“Eu n-aş putea să-mi fac muza să plângă
Pe versuri smăcuite-n chip frivol,
Să-ti fac un chip cioplit din cer şi undă,
Făptura să ţi-o cânt în mi bemol;

Eu nu-ndrăznesc să te cunun cu luna,
Să te-nrudesc cu soarele şi marea,
Din flori de-april să-ţi împletesc cununa,
Si să-ţi aştern sub tălpi imensă, zarea;

Căci te iubesc cu-adevărat şi pur,”
Un fluture pe bancă-mi este martor,
Şi-n lan de maci mă-nchin, ţi-o jur!
Sufletul îmi este îmbibat iar de Cahor!

Şi sub cireş dansează o minunată făptură
Cu chip ascuns într-un apus sau răsărit,
Pisica doarme-ntr-un pantof, ce creatură!
Cu teamă mă gândesc cu ce s-o fi hrănit…

Pe bicicletă vine acum o altă Doamnă
Şi-şi aruncă ciorapii din mers pe canapea,
Cineva-mi face cu mâna: „ne vedem la toamnă!”
De dau cu capu-n tei, e numai vina mea!

Şi tot iubind şi tot visând năvalnic
În izmene mă trezesc eşuat la mal,
Muza-n bluză udă mă amuză, oh, ce jalnic!
Ratez şi decolteul iar…
fetelor, mă aduceţi în ultimul hal…

„Nu poţi spăla cu lacrimi un râu neizbăvit,
Există viermi în flori, noroaie – ascunse-n ape,
Nori şi eclipse-ncarcă al aştrilor zenit,
Cu umbre ce-ar putea meteahna s-o adape.

Toţi oamenii greşesc şi eu aduc căinţei¸
Tribut, tot căutând prin vagi alegorii
Să neg că-ntre păcate stă demonul dorinţei,
Făcându-mi mintea dreaptă codoş al inimii.”

Şi visele ascunse îşi deschid petalele sfios
În al dimineţii valuri tainic mă scufundă,
Am rămas într-o frunză, puneţi-im vă rog o fundă!
orice cuvânt rostit sună a scuză, este de prisos.

Mă trezesc şi vând vize pentru vise interzise
Ofer bilete perforate, în tramvaie decoltate,
Pentru fiecare gând mai strâng în vânt nişte fise,
Mesaje deformate, colorate pe o foaie desenate.

Am păcate declarate, am cel puţin şase
Îngerii n-au aripioare, sunt păzitoare ale florilor adulate,
Am o sete pentru fete ce oferă mere de la şarpe,
Cu plăcere beau o bere în tăcere pentru atingerile anulate.

„Deşi iubirea ne preschimbă într-unul
Bine-ar fi totuşi să rămânem doi,
Ca doar singurătăţii mele răul
Să-i plimbe-n lume trena prin noroi.

Dragostea noastră ruptă-n două vieţi
Ne străjuieşte sufletul proscris,
Deşi s-ar zice c-am fi doi asceţi¸
Ne rătăcim prin dezmierdări de vis.

De n-am fi doi n-aş mai putea ascunde
Că vina care-o port e-a noastră toată,”
Şi toate gândurile ascunse pe nu ştiu unde
Se îmbrăţişează şi se sărută seara-n poartă.

N-am să înţeleg de ce plăcerea-i vinovăţie
Nu desluşesc misterul ce o înconjoară,
Tăcerea-i tot şi toată ţi-o aştern acum doar ţie
Să ne tăvălim prin ea mereu ca prima oară.

Şi de o fi să arunce cineva cu pietre-n noi
Pietrele să se transforme în petale parfumate,
Aroma viselor le vom păstra noi doi
Pentru nopţile fierbinţi ale plăcerilor nevinovate.

„Sub pleoapele închise, imaginile-s clare
Cu ochii larg deschişi văd umbre fade,
Noaptea în vis fantoma ta-mi apare
Lipită de privire şi-n întuneric arde.

Mi-e astfel noaptea zi şi ziua noapte,
Numai cu ochii-nchişi te pot vedea,
Oricât de mut ai fi sau de departe
Umbra ta-mi înseninează calea.

Şi mă gândesc ce binecuvântare¸
Ar fi ca-n plină zi întunecată,
Când ochii-mi rătăcesc absent în zare”
Să ne privim în ochi goliţi de orice prejudecată.

Şi-n visul meu de-i vis să vi la noapte
Şi noaptea-n zi să mi-o transformi cu şoapte,
Să mă-nveleşti cu zâmbetul ce mă îmbată
Ating flacăra şi focului secret mă las pradă.

Şi zilele îmi sunt bântuite de praf de stele
Le aştern uşor şi desenez vise în ele,
Deschid ochii şi te ating cu privirea
Tremur şi tremuri şi tu: ne-am îmbătat cu iubirea.

„Dac-al meu trup de carne ar fi gând
Nedreptei depărtări ce ne desparte
Nu s-ar împotrivi cer sau pământ
Distante, timpuri, aşteptări deşarte,

N-ar mai conta că paşii mei şi-ai tăi
Alte meleaguri calcă-n astă lume,
Căci aş putea străbate munţi şi văi
Cu-a mintii mele forţă către tine.

Dar mă ucide gândul că nu-s gând,
Mi-e trupul greu de ape şi coline,
Pedeapsa depărtării o înfrunt”
Aşteptând un semn, un mail, ce nu mai vine.

Las un emoticon offline, o floare digitală
Copiez un vers pervers, semeţ oftez
Transfer emoţiile printr-un enter în doză letală.
Mă prefact, trădez, ţip tăcut, dar nu cedez
Chiar de ratez,
Iubito, iubirea ta-i mortală!

„Sătul acum de toate invoc odihna morţii,
Nu mai suport să tot implor zadarnic,
Să văd ticăloşia făcând sorţii,
Credinţa fluturată-n chip făţarnic

Nobleţea preschimbată în ridicol,
Virginitatea grosolan vândută,
Calea cea dreaptă pusă în pericol,
Perfecţiunea jalnic ocărâtă,

Arta, limbă de lins mâna” iubirii,
Înrobire parfumată, o perfidă condiţionare,
Mă revolt, virez stânga-n Unirii
După un funduleţ obraznic ce îmi apare-n cale.

Mă trezesc ud sub un cireş pe bancă
Fluturii pe biciclete se agaţă sus pe valuri,
Undei sticla? Cred că-s mangă…
Sedus şi abandonat între maci dansând în lanuri.

P.S.

Şi după atât of şi amar
rămân tot la sex virtual
Plimbăm ursul sus pe deal,
îmi dau blogul pentru un cal!
(foaie verde de…)

William Shakespeare Şase sonete în traducerea Ilincăi Bernea şi updatate de brush