Home › Posts tagged brambura › Page 35

brambura

castana fierbinte

Posted on by — 16 Comments ↓

Cu mâna cui se scoate castana fierbinte numită M.A.I.? Al treilea câştigător „fericit” scos din mânecă de P.S.D. în fragila guvernare de o lună este Dan Nica. Rămâne ceaţa demisiei lui Liviu Dragnea şi sindromul Gorbunov care torpilează nu doar P.S.D.-ul, nu doar Guvernul Boc ci tot sistemul juridic din România. Dacă mai adăugăm şi castana mitralierelor lipsă, avem radiografia exactă a competenţei şi intereselor evidente şi mai ascunse ale coruptei clase politice. S-a cam amestecat varza călită cu ciorba de fasole şi în final dacă banii n-au miros, acum putem constata că nici infractorii culoare. Politică.
M-am cam speriat când ieri la un post de televiziune, stimabilul domn Meleşcanu ne-a liniştit afirmând cu zâmbetul pe buze că el şi-a cumpărat o armă pentru auto-apărare de multă vreme. Dacă asta este direcţia în care mergem, să oprească cineva lumea, vreau să cobor!

Surle, trâmbiţe şi tot tacâmul şi la Kiev şi la Bucureşti. Decizia de ieri de la Haga a venit ca un balon salvator pentru Guvern, dar este doar încă un balon de săpun. Nu ştiu câţi calcani, pescăruşi, litri de apă sărată şi tot mai poluată am câştigat, cum nu se ştie exact nici mărimea zăcămintelor de gaz şi petrol, cifrele vehiculate fiind doar estimative. Să nu uităm nici faptul, că acest zăcământ va trebuii dat spre exploatare şi Statul Român are o istorie păguboasă în ceea ce priveşte darea spre exploatare a zăcămintelor naturale de care a dispus. Beţia cu apă rece este rezultatul găluştelor înghiţite din zbor şi ne-mestecate.
Ce cred că am câştigat este stingerea unui conflict mocnit de peste patruzeci de ani şi şansa de a normaliza relaţia cu unul din vecinii noştri importanţi.

Eurovision-ul. S-a respectat tradiţia şi iar a câştigat cine trebuia să câştige. Jenant doar pentru noi, tâmpiţii din public, moculeştii şi partoşii nu se dezmint niciodată. Anul acesta i-a venit rândul tot mai penibilului Duţă şi a unei piese sub-mediocre. Dacă cineva reuşeşte să-mi fredoneze piesa la 20 de minute după ce a ascultat 30 de secunde din ea, îi fac cinste cu un cico.

Realitatea la nivelul macadamului este alta.

Încă o vizită scurtă acasă la Braşov. M-am simţit ca un turist idiot şi rătăcit cu aparatul foto atârnat de gât. Lipsa zăpezii a gonit şi ultimii turişti veritabili, oraşul părea mai pustiu şi mai încremenit. Pistolarii invizibili nu sunt atracţie turistică nici pentru cei mai extravaganţi vânători de vampiri. Criza crizează inevitabil cetăţeanul obişnuit şi chiar şi în spatele zâmbetelor politicoase se întrezăreşte o umbră de teamă.
Cu toate acestea Braşovul rămâne…Braşov.  🙂

09-02-01_103209-02-01_104309-02-02_094809-02-03_090509-02-02_093809-02-03_088909-02-03_089409-02-02_095009-02-03_091709-02-03_092009-02-03_093009-02-03_092809-02-03_0932

normalitatea. un vis urât?

Posted on by — 10 Comments ↓

În fiecare an de sărbători aud îndemnul „să fim mai buni”. Nu ştiu cu ce şi de ce ar trebui să fiu mai bun în decembrie ca-n aprilie? Trece Crăciunul, trec sărbătorile şi de fiecare dată se alege praful de promisiunile solemne, la fel cum nu rămâne nimic nici din promisiunile electorale ale politicienilor după alegeri. Nici ei nu sunt mai buni sau nici noi nu suntem mai buni decât ei şi – dureros – este firesc să fie aşa.
„În ce ţară trăim?” – este întrebarea pe care am tot auzit-o din toate direcţiile zilele acestea. Se fură armament dintr-un depozit al armatei la Ciorogărla, se desfăşoară un jaf armat extrem de violent în centrul Braşovului cu răniţi şi morţi, o tonă de cocaină confiscată la intrarea în ţară în portul Agigea, un om este bătut în metroul din Bucureşti fiindcă-i sună telefonul cu imnul unei echipe de fotbal din provincie, peste 350.000 de oameni sunt condamnaţi deja la şomaj şi creşte vertiginos numărul rău platnicilor la bănci, avem profesoare şi eleve porno şi copii care se fugăresc cu bâte şi săbii în incinta şcolilor, oamenii mor pe tărgile uitată-n holurile spitalelor, iar în ceea ce priveşte Guvernul…mai bine nu zic nimic. Şi cu toate acestea ne încăpăţânăm să susţinem că suntem buni, că ne pasă, că suntem harnici şi pioşi. Că suntem mândri.
Noul stadion „Lia Manoliu” ne costă peste 135 de milioane de Euro, vine Madonna şi Moby, printre gropile din străzile Bucureştiului poţi zării cele mai scumpe şi bengoase maşini, cluburile de fiţe sunt arhipline, avem staruri şi vedete peste tot, sexy Brăilence şi Magde Ciumac, avem Elvişi, zâne şi surprize,  personalităţi şi personaje, silicoane şi termopane, miliardari de carton, reclame luminoase şi avem paşapoarte biometrice, putem pleca încotro vedem cu ochii, se găseşte cineva să spargă asfaltul, să otrăvească fântânile şi să stingă lumina.
Privesc oraşul şi văd trei lucruri: farmacii, cazinouri şi bănci. Suntem bolnavi, viciaţi şi…cu conturi în bănci? Fast-fooduri, cârciumi şi amaneturi  la tot pasul. Şi biserici. Oh da, Allah e mare!
Trăim în ţara care este creată după chipul şi asemănarea noastră.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-0xoJB5wWBo&feature=related]

Nu pot să-mi imaginez o lume nebună fără nebuni. Aştept încă dimineaţa în care să mă trezesc nebun şi să descopăr o lume normală în jurul meu. Dar asta depinde de fiecare din noi. Visez urât?

Plouă. Aştept primăvara.

31012009_0131012009_0231012009_0631012009_04

foc fără fum?

Posted on by — 17 Comments ↓

Ador sexul. Nu contează cum îi spunem, sofismele lingvistice n-au nicio relevanţă, că facem dragoste, ne-o tragem, facem sex, ne cordim, o ardem, ne frecăm, sau doamne fereşte, ne f*tem direct, important este ca faptul să se petreacă, să se consume acest desfrâu energetic şi chimic, să se întâmple lucrurile conform celor mai normale necesităţi, cât mai des, cât mai mult, în beneficiul ambelor părţi. Îmi place să savurez coniacul de dinainte şi ţigara de după. Iubesc sexul şi am şi scuza să beau ceva înainte şi să fumez după.

Eram într-un băruleţ cochet din centrul Braşovului cu ceva ani în urmă, singur la o masă şi cu două mese mai încolo era o fată tot singură. După două-trei pahare de coniac mi-am luat inima-n dinţi şi ţigara-n colţul gurii şi am abordat-o abrupt: n-ai vrea să fumezi cu mine ţigara de după? Fata s-a uitat puţin nedumirită la mine, apoi a început să râdă şi am consumat o seară agreabilă împreună. Ei, dar nu viaţa mea amoroasă este subiectul zilei!

foc fără fum?

„Avem în vedere devansarea termenului de majorare a accizelor la tutun şi alcool”, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Eu la sex nu renunţ! Ha ha ha! 🙂

Pe scurt, Guvernul susţine că din majorarea preţului ţigărilor cu circa 50% îşi va acoperii găurile din buget. Treabă perversă, zic eu, harababură mare. Fumătorii – teoretic – sunt discriminaţi, dar pe spinarea lor vrea guvernul să o scoată la capăt. Abia acum înţeleg şi treaba cu barurile şi restaurantele. Dacă până anul trecut exista în fiecare local măcar un colţ pentru nefumători, conform noii legi, acel colţ a dispărut, pe majoritatea spaţiilor de pierzanie scrie frumos pe uşa de la intrare: „în acest local se fumează”. Sunt fumător, dar oarecum înţeleg frustrarea nefumătorilor. Chiar dacă ei niciodată n-au dat dovadă de toleranţă şi înţelegere faţă de un amărât vicios ca mine.

Dar să revin la Guvern. Cumva ne-a intrat în sânge – ca nicotina şi alcoolul – să considerăm Guvernanţii o adunătură de proşti. Acum, la cinci dimineaţa, după un strop de coniac în cafeaua inevitabilă şi cele trei-patru ţigări fumate, m-am dumirit că treaba nu stă chiar aşa. Prima mişcare a fost asta cu fumatul la liber în toate cârciumile, a doua vine acum cu creşterea accizelor. Dar treaba este mult mai profundă! Vă mai amintiţi de scandalurile „Ţigareta” 1,2 şi câte au mai fost? În mai toate pieţele din Bucureşti se vând mii de pachete de ţigări netimbrate. Afacerea este-n floare, un pachet de ţigări costă între 2,50 şi 3,50 lei, în condiţiile în care ţigările timbrate au toate preţul peste 5 lei. Ţigările netimbrate se vând pe faţă. La chioşc, la tarabă, pe trotuar din plasele de rafie, sub ochii vigilenţi ai oamenilor legii. Păi ce, ei nu fumează?

Legat de criză nu o dată s-au făcut referiri la marele crack financiar din 1930. Acum mi-am amintit şi de Prohibiţia din anii 20, premergătoare crack-ului. Că la noi lucrurile se fac cam pe dos tot timpul, nu mă miră. Problema cu prohibiţia este că n-a dat niciodată rezultate. Prohibiţia fiscală conduce inevitabil la evaziune. Cred că „băieţii deştepţi” stau cu baxurile pregătite şi-şi freacă mâinile satisfăcuţi.

Prostituţia şi pornografia sunt şi ele ilegale. Cu toate acestea azi-mâine cred că nu mai este colţ de stradă, scară de bloc, fără un „salon de masaj” sau un „serviciu de escorte”. La toate chioşcurile şi tarabele unde se vinde presă, este plin de reviste pentru adulţi şi cd-uri, dvd-uri cu cele mai noi şi cele mai fierbinţi producţii autohtone. Starurile şi starletele pornografiei tronează pe toate coperţile ziarelor, defilează pe toate posturile de televiziune. Cum este posibil? „Băieţii deştepţi” ştiu răspunsul.

Safe sex şi fum fără timbru.

fixaţii şi sexaţii

Posted on by — 16 Comments ↓

Plouă cu încăpăţânare. Mă eschivez: de stropi, de gânduri, de priviri sau…atingeri. Îngeri rătăciţi cu feţe oglindite în băltoacele spumoase. Uneori un zâmbet te salvează, alteori te trimite direct în iad. Prea multe drumuri şi ocolişuri pavate cu bune intenţii! Dar rămân gropile şi mă înghite golul din mine. Fixaţii şi sexaţii. A cinci-a roată şi rămaşi de căruţă într-un pseudo-picknick prelungit la marginea drumului: ne întoarcem privirea. Imagini uşor mişcate, blur-ul marilor oraşe prin perdeaua de fum, agitaţie şi sirenele disperării. Totul pare uşor distant şi străin, tot mai departe de mine… Oraşul doar mârâie şi-l traversez cu nepăsare. Cai verzi printre betoanele gri. Graffiti. Cui îi folosesc piticii de grădină? Sau piticii mei? Am “pitici” să umplu tot oraşul! Dar nu şi golul… Off-side, cartonaş galben…lovituri la liber. Sunt varză călită frate!  ’neaţa. Încerc să-mi fac o zi bună, da’ nu cu mâna mea. Hahaha! Deschid umbrela…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TvC6VS4Np4U]

În Jurnalul Naţional Am dat peste subiectul meu de sezon preferat: Eurovision-ul. „Emovision” cum spun cei doi autori, Dana Andronie şi Miron Manega. E de rău, dacă pentru un amărât de articol a fost nevoie de doi jurnalişti. Dacă-i loveşte criza şi se trece la restructurări o să rămână ziarul doar cu poze şi semnătura unuia din cei doi? Poze cu „pitzi” re-ciordite şi ele… Zău că-i păcat pentru copacii tăiaţi!
Cel mai tare lucru pe care l-am aflat din tot articolul este că: „Apropo de Emo, e nevoie să precizăm că acest gen de cultură este perceput ca o sectă de copii mai “sensibili” cu gânduri sinucigaşe! Din punct de vedere muzical, consacrarea maximă a venit prin formaţia Nirvana care, în 1992, a vândut 10 milioane de discuri ale albumului lor de debut, “Nevermind”.” Să-mi trag scaunul de sub mine! Dau repede filmul înapoi, fix până-n anul de graţie 1989 şi-n sertarul Nirvana găsesc albumul „Bleach”. Pentru cei care n-au nici film, le lipsesc şi suspect de multe sertare, le recomand utilizarea Google sau Wikipedia . Sunt abia anul I la jurnalism, da’ pentru un examen citisem ceva legat de subiect şi documentare…aşa o fi? Dau filmul de data aceasta înainte şi mă opresc la cadrul numărul doi: „Nevermind” 1991. Bun. Mi-am verificat memoria: nu m-a lăsat. Un alt mic „detaliu” ar fi că trupa lui Cobain a fost etichetată „Grunge”, cum de au ajuns cei doi să-i cupleze cu mult mai proaspătul curent „Emo”, nu-mi explic. E drept, Cobain şi-a cam găurit căpăţâna cu vesta anti-glonţ pe el – vorba lu’ Eminem – dar dacă plecăm de la acest principiu, Hendrix săracu’ o fi fost şi el Emo ca şi Jim Morrison sau Ian Curtis…
Dau din curiozitate pe Wiki şi surpriză! La „Emo” – pagina românească – prima frază este: „Genul şi cultura EMO este o sectă de copii mai “sensibili” cu gânduri sinucigaşe!” Hahaha….tăvăleală frate! Retractez, oamenii s-au documentat…Hahaha! N-au ştiut despre verificarea din mai multe surse… Se mai minunează lumea blogosferei că mulţi dau simple copy/paste-uri şi habar n-au ce postează. Să nu zic de avertismentul de pe pagina Wiki: „Acest articol sau secţiune are multe probleme.” Staţi liniştiţi, nu este nici izolat, nici singular cazul! Hahaha!

Şi eu sunt Emo. Şi Metro(u)-sexual. De fiecare dată când mă “dau” cu metroul am emoţii cine cade peste mine sau cine se freacă de mine…Holly Shit! (Ca să nu zic “Holly Cow” că se interpretează! Hahahaha!)

P.S.
1. Credeam că n-am subiect pentru astăzi. Merci Dana, merci Miron.
2. N-am nici eu tot gardul pus… Sau l-am dat jos?

3. Are cineva ţigle de vânzare?

Un tramvai numit Marleen

Posted on by — 20 Comments ↓

Între două rafale de vânt câţiva stropi de ploaie obosiţi îşi şterg obrazul de geamul murdar al tramvaiului. Lumină chioară, lume pestriţă, feţe obosite într-o seară zgribulită şi împroşcată cu noroi. Caut cu disperare să-mi fixez privirea pe ceva, pe altceva. N-am noroc, în seara asta nu văd nici o fesă bombată, nici o aluniţă deocheată sau măcar un toc de cizmă mai ascuţit. Mă pierd în gol, mă scufund în incertitudinea gândurilor neliniştite, în tulburiul necunoscutului şi în ceaţa ce şi-a lăsat parfumul peste mine. Sunt aici, dar nu şi prezent. Timpul parcă se aruncă în faţa roţilor de oţel şi în confuzia creată nu mai există nici trecut, nici viitor. Prezentul plumburiu mă ameţeşte. Ne amăgeşte?
Cu o staţie-două mai încolo urcă un băieţaş brunet cu un acordeon agăţat de el, priveşte-n jur neîncrezător şi îşi începe recitalul. „Minunat!” – mă gândesc şi mă dojenesc că mi-am lăsat mp3 playerul acasă. Prestaţia nu este tocmai jalnică chiar dacă muzica ţipă puţin prea tare în vagonul transformat ad-hoc într-o cutie de rezonanţă. Băiatul ajunge lângă un grup de trei cetăţeni, uşor mototoliţi de ceva alcool şi cu aer şi aere de şoareci de birou, funcţionari de bancă sau agenţi imobiliari, băieţi cu pantaloni călcaţi mai la dungă, cu cămaşa mai curată la guler, cu portofelul mai subţire, dar cu Master plastic în el. Ştiţi voi! Cu toate că mă străduiesc să nu-i aud, frânturi din discuţia lor mă zgârie pe urechi, vorbesc tare, cu superioritate despre muzică şi rezonanţă, teoretizează sunetul şi ce este în substratul sunetului. Îmi amintesc de un alt timp, un alt oraş şi o altă situaţie în care cu un prieten tot după prea multe beri, prăbuşiţi sub norii de fum, am ajuns de la o discuţie despre Jazz la fizică şi de la artă la matematică, tot o artă, dar… În fine!
Acordeonistul a ajuns în dreptul grupului de băieţi şi unul din ei i-a întins o hârtie de un leu. Altul, cu strălucire dubioasă-n privire, s-a întors spre trubadurul ambulant şi l-a întrebat: „da’ pe aia, Lili Marleen, o ştii?”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GtPBv0KEQNc]

Băiatul a interpretat „ceva” cu iz de Dietrich, cu parfum de mahala şi aromă de odinioară. Trecem prin dreptul blocurilor colorate ţipător, acum înăbuşite-n beznă, încremenite şi ele parcă dintr-un alt timp şi uitate de izbelişte odată la patru ani… Gaşca îşi continuă discuţia, omul cu comanda strâmbă din nas nemulţumit, dar îi întinde băiatului o bancnotă de cinci lei, altul încă una de un leu. Vreau să mă scobesc şi eu de portofel, să scot ceva mărunţiş, moment în care observ un alt tip solid care urmăreşte toată faza zâmbitor, sprijinit de-o bară cu doi-trei metri mai încolo: giacă de piele neagră, blugi suspect de curaţi, pantofi strălucitori şi o burtă supradimensionată. Băiatul cu acordeonul trece prin faţa mea, miroase a canal şi fum, are degete lungi şi negre, pare şi mai subţire cu acordeonul vechi şi mare atârnat pe piept. Ajuns ceva mai în colo la un alt grup de călători se opreşte din mers şi ridică tonul la cântat. Umflatul cu geaca de piele se pune şi el în mişcare, se înfige-n capătul tramvaiului şi nu-şi ia ochii de pe băiat.  Îmi cade fisa, el e tartorul.
Se termină rondul muzical, băiatul ajunge la şefu’ din spatele vagonului şi-i dă toată încasările. Poate totuşi se va alege şi el cu o franzelă şi două felii de parizer… Poate.
Şi realizez că indiferent ce pantofi purtăm, nu contează câţi giga are iPodul atârnat de gât, nici ce etichetă are geaca de pe noi sau câte carduri avem în buzunar, toţi avem un pufos vigilent, un pretins înger păzitor, un ochi care ne urmăreşte şi ne…taxează. Sună aiurea,  ştiu, dar gândul acesta s-a înfipt ca un ac otrăvit în subconştientul meu, m-a trezit din amorţeală şi m-a făcut să zic: „băgami-aş p****la!”
Uite, uneori nici eu n-am nimic de spus şi nu-mi iese nimic inteligent pe gură… Şi-am promis să nu mai înjur!

cafea cu sex

Posted on by — 14 Comments ↓

Ziua bună începe de dimineaţa cu o cafea. “Cafea cu dragoste” spune reclama, da’ eu cum sunt mereu mai cu moţ – să nu zic pe invers că se interpretează aiurea – mi-am tras o cafea cu sex de dimineaţă… să-mi meargă bine şi să vă meargă bine!

Presa pute iar a lipsă de subiecte aşa că m-am refugiat în blogosferă. La prima cană de cafea am râs puţin citind răutăţi la adresa femeilor pe pitzipoanca.org . Citez câteva: „Disponibilitatea spre sex. Se ştie că femeile vor să se f*tă fără să se înţeleagă că vor să se f*tă. Vor să se f*tă accidental. Dacă îi pui bomboana în braţe, ţi-o suge. Da să nu pară că a cerut-o ea.” Despre tocuri: „Ele spun că sunt ca să pară mai înalte, picioarele mai lungi şi să încordeze muşchii fesieri. Nu. S-au suit pe chestiile ălea instabile ca să sugereze că nu se pot mişca. Ideea exprimată este următoarea: “Dacă ar fi să mă alergi cu p*la în mână, n-aş putea să mă mişc prea repede, dacă înţelegeţi aluzia mea fină”. Fustele nu au nicio utilitate practică: „Nu te feresc de frig sau săbii şi nici nu oferă o mobilitate prea ridicată. Dar sunt uşor de dat jos.” Cerceii: „Cerceii bălăbăne la urechi ca să distragă atenţia de la faţă.” Poşeta este „o extensie a vaginului.” Sutienul: „E greu şi pentru ele să îl dea jos. Şi asta le mulţumeşte.” Am şi eu povestea mea cu sutienul şi dacă mă gândesc bine ştiu una şi cu poşeta, dar sunt de povestit la ceas târziu…hahaha.

Un blog tare am citit la Şi blondele gândesc . Noua (a)moralitate şi relaţionarea post-modernistă este subiectul, am citit, mi-a plăcut. Spicuiesc niţel că am observat că pun link-urile cam degeaba, nu prea vă omorâţi cu datu’ click-urilor: „Pe vremuri, băieţii trimiteau fetelor pe care le plăceau scrisori de dragoste. Azi, puştii le ard gagicuţelor DVD-uri cu empetreiuri. (…)Mai demult, tinerii făceau curte şi mergeau la peţit. Azi, ei merg la agăţat şi fac mofturi că nu vor cu prezervativ. (…) Suntem extrem de moderni, voiam să zic. Şi, am demonstrat că am evoluat (avem nero-express), ne-am redefinit prejudecăţile (fata face primul pas) şi ne-am aliniat la trend (ca-n telenovele, unde cel mai jalnic mod în care piţipoanca vrea să-l fure pe Făt-Frumos e să-i producă un prunc, care iese voinic şi deştept în ciuda tuturor alcoolemiilor ilegale ale tatălui turmentat). (…) Vreau să-ţi pot cere numărul de telefon fără să mă bănuieşti că-ţi stric casa. Sau să ţi-l ofer pe al meu, fără să mă gândesc că te gândeşti că poate mă gândesc eu la ceva neortodox. (…) Nu mai vreau să fiu nici fată, nici băiat. Pentru că sunt mai mult decât sexul meu din buletin.” De acord. Da’ totuşi, nu ne-o tragem? Hahahaha!

Trec să văd şi ce fac băieţii (?) şi citesc despre Mihai Trăistariu pe blogul lui Simona Tache . Omul a băgat 50.000 de euro şi şi-a tras un studio, genial numit: „MIHAI STUDIO”. Mihai este nemulţumit de piesele care i se compun şi s-a hotărât să ia el totul în mână. Şi o să o şi ia. Pentru asta „şi-a procurat cursuri şi cărţi din străinătate şi se pune pe treabă!” Vrea să-l întreacă pe Moga, cică. Bun aşa, e bine să şti ce vrei! Din experienţa mea de peste opt ani în aria digitală a muzicii şi în general a ceea ce înseamnă tehnică şi computere, plus cu cei 20 de ani de cântat cu tot felul de trupe, am înţeles că sculele sunt bune, dar fără omul cu idei, cunoştinţe şi inspiraţie în spatele lor, totul este-n van. Degeaba îmi daţi o cheie franceză, nu ştiu să schimb nici măcar garnitura de la robinetul de la chiuveta din bucătărie…şi e din aceea nouă, pe rulmenţi, fără garnitură…

Tudor Chirilă scrie tot mai bine. Astăzi despre cum este traficul în oraşu’ lu’ Bucur, dar mai ales ce bengoşi suntem noi, urmaşii ciobanului…: „Plouă. Traficul este oribil. Nimeni nu mai încape. Mitocănia musteşte. E verde-n morţii mă-tii nu te uiţi? Mânca-mi-ai pulaaa de prooosst!!! Făăă, târfă, muiieeee tu nu vezi că ai cedeazăăă fă proasto!!!! Ia uite-l şi p’ăsta mânca-ţi-aş!!! Tataieeee du-te acasă să mori că n-avem loc de tine!!!” Exact. Ăştia suntem…f*tui!

Cred că-s masochist, m-am născut în România, m-am mutat la Bucureşti şi intru din când în când pe la ciudatu’, pardon!  Ciutacu să-i citesc frustrările constante. Tipul nu este niciodată mulţumit de nimic şi tot timpul se agită şi se revoltă. Din scurta incursiune am înţeles că l-a enervat presa. Păi el nu tot presă face? El nu este tot o rotiţă în maşinăria asta şi nu ne poluează cu acelaşi gen de subiecte şi cu acelaşi ton de…n.f.??!  Chiar nu se găseşte nicio fată sufletistă să-i facă un sex oral cumsecade să se mai relaxeze şi băiatul acesta? Sau mie…să mă relaxez „io”….

Aaaaa…..era să uit, m-am chinuit ceva, dar noaptea trecută în final am reuşit să-mi încarc şase piese pe MySpace că tot v-am aburit cu ce şi cum am cântat şi ce mai intenţionez să fac(k)…  Este o piesă nouă al proiectului meu actual Rope Of Hope (Bang Your Head), două piese din era Nation’s Slum (Burn şi XXX), două piese făcute-n 2005 pentru două proiecte diferite (Veşti Proaste – doare doar când respir, respectiv Re/Boot – nimeni nu e nimeni) şi în final un clasic compus în 1988 sau 1989 al primei mele formaţii, Pansament, piesa Punk Ain’t Dead… Ştiu, n-am să-l concurez nici pe Trăistariu, nici pe Moga…Hahaha! Nu vreau nici la Eurovision să mă fac de cacao după aşa o cafea, trag tot la casă, la Braşov aşa că merg pe mâna lui Flavius şi strig şi eu: “Hai Dalma!”

hore anti-criză şi calmante

Posted on by — 13 Comments ↓

Cred că nu întâmplător Cabinetul Boc a „scăpat” spre presă aşa zisul „program anti-criză” într-o zi de vineri, în umbra week-end-ului şi la adăpostul manifestărilor populiste prilejuite de sărbătorirea Unirii. Presa şi blogosfera s-a umplut evident cu discuţii pe marginea programului, dar cetăţeanul obişnuit şi-a văzut de treburile lui.  Pentru cei care nu au citit încă măsurile propuse de Guvern, pot descărca documentul în format pdf de aici sau de pe pagina electronică a ziarului Cotidianul . Am citit cele 17 pagini ale documentului, dar recunosc, nu mă pricep la economie, las analizele serioase pe seama specialiştilor. Ce am văzut au fost găurile. Sunt multe-multe găuri prin care se scurg mulţi-mulţi bani. Dacă la ieşiri sumele apar exacte, la încasări am găsit un şir de „o să facem, o să dregem” şi formulări genul „găsirea unor soluţii”, expresie care pe mine, simplu contribuabil, mă sperie. Spre CEC Bank şi Eximbanc se duc 1,07 miliarde lei (minus 0,19% din PIB), Administraţia Publică a acumulat datorii semnificative, achitarea lor înghite 8,04 miliarde lei (1,39% din PIB), neimpozitarea profitului reinvestit mai aduce o pierdere la buget de circa 3,44 miliarde lei (0,59% din PIB) şi reglementarea plăţii TVA la încasarea facturii aduce pierderi de 0,9 miliarde de lei. Măsurile sociale ne costă încă peste 7 miliarde de lei şi sume mari se duc şi spre susţinerea diverselor sectoare economice. O altă soluţie la capitolul măsuri sociale: „În sectorul bugetar, ajustarea salariilor în anul 2009 se va face ţinând cont numai de creşterea prognozată a preţurilor de consum.” Din foarte puţina economie pe care o cunosc, ştiam că orice creştere salarială este o măsură producătoare de inflaţie şi ideea că vor creşte doar „în zona salariilor mici” este cel puţin utopică. Din experienţa de până acum orice creştere salarială într-un sector sau la o anumită categorie de salariaţi a provocat reacţii în lanţ în toate celelalte sectoare şi a condus la tensiuni sociale.
Mă opresc aici, cum spuneam, nu sunt specialist în economie şi finanţe, cu toate acestea, documentul Guvernului pare unul subţirel. Poate şi din acest motiv a fost lansat spre discuţia publică. Eu n-am nicio soluţie deşteaptă şi nici nu ştiu cine are. Guvernul acesta nu cred. Cum nici celelalte dinainte acestuia n-au avut şi tare mă tem că nici cele ce vor urma nu o să aibă.
În schimb i-am văzut dansând în hora populară, cei drept, cu excepţia doamnei Udrea, cam crispaţi. Pe undeva este firesc, blonda a obţinut două miliarde printr-un proiect al ministerului privitor la tichetele de vacanţă, nu e problema ei cine şi cu ce bani astupă (şi) gaura ei…

Au trecut doar câteva zile de când am (re) amintit de Erika şi de faptul că sistemul sanitar este defect ca toate celelalte sisteme. La sfârşitul săptămânii s-a confirmat că sistemul defectuos generează şi efecte secundare dezastruoase. Se întâmplă o tragedie la Slatina, alta la Galaţi, mor pacienţii pe holurile spitalelor plimbaţi dintr-o secţie la alta sau dintr-un spital în altul, mor abandonaţi cu targa la colţ de stradă sau pur şi simplu salvările nu ajung fiindcă ba sunt blocate în trafic, ba n-au benzină, medicul sau şoferul este în concediu… Cu asemenea ocazii – o adevărată fiesta pentru presă – se discută despre fapte sau despre sistem, dar se pierde din vedere factorul uman. De ce un medic ia şpagă? Fiindcă după ani de învăţat ajunge să lucreze pe un salariu ridicol de mic în condiţii de foarte multe ori mizere şi inadecvate unei asistenţe medicale „normale”, civilizate. Lipsa de fonduri şi reforma doar la nivel afirmativ o să genereze în continuare tragedii iar vinovaţi vor fi găsiţi în continuare oamenii captivi al acestui sistem defectuos şi niciodată cei care generează şi menţin sistemul în asemenea stare. Nu caut nici scuze, nici nu vreau să dezvinovăţesc oamenii, doar cred că răul nu poate fi îndreptat atâta timp cât rădăcinile lui nu sunt exterminate. Oriunde în lume în urma unor astfel de scandaluri demisiona Ministrul de resort sau tot Guvernul în… b(l)oc. Nu la noi, la noi niciodată.

Mă amuză starea blogosferei. Dacă în toată lumea civilizată s-a dezvoltat aşa numitul „citizen journalism”, în care jurnalistul amator sau ad-hoc prezintă ştiri şi uneori devine generator de ştiri pentru mass-media tradiţională, la noi bloggerul este predominant un simplu sau un „inteligent” comentator de ştiri absorbite din fluxul convenţional. Blogurile seamănă uneori izbitor cu talk-show-urile de la televizor. Dacă am „inventat” şi „democraţia originală”, avem şi o blogosferă originală. Este totuşi bine că (încă) ne păstrăm independenţa, se comentează şi se discută şi lucrurile care în presă nu răzbat sau sunt prezentate unilateral, chiar dacă văd şi citesc tot mai multe bloguri cu iz corporatist sau sesizabil subordonate unor interese. În ceea ce priveşte comentatul, nici eu nu fac excepţie aşa că pe bună dreptate puteţi spune: „ciocul mic!” Hahaha.

Vreau să scap de mizerie… Bang!

pe ogoare batem câmpii

Posted on by — 8 Comments ↓

Între ameţelile inodore din sfera politicului despre cum transpiră Mircea Geoană să scoată cămaşa curată în legătură cu promisiunile din campania electorală fără acoperire, despre războiul mediatic între Traian Băsescu şi fostul său consilier Claudiu Săftoiu, despre „soluţiile” găsite-n pripă de Guvernul Boc, despre cum intenţionează Gigi Becali să închidă Clubul Steaua dacă afacerea nu devine rentabilă într-un an şi între ştirile „şoc” despre copii care dau naştere unor copii, un nou viol comis de doi români în Italia şi mondenităţile banale de zi cu zi, am găsit în Gândul şi o ştire care să mă intereseze. Astfel, dacă ieri seară vorbeam despre statistici, ziarul a publicat o statistică interesantă vis a vis de actele de violenţă difuzate pe posturile de televiziune. Vestea bună este că gradul de violenţă din programele televiziunilor noastre a scăzut faţă de 2004, dată anterioară la care s-a făcut ultima oară un astfel de studiu. „Studiul „Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc” a fost realizat de o echipă de cercetători de la Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare. Proiectul a analizat 371 de ore de emisie, din săptămâna 13 – 19 octombrie 2008, a 13 canale: TVR1, Antena 1, Antena 3, Acasă, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV, OTV, Kanal D, Cartoon Network, Jetix şi Minimax. (…) Conform monitorizării, numărul actelor de violenţă întâlnite la canalele analizate variază între 7,1 şi 23,5 pe oră (exceptând publicitatea), de unde rezultă o medie de 14 acte de violenţă pe oră. Violenţa verbală conduce cu 46,7 procente, fiind urmată de violenţa fizică, economică, psihologică, socială şi sexuală.” În topul violenţei verbale conduce detaşat Kanal D (94,1%), fiind urmat de B1 TV (71,2%) şi pe ultimul loc Pro TV (cu 19%). Interesant este faptul că cele mai multe acte de violenţă apar în emisiunile de tip reality show (20,7%), divertisment (15,5%) şi dezbateri (8,3%). „Prima TV a difuzat în perioada monitorizată cele mai multe ştiri violente (12,6 ştiri în medie, la buletinul principal), adunând o medie a ştirilor violente de 22 minute pe jurnal. (…) În funcţie de frecvenţă, Antena 1 este cel mai violent canal dintre cele monitorizate (cu 40,8 acte de violenţă pe oră), iar TVR 1 – cel mai puţin violent (14,8 acte pe oră).” Deloc surprinzător, filmele de „acţiune” conţin cel mai ridicat procent de violenţă, 28% iar cel mai mare furnizor (53%) de astfel de pelicule este S.U.A.. Surpriza neplăcută este poziţionarea pe un loc fruntaş al canalului pentru copii, Cartoon Network cu 673 de acte de violenţă în perioada monitorizată. Cifrele sunt totuşi destul de alarmante şi cred că o revizuire a legislaţiei în ceea ce priveşte mass-media în general, ar fi oportună. Nu înainte de o dezbatere publică, altfel riscăm să modificăm, dar să nu se schimbe nimic sau să ajungem la ceva şi mai rău. Nimic nou sub ecran.

Până una alta „Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a amendat, cu cate 5.000 de lei, Radio ZU, care a difuzat in emisiunea de dimineaţă o farsă “cu caracter obscen” şi o poezie-parodie pe versurile lui Mihai Eminescu, şi Radio 21, care a parodiat,în matinal, versurile poetului naţional.” – citim în România Liberă . Despre asta vorbeam şi cam cu asta se ocupă CNA-ul…

Geoană prins în propriile sale corzi aruncate ca năvod în campania electorală, nuanţează promisiunea de a acorda un sprijin de 25.000 Euro românilor care se întorc de la muncă din străinătate: cei care vin acasă şi vor banii trebuie să se ducă în mediul rural şi să pună în funcţiune o fermă finanţată printr-un program european. Nu ştiu câţi zidari din Irlanda, zugravi din Spania şi menajere din Italia visează la o viaţă tihnită în mediul rural având în vedere şi starea dezastruoasă din agricultură şi dificultatea cu care se obţin finanţările europene amintite de proaspătul preşedinte al Senatului. Cine pe cine face prostănac şi de ce?

Tema cipurilor personale şi apocalipticele paşapoarte biometrice au fost dezbătute ieri la Sala Radio la iniţiativa Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini, ca urmare a unui comunicat al părintelui Iustin Pârvu (90 de ani), de la Mănăstirea Petru Vodă. Au dezbătut: profesorii teologi Ştefan Buchiu şi Constantin Coman, monahul Filoteu Bălan, sociologul Dan Dungaciu şi doi comisari-şefi de poliţie. Conform articolului citit în Adevărul cam 80 la sută dintre cei prezenţi la dezbatere erau preoţi şi restul ziarişti. Toată lumea a plecat cu acelaşi convingeri cu care a venit la dezbatere, dar mi-a plăcut ce a spus Părintele profesor teolog Ştefan Buchiu: „Chiar azi-dimineaţă am citit pe părintele Stăniloaie care spunea că Apocalipsa este departe de Duhul Ortodoxiei. Încă, începând cu secolul IXX, Apocalipsa s-a vestit de mai multe ori. A venit? N-a venit…“ Răbdare dragi mei, pentru ce atâta grabă?

Din Evenimentul Zilei am citit un articol referitor la învăţământul superior. Conform unui studiu realizat la cererea Uniunii Europene, numai 21 lasută dintre absolvenţii universităţilor din ţară îşi găsesc un loc de muncă şi asta abia după un an sau 18 luni de la terminarea facultăţii. Cele mai căutate domenii sunt: inginerie mecanică, drept, tehnologia informaţiei şi ştiinţele comunicării. M-am orientat şi eu odată bine.

În final vă recomand să citiţi un „Mic tratat de economie naţională” scris de Viorel Ilişoi în paginile Cotidianului . „N-am nici un prieten sau cunoscut care să facă – el, cu mâinile lui – un obiect, un lucru cât de mărunt pe care să îl apuci şi să îl foloseşti la ceva. Toţi fac dosare, rapoarte, analizează, comentează, conspectează, consiliază, contabilizează, perorează, predau, iau decizii, butonează…” Păi cam de la asta pleacă totul… Spor la treabă! Ce dacă este vineri?!

violenţa şi cotidianul

Posted on by — 8 Comments ↓

Lucrurilor pe cale nu le înţelegem le dăm nume, le catalogăm, sortăm tot şi la nevoie inventăm sertăraşe pentru orice. Lipim etichete. Totul trebuie să aibă un nume şi este pus la “locul lui”. Evem copii emo, falşii copii emo, evem cocalari, avem pitzipoance… Sunt copii noştri, sunt fraţii sau surorile noaspre, sunt vecinii de scară, feţe de pe stradă, din metrou sau aiurea. Colegi de…blog. Acum să ne aruncăm într-o discuţie despre “conflictele dintre generaţii” ar fi inutil. Am mai spus-o şi am să mă repet: dacă aveam şi noi toate “gaget”-urile şi facilităţile de acum, ne rupeam în stambă la fel. Cei care susţin, “maică, generaţia mea a fost altfel”, mint cu neruşinare sau sunt pur şi simplu ofticaţi. Eu n-am fost altfel şi recunosc, am fost un compil tembel, mai Emo poate ca toată generaţia Emo, mai debusolat de prea multe ori şi mai furios decât ar fi fost necesar nu o dată. M-am dat cu capul de pereţi, se uita lumea cruciş la mine, m-a durut în bască şi admit, am 39 de ani, mă simt ca la 28 şi uneori mă comport ca la 16… Nu-s nici prea matur, poate doar mai conştient (de mine) şi mai responsabil. Dar nu-mi trebuie mult şi cu mare uşurinţă sar la: f*ck you! Şi-mi arăt acel deget…

Dacă aveam mult bălitul site cu pitzipoance şi cel cu cocalari , acum avem unul şi cu juniorii emo şi nu mai e mult, sigur se găseşte cineva să facă ceva şi cu cei de grupa mică şi unul cu bebeluşi. Nu ştiu ce ne dă dreptul să lipim etichete şi să decidem cine e fals, cine e “vero”, cine este ou şi cine o biată găină? Se revendică tronuri şi se aruncă cu roşii stricate. “Ba pe a lu’ mă-ta!” Se arată cu degetul şi în loc de brânci se dă link. Se copiază poze şi se comentează. Nu o fi moral, ne este nici legal, dar face trafic şi la urma urmei, “ne distrăm şi noi, ca băieţii” – nu-i aşa?

Mi-am amintit de toate orele de dirigenţie, de toate şedinţele U.T.C., de toate şedinţele “colectivului de muncă” din fabricile unde am lucrat şi unde am fost ridicat în picioare, scos în faţă şi…criticat. Critica constructivă, gen “să arătăm, tovarăşi, unde a greşit, ce nu este bine şi să corectăm, să-l readucem în s-nul nostru”. Îmi intra pe ureche şi-mi ieşa pe cealaltă, la fel ca vorbele preoţilor despre turma din care cică ar fi fost “normal” să fac parte. Un împuţit ce sunt, printre hiene am preferat să fiu un lup. Şi nimic nu s-a schimbat. Nu-s nici model de urmat şi nici nu ştiu care drum duce undeva. Astăzi îmi permit să nu fiu nici măcar “up to date” şi mă întorc la ce am găsit pe o pagină de ziar virtual cu două zile-n urmă…

„Capii unei reţele de trafic de persoane au fost arestaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, în baza unor mandate de arestare emise de magistraţii Tribunalului Bucureşti după ce Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bucureşti au demonstrat că aceştia au exploatat mai multe persoane, printre care şi minori cu handicap, pe care le transportau în Belgia şi Spania şi le obligă să cerşească. Concret, potrivit oamenilor legii Ionel (39 de ani) şi Adriana (34 de ani), ambii din Oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, făceau parte dintr-o reţea care, între anii 2004 si 2005, a racolat victimele cărora le erau promise fie un loc de munca bine plătit, fie tratamente medicale. Majoritatea celor care au căzut în plasa traficanţilor au handicapuri fizice. Cei exploataţi sunt de pe raza municipiului Bucureşti şi a Judeţelor Ialomita şi Giurgiu, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române.” ( Ziua )

Asistenţa socială este neputincioasă. Motivele sunt multiple, scuze mereu se găsesc, dăm din colţ în colţ sau din umeri cu jenă sau eleganţă. Faptele s-au consumat şi toată lumea este conştientă că asemenea cazuri mai sunt cu zecile, sutele sau miile în plină derulare. Se prinde la nimereală câte un peşte, unul care n-a cotizat, nu are spate sau este nou venit şi a deranjat afacerea cuiva… Nu există Poliţia de Proximitate? Ideea n-ar fi să prevenim aceste situaţii? Ajungem şi la asta…

„Printr-o notă transmisă, luni, către toate instituţiile de învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorcă, inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, le cere directorilor conducerii să aplice mai multe reguli, necesare asigurarii unor condiţii optime pentru desfăşurarea procesului educativ şi al întrunirii condiţiilor de siguranţă a elevilor. Iată care sunt regulile pe care conducerea şcolilor şi liceelor trebuie să le respecte: “Prezentarea, pornind de la cazuri reale, in cadrul consiliilor profesorale, a orelor de dirigentie si a sedintelor cu parintii, a prevederilor privind indatoririle si sanctiunile ce pot fi aplicate elevilor, din “Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar” si din regulamentul intern al unitatii de invatamant. Respectarea Legii nr. 35 din 2 martie 2007 privind cresterea sigurantei in unitatile de invatamant, care stabileste obligativitatea pentru toti elevii ca accesul sa se faca pe baza unor semne distinctive (ecuson, uniforma, si altele). Interzicerea parasirii de catre elevi a unitatii de invatamant in timpul programului scolar. Conducerile unitatilor de invatamant vor lua masuri pentru sanctionarea tuturor celor care nu respecta prevederea referitoare la interzicerea stricta a fumatului in incinta scolilor”, se precizeaza in nota ISMB.” ( Ziua )

Nu mă opresc aici, mai adaug o ştire: „Conflictul de la Colegiul Economic din Viilor a izbucnit de la faptul că un elev din clasa a XII-a l-a acuzat pe altul că i-a zgâriat maşina de 35.000 de euro cu care venea la şcoală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. După ce elevul de clasa de XII-a a acuzat că maşina i-a fost zgăriată, cinci tineri l-au luat la întrebări. Potrivit purtătorului de cuvant al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, băiatul este doar zgâriat la mână. Întâmplarea vine la numai câteva zile după ce, la Liceul 12 din Capitală, un elev de 16 ani a fost înjunghiat cu o sabie pentru un pulover.” ( Ziua )

Cam aşa stă – şi la propriu şi la figurat – treaba. Şcoala a devenit un loc de “joacă”, de întâlnire şi de hârjioleală. Vii cu maşina bengoasă, cu mobilul multi-funcţional, dai două trei ameţite pe spate şi “Vaia con Dios!” Nu odată am văzut şi profesorii bătuţi în sala de clasă, aşa că cine educă pe cine? Defecţiune de sistem, problema este că toate sistemele sunt defecte şi din groapă-n groapă nu prea se ajunge nicăieri.

Puteam face încă un film sinistru, în care copilul e tăiat cu sabia, apoi plimbat cu ambulanţa din spital în spital o zi şi o noapte, în final fiind abandonat sângerând la un colţ de stradă de unde să-l ridice Poliţia şi să-l amendeze pentru, să zicem, purtare indecentă.

„O tânăraă de 18 ani a fost gata să se arunce în braţele morţii, ca să scape de doi băieţi care voiau s-o violeze. Fata spune că odată ajunsă în locuinţa unuia dintre ei, cei doi colegi de ăcoală i-ar fi învineţit un ochi şi i-ar fi dat câţiva pumni în stomac. Apoi, au obligat-o să bea un pahar de suc în care au pus, crede ea, somnifer. Fiindcă a refuzat, au început din nou să o lovească. De pe patul de spital, fata spune că la un moment dat, a rămas singură în cameră. Nu s-a gândit decât cum să scape şi s-a aruncat pe geam.” ( Ziua )

Dacă la şcoală am văzut cum merg lucrurile, vedem cum este şi după cursuri… Putem căuta vinovaţi şi-n familie şi în sistem, dar cu toate că finalul acestor poveşte deobicei este mereu inevitabilul “fata avea fusta prea scurtă”, vinovaţi suntem noi toţi. Fiindcă societatea suntem noi, nu o entitate extra terestră… Nu odată văd cum lumea întoarce capul când se întâmplă câte ceva şi nu o dată am întors şi eu capul…

„Caz şocant la Medgidia, unde o fată de 12 ani a rămas însărcinată după ce a fost violată, în repetate rânduri, de iubitul mamei sale, un bărbat de 35 de ani. Toată povestea tragică a ieşit la iveală după ce fata şi-a făcut curaj şi i-a povestit tatălui său prin ce a trecut.” ( Ziua)

Simt ceva nasol în stomac… şi a fost doar încă o zi obişnuită din viaţa noastră. Tragediile devin simple ştiri, nici nu ştiu cât senzaţional mai pot avea asemenea fapte din moment ce ele se repetă cu încăpăţânare zi de zi. Şi nu ştiu de ce nu ne putem aşeza şi nu ne mai putem privi în ochi… Sau poate că ştiu.

imoralul legal

Posted on by — 23 Comments ↓

Ştirea care a inflamat spiritele o regăsim în toată presa, prin multe bloguri, eu am „agăţat-o” din Gândul : „Începând de azi, toate datele referitoare la telefoanele, sms-urile, e-mailurile pe care le trimitem sau le primim şi istoricul personal al navigării pe internet vor fi colectate si păstrate minimum 6 luni de operatori. Gândul a aflat că Vodafone, Orange, Romtelecom, Cosmote, Zapp şi UPC sunt pregătiţi să ne urmărească orice mişcare electronică. Promulgată de preşedintele Traian Băsescu imediat (a doua zi) după adoptarea de către Parlament, în noiembrie 2008, legea urmăririi şi reţinerii datelor generate de furnizorii de comunicaţii electronice are ca justificare lupta antiteroristă.” Acum 5-6 ani am citit un articol despre un fort „secret” din deşertul Arizona, unde se centralizează toată comunicare interceptată de pe tot globul. Ideea era că cei de acolo aveau mari probleme cu stocarea materialelor şi cu cantitatea fabuloasă de deşeuri rămasă. Cârcotaşii şi cei convinşi de conspiraţia supremă strigau deja ca din gură de şarpe când ruinele de la WTC încă fumegau şi ne avertizau că o să urmeze o prigoană a drepturilor omului în numele democraţiei şi a apărării valorilor acesteia. Bush, băiat bun, a confirmat şi „strategia anti-teroristă” a fost preluată şi implementată în toată lumea cu ifose democratice. Ne-a venit rândul frate, ce să-i faci? Dacă foloseşti un card de credit, poţi fi supravegheat pas cu pas, dacă ai telefonul mobil deschis, se cunoaşte exact şi poziţia în care te afli, supravegherea internetului nu este o noutate, urmează şi supravegherea televiziunii digitale, etc, etc, etc… Eu cred că eram supravegheaţi şi înainte, acum doar s-a oficializat. Nu ştiu ce să fac..? Să-mi downloadez repede ce mai prind din filmografia lu’ Andrew Blake sau să risc să fiu prins cu soft-porn-ul în vine după data de 15 martie? Cei cu răbdare multă să citească şi la Istodor , merită.

Deja e fumată, dar ţine de subiect: ce dracu caută Diavolul în paşaport când eu ca boul îl tot vânam în detalii?!

Ca răspuns: „Papa Benedict va putea fi urmărit şi pe YouTube, unde va exista un canal special ce va prezenta clipuri video cu evenimentele la care acesta a participat sau la care va participa, dar şi ştiri despre activităţile obişnuite de zi cu zi.” – citim în Cotidianul .
Eu vreau să mă spovedesc via e-mail dacă se poate şi n-ar strica nici o biserică virtuală unde să dau click de log-in în dimineţile mohorâte de duminică. Doar în acelea, că în cele cu Soare, ca tot omul, prefer să mă car la grătar…Mâncaţi-aş!

O altă ştire beton, tot din Cotidianul : „Atacurile cerebrale pot fi tratate cu celule stem, cred cercetătorii britanici din Glasgow, care vor iniţia un experiment în acest sens la jumătatea lui 2009. Inovativul tratament implică folosirea fetuşilor umani avortaţi pentru crearea de celule stem care să fie ulterior injectate în creierii pacienţilor. Oamenii de ştiinţă speră că astfel celulele vor regenera zonele cerebrale afectate.”
Despre ce atacuri vorbesc ăştia, nene? Noi muncim, nu gândim! ’raţi ai dracului voi şi cu capitalismul vostru că numai belele ne-aţi adus! Hahaha!

„Infiltrat marţea trecută în computerele din întreaga lume, un vierme informatic a atacat deja 9 milioane de computere. Virusul, propagat prin intermediul reţelelor slab securizate, al memory stick-urilor sau al computerelor fără update al sistemelor de securitate, a fost descoperit încă din luna octombrie a anului trecut. Programul maliţios care s-a strecurat sub denumiri precum Conficker, Downadup sau Kido a fost întâmpinat încă de atunci de către cei de la Microsoft, însă cu toate astea a reuşit să atingă vineri 3,5 milioane de computere din întreaga lume. Între timp, cifrele au căpătat amploare, ajungând la 9 milioane de computere.” Scrie tot în paginile ziarului Cotidianul .
Tot ce sper eu este să fi ajuns şi pe serverul firmei la care am lucrat! Hahaha. Dacă încă nu…am un stick, să dau o căutare pe Google după Kido. Ce nu înţeleg eu este, ce ia luat atâta timp? Sau de sărbători şi viermele a petrecut cu familia sau în blocajele de pe Valea Prahovei?

M-am liniştit, tot după ce am mai citit un articol din Cotidianul : „Persoanele care consumă multă cofeină din surse precum cafeaua, băuturile energizante şi anumite tipuri de ceai sunt predispuse să aibă halucinaţii, arată un studiu al oamenilor de ştiinţă britanici. Echivalentul a şapte ceşti de cafea instant pe zi triplează şansele de a suferi de vedenii sau de a auzi voci care nu exist.”
Asta explică multe. Merg să-mi mai fac o cafea şi în loc de apă am să folosesc direct Red Bull şi ca să fiu sigur, cafeaua am să o torn peste un ness bine frecat. Nu vorbiţi toţi deodată că nu suntem la OTV! Hahaha!
Apropo OTV, Magda Ciumac este tot dispărută, Diana a revenit la statutul de „moartă” şi Tolea a luat copilul. Ca să se termine odată povestea, sper ca la recurs să apară Magda reprezentată de avocata (dispărută) Elodia!

Celălalt subiect hot pe care l-am ocolit cu eleganţă este cel legat de legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi lesbiene. Mare lucru n-ar fi de spus, mi-am amintit de un banc care circulă de ceva vreme: Am biruit! Dar nu ne vom opri aici, continuăm lupta până când nu o să fie doar legal, ci direct obligatoriu! Hahaha!

Pe Mediafax am dat şi de această ştire: „Cea de-a 17-a ediţie a festivalului Sziget , care se desfăşoară anual la Budapesta, pe insula Óbudai de pe Dunăre, va avea loc anul acesta între 12 şi 17 august, se arată pe site-ul oficial al evenimentului.
Chiar dacă line up-ul festivalului nu a fost încă stabilit, abonamentele pentru ediţia din 2009 a evenimentului au fost puse deja în vânzare.”
Anul trecut am ratat R.E.M. , Sex Pistols şi Serj Tankian şi acum doi ani Nine Inch Nails, mai am amintirea lui David Bowie, Apollo 440, Faith No More, Rammstein, Motorhead sau Rollins Band. Cine are posibilitatea, să nu rateze festivalul! Să nu ziceţi că nu aţi ştiut din timp!

Din Adevărul am citit iar despre Loterie : „Licitaţia pentru imaginea Loteriei trebuie reluată, ca urmare a deciziei instanţei. Loteria Română este implicată ­într-un scandal legat de suspiciunea măsluirii licitaţiei organizate pentru realizarea imaginii instituţiei.Contractul este evaluat la 900.000 de lei.” Ei, într-un an atât de incert financiar, într-un moment în care bugetele pentru publicitate nici la marile firme încă nu au fost alocate, la Loterie e o pâine grasă de mâncat. Ştiam eu de ce nu joc la 6 din 49 şi eliminând cifra 4, mă rezum la plăcerile unui 69. Şi cu bani, şi cu sufletul în rai şi cu reclama bine făcută, nu se poate!

natura le aşează pe toate perfect

M-am învârtit puţin şi prin blogosferă. Cabral plânge după vremurile în care curgea publicitatea la televiziuni cu nemiluita. Lucrez – pardon, şomez, hahaha – în publicitate, ştiu despre ce vorbeşte. Şi să nu fiu nici înţeles aiurea, Cabral îmi este simpatic. Dar n-am să plâng nici după Van Damme, nici după Jackie Chan, nici după multe alte filme şi aşa re-re-re, redifuzate, cum nici după „şhăurile” de doi bani care au populat ecranele televiziunilor în ultimii ani. Calitatea nu mai este de mult un criteriu nici de achiziţie, nici de producţie. Să nu uit să scot bateriile din telecomandă înainte să curgă acidul din ele pe canapea.  La şters praful nu mă înghesui. Şi nu, nu dansez pentru nimeni nici în ruptul capului!
Am dat peste un text sensibil al lui Tudor Chirilă despre…femei. „Love is in the air…”  Aşa a fost în 1978, aşa a fost şi-n 2008 şi aşa o să fie şi în 2018. Iubirea nu a dispărut, chiar dacă a „prins” altă formă sau expresie, chiar dacă unii cred că este „cool” să fi „macho”. Noi bărbaţii suntem dependenţi de iubire, de femei. Iubesc femeile fiindcă înainte de toate le respect. Fără nicio legătură cu Tudor, mi-am amintit că nu-mi plac „sofismele”, adică chestiile astea de fiţe gen: „eu nu mi-o trag niciodată, eu fac dragoste”. Asta înseamnă că atunci când aprind un beţigaş parfumat sau o lumânare aromată, sunt dea-dreptul tantric?

Noua „chestie” trandy: eşti sau nu eşti pe Twitter?

La un moment dat am să dispar, trag o tură rapidă până la Braşov să-mi recuperez o diplomă de mult pierdută. N-am halat de baie şi mă gândeam să o atârn pe uşă… Să aveţi o zi faină!