Diabonal si…..Wisterol

Mă uşurez în chiuvetă şi mă uit în vasul de toaletă de alături. Becul chior zâmbeşte ironic şi-n oglindă văd o faţă care nu mai exprimă nimic. Concediu pe marginea căzii. Stors ca o lămâie îmi dau cu apă pe faţă. Viaţa ca o limonadă, nici măcar şpriţ de vară. Oglinda nu spune niciodată nimic. Ne arată riduri, coşuri, ne arată suprafaţa. Ce este înăuntru nu o să vezi nici în oglindă, nici în ochii cuiva. Lacrimi

Adevărul… al tău, al meu sau..? N-ai să găseşti adevărul nici în Coran, cartea celor 77.639 cuvinte sfinte, nici în Biblie, nici în „Interpretarea viselor” al lui Freud, nici în alte cărţi sacre sau profane. Căutăm răspunsurile în exterior, căutăm în deşert, n-am înţeles metafora, deşertul este în suflet şi răspunsurile se află în noi, în mijlocul deşertului. Cărţile conţin doar întrebările pe care nu ni le punem niciodată şi căutăm acele răspunsuri pe care cu certitudine nu vrem să le găsim… „Înfometându-mă şi chinuindu-mă pe mine însumi nu m-am adus mai aproape de răspunsurile la întrebările mele decât atunci când trăiam în belşug şi plăcere în casa tatălui meu!” (Siddharta Gautama).

Consum. Consumăm tot mai mult, tot mai mare, tot mai perisabil. Totul este perfect perisabil. Mai puţin plasticul care o să dăinuiască pe tronul goliciunii. O iau razna, mă rostogolesc, mă ciocnesc, ricoşez şi iar mă risipesc în mii de cioburi.
“De şase luni, nu puteam să dorm. nu dormeam…
Cu insomnia, nimic nu e real.
Totul e extrem de departe.
Totul e o copie a unei copii…..a unei copii.”

Mă trezesc. Cineva a stins lumina. Se aude de undeva un televizor. Dintr-un alt apartament, dintr-o altă lume sau o altă dimensiune. Nimic nu este real. Somnul, visele sau mirosul micilor prăjiţi în faţa blocului. Caut întrerupătorul. Caut o mână care să mă conducă înapoi. Totul este foarte departe. E ireal. Pesuitul virtual cu modemul sau cu mousul în braţe…

“Imaginaţi-vă durerea ca o minge albă de lumină tămăduitoare.
Se mişcă prin corpul vostru, vindecându-vă.
Continuaţi. Nu uitaţi să respiraţi…
..păşiţi înainte prin uşa din spatele camerei.
Unde duce?”

Da. Durerea ne-a adus aici. Dar cine ne scoate. Ce ne scoate? Minciunile. Micile minciuni care ne fac viaţa mai…frumoasă. E ea mai frumoasă? A mea a fost. Acum? Acum nu mai ştiu. De ce? Păi… răspunsuri pentru problemele altora.
Am venit pentru fluturi.
Pentru flirturi.
O floare virtuală oferită galant de un necunoscut.
Micile flirturi inofensive sau aventurile de o noapte din faţa monitorului. Lacrimile de pe taste.
Cine dracu a stins lumina?!

Aceasta e viaţa ta, şi se sfârşeşte cu câte un minut de fiecare dată.

“dacă te trezeşti în alt moment, într-un alt loc,…
…te poţi trezi ca o altă persoană?
Oriunde mă duc,…
..viaţa măruntă.
Zahăr şi frişcă de unică folosinţă.
Unt de unică folosinţă.
Kit cordon bleu făcut la microunde.
1 în 2 şampon si balsam.
Pastă de dinţi de unică folosinţă.(…)
..sunt prieteni de unică folosinţă.”

Tragi acea linie imaginară în josul paginii şi conform sfântului sistem binar rămâi cu un mare zero. Eşti singur. Ai monitorul, tastatura, mousul şi…umbrele. CTRL + ALT + Delete.
Mâine începe o altă zi. Tot perisabilă. Prieteni.

2 comments on “Diabonal si…..Wisterol

  1. ‘ă uşurez în chiuvetă şi mă uit în vasul de toaletă de alături. Becul chior zâmbeşte ironic şi-n oglindă văd o faţă care nu mai exprimă nimic. Concediu pe marginea căzii. Stors ca o lămâie îmi dau cu apă pe faţă. Viaţa ca o limonadă, nici măcar şpriţ de vară. Oglinda nu spune niciodată nimic. Ne arată riduri, coşuri, ne arată suprafaţa. Ce este înăuntru nu o să vezi nici în oglindă, nici în ochii cuiva. L’

    e un ‘m’ lipsa..si un ‘L’ in plus, se pare ca…

    chiar, ce s-a intimplat atunci cind cautai?

    :)liloo

  2. Umbrele chinezesti creeaza spectacole colorate, imaginea ramane, uneori, arzand retina, vorbele se risipesc,ca un fum,faptele reusind sa surprinda focalizarea oamenilor intr-o fotografie ce graieste de la sine…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.