine, dar tu trebuie să mergi în underground”.
Artişti cu greutate ca britanicii Discharged au rămas exclusiv în zona underground.
Dacă mişcarea underground din occident a reprezentat în mare parte opoziţia vis a vis de muzica de „mase”, de mainstream, în blocul fost comunist – mai puţin la noi – a reprezentat singura modalitate pentru artişti de a se exprima necenzurat sau împotriva regimurilor comuniste.
În Vest underground-ul s-a dezvoltat şi a condus la înfiinţarea Cluburilor, a Caselor de Discuri Independente şi a presei independente (Fanzin-uri şi mai nou blog-uri).
La concertele din cluburi vin pe lângă fanii devotaţi, jurnaliştii independenţi, reprezentanţii caselor de discuri, manageri în căutarea noilor talente. Pentru mulţi underground-ul rămâne locul de „joacă”, dar majoritatea visează la marile scene şi consideră underground-ul ca fiind o trambulină. Din perspectiva mainstream-ului este sita care cerne din milioanele de trupe cele câteva mii care dovedesc potenţial comercial…
Etapa underground este cea de rodaj, de căutări şi aşezări pentru fiecare trupă, un şir de succese şi eşecuri, speranţe şi dezamăgiri. Vorbim aici de ani de muncă care uneori aduc rezultate, de cele mai multe ori nu. E nevoie de ambiţie, entuziasm, talent, dar şi de noroc.
Noi n-am avut underground şi nu-l avem. Rezistenţă faţă de regimul trecut n-a existat iar după ’90 nu s-a dezvoltat nici o reţea solidă de cluburi şi nici n-au apărut ca ciupercile Casele de Discuri şi Fanzin-urile. Dacă totuşi la începutul anilor ’90 a existat un entuziasm şi un interes masiv pentru zona Metal de exemplu, treptat valul s-a stins, majoritatea trupelor s-au dizolvat în neant.
Este trist, dar oarecum firesc. Pe de o parte vânzările de discuri ale artiştilor din mainstream sunt insignifiante, banii se fac la nunţi, baluri şi chermeze câmpeneşti pe bani corporatişti, pe de altă parte cumetria de care am tot vorbit a anihilat orice idee de Revoluţie Rock din faşă.
Şi mai este un aspect semnificativ: trupele româneşti sunt mereu cu doi-trei paşi în urma trendurilor din Vest, predominant sunt „copiile imitaţiilor” iar puţinul public este segmentat pe sub-genuri şi consumator exclusiv al trupelor din mainstream-ul Occidental… dar toţi după primele trei-patru concerte deja sunt „vedete” şi pretind respect.
Aproape mă amuză atitudinea unora, însă şi aceasta este profund mioritică. Ce pretenţii poţi avea de la politicienii aflaţi la putere atâta timp cât reacţia multora din artiştii aflaţi în underground este una ostilă, criticile le consideră ofensatorii?
Rolul presei n-a fost, nu este şi nu va fi să mângâie pe cap pe nimeni. Cine vrea mângâiat pe cap să meargă la… mama lui. Read more Note din subsol: I Declare War, Bury Tomorrow şi Attila

Funcţie, funcţionalitate şi fascism

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zchtjTwx9ok]

Am văzut alaltăieri seară la Gâdea o discuţie interesantă despre nomenclatura dinainte de 1990 şi cea nouă. Adevărul este că schimbarea de regim din decembrie ’89 a pornit cu stângul – legal vorbind – şi tot ce s-a făcut ulterior a fost făcut cu stângul. Procesul şi execuţia lui Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost juridic vorbind ilegale ca şi arestarea unora din copii cuplului. Nicuşor, prim-secretarul de Sibiu a fost arestat, un alt prim-secretar (fost de Timişoara) a devenit preşedinte. Aplicarea diferenţiată a legii şi încălcarea în fapt a legii a marcat din faşă „noua democraţie”.
Familia Ceauşescu a fost decapitată, nomenclatura nu, ba mai mult, practic ea a preluat frâiele ţării la vedere sau mai din umbră. Dacă nomenclatura dinainte de ’89 se rezuma la mici favoruri şi un trai ceva mai decent, cea de după s-a dezlănţuit, a înfulecat şi devorat totul pe alese, n-a mai avut cine să-l ţină în frâie şi am ajuns la o nouă nomenclatură extrem de bogată ce se expune aproape ostentativ şi n-au nici o jenă sau umbră de teamă că cineva vreodată ar putea să-i tragă la răspundere.
N-au fost mai buni cei dinainte, nici vorbă, sunt aceeaşi. O familie dictaorială a fost schimbată cu o haită de hiene.
Dacă în decembrie ’89 Ceauşescu a fost executat, familia arestată, în schimb în cei 21 de ani ce au urmat n-a mai fost condamnat nici măcar un demnitar. Arestări pompoase televizate în prime-time am mai văzut, însă nu avem un singur exemplu stingher de condamnare.
Ne-am ales cu o schimbare de funcţii – cu biluţele la vedere! 😆 – , nu şi cu un nou sistem funcţional.
Cancerul este nomenclatura şi aceasta a pus mâna pe sistem (Stat) şi l-a pervertit.
Nu putem fi ipocriţi şi să nu admitem că de furat s-a furat de jos până sus şi fiecare şi-a însuşit ce a avut la îndemână. Că ai furat două ţevi din fabrică sau ai privatizat fabrica pe doi bani, tot furt este.
Ideea că „cei de dinainte” au furat mai puţin sau cu mai mult bun simţ nu este decât o scuză palidă şi justificarea unor fapte cu iz penal.
Nu putem nega nici faptul că politicile proaste aplicate de regimul Iliescu în anii ’90 au avut aceeaşi susţinere masivă din partea populaţiei de care s-a bucurat până nu de mult şi Traian Băsescu. Oare de ce n-am fost niciodată în stare să ne alegem conducătorii?
Realitatea este că ne scufundăm Read more Funcţie, funcţionalitate şi fascism

Cycler – Control Club 3 iunie 2010

Ne spălăm dinţii cu Colgate – majoritatea stomatologilor asta ne recomandă. Sau nu ştiu care asociaţie a stomatologilor. Combate caria. Rufele le spălăm cu Ariel fiindcă aşa ne recomandă nu ştiu care şi câţi din cei mai importanţi producători de maşini de spălat. Şi – evident – adăugăm obligatoriu Calgon. Mâncăm Milka cu lapte din Alpi, bărbaţii beau Bergenbier – prietenii ştiu de ce şi… tot aşa.
Cu muzica ne descurcăm mai greu. Iris – o da! 👿 –, un şir de artişti cu nume de mezeluri, apoi fufe pe care eventual după lungimea picoarelor sau forma şi mărimea silicoanelor le mai deosebeşti – dar asta exclusiv înainte de a treia bere -, de Şuie Paparude parcă-parcă am mai auzit ceva undeva, poate la radio o dată… dar Read more Cycler – Control Club 3 iunie 2010

Lena – My Cassette Player (2010)

Pentru cei ce n-au aflat încă, Lena Meyer-Landrut este nemţoaica „picată de pe Lună” care a câştigat Eurovision-ul şi are 19 ani.
Adică mahării din show biz vor să ne convingă că se poate. Că nu trebuie să stai capră, nu este necesar ca tati – sau amantul, unchiul să fie un producător celebru, actor faimos, milionar excentric sau bancher respectabil, că showurile tembele de televiziune gen „American idol” (sau idiot?) sunt pe bune, că… şi lista asta ar putea continua cu: nu este nici o criză, trebuie salvată ciocănitoarea cu creasta violetă, viermele cu două cozi, trebuie să reciclăm deşeurile, nu vine încălzirea globală şi… lumea vrea pace, pacea o vom apăra.
Dragii mei: bullshit.
E fix ca bancul acela cu baba de 99 de ani şi Făt Frumos în pădure când baba îl convinge pe flăcău că dacă i-o trage ea se va transforma într-o splendidă prinţesă de 19 ani şi după ce actul sexual se consumă şi baba tot babă rămâne iar Făt Frumos se arată tot mai revoltat Read more Lena – My Cassette Player (2010)

Plouă pe platane

1 iunie … şi e vreme de numărat copiii şi făcut banii praf.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=83BVi3cPwgs]

Plouă şi e frig, vara pare imposibil de departe ca Luminiţa de la capătul tunelului şi ieşirea din tot mai eterna brambureală. Din rău în mai rău constat că mereu poate fi mult mai rău.

Mă duc în Iad, cine-mi va plăti chiria?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8Gj2MCf2G80]

Şi a plouat şi ieri şi a fost şi sPARTY-ul din Suburbia. Read more Plouă pe platane

Musaca şi macaroane

Mâncarea şi mai cu seamă gătitul nu este neapărat calea de a-ţi potoli foamea. Sau nu acesta este scopul exclusiv. Gătitul este un act de creaţie, dar asta nu înseamnă că musai să fie ceva sofisticat şi/sau complicat. Pentru azi am “combinat” o musaca şi un fel de macaroane cu brânză… 🙂 Read more Musaca şi macaroane

Eurovision 2010, Becksperience, varză

N-am urmărit porcărioarele din concursul naţional pentru Eurovision-ul de anul acesta, am aflat că a câştigat un oarecare Ovi şi Paula Seling. Pe Ovi îl bănuiam că e vre-unul din maneliştii cu nume de mezel, parizel, caltaboş, şuncă presată, dar văzând rezultatul final în dimineaţa aceasta am săpat puţin pe net şi am aflat că are cetăţenia Norvegiană şi aşa am înţeles de ce a fost strecurat el în competiţia pentru Oslo , că de mă întrebaţi, voce nu prea are, frumos nu e şi nu cred că IQ-ul are vre-o relevanţă.
Da’ să vedem premianţii:

01 – Germania – Lena – Satellite – 246 puncte
02 – Turcia – maNga – We Could Be The Same – 170 puncte
03 – România – Paula Seling & Ovi – Playing With Fire – 162 puncte
04 – Danemarca – Chanée & N’evergreen – In A Moment Like This – 149 puncte
05 – Azerbaijan – Safura – Drip Drop – 145 puncte
06 – Belgia – Tom Dice – Me And My Guitar – 143 puncte
07 – Armenia – Eva Rivas – Apricot Stone – 141 puncte
08 – Grecia – Giorgos Alkaios & Friends – OPA – 140 puncte
09 – Georgia – Sofia Nizharadze – Shine – 136 puncte
10 – Ucraina – Alyosha – Sweet People – 108 puncte

Lena. Pornită drept mare favorită, nemţoaica a câştigat detaşat concursul. Părerea mea este că n-are voce deloc. Dar deloc. Nu că eu aş avea cine ştie ce voce cutremurătoare, dar sincer n-o lăsam nici să facă proba de microfon la spectacole, ştiţi voi, clasicul şi enervantul: doi, zece, doi, zece, şa-se, şase. Ba, dacă juca în vre-un film porno Read more Eurovision 2010, Becksperience, varză

Unitate! Noi cu noi, ei cu ei…

…şi-n final, după ce tragem linia, fiecare pe cont propriu şi foarte-foarte singur.

Am intrat pe o turnantă extrem de periculoasă, numită de unii cinic „curbă de sacrificiu”, lucru de altfel previzibil, ba chiar anunţat de multe voci de cel puţin de un an, ba chiar doi, cam de la momentul suspendării lui băse, dar ca de obicei poporul s-a dovedit surd şi orb la semne şi semnale. E drept, aceea suspendare a fost mult prea meşteşugită, artificială şi n-am susţinut-o nici eu, în opinia mea băse era obligat să demisioneze imediat după incidentul „ţigancă împuţită”, dar de ce ar fi făcut-o atâta timp cât în adâncul sufletului nostru toţi urâm ţiganii, bozgorii şi pe toţi ceilalţi în general şi aceste mici derapaje băsesciene în fapt i-au adus mereu plus de popularitate?

Acum lucrurile stau diferit, invocarea articolului 53 din Constituţie, cea privitoare la Read more Unitate! Noi cu noi, ei cu ei…

PS La Eu când vreau să fluier …

Am văzut cele 94 de minute, adică filmul. În două reprize: ieri vreo 60 de minute, restul azi.
Vorba de duh spune să nu judeci o carte după coperta sa, reiterat în secolul XXI, aş spune să nu judeci un film după trailer. Trailerul e de nota 10, filmul… hm. Noroc că-s sociofob şi implicit cinematografo-fob şi am îndurat vizionarea-n chiloţi, cu ţigara şi cafeaua la îndemână şi mişcându-mă după voie prin confortul căminului.
Nimic nu este întâmplător, aşa că Read more PS La Eu când vreau să fluier …