Conopida – meniu complet

Mark Twain spunea: „Conopida nu este nimic altceva decât o varză cu studii superioare”. 😛
Spusele lui au o explicație simplă: această legumă provine din Cipru, ca atare la început a fost numită „varză de Cipru”. Popular, i se mai spune și „varză înflorită”.
Ea este cunoscută de circa 2500 ani, a fost cultivată în Egiptul şi Persia antică, ulterior în Italia, pentru ca în secolul al XVI-lea să se popularizeze în întreaga Europă.
În bucătăriile contemporane este utilizată în special la ciorbe, supe și salate. Se serveşte fiartă în întregime sau crudă în salate. Probabil cea mai răspândită rețetă este conopida la cuptor, evident voi încerca altceva. 😀
Conţine potasiu, magneziu, calciu, mangan, fier, cupru, zinc, fluor, caroten și vitaminele C, K, B1, B2, B6. Enzimele care se găsesc în conopidă ajută la detoxificarea organismului. Enzimele specifice, împreună cu vitaminele şi mineralele conţinute în conopidă dau acestei plante proprietăţile sale anti – cancerigene.

Chiar dacă prin fierbere orice plantă (legumă, fruct, vietate…) își pierde o mare parte din calități, am fiert-o și am pregătit o supă și o salată cu piept de pui. 🙂
Altfel spus: ce avem felul întâi? Conopidă. Și felul doi? Tot conopidă! Super…

Conopida trebuie spălată bine, desfăcută și curățată.
Am pus-o la fiert (la foc mic, evident) adăugând doar un fir de sare.
Am cumpărat și câteva felii de piept de pui dezosat, le-am spălat și pe acestea și în vas separat le-am pus la fiert cu puțină Vegeta, o ceapă roșie curățată și crestată și câteva bucăți de usturoi. În timpul fierberii am mai curățat din spună cu o linguriță.
Conopida am fiert-o cam 30 de minute, jumătate din ea am extras-o pe o farfurie pentru salată.
După încă circa 10-15 minute am scos și feliile de piept de pui, ceapa și usturoiul l-am aruncat, zeama am strecurat-o printr-o sită și am completat cu ea zeama pentru supă.
Am cumpărat și o pungă de orez cu ardei verde, roșu și galben iar bonus la conopidă am primit și un dovlecel, l-am curățat și tăiat cuburi și le-am adăugat la supă.
După o fierbere la foc mic-mic-mic de circa 15-20 de minute am mai adăugat o legătură de leuștean mărunțit și o legătură de pătrunjel și ceva mărar.
Supa am rezolvat-o. 🙂

Salata de conopidă cu piept de pui este încă o invenție/inspirație de moment, dar farmecul ei constă în dresing.
Am tăiat carnea cubulețe, am condimentat-o și i-am adăugat verdeață: pătrunjel și mărar și ceapă și usturoi proaspăt mărunțit.
Dresingul l-am realizat din hrean (iute), smântână și sos de maioneză. Genial! Jur!
Le-am amestecat bine, le-am adăugat peste carne și verdeață și le-am amestecat din nou. Apoi am pus și bucățile de conopidă, le-am mai amestecat cu grijă.
Te lingi pe degete, nu alta!

Și după așa un prânz, musai și o cafea. 😀
M-a buzz-uit pe Mess un prieten acum ceva vreme, i se stricase filtrul de cafea, era singur acasă și nu știa cum să-și facă o zeamă de cafea la ibric.
Eu pun apă la fiert cu o linguriță rasă de zahăr – pentru două căni babane – și las apa la fiert la foc mic până când începe se clocotească. Adaug 6-7 lingurițe de cafea și dau focul la minim posibil și învârt lingurița în cafea constant până când iar începe să clocotească și atunci sting focul și adaug un strop de apă rece.
Îmi place cafeaua la ibric când are spumă. 😀 Cam asta e cafeaua (mea) cu suflet…. 🙂

20 comments on “Conopida – meniu complet

  1. buna salata de conopida, tocmai ti-am zis dincolo ca e buna cu maioneza:P , dar la cafea un sfat, fierbe apa fara zahar, il adaugi pe urma in ceasca daca vrei :))

    • o linguriță rasă la două căni jumătate nici nu se simte… 🙂 în cană deobicei oricum îmi mai pun. 😀 viața e suficient de… interesantă, măcar cafeaua să fie mai blajină…. 😆
      he he…. maioneza ca maioneza, dar hreanul e de vis! 😛

  2. mn mn mn …Apetisant arata!! Cred ca si foarte bun!!Sa inteleg ca punga cu orez si cele trei feluri de ardei le contine pe toate astea congelate,nu?
    Ma gandeam ca tu bei cafeaua amara! Nu stiu de ce aveam eu ideea asta fixa..

    • da, deh! băiat și na, la ce preț are ardeiul acum…. deci da, cumpărat orez semi-fiert în amestec cu ardeii și congelat.
      când am, pun și lapte-n cafea și uneori miere. 😀

  3. Conopida imi place mai ales murata. Supa de conopida nu am mai mancat… Dar salata cred ca a iesit traznet!
    Cafeaua o fac cam tot la fel ca tine, numai ca mai adaug si zahar dupa ce fierbe apa.
    Week-end placut, Brush!

    • e bună și murată. 🙂
      sunt ardelean, prima ciorbă am mâncat-o pe la 18 ani cred, cu prietenii după o bețeie și a fost de burtă…. 😆
      la cafea mai pun în cană uneori zahăr sau miere și lapte. 😀
      week-end fain și ție. 🙂

  4. Io de cand aveam 5 ani si-am auzit intamplator o remarca despre conopiZda nu m-am atins de-aceasta varza. Daca as fi auzit aceeasi remarca pe la 15 ani sunt convins ca as fi mancat zilnic 😉

    • era să te întreb câți ani ai acum? 😆 😆 😆
      nu știu, nu țin minte nici o reclamă…. sunt chestii care nu-mi plăceau copil fiind, dar mi-au trecut. vorbesc exclusiv de mâncare. pe Barry Manilow l-am urât dinainte de vârsta de 5 ani…. 😆

  5. deci chiar e interesanta reteta asta 😕 hrean,smantana,maioneza…aia mi-a placut cel mai tare

  6. Te rog frumos! #
    enricocortex
    2 months ago
    BARRY MANILOW IS JIM MORRISON!
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fS4BZ9purF8&hl=en_US&fs=1&]

    • măh, te notez ca spam! 😆 😆 😆 doar BZN este la fel de groaznic…… primul meu disc picatat a fost al lui Barry, al doilea Holograf, al treilea Compact, apoi am trecut pe Iris. 😆

  7. offfffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff
    iar n-ai pus atentionare…
    si era sa mor aici in fata calc-ului ca e ora 3.28 a.m. si ai mei dorm si nu pot sa bantui prin casa dupa mancare……:((((((…
    scuza-mi incoerenta ….e de la pozele astea de le-ai postat aici…am si iluzii olfactive….

    vara asta o sa te trezesti cu mine la masa o data ….:D

    >:D<…..

    • când m-a vizitat ALD tentat fiind de oala cu fasole, prima lui întrebare a fost unde-mi țin frigiderul ( 😆 ) iar a doua lui curiozitate era dimensiunea oalei…. 😆 😆 😆

      la 3.28 AM de obicei dorm…. ca oricare nene respectabil… 😆

      sărut-mâna. 🙂

  8. Sosul acela l-am mai inventat si eu odata (doar cu hrean proaspat din gradina, ras si pus la borcan… de mama). :))
    Iar cafeaua EXACT asa o fac… doar ca mai nou am schimbat zaharul pe miere. Daca mai pui si un strop de lapte dupa, lapte si miere curge in tara noastra sfanta… 🙂

    • bună invenție și sunt conștient că nu reinventez eu nici roata, nici sosurile (cu apă caldă 😆 ).
      și eu mai folosesc miere și îmi pun și lapte-n cană. 🙂
      ce curge, nu știu, dar știu că în 2-3 luni nu o să mai curgă nimic….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.