A durat 12 ani până când Statele Unite au identificat un nou „inamic public” numărul unu după căderea Zidului de la Berlin şi democratizarea Europei de Est. S-a încercat cu Saddam, dar a fost nevoie de Bin Laden. Sfârşitul războiului rece, „dispariţia” (în principiu) al duşmanului „Roşu”, i-a cam lăsat în off-side pe Americani. Pentru a justifica cheltuielile masive din zona militară, era nevoie de un nou duşman şi s-a găsit această formulă a „terorismului mondial”. Un duşman incert, nedefinit, fără faţă şi locaţie, un inamic perfect. Mai este şi ideea: „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”… Sau abordarea abrupt simplistă: democraţie versus terorism.
Evenimentul de la 11 septembrie 2001 şi tot ce a urmat, au justificat şi cheltuielile masive în industria militară şi în acţiuni militare, a servit premisă şi pentru legalizarea şi aducerea la lumină a unor fapte de mult ştiute şi vehiculate cum este şi intensa supraveghere electronică sau stocarea şi analizarea datelor şi informaţiilor personale.
Mai este un aspect economic despre care nu se cade să vorbim: Vestul suferea de o supra-producţie masivă, o producţie pe stoc ce risca să înece economia capitalistă de acum 20-30 de ani. Să nu fim naiv: nu dragostea de democraţie, nu denunţurile ideologice sau adeziunea la anumite valori morale au condus la căderea Zidului de la Berlin, ci raţiuni strict economice: nevoia de expansiune şi foamea soră cu moartea pentru noi pieţe de desfacere.
Acuzăm guvernul (guvernele) nostru de lipsă de profesionalism şi de urmărirea strictă a intereselor personale, dar nici la nivel global nu reuşesc să identific o viziune coerentă, o strategie globală menită să scoată lumea din actuala criză. Fiecare ţară, fiecare guvern încearcă să-şi rezolve propriile probleme, nu există un plan comun, nu s-a ajuns la nici un numitor comun, nu s-a găsit nicio soluţie.
Refuz să cred că Occidentul a omorât economia din Est din pură rea voinţă, tind să cred că a făcut-o inconştient în urmărirea intereselor de moment şi în lipsa unei viziuni de perspectivă. În definitiv nici nu contează foarte mult, doar sub aspect al impresiei artistice… În fine!
Aşa am ajuns groapa de gunoi al Occidentului, ruda săracă cu agricultura şi industria pusă pe butuci, dar importatoare de marfă second şi first hand. Fără producţie, fără a exporta mare lucru, cu ce bani să cumperi? Păi ne-au împrumutat, ne-au creditat tot ei. Drăgălaşii!
Mai ales în America, dar nu numai, mulţi bani au fost înghiţiţi de presupusul război împotriva terorismului global, administraţia cretină a lui Bush junior a pus pe butuci toate realizările considerabile ale administraţiei Clinton. În paralel s-a aglomerat, s-a supra-saturat şi piaţa din Est, nu poţi să imporţi fără să exporti la nesfârşit.
Am importat şi criza imobiliară de la Americani. La noi schema a fost simplă: cumpărai un teren cu 1 Leu, îl vindeai cu 2. Nu creşte valoarea terenului ci doar preţul. Diferenţa predominant provenea din împrumuturile bancare. Astfel preţurile au tot crescut şi crescut până când ultimul cumpărător nu mai poate nici să vândă terenul sau bunul imobiliar cu pricina cuiva, nu mai este capabil nici să-şi achite rata la bancă şi în finalul finalului, banca se alege cu un teren sau bun care costă până şi de 100 de ori mai mult decât valorează efectiv şi cu care nici banca nu are ce să facă…
Am mai vorbit parcă şi despre asta şi despre cumpărarea de bunuri cu „buletinul”, în rate şi cu bani virtuali, ne-munciţi şi astfel inexistenţi. Nu cred că era nevoie de studii economice să prevezi blocajul. Dar nu l-a prevăzut nimeni sau nu a vrut să-l prevadă, să ţină cont de el.
Şi încet-încet am ajuns unde suntem. Unii spun că este fundul gropii, alţii că mai e (puţin) până acolo.
Optimiştii vorbesc despre revigorarea economiei globale începând cu anul viitor. Pe Euronews transmit în fiecare dimineaţă deschiderea bursei de la New York şi în ultima vreme, bursa porneşte constant în cădere. Şomajul creşte alarmant şi în Europa, şi în America. Nu ştiu pe ce se bazează prognozele optimiste, am senzaţia că sunt menite doar să evite panicarea populaţiei pe întreaga planetă ci nu pe date concrete. Eu nu văd semne de revigorare nici în America unde au existat şi resurse masive, există şi o economie funcţională.
Noi am împrumutat deja o cârcă de lovele şi guvernul vrea să facă un nou împrumut. Nu 3 ci nici 33 de generaţii nu ştiu din ce şi cum ar putea rambursa aceşti bani atâta timp cât ei se duc constant pe cheltuieli şi în buzunare obscure, nu se regăseşte nici un bănuţ în investiţii, în spatele vorbelor, nu se întrezăreşte nici cea mai vagă urmă de raţiune, de idee, de plan şi perspectivă.
Nu vreau să par nici pesimist, nici alarmist, dar cred că la noi criza nici nu a început… În definitiv este încă un an electoral, tot ce face guvernul este să amâne inevitabilul. Este week-end: poftă mare la grătare!
(La Mulţi Ani America! 🙂 )
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PhjvpGt4r44]
