pasăre sau…păsărică?

Temele fierbinţi ale momentului sunt legate de tot felul de personaje umflate cu pompa sau scoase de sub unghii de tot felul de jurnalişti şi redactori ajunşi şi ei în jenanta ipostază de vedetuţe sau starlete făcătoare de celebrităţi trecătoare. O lume ameţită şi ameţitoare, lumea în care la Balc se vânează ca-n evul mediu, fotbalul se joacă cu valiza, tinerii la şcoală se fugăresc cu săbii ninja în loc să înveţe, oamenii dispar fără urmă, guvernele sunt compuse din politicieni oportunişti şi nu din specialişti, copii sunt vaccinaţi cu seruri experimentale, traficul este blocat, autostrăzile cresc cu un metru doi pe an, leul se prăbuşeşte în umbra economiei îndopate cu credite fără acoperire, ruşii se joacă cu robinetul de la gaz, în Gaza Hamasul anunţă armistiţiul prin intermediul rachetelor lansate asupra Israelului, Obama preia fotoliul de la Casa Albă, dar şi o Americă în plină criză…

„Magda – dispărută, Diana – ucisă, Tolea – infractor” – scria ieri seară pe ecranul de la OTV, erau şi fotografiile celor trei personaje într-o coloană pe toată partea stângă a ecranului, sus într-o bandă „ştirea senzaţională” a serii care zău n-am citit care era, jos încă două sau trei benzi, una cu ştiri, alta cu numere de telefon, alta cu sms-urile primite de la telespectatori, în partea dreaptă a ecranului era afişată grafica cu votul prin telefon al telespectatorilor legat parcă de dispariţia amintitei Magda…În puţinul spaţiu rămas pe mijlocul ecranului se desfăşura eternul „în direct” Dan Diaconescu, invitaţii şi colaboratorii săi. În colţul din stânga sus s-a mai găsit puţin loc pentru sigla postului şi undeva sub pozele amintite a mai fost înghesuită şi sigla emisiunii. Toată lumea vorbea deodată, erau şi două sau trei voci distorsionate prin telefon ale căror nume erau şi el afişat pe mijlocul ecranului… Nimeni nu înţelegea nimic, dar fiecare încerca să vorbească, să strige mai tare ca celălalt în timp ce Dan Diaconescu prezenta tabelul cu noua audienţă record înregistrată cu o noapte înainte. Am navigat mai departe liniştit că măcar misterul de acum câteva seri s-a lămurit: „Diana a fost sinucisă sau a fost omorâtă?”

Lăsând proştii şi prostiile la o parte, mă gândesc la modul cel mai concret ce înseamnă recesiunea. Vom avea parte de mai puţine starlete, filozofii de talk-show, specialişti ad-hoc sau trend-setteri oportunişti? Politicienii o să-şi vadă de treabă şi în sfârşit vom avea un Guvern funcţional şi un Parlament eficient? Vom muncii mai mult şi mai conştiincios? Cred că nimic din toate acestea… Şi mai cred că nimeni nu priveşte în mod serios problema. Nu că aş face-o eu sau am să o…fack. Da’ aşa, ca idee…
Cred că am ajuns în acest punct mort din cauza aroganţei cu care tratăm tot şi toate, superficialitatea cu care trecem peste ori ce. Nu are nicio legătură, da’ mi-am amintit: Isus sau Buda au arătat cu mii de ani în urmă soluţii alternative la actuala criză (probabil previzibilă) dar nici Creştinii, nici Budiştii nu i-au luat foarte-n serios şi au tratat cu…superficialitate problema.
E simplu să afirmi că nimeni din cei care ar fi putut face ceva, nu au făcut-o, dar eu întreb ceva mai simplu şi – în idioţenia mea remarcabilă – zic că de bun simţ: noi, noi ce am făcut? Fiecare din noi. Fiecare în adâncul său ştie răspunsul concret. Nimic. Să fim serioşi! Recesiunea pentru mulţi probabil înseamnă că nu o să mai comande pizza de pe internet, ci o să-şi facă din nou macaroane cu brânză singuri acasă. Iar cei care şi până acum au mâncat macaroane cu brânză făcută acasă, în cel mai rău caz o să o pună de o mămăligă. Mare brânză! Asta spuneam: nu tratăm problema serios şi nici nu o vom face.
Criza o să-i oblige pe unii dintre noi să lase maşina acasă când sunt nevoiţi să se deplaseze 1 km şi să ia tramvaiul sau să o ia pe jos. Cei care încă nu au al 3-lea televizor în bucătărie şi al 4-lea în baie, poate nu mai „prind” credit şi renunţă la idee. Poate nu voi mai fuma 27 de ţigări pe zi şi doar 19…Poate.
Cred că această criză este pozitivă şi necesară. Totul e să ştim ce să facem cu ea. Este momentul în care angajatorii ar putea să scape elegant de angajaţii leneşi, incompetenţi şi ineficienţi,  afacerile de carton o să dispară şi ele, este un moment în care după 19 ani s-ar putea face curăţenie.
Mă întreb doar câte din cele ce s-ar putea face se vor şi realiza? Oportunităţi am mai avut şi le-am ratat cu indolenţă. Şi o să mai ratăm câteva… suntem geniali la asta! Cred că putem vorbi liniştiţi despre un colaps moral. Problema este că doar o să vorbim şi de această dată, apoi schimbăm cu lejeritate programul din telecomandă.
Nu am crezut şi nu cred în soluţiile globale. Nu cred că vine nimeni nici să-mi facă treaba, nici să-mi rezolve problemele. Fiecare v-a fi nevoit să-şi înfrunte problemele şi să le rezolve. Cred că de asta ne şi temem cel mai mult…

Oare pasărea albastră a fericirii este o păsărică roz? Eu am stoluri…

Omul nou, religios?

Freud a spus: „Primul om care a preferat să înjure decât să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizaţiei”. O discuţie despre religie este dificil de imaginat fără pietre şi înjurături. Omul religios nu o dată s-a dovedit fanatic orbit de furie şi exponent al intoleranţei. E oarecum paradoxal, având în vedere că religiile impun anumite coduri morale care ar trebuii să-l facă pe om mai docil, mai supus. Dar latura cealaltă, întunecată a religiei îl face pe om manipulabil. Dacă credinţa s-a născut din frica de supranatural, religia a explorat teama omului pentru al controla. Puţine religii fac excepţie de la acest fapt, dacă sunt asemenea religii. Religia este vânzătorul de umbrele, când umbrelele sunt la tot pasul şi pe toate gardurile gratuit. Ne naştem cu umbrela în suflet dar o rătăcim.
Şi vine religia şi ne oferă o altă umbrelă. Nu, nu este umbrela noastră, dar ei spun că a lor e mai bună, este umbrela adevărată. O umbrelă super-turbo. Teleshopping. Totul trebuie să fie „super” sau „turbo”. Dacă e super-turbo ai dat lovitura…

Religia este o formă de explicare a lumii, în condiţiile lipsei unei cunoaşteri sau explicaţii ştiinţifice. Religia s-a născut din teamă, nu din dorinţa de a cunoaşte şi a găsii explicaţii. Niciodată n-am înţeles sensul expresiei „frică de Dumnezeu”. Mie nu îmi este frică. Dacă Dumnezeu este bun, de ce m-aş teme? Dacă el este Creatorul, Tatăl nostru, de ce mi-ar fi frică de el? Pe taică-meu îl respect şi îl iubesc, dar nu mi-a fost frică de el niciodată. Nu cred într-o relaţie bazată pe frică. Cred în relaţiile bazate pe comunicare şi respect reciproc. Cred.
Când plouă îmi place aerul proaspăt, îmi plac umbrelele. Mii de umbrele colorate pe străzi. O privelişte minunată. „Am două umbrele, fac ce vreau cu ele…” Am o umbrelă albă şi am o umbrelă neagră. Aleg calea dreaptă. Calea mea. Calea Rahovei. Tramvaiul roz. Un tramvai numit dorinţă. „…în ori ce situaţie, îmi dau satisfacţie!” O joacă. Viaţa. Credinţa. Sex fără lumânărele, beţigaşe parfumate şi prezervativul tras pe cap. Prea multă rigiditate în tot ce facem şi spunem.

„Cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (re-ligio – a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu). Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul şi fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeităţi sau alte forţe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înţelesului vieţii. În mod obişnuit, religiile evoluează din/către mitologie şi au drept caracteristici necesitatea credinţei şi un mod specific de a gândi şi a acţiona pe care credincioşii sunt îndemnaţi să le respecte. Religile creştine socotesc cuvântul “religie” ca “legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu”. (Wikipedia)
„Religia se explică din perspectiva biologiei şi antropologiei prin existenţa unor baze biologice identificabile ce caracterizează specia sapiens. Din perspectiva biologiei, se pot identifica două mari clase de factori care acţionează întru apariţia şi persistenţa religiei, anume factorii proximali (neurologia, genetica, endocrinologia) şi factorii ultimi (numiţi şi “evoluţionişti” ) ; aceştia din urmă ţin de natura socială a speciei. Ei sunt ultimul palier explicativ al comportamentului religios.” (Wikipedia)
Succesul religiei se datorează în principal faptului că omul se teme şi crede în supranatural, îi plac ritualurile (ceremoniile) şi doreşte să aparţină unui anume grup.

Ne naştem şi suntem botezaţi. Practic ni se ia dreptul de a alege. Comunitatea ia o decizie majoră în ceea ce ne priveşte. Cred că fiecare om are dreptul de a-ş alege singur credinţa. Credinţa este o opţiune extrem de intimă. Doar religia a exteriorizat-o. Purtăm cruci şi ne facem cruci…
Biserica interferează nesănătos cu lumea laică. Agăţăm icoane în şcoli, biserica îşi extinde influenţa în şcoli, văd preoţi parlamentari. Banii se risipesc în proiecte grandomane cu iz ceauşist, gen Catedrala Neamului, cânt tot mai mulţi cetăţeni trăiesc sub pragul sărăciei în mizerie…

Ministrul sănătăţii se sfătuieşte cu patriarhul în legătură cu avorturile. Îmi amintesc de controversatul Osho: la avort, ucidem trupul, nu şi sufletul. Simplu.

Văd vile şi jeepane. Făţărnicie şi somptuozitate. Lipsesc însă modelele morale. Le-am fixat pe cruci.

Ca să alegi corect, e necesar să cunoşti toate răspunsurile posibile. Ce şi cât cunoşti despre religia ta? Ai ales-o sau ai „nimerit” în ea fiindcă aşa „trebuie”?
Umbrele şi umbreluţe colorate. Creştinismul ester fragmentat în biserici şi bisericuţe. Dar există Islam, Hinduism, Taoism, Budism, Sikhism, Iudaism, Bahá’í, Jainism, Shintoism, Zoroastrism, Asatru, Wicca, Satanism şi Druidism. Şi există multe altele. Nu vreau să mănânc mere toată viaţa fără să fi gustat vreodată o pară. Nu ştiu dacă e mai bună para. Sau pruna sau…banana. Vreau doar să le gust înainte să…înjur.

Daţi cu pietre fraţilor, am banana tare!