[soundcloud url=”http://api.soundcloud.com/tracks/7406977″]
Asta este rezultatul primei confruntări dintre trupa Oedip Piaf şi mine, eveniment desfăşurat sâmbăta trecută. Doar ca o consemnare pentru istorie, n-am băut decât cafea şi ceai, n-am fumat decât tutun. “Piesa” originală are peste 17 minute – să fie realmente… Mother Friendly 😀 -, am tăiat-o la 4.30. 😀 Ce-i mai rău abia urmează, promitem. 😀
N-am mai postat fotografii de ceva vreme, ce-i drept, nici n-am mai fotografiat cu aceeaşi intensitate cu care o făceam acum un an…
În această dimineaţă însă cerul mi-a oferit un spectacol care ar fi fost păcat să-l ratez şi cum s-ar spune, am fost pe fază. 😉 🙂
Acum 23 de ani, 15 noiembrie a fost tot o zi deosebit de blândă şi caldă, cu aromă de septembrie mai de grabă decât o zi obişnuită de noiembrie.
Revolta muncitorilor de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov a luat prin surprindere nu doar regimul de atunci, dar şi Braşovul, braşovenii.
Acum se spune că acela a fost începutul sfârşitului, dar atunci, anii ’87-’89 au fost probabil cei mai gri şi deprimanţi ani ai sfârşitului de comunism, admitem sau nu, nu mulţi speram măcar că acel regim, aceea dictatură se va sfârşi vreodată.
Am neplăcuta senzaţie că au trecut 23 de ani şi am uitat gustul libertăţii.
„Alegi salam ori libertate” este un vers din piesa „N-am să aştept”, piesa cu care formaţia Pansament a debutat în 1990 la TVR. Răspunsul are gust (damf) de… soia.
[bandcamp track=1096456345 size=venti bgcol=020303 linkcol=4285BB]
Alin a reuşit ce noi Read more Înapoi în beci
Lumea este o chestiune de percepţie, fiecare o avem pe a noastră şi nu cred că cineva greşeşte. Deciziile sunt raţionale sau sentimentale, nu bune sau rele. Avem o percepţie lineară a lucrurilor. Read more linear
Cu 219 voturi pentru şi o abţinere, moţiunea opoziţiei n-a reuşit să demită guvernul boc, lucru evident previzibil şi prevăzut (vezi Boţiunea de centură).
Opoziţia a plecat la vânătoare fără puşcă şi muniţie. Tind să cred că PSD-ul nu şi-a dorit nici măcar o secundă dărâmarea Guvernului boc şi preferă joaca de-a şoarecele şi pisica prin Parlament şi mass-media şi aşteaptă erodarea PD-L-ului în speranţa că asta-i va sălta tot mai sus pe ei în sondaje. Tactica aceasta au aplicat-o şi cu CDR-ul, nu-i o noutate.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
S-a tot vorbit despre Read more Miting, petting, moţiune şi muie
Acesta este un „heavy shit” adevărat, dacă muzica ar avea greutate fizică şi ar cădea peste tine, te-ar strivi. Şi dacă eticheta „Avant-garde Metal” şi Rock experimental nu este doar fiţă de promenadă, se datorează exclusiv proiectelor de acest gen. În general „supergrup”-urile dau randamente oscilante, de cele mai multe ori sunt adunătură exclusiv din considerente comerciale, „le mai luăm fraierilor banii o tură”.
Nu este şi cazul lui John, Mike, Joey şi Trevor. La origini un trio compus din Joey Baron – tobe, Mike Patton – voce, Trevor Dunn – bas şi John Zorn pe post de compozitor, producător şi dirijor, Moonchild sau cum mai este denumit, The Moonchild Trio s-a dovedit încă de la debutul din 2006 cu „Moonchild: Songs Without Words” urmat imediat de al doilea album „Astronome” unul din cele mai incisive găşti de acest gen şi din fericire proiectul livrează materiale de calitate cu o regularitate demnă de oricare trupă obişnuită.
„Six Litanies for Heliogabalus” este lansat în 2007 şi sunt cooptaţi şi Ikue Mori (compozitor, baterist, artist grafic) şi clăparul Jamie Saft. La aceste două produse Zorn nu participă în mod direct, dar revine în 2008 pe albumul „The Cruciable” şi este adus şi chitaristul Marc Ribot pentru una din piese: „9×9″.
„Ipsissimus” s-a lăsat ceva mai mult aşteptat, dar a meritat cu desăvârşire. Scos sub numele lui John Zorn, noul produs Moonchild îi aduce din nou la olaltă pe John Zorn (saxofon, pian), Joey Baron (tobe), Mike Patton (voce), Trevor Dunn (bas) şi Marc Ribot (chitară) şi astfel avem de a face cu o trupă completă şi o formulă clasică.
Despre Zorn Read more John Zorn (Moonchild) – Ipsissimus (2010)
Să-mi fie iertată sinceritatea, dar să vorbim despre Underground în Românie este mai neadecvat decât pomenirea funiei în casa spânzuratului. Am mai discutat despre asta şi lucrurile – ca toate celelalte – involuează constant, porcăiala existentă pe care o alintăm a fi „industrie muzicală” este cel mult un şmen de breşă, Underground-ul nu că n-are nici măcar pilonii de bază, dar – părerea mea – nici fundaţia n-a fost încă săpată.
Nu există publicaţii de Underground – încet-încet au dispărut unul câte unul şi cele mainstream… -, nu există o reţea de cluburi, nu există posturi de radio specializate, emisuni TV cu specific, nu sunt case de discuri independente, nu există impresari – vânători de talente şi nu în ultimul rând, musai să admitem, nu există public interesat şi de fapt asta-i buba. La Metallica sau AC/DC se îmbulzesc câteva 10 de mii de curioşi, însă trupe mai „mici” ca Soulfly, Faith No More, Limp Bizkit, etc – abia de adună 1000 de spectatori din toată ţara iar când vine vorba de artişti locali, dacă evenimentul e pe bani, e bine când în sală sunt măcar 100 de oameni. Şi dacă presă nu e, sunt cu atât mai mulţi jurnalişti. Este ceea ce numesc eu „sindromul Cerbul de Aur” la care Braşovul este invadat de circa 2500-3000 de bucureşteni, toţi angajaţi sau colaboratori ai TVR-ului. La ultima lansare de disc la care am fost pe pagina Facebook al artistului şi-au anunţat prezenţa circa 1600 de persoane – n-ar fi încăput în sala de 3-4 sute de locuri – iar în sală au fost cam 100 din care 95 erau presa, prietenii şi apropiaţii iar plătitori de bilet au fost 5… Dar cam la fel se întâmplă şi la artiştii de dincolo, din 1000 de oameni aproape jumătate vin cu invitaţii şi acreditări, adică la pomangeală şi cam ăsta-i tot sprijinul.
Nu vreau să dezgrop morţii, dar lucrurile s-au stricat definitiv la mijlocul anilor ’90 când tăvălugul de concerte moca a indus multora senzaţia că muzica gratuită li se cuvine şi este firească. Rock-ul rămâne viu însă mai ales datorită live-urilor şi dacă publicul în continuare se va lăsa aşteptat în cluburile goale, trupele practic vor fi condamnate la moarte sigură. La „Rock Battle”, un concert cu intrare liberă a fost dezolant să vezi micul club Fire mai mult gol decât plin iar terasa afară plină ochi…
Poate pe unii-i doare – predominant în cot, părerea mea -, dar aceasta este realitatea. Şi n-are legătură cu actuala criză financiară, este criza lu’ mi se rupe de vreo 10, chiar 15 ani încoace. E perversa întoarsă a concertelor câmpeneşti gen berar şi ziua oraşului la care la începutul anilor ’90 publicul s-a obişnuit să primească muzica gratuit ca garnitură la mici şi bere, e reversul mp3-urilor descărcate ilegal de pe internet, dar şi a nepăsării generalizate. Roacărul preferă tricoul, nu CD-ul şi asta doar dacă îi rămâne restu’ de la bere. Criza – golul – este-n capul şi sufletul nostru.
Că pe internet – pe bloguri – mai latră unul-altul, este absolut irelevant.
În atare condiţii este Read more (update) Maximum Rock – Suport Pentru Underground
S-a minunat casierul de la supermarket: Făgăraş? Mai există aşa ceva? Şi e ca ăla de pe vremuri? Da, ăsta da, e bun, ca ăla de pe vremuri… 200 gr 3,99 lei, cam scump ce-i drept, dar e bun. E hrana mea zilnică şi – fiindcă fără femei nu se poate! – o Eugenia, cei drept pachet cu 2 bucăţi – între două nu te plouă şi e bine 😀 -, la 0,54 lei, preţ corect, zic eu. Nu e ceafă de porc, mănânc fără roşii import Italia, dar mănânc, e un meniu… echilibrat.
Dorm 3-4 ore pe zi şi cei drept şi acelea tot mai agitat, nu mi-am văzut băiatul de vreo două săptămâni fiindcă stă la bunici în capătul celălalt al Bucureştilor şi pe lângă drumul de calvar de vreo 2 ore dus, 2 întors, biletele m-ar costa 5,20 lei, o mică avere pe care n-o am. 🙂 Dar trăiesc, mănânc şi mă gândesc că dacă treburi ca soartă, destin sau Dumnezeu totuşi există, există şi un rost, un sens şi cine ştie, poate chiar şi un plan în toate acestea.
Mănânc, ce doamna Cristiana Anghel refuză să mai facă de 60 de zile…
Acel cuvânt nobil – solidaritate – este pur decorativ, faptic nu există, nici cadrele din învăţământ n-au intrat în grevă, nici oamenii nu s-au manifestat revoltaţi de ce se întâmplă în general, nici vorbă ca reprezentanţii statului să se fi sensibilizat sau sesizat în vre-un fel.
Fiecare cu Eugenia lui.
Exact ca pe vremuri.
Şi apropo ca pe vremuri, Read more trăiesc bine. tot mai bine. mănânc şi azi
Mă întreb dacă cineva chiar crede că Moţiunea de Cenzură înaintată de PSD-PNL are vreo şansă ori ba sau este doar un joc de gleznă şi imagine pentru actuala opoziţie.
Nu-i musai să fi terminat Ştefan Ghiorghiul să ştii, cheia Moţiunii e la UDMR.
În primul rând, Moţiunea va fi votată miercuri, cu o zi înaintea votării controversatei Legi al Învăţământului, unul din obiectivele majore al UDMR-ului. Altfel spus, timing-ul este cât se poate de prost.
În al doilea rând toată construcţia aceasta pare şubredă şi cârpită. Anul trecut când opoziţia a dărâmat Guvernul, exista un proiect clar care a adus împreună cele 3 Partide într-o majoritate solidă şi contextul era total diferit. Mergând puţin înainte, chiar dacă Moţiunea ar dărâma guvernul, nu există o majoritate consistentă a opoziţiei care să impună un alt Guvern şi astfel un nou Guvern băsescian, fie el şi un nou Guvern boc, are toate şansele să treacă prin Parlament fluierând. Toată numărătoarea asta cu voturile lipsă – 20-25 – plecând de la numărul voturilor de la Moţiunea anterioară, este oricum complet greşită fiind cu totul alt context acum, nu toţi care data trecută au votat împotriva lui boc, o vor face automat şi de această dată, de exemplu, Teo Trandafir a spus că de data aceasta susţine Guvernul şi nu cred că este singura.
Nu este de neglijat nici faptul că Read more Boţiunea de centură
Vineri eram notificat printr-un mail că se cunosc cei 5 finalişti al concursului „înlocuitor pentru Song 2” şi că luni, 18 octombrie, adică ieri vom afla şi marele câştigător. E marţi şi încă n-am aflat câştigătorul, sforile încă n-au fost trase. 😀
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TByqESZekxc]
Cei cinci finalişti sunt Changing Skins, Grimus, Electric Fence, Byron şi Les Elephants Bizarres şi de mă întrebaţi pe mine, aş paria pe Les Elephants Bizarres, dar pe malu’ Dâmboviţei nici ce bagi pe gură, nici ce trage pe… – adică nimic – nu e sigur.
Les Elephants Bizarres au venit Read more TuborgSound sau ştii şi câştigi
