Sex doar sex (comunicare prin sex, partea 2

N-am mai scris introducere ca ieri fiindcă mulţi s-au împiedicat de el şi n-au mai apucat să treacă pragul… Ha ha ha.

Nu sunt nici micul Einstein – adică un tip inteligent -, nu sunt nici Freud sau măcar canapeaua lui. Sunt doar un tip comunicativ. Îmi place sexul.  Şi nu mă feresc niciodată să vorbesc despre lucrurile care mă interesează. 🙂 Ce atâta tura-bura? Jos textila! Ha ha ha!

Cercetările ne arată că în comunicarea interumană, doar 7% se face prin transmitere verbală iar 38% este transmis prin elementele para-verbale. 55% din totalitatea mesajelor pe care le comunicăm sunt transmise prin limbajul trupului – elementul non-verbal. Elementele para-verbale sunt: tonul, ritmul şi volumul vocii.
Elementele non-verbale încep de la aspectul fizic, contactul vizual, expresia feţei (mimica), gesturile, poziţia şi orientarea corpului, proximitatea (distanţa şi poziţia persoanelor implicate) şi se termină cu contactul direct, corporal. Într-un cadru intim la acestea se adăugă şi factorii externi (ambientali) care pot accentua pozitiv sau negativ demersul nostru: contează ce parfum „purtăm”, este importantă lumina, contează muzica. Toţi ştim cât de mult contează prima impresie, dar cu toate acestea nu ţinem cont de acest fapt. Se vorbeşte şi despre limbajul tăcerii, limbajul spaţiului.
Tăcerea se leagă de ascultare şi de recepţionarea corectă a mesajelor. Folosind-o cu pricepere, putem stimula comunicarea creând interlocutorului posibilitatea de a-şi exprima ideile sau sentimentele care, altfel, ar fi rămas ascunse. O comunicare eficientă se bazează pe alternanţa rolului de receptor – emiţător şi pe interacţionare. Este ca un dans în care rolul conducătorului se schimbă aleatoriu.
Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicării este denumită „metacomunicare” (cuvântul grecesc „meta” înseamnă „dincolo” sau „în plus”).

Dar n-am să scriu nici de data aceasta un referat şi nici nu sunt în măsură să dau sfaturi. Poate toată discuţia este aiure atâta timp cât sunt oameni care nu ştiu nici să răspundă civilizat la telefon. Dar să nu confundăm educaţia fiecăruia cu limbajul corporal (body language) pe care-l avem toţi şi care ne trădează.
Cercetările arată existenţa unei legături directe între nivelul de pregătire, statusul social şi disponibilităţile de vorbire ale unei persoane  şi numărul de gesturi utilizate de ea pentru a transmite un mesaj.
Chiar şi atunci când nu vorbim, trimitem mesaje în exterior, uneori neintenţionat, alteori controlat.
De foarte multe ori una spunem şi alta gândim sau nu suntem atenţi la ceea ce ni se comunică.
Există corelaţii între mesajul verbal şi cel non-verbal transmis de individ. Când între cele două mesaje există discordanţă, oamenii au tendinţa să se bazeze pe mesajul non-verbal întrucât este, de regulă, mai sincer şi mai puţin supus controlului conştient.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=6n6zO_FnnIw]

Nikki Sixx (basistul din Motley Crue) spunea despre un album de-al lor că este ca o târfă cu care ţi-ai trage-o 24 de ore din 24, dar n-ai duce-o niciodată acasă s-o prezinţi mămicii. Femeile de obicei neagă cu vehemenţă ideea de „sex doar sex” şi argumentează că ele sunt mai emoţionale, mai sentimentale şi mai cerebrale. Poate că au dreptate, dar există şi excepţii. Asta ştiu sigur. He he he.
Totuşi nu există sex doar sex. Cred că avem o problemă de comunicare (hi hi hi), mai exact, de definiţie. Sexul implică un ansamblu complex de comunicare, un schimb de mesaje la toate nivelurile, implică emoţii şi reacţii chimice. Există sex fără marea iubire, fără a te îndrăgostii, fără întrebări şi conflicte gen „cine duce azi gunoiul?”. Pentru a face sex este totuşi nevoie cel puţin de atracţie. Simplul fapt că vrei să i-o tragi sau să ţi-o tragi cu cineva este o emoţie. Cu siguranţă nu putem neglija nici factorul strict animalic, instinctiv, dar nu cred că putem trece pe seama lui toate atracţiile pe care le avem atâta timp cât există şi fenomenul invers, sunt persoane pe care nu le agreăm şi cu care cu siguranţă nu ne dorim nici un fel de contact şi acest fapt nu mai are legătură cu animalismul.
Cum nu există Făt Frumos, nu există nici Femeia Minune gospodină, inteligentă şi „curvă” în pat. Există o mai mare sau mai mică potrivire dintre parteneri şi aceste punţi sau obstacole pot fi ajustate prin comunicare. Lipsa de comunicare conduce la rutină, monotonie şi plafonare iar sexul este doar una din punţile ce leagă două persoane. Sau dezleagă. De la un sex „bun” poţi ajunge la o relaţie mai complexă, dar de la un sex „prost” (să zicem nesatisfăcător) niciodată relaţia nu va evolua.

Vorbeam despre alfabetul comun. Acesta se „învaţă” şi se dezvoltă activ prin schimbul de mesaje. Plăcerea sexuală nu este doar orgasmul, împlinirea finală ci explorarea, parcurgerea drumului la orgasm şi acest parcurs este presărat de aceste schimburi de mesaje uneori verbale, dar mai ales non-verbale care ne fac plăcere. Trupul vorbeşte, totul e să-i acordăm atenţia cuvenită, să-l ascultăm şi să-i răspundem.
Putem să ne ascundem în spatele cuvintelor sau chiar şi a gesturilor, dar nu la nesfârşit.

Plus, primăvara încinge hormonii… ha ha ha!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ROnXv7Z7v28]

Mojo (comunicarea prin sex, partea 1)

Vreau să mă dau cu preşul pe linoleu, să stau cu nasul în mochetă, să adulmec zambilica, să dau la lopăţică până behăi şi când mă satur de dat la elicopter să trec la scufundat corabia, barbadeală frate! în seara asta am s-o proptesc, o bubui rău de tot, dau la geantă până nu mai pot şi când nu mai pot, tot îi mai rup coloana încă o dată. De control. Doar sunt un macho de mioriţa. 🙂

Dicţionar obligatoriu:
a te da cu preşul pe linouleu
mochetă
zambilică
lopăţică
a da la elicopter
a scufunda corabia
barbadeală
a o propti cuiva
a bubui (pe cineva)
a da la geantă
a rupe coloana

Mojo…  Şarm, magnetism personal, atitudine. Un complex de comunicare, ce transmitem, cum şi cui. Este important modul, forma în care comunicăm, abordarea, conţinutul mesajului şi receptorul, relaţia noastră cu el.
Ne „trădează” mimica, gesturile, limbajul folosit.
Nu mă pot decide dacă-i dulce limba ce-o primim sau pe care o dăm, nu reuşesc să vorbesc de fiecare dată cu fiecare interlocutor „pe limba lui” şi uneori „fiecare păsărică  pe limba ei piere”.  🙂
Treaba dracului comunicarea asta!

„Now roll it up and smoke it again.
Now light me up and snort it again.
Now fix it up and shoot it again.
I can’t believe I did it again.

Keep haunting me, taunting me,
but they’ll never get through to me

It’s my party, but I’m waiting for someone to start it…”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9pcvBFFflEc]

Comunicarea este un ansamblu de acţiuni care au în comun transmiterea de informaţii în interiorul perechii emiţător – receptor. Astfel comunicarea presupune prezenţa a cel puţin 2 interlocutori.
E drept, mă mai trezesc vorbind şi de unul singur. În acest caz îmi aleg prost mijloacele sau partenerul, am mesajul nepotrivit sau forma în care-l transmit este inadecvat.  🙂 Pentru o comunicare eficientă avem nevoie de un „alfabet” comun.
Esenţiale pentru actul de comunicare sunt: relaţia, schimbul şi modificarea. Când o informaţia este transmisă se produce o acţiune asupra receptorului şi un efect retroactiv asupra persoanei emitente.

COMUNICÁRE, comunicări, s.f. Acţiunea de a comunica şi rezultatul ei. 1. Înştiinţare, ştire, veste; raport, relaţie, legătură. 2. Prezentare, într-un cerc de specialişti, a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică. v. anunţare. 2. (concr.) anunţ, aviz, încunoştinţare, înştiinţare, mesaj. (Am primit acasă o ~.) 3. (concr.) informaţie, ştire, veste. (O ~ de mare importanţă.) 4. v. transmitere. 5. v. declaraţie. (DEX)

Sexul este comunicare. Într-o formă rafinată, subtilă, într-un mod special de a da şi de a primii, de a împărtăşii.
În percepţia generală, sexul este pus în legătură mai cu seamă cu dragostea, cu iubirea şi mai puţin cu o formă complexă de comunicare.
Sexul implică atât comunicarea verbală cât şi cea non verbală. Practic, sexul constituie ansamblul proceselor psihice şi fizice prin care două persoane relaţionează, interacţionează.

(va urma) 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2gR6zB3-Cr8]

Club 27

3 iulie 1969, Brian Jones, chitaristul formaţiei Rolling Stones se îneacă în piscină. 18 septembrie 1970, Jimi Hendrix se îneacă-n somn cu propria vomă după o supra doză de droguri. 4 octombrie 1970, Janis Joplin moare în urma unei supra doze de heroină. 3 iulie 1971, Jim Morrison decedează la Paris, nu s-a făcut autopsie şi cauzele rămân necunoscute, conform versiunii oficiale, a avut o disfuncţionalitate cardiacă.
5 aprilie 1994, Kurt Cobain, chitaristul şi solistul formaţiei Nirvana, se sinucide.
Lista este lungă, alte nume, mai mult sau mai puţin cunoscute din lumea muzicii (Rock) au decedat, toţi la vârsta de 27 de ani.

brian_jones

Alan Willson, vocal în Canned Heat, Ron McKernan, clăpar al formaţiei Grateful Dead, Peter Ham, clăpar şi chitarist în Badfinger, Gary Thain, basistul din Uriah Heep sau Pete de Freitas bateristul formaţiei Echo & the Bunnymen.
Strict tehnic vorbind, „tăticul” clubului este Robert Johnson, chitarist de Blues, decedat pe 16 august 1938.
Cel mai misterios membru al clubului este Richey James Edwards, textierul şi chitaristul formaţiei Manic Street Preachers, dispărut fără urmă la date de 1 februarie 1995.
În 1969 chiar şi despre Paul McCartney s-a zvonit că ar fi murit în urma unei supra doze şi că ar fi fost înlocuit cu o sosie. În anul respectiv Paul avea evident 27 de ani.
Clubul 27 este o obsesie şi un coşmar în rândul Rockerilor, se tem de această vârstă, dar este şi un fel de oanoare să pătrunzi în… selectul club.

Nu, Club 27 n-are nicio legătură cu “Emo”…

Azi am avut şi eu un club 27. Douăzeci şi şapte de vizitatori au căutat „dame de companie”, „escorte şi dame de companie” sau „escorte Bucureşti”. Sper că n-au plecat dezamăgiţi de articol. 🙂 Pe mine nu mă dezamăgesc niciodată fetele. Mă omoară. Şi nu mai am nici 27 de ani…

club_27

club_27_căutare

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Y8xkuOQ3H9o]

Cuplul perfect

Într-o lume a evoluţiei fără evoluţionism, al E-urilor prin excelenţă, e-mail, Explorer (opt) şi emoticoane, o lume cu cât mai globalizată cu atât mai străină, dar unde mereu tot şi orice este la „doar un click îndepărtare”, lumea în care banii dezlănţuie cele mai fierbinte sentimente şi totul pare de vânzare sau de cumpărat,  o lume a ratelor la bancă, al leasingului şi al uzurii, o lume în care omul îi ţine locul lui Dumnezeu, dar maşinile create de om nu reuşesc să înlocuiască omul, o lume în care căsătoria înseamnă nuntă cu dar şi divorţul scandal şi partaj, o lume în care s-a erodat chiar şi erosul, ore mai există iubire şi dragoste dezinteresată? Oare există încă un cuplu fericit şi nepătat?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=S6fVhYTRVp8]

Ea, o suedeză blondă, cu pielea catifelată, sâni perfecţi, epilată şi mereu disponibilă, el un tip tăcut, viril, nu sforăie niciodată, nu bea, nu fumează şi nu urmăreşte nicio transmisiune sportivă.
Cuplul perfect?

Le plastique c’est fantastique!

Bang bang, t’as le cœur à l’envers
Juste avant de te rouler les mécaniques
Tu sais que pour lui faire l’affaire
Il vaudrait mieux sortir les élastiques…

Le plastique, c’est fantastique
Le caoutchouc, super doux
Nous l’affirmons sans complexe
Nous sommes adeptes du latex
Le plastique, c’est fantastique
Le caoutchouc, super doux
C’est une question de réflexe
Nous sommes adeptes du latex... 🙂

realdoll and pussypall

Ea este femeia cu scheletul perfect, flexibilă şi naturală, siliconată şi cu carnea fragedă şi proaspătă, pielea moale şi fină, mereu zâmbitoare. Nu te plictiseşti de ea niciodată: are 16 feţe şi poate fi adaptată conform cerinţelor.
El? O minune a tehnicii, cum s-ar spune. Ştie să facă de toate. Şi ce nu ştie, învaţă. Are un iepuraş vibrator adăugat la baza jucăriei şi este poziţionat în aşa măsură încât să ofere clitorisului cea mai puternică excitaţie pe care a avut-o vreodată. Oferă o stimulare delicată părţii exterioare a vaginului numită labia minoră folosind o serie de bile gen perle. Acestea se rotesc uşor în timp ce dispozitivul funcţionează masând această zona a vaginului. Deşi Punctul G este o zonă misterioasă a vaginului este conceput în aşa fel încât să-l găsească de fiecare dată. Capătul vibratorului se roteşte de jur împrejur masând Punctul G prin lovituri uşoare şi delicate astfel încât el nu provoacă durere precum alte jucării.

„El a fost creat de o femeie pentru femei şi testat de mii de ori pentru a se asigura plăcerea maximă.” Ha ha ha ha!

Nu-mi rămâne decât să le urez: “Casă de…plastic!”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=eHkanM4TVn8&feature=related]

Concerte văzute şi de văzut

Da, am fost ieri seară la Soulfly. Da, a meritat.
Am ajuns cu o mică întârziere, formaţia Truda deja cânta şi i-am auzit doar din hol (scuze!), dar ştiţi cum e la câte un astfel de eveniment: te vezi cu prieteni, amici, schimbi o vorbă, o impresie, întrebi de alţi prieteni absenţi. Fundaţia Culturală (şi Penticostală – cred) Phoenix ne-a rezervat şi o mică surpriză: în Polivalentă nu se fuma şi de ieşit nu se putea din motive neprecizate. Pe lângă tricouri şi cd-uri la vânzare numai sticksuri şi băuturi răcoritoare, aşa că pot spune că a fost pe departe cel mai cuminte concert Rock la care am participat vreodată. Data viitoare poate distribuie şi nişte cărţi de rugăciuni. E drept, pe la zece seara în hol toţi şi-au aprins o ţigară şi jandarmii s-au dovedit neputincioşi: nu poţi da afară circa 1000 de oameni, he he he.
După Truda scena a fost preluată de Richie Cavalera, fiul vitreg al lui Max şi trupa sa Incite. Un Thrash Metal corect, dar atât. Dacă amintita legătură de rudenie n-ar exista, trupa din Texas, Arisona n-ar câta în polivalentă ci în cel mai bun caz într-un club gen Suburbia. Şi n-am nimic cu amintitul club.
A urmat o pauză mult prea lungă în care am audiat Metallica. Soulfly au intrat pe scenă abia la zece şi un sfert şi au început direct cu „Blood Fire War Hate”, piesa care deschide şi ultimul lor album „Conquer”. N-a lipsit nici „Back to the Primitive” sau „Prophecy” şi spre bucuria publicului, clasice Sepultura ca „Roots Bloody Roots” sau „Refuse/Resist”. A fost un moment semi-acustic de chitară al lui Marc Rizzo (ex-Ill Nino – abia acum am realizat ce chitarist bun este!) interpretat pe un double 6 şi un solo de tobe condimentat cu percuţie in-corpore a întregului trib, Max a tras pe scenă şi un fan din public. N-am făcut fotografii, dar vă recomand galeria Metalhead.
Una peste alta, un concert corect, polivalenta a fost pe jumătate plină (sau goală?), se pare că 2000 de oameni sunt interesaţi constant de acest gen de spectacole. Afară ne aştepta o ploaie măruntă, rece şi bezna parcului Tineretului, o plăcere de traversat la aceea oră.

bilete_la_concerte

Parcul Izvor
Sunt curios cum s-au gândit organizatorii să transforme parcul în stadion. Avem Depeche Mode pe 16 mai şi Madonna în cadrul turneului „Sticky and Sweet” pe 26 august. Bilete la Depeche Mode nu mai sunt, doar la „mâna a doua” cu 250 de lei, iar la Madonna preţul unui bilet este între 120 şi 800 de lei, da’ eu zic să vă grăbiţi, şmenarii cumpără en-gros.

Pe 17 mai revin la Arenele Romane şi Gogol Bordello într-un spectacol produs de One Event, biletele se vor pune în vânzare în cursul acestei săptămâni, preţurile fiind următoarele: 75 de lei până la 12 aprilie, 100 de lei în perioada 13 aprilie – 16 iunie şi 125 de lei, la intrare, în ziua concertului.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VDU6TJcrZdA&feature=related]

B’estfest.
B’estfest este un experiment curios. E ca şi cum ai încerca să-i faci lipeala lui Naomi cu un băiat din Noua Dreaptă. Ha ha ha. Îmi amintesc cu greaţă de Wu-Tang-Clan înfipt de-an pulea între Alice Cooper şi Marilyn Manson. Pe de o parte n-aveau nicio legătură, pe de altă parte a fost la fel de prost concertul ca Negură Bunget în deschidere la Paradise Lost. Wu-Tang-Clan nici boxele n-ar putea să le care la Cypress Hill de exemplu, ca să rămân tot la Hip Hop şi la artişti ce au trecut pe şi prin B’estfest.
Programul de anul acesta este tot după această reţetă cocktail: pe 1 iulie avem The Killers, Thievery Corporation şi Patrice, pe 2 iulie Ayo, Moby şi Motorhead, pe 3 iulie  Klaxons, Orbital, Franz Ferdinand şi The Faint şi pe 4 iulie The Charlatans, The Ting Tings şi Santana. În fiecare seară e ceva de văzut/ascultat, da’ eu am ales doar seara 2 iulie, Moby şi Lemmy fac toţi banii! Mi-ar fi plăcut şi Thievery Corporation (pe care i-am ratat elegant şi anul trecut), Orbital sau Franz Ferdinand, dar… mai vedem!
Pierderea mare este Iggy care şi-a contramandat toate concertele pentru anul acesta din cauza decesului chitaristului The Stooges, Ron Asheton (R.I.P.).
Abonamentele de trei zile, valabile pentru 2, 3 si 4 iulie, costa 270 lei iar preţul unui billet pe seară este între 110 şi 150 de lei: 110 până în data de 1 aprilie, 130 de lei în perioada 2 aprilie – 30 iunie şi 150 pe durata festivalului.
Biletele pentru acest spectacol vor fi puse in vanzare luni, 16 martie, pe MyTicket, urmand ca de joi, 19 martie, acestea sa fie disponibile şi în reţeaua magazinelor Diverta.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ITO2zFpB__o]

La B’estfest AFTERSHOCK, 5 iulie 2009, avem Manowar şi HolyHell iar biletele sunt disponibile în două categorii de preţ, în funcţie de poziţia faţă de scenă: 100 lei şi 150 lei (Zona A, din faţa scenei).

“Thank you Bucharest, we will come back soon!”, a spus solistul trupei Placebo, Brian Molko la sfârşitul concertului din vara lui 2006. Nu ştiu câţi l-au crezut sau l-au luat în serios, dar britanicii se-ntorc la Bucureşti pe 21 iunie 2009 şi vor susţine un concert la RomExpo. Biletele sunt puse în vânzare la preţul de 175 RON (Zona A – in fata scenei) respectiv 100 RON (Zona B). Biletele pot fi procurate online la MyTicket, din reţeaua Diverta, Magazinul Muzica şi din cluburile Control, Fabrica şi Fire (toate din Bucureşti).

Am lăsat la urmă, probabil evenimentul anului: Kraftwerk la Bucureşti pe 12 iunie la Sala Palatului. Asta mă obligă să scriu un articol separat despre germanii avangardişti.

Nu ştiu piesa fredonată de Boc cu puşca şi cureaua, nu aplec urechea la toţi imbecilii, da’ merită strânşi banii pentru câte o seară de muzică.

Şi ceva pentru seara asta, 17 martie la Suburbia începând cu ora 20.00 “HELLECTRO” cu: SoSk, AKM, Creep şi Katalepsys. De la drum&bass la power-noise si breakcore. Mai multe informaţii pe:  Another Kind of Music
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VXa9tXcMhXQ]

8×2 martie. (Fotoblog cu text minimal)

Undeva, soarele ne zâmbeşte. Chiar şi atunci când ne orbeşte sau când stă ascuns după nori şi nu-l mai vedem cu zilele. Undeva chiar acum cineva îşi aprinde o ţigară şi undeva este cinci dimineaţa. Este cineva care ar vrea să-ţi zâmbească şi să-ţi atingă mâna, dar rămâne nemişcat.
Încremeniţi în gânduri, zilele se sfărâmă încet şi rămânem zgribuliţi în colţuri opuse.
Cuvintele sforăie lipite de tavan. Durerile de cap şi gustul amar al mahmurelii tipice zilelor de după s-au scurs după canapea. O altă zi, alte cuvinte ce ne servesc drept colivie.

Te-ai îngropat, dar mai eşti vie?

09-03-15_00109-03-15_00209-03-15_00309-03-15_00409-03-15_00509-03-15_00609-03-15_00709-03-15_00809-03-15_00909-03-15_010

Dintr-un colţ de buză surdă îţi arunc un strigăt mut
Ne face cu mâna o umbră, strigi şi tu, dar nu te aud.
Jos sub pat, în buzunarul de la cămaşă, pe un şerveţel am salvat un mic sărut
Aş vrea să-l pipăi încă o dată, să-l păstrez proaspăt şi ud.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OZtQh5EIgWQ]

8×2 martie. 🙂

Ne îngropăm după cuvinte, ne ameţim cu spuma şi surâsul lor, spunem de prea multe ori altceva decât ceea ce gândim sau simţim.
Uneori nu simt nimic şi uneori şi acest nimic pare o povară mult prea mare.
Zâmbesc din spatele norilri de fum, cafeaua îşi împrăştie aroma proaspătă şi muzica dansează de una singură dintr-o boxă-n alta.

Începe o altă zi, o altă săptămână, schimbăm cămaşa, asortăm cravata, alegem un parfum şi ne mascăm după un zâmbet efemer proaspăt bărbieriţi.
Oraşul tremură, tramvaiul trece nepăsător în aceeaşi rotaţie. Punct şi de la capăt.
N-am rupt florile de 8 martie şi n-am să le rup nici astăzi.

Toată lumea oferă flori pe 8 martie, mă rog, cel puţin aşa pare “normal”, Doamnelor şi Donişoarelor, mereu cu capul în nori,  dar tot timpul cu sufletul în flăcări,  vreau să vă dăruiesc aceste flori şi un zâmbet (şi) astăzi.

Să aveţi o primăvară senină şi pe placul inimii!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GTKzdCX-Nyc&feature=related]

Cucerire la Max(im)

Când toţi proaspeţii Rockeri ascultau „Arise” prin 1991, eu navigam în alte ape. Pura întâmplare a făcut să ascult „Cowboys From Hell”-ul chiar în 1990, anul apariţiei şi Pantera texană m-a copleşit, era perioada în care m-a prins Ministry, dar mai ales Nine Inch Nails, ascultam The Exploiteded şi Tom Waits, Miles Davis şi Suicidal Tendencies, Queensryche şi David Bowie, Marillion şi Faith No More, îmi plăceau – recunosc – Guns’N’Roses şi Nirvana. Aveam suficiente sunete şi zgomote în cap, proaspetele curente din zona Metal-ului, Grindcore-ul sau Death Metal-ul au trecut pe lângă mine ca intercity-ul pe lângă Buftea. Nu-mi transmiteau nimic. Nu-mi plăceau Napalm Death, Obituary sau… Sepultura.
Apoi a venit „Chaos A.D.” şi pe el piesa „The Hunt” a celor de la New Model Army, o trupă cult care îmi plăceau foarte mult. Colegii din proaspăta mea trupă erau ceva mai tineri şi fani Sepultura, pe lângă cover-urile impuse de mine (Sex Pistols, The Clash, Dead Kennedys sau Fear), ei au propus „Refuse/Resist”-ul. Vocea chitaristului Mari se potrivea la fix cu vocea lui Max, aşa că o cânta el, aveam şi eu o pauză de respiro. Nu aveam Google şi internet atunci, am prospectat eu textul tocind o casetă, apoi la repetiţii şi-n concerte am auzit piesa de sute de ori. Încet-încet m-am prietenit cu „Chaos A.D.” şi următorul produs, genialul „Roots” din 1996 mi-a zguduit boxele şi creierii.
Din păcate – sau cine ştie, nu chiar – Max Cavalera părăseşte Sepultura şi în 1997 înfiinţează noua sa formaţie Soulfly. Este un proiect mai „colorat”, mai experimental, cele şase albume editate conţin o muzică uşor avangardistă în care se combină elemente din zona Metalică cu muzica tradiţională Braziliană, Thrash Metalul cu infuziuni de Industrial. Nu greşesc forte mult dacă afirm că Soulfly continuă linia trasată de albumul „Roots” în timp ce vechii colegi din Sepultura au încercat să găsească o altă abordare, o altă cale de exprimare. În final dintr-o formaţie bună ne-am ales cu două, ce nu-i chiar rău.
Dacă Sepultura ne-au onorat deja cu vizita lor anul acesta, acum le-a venit rândul şi băieţilor din Soulfly să revină-n România.

soulfly_16_martie

Anul trecut Max ne-a făcut cadou două discuri: „Inflikted” cu noul său proiect Cavalera Conspiracy unde-l are alături pe fratele său, bateristul Igor Cavalera, deturnat şi el din formaţia mamă, Sepultura şi „Conquer”-ul scos cu Soulfly. Dacă Cavalera Conspiracy ne propune o abordare tradiţională a Thrash Metal-ului, cu Soulfly treburile stau altfel. Acest al şaselea album este anunţat ca fiind şi ultimul. Sper că nu, „Concquer” este un disc genial!
Albumul a fost precedat de multe zvonuri şi anunţuri oficiale şi semi-oficiale. S-a promis cel mai Heavy album Soulfly şi acum că rulez pentru a nu ştiu câta oară albumul, afirm că nu ştiu dacă este cel mai greu, dar cu siguranţă este cel mai complex şi cel mai reuşit produs semnat de Max Cavalera. Sună foarte-foarte curat, este mixat perfect iar piesele sunt dinamice, colorate, au toate elementele marca Sepultura/Soulfly într-o îmbinare perfectă.
Cumva nu-mi vine să vă „povestesc” despre acest material pas cu pas, nu cred că e vre-un Rocker să nu-l fi devorat deja. Pe mine m-a cucerit. 🙂 Finalul cu prelucrarea  „The Beautiful People”-ului lui Marilyn Manson este mortal!
Concertul din 16 martie de la Sala Polivalentă nu o să dezamăgească nici un fan. Nu are cum.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AG4fIM2ksSo&feature=channel_page]

Născut sub semnul nepotrivit

Wrong este primul single ce prefaţează albumul „Sounds of the Univers”, al 12-lea album Depeche Mode ce urmează să fie lansat în aprilie anul acesta, urmat de turneul de promovare „Tour of the Univers” care v-a aduce formaţia britanică pentru a doua oară la Bucureşti pe data de 16 mai 2009 în Parcul Izvor, după ce în 2006, pe 23 iunie ne-au onorat cu un spectacol pe Stadionul National.
Cu o sinceritate brutală, recunosc, în anii 90 când discotecile bubuiau „Personal Jesus”-ul şi străzile erau populate cu băieţi cu perciuni şi copii de ciocate din Turcia, numai depechar nu eram! Ba, pot spune şi aşa, aveam o boală pe ei. Era era marilor conflicte între Rockeri şi restul lumii… Acum – o fi şi asta parte din globalizare? – prăpastia dintre stilurile muzicale s-a estompat, s-a umplut cu muzică de interferenţă şi experimente de fuziune.

Muzica electronică începea la mine cu Kraftwerk şi se termina la Nine Inch Nails, Ministry şi Malhavok. A trecut marea febră Depeche, tot mai multe formaţii Rock au început să le prelucreze melodiile şi pe nesimţite m-am ataşat de ei. Perioada 1981 – 1984 nici acum nu mă convinge-n totalitate şi primul album pe care l-am cumpărat CD original a fost „Songs of Faith and Devotion” din 1993. Apoi toate care au urmat şi în final le-am colectat toată discografia.

depeche mode - wrong - promo cd 2009

Privind înapoi fără mânie, Depeche Mode au ceva special, mistic. Textele au o profunzime nebănuită, ezoterică, care la prima audiţie poate să-ţi scape, dar odată descoperită această abordare, începi să ciuleşti urechile şi să fi tot mai atent ce se ascunde în spatele cuvintelor şi sunetelor.
Ulterior chiar pare suspect cum o formaţie atât de întunecată şi profundă a ajuns aşa celebră şi cum de industria muzicală perfidă şi ahtiată doar de profit, a investit şi promovat o asemenea formaţie şi a reuşit să o comercializeze cu atâta succes iar trupa în loc să devină tot mai lichidă, aproape în mod paradoxal, s-a dezvoltat şi s-a maturizat, s-a transformat într-un cult şi un produs uneori chiar aspru, dar indiscutabil valoros. Ei, 100 milioane de cd-uri vândute e ceva!
Dintr-o singură piesă este imposibil să tragi concluzii legate de noul album, dar Wrong este suficient de convingător să tensioneze aşteptarea celor 13 piese ce vor popula noul disc şi concertul din mai.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5bsXOcK9_Cw]

I was born with the wrong sign
In the wrong house
With the wrong insanity
I took the wrong road
That led to
The wrong tendencies
I was in the wrong place
At the wrong time
For the wrong reason
And the wrong rhyme
On the wrong day
Of the wrong week
I used the wrong method
Of the wrong technique

Wrong
Wrong

There’s something wrong with me
Chemically
Something wrong with me inherently
The wrong mix
In the wrong genes
I reached the wrong ends
By the wrong means
It was the wrong plans
In the wrong hands
The wrong theory for the wrong man
The wrong lies
On the wrong ???
The wrong questions
With the wrong replies

Wrong
Wrong

I was marching to the wrong drum
With the wrong scum
Pissing out the wrong energy
Using all the wrong lies
And the wrong signs
With the wrong intentity
I was on the wrong page
Of the wrong book
The wrong rendition
Of the wrong hook
With the wrong mood
Every wrong night
With the wrong two ???
And the sound ???

Wrong
Wrong
Too long
Wrong
Too Long
Wrong
Too Long
Wrong

I was born with the wrong sign
In the wrong house
With the wrong insanity
I took the wrong road
That led to
The wrong tendencies
I was in the wrong place
At the wrong time
For the wrong reason
And the wrong rhyme
On the wrong day
Of the wrong week
I used the wrong method
Of the wrong technique

depeche_mode_afis_16_mai

Visul de 4 şi 13

Nu eram foarte popular printre Punkerii mei când spuneam că-mi plac The Cure. Nici printre Rockeri nu mă făceau popular şi dacă stau bine să mă gândesc, nu eram la modul general foarte popular, dar asta nu mai are nici o legătură cu gaşca britanică din Crawley, Vest Sussex. Ha ha ha!
Trupa s-a înfiinţat în 1976 şi singurul membru care a supravieţuit tuturor schimbărilor până-n ziua de astăzi, este carismaticul frontman, principalul compozitor şi textierul formaţiei, vocalul Robert  Smith.
La început etichetaţi Punk, ulterior Post-Punk, New Wave, Gothic Rock şi-n final (Rock) Alternativ, The Cure de la debutul din 1979 cu „Three Imaginary Boys” şi până la noul produs „4:13 Dream” lansat pe 27 octombrie 2008, au la activ 13 albume din care au vândut peste 27 milioane de copii.
Interesant de menţionat, probabil cea mai celebră piesă a formaţiei, „Boys Don’t Cry” n-a fost inclusă pe varianta originală a albumului de debut ci doar pe varianta rearanjată pentru piaţa americană şi ulterior la re-editarea discului în forma „Deluxe” ca album dublu din 2004. Piesa a dat titlul controversatului film din 1999 în regia lui Kimberly Peirce şi-n rolul principal cu Hilary Swank care a şi primit Academy Awards-ul pentru cea mai bună actriţă în acel an. Filmul redă un fapt real, tragedia lui Brandon Teena, un băiat care se dădea drept fată şi sfârşeşte violat şi ucis. Da’ nu despre film vreau să vă povestesc, acesta e domeniul lui Alin, se pricepe mult mai bine!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=l8CDERzun4k&feature=related]

Revin la disc, tot exclusiv pe varianta americană a albumului apare şi o altă piesă de succes, „Jumping Someone Else’s Train” şi una din favoritele mele, „Killing An Arab”, piesă controversată care le-a adus nenumărate probleme şi acuze de rasism. Piesa, de altfel face referire la „Străinul” lui Albert Camus: „Standing on the beach/ With a gun in my hand/ Staring at the sky/ Staring at the sand/ Staring down the barrel/ At the arab on the ground/ I can see his open mouth / But I hear no sound / I’m alive/ I’m dead/ I’m the stranger/ Killing an arab”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BD1uGPkxQfA&feature=related]

Marele succes a venit cu albumul „Pornography” din 1982 şi single-ul „Let’s Go to Bed”. Infuzia de Pop şi orientarea spre ritmuri dansate a îndepărtat o parte din fanii Punk şi Goth, dar le-a adus o popularitate lărgită mai ales peste ocean. La sfârşitul anilor 90, piese ca „Just Like Haven” sau „Friday I’m In Love” au pătruns în top 100 Hot Billboard şi astfel formaţia a devenit de notorietate în toată lumea.
Pe lângă cele 13 albume de studio amintite, trupa a lansat mai multe colecţii de single-uri, remixuri şi best of-uri: „Staring At The Sea – The Singles” (1986), „Mixed Up” (1990), „Galore” (1997), „Greatest Hits” (2001) – disc ce conţine un bonus CD cu variante acustice ale pieselor şi „Join the Dots” (2004) – o colecţie de 4 cd-uri cu piese rare şi mixuri inedite. Merită amintit şi live-ul „Paris” din 1993 care a fost lansat şi în format DVD.
Cu toate acestea, patru ani de „pauză” între albumul „The Cure” din 2004 şi până la actualul „4:13 Dream” este o adevărată înfometare pentru fani.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ozh1y7zI0r8]

Dezlipind toate etichetele şi scoţând formaţia din toate cutiile mereu prea strâmte pentru artiştii care fac muzică dincolo de categorii, genuri şi stil, The Cure propun o muzică aparte, au o „faţă” şi o personalitate proprie şi în mare măsură au influenţat evoluţia sound-ului Post-Punk, Dark şi New Wave al anilor 80 şi 90. Chiar dacă s-au evidenţiat într-o bună măsură şi datorită aspectului lui Robert Smith, fără conţinutul muzical deosebit, cu siguranţă n-ar fi ajuns atât de departe şi nu ar fi rezistat atâta timp.
Muzica lor acoperă o plajă largă de stiluri şi sunete de la teme aerisite, sumbre sau tensionate, până la compoziţii ritmate, lejere şi „jucăuşe”. Uneori aparenta veselie este contrastată de textele destul de întunecate ale lui Smith. Excepţiile sunt rare. The Cure combină cu naturaleţe sintetizatoarele, clapele şi pianul sau ritmurile mecanice cu chitare acustice, instrumente suflătoare sau erupţii de chitară electrică. Un element important din sunetul lor este basul şi vocea specială, inconfundabilă a lui Robert Smith. Mereu reuşesc să creeze atmosferă şi farmecul lor constă exact în atmosfera creată.
Unul din albumele lor cele mai complexe este „Kiss Me Kiss Me Kiss Me” din 1987 şi re-editat şi el în 2006. Discul conţine piese Rock cum este introducerea cu „The Kiss”, piese destinse ca „The Catch” sau „The Perfect Girl”, scufundări abstracte ca „If Only Tonight We Could Sleep” sau „A Thousand Hours”, melodii lente sau piese de bubuială-n discoteci cum este „Hot Hot Hot”. Hit-urile discului au fost amintita „Hot Hot Hot”, „Why Can’t I Be You?” şi o altă piesă foarte cunoscută „Just Like Haven”. Dar nu este drept să afirmi despre nici un disc că este mai bun sau mai prost ca celălalt. Fiecare album reflectă pe de o parte momentul în care a fost creat , pe de altă parte starea şi sentimentele celor implicaţi în crearea lui. Nu tot timpul „merge” să-i asculţi şi poate că nu te „prind” din prima, dar dacă-i asortezi cu starea şi momentul potrivit, The Cure se pot dovedii de-a dreptul magici.

curedreamcover

Nici „4:13 Dreams” nu face excepţie de la această reţetă de cocktail servită cu rafinament de The Cure. Discul începe lent, plutitor, într-un fin vâjâit de sintetizatoare, chitare halucinogene şi un ritm pufos cu „Underneath the Stars”. “The Only One” este mult mai relaxată ca şi următoarea „The reasons Why”. „Freakshow” jonglează între un riff Rock combinat cu basul uşor fuzzat şi un ritm săltăreţ de dans ca apoi „Sirensong” să ne liniştească cu armoniile sale de cântec de leagăn. „The Real Snow White” este melodic, cald şi fredonabil ca şi următoarea „The Hungry Gost” construită pe chitara care bâzâie plăcut.
„Switch” este o incursiune electrică şi eclectică, schimbă atmosfera albumului la momentul potrivit ca chitara acustică ce introduce plăcut „The perfect Boy”-ul să aibă efect maxim. „This. Here and Now. With You”  este o joacă de efecte pe chitare şi bas, un experiment sonor pe care degajarea din vocea lui Smith o face plăcută şi poate aduce şi un zâmbet în colţul gurii. „Sleep When I’m Dead” începe sumbru, dar se transformă rapid într-o piesă Rock sănătoasă cu ritm şi greutate fără a fi stridentă. „The Scream” este un alt experiment, destul de apăsător, perfect The Cure ca-n final să revină sunetul Rock în „It’s Over”.
Am făcut doar o scurtă trecere-n revistă a celor aproape 53 de minute ce alcătuiesc albumul, dar sper să aveţi plăcerea şi răbdarea de a-l savura în întregime.
Înregistrările discului au început în 2006 şi s-au întins pe o perioadă de doi ani, lansarea lui fiind de mai multe ori amânată. La un moment dat se zvonea că o să fie un disc dublu, Robert Smith a confirmat că s-au imprimat 33 de melodii, dar multe din înregistrări au fost excluse la o selecţie finală. Sunt şi două piese vechi, rămase din sesiuni anteriore: „Sleep When I’m Dead” este o piesă scrisă pentru albumul „The Head On The Door” din 1985 iar „The Perfect Boy” este construită pe scheletul piesei „A Boy I Never Knew” care n-a mai încăput pe anteriorul album “The Cure”.
De ce „4:13 Drems”? Albumul ar fi trebuit să fie lansat oficial pe 13 septembrie. În cele patru luni premergătoare lansării, în data de 13 a fiecărei luni a fost scos câte un single. Astfel în mai a apărut „The Only One”, în iunie „Freakshow”, în iulie „Sleep When I’m Dead” şi în august „The Perfect Boy”. Amânarea lansării a „născut” editarea E.P.-ului „Hypnagogic States” ce conţine 5 remixuri la cele patru single-uri lansate şi inedita „Exploding Head Syndrome”.

O fi sâmbăta seara, dar când vine vorba de a fi îndrăgostit, tot vineri este!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BFnIP2NT5Yc&feature=related]

Avem sex, da’ ce facem cu el?

Puteam să pun problema şi altfel: avem sex, la ce să ne mai folosească şi un creier?
Când ai o problemă, o rezolvi sau te adresezi unui specialist. Sau postezi întrebarea pe un forum
Povestea e veche, dar de tăvăleală!

“Vă salut pe toţi.
Am şi eu o întrebare, mai „specială” şi poate ciudată dar la care aş vrea să îmi daţi un răspuns cât se poate de serios.
Eu şi prietena mea ne-am „jucat” (frecat unul de altul), îmbrăcaţi amândoi cu pantaloni pe noi şi chiloţi. Eu am ejaculat, am simţit că vine, i-am spus să se dea la o parte, s-a dat iar eu am ejaculat în chiloţi. A curs un pic pe pantaloni când mă ţineam cu mâna. Amândoi eram tare transpiraţi, este posibil, sau este vre-un risc să fi ajuns un pic de spermă prin pantalonii noştri (eu trening ea blugi)?
Din catâ ştim nu a avut nici o pată pe pantaloni, dar ne gândim că fiind aşa transpiraţi …
Vă rog foarte mult .. dacă se poate un răspuns serios!
Mulţumesc anticipat!”

Comentarii:

– „oare cât timp mai trece până voi găsi şi întrebarea “eu eram la mare, ea la munte, am ejaculat gândindu-mă la ea, aşa-i că-i al meu copilu’?”

– „am făcut sex in 3 cu iubita şi prietena ei. am ejaculat în gura iubitei care i-a făcut sex oral prietenei ei. copilul o să fie al meu sau a lor?”

– „e posibil să rămână însărcinată, de la distanţă, dacă te masturbezi, şi ea e la nudişti, la plajă. apoi restul de treabă o fac muştele.”

– „Am si eu o problema asemănătoare, acum o lună eram la ski cu prietena şi am început să ne jucăm în zăpadă şi am alunecat peste ea şi am avut o erecţie şi un orgasm spontan în chiloţi, ţin să precizez că pe lângă salopeta de iarnă aveam şi izmene pe mine, ea fiind îmbrăcată la fel (salopeta de iarnă şi ştrampi numa’ că avea 2 perechi de chiloţi). Dezamăgirea a venit acum după o lună când am aflat că ea nu a rămăs însărcinată după acea experienţă deşi era la ovulaţie când s-a produs incidentul (vreau să vă spun că ne dorim mult un copil). Întrebările mele sunt următoarele: Avem vreo şansă să ducem o viaţă normala şi să avem şi noi un copil al nostru? Puteţi să-mi recomandaţi nişte medicamente cu care să o îndop pe prietena mea ca să fie mai fertilă? Este cazul să o părăsesc şi să caut altceva? Oare dacă n-ar fi avut 2 perechi de chiloţi rezultatul ar fi fost altul? Am multe nedumeriri şi sincer nu ştiu ce să mai fac…Vă rog din suflet să-mi răspundeţi cu cea mai mare seriozitate la aceste întrebări.”

– „tot masturbarea rămâne cea mai sigură soluţie. cu terminare în zăpadă. apoi, cu un bulgăre bine ţintit, şansele cresc!”

– „Şi totuşi dacă bulgărele respectiv nu poate ţinti una bucată ştrampi pe sub care sunt îndesate 2 buc perechi chiloţi tip gogoşar (a la bunica ?)  . Ne masturbăm degeaba ?”

Mi-am amintit de povestea glonţului magic care a perforat testiculul unui soldat sudist şi s-a oprit în pântecul unei femei aflată la câţiva metri… 🙂 (Varianta Tom Waits 🙂 )

Părerea mea, serios vorbind, acum că m-am adunat cu greu de sub birou este că sunt şanse mari să rămâi gravidă pe această cale şi să dai naştere unui copil perfect sănătos şi apt să te urmeze, ba chiar să te şi depăşească, DACĂ blugii sunt turceşti, nu americani originali şi chiloţii chinezeşti din en-gros-ul Europa…

Dar sunt absolut deschis la orice altă sugestie ce ar putea ajuta copii…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qzfo4txaQJA&feature=PlayList&p=6BA5E31D52FABC1C&playnext=1&playnext_from=PL&index=38]

P.S. andreeako şi BlueAngel m-au convins. Chiar dacă într-o primă fază ne amuzăm, subiectul este alarmant. Avem – dacă mai era nevoie – încă o dovadă a educaţiei defectuoase, a abordării greşite care se face cu atâta încăpăţânare în şcoli, dar şi un semn de alarmă pentru părinţi în ceea ce priveşte comunicarea şi relaţionarea cu proprii lor copii.
Exemplele sunt elocvente. Din păcate.

„Nu mi-am dorit acest copil”. Aceasta a fost declaratia unui copil de numai 12 ani, care in noaptea de 2 spre 3 august 2007 a nascut la Maternitatea Cuza Voda din Iasi o frumusete de fetita perfect sanatoasa. Deocamdata, micuta de 3,5 kilograme nu are un nume si mama inca nu si-a vazut pruncul. Deja a renuntat la copil inca din prima zi de viata a acestuia. Tatal fetitei are 14 ani.” (BZI )

„Alfie Patten, un băiat în vârstă de 13 ani din Marea Britanie, a devenit tată, după ce prietena sa, în vârstă de 15 ani, a născut o fetiţă.” (MEDIAFAX )