Home › 2008 › October

Monthly Archives: October 2008

După bloguri sunt ei care ne face…

Posted on by — 2 Comments ↓

Dacă tot m-am auto-exilat în pat pentru trei zile, ci nu să mă tratez băbeşte, făcând sex în disperare, ci să mă otrăvesc convenţional pentru viroza pe care bănuiesc că o am şi de care ştie tot oraşul, doar medicul meu de familie nu, m-am gândit că între două valuri de febră, pot să analizez la rece – că viroza tot o răceală este – şi ograda, capra, varza, respectiv blogurile vecinilor. Am încercat toate leacurile băbeşti, acum m-am dat la pastile, starea mea este neschimbată, trag o singură concluzie: sunt imun. Cu picioarele în ligheanul cu apă fierbinte, cu cana de ceai în mână, mă apuc de citit. Sau mă fac bine, sau mă bagă-n boală complet!
Băieţi, avem concurenţă serioasă: Tăriceanu şi-a făcut blog.  “Primul pas a fost site-ul. Împreună vom face şi al doilea pas. Pregătesc blogul şi vreau să fii primul care va răspunde la prima postare.” La a doua postare pot să răspund eu al doilea? Abia aştept să citesc ceva hot!
Alt liberal, alt blogger veritabil: Chiuariu agaţă la greu pe videoblog. “În septembrie, Tudor Chiuariu,  fost ministru al Justiţiei şi actual purtător de cuvânt al PNL, a anunţat că îşi face videoblog. Paralel, a spus că are cont pe facebook şi Hi5, două reţele sociale de pe Internet, pe care îşi va face campanie electorală. Din 412 prieteni, câţi avea până la ora 14, luni, băieţi erau 58, fete – 354. Chiuariu stă non-stop pe Internet. Cine-i monitorizează activitatea poate să vadă că, de dimineaţă până seară, nu face decât să le trimită fetelor invitaţii.” Ăsta ne ciordeşte gagicile în scopuri electorale!

Rămân în zona bloggerilor grei: Elena Udrea.  Plictiseală mare. Lăudat fie Băsescu sau ce ne ofticăm noi când n-avem ce face. “Întâlnirea de ieri cu unii dintre cititorii blogului a fost pentru noi toţi o bucurie. Cu atât mai mult regret criticile pe care invitaţii mei trebuie să le suporte doar pentru că au venit alături de mine. Dar cel mai supărător mi se pare comportamentul lipsit de orice deontologie al unei ziariste, care s-a prezentat drept cititoare de blog, a stat la masă cu noi, a pus câteva întrebări ciudate, apoi s-a dus să scrie un articol din care reiese fie că nu a înţeles ce vorbeam noi, fie că misiunea ei era să decredibilizeze evenimentul.” Mi-a plăcut ideea întrebărilor ciudate, a faptului că săraca n-a înţeles nimic sau a avut o misiune destabilizatoare. Limbaj sublim! Dacă aş fi blondă, şi m-aş băga în curvăsăreala asta de politică şi mi-aş trage şi un blog să fiu în trend, aş apela la cineva care pare blondă, dar ştie despre ce este vorba într-un blog. Părerea mea.
Am accesat şi pagina lui Victor Ciutacu. Omu’ ne propune un exerciţiu de imaginaţie, nu comentez. M-am distrat în schimb la comentarii: “eu văd un cur făcut în photoshop.. mare brânză..” De ana pe 29 October 2008 la 2:20 am. “@ana: tu eşti o toantă lipsită de imaginaţie. nici o pierdere. next, please” De Victor Ciutacu pe 29 October 2008 la 2:24 am. Aspru. Dialogul. Oi fi eu idiot, da’ credeam că blogul trecând peste faptul că este un posibil jurnal public, este şi un mijloc interactiv de comunicare. Chiar că-s un bou! Chiuariu măcar este la agăţat, Ciutacu pare prea frustrat să se mai sinchisească… Vorbe grele, bun simţ ioc.
Ajung şi eu la Alexandru Vakulovski şi textul său din Clujeanul care a stârnit deja ceva valuri şi-s curios câţi o să-l copieze şi re-posteze ca fiind al lor… Limbajul nu mă excită, dar incontestabil adevărul din spatele său este o radiografie fidelă a blogerului anonim. Şi frustrat. Normal, dacă eşti anonim, musai să fi frustrat.

Dacă mai dau odată peste blogul despre piţipoanca corporatistă îmi fac aspirina intravenos!

Am avut aşa o furnicătură-n degete să intru şi pe blogurile fotbaliştilor, dar m-am oprit la timp. Cam asta e:
după bloguri sunt ei care ne face…ne place, nu ne place, aceştia sunt, pe aceştia îi avem. Cititul însă rămâne opţional. Ca şi votul.

planul “B”

Posted on by — 2 Comments ↓

Mă arunc cu capul înainte, valul mă ia sau mă duce, mă aduce, nu contează. Rămân la suprafaţă sau ajung ca buşteanul la fund? Până nu faci saltul, nu vei avea răspunsul. Poţi anticipa… şi poţi avea surprize. Eviţi apa rece şi te trezeşti între colţii unui rechin. Pot spune că am evitat un infarct?
Viaţa mea este un film. Mă las pe spate şi privesc cu gura căscată.

Vreau să mă ciocnesc.  Tremur, respir, zâmbesc…. Mă ciocnesc cu aceeaşi plăcere cu care am făcut-o şi acum 10 ani. Mai cred în minuni… Ieri într-un supermarket stăteam la coadă şi a venit o fată plângând şi ne-a întrebat dacă nu am văzut un portofel roşu. Nu văzusem. Ieşit afară m-am bucurat de câteva minute de soare cald, am lăsat sacoşele jos şi mi-am aprins singura plăcere rămasă-n buzunar. La câteva minute după a apărut şi respectiva fată cu sacoşa ei de cumpărături molfăind o felie de pizza. Nici nu s-a uitat la mine, dar am simţit o relaxare şi m-am bucurat. Îmi place să le zâmbesc străinilor chiar dacă uneori îmi dau seama că mă face să par un idiot…
M-am pierdut şi m-am regăsit de milioane de ori. Sunt pe drumuri, pe cărări risipite între două ciocniri, un ricoşeu şi un morman de cioburi. Sunt singura umbră constantă din viaţa mea. Nu ştiu ce o să fiu peste 10 ani… cred că am să fiu tot eu. Tot o umbră. Şi un zâmbet. N-am nici un plan…
Viaţa este un ricoşeu. Dai în ceva şi habar n-ai unde se duce…şi când şi cum vine înapoi. Te loveşte în freză.
Ca o creangă lăsată-n urmă ce te plezneşte peste ochi. Gata cu vrăjeala! Ideea e că nu e nicio idee şi nicio şmecherie! Mă străduiesc să fiu eu, îmi este greu, ştiu, sunt un nesuferit! Nu-s nici Făt Frumos, nici Gânditoru’, sunt un om, o faţă în mulţime. Sar în primul tren…

Viaţa este o ciocnire, un ricoşeu, feresc capu’ de fiecare dată când spun o prostie şi mai ales când fac ceva greşit. Încerc să fiu eu, să fac cum simt şi să am ricoşeuri faine… Să găsesc ciobul perfect şi să-l adun.

periculos

Posted on by — 8 Comments ↓

Trăiesc periculos în fiecare zi.
Trăiesc periculos când ies în oraş. La prima gură de bere mă îndrăgostit de o şatenă. La a doua bere de prietena ei şi de o blondă al cărei sâni îmi zâmbesc provocator, la a patra bere de două brunete şi o altă blondă, la a cinci-a am revin la prima şatenă şi cele două prietene ale ei, la a şasea de o blondă proaspătă…of! Bine că nu sunt mofturos! Trăiesc periculos fiindcă ţin minte tot , ţin minte şi câte beri am băut şi unde, şi cu cine şi ţin minte şi fiecare blondă, brunetă, şatenă sau roşcată şi ţin minte fiecare zâmbet, fiecare linie şi curbură, fiecare formă, fiecare culoare, ţin minte spuma berii şi culoarea ochilor în care m-am scăldat cu seninătate.
Trăiesc periculos fiindcă trăiesc în fiecare zi, fiecare clipă, fiecare iubire, fiecare culoare, fiecare formă… Fiindcă iubesc! Şi trăiesc periculos fiindcă uneori urăsc, uneori urlu şi uneori sunt trist, dar tot eu sunt, sunt tot umbrele mele în sertarele mele, sunt tot eu pe canapea, în tramvai, jos în pub, la bar sau la slujbă. Trăiesc periculos fiindcă beau cafea şi fumez, fiindcă deschid larg ferestre zidite , fiindcă vă povestesc tot, tot ce visez, tot ce simt, tot ce trăiesc periculos.
Trăiesc periculos fiindcă trăiesc la 38 de ani ca la 18 şi mă simt încă la 28 de ani. Fiindcă mă simt şi mai simt.
Trăiesc periculos fiindcă îmi plac ciorapii de lux şi fluturii, îmi place lumina şi nu accept o lume zugrăvită în alb şi negru iar totul în jur pare numai gri. Trăiesc periculos fiindcă pielea mea uneori miroase a tei, alteori părul îmi miroase a alge… Merg pe bicicletă într-un oraş al maşinilor şi din buzunarul din spate îmi flutură vise…şi îmi place să trăiesc periculos şi când nu este totul roz.

Urmează staţia Nirvana cu peroane roz pe ambele părţi. Vă dorim orgasm plăcut.

trebe, nu trebe….

Posted on by — 4 Comments ↓

mă aflu în treabă. Obişnuinţa, comoditatea, confortul, clişeele unei gândiri reflectate imaculat într-o exprimare mecanică şi…ruginită. Convenţionalul şi cotidianul pas la pas, veşnicele referiri la tradiţie: „aşa trebuie”…Trebuie? Nu zău?!

Trebuie să sune telefonul şi trebuie să mă trezesc. Trebuie să mă dau jos din pat, trebuie să ajung bâjbâind până la baia şi nu trebuie să fac zgomot. Trebuie să mă uşurez, să mă spăl şi să mi-o spăl, apoi trebuie să mă spăl şi pe dinţi că am un gust amar ciudat. Ar trebui să merg la dentist odată, la dracu! Trebuie să-mi fac cafeaua şi să fiu atent să nu dea în foc că altfel trebuie să curăţ aragazul. Trebuie să-mi fac pacheţel. Trebuie să-mi deschid computerul, să-mi citesc mesajele, trebuie să le ordonez şi trebuie să răspund la cele importante, trebuie să şterg cele neinteresante. Trebuie să-mi aprind ţigara şi trebuie să mai iau o gură de cafea. Trebuie să-mi pun muzică şi trebuie să mă îmbrac.
Trebuie să cobor şi să mă târăsc până-n staţie şi trebuie să aştept tramvaiul. Trebuie să perforez bilet şi trebuie să suport mirosurile şi oamenii umezi care trebuie să se frece neapărat de mine. Trebuie să fiu tolerant şi trebuie să gândesc pozitiv.
Trebuie să merg la serviciu şi să fiu respectuos cu şeful. Trebuie să muncesc să am bani. Şi trebuie să-mi duc tot salariul acasă până la ultimul bănuţ. Trebuie să-mi rămână timp pentru mine, trebuie să mai visez şi poate trebuie să mai ies cu băieţii la o bere. Trebuie să-mi bag minţile-n cap şi trebuie să mă adun dracului!
A trebuit să scriu şi azi un blog…

Vă propun un mic exerciţiu. Luaţi textul de mai sus şi înlocuiţi verbul trebuie cu ori ce alt cuvânt credeţi de cuviinţă.

Mai dificil este să eliminăm complet trebuie din viaţă, nu din vocabular. Automatismul confortabil al rutinei ce ne macină.

O zi faină, un sfârşit de săptămână plăcut!

Omul nou, religios?

Posted on by — 7 Comments ↓

Freud a spus: „Primul om care a preferat să înjure decât să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizaţiei”. O discuţie despre religie este dificil de imaginat fără pietre şi înjurături. Omul religios nu o dată s-a dovedit fanatic orbit de furie şi exponent al intoleranţei. E oarecum paradoxal, având în vedere că religiile impun anumite coduri morale care ar trebuii să-l facă pe om mai docil, mai supus. Dar latura cealaltă, întunecată a religiei îl face pe om manipulabil. Dacă credinţa s-a născut din frica de supranatural, religia a explorat teama omului pentru al controla. Puţine religii fac excepţie de la acest fapt, dacă sunt asemenea religii. Religia este vânzătorul de umbrele, când umbrelele sunt la tot pasul şi pe toate gardurile gratuit. Ne naştem cu umbrela în suflet dar o rătăcim.
Şi vine religia şi ne oferă o altă umbrelă. Nu, nu este umbrela noastră, dar ei spun că a lor e mai bună, este umbrela adevărată. O umbrelă super-turbo. Teleshopping. Totul trebuie să fie „super” sau „turbo”. Dacă e super-turbo ai dat lovitura…

Religia este o formă de explicare a lumii, în condiţiile lipsei unei cunoaşteri sau explicaţii ştiinţifice. Religia s-a născut din teamă, nu din dorinţa de a cunoaşte şi a găsii explicaţii. Niciodată n-am înţeles sensul expresiei „frică de Dumnezeu”. Mie nu îmi este frică. Dacă Dumnezeu este bun, de ce m-aş teme? Dacă el este Creatorul, Tatăl nostru, de ce mi-ar fi frică de el? Pe taică-meu îl respect şi îl iubesc, dar nu mi-a fost frică de el niciodată. Nu cred într-o relaţie bazată pe frică. Cred în relaţiile bazate pe comunicare şi respect reciproc. Cred.
Când plouă îmi place aerul proaspăt, îmi plac umbrelele. Mii de umbrele colorate pe străzi. O privelişte minunată. „Am două umbrele, fac ce vreau cu ele…” Am o umbrelă albă şi am o umbrelă neagră. Aleg calea dreaptă. Calea mea. Calea Rahovei. Tramvaiul roz. Un tramvai numit dorinţă. „…în ori ce situaţie, îmi dau satisfacţie!” O joacă. Viaţa. Credinţa. Sex fără lumânărele, beţigaşe parfumate şi prezervativul tras pe cap. Prea multă rigiditate în tot ce facem şi spunem.

„Cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (re-ligio – a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu). Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul şi fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeităţi sau alte forţe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înţelesului vieţii. În mod obişnuit, religiile evoluează din/către mitologie şi au drept caracteristici necesitatea credinţei şi un mod specific de a gândi şi a acţiona pe care credincioşii sunt îndemnaţi să le respecte. Religile creştine socotesc cuvântul “religie” ca “legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu”. (Wikipedia)
„Religia se explică din perspectiva biologiei şi antropologiei prin existenţa unor baze biologice identificabile ce caracterizează specia sapiens. Din perspectiva biologiei, se pot identifica două mari clase de factori care acţionează întru apariţia şi persistenţa religiei, anume factorii proximali (neurologia, genetica, endocrinologia) şi factorii ultimi (numiţi şi “evoluţionişti” ) ; aceştia din urmă ţin de natura socială a speciei. Ei sunt ultimul palier explicativ al comportamentului religios.” (Wikipedia)
Succesul religiei se datorează în principal faptului că omul se teme şi crede în supranatural, îi plac ritualurile (ceremoniile) şi doreşte să aparţină unui anume grup.

Ne naştem şi suntem botezaţi. Practic ni se ia dreptul de a alege. Comunitatea ia o decizie majoră în ceea ce ne priveşte. Cred că fiecare om are dreptul de a-ş alege singur credinţa. Credinţa este o opţiune extrem de intimă. Doar religia a exteriorizat-o. Purtăm cruci şi ne facem cruci…
Biserica interferează nesănătos cu lumea laică. Agăţăm icoane în şcoli, biserica îşi extinde influenţa în şcoli, văd preoţi parlamentari. Banii se risipesc în proiecte grandomane cu iz ceauşist, gen Catedrala Neamului, cânt tot mai mulţi cetăţeni trăiesc sub pragul sărăciei în mizerie…

Ministrul sănătăţii se sfătuieşte cu patriarhul în legătură cu avorturile. Îmi amintesc de controversatul Osho: la avort, ucidem trupul, nu şi sufletul. Simplu.

Văd vile şi jeepane. Făţărnicie şi somptuozitate. Lipsesc însă modelele morale. Le-am fixat pe cruci.

Ca să alegi corect, e necesar să cunoşti toate răspunsurile posibile. Ce şi cât cunoşti despre religia ta? Ai ales-o sau ai „nimerit” în ea fiindcă aşa „trebuie”?
Umbrele şi umbreluţe colorate. Creştinismul ester fragmentat în biserici şi bisericuţe. Dar există Islam, Hinduism, Taoism, Budism, Sikhism, Iudaism, Bahá’í, Jainism, Shintoism, Zoroastrism, Asatru, Wicca, Satanism şi Druidism. Şi există multe altele. Nu vreau să mănânc mere toată viaţa fără să fi gustat vreodată o pară. Nu ştiu dacă e mai bună para. Sau pruna sau…banana. Vreau doar să le gust înainte să…înjur.

Daţi cu pietre fraţilor, am banana tare!

maimuţa din mine

Posted on by — 3 Comments ↓

Omul. Toţi vorbesc despre om. Scris bolduit, scris cu SHIFT…ce ştift! Am o problemă. Ei, am mai multe, dar asta mă sâcâie: oare maimuţa s-a dat jos din copac sau a fost izgonită? – în conformitate (şi) cu metafora biblică… E o chestiune ce ar lămurii multe din aspectele existenţiale supra întortocheate al „omului” modern. Suntem conectaţi prin modem. E tot ce ne (mai) leagă. Becul pâlpâie, transferul de date îşi urmează fluxul normal. Suntem noi normali? Vreau să zic, ce ne mai leagă de copac, de rădăcina noastră? Merg la frigider, îmi mai scot o banană şi muşc cu poftă din ea. Revin: cine şi de ce a izgonit maimuţa din copac? Ar merge acum şi o gură de coniac, ar mişca poate cognitivul, da’ de unde?

Am şocat săraca maimuţă, dar, să revin la om. Mamifer omnivor. Clar? ( http://www.veganoutreach.org/decevegan/perete.html- ) Homo sapiens. Conform studiilor, cele mai apropiate rude actuale ale omului sunt două specii de cimpanzeu Pan troglodytes (“cimpanzeul obişnuit” ) şi Pan paniscus (“cimpanzeul pitic” sau “Bonobo” ). Alte rude apropiate sunt urangutanii si gorilele. Salutăm provincia! Biologii au comparat o secvenţă de perechi de bază ADN de la oameni şi cimpanzei şi au estimat o diferenţă totală genetică de doar 5%. N-am găsit lămuriri în favoarea cui sunt diferenţele, dar ştiu cu siguranţă care parte poate măsluii rezultatele.
Se presupune că rasa umană s-a despărţit de cimpanzei acum 5 (alţii afirmă 7) milioane de ani. Întrebarea mea firească este: oamenii s-au despărţit de cimpanzei sau cimpanzeii s-au separat de oameni? Este un alt detaliu de lămurit după cel legat de izgonirea din copaci. Cu cât citeşti şi afli mai mult, cu atât apar mai multe semne de întrebare.

Suntem super specia de pus în vitrină. Sau pe grill. De gustibus. Răsfoind Wikipedia-ul am găsit o f(r)ază amuzantă: „Oamenii sunt fiinţe vii”. Ce uşurare!
61% dintre oameni locuiesc în Asia. Restul în America 14%, Africa 13% şi Europa 12%. În jur de 2,5 miliarde de oameni locuiesc în mediul urban. Se presupune că urbanizarea va creşte dramatic în secolul XXI. Problemele oamenilor în oraşe sunt multiplele tipuri de poluare, criminalitatea şi sărăcia. „Fericiţi cei săraci cu duhul” (Matei 5,3) nu se aplică şi în acest caz. Nu sunt fericiţi nici cei flămânzi, însetaţi, prigoniţi sau blânzi şi curaţi cu inima. Eu nu i-am văzut aşa. Nici animalele ţinute la grădina zoologică nu cred că sunt mai fericite. Dar nu putem generaliza. Chiar dacă de obicei o facem cu nonşalanţă.
850.000.000 dintre oameni cred în diferitele forme ale Creştinismului. Islamul are 430.000.000 de adepţi. 320.000.000 de oameni cred în Hinduism. Sunt 150.000.000 de Budişti. Şi mai sunt multe alte religii. Crezi ce vrei. Nu ştiu. Dumnezeu a creat lumea în şapte zile. Restul se fabrică în China. Eşti om, eşti cel mai tare… te ştergi singur la fund. Sau nu. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Faptul că „biologii consideră că toţi oamenii sunt membrii aceleiaşi specii” nu mă încălzeşte cu nimic, dar nu este momentul pentru nazuri şi separatism. Ajung însă la cealaltă problemă care mă frământă: facem parte din aceeaşi specie, dar suntem absolut unici.
Nu ne mai ajunge planeta Pământ. Am cam terfelit-o. Vrem să ajungem în spaţiu. Vrem să cucerim noi teritorii. Instincte de vânător, reminiscenţe. Pe data de 11 iulie 1969 Neil Alden Armstrong şi Buzz Aldrin au coborât pe suprafata Lunii. Răutăcioşii spun că era doar un studio din Hollywood. Mie îmi plac filmele…Citez o prietenă virtuală, nim_b: “Mesaj către extratereştrii: nu sunteţi singuri!” Vrea cineva o banană?

umbrela

Posted on by — 4 Comments ↓

Legea de bază a Finanţelor (a lui Jerome K. Jerome): “Banca este o instituţie care-ţi împrumută întodeauna o umbrelă când e timp frumos şi ţi-o cere mereu înapoi când plouă.”

Credinţa este umbrela de care ne agăţăm în vreme rea şi pe care o uităm prăfuită-n debara pe vreme bună.

Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.” (Petre Ţuţea)

Adevărul… Iubirea… Vorbe. Cuvinte care devin din ce în ce mai goale, cuvinte rotunjite, măsluite cu măreţie, meşteşugite, dar fără sau cu tot mai puţin conţinut. Nu o dată constat că ne referim la Dumnezeu când nu mai avem nimic de ce să ne agăţăm, în momentele în care deznădejdea ne cuprinde de umeri şi ne trage-n jos, când nu mai avem idei sau scuze, îl găsim pe Dumnezeu şi „ne-am scos”. Dar o fi Dumnezeu ăsta un tip aşa de gaşcă să sară-n ajutorul nostru de câte ori noi renunţăm să ne mai ajutăm? Maimuţa din mine are rezerve. Nu vă gândiţi la banană! Înnecatul la mal ca sport naţional… Strategia: jocul la marea plezneală. Rezultatul: 2:2. Zero barat.

Mai am o gură de cafea şi un strop de credinţă. O nouă zi, o nouă săptămână, fără planuri şi bagaje pregătite. Plan… Există un plan universal, un plan „B”, există ceva? Poţi să dai o căutare pe Google când ştii sau când bănuieşti răspunsul. Ironic? Când sunt pierdut, când celebrul ultim pai nu atârnă nicăieri, conexiunea la internet conduce doar la pagini goale, când nu mă mai satisfac nici literele înghesuite-n cuvinte, cuvintele în fraze şi tânjesc de fapt după o atingere banală dar atât de salvatoare sau măcar un semn… Când toate acestea se adună ca norii ameninţători iar acea mână întârzie să ţi se întindă, întorc privirea şi-l caut pe Dumnezeu. „Dumnezeu este punctul de tangenţă dintre zero şi infinit.” (Alfred Jarry) Ajung în punctul mort şi atunci vina o dau tot pe Dumnezeu. Dar şi Dumnezeu şi vina este în mine. Rezultatul? Păi nu tot Dumnezeu este de vină?! Ha ha ha. Credinţa ne separă de restul fiinţelor vii. Animalele respectă spiritul naturii, noi credem în el şi… Hm. Nu cred că munca sau gândirea ne-au separat de maimuţe. Şi maimuţele prestează – ca să zic aşa -, şi maimuţele sunt organizate, se pliază pe o anumită structură organizatorică gândită. Cu toate exagerările inacceptabile din punct de vedere ştiinţific, după o simplificare la „os” a tuturor argumentelor, cred că nu ne rămâne altceva decât credinţa.

În mod corect credinţa şi religia trebuie separate. Oamenii nu fac asta. Noţiunile se amestecă nesănătos. Dumnezeu nu are ce căuta pe bancnota de un Dolar, Dumnezeu nu merge la biserică. Moise nu avea nevoie de translator, eu de ce aş avea? Omul este un animal. Este slab. Spiritul de haită îl face să se simtă mai puternic, mai în siguranţă. Credinţa a fost pervertită în religie. Religia nu este credinţa pe limba tuturor, ci un fel de înlocuitor artificial. Se pretinde fidelitate faţă de biserică, nu şi faţă de Dumnezeu. Numele lui Dumnezeu este pretext şi monedă de schimb. Iuda este în fiecare din noi. Preţul corect! Ha ha ha. Ne-am rătăcit, am pierdut legătura firească cu natura. Cu Dumnezeu. Revoluţia tehnologică a condus la involuţia spirituală. Fatalitate? Lucrurile se întorc nu neapărat împotriva, dar cu siguranţă asupra noastră.

Dumnezeu este umbrela: când ne protejează de ploaie pare firesc să fie acolo, dar dacă o uităm acasă…vinovată este tot umbrela. Ploaia vine ca o binecuvântare. Spală străzile, spală praful din suflete…

“Este păcat că singurul lucru pe care un om îl poate face opt ore este să muncească. Nu poate sa mănânce opt ore; nu poate sa bea opt ore; nu poate sa facă dragoste opt ore.” – William Faulkner (Ei, unii dorm opt ore, da’ nu e cazul meu!)

cybermental III

Posted on by — 3 Comments ↓

lipsa undergroundului este un fapt deprimant. când nu se întâmplă acolo jos nimic, mainstreemul este clar o fetiţă umflată cu pompa de te miri cine şi cu…ce. exemple din lumea “bună” a aşa zisului mainstreem, avem suficiente, dar nici cu bere gratis nu mai pun botul la…spume.

oraşul coboară în underground. festivalul Cybermental a ajuns la a 3-a ediţie. pare incredibil şi admirabil. este şi aniversarea de cinci ani de activitate a organizatorului: AKM. another kind of music promite nu doar o manifestare zgomotoasă, ci şi o excursie în cultura  (sub)urbană prin intermediul vizualului: fotografii, graffiti şi video.
anul acesta în perioada 9-11 octombrie, la Bucureşti, AKM vă invită în 3 seri şi 2 locaţii – 9 octombrie @ ACOLO Club /// Calea Mosilor 138, respectiv 10-11 coctombrie @ CONTROL Club /// Academiei 19 (Intrarea prin Pasajul Victoriei) – să întâlniţi sau reîntâlniţi 23 de artişti. o altă performanţă dacă luăm în calcul zona subţire şi şubredă a perimetrului electro-industrial autohton.

Din numele de pe afiş amintesc doar câteva: BRAZDA LUI NOVAC, BLINDPIXEL, CANDLESTICKMAKER, CYCLER feat. FLORENTINA (marea mea dragoste declarată şi nedeclarată!), DJ CYPHER, D-PRESSION, DISCORDLESS, DOMINUS, DYSLEX….

Linkuri de explorat, documentat:

de citit!

another kind of music şi AKM

Brazda Lui Novac

Cycler

sper să ajung şi să raportez de la faţa locului. am fost ameninţat că sunt aşteptat… anul trecut mi-am trimis doar tablourile iar anul acesta doar din motive subiective nu pot participa cu noua formaţie… Dacă bursa pică şi la Bucureşti, în underground rămânem în siguranţă… dăm volumul la maxim şi stingem noi lumina la sfârşit.

Diabonal si…..Wisterol

Posted on by — 2 Comments ↓

Mă uşurez în chiuvetă şi mă uit în vasul de toaletă de alături. Becul chior zâmbeşte ironic şi-n oglindă văd o faţă care nu mai exprimă nimic. Concediu pe marginea căzii. Stors ca o lămâie îmi dau cu apă pe faţă. Viaţa ca o limonadă, nici măcar şpriţ de vară. Oglinda nu spune niciodată nimic. Ne arată riduri, coşuri, ne arată suprafaţa. Ce este înăuntru nu o să vezi nici în oglindă, nici în ochii cuiva. Lacrimi…

Adevărul… al tău, al meu sau..? N-ai să găseşti adevărul nici în Coran, cartea celor 77.639 cuvinte sfinte, nici în Biblie, nici în „Interpretarea viselor” al lui Freud, nici în alte cărţi sacre sau profane. Căutăm răspunsurile în exterior, căutăm în deşert, n-am înţeles metafora, deşertul este în suflet şi răspunsurile se află în noi, în mijlocul deşertului. Cărţile conţin doar întrebările pe care nu ni le punem niciodată şi căutăm acele răspunsuri pe care cu certitudine nu vrem să le găsim… „Înfometându-mă şi chinuindu-mă pe mine însumi nu m-am adus mai aproape de răspunsurile la întrebările mele decât atunci când trăiam în belşug şi plăcere în casa tatălui meu!” (Siddharta Gautama).

Consum. Consumăm tot mai mult, tot mai mare, tot mai perisabil. Totul este perfect perisabil. Mai puţin plasticul care o să dăinuiască pe tronul goliciunii. O iau razna, mă rostogolesc, mă ciocnesc, ricoşez şi iar mă risipesc în mii de cioburi.
“De şase luni, nu puteam să dorm. nu dormeam…
Cu insomnia, nimic nu e real.
Totul e extrem de departe.
Totul e o copie a unei copii…..a unei copii.”

Mă trezesc. Cineva a stins lumina. Se aude de undeva un televizor. Dintr-un alt apartament, dintr-o altă lume sau o altă dimensiune. Nimic nu este real. Somnul, visele sau mirosul micilor prăjiţi în faţa blocului. Caut întrerupătorul. Caut o mână care să mă conducă înapoi. Totul este foarte departe. E ireal. Pesuitul virtual cu modemul sau cu mousul în braţe…

“Imaginaţi-vă durerea ca o minge albă de lumină tămăduitoare.
Se mişcă prin corpul vostru, vindecându-vă.
Continuaţi. Nu uitaţi să respiraţi…
..păşiţi înainte prin uşa din spatele camerei.
Unde duce?”

Da. Durerea ne-a adus aici. Dar cine ne scoate. Ce ne scoate? Minciunile. Micile minciuni care ne fac viaţa mai…frumoasă. E ea mai frumoasă? A mea a fost. Acum? Acum nu mai ştiu. De ce? Păi… răspunsuri pentru problemele altora.
Am venit pentru fluturi.
Pentru flirturi.
O floare virtuală oferită galant de un necunoscut.
Micile flirturi inofensive sau aventurile de o noapte din faţa monitorului. Lacrimile de pe taste.
Cine dracu a stins lumina?!

“Aceasta e viaţa ta, şi se sfârşeşte cu câte un minut de fiecare dată.”

“dacă te trezeşti în alt moment, într-un alt loc,…
…te poţi trezi ca o altă persoană?
Oriunde mă duc,…
..viaţa măruntă.
Zahăr şi frişcă de unică folosinţă.
Unt de unică folosinţă.
Kit cordon bleu făcut la microunde.
1 în 2 şampon si balsam.
Pastă de dinţi de unică folosinţă.(…)
..sunt prieteni de unică folosinţă.”

Tragi acea linie imaginară în josul paginii şi conform sfântului sistem binar rămâi cu un mare zero. Eşti singur. Ai monitorul, tastatura, mousul şi…umbrele. CTRL + ALT + Delete.
Mâine începe o altă zi. Tot perisabilă. Prieteni.