“The time has come/To say fair’s fair/To pay the rent/To pay our share/The time has come/A fact’s a fact/It belongs to them/Let’s give it back/How can we dance when our earth is turning/How do we sleep while our beds are burning”. Well, if you didn’t sung this song ever, if you don’t memorized this lyrics long time ago, really man, where do you lived? And even if we’re in 2011 everything is still goddamn actual. I can go further with “Put down that weapon or we’ll all be gone/You can’t hide nowhere with the torchlight on/And it happens to be an emergency/Some things aren’t meant to be/Some things don’t come for free” or “Your dreamworld is just about to end” and Peter Garrett seems to had back than a magic crystal ball.
It’s not fair, rather productive, to compare an apple to a kiwi, neither one band to another, but Midnight Oil was always what R.E.M. never could and never will be. If the uncertain label of “politically correct” is really applicable for any band, I would name Midnight Oil without any hesitation. And they were “Rockly correct” as well. Read more Midnight Oil – Diesel And Dust (1987)
Author: brushvox
Kreidler – Tank (2011)
While the British scene still suffers the trauma of The Beatles or even worst, uninspired kids are sweating reproducing the riffs of Iron Maiden from the 80s, the originally humorous term of “Krautrock” still bring to the surface interesting products. Bands like the two fraction of Faust released very intense materials lately, “Faust is Last” last year from the group of Jochen Irmler, Lars Paukstat, Steven W. Lobdell, Michael Stoll and Jan Fride and this year Jean-Hervé Péron and Zappi W. Diermaier with contribution from British artists Geraldine Swayne and James Johnston released “Something Dirty”.
Kreidler was founded in 1994 in Dusseldorf and they combines electronic and analog instruments to create a blend of Post Rock with Electronic Music. Maybe their not at the same level of creativity as Tangerine Dream, Faust, Can, Amon Düül II or Ash Ra Tempel, but still, their tenth album is a nice intercourse in the good old Krautrock traditions and holds some interesting moments for the listeners. Read more Kreidler – Tank (2011)
Eva
În Ebraica veche “mesia” şi “şarpe” erau acelaşi cuvânt. Gândiţi-vă. Este posibil ca Eva (“cea vie”) să-l fi scos în fapt pe Adam (“praf”) din întuneric oferindu-i fructul interzis din Copacul Cunoaşterii la îndemnul Salvatorului? Ipoteză periculoasă. Ne răstoarnă toate conceptele şi… prejudecăţile. Nu ştiu dacă lucrurile stau aşa ori ba, ştiu însă că nu pot să fiu atât de tâmpit să exclud oricare posibilitate înainte de a mă pronunţa. Mă tot întreb de ce secole la rând biserica a insistat pe ideea “crede şi nu cerceta”. Ce ne ascund în fapt? Şi de ce? Noul Testament în versiunea sa unanim acceptată este o colecţie de texte selectate şi cenzurate. Clericii au decis ce trebuie şi ce nu trebuie să cunoaştem. Biserica ani de zile a susţinut că Pământul este în centrul universului (şi singura planetă), a afirmat cu vehemenţă că Pământul este plat… Read more Eva
Între bine şi rău
Pentru a determina poziţia unui obiect în spaţiu este nevoie de două puncte de referinţă. În cazul omului aceste două puncte sunt binele şi răul. Suntem educaţi să alegem între bine şi rău, suntem învăţaţi să alegem binele. Dar ce ne facem dacă descoperim că nu există bine şi rău, cele două “lucruri” în fapt sunt unul singur? S-ar creea un dezechilibru? Am fi oare pierduţi?
Între bine şi rău – sau ceea ce presupunem că ar fi binele şi răul – suntem doar noi, singuri, goi, aşa cum nu ne vede nimeni, ba nici noi nu vrem să ne vedem. Avem nevoie de bine şi de rău ca să identificăm în vre-un fel sau este doar sofism şmecher?
Fiecare fiinţă este singulară şi absolut unică. Conceptul de “bine şi rău” ne grupează, ne poziţionează în turmă. Suntem învăţaţi să fim buni şi să fim mai buni. Mai buni decât copilu’ vecinului, mai buni decât colegul de bancă, mai buni decât colegul de muncă. În fapt tot ce suntem învăţaţi şterge şi estompează din tot ceea ce suntem. Read more Între bine şi rău
Nord – Nu mă face să mă ridic la tine! (2009)
[bandcamp album=3084324757 bgcol=050505 linkcol=bb428f size=grande3]
“Utilizările neautorizate ale acestei înregistrări prin copiere, închiriere, împrumut, prezentare publică sau transmisie radio / TV se pedepsesc… e căcat, nu e mă, n-ai treabă, e ok. Toate piesele au fost înregistrate în dormitor la Zoné.” 😀 Şi pot fi descărcate gratuit de pe pagina Bandcamp al artistului.
Ne-am obişnuit să identificăm Hip Hop-ul românesc cu Paraziţii, Puya, etc, dar ca şi-n Rock, există un underground “anonim”, dar cu atât mai viu. Am ascultat Read more Nord – Nu mă face să mă ridic la tine! (2009)
Viaţa secretă a păpuşilor gonflabile
Au păpuşile gonflabile o viaţă secretă? Este întrebarea asemănătoare cu cea legată de frigider: ce se întâmplă înăuntru după ce închizi uşa, se stinge beculeţul, oare cum se împacă cutia cu margarină cu iaurtul sau roşiile, cine este şeful?
Pe site-ul Ego.Alter-Ego am dat de povestea păpuşilor gonflabile. 🙂 Ce fac “fetele” când le lăsăm singure ascunse-n cutie, închise-n dulap, eventual îngrămădite sub pat? Bine, băiat de modă veche – şi cult 😀 – mi-am amintit inevitabil de Blade Runner şi faţa lu’ Rutger Hauer, dar mai ales de Daryl Hannah (în ’82 avea 22 de anişori) – dar cei mai “proaspeţi” poate o ştiu din “Kill Bill” – aka. Pris, în film fiind, cum se spune: “basic pleasure model”. Read more Viaţa secretă a păpuşilor gonflabile
Does It Offend You, Yeah? – Don’t Say We Didn’t Warn You (2011)
Three years I waited for the second DIOYY? album and now I can breathe realesed: it was worth it. The exuberant energy, the pumping life, their pulse that is entirely lacking in many other products lately, is still there and still alive . Maybe even edgy and crushing. The incendiary mixture of Dance Punk, Indie Rock, New Rave and Synthpop works flawlessly and this time, the boys delivered 10 excellent songs and a perfect album.
Established in Reading in 2006 by James Rushent – vocals, bass guitar, guitar, synthesizers and Dan Coop – synthesizers, the formula was completed with Rob Bloomfield – drums, bass, guitar, synthesizer, backing vocals, and in 2007 the band was joined by Morgan Quaintance – guitar. Their debut album was released in 2008, and “You Have No Idea What You’re Getting Yourself Into” climbed to number 48 of the British album charts. Read more Does It Offend You, Yeah? – Don’t Say We Didn’t Warn You (2011)
Boris with Merzbow – Klatter (2011)
Boris is probably the best known name in the area of the experimental music in Japan. The band formed in 1992 in Tokyo and since 1996 released 17 albums and collaborated with dozens of artists on various projects. Last time they worked with Ian Astbury (from The Cult) on “BXI” last year. Merzbow is the stage name of Japanese Masami Akita inspired by the artwork entitled “Merzbau” by the German artist Kurt Schwitters, and Akita since 1979 is involved in all sorts of musical experiments and avant-garde projects of Noise and Dark Ambient music, he released more than 350 recordings since.
It’s no way that a collaboration between Boris and Merzbow not to work out at least interesting. Read more Boris with Merzbow – Klatter (2011)
Mountain Man – Grief (2011)
In a world where everyone trying so hard to be “post” something, anything, it is refreshing to find an album, a band, which is something pure, simple and straight. In this case angry Hardcore, in the very charming old school way, directly from the kidneys, incisive and powerful.
Joshua Smith, Jesse Menard and Patrick Murphy pick up where Last Lights left off, and on this “Grief” we’ve got 17 very concise and convincing tracks. Interestingly, we have actually four pieces of “Denial”, 3 pieces of “Anger”, 3 pieces of “Bargaining”, 4 pieces of “Depression” and 2 of “Acceptance”. Exciting approach.
The songs have a duration from 46 seconds up to 2 minutes and 29 seconds. Very well done.
Excellent material, It’s been years I guess since I didn’t heard something good as this in it’s gender. Read more Mountain Man – Grief (2011)
I Hate the Blues (Chill on the Hill Version)
Luni vă prezentam versiunea “Hardcore” la piesa “I Hate the Blues”, varianta imprimată cu Grigore şi Şerban (Oedip Piaf) la întâlnirea de sâmbăta. Îmi place mult acea abordare zgomotoasă, incisivă, mutarea ideii din zona Jazz/Chill într-o zonă Post Rock/Hardcore. DAR nu m-am putut abţine şi am “înşurubat” piesa şi în versiunea pe care am gândit/simţit-o iniţial. Ştiu, lumea (încă) mai vrea de la mine Metal, Hardcore, unii mă (mai) confundă cu “vocalu’ din Pansament” sau “solistu’ din Nation’s Slum”. Nu mai sînt acel tip, chiar dacă furia a rămas, cum a fost şi sâmbăta, mi-a prins la fix să urlu puţin. Însă piesa aceasta îmi place (şi) aşa. Mai “chill”. On the hill. Sau: singur, the fool on the hill. Szól a Blues, lefele húz… what the?!
