Despre concursul DigiPhoto şi câştigători, învinşi

Să încep elegant cu sfârşitul: felicitări câştigătorilor! Fără masă şi dans.
Doi: nu sunt fotograf şi nici măcar nu pretind că mă pricep la fotografiat. E drept, de prin clasa a VI-a am fost într-un grup foto la şcoală, făceam poze cu un aparat rusesc alb/negru şi evident manual, Smena se numea dacă nu mă înşel, am învăţat să developez filmul şi toate alea, dar sincer, am uitat tot şi habar n-am. Nu mă luaţi cu timpi de expunere că am senzaţia că mă înjuraţi şi fac urât! Ha ha ha! 😛
OK. Cu răspândirea spectaculoasă a aparatelor foto digitale nici nu mai e mare nevoie să-ţi baţi capul cu prea multe cunoştinţe tehnice. Cred – şi nu mă refer doar la fotografie ci la orice procesare digitală, fie imagine, fie sunet – că omul învaţă ce şi cât are nevoie şi foloseşte. La fotografiat dacă la un moment dat setările automate nu ne mai satisfac, cu siguranţă ne vom străduii să-i dăm „de cap” cu o setare manuală şi atunci fiecare se lămureşte care-i mersul cu luminozitatea, cu timpul de expunere şi cu toate celelalte.
Ce tehnica avansată nu poate înlocuii eficient este ochiul. Nici o cameră foto Nikon, Canon, Sony, Olympus, Fujifilm sau Panasonic nu o să vadă ceea ce este de văzut, nu o să găsească în locul nostru unghiul şi cadrul potrivit.
Să zicem trei. Nu cred că poate exista un concurs unde toţi participanţii să fie mulţumiţi cu rezultatul final. Toată lumea vrea să câştige, nu câştigă decât câţiva, fiecare din noi are vanităţi, suntem invidioşi şi egocentrici într-o măsură mai mare sau mai mică. N-am câştigat nimic şi n-am nicio problemă cu asta: cu obiectivismul relativ de care sunt capabil, afirm că am văzut câteva fotografii mai reuşite ca ale mele. Nici nu scriam probabil acest articol dacă nu vedeam câştigătorii pe de o parte, pe de altă parte, dacă puteam posta câteva comentarii pe situl concursului , dar – mirare mare – nu m-am putut loga nicicum, cu toate că – evident – am cont. Aşa că mă voi exprima aici. Nu cred că am frustrări ci opinii. Poate nesănătoase, dar nesănătos sunt şi eu, asta explică – dar nu scuză ha ha ha 😛 – eventualele opinii nesănătoase.

Ce mai vreau să spun este că a compara şi a ierarhiza arta este uneori un act criminal. 🙂 Din nefericire “pistolul” este la mulţi cu gândire gen Goebbels: “când aud despre cultură îmi vine să scot pistolul”.

Manipulare Digitală de Imagine

Locul 1: Anghel Andreea – [Titlu necunoscut]
Locul 2: Diana Felicia – Opreste timpul
Locul 3: Veronica Gradinariu – Studiu Renascentist

Anghel Andreea - Alba Iulea (?)
Anghel Andreea - Alba Iulea (?)
Diana Felicia - Opreşte Timpul
Diana Felicia - Opreşte Timpul
Veronica Grădinaru - Studiu Renascentist
Veronica Grădinaru - Studiu Renascentist

(Menţiuni: Andrei Radu Alexandru – Mr. Temptation Berechet Claudiu-Mihai – Ridica-te Mitu Adela Maria – Poison Morosan Ioana – Sadness Rusu Aliona – Sentimente)

Despre manipularea digitală nu e mare lucru de spus. Cei care cunosc dedesubturile Photoshop-ului ştiu oricum cum stă treaba iar cei care nu, habar n-au despre ce vorbim, aşa că… ha ha ha!
La această secţiune cel mai mult dintre câştigători mi-a plăcut „Studiu Renascentist” al lui Veronica Gradinariu. Este interesantă şi lucrarea câştigătoare, mi-a amintit de nişte secvenţe dintr-un video-clip Nine Inch Nails şi tot de un video-clip al lui Bjork. Marea problemă la manipularea digitală este că niciodată nu poţi să ştii ce a “luat” autorul gata prelucrat de undeva, ce a adăugat, ce a modificat el la o imagine…
Din categoria „loser” ( ha ha ha 😛 ) mi-a plăcut o imagină postată de Cattani (fără titlu) sau „Dreamsellers” al Ralucăi State.

Cattani - fără titlu
Cattani - fără titlu
Raluca State - Dreamsellers
Raluca State - Dreamsellers

Aici însă intervine subiectivismul, viziunea artistică este un teren mult prea alunecos, fiecare avem preferinţe, cum nu poţi compara un Picasso cu un Caravaggio, aşa nici în zona lucrărilor digitale – şi evident, nu numai – nu cred că putem afirma că X este mai „bun” ca Y. Şi concursul nu cred că a fost gândit ca un test de Photoshop, cine ce şi cât ştie.  Privind strict tehnic problema, lucrarea clasată pe locul 2 al Dianei Felicia – în opinia mea – este subţire rău: „măzgăliturile” fac parte dintr-un set de plug-in Photoshop, aşa numite „rame” şi există „pre-seturi” şi pentru schimbarea culorilor (color shift). Dar cum spuneam, dacă nu cunoştinţele tehnice prevalează, la capitolul strict “impresie artistică”, lucrurile devin absolut relative.

Cultural Heritage

Locul 1: Ionut Cirja – Imagini Istorice
Locul 2: Tudor Ardeleanu – Ceata diminetii
Locul 3: Nechita Bogdan – Geam Unguresc

Ionuţ Crija - Imafini Istorice
Ionuţ Crija - Imafini Istorice
Tudor Ardeleanu - Ceaţa Dimineţii
Tudor Ardeleanu - Ceaţa Dimineţii
Nechita Bogdan - Geam Unguresc
Nechita Bogdan - Geam Unguresc

(Mentiuni: Damir Oana – [Titlu necunoscut]  Madalina Gherman – Magarusul| Victoras Stoian – Placerea Pastorului| Flacau Florin – Must remember  Nadejde Petronela – [Titlu necunoscut].)

N-am înţeles de ce „cultural heritage” şi nu „moştenire culturală”? Sunt expresii care nu pot fi traduse fidel sau acceptabil din limba engleză, dar aici chiar nu este cazul. Cred că s-a creat o anumită confuzie cu acest „englezism” inutil.
Imaginea câştigătoare a lui Ionuţ Crija o trec la categoria „ok”, adică – să rămânem la traduceri – „merge şi aşa”, ha ha ha! Este o imagine gen carte poştală, nu are nimic spectaculos, dar nu este „rea”, câştigă prin simplitatea efectului alb/negru, pierde prin decupaj, nu ne arată tot cadrul captat. „Ceaţa Dimineţii” a lui Tudor Ardeleanu este mai aproape de dezastru, decât de o fotografie ce să merite atenţie. Este un simplu instantaneu semi-eşuat, ceaţa are ceva-ceva efect vizual, dar asta nu este meritul „artistului”. Poate dacă călăreţul din fundal dispărea în ceaţă şi nu apărea cu jumătate de cap tăiat, impresia era alta. Aşa… Şi mai rău de atât este „Geamul Unguresc” a lui Nechita Bogdan. Trec peste aspectul că mare legătură cu tema nu are şi vorbesc despre imagine în sine: este dezechilibrată (verticala din stânga din perete este mult mai lată decât orizontala de jos şi disproporţia se repetă şi în ceea ce priveşte geamul lateral dreapta, respectiv orizontal sus, dar asta nu reuşeşte să echilibreze imaginea) şi nu exprimă nimic, este o poză şi atât. Poză şi nu fotografie. E şi uşor strâmbă. Ha ha ha! 😛

Mi-a plăcut fotografia lui Rigmanyi Zsolt „Divină şi Umană” , „La Drum!!” al lui Bodoni Emese, „01” al lui Stelian, „Piaţa Unirii” al lui Apostol Dana, „Expecting the one” al lui Dematzaz sau reuşita lui Cujma Ştefan „Credinţa”. Şi mai sunt câteva imagini extrem de reuşite. Toate necâştigătoare. 🙂

Rigmanyi Zsolt - Divină şi Umană
Rigmanyi Zsolt - Divină şi Umană
Bodoni Emese - La Drum!!
Bodoni Emese - La Drum!!
Stelian - 01
Stelian - 01
Apostol Dana - Piaţa Unirii
Apostol Dana - Piaţa Unirii
Dematzaz - Expecting the one
Dematzaz - Expecting the one
Cujma Ştefan - Credinţa
Cujma Ştefan - Credinţa

Jungla Urbană

Locul 1: Imre Iuliu Augustin – Time Square
Locul 2: Alexandra Mihalcea – [Titlu necunoscut]
Locul 3: Daiana Olteanu – Bucharest 2009

Imre Iuliu - Time Squere
Imre Iuliu - Time Squere
Alexandra Mihalcea - fără titlu
Alexandra Mihalcea - fără titlu
Diana Olteanu - Bucharest 2009
Diana Olteanu - Bucharest 2009

(Mentiuni: tevuasohe –  [Titlu necunoscut]  Sebastian Puraci – Curgerea timpului Pricopie Lucian – City Life  Oana Mangiurea – Black Man  Roxana Balint – Street Music.)

„Time Square”-ul lui Imre Iuliu Augustin este o altă carte poştală clişeu: au făcut-o milioanele de turişti care au trecut pe acolo şi o să o mai facă încă câteva milioane, aşa că nici de carte poştală nu e bună şi propun ca premiul – 150 EURO + Card de Memorie High-Capacity SDHC/16GB class 4 DataTraveler 8GB G2 (USB 2.0) – DTIG2/8GB oferite de Kingston + webcam oferit de Wintech Group – să fie împărţit între toţi aceia care au realizat acest cadru. În imagine se şi vede încă un turist cu aparatul ridicat şi-n „focuri”. Ha ha ha!
Mi-a plăcut fotografia clasată pe locul trei, cu toate că nu cred să cadreze cu tema.
La secţiunea aceasta sunt foarte multe fotografii bune.
„City Life 01”, „City Life 02” ale lui Lucian Pricopie, „Migraţia Bipedelor” al lui Tibi, „Jungla Urbană” al lui Oana Damir, „Curgerea Timpului” al lui Sebastian Puraci, „Fade Away” al lui caelea sau „City Noise 1” al lui Blackmaiden sunt doar câteva din fotografiile care mi-au plăcut. Şi – iar părerea mea impertinentă – oricare din acestea bat la distanţă imaginea lui Alexandra Mihalcea de pe locul 2 de exemplu.

Lucian Pricopie - City Life 02
Lucian Pricopie - City Life 02
Tibi - Migraţia Bipedelor
Tibi - Migraţia Bipedelor
Oana Damir - Jungla Urbană
Oana Damir - Jungla Urbană
Sebastian Paraci - Curgerea Timpului
Sebastian Paraci - Curgerea Timpului
Calelea - Fade Away
Calelea - Fade Away
Blackmaiden - City Noise 1
Blackmaiden - City Noise 1

Retro

Locul 1: Florin Ivan – Portret Reverie
Locul 2: Codrina Cazacu – Heartbeats
Locul 3: Dobritoiu Andra – Eternal Sunshine

Florin Ivan - Portret Reverie
Florin Ivan - Portret Reverie
Codrina Cazacu - Heartbeats
Codrina Cazacu - Heartbeats
Dobritoiu Andra - Eternal Sunshine
Dobritoiu Andra - Eternal Sunshine

(Mentiuni: Jimborean Ioana – Hide and Seek  Ade – Tales from the attic Tanase Emanuel – Sobranie Betuel Hreniuc – Street fashion Iulia Chiras – On the road.)

La secţiunea retro s-a mers predominant pe sepia şi alb/negru. Cred că tema este suficient de largă şi îţi conferă o libertate nelimitată de exprimare artistică. Delimitarea câştigătorilor este dificilă şi subiectivă, lucrările câştigătoare sunt reuşite.
Mădălina Paunica cu  „Masca”, Blackmaiden cu „Last Song”, teq3204  cu „DSC_0849”,  Claude cu „Retro Cafe” şi Eugen Brodner cu „Retro 1” sunt iar doar câteva imagini care mi-au atras privirea.
De menţionat ar fi că multe din imaginile postate în „Jungla Urbană” poate se încadrau mult mai bine la secţiunea „Retro”, dar asta este o altă poveste şi încă o părere personală. Şi eu am dat-o uşor în bară cu alegerile fotografiilor mele la secţiunea “moştenire culturală” de exemplu… 🙂

Mădălina Păunica - Masca
Mădălina Păunica - Masca
Blackmaiden - Last Song
Blackmaiden - Last Song
Claude - Retro Cafe
Claude - Retro Cafe
Eugen Brodner - Retro 01
Eugen Brodner - Retro 01

Concluzia mea este una şi aceeaşi: la noi se stabilesc câştigătorii ca apoi să se organizeze concursul în cadrul căreia ei să fie elegant premiaţi. Chestia asta nu mi-o poate scoate nimeni din cap când văd ce se întâmplă concurs de concurs indiferent că este vorba de Eurovision sau altfel de competiţii.

Mai am o observaţie: am văzut multe fotografii depunctate (1 stea din 5 posibile), dar nici un comentariu lăsat în urmă. Cred că este corect şi de bun simţ să-ţi motivezi… manifestările, altfel laşi impresia anonimă de invidios şi răutăcios.
Am văzut şi comentarii răutăcioase şi pe lângă subiect. Poate fără legătură, mi-am amintit de anunţurile de la televizor legate de gripa porcină unde suntem sfătuiţi să ne spălăm pe mâini… Eu aş adăuga la acel anunţ şi sfatul să nu mai scuipăm pe jos.

Am reţinut şi ce spunea ieri Un Şoricel: „BBC are o ‘competitie’ cam la doi ani pentu ‘noi talente’… adica trimiti scenariu si 3 care le plac cel mai mult le transforma in filme de televiziune… 3 ? de ce nu 4 ? sau de ce nu 10 ? insa nu asta vreau sa zic… ci faptul ca e recunoscut ca ‘multe vrabii malai viseaza’ deci participare mare nene! iar ei ce fac in final este sa se uite cam la ce vrea lumea si sa culeaga idei noi… una de aici una de acolo .. Evident BBCu nu o sa fure scenariul nimanui … dar cite o idee doua… si mai ales idei noi da.. si mai ales daca o idee apare sub mai multe forme e intersant de retinut si dezvoltat de ei ulterior … deci ‘concursul’ e defapt un exercitiu de marketing cam ca aia pe strada care iti pun intrebari despre ce iti place … insa facut pe usa din dos si cu un premiu !… Ciudatul fiind ca insa sunt destui tot la 2 ani care nu vor sa creada asta si incearca in idea ca ei o sa fie locu 1 2 sau 3…. !”
Adică nici „schema” asta nu au inventat-o „băieţii deştepţi” de la noi ci doar au preluat-o şi o aplică cu mult succes. Cu alte cuvinte suntem furnizori de „carne de tun”…
Ce s-ar putea face? Măcar acelaşi lucru pe care l-am propus şi legat de clasa politică şi alegerile care urmează: boicot total. Da’ cum spune şi Un Şoricel, mereu există „fraieri” care an de an speră să prindă locu’ 1,2 sau…3.

Înjurăturile în faţa cortului.

17 comments on “Despre concursul DigiPhoto şi câştigători, învinşi

  1. eu am si acum aparatul ala vechi in stare de functionare, oare filme s-or mai gasi?! aia e arta da, sa fotografiezi cu aparate de acel gen, evident performante . cat despre apreciere si evaluare , chestie subiectiva , depinde de ochiul care priveste ,de imaginea surpirnsa daca spune ce a vrut autorul sa surprinda . Mi-ai placut pozele, sper ca si tu vei continua. 🙂

  2. pentru lu – ‘neaţa. eu nu mai am aparatul Smena, l-am pierdut cu mutările şi relocările repetate… se găseşte film, dar nu peste tot, cum nici materialele pentru laborator nu le mai găseşti pe toate gardurile… Azo-Mureş parcă nici nu mai există…
    Mi-am cam scris părerea şi despre fotografii şi despre concurs… 🙂
    în ceea ce mă priveşte, fac tot ceea ce fac fiindcă mă fac (ha ha ha! :P) să mă simt bine. ca şi blogu’ sau o bere cu prietenii… 🙂
    week-end frumos.

  3. multe de zis poate cel mai simplu e sa le aratam… ai dreptate legat de compozitie si eu simt la fel si o leg de arta cu agenda adica pe stil autohton ..arta cu tema !… mi s-a parut, poate cum ai remarcat si tu, ca a mai scapat si ceva nou pe linga vechi poate asta ar fi un factor … raportul de vechi la nou inca persista.. vechiul romanesc nu moare nici daca-l impusti (cazul lu’ Ceasusescu e renumit) haha ! deci nici arta PHOtograPHIca… pe stil vechi..

    Daca e sa comentez ..m-a ‘distrat’ Victoria de la Samotrace (Dematzaz – Expecting the One in sirul tau) de cind o stiu din cartile de scoala m-a fascinat si am vazut-o o data pe viu… E la Luvru si poza asta iti lasa impresia ca nu are aripi ! cind o vezi insa impresia e pe dos….si mult amplificata la orice nivel… este cu adevarat o capodopera…..nu as indrazni sa ma ating de asa ceva.. si nu pot sa-l numesc curaj..

    .. merci de manic street preachers….si de clipu cu underdogs .. vorba din underdog … for underdogs revenge is sweet.. si macar asta cred sincer … poate apuc sa pornesc galeria sforii..si sa o tin.. .care e cel mai greu..

    weekend misto … aici a venit vara … banuiesc ca la voi a trecut – ca din est vine soarele …

  4. pentru Un Soricel – să încep cu sfârşitul: la noi plouă cum îmi imaginez “io” că plouă la Londra… ha ha ha! 😛
    fain (şi) proaspătul msp, mi-a plăcut. 🙂 sunt curios cu ce se prezintă Muse şi Placebo… an încărcat la voi pe insulă. 🙂
    şi să rămân la muzică şi la faptul că m-am semi-blocat la Marilyn Manson şi fuck conexiunea la ce ai spus tu: “cel mai simplu e să le arătăm” – “I wasn’t born with enough middle fingers…” 😛 ha ha ha!
    (şi) despre acest concurs am spus tot ce aveam pe suflet….şi tot degeaba. ha ha ha! 😛 şi apropo de ce spui, tot Andrei Gheorghe cu Paraziţiii mi-a “sărit” în memorie: “România este ţara unde niciodată nimic nu se termină….” nu merită eleganţa scăpării onorabile şi rapide prin împuşcare: ar trebuii chinuiţi. părerea mea.
    week-end fain stimabile şi dacă pot să-ţi fiu de folos cu ceva, just let me know, I’m glad to help. 🙂

  5. 🙁 Nu stiu ce sa zic ..

    Chiar am asteptat sa vad rezultatele..Ca nu ma mira ..nu mira pe nimeni :P..dar ..dintre pozele tale multe se incadrau ca tema si ca fel in care arata..
    Si apoi …de ce nu ti s-a dat sansa sa comentezi?

    Nu mi-e f simpatic Andrei Gheorghe dar …chiar asa ..Nu se mai termina..ceea ce tot asteptam sa se termine ..

    Tu faci fotografie din placere ..Fa-ti aceasta placere ca nu se stie ..poate totusi il putem contrazice pe A Gheorghe ..Se va termina vreodata ..

    O seara frumoasa si …….uita …

  6. pentru miruna – ‘neaţa. 🙂
    am un defect dureros: nu uit niciodată nimic… ha ha ha! 😛
    dai din râs în plâns şi invers… vezi tu, în ’56 ungurii îi spânzurau pe comunişti şi îi injectau cu benzină şi au făcut curăţenie şi terminau treaba complet dacă nu intrau peste ei ruşii cu tancurile… noi în ’89 ne-am lăsat prostiţi cu “fără violenţă” şi tot noi am murit: unii pentru “impresia artistică” atunci, restul murim încet acum… ideea era: nu cred că e bine să uiţi. şi nici n-am să uit, nici n-am să iert, că nu-s dumnezeu, nu-mi permit acest lux… ha ha ha! 😛
    sunt ok şi totul e ca-n filmul acela românesc de demult: angela merge mai departe…. ha ha ha! 😛 aia cu “nu privii înapoi cu mânie” nu ţine. ha ha ha! 😛

    duminică faină să aveţi! 🙂 proştii nu dispar, îi găsim şi mâine… ha ha ha! 😛

  7. Parca prea multi ..!1:(
    Si nici nu stau in banca lor ..ca pana nu-i fudul ..nu-i prost destul si se mai ..si-n drum .

    Iti dai seama ce s-ar intampla sa nu existe totusi uitarea?
    implozie!!

    Se asterne dar cu incetul ..Sau poate doar se estompeaza ceea ce vrei sa uiti dar ar fi bine si atat ca altceva ..ce-ti ramane?

    Te convertesti si tu la transs…?:[wow]:pAngela merge mai departe..(de parca ar avea incotro)

    O sa mergi mai departe si spuneam si alta data ..pacat de jertfele aproape inutile..
    Dar hai sa nu ne intristam si azi ..E vara ,e soare si David asteapta de la tine un zambet si …ce vina au ei ,saracii copii ..Daca noi nu suntem in stare de ..ceva mai convingator ..cine stie ..poate ei ..
    O duminica frumoasa si voua!!

  8. pentru miruna – nu mă convertesc la nimic… ha ha ha! 😛 sunt prea bătrân şi în ciuda unor aparenţe – în anumite lucruri – mult prea conservator. 🙂
    Da, mă aşteaptă David, merg să-l iau şi am sarcină să-l duc la nu ştiu ce expoziţie cu Dino XXL… 🙂
    nu sunt deloc trist, furios…da. 🙂 şi nu din cauza concursurilor de c*cat ci aşa… în general nu-mi place de unde am plecat şi unde am ajuns.

  9. M-ai dat pe spate cu batranetea :p dar de fapt daca judeci dupa ..unele chestii …ai zice ca ai trait ceva ani …dar ..mai ai muuuuult pana atunci ..asa ca ….treci la joaca !! :p Cu David!!

    Crezi ca daca imbatranesti iti place ceva din ce ai facut?
    Nici de-ai trai inca o data ..nu ti-ar place ..asa ca …nu-ti bate capul ..
    Omul e cel mai carcotas ….specimen ..:p(nu-mi mai ies emourile..Semn ca …am imbatranit rau ..si degeaba 🙁

  10. pentru miruna – ideea era că am trecut la blogul următor…. ha ha ha! 😛 (era link pus în “altceva” 🙂 )
    duminică frumoasă, mă duc să fiu tătic de duminică….cu zâmbetul pe buze. 🙂

  11. Crede-ma domnule ca nici eu nu ma asteptam sa iau un premiu cu imaginea aia, consider ca am avut o imagine in aceeasi sectiune de 1 mie de ori mai buna, dar …

  12. pentru ionuţ crijan – în primul rând mulţumesc pentru reacţie şi comentariul adăugat.
    nu pun la îndoială buna credinţă a participanţilor, cu toate că îmi păstrez părerea conform căreia concursurile de la noi sunt măsluite în proporţie desăvârşitoare…
    pot înţelege de ce la un concurs organizat în Moldova, acest cadru a fost apreciat, nu-mi explic însă sub nicio formă în cadrul aceleiaşi secţiuni imaginea 2 şi cu atât mai puţin imaginea 3.
    sau ce s-a premiat la “jungla urbană”…

    şi nicio reacţie din partea organizatorilor. 🙂
    n-am dat cu piatra, mi-am spus doar părerea. subiectivă, evident.

  13. Stimate domnule Blaga,

    Va rog sa ma credeti ca nici eu nu m-am asteptat nici o secunda sa iau premiu cu acea imagine. Din punct de vedere tehnic este intradevar foarte slaba, defocalizata si prost incadrata. Pe de alta parte este o fotografie destul de rara cu junii brasovului deoarece putini fotografi se trezesc cu noaptea in cap sa alerge pe strazile din Stupini prin ceata dupa coloana cu juni. Din aceeasi serie de juni am publicat alte cateva cadre de o claritate impecabila si incadrare artistica net mai buna, nu stiu sincer de ce juriul a considerat-o pe aceasta ca fiind castigatoare. Poate ar fi fost frumos din partea dumnealor sa posteze punctajul luat de fiecare fotografie si eventual cateva comentarii din care sa reiasa motivele pentru care au ales o fotografie sau alta. Va inteleg pe deplin frustrarea, deoarece asa cum ati aratat si dumneavoastra existau fotografii net mai bune in toate categoriile. Oricum, ce vroiam eu sa spun e ca cel putin din punctul meu de vedere concursul nu a fost aranjat dinainte asa cum ati insinuat in postul dumneavoastra.

    Cu respect,
    Tudor Ardeleanu

    http://www.flickr.com/photos/tudor-ardeleanu/

  14. pentru Tudor Ardeleanu – ideea cu concursurile aranjate este generală: se întâmplă regulat şi – din păcate – excepţiile sunt destul de rare…
    Acum constatăm că în acest caz este vorba ori de incompetenţă crasă, ori de jurizare “la mişto”… Nici nu ştiu ce este mai rău… ha ha ha! 😛
    Eşti din Braşov? ha ha ha! 😛
    Fain…şi eu… 🙂 M-am “re-locat” la Bucureşti doar de 2 ani… viaţa.
    Felicitări pentru fotografii.
    Am locuit în Schei o vreme, am văzut Junii de nenumărate ori. 🙂
    Nu, n-am chiar nicio frustrare… dar sunt un Punker bătrân care adoră să se ia la trântă cu sistemul şi cu tot ce pare suspect…şi România îmi oferă milioane de oportunităţi…ha ha ha! 😛
    Între timp am câştigat şi “io” o menţiune la concursul cu Bucureştiul în tranziţie, o să ajungă câteva fotografii la expoziţia de la Praga…nici la asta nu mă aşteptam… 🙂 poate am să încarc şi eu nişte poze pe Flickr sau undeva, am şi eu alte poze mult mai bune ca ce se vede… 🙂 da’ am mii de alte preocupări, fotografiatul este doar un aspect, un mod de exprimare… 🙂

    baftă în continuare!

1 Pings/Trackbacks for "Despre concursul DigiPhoto şi câştigători, învinşi"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *