Home › Posts tagged diverse › Page 23

diverse

Mură-n gură

Posted on by — 16 Comments ↓

Legat de subiectul de ieri, muia, vorbeam cu un prieten pe Mess că „muie” e probabil una din puţinele înjurături neaoş româneşti. Şi este una din aia care răneşte.
Zicea amicul meu că două traseiste de pe centură dacă prestează împreună un sex oral la un şofer de tir într-o parcare şi la final se ceartă pe cum să împartă banii şi una o face pe cealaltă „muistă”, aia chiar se supără! 😆

Acum mă gândeam de unde o fi expresia „mură-n gură”? De ce mure şi nu alt fruct? Mure, mure…o fi tot de la… muie?

mouth

Lucrurile care-mi scapă

Posted on by — 8 Comments ↓

Toată lumea spune că este scârbită de politică. Schema însă e la fel ca şi cu manelele, telenovele, bâlciurile ieftine de la televizor şi toate mizeriile mondene care încă mai ţin ţara în mişcare. Că mergem înapoi, n-are nicio semnificaţie pentru absolut nimeni.
Azi am scris o cronicuţă la noul album Editors şi eram conştient că nu este o trupă foarte populară şi nu o să rup gura târgului cu treaba asta. Totuşi, din aproape 200 de vizitatori, o singură persoană a accesat articolul…

Eu admit, sunt un idiot.

Nu ascult manele. Nu mă interesează şoferul lu’ Monica Columbeanu şi nici cine o să fie premier. Sau preşedinte. Din rahat, nu ne scoate nimeni dacă nu facem noi ceva… Dar noi o frecăm pe internet în timpul seviciului şi seara căscăm gura la televizor. Cică criza a venit de dincolo şi cum a venit, aşa o să şi treacă…

E bine. Tot mai bine.

brush

Perversiune

Posted on by — 4 Comments ↓

La o… muie, că altfel nu prea merge spus, cel mai important aspect este pe care parte a penisului te situezi. Sună vulgar şi este o abordare abruptă, dar cam asta face (din nou) clasa politică.

Se fofilează. Sau vorbesc cu gura plină.

Klaus Johannis, premierul scos pe post de iepure, iepure în rol de ţap ispăşitor, din pălăria magică de PNL, nu este o soluţie pentru criza actuală. Nici cea politică şi nici cea economică.
Situaţia pe cât este de complexă, pe atât de simplist este abordată.
Pe de o parte unicul punct pe agenda politică la ora actuală este eliminarea lui Traian Băsescu. Asta cu orice mijloace. Pentru asta o mutare vitală era eliminarea guvernului Boc. Nu spun că gluma 2 în 1, invenţie 100% românească a pseudo cabinetului cu miniştrii cu câte două portofolii, ar fi guvern pe bune şi nu o glumă proastă ce obligatoriu trebuia înlăturat. Dar să nu ne facem iluzii: nu asta interesează clasa politică. Pe de altă parte – şi am mai spus asta – nimeni nu are bărbăţia să-şi asume răspunderea unei guvernări în asemenea vremuri de oprelişte. Le este comod aşa… pe la spate şi cu ciorapii pe meclă. 😆 Astfel, aruncarea în gura leului al unui personaj neutru, este soluţia care convine atât PNL-ului, cât şi PSD-ului. Îşi menţin statutul şi prestaţia nepătată. Susţii un independent. Dacă treaba iese bine, îţi asumi meritele, dacă iese prost, dai din umeri. Perfect!
Johannis este oarecum reţeta Obama: n-avem negrii, dar băgăm în faţă minoritarii. Cum UDMR este greu de crezut să pună botul la abureală, soluţia „germană” – trebuie să recunoaştem – dă bine.
Evident este discutabil şi cât de independent este primarul Sibiului. Se ştie că l-a susţinut pe Traian Băsescu la alegerile anterioare pentru Cotroceni, se ştie apropierea între el şi PNL din ultimii doi ani.
Dacă – deocamdată pare totuşi improbabil – ajunge în funcţia de premier, cunoscând caracterul clasei politice româneşti, mă îndoiesc că nu o să-i sune telefonul ba de la PNL, ba de la PSD şi – de ce nu? – de la UDMR.
Deocamdată, dacă aşa vrea muşchii lu’ Băsescu, îl mai poate ţine în perfuzii şi interimat pe Boc cel puţin 45 de zile. Nu ştiu dacă tergiversarea i-ar folosii la ceva, mai degrabă tind să cred că i-ar aduce şi mai multe deservicii, dar Băsescu este cel puţin imprevizibil.
Şi coaliţia PSD-PNL este una împotriva firii. Pentru PNL chiar mă hazardez să spun că este chiar soluţia suicidală. O înţelegere în spatele uşilor închise am mirosit de mult timp, dar o alianţă pe faţă cred că aruncă PNL-ul pe calea decesului inevitabil şi-i trimite undeva lângă PNŢ-CD.
Sunt curios şi la campania ce urmează: Geoană şi Antonescu s-au menajat în mod suspect şi până acum, ce vor face de acum în acolo? Vom asista la înjurăturile – eventual mai subtile – ce caracterizau guvernarea PSD-PDL în care Geoană cu un picior era-n guvernare, cu unul în opoziţie, sau cei doi se vor evita elegant? Nu că ar conta.
Cred că Antonescu în turul doi ar avea şanse mai mari în confruntarea cu Băsescu, dar – din păcate – probabil Geoană o să prindă turul doi şi – în ciuda optimismului afişat – are mari şanse să piardă. Fiindcă nici un susţinător al dreptei nu o să pună ştampila pe Geoană doar de dragul de a scăpa de Băsescu.

Suntem într-un mare rahat şi nu ştiu cine o să tragă apa. Poate tehnocraţii…ha ha ha! 😆 😆 😆

caricatura_sex_oral

Emo Number Five

Posted on by — 9 Comments ↓

Caşti gura la ştiri şi afli povestea copiilor „adepţi al curentului imo” care au vrut să se sinucidă din dragoste. Bunica ar crede cu siguranţă că „imo” ăsta e vre-o sectă, cum presa speria poporu’ cu „rocării satanişti” în anii ’90. Acum, dacă-n presa centrală ştiu eu ce fufă sau tânără speranţă în ale jurnalisticii (cu diplomă de Spiru Haret 😆 ), scrie baliverne, nu mă miră. E trist că mulţi nu sunt capabili nici să dea o căutare pe internet, dar de unde nu-i, nici dracu nu cere.
Am mai spus asta: etichetele sunt fabricate de câte un PR mai mult sau mai puţin răsărit, de producători, de tot felu’ de plimbători de hârtii pe la casele de discuri şi sunt numai bune pentru presa (săracă cu duhul). Aşa e şi „Emo” şi „Grunge” şi multe alte etichete, cutiuţe ce servesc marketingul ci nu au adesea nicio legătură cu… muzica. Emo desemnează tot mai mult o tunsură şi tot mai multe formaţii fug de această etichetă ca dracu de tămâie.
Însă când şi presa de specialitate o ia pe arătură, e nasol.
Mă uit pe un site dedicat – teoretic – Rock-ului şi Metal-ului şi uneori nu-mi vine să cred ce citesc. Am plâns când a mierlit-o Michael, am aflat de câte ori face pişi Lady GaGa săptămânal, am citit despre oraşul lesbienelor invadat de chinezi, despre seriale interactive on-line şi alte chestii „rock” de genul acesta.
Îmi scapă ceva?

De aici până la astfel de imagini este un pas mic. Inconştienţa şi lipsa de responsabilitate le face cu dezinvoltură…

Copiii n-au nicio vină.

emo_hitler

Bogdan Olteanu: omu’ nepotrivit la locul nepotrivit

Posted on by — No Comments ↓

Cum ziceam şi mai devreme: eu aş scoate politica şi politicienii în afara legii.
N-am nimic cu Olteanu, dar să-şi bage politicul un măscărici la BNR când ţara este-n situaţia în care este, soluţii ioc, mi se pare cea mai mare nesimţire.
Suspectă este susţinerea PSD. Şi eu chiar dacă n-am informaţii din interior, o explicaţie am. Prevăd un guvern PSD-PNL în cazul în care Geoană iese preşedinte. Guvern PSD-PNL am mai avut, chiar dacă nu pe faţă şi cel puţin juma’ din PNL plâng şi acum după frăţia cu PSD-ul… şi – vai! – cum o să-şi dea mâna în interesul naţional şi pentru bunăstarea poporului… Să dea bine şi la FMI, bagă şi UDMR-ul în coaliţie şi obţinem o mare coaliţie de uniune naţională: hura! Eu zic că nea’ Antonescu i-a oferit sprijinul pentru turul doi lu’ Geoană şi viitorul ciolan e gata împărţit. Nu m-ar mira: Crin premier – de exemplu. 😀
Am mai spus: Antonescu e prea inodor-incolor, mai latră la Băse, dar cam subţire, campanie/vizibilitate zero, nu prea-l văd determinat să câştige, să se lupte pentru funcţia de preşedinte, mai mult stă şi-i cântă-n strună lui Geoană… PNL pare cam remorcă la PSD şi asta de pe vremea Guvernului minoritar Tăriceanu. Dezolant. Şi dezgustător.

Scuipaţi, vă rog:

bogdan-olteanu-guv-0021

Scuipă şi fugi. Cu paşaportul în buzunar, unde vezi cu ochii.

Ză lend of ciois: 2 drunk 2 fu’k

Posted on by — 6 Comments ↓

Dacă nu aş trăii în ea, aş spune că România este o ţară amuzantă: orbu’ conduce chiorul… sau vice-versa, nici nu mai contează!
Ieri, într-o zi mult prea minunată de toamnă blajină, sindicatele au scos oamenii în stradă. Prost să fi să nu ştii că liderii sindicali au şi ei interesele lor politice – a se citii economice -, acţionează la comanda unora sau altora, predominant în interes propriu şi personal după cum suflă vântul. Oamenii sunt disperaţi, este firesc, teoretic este mijlocul de protest la îndemâna maselor, un drept câştigat. Ciudat – dacă mai este ceva ciudat – este că nu i-a băgat nimeni în seamă. Cum au venit, aşa au şi plecat.
Ză lend of ciois: fiecare face ce-l taie capul. Democraţie pe pâine. 😀 Circ la desert… 😆
Politicienii erau preocupaţi de Udrea, Ridzi, Boc, Geoană şi Anastase. Exceptând-ul pe cel vizat şi susţinătorii acestuia, toată clasa politică are o singură şi exclusivă preocupare: cum să scape de Traian Băsescu. Şi asta în condiţiile în care ţara-i praf, suntem cu ambele picioare-n prăpastie şi dacă aplecăm urechea la Isărescu – şi de ce nu am face-o, atâta timp cât omul s-a dovedit capabil şi competent – suntem în prag de şoc inflaţionist. Şi acest şoc este doar vârful icebergului… răul abia de urmează.
Mai toată lumea este de acord că pseudo-guvernul Boc 2 (în unu) este incompetent şi tre’ să pice. Problema este că nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea dezastrului şi să guverneze: PNL a refuzat de mult să intre la guvernare, PSD-ul tocmai a fugit, rămâne PD-L-ul…  Să scapi de Băsescu nu este o soluţie pentru criză. Dar asta nu o spune nimeni. Nimeni nu vrea să se sinucidă, nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea, iar, toată lumea vrea la “putere”…  şi dincolo de asta  – aici, a se citii ciolan, os de ros, mălai, caşcaval, etc – soluţii nu prea există, cele care ar fi, sunt radicale şi trebuiau luate cu mult timp în urmă.
Apropo radicale. Tot se discută legea unică de pensionare şi pare evident că nu poate acţiona legea nici retroactiv, nu poate desfiinţa nici drepturi câştigate. Pare corect din perspectivă democratică. Doar democraţia se dovedeşte unilaterală… Nu le poţi lua drepturile dobândite cu japca şi… tot în numele democraţiei, nu-i poţi nici împuşca.

Cumva treaba asta cu democraţia începe să mă irite. Politicienii se ascund după vorba asta, cred că asta e monedă de schimb pentru orice. Americanii invadează Irakul în numele democraţiei ci nu pentru petrol. Parlamentarii români fură, tot în numele democraţiei, nu pentru burdihania lor… Nu este aiurea sau sunt eu tâmpit?

Celălalt subiect dezbătut frenetic e tot legat de democraţie: Parlament uni sau bicameral? Parlamentarii au sărit ca arşi şi susţin că cel bicameral este bastionul democraţiei, cum sună argumentarea, mai degrabă tranşeea democraţiei. Cumva îmi scapă de cine apără parlamentarii în camera a doua democraţia… De furia poporului? Oare?
Extrapolând ideea unui Guvern de tehnocraţi, eu aş merge cu ideea până la capăt şi propun şi un Legislativ de tehnocraţi. Politica interesează exclusiv politicienii şi – din tot ce am văzut şi trăit în ăştia 20 de ani amărâţi de democraţie – politica nu are nici soluţii, nu duce nici nicăieri.
Ţin morţiş să facă politică, să o facă la cafenea sau şpriţ. Pe banii lor, că tot e hobby… 😆 Bine, sincer, i-aş băga la mititica pentru 20 de ani ca drept răsplată pentru prestaţia de până acum… dar asta – iar – e o măsură radical-sanitară.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fS6Vy1TeKKk&feature=related]

Mişcarea de rezistenţă: munca

Posted on by — 12 Comments ↓

Stau, sorb din cafea, pufăi o ţigară şi încerc să sortez gânduri. Dimineţile sunt răcoroase, zburlite, toamna zgârie geamul insistent şi privesc cum flacăra aragazului pâlpâie.
Se aşează gândurile prin sita perspectivei, încerc să coc hotărâri, să-mi găsesc rostul, să-mi regăsesc direcţia. A fost un prim pas, lucrurile au sens doar dacă urmează şi următoarele.
Şi o să urmeze. Nu este oficial – încă – dar probabil pe data de 18 octombrie, duminică, am o cântare nouă tot la Bucureşti. Vorba beduinilor: stay tune!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

Am rămas cu gândul agăţat de unde am pornit acum câteva zile: omul este un animal ciudat, spuneam, mult prea ciudat chiar şi pentru gusturile mele ciudate, să nu zic de-a dreptul dubioase.

Oare cât depinde de noi realmente cum este ţara în care trăim? Sunt lucruri pe care nu le înţeleg nici cum şi sunt tot mai multe. O explicaţie ar fi gradul scăzut de inteligenţă cu care sunt dotat, dar parcă nu este suficientă nici această explicaţie.

De exemplu, nu mă interesează deloc subiectul, dar este la îndemână: i-au dat drumul din puşcărie criminalului Mihaelei Runceanu şi omul peste noapte este vedetă de televiziune. Dragii mei, dacă nu v-aţi uita la căcaturile astea, asemenea bizanterii nu ar fi posibile. Ştiu, toată lumea spune că nu, nu se uită, dar graficele de audienţă arată cu totul altceva. Fără aportul nostru, media n-ar putea face vedetă din Magdele Ciumac şi toate corigentele porno.
Nu este prima oară când spun că la noi nici comunismul n-a fost comunism ci o mimare palidă sub un jug dictatorial şi azi la fel, creştinismul nostru este doar de faţadă şi fără substrat. Şi – asta e, mă repet! – criza, dincolo de accentele sale grave din punct de vedere economic, este o criză profund morală.

2010 o să fie un an urât. Mulţi aşteaptă sfârşitul crizei şi în fapt la noi abia din iarnă o să înceapă criza. Dacă mai aveţi RON la saltea, e timpul să-i schimbaţi în valută, Banca Naţională nu o să mai poată susţină cursul, urmează – inevitabil – şi valul de inflaţie.  4,5 RON pentru un Euro – zic eu – este o previziune optimistă şi ireală… Băncile au scos toate lichidităţile posibile – şi imposibile – din ţară, banii de la FMI s-au dus aiurea pe apa Sâmbetei. Guvernul nu a făcut investiţii şi investitori n-au venit şi nici nu o să vină în următorii ani. Ba, cine a putut – şi din şmecherii noştrii – şi-a scos banii din ţară sau şi-a suspendat proiectele.
Clasa politică trăieşte într-o altă lume. Au conturi, au „şpârle”, par rupţi complet de realitate dincolo de discursurile etern electorale. Schimbarea sau neschimbarea pionului de la Cotroceni n-are nicio relevanţă. Preşedintele are puteri relativ limitate, Parlamentul este – sau ar trebuii să fie – forţa principală-n Stat şi alegerile prezidenţiale nu schimbă componenţa, balanţa forţelor din Legislativ. Avem trei partide influente şi două posibilităţi de coaliţie. Dincolo de acest aspect, realitatea este că practic avem o singură caracatiţă mafiotă şi zero voinţă sau intenţie de reformă. Sincer, m-am plictisit (scârbit) să aud cuvântul „reformă”. Sună radical, dar singura reformă posibilă este cea cu mitraliera. Şi – mă tem – nici asta nu duce nicăieri, cel puţin asta dovedeşte desfăşurarea evenimentelor din ultimii 20 de ani de după ciuruirea cu gloanţe a soţilor Ceauşescu. La impasibilul „Las’ că merge şi aşa”, clasa politică a mai lipit o pleaşcă: „La vremuri noi tot noi” şi asta, stimaţi cititori, nu se schimbă, parol! Indiferent unde, când şi pe cine pui – sau nu – ştampila: tot aia este. Nu mama – sau tata – a privatizat Sidex-ul, a vândut flota sau a semnat contractul cu Bechtel.

thumb_785_x_380_header_5239_supliment

Citeam în Jurnalul Naţional despre „Mişcarea de rezistenţă”. Da, frumos, dar pare totul aşa un pamflet mediatic, o spovedanie, îşi spune omul oful şi asta-l face să se simtă mai bine şi… cam atât. Nu de aspirină avem nevoie… Poate de mişcare. 😆

Nu prea văd rostul demersului dacă nu aduce nicio finalitate, constat doar şi aici lipsa de idei şi soluţii, similară – dacă nu soră – cu cea a presupuşilor guvernanţi. Vorbe, vorbe, vorbe… Ne place să ne auzim vorbind, ba, mai mult, îi ascutăm pe alţii cu gura căscată, dar nimeni nu vrea să-şi mânjească mâinile… muncind.

Toţi aşteptăm să treacă criza…. (şomaj tehnic… 😆 😆 😆 )

KiEw şi13th Monkey – interviu cu Andreas “Thedi” Thedens

Posted on by — 2 Comments ↓

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-lYHOOY3Mik&feature=related]

AKM: Salut!
Thedi: Salut!
AKM: În sfârşit ne vedem, e drept online, dar…
Thedi: Curând şi faţă-n faţă 🙂
AKM: Abia aştept!
Thedi: Hehehe! Şi noi suntem nerăbdători să ajungem la eveniment!
AKM: Bun, să vorbim despre muzica voastră şi…în general despre tot!
Thedi: Da, să facem asta!
AKM: „Institutul pentru Terapie Electro-Acustică…”
Thedi:  😀
AKM: Poţi explica asta?
Thedi: KiEw este o organizaţie într-un ospiciu cu medici şi pacienţi, astfel Institutul este cumulul de sunete cu care pacienţii sunt trataţi pentru însănătoşirea lor. Aşa că dacă vii la un spectacol KiEw, beneficiezi de o sesiune de terapie, în fapt eşti în mijlocul ei.
AKM: Prin faptul că te prezinţi la un spectacol KiEw pacientul admite faptul că este bolnav”?
Thedi: Well – Atâta timp cât nu este clar unde poţi trage linia între „normalitate” şi „nebunie” şi nu poţi să ştii cine este „normal” şi cine „nebun”, poţi fi bolnav, dar să nu realizezi acest fapt. Cum nu este clar cine poate definii corect „normalitatea”, s-ar putea să nu te simţi bolnav. Asta însă nu înseamnă că un show KiEw, o astfel de sesiune de terapie te va ajuta să vezi diferenţa.
AKM: Diferit în ce sens?
Thedi: Diferit de punctul obişnuit de a privii problema. Perspectiva se schimbă, se mută.
AKM: De la realitate la ce?
Thedi: De la realitate la o altă realitate.
AKM: Realitatea voastră?
Thedi: O realitate pe care o vezi când deschizi ochii. Nu realitatea pe care crezi că o vezi. Noi poate îţi deschidem ochii şi după asta poate nu mai este clar cine este medicul şi cine pacientul.
AKM: În calitate de compozitor şi performer, cum găseşti legătura dintre realitate, sunet, tu şi nevoile pacienţilor?
Thedi: Cum se întâmplă în mod curent şi se întâmplă şi într-o terapie, mereu există un progres, omul evoluează. Trebuie să urmăreşti reacţia oamenilor la terapia acustică pe care le-o oferi şi chiar dacă sunetul se modifică, tema şi scopul pot fi aceleaşi. Este vorba despre căutarea sunetului perfect.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dvwP_JWQmsg&feature=related]

AKM: Faceţi acest lucru de multă vreme, aveaţi acest scop propus de la început?
Thedi: Am pornit în 1990 cu experimente dadaiste şi chestii zgomotoase, dar de la primul spectacol, de la prima piesă creeată, tema, ideea terapiei a existat. Piesa ce a deschis primul spectacol în 1993 – prima noastră apariţie live – a fost „Meister des Wahnsinns” („Master of Madness”). Unica constantă în piesă era un track care repeta pe diferite voci: „Ich bin nicht verrückt” – nu sunt nebun. Probabil atunci eram ceva mai mult pacienţi decât acum când ca parte a terapiei suntem şi medicii. Este un fel de cerc: persoana care aparent este normală, devine nebună, primeşte terapia – care poate sau nu să funcţioneze – şi tratează medicul care din acel punct este şi el „nebun”. Dar cum spuneam, definiţiile vin dintr-un punct de vedere exterior pe care nu-l poţi lua ca certitudine: se schimbă, curge, se transformă.
AKM: Un cerc în jurul creierului?
Thedi: Poate un cerc în interiorul creierului – ca o sinapsă.
AKM: Totul se transformă, chiar şi terapia. Reacţia pacientului poate schimba terapia.
Thedi: Da. Dar tot nu este evident că persoana care oferă terapia nu este cea care de fapt are  nevoie mai mare de terapie şi ar putea fi un pacient mai bun.
AKM: Terapia fiind muzica voastră, aţi observat mutaţii semnificative în decursul? Şi dacă da, ce a cauzat-o?
Thedi: Da, s-au petrecut transformări, de la experimentele dadaist timpurii spre o muzică cu mai multă susţinere ritmică ce a făcut-o mai consumabilă pentru unii. Dar doar pentru unii. Şi asta fiindcă şi noi ne-am schimbat, aş numii asta progres.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YmKZI-tQ1To]

AKM: Poţi numii unul din albumele voastre ca fiind punctul de cotire?
Thedi: Cu siguranţă „Feierabend” a fost un moment important fiindcă a fost foarte populară în cluburi, un lucru pe care nu-l planificasem şi am fost foarte surprinşi. Şi a fost şi primul album scos prin „Out of Line”.
AKM: Pe disc aveţi şi un cover după Tone-Loc: „Funky Cold Medina”, cum aţi ales piesa?
Thedi: A fost o alegere personală 🙂
AKM:  😀
Thedi: Îmi place piesa. Când în 1989 am fost în America, piesa rula la radioul din avion şi am ascultat-o de mai multe ori, încă o mai am în cap. Mai sunt piese care pe viitor ar merita re-aranjate, dar facem rar aşa ceva.
AKM: Apropo, aveţi multe variante la „Feierabend”!
Thedi: Da, sunt ceva remixuri.
AKM: Este aceea cursă pentru sunetul perfect?
AKM: Nu neapărat piesa aceasta, dar având în vedere remixurile… Este mai mult rezultatul progresului şi schimbului de idei, să vezi ce gândesc ceilalţi când îţi ascultă materialul. Cum se transformă sunetul.
AKM: Deci toată lumea într-un fel caută acel sunet perfect ..
Thedi: Poate că scopul nu este sunetul şi drumul parcurs în căutarea lui, mai importantă este parcurgerea drumului decât atingerea scopului. Şi sunt multe căi. Ai căile care din nou sunt forme de terapie.
AKM: Din punctul de vedere al publicului ai văzut vre-o schimbare?
Thedi: Cum ar fi? Sau să-ţi răspund scurt: sigur.
AKM: Cum?
AKM: Este o călătorie de 20 de ani şi continuă…
Thedi: Da, aproape 20 de ani şi continuă.
AKM: Cum s-a schimbat reacţia publicului de la prima piesă până-n prezent?
Thedi: Prima piesă am scos-o pe casetă şi n-au fost mai mult de 10 copii. Dar toţi prietenii ştiau piesele şi le-a plăcut. Era o marfă de consum greu. Nu era aşa zgomotoasă, dar nici uşor de ascultat.
AKM: Ce v-au influenţat la începuturi?
Thedi: Un amalgam de Kraftwerk, Throbbing Gristle, Einstürzende Neubauten, Joy Division, Der Plan
AKM: Şi ulterior?
Thedi: Tot aceleaşi.
AKM: Şi acum…?
Thedi: Nimic nu s-a schimbat prea mult   Vorbind la general, suntem deschişi. Ascultăm: industrial, electro, techno, drum’n’bass, hiphop, pop, etc, deci de la Nine Inch Nails la Johnny Cash şi The Beastie Boys… totul 🙂
AKM:  😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hKNReYfZKxs&feature=related]

AKM: Să revenim la prezent…
Thedi: Sigur 🙂
AKM: „Mental [per]mutation” este titlul următorului album…
Thedi: Este încă într-un stadiu de creaţie. Dar curând o să-l finalizăm.
AKM: Ce aduce nou acest material?
Thedi: Este un documentar sonor unde ne situăm în prezent. Este puntea dintre albumul anterior audio-terapeutic, către trecutul mai zgomotos şi prezent. Aş spune că avem un sunet proaspăt, am progresat fără să ne schimbăm stilul.
Dacă asculţi „Käferfrühstück” sau „Mister 29” şi „Delusion” poţi să-ţi faci o idee.
AKM: Vom auzii şi piese noi la Cybermental?
Thedi: Da.
Thedi: Cu siguranţă piesa „Käferfrühstück” care este favorita mea de pe album şi al momentului. Dar şi piese care abia de curând au intrat în set-ul live cum este şi „Stille/Stimme” tot de pe noul album. Sperăm să terminăm discul în curând. În paralel am imprimat şi albumul de debut 13th Monkey şi urmează să-l lansez în octombrie. Şi cu 13th Monkey vom cânta piese noi la Cybermental. Şi mă simt onorat că particip cu ambele proiecte!
AKM: Mai ai şi alte proiecte?
Thedi: Nu, numai 13th Monkey şi KiEw. Şi remixuri… Dar cu remixurile am lăsat-o mai moale, tot timpul meu este dedicat albumului KiEw.
AKM: Ce a condus la naşterea proiectului 13th Monkey?
Thedi: Nu este vorba despre o necesitate ci este un alt mod de lucru. Harm, cealaltă jumătate a proiectului este un bun prieten, mi-a fost şi vecin până să se mute la Berlin. Este capul unui colectiv Techno din oraşul meu natal Lüneburg, Sonic Fiction crew. Am folosit numele 13th Monkey când am remixat o piesă KiEw pentru o compilaţie, dar ulterior m-am gândit că ar fi grozav să-l transform într-un proiect. Harm a fost invitat la spectacolul aniversar de 15 ani al KiEw-ului deoarece îmi place stilul lui şi ulterior am hotărât să formăm un duo sub numele 13th Monkey. Am organizat un party: „Digital Hardcore Riot” unde au fost invitaţi şi Ambassador 21, nişte prieteni buni din Belarus, au cântat şi pe „Mister 29”, piesă de pe albumul KiEw.
Lucrurile au progresat rapid. 13th Monkey este diferit, totul este un jamsession live, exclusiv pe hardware, cât timp în KiEw prima oară pregătim materialele în studio şi doar după aceea pregătim şi variantele de scenă. Deci cu 13th Monkey ne întâlnim şi îi dăm bătaie cu improvizaţiile, în aşa fel, live, a fost imprimat şi materialul primului disc. Uneori folosim şi piese KiEw.
AKM: Deci asta este reţeta şi pentru live-urile 13th Monkey?
Thedi: Avem ideea pieselor pe care le vom mixa, restul vine din mers. Folosim o groază de groove box-uri, pattern-uri şi piesele pot fi lungite sau scurtate, dar niciodată nu sună la fel. Este dificil să transporţi toată aparatura tot timpul, dar sperăm să aducem cu noi cât mai multe pentru Cybermental   Ne lăsăm doar mesele acasă.   Sunt foarte curios să ascult toate trupele româneşti cântând la festival şi la fel sunt curios de public!
AKM: Ai ceva să transmiţi publicului?
Thedi: Suntem foarte nerăbdători să cântăm la voi şi sper să vă placă sunetul nostru!   Şi dacă nu vă place, nicio problemă, puteţi să vă prefaceţi că vă place!   He he he he! Sau vă vom trata până când o să vă placă!
AKM:   Abia aştept să vă văd!
Thedi:  🙂

(traducerea din engleză Mr. Pan[k]sament, preluat de pe pagina Cybermental)

Puteţi descărca gratuit de aici 13 Monkey live la Amsterdam!

Şi alte înregistrări 13 Monkey AICI.

Pe situl KiEw la pagina AUDIO puteţi asculta şi descărca mai multe piese şi găsiţi clipuri la pagina VIDEO.

IAMX – concert la Fratelli şi noul album: Kingdom Of Welcome Addiction

Posted on by — No Comments ↓

Dacă numele trupei IAMX (I Am X) nu vă spune nimic, numele lui Chris Corner, cel aflat în spatele acestui proiect a fost strâns legată de formaţia Sneaker Pimps până în 2003.
Concertul va avea loc joi, 1 octombrie, la Fratelli Studios (Bucureşti, Strada Glodeni 1-3) şi face parte din turneul de promovare al noului album „Kingdom of Welcome Addiction” lansat pe 19 mai 2009. În deschiderea spectacolului va presta DJ Marika, preţul uni bilet fiind 50 RON, evenimentul este planificat pentru ora 21.

Sneaker Pimps au spart în 1996 cu albumul de debut „Becoming X” şi cu single-urile „6 Underground” şi „Spin Spin Sugar”. Oscilând interesant în zona Trip-Hop colorată cu elemente Dub şi Downtempo, muzica lor Electronică a câştigat teren foarte repede. În 1998 este lansat un disc remix „Becoming Remixed”. Din trupă pleacă solista Kelli Dayton şi microfonul este preluat de Chris Corner şi 1999 aduce în această formulă albumul numărul doi: „Splinter”. Sunetul mai întunecat, textele mai obscure şi vădita orientare spre zona Dark, a speriat o parte din public şi chiar dacă albumul n-a mai avut vânzările fabuloase ale precedentelor materiale, este un disc de calitate. „Bloodsport” apare in ianuarie 2002, continuă linia discului anterior, poate cu ceva mai multă infuzie de Electro, dar tot într-o zonă destul de Dark. Sneaker Pimps 4 n-a mai apărut niciodată, majoritatea pieselor au fost folosite de Chris pentru primul album al noului său proiect IAMX: „Kiss + Swallow” lansat în 2004.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OJSYzBqA9RA]

IAMX se situează în zona Electro cu accente vii de Glam/Goth şi un sunet Retro cu rădăcini în New Wave-ul anilor ’80 şi în aşa numitul Synth Rock. Cum spune Chris, este un alter-ego al său. Imaginaţi-vă un Placebo fără chitare (şi coi) trecut pe sintetizatoare sau un Kajagoogoo machiat extrem şi interpretând piese Joy Division. Asta ca idee, nu că ar fi rău ce se întâmplă în IAMX.
„Kiss + Swallow” reprezintă o ruptură radicală faţă de Sneaker Pimps. Muzica devină foarte electronică şi sintetică, ritmurile mecanice şi tot sound-ul ne trimit înapoi undeva în discotecile anilor ’80, epoca Post-Punk şi începuturile New Wave-ului, machiajele stridente cu rădăcini Glam, preluate de mişcarea Goth şi răspândită şi sub eticheta „Gruffi”, să zicem bunica lu’ Emo. 😆
Discul este destul de colorat, piesele mai ritmate sunt intercalate cu piese lente, mai întunecate, orchestraţii minimaliste şi experimente sonore bizare. Un disc avangardist dintr-o abordare Retro, un experiment interesant.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6e4GQFnKiDw]

În 2006 apare „The Alternative” care păstrează linia precedentului material, interesant este faptul că varianta originală lansată în Germania şi Elveţia a fost aproape complet remixată pentru ediţia din Anglia şi America. De notat este şi aportul vocii lui Janine Gezang.

IAMX_cover

Şi am ajuns la „Kingdom of Welcome Addiction”.
Noul material aduce un sunet mai proaspăt, mai la zi, chiar dacă elementele de bază rămân în aceeaşi zonă Electro/Goth.
„Nature Of Inviting” deschide discul cu un bas puternic, un sound mai modern de sintetizatoare, toba sună amplu, dar uşor mecanic, chitara este filtrată ca şi vocea pe anumite pasaje. Piesa are forţă, surprinde prin abordarea mai modernă, soundul mai rafinat.
„Kingdom Of Welcome Addiction” pleacă de la o temă de pian, creşte, oscilează, are puls şi atmosferă, alternează momentele mai soft cu pasajele ample, susţinute de coruri şi covoare suprapuse de sintetizatoare. Plăcut valsul temelor şi stărilor diferite, chiar dacă Chris Corner niciodată nu a părut împăcat cu sarcina de frontman şi voce principală, timbrul său convinge mai ales prin vibraţie şi sinceritate.
„Tear Garden” revine cu un ritm mai alert, sunetul modern este combinat cu o temă cu uşor iz Parizian, sunete obscure colorează demersul sprijinindu-se pe pian şi pe vocea uşor tristă, reţinută a lui Chris Corner. Atmosfera rămâne apăsată, elementele Dark sunt interesant îmbinate cu o orchestraţie uşor bizară şi un sunet modern, viu.
„My Secret Friend” (feat. Imogen Heap) rămâne în aceeaşi zonă misterioasă, chiar dacă toba aduce un suport mai pregnant, sunetele stranii şi vocea „plutitoare” menţin atmosfera întunecată. Mi-am amintit de o altă trupă care experimentează într-o zonă apropiată, The Knife şi atmosfera chiar dacă poartă o manta de altă coloratură, este apropiată şi de fazele Dark al Sneaker Pimps-ului.
„An I For An I” vine cu o altă temă minimalistă şi colorată de sintetizatoarele distorsionate şi de intervenţii zgomotoase ale chitarei. Tot strict ilustrativ i-aş amintii pe Massive Attack, aici au ceva din pulsul acestora, energia explozivă pe care reuşesc să o transpună. Momentele mai aerisite contrastează perfect cu ieşirile zgomotoase, sunetele bizare, zgârie, au nerv.
„I Am Terrified” aduce puţin calm cu o nouă temă furnizată de pian. Vocea este din nou mai reţinută, abordarea mai sensibilă. Este o baladă mai aerisită, în ciuda uşorului iz de clişeu, este plăcută, are vibraţie şi gravitate. Sunetele curg, lasă loc de meditaţie.
„Think Of England” are mai multă energie, este o piesă Rock ambalată Electro, chiar dacă nu are incisivitatea unor Placebo, are abordarea aceea de anthem, are dinamism, sintetizatoare bâzâie cu forţă, ritmul este săltăreţ.
„The Stupid, The Proud” este un moment liric însoţit de o chitară acustică şi piperată de sintetizatorul ambiental şi de pian. Mixtura elementelor Trip-Hop cu abordarea New Wave este din nou interesantă.
„You Can Be Happy” mi-a amintit de The Cure. Cu excepţia vocii lui Chris Corner compoziţia ne duce undeva în aceea lume stranie, îmbibată cu sunete misterioase, susţinută de basul pulsant şi de toba monotonă cu nuanţe mecanice. Încă o piesă de atmosferă şi cu amprentă Goth de anii ’80, o incursiune reuşită în bizar.
„The Great Shipwreck Of Life” păstrează umbra anilor ’80, este un menaj între New Wave şi Goth tradiţional într-o manieră minimalistă, adoptată ritmului de dans şi distorsionată de sintetizatoare şi filtre.
„Running” închide materialul într-o atmosferă mai aşezată, aduce o neaşteptată rază de speranţă, este o compoziţie mai luminoasă care pune punctul elegant şi plăcut la finalul unui material destul de tulburător, întunecat şi plin de contorsiuni.
Cu siguranţă cu acest disc IAMX fac un mare pas înainte în cariera lor şi succesul este din nou aproape de Chris Corner şi asta fără să fi făcut compromisuri majore sau să se fi îndepărtat din zona întunecată al Goth-ului.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=XR66_6gXfdE]

IAMX Site oficial

IAMX MySpace