Aşa! În seara aceasta avem Read more Promo (moca) şi concerte
Monthly Archives: May 2010
Musaca şi macaroane
Mâncarea şi mai cu seamă gătitul nu este neapărat calea de a-ţi potoli foamea. Sau nu acesta este scopul exclusiv. Gătitul este un act de creaţie, dar asta nu înseamnă că musai să fie ceva sofisticat şi/sau complicat. Pentru azi am “combinat” o musaca şi un fel de macaroane cu brânză… 🙂 Read more Musaca şi macaroane
Eurovision 2010, Becksperience, varză
N-am urmărit porcărioarele din concursul naţional pentru Eurovision-ul de anul acesta, am aflat că a câştigat un oarecare Ovi şi Paula Seling. Pe Ovi îl bănuiam că e vre-unul din maneliştii cu nume de mezel, parizel, caltaboş, şuncă presată, dar văzând rezultatul final în dimineaţa aceasta am săpat puţin pe net şi am aflat că are cetăţenia Norvegiană şi aşa am înţeles de ce a fost strecurat el în competiţia pentru Oslo , că de mă întrebaţi, voce nu prea are, frumos nu e şi nu cred că IQ-ul are vre-o relevanţă.
Da’ să vedem premianţii:
01 – Germania – Lena – Satellite – 246 puncte
02 – Turcia – maNga – We Could Be The Same – 170 puncte
03 – România – Paula Seling & Ovi – Playing With Fire – 162 puncte
04 – Danemarca – Chanée & N’evergreen – In A Moment Like This – 149 puncte
05 – Azerbaijan – Safura – Drip Drop – 145 puncte
06 – Belgia – Tom Dice – Me And My Guitar – 143 puncte
07 – Armenia – Eva Rivas – Apricot Stone – 141 puncte
08 – Grecia – Giorgos Alkaios & Friends – OPA – 140 puncte
09 – Georgia – Sofia Nizharadze – Shine – 136 puncte
10 – Ucraina – Alyosha – Sweet People – 108 puncte
Lena. Pornită drept mare favorită, nemţoaica a câştigat detaşat concursul. Părerea mea este că n-are voce deloc. Dar deloc. Nu că eu aş avea cine ştie ce voce cutremurătoare, dar sincer n-o lăsam nici să facă proba de microfon la spectacole, ştiţi voi, clasicul şi enervantul: doi, zece, doi, zece, şa-se, şase. Ba, dacă juca în vre-un film porno Read more Eurovision 2010, Becksperience, varză
The Chap – Well Done Europe (2010)
Am dat peste gaşca aceasta britanică pur întâmplător.
Deşii activează de prin 2006 şi au deja la activ 3 albume, acesta fiind al patrulea.
La prima incursiune mi s-a părut un disc lejer de vară. Abordează un amestec de Indie cu Pop la modul cel mai minimalist şi lejer posibil, însă deloc superficial. O culoare aparte introduc prin utilizarea viorii (Panos Ghikas – bas, voce, clape, samplere şi vioară) şi al violoncelului (Johannes von Weizsäcker – chitară, voce, clape, violoncel), faptul că folosesc atât instrumente cât şi sintetizatoare şi samplere conferă avantaje certe. Cu toate acestea sunt extrem de aerisiţi, chiar zgârciţi cu sunetele, totul este redus la absolut strictul necesar.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9ZxnhIBsBdU]
Pe „Well Done Europe” lansat în data de 24 mai, avem Read more The Chap – Well Done Europe (2010)
Unitate! Noi cu noi, ei cu ei…
…şi-n final, după ce tragem linia, fiecare pe cont propriu şi foarte-foarte singur.
Am intrat pe o turnantă extrem de periculoasă, numită de unii cinic „curbă de sacrificiu”, lucru de altfel previzibil, ba chiar anunţat de multe voci de cel puţin de un an, ba chiar doi, cam de la momentul suspendării lui băse, dar ca de obicei poporul s-a dovedit surd şi orb la semne şi semnale. E drept, aceea suspendare a fost mult prea meşteşugită, artificială şi n-am susţinut-o nici eu, în opinia mea băse era obligat să demisioneze imediat după incidentul „ţigancă împuţită”, dar de ce ar fi făcut-o atâta timp cât în adâncul sufletului nostru toţi urâm ţiganii, bozgorii şi pe toţi ceilalţi în general şi aceste mici derapaje băsesciene în fapt i-au adus mereu plus de popularitate?
Acum lucrurile stau diferit, invocarea articolului 53 din Constituţie, cea privitoare la Read more Unitate! Noi cu noi, ei cu ei…
PS La Eu când vreau să fluier …
Am văzut cele 94 de minute, adică filmul. În două reprize: ieri vreo 60 de minute, restul azi.
Vorba de duh spune să nu judeci o carte după coperta sa, reiterat în secolul XXI, aş spune să nu judeci un film după trailer. Trailerul e de nota 10, filmul… hm. Noroc că-s sociofob şi implicit cinematografo-fob şi am îndurat vizionarea-n chiloţi, cu ţigara şi cafeaua la îndemână şi mişcându-mă după voie prin confortul căminului.
Nimic nu este întâmplător, aşa că Read more PS La Eu când vreau să fluier …
Stone Temple Pilots – STP (2010)
I-am cunoscut pe STP în ’93 prin intermediul clip-ului „Sex Type Thing” difuzat intens de MTV şi mi-a plăcut ce am văzut, auzit. Următoarele extrase de pe albumul de debut „Core” lansat în toamna lui ’92 – „Wicked Garden”, dar mai ales „Plush” şi „Creep” – aveau deja o amprentă mult prea pregnantă Pearl Jam şi mi-au lăsat impresia că am de-a face cu o trupă surogat, produsă la repezeală de industria muzicală pentru a încasa cât mai mult şi cât mai rapid de pe urma trendului Grunge ce a măturat piaţa la aceea vreme.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2sHY0kJG_KE]
Scott Weiland a copiat cu precizie maximă toate inflexiunile lui Eddie Vedder, trupa „costumată” în tipicele cămăşi cu pătrăţele a cunoscut extrem de rapid succesul, pomenitul album „Core” a fost certificat de către RIAA de 8 x Platină, a ajuns pe prima poziţie în Billboard Heatseekers şi până pe locul 3 în Billboard 200 fiind şi cel mai vândut material al formaţiei până-n prezent.
A urmat albumul „Purple” (1994) şi „Tiny Music… Songs from the Vatican Gift Shop” (1996), apoi o scurtă pauză între anii 1997 şi 1999 timp în care Weiland şi-a lansat primul material solo „12 Bar Blues”. Au revenit în 1999 cu albumul „No. 4” urmat în 2001 de „Shangri-La Dee Da” şi în 2002 au început lucrul la noul material Read more Stone Temple Pilots – STP (2010)
Eu când vreau să fluier, fluier
„După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, Silviu (interpretat de George Piştereanu) a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii… Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment i se poate întâmpla orice.” ( Cinemagia)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tqeTqmfjOOg]
După 17 ani, filmul lui Florin Şerban „Eu când vreau să fluier, fluier” a fost prima peliculă intrată în finala Berlinalei şi în condiţiile în care a concurat cu nume grele ca Polanski, Rob Epstein sau Jeffrey Friedman, filmul a câştigat două trofee: „Marele Premiu al Juriului – Ursul de Argint” şi Premiul „Alfred Bauer”. Read more Eu când vreau să fluier, fluier
între bine şi rău aleg…
agreabilul şi dezagreabilul. Sau cel puţin aşa era până acum doi-trei ani.
Acum opţiunile în cel mai bun caz pot fi între suportabil şi insuportabil.
Îmi pare rău să constat că lucrurile despre care am vorbit în ultimii doi ani încet-încet se adeveresc şi tot mai multe voci vorbesc despre criza sau agonia sistemului.
Şi problema – aşa cum o văd eu – este că în ciuda acestor evidenţe, măsurile Read more între bine şi rău aleg…
Cypress Hill – Rise Up (2010)
Sen Dog, Eric Bobo şi B-Real s-au întors. Le-a luat 6 ani. 🙂 Au avut ceva de furcă cu Sony Music – mă întreb care artist n-a avut? Au semnat cu Priority, în fapt tot un corporatist, face parte din grupul EMI… N-o fi chiar din lac în puţ, da’…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8spKRu5w7Gk]
Vremurile bune au apus. Veteranii au dispărut, par nişte dinozauri din secolul trecut, scena s-a umplut cu de-al de 50 Cent, vedeta e Eminem şi rebelul Fred Durst. Şase ani în umbră sunt o eternitate, poţi să spui că o iei practic de la zero. Read more Cypress Hill – Rise Up (2010)
