Vorbeam ieri despre istorie, viaţă, fapte şi inerţie, despre implicare şi comoditate… Vorbeam. Flavius – şi nu numai el – au dreptate când spun că teoretizăm prea mult, că simplul fapt de a scrie, discuta despre anumite subiecte nu ne serveşte la mare lucru. Nu odată m-am întrebat sau am fost întrebat ce-i de făcut?
Paradoxal, cu toată mizeria, cu toată criza şi tot impasul în care ne-am scufundat şi-n care cred că ne complacem, sunt tot mai puţini oameni dispuşi să se întoarcă la… cocktailurile Molotov.
O ordonanţă DIICOT i-a scos pe Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi alte 30 de persoane de sub urmărire penală pentru infracţiuni precum subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informaţii false, la mineriada din 13-15 iunie 1990 şi a decis, de asemenea, declinarea competenţei în favoarea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General pentru soluţionarea cauzei cu privire la alte infracţiuni.
În cauza declinată către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, Ion Iliescu şi ceilalţi urmează să fie cercetaţi pentru genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea unor obiective şi însuşirea unor valori culturale, pentru care Secţia Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale la datele de 9 iunie 2005, 12 iunie 2006 şi 28 mai 2007.
La 19 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu poate fi tot mai zâmbitor. O serie de factori combinaţi ai ultimei perioade de anchetă au făcut ca munca procurorilor militari să fie practic ştearsă cu buretele de către procurorii civili şi Ion Iliescu a fost scos proaspăt spălat şi pieptănat din anchetă.
Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România are toate motivele să fie nemulţumită atâta timp cât nu s-a cercetat cauza aşa cum a fost formulată, încă din 1997, de către asociaţie, privind acuzaţiile de genocid, rele tratamente, instigare la război civil, fapte imprescriptibile, atât în codul penal român cât şi cel internaţional.
Dar încă o dată, nu contează adevărul, nu contează faptele, istoria este re-scrisă şi fardată conform intereselor celor care au preluat puterea în decembrie 1989 şi de atunci, mai la vedere sau mai din umbră, controlează România.
Şi nu doar A.V.M.R.-ul are dreptul să fie nemulţumită ci noi toţi. Asistăm încă o dată la falsificarea istoriei la cel mai ordinar mod posibil, Ion Iliescu, unul din personajele cheie al evenimentelor din decembrie 1989 şi a tot ce s-a întâmplat ulterior, este scos cu basma curată pas cu pas din toate anchetele care-l vizează şi nu mai e mult până când maşinăria propagandistică o să-l prezinte pe fostul şef al statului ca pe un adevărat erou al revoluţiei şi democraţiei.
Nu vreau să par mai paranoic decât sunt, dar şi momentul ales este perfect. Ieri seară la ştiri pe Realitatea 2 titluri din 3 includeau cuvântul magic „criză” şi toată media s-a concentrat asupra posibilului acord cu F.M.I.-ul. Ştirea despre Iliescu astfel a fost strecurată ca un eveniment secundar, de importanţă minoră.
Iliescu n-ar trebuii lăsat să zâmbească, locul lui este de multă vreme după gratii. Şi tare mă tem că nu doar a lui ci dacă am trăii într-o ţară obişnuită şi instituţiile statului ar funcţiona, toată spuma clasei politice s-ar afla nu la Casa Poporului ci în Rahova sau Jilava.
Iliescu este responsabil pentru desfăşurarea sângeroasă a schimbării la putere de după 22 decembrie şi fuga lui Ceauşescu, este personajul din spatele mineriadelor, Iliescu este maestrul păpuşar al distrugerii întregului sistem economic al României de după 1990 şi pare mai simplu să întocmeşti o listă cu faptele în care nu a fost implicat într-un fel sau altul tovarăşul Iliescu decât să faci inventarul “meritelor” sale.
Nicio ţară fost-socialistă n-a beneficiat de un potenţial atât de bun cum l-am avut noi şi pare inexplicabil cum de am ajuns în dezastrul în care suntem. Şi toate acestea în mare măsură se datorează acestui activist nesimţit, Ion Iliescu.
Istorie? Îmi mai sună-n cap lozinca pseudo-patriotică „Nu ne vindem ţara” lansată cu festivismul fesenist al momentului tot de acest Ion Iliescu şi ţin minte cum rând pe rând investitorii cu greutate, marile companii occidentale au fost îndepărtate din ţară. Nu ne-am vândut ţara, doar am dezmembrat-o, dezasamblat-o şi bucăţile s-au împărţit între noii ciocoi politici care ulterior le-au valorificat în interes personal. Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibile fără acordul lui Ion Iliescu.
Nu ştiu dacă mai este poza lui Esca în manualul de istorie şi mi-e groază să mă gândesc ce o să scrie peste 10 ani despre revoluţie, mineriade şi tranziţie în aceste manuale.
Probabil cititorii mei mai tineri acum se uită cruciş la acest text şi nu înţeleg nimic din furia mea. Şi au dreptate. Eu sunt de vină. N-am împuşcat pe cine trebuie când trebuia.
Am citit acum câteva zile la Flavius un blog în care făcea referire la o declaraţie a istoricului Florin Constantiniu: „Trăim o perioadă în care istoria naţională este lichidată cu bună ştiinţă”. Mi-a rămas ideea cumva-n cap şi peste asta s-a suprapus ce a spus astăzi Traian Băsescu la Radio: „să nu ne amanetăm viitorul”. Creierul face conexiuni ciudate uneori.
Şi mie mi-a plăcut istoria, dar nici eu n-am mai pus mâna de ceva vreme pe un manual de istorie. Şi eu îl cred pe cuvânt pe domnul Academician când afirmă că în manualul de Istorie modernă şi contemporană de clasa a VII-a, „Al Doilea Război Mondial este o lecţie facultativă, în timp ce manualul include un studiu de caz consacrat muzicii tinere”. Îmi place şi muzica, nu tânără ci contemporană, dar cu toate acestea nu aş introduce-o în manualul de istorie. Acum mi-a venit ideea, cred că-n manualul de muzică s-ar putea să găsim chestii interesante! Ha ha ha!
Ziceam că trăim vremuri ciudate, Flavius mi-a răspuns că „Trăim întâmplări stupide”. Istoria o facem noi, şi iar mi-am amintit de nepăsarea şi superficialitatea cu care tratăm tot şi toate, lejeritatea cu care ne tolănim zi de zi în aceeaşi mocirlă a „las că merge şi aşa”-ului, comoditatea dezolantă cu care dăm din umeri şi niciodată nimic nu pare să fie treaba sau responsabilitatea noastră.
Apoi mi-am amintit de Gheorghe Lala – oare câţi mai ştiu despre cine vorbesc? – şi de mii anonimi care se trezesc în fiecare dimineaţă şi îşi fac treaba pur şi simplu, firesc, în normalitate, fără zarvă, fără obişnuitul senzaţional şi fără gălăgioasele lumini de rampă ale lumii tabloidizate în care trăim.
Dar tot din normalitate aruncăm peturile de plastic după golire la colţul blocului sau tăiem pădurile fără nicio jenă.
Istoria o facem noi. Şi când facem ceva şi când nu facem nimic. Dar ce o să le povestim nepoţilor?
„O bună parte din presa românească de azi mă face să mă simt prost. Păi, aşa şi eşti, Cetepulea! au şi sărit cretineţii, după lectura acestei prime propoziţii. Mă simt prost, adică mă simt jenat, mi-e ruşine că mă numesc gazetar în România, stimaţi cretini ai netului. Şi asta pentru că nu sunteţi nici mai proşti, nici mai lipsiţi de caracter decât mulţi, din ce în ce mai mulţi, dintre colegii mei de breaslă – gurnaliştii.” Tudor Popescu a fost elegant, cei despre care vorbeşte sunt curnalişti, nu gurnalişti! Ha ha ha.
N-am mai citit de mult ziare, cam din motivele amintite de Tudor Popescu, cum nici televizorul nu l-am mutat de pe Cartoon Network. Mi-am luat mouse-ul în dinţi şi m-am înfit în browser… 🙂
Tot din Gândul am aflat că: „Elena Udrea este cea mai vizibilă femeie din blogosfera românească, conform unui barometrului realizat de ZeList, care acoperă perioada 10 decembrie 2008 – 10 martie 2009.”
N-am mai trecut prin blogul doamnei Udrea de ceva vreme, am intrat acum, dar zău dacă e mare lucru de citit. Atacurile deja plictisitoare la adresa PSD-ului, ce sunt uşor stupide, având în vedere logodna de ciolan la guvernare… Dacă Udrea este etalon, stăm prost. În paginile cu anunţurile de escorte am citit chestii mai interesante! Ha ha ha!
Tot Udrea este-n prim-plan şi-n Jurnalul Naţional . „Virgil Cârstea, regele parcurilor din Capitală, detronat de primarul Sorin Oprescu din boiereasca poziţie, a fost înscăunat de Elena Udrea la SC Mamaia SA, unde acţionar majoritar este Ministerul Turismului.” Cârstea este celebru pentru şmenurile cu spaţiile verzi din capitală, cum a fost şi mânăreala de la Ştrandul Moghioroş. Zilele trecute, Virgil Cârstea a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al SC Mamaia SA, unde acţionar principal al societăţii este tot Ministerul Turismului. Să vedem ce pun la cale, litoralul e mai lat ca ştrandul! Ha ha ha! Sunt lucruri care la noi nu se schimbă niciodată: cum este rotarea cadrelor…
Din Ziua am aflat că Geoană şi-a tras şi el o Udrea. Acum înţeleg şi de unde romantismul cu pajiştea şi strânsul de ghiocei în sufletul preşedintelui PSD! Da’ să vedem ce spune Mircea despre bruneta menită să combată blonda: „Dragi colegi si dragi prieteni, sunt bucuros sa o salut pe cea pe care o sa o vedeţi in multe clipuri publicitare, pe Magda Bistriceanu, mama a doi copii, are 37 de ani, e frumoasa foc.” Muza din Kiseleff e în cărţi din 2007 şi a semnat anul trecut un contract până în 2010 cu social-democraţii. Chiar dacă nu toţi şefii de la PSD sunt extaziaţi de doamna-n cauză, poate vedem şi noi o bătaie-n noroi între Udrea şi Bistriceanu… Tot a fost tare seacă campania trecută.
Alt titlu din Gândul peste care n-am putut să trec cu vederea: „Patriarhia Română pledează pentru menţinerea lui Dumnezeu la liceu”. Mi-a crescut tensiunea brusc! Nu, n-am nimic nici cu biserica, nici cu ortodocşii. Chiar nimic. Mai mult, chiar am atâta bun simţ să nu mă piş pe nici un locaş sfânt cu toate că uneori după trei beri mă abţin cu greu.
Treaba stă aşa, abia-abia l-au strecurat înapoi în manuale pe săracul Darwin, se dau bătălii mari ca să nu se reducă şi mai mult orele de sport când pe stradă văd tot mai mulţi copii obezi de atâta McDonalds şi Coca-Cola, programa şcolară este depăşită şi nu e nici un secret că şcoala nu-ţi foloseşte la nimic, nu te învaţă nimic practic şi nu te pregăteşte nici pentru viaţă, nici pentru carieră, dar vine biserica şi-şi împinge preoţii la catedre. Am tot spus, biserica să-şi vadă de oile ei! Nu-i treaba bisericii nici programa şcolară, nici microcipul din paşaport şi în general, să lase treburile laice în seama celor care de bine, de rău se ocupă de ele. Bunica mea, să se odihnească-n pace! a făcut şcoala catolică la Braşov unde predau călugăriţe. Din ce am înţeles, era o şcoală bună. N-am nimic împotrivă ca biserica, ortodoxă, catolică, musulmană, pe banii ei, bani din chetă, sau cutia silei, pardon, milei cum se spune, să construiască şcoli şi să umple pereţii cu icoane şi programa şcolară cu ore de religie, dar nu în şcolile de stat şi nu pe banii publici!
„În plină criză financiară, Serviciul de Protecţie şi Pază îşi construieşte, peste drum de Cotroceni, un sediu format din opt corpuri plus o biserică.” – anunţă Cotidianul. E bine, pentru biserică mă bucur în mod special. M-a certat cineva că Ceauşescu a dărâmat bisericile şi acum tre’ făcute altele noi că stau enoriaşii ca sardelele-n conservă şi noi fraierii în blocuri. Mda. O dată pe an, de Paşti, eventual… În Rahova din capăt, până-n Unirii la Mitropolie, doar la şosea sunt 3 sau 4 biserici. Dacă stau să mă uit sunt cazinouri, farmacii, bănci şi biserici. Şi saloane de masaj, da’ acelea nu sunt tot timpul la vedere. Dacă vrei să cumperi ac şi aţă, ai bulinat-o!
Din Evenimentul Zilei am aflat că o să împrumutăm circa 20 milioane Euro de la F.M.I. timp în care o cincime din companiile din România iau în calcul să-şi reducă numărul de angajaţi. Problema cu împrumutul este că trebuie rambursat. Atâta timp cât stăm prost şi la capitolul de investiţii şi la producţie, iar vorba cuiva, ăla micu’, P.I.B.-ul nu se simte nici el prea bine, un împrumut luat aiurea, doar în ideea să fie, ajunge piatră de moară de gâtul nostru al tuturor. Tot repet că văd că unora nu le intră-n cap nicicum, statul suntem noi, contribuabilii.
Ne răcim gura, dar stăm cu mâinile în buzunarul călduţ. Dăm din umeri cu lejeritate, de multe ori spunem „Nu-i treaba mea”. Se întâmplă asta când vedem pe cineva cu mâna-n buzunarul sau geanta altei persoane-n tramvai, când un bărbat loveşte o femeie pe stradă, aiurea în tot felul de situaţii preferăm să nu vedem, să nu auzim, să nu spunem, să întoarcem capul şi să lăsăm privirea în podea.
Neimplicarea are efecte multiple. Azi el, mâine tu… viaţa este imprevizibilă. Cred că societatea, adică fiecare din noi, avem nu doar drepturi ci şi responsabilităţi. Dacă nu faţă de noi, măcar faţă de copii noştri.
Bat câmpii iar?
Voi face referire la câteva comentarii lăsate de un prieten, un şoricel.
„Poate era bine să te gândeşti (…)şi la faptul că vestul a acceptat aşa uşor prostituatele din est… o condiţie pe care se pare că au rezervato femeilor noastre mai degrabă fără nici un fel de scrupule ..nu în necunoştinţă de cauză…”
Întâmplător ( 🙂 ) am cunoscut câteva fete care au plecat ca dansatoare ba în Canada, ba în Italia. Unele ştiau exact la ce se înhamă, altele au picat în plasă din naivitate. Au fost fete care au reuşit să scape de contract, au reuşit să danseze doar, altele au ajuns la prostituţie. Fiecare fată o poveste. Nu toate poveştile au „happy end fericit”…
Există reţele bine puse la punct. Victime sigure sunt fetele de la ţară sau din zonele foarte sărace. Primesc un contract de dansatoare, pare şansa vieţii lor. Îşi fac rodajul într-un club mai jerpelit în provincie, apoi sunt mutate într-un municipiu mai luminat sau într-un club din capitală. Rămân acolo sau sunt trimise la lucru în occident. Odată intrate în circuit este aproape imposibil să scapi.
Cum spuneam şi în postarea anterioară soluţia este prevenirea. Pedepsirea faptei în acest caz este o prostie, legalizarea nu ştiu în ce măsură o să rezolve toate problemele pe care le implică prostituţia.
Proxenetismul, forţarea unei persoane să se prostitueze, abuzurile, trebuie pedepsite şi încă în cel mai aspru mod posibil!
Este nevoie de educaţie, de informare, de măsuri sociale preventive. Aici, din păcate, statul dă rateuri. Sau şi aici. Dar nu vreau să mă repet.
Asistenţa socială face consiliere timidă, peştii nu privesc cu ochi buni abordarea „protejatelor” lor şi teama asistenţilor este firească. Poliţia este mituită, nu se implică sau dacă o face, o face doar formal.
De aici şi teama mea că legiferarea prostituţiei nu va aduce mari schimbări pentru fetele exploatate şi abuzate.
Fetele care aleg benevol prostituţia sunt o altă categorie, dar şi ele au dreptul la statut social, la asistenţă socială şi medicală.
Despre riscuri am vorbit deja în mare parte.
Un şoricel a mai spus un lucru care mi-a rămas în cap: „Poetic spus fiecare individ este o minoritate!”
Este un aspect cel puţin interesant. Într-o lume a globalizării, o lume în care tot mai mult tindem să devenim doar o faţă-n mulţime, un anonim pe internet sau aiurea, într-o lume în care devenim tot mai uniformizaţi şi standardizaţi sub presiunea modei, a trendurilor, a non-valorii impuse şi a consumismului exacerbat, cred că avem şi mai multă nevoie de „ciudaţi”, de nonconformişti, de rebelii fără cauză, de… profesiile liberale.
Avem nevoie de artişti şi avem nevoie de… prostituate. Nu, nu curve.
Da’ pe cine fac eu curvă?!
Curve sunt cei care ne mint în faţă, sunt cei care ar putea şi chiar ar avea obligaţia să facă ceva şi nu fac nimic, cei care ne vorbesc despre criză şi buget de austeritate, dar o fac cu un zâmbet larg îmbrăcaţi în costume scumpe şi elegante şi au nonşalanţa celor care în fapt nu au nicio apăsare, curve sunt cei care ne vorbesc despre moralitate, ne vorbesc despre căinţă din uşa jeepului…
Şi tot de la un şoricel: „O altă idee mai a dracului … e că toţi în capitalism suntem prostituate!… ce facem, toţi facem pe bani nu din convingere .. şi lasă urme!!”
Poate să pară o abordare abruptă, dar cred că este oarecum corectă. Capitalismul, moartea pasiunii. Ha ha ha!
Gata! Încă una şi mă duc! Ha ha ha! Mâine vă stresez cu altceva…ştiu sunt un nesuferit. „România se închide tot mai mult în sine fascinată bolnăvicios de o realitate care pare sincer o angoasă amplificată a unor fapte banale. Lipsa de interes în lumea din exterior, lipsa de interes faţă de lucruri care au un sens nu imediat local, şi mai ales principialitatea ortodoxa par a fi la rădăcina a ceea ce numim masochism. Personal o văd ca lipsă de curaj pe lângă o lipsă de interes în a da credit altor lucruri ce au o valoarea mai largă.”
„Sunt escortă ca să nu spun altceva şi asta e tot.
Studii: Liceu; Culoare ochi: Albaştri; Culoare păr: Şaten; Constituţie: Minionă; Înălţime: 150 cm;”
„Ţi s-a întâmplat să întorci capul după mine pe stradă şi nu ai avut curajul să mă abordezi? Acum ai ocazia să petreci momente unice de relaxare , într-un ambient ultracentral, printr-o comunicare intimă profundă, alături de o femeie de o calitate deosebită…
Studii: Facultate; Culoare ochi: Verzi; Culoare păr: Brunet; Constituţie: Slabă; Înălţime: 173 cm;”
„BUNĂ SCUMPULE NUMELE MEU ESTE ROXANA ŞI SUNT O DULCICĂ…TE AŞTEPT ALĂTURI DE MINE ÎNTR-O LOCATIE DE VIS…UNDE VEI AVEA PARTE DE CLIPE DE NEUITAT ŞI SENZAŢII TARI…MAI AM ŞI O PRIETENĂ…kiss!”
Studii: Facultate; Culoare ochi: Căprui; Culoare păr: Blond; Constituţie: Aşa şi aşa; Înălţime: 170 cm;”
„Dulcică şi sexy… ofer clipe frumoase, doar domnilor şi cuplurilor educate şi generoase care au peste 30 ani. dacă nu ai peste 30 ani, te rog nu insista… mulţumesc!
Studii: Facultate; Culoare ochi: Căprui; Culoare păr: Blond; Constituţie: Slabă; Înălţime: 167 cm;”
„Nimfomană, nonconformistă şi fără prejudecăţi, îmbin plăcutul cu utilul, contactează-mă şi nu vei regreta!
Studii: Facultate; Culoare ochi: Căprui; Culoare păr: Blond; Constituţie: Aşa şi aşa; Înălţime: 170 cm;”
Fără prejudecăţi, cred că din acest punct ar merita să purtăm discuţia. Prostituţia există cu sau fără voia noastră, dar din moment ce există ofertă înseamnă că există şi cerinţă pentru aceste servicii. Şi sincer, nu văd nimic rău în toate acestea. Sexualitatea face parte din firea omului, din normalitate, dorinţele sunt menite să fie satisfăcute… sau curiozitatea.
Locuiam la Budapesta şi într-o zi am sunat la un „serviciu de escorte”. Am găsit anunţul într-o revistă, am ales o fată din câteva zeci de fotografii şi pe baza descrierii. Am stabilit ora şi cu punctualitate de ceas Elveţian a sunat soneria uşii mele. Pe prag era un tip tânăr, jovial şi fata, îmbrăcată sumar dar elegant, zâmbitoare. Am achitat tariful destul de piperat, tipul a spus că revine într-o oră după fată şi a plecat.
Recunosc, mă simţeam stânjenit şi aveam emoţii. După o conversaţie politicoasă fata a făcut un duş şi s-a întors goală din baie. Era frumoasă…
Fiind mult mai rentabil să-ţi comanzi fata nu la oră şi pe noapte, am mai chemat-o de 2-3 ori. Am stat la poveşti, am ascultat Depeche Mode, i-am gătit, am făcut sex sau am dormit împreună pur şi simplu. Uneori mai vorbeam la telefon – mi-a lăsat numărul ei particular – şi de câteva ori ne-am întâlnit în oraş la o cafea. Cred că a fost o relaţie „no strings attached”, o experienţă pentru mine pe care nu o regret şi nu m-a deranjat nici faptul că am plătit-o de câte ori am sunat şi am chemat-o de la firmă. Nu a fost o romanţă şi nici o aventură. Mă bucur că am cunoscut-o, că mi-a împărtăşit povestea ei şi că am petrecut ceva timp împreună.
off topics: (Până la urmă este anevoioasă relaţia unui bărbat cu o femeie, uneori ne este dificil să ne comportăm ca adulţi responsabili şi… să “scoţi” o fată în oraş la “suc” şi să o “abureşti”, tot bani costă…. hahahahaha! )
http://www.mariussuditu.ro/
Roxana, Alina, Corina, Dana, Diana, Alexandra, Delia sau Elena, fiecare în parte o viaţă şi o poveste.
Cred că există o dimensiune umană, unică în spatele fiecărui nume şi există problema socială care trebuie abordată şi tratată ca atare. Însă nu cred că este etic să abordăm subiectul strict tehnic fără să includem şi aspectul uman. Nu fac nici o pledoarie pro-prostituţie şi nu încerc nici o abordare romantică a subiectului.
A fost Ziua Femeii, am văzut la televizor femei de succes, femei de carieră, femei realizate. Rar sau aproape niciodată nu sunt prezentate femeile simple, muncitoare, gospodine, ţăranca care îşi munceşte pământul şi îşi îngrijeşte gospodăria zi lumină, nu vedem femeia de lângă noi, femeia obişnuită, femeia care trudeşte de cele mai multe ori mai mult ca ori care bărbat şi nu se vorbeşte nici despre… prostituate.
Şi chiar şi-n cazul prostituatelor se face o diferenţiere între fata de la Gara de Nord şi dama de companie dintr-un apartament luxos din centrul Bucureştiului… şi nu despre diferenţa de preţ vorbesc.
Pudoare? „Murdăria” măturată sub preş? Politica de struţ..?
Făţărnicie.
http://www.mariussuditu.ro/
PROSTITÚŢIE s.f. Faptă (infracţională) comisă de femeia care practică relaţii sexuale cu diverse persoane pentru a-şi procura mijloacele de existenţă. Casă de prostituţie = bordel. Viaţă dusă de o prostituată. Fig. Înjosire, degradare. – Din fr. prostitution. (DEX)
Legalizarea prostituţiei nu ştiu în ce măsură soluţionează şi problemele pe care le implică prostituţia.
Din cauza taxelor, evaziunea fiscală rămâne la un nivel ridicat în România şi în cazul „serviciilor” o contorizare reală a activităţii este practic imposibilă.
Există şi funcţionează saloanele de masaj şi serviciile de escorte.
Ce pot spera este ca fetele să beneficieze de asistenţă medicală, de asigurare socială şi medicală şi de un statut social normal.
Abordarea lui Emil Boc: „Nu ştiu dacă un lucru care nu este sănătos pentru societate trebuie neapărat încurajat” nu mi se pare o abordare corectă. Nu cred că legalizarea prostituţiei este tot una cu încurajarea ei.
Pe de altă parte, la cum se aplică legislaţia la noi, legalizarea prostituţiei poate că nu o să îmbunătăţească ci din potrivă, o să înrăutăţească situaţia. Proxenetul va devenii peste noapte întreprinzător manager…
http://www.mariussuditu.ro/
PROXENÉT, -Ă, proxeneţi, proxenete, s.m. şi f. Persoană care mijloceşte prostituţia, care îndeamnă sau constrânge pe cineva să practice prostituţia (pentru a trage foloase materiale personale); codoş. – Din fr. proxénète. (DEX)
Cu toate acestea, fetele se expun tot timpul unui anume risc, ele într-un fel sau altul trebuie protejate şi strict fizic, nu doar social şi medical.
Şi n-am vorbit despre fetele care sunt constrânse, sunt forţate să se prostitueze. De alte persoane sau pur şi simplu de situaţie, de starea de fapt din societate…
Sau fetele dependente de droguri care ajung să se prostitueze pentru încă o doză….
http://www.mariussuditu.ro/
„O tânără din Constanţa, care-şi face veacul pe şoseaua de centură a Focşaniului în căutare de clienţi, a ajuns la Spitalul Judeţean cu traumatism cranio-cerebral, mâna dreaptă fracturată şi multiple plăgi şi contuzii toracice şi faciale, după ce a fost bătută cu bestialitate de un „peşte”. Seigean Iasar, în vârstă de 23 de ani, susţine că la sfârşitul săptămânii a fost sechestrată, jefuită şi bătută cu ranga…” (Ziarul de Iaşi)
„O tânără din Timişoara, care-şi făcea veacul prin zona Gării de Nord, în căutare de clienţi, a fost bătută cu ferocitate de ”peştele” ei. Tânăra, de 28 de ani, a fost scoasă din mâinile agresorului de poliţiştii comunitari. Scăpată de furia bărbatului, pe jumătate goală, femeia a încercat să se sinucidă. Agenţii au prins-o în momentul în care ea era la un pas de a sări în Canalul Bega.” ( Timiş Online)
„Un bărbat din Petroşani a fost arestat ieri, după ce a bătut şi a încercat să violeze o femeie care îşi oferea serviciile sexuale pe centura municipiului Petroşani. După ce a lovit-o pe prostituată, agresorul i-a luat banii şi telefonul. Femeia a ajuns la spital cu mai multe traumatisme.” ( Ştiri Locale)
„Autorităţile italiene au descoperit, în nordul Italiei, la periferia oraşului Ferrara (regiunea Emilia – Romagna), cadavrul unei prostituate românce de 19 ani, care se pare că a fost omorâtă în bătaie şi arsă.” ( Ziare)
http://www.mariussuditu.ro/
BISERICA. Atitudinea socială a bisericii, implicarea ei în toate subiectele de la paşapoarte la icoanele atârnate în şcolile publice este o reminiscenţă feudală. Biserica „suge” bani frumoşi de la bugetul de stat, adică din buzunarul nostru, al contribuabililor indiferent de religie, dar statul nu poate controla utilizarea banilor de către biserică. Nici a banilor, dar de exemplu, nici a pădurilor retrocedate către biserică unde se produc adevărate dezastre ecologice…
Biserica pe bani publice se aruncă în proiecte megalomane cum este şi Catedrala Mântuirii Neamului, intervine în politic şi social în mod absolut nejustificat, dar prea rar şi prea puţin se implică la modul „creştinesc” în viaţa pricăjită a enoriaşilor.
Parcă avem o tradiţie în a împrăştia banii aiurea. În locul amintitei Catedrale, în actualul context social şi economic, cred că ar fi şi mai creştinesc şi mai util să înfiinţeze cantine pentru săraci, refugii pentru bătrâni şi nevoiaşi, aziluri şi orfelinate, de ce nu, şcoli.
Nici legalizarea, nici ignorarea subiectului nu sunt soluţii.
Ca şi în cazul infracţiunilor, nu pedepsele rezolvă problema ci prevenirea. Acest lucru implică măsuri sociale şi educaţie.
Nu ştiu câte din acele fete chiar au facultate, dar cum sunt taximetrişti cu facultate, cu siguranţă sunt şi prostituate cu studii superioare…
Constat încă o dată că avem un stat impotent.
Şi constat că închidem ochii sau întoarcem capul de foarte multe ori…
Rămâne votul deschis şi aştept opiniile voastre. Ador să fiu înjurat.
Să se sau să nu se? Adică legalizeze. Evident opinia cea mai zgomotoasă o să o aibă tot Biserica. Biserica se ocupă de paşapoarte, de învăţământ, la prostituţie clar o să aibă o pâine mare de halit. După o scurtă pieptănare a subiectului prin Google am şi găsit două site-uri contra: Anti-Prostituţie şi Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate pe – unde altundeva? – Creştinism Ortodox .
Este clar, şmecherii stau pe bară cu bordelurile gata amenajate şi aşteaptă mutarea politicienilor. Evident, bordelurile funcţionează bine merci la negru, clientul este mulţumit, nu există control medical, dar există prezervative, nu se plătesc taxe, dar toată lumea îşi ia partea. Pentru fete cred că este cel mai nasol, dar cine se gândeşte la fete? Aşa le trebuie, curvele dracului! – vor spune mulţi. Bleh!
Dacă noul Cod Penal trece de hăţişul Parlamentar ne-ciuruit cum păţesc mai toate legile, s-ar putea să avem şi prostituţia legalizată în doi-trei ani. Ideea ar fi pe de o parte să se recunoască prostituţia ca meserie şi să se reglementeze atât din punct de vedere medical cât şi financiar, pe de altă parte se doreşte eliminarea proxeneţilor. Pe hârtie sună bine, practica ne omoară!
[polldaddy poll=1439857]
(legat de vot, prefer să citesc şi argumente… eventual. chiar şi sub anonimat.)
Legalizarea prostituţiei nu elimină nici riscurile îmbolnăvirii, nu cred că toate fetele vor fugii să-şi plătească impozitele când la ce taxe şi impozite avem toată lumea jonglează cât poate legislaţia să plătească cât mai puţin şi nici proxeneţii nu ştiu cum vor fi identificaţi şi eliminaţi.
Cum se vând ţigările netimbrate în toate pieţele, aşa o să rămână şi fetele din faţă de la Gara de Nord…
Prostituţia nu este o meserie uşoară sau plăcută. Cine spune că se fac banii uşor cu curul, merită să încerce. Vai de curul lui! Ha ha ha!
Serios vorbind, cred că este o meserie riscantă: te expui şi unor posibile boli, nici nu ştie o fată ce client îi intră pe uşă sau unde nimereşte într-o deplasare. Astfel, peştele se transformă în bodyguard şi nu se schimbă nimic… De acest „nu se schimbă nimic” mă tem cel mai mult. Deja abordarea lui Emil Boc este cel puţin dubioasă…
Ce zice premierul? „Nu ştiu dacă un lucru care nu este sănătos pentru societate trebuie neapărat încurajat de dragul de a face bani. Societatea românească nu ştiu dacă este pregătită pentru o asemenea decizie şi nu aş vrea să preluăm formula lui Machiavelli «Scopul scuză mijloacele prin care trebuie să facem bani».” Boc nu doreşte legalizarea prostituţiei şi evident a găsit şi formula perfectă de a arunca castana fierbinte: v-a consulta Biserica Ortodoxă Română. Calule, vrei ovăz? Sau „nu-i aşa că nu…”
Şi când vorbim despre prostituţie, cred că discuţia trebuie pornită de la educaţie şi de la problemele sociale care împing o fată să calce pe acest drum. Ca şi în cazul infracţionalităţii, nu pedepsele, nu întărirea şi înmulţirea forţelor de ordine este soluţia ci ar trebuii să ne concentrăm asupra prevenirii fenomenului. Nu vorbesc despre eradierea ei… ci aducerea ei într-un cadru… normal. Ignoranţa nu conduce nici în acest caz nicăieri…
Domnilor, aţi fost vreodată la o prostituată? Eu recunosc, da, am fost.
Până una alta, internetul, mica publicitate şi cluburile sunt pline cu fete. Cauţi o escortă, mergi la un „masaj”, piaţa există şi funcţionează. Nereglementarea ei încurajează traficul cu fiinţe vii şi exploatarea unor fete care merită şi ele o soartă mai bună… şi în spiritul momentului, merită şi ele un zâmbet şi o floare.
Mereu rămân lucruri nespuse. Unele importante, altele haioase, iarăşi altele uitate pur şi simplu.
La mesajul de ieri spunea o Doamnă/Domnişoară: „Mulţumesc mult pentru floare. Poate nu crezi, dar e prima floare pe care o primesc pe ziua de azi. Şi cred că singura…” Nu pot să cred! Şi nu a fost singura persoană care a spus asta. Încă nu m-am dumirit dacă este vorba de nepăsare sau nesimţire…
Aşa mi-am amintit de Braşov, de Schei unde am stat o vreme şi unde mai tot timpul vedeam femeile cum cară sacoşele de la piaţă, cum urcau dealul anevoios, singure sau pe lângă ele cu bărbatul cu mâinile-n buzunar sau fumând nepăsător. Apoi mi-am amintit de o altă fază din tramvaiul 32, a urcat un tip cu o tipă, tineri, tipul cu mâinile tot în buzunare, fata căra o geantă mare de voiaj şi o sacoşă. Băiatul (de băiat) a văzut un loc liber, s-a înfipt cu viteza luminii, s-a trântit pe scaun şi şi-a scos telefonul mobil şi a început să butoneze. Fata a stat lângă el în picioare şi cu bagajele-n mână. Au coborât la Gara de Nord… Un voiaj de vis…
Poveşti mărunte, poveşti de lângă noi. Cotidianul aşa cum este, nefardat, cu cearcăne la ochi şi cu uşor damf de brânză cu ceapă.
Naturaleţea cu care aruncăm biletul perforat după coborâre pe jos se reflectă în naturaleţea cu care se defrişează bezmetic pădurile din toată ţara. Adică nu prea ne putem înjura conducătorii atâta timp cât sunt la fel ca noi, atâta tot, joacă cu mize mult mai mari. Nu poţi pretinde de la alţii lucruri pe care nici tu nu le ai sau nu le faci. Ei bine da, unii pot, dar intrăm în alte poveşti!
Doamnelor şi Domnişoarelor, vă ofer şi astăzi o floare, să fiţi iubite şi să aveţi o primăvară senină şi frumoasă. Eu vă respect şi vă ador în continuare cu încăpăţânare.
Apropo de „nu rupeţi florile”, Geoană visează să culeagă ghiocei în grădina de la Cotroceni. Vise plăcute prostănacule! Ha ha ha! Nu pot să cred! Adică ţara-i praf şi Geoană vrea să culeagă floricele! Vă zic eu, nici pe el nu o să-l vedem cărând sacoşele de la piaţă!
Întâmplător am auzit la radio-n autobuz ieri o dezbatere despre cursa pentru Cotroceni. Ce m-a surprins (sau nu chiar) a fost faptul că toate partidele căutau un contra-candidat pentru Băsescu, analizau şi schiţau presupusul portret robot al celui care ar putea să-l bată pe marinar. Idiot cum sunt, mie mi se pare nefiresc. Adică ideea e să-l bată cineva pe Băsescu sau să avem un preşedinte capabil, responsabil, o persoană adecvată funcţiei? Este cam aceeaşi situaţie ca şi cu alegerile pentru Parlament: toţi vorbeau despre preluarea puterii, nimeni despre guvernare şi asta se şi vede acum în fapt: bugetul s-a făcut anapoda, banii s-au împărţit după interese şi criterii politice şi aşa zisele măsuri anti-criză sunt simple cârpeli de moment, nici acum nu există o viziune generală şi o strategie pe termen lung pentru remedierea problemelor care macină toată societatea şi tot sistemul românesc.
Lucrurile nu stau pe roze nici în dreapta, nici în stânga. PSD se agaţă de Geoană sau Năstase, nici unul din cei doi nu prea se bucură de popularitate sau aprecierea electoratului. În dreapta, la liberali, îl avem pe Crin Antonescu şi pe Tăriceanu. Tăriceanu niciodată n-a sărit în sondaje de 25%, şanse să ajungă la Cotroceni sunt minime iar Antonescu nu este nici măcar prezent în conştiinţa şi ochiul public. Habar n-am ce strategi şi ce şefi de campanie au partidele, dar suntem deja în martie şi încă nimeni n-a desemnat un candidat, de promovarea acestuia nici nu poate fi vorba! Sunt doar două posibilităţi: 1. nimeni nu s-a gândit serios că ar putea să-l învingă pe Băsescu, 2. cei din fruntea partidelor nu sunt doar incompetenţi, dar sunt şi proşti şi rupţi de realitate.
Ar mai fi şi o a treia variantă, dar nici nu vreau să mă gândesc! În secret toţi speră ca Oprescu (candidatul surpriză independent) să-i fure fotoliul pe ultima 100 de metri lui Băse. Un bătrânel amorţit şi adormit ne lipseşte de la Cotroceni! Autostrăzi tot nu o să avem, da’ poate de Crăciun anul acesta, Oprescu ne trage un cârnat de la Baia Mare la Constanţa…
Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial în 1975, de către Naţiunile Unite şi a fost adoptată de majoritatea ţărilor.
Prima oară Ziua Femeii a fost sărbătorită la 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Aceea dată a fost aleasă de femeile germane pentru că în 1848, în urma unei revolte, regele Prusiei a fost forţat să promită adoptarea unei serii de reforme, printre care şi introducerea votului pentru femei.
Nu-mi plac florile rupte, nu-mi plac florile tăiate, nu-mi place distrugerea, violenţa şi moartea inutilă, lipsită de sens. Aşa că vă ofer aceste flori:
Iubesc femeile. În fiecare zi, nu doar de 8 martie, 1 aprilie sau 31 decembrie sub vâsc. Le iubesc şi le respect. Pe toate şi în fiecare zi. Pe toate, nu doar pe cele pe care le aburesc sau cu care ajung în pat. Indiferent ce ochi frumoşi are avea, nu contează ce discuţii interesante sau amuzante avem cu ele, în final tot în pat vrem să ajungem. Toţi. Dar nu despre asta vroiam să vorbesc! Mereu bat câmpii, ha ha ha!
Vorbeam despre lucrurile simple, banale, normale. Să cedezi locul în tramvai unei femei, să-ţi speli singur ciorapii şi farfuria din care tocmai ai mâncat, să cari sacoşa de la piaţă. Să o asculţi, chiar de asta uneori este cel mai greu şi poate dura şi ore… ha ha ha! Asta înseamnă să iubeşti femeia. În fiecare zi. Oferiţi un zâmbet femeilor din viaţa voastră. Zilnic.
La Mulţi Ani Doamnelor şi Domnişoarelor, vă iubesc!
“There’s a part of me in chaos that’s quiet
And there’s a part of you that wants me to riot
Everybody needs to cry or needs to spit
Every sweet-tooth needs just a little hit Every beauty needs to go out with an idiot ( ha ha ha! 🙂 )
How can you stand next to the truth and not see it?
Change of heart comes slow..
It’s not a hill it’s a mountain
As you start out the climb
Do you believe me or are you doubtin?
We’re gonna make it all the way to the light
But I know I’ll go crazy if I don’t go crazy tonight…”
Lumea s-a schimbat. Computerul şi internetul a schimbat radical omul. Menite să susţină o comunicare şi o informare mai eficientă, parcă lucrurile au luat o întorsătură diametral opusă. Nu este singular cazul în care constat că omul reuşeşte să-şi dea cu ranga-n cap, cu băţul în baltă sau cu mucii în fasole.
Nici cum poţi abandona viaţa în favoarea Second Life-ului nu prea pot să înţeleg. Sexul în favoarea sexului virtual. Atingerea pielii s-o dai pe…tastatură. Ne-am rătăcit?
Slalom printre vise? „Zi de zi, într-o lume mică şi murdară aşa cum o ştii…” Colectăm ID-uri de Mess, adrese de mail, fotografii sau ne zâmbim jovial pe web-cam. Stupid? Trăim tot mai mult o imitaţie de viaţă şi comunicăm prin semne, emoticoane.
bucurie: : ) – 🙂 şi tristeţe: : ( – 🙁
Am auzit o ştire la radio acum două-trei săptămâni despre drogurile digitale. Nişte fişiere audio care induc stări halucinogene. Nu mai „bagi în vene”, bagi la căşti. Ce mai urmează?
Luna agăţată într-un colţ de umbră, mă sărută, se coboară, mutilată pare acuma cum pe străzi agale umblă.
Îmi face semn discret cu mâna, îmi şopteşte ultima oară…
Rătăcesc împiedicat prin gândurile mele, cuvintele se leagă şi se destramă în voie…N-am să le aşez pe foaie: am un blog, le las în ploaie. Când totul pare fără sens şi-n ceaţă, scormonesc un fir de aţă, mă agăţ, ies pe fereastră, strig tăcut: viaţa-i albastră…
Dar altceva vroiam să spun! Vroiam să spun că vreau să ţip, vreau să respir, vreau să adulmec parfumul teilor, vreau să mă preling pe pielea ta, chiar daca habar n-am cine eşti Tu, vreau să vrei şi să mă vrei, vreau să nu ne mai strecurăm printre cuvintele cu grijă alese, vreau să ne jucăm, să ne excităm şi apoi să râdem, vreau să-mi iau viaţa înapoi, vreau să îţi dau viaţa înapoi, vreau să te vreau din nou şi din nou, să te las, apoi să te strâng în braţe, să plec fluierând şi să mă opresc tresărind la colţ, vreau să plâng, sunt băiat mare! şi să râd când îmi amintesc de lacrimile dulci amare, vreau să bem cafeaua seara împreună şi să nu mai mergem la culcare, vreau tot, vreau acum, vreau şi ce nici n-am vrut vreodată!
Am un vis, ascuns într-o batistă, o am tot timpul într-un buzunar ferit, cred că visul e o larvă şi mai cred că o să zboară…
“Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! – Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!”
(Cântarea Cântărilor, versetele 1,2 şi 3, Vechiul Testament)
Sunt viu. În micul meu univers. Respir şi visez cu ochii deschişi. Dau albul la o parte şi dedesubt eşti…tu. Vie. Visez?
