[bandcamp album=3837722988  bgcol=d96c20 linkcol=fdf2f3 size=grande3]

(Materialul poate fi descărcat gratuit, apăsaţi butonul BUY – respectiv Buy Now – şi la suma de plată introduceţi cifra zero.)

Nu-s nemulţumit de ce am făcut, ci de ce nu am făcut. Şi sunt multe lucruri pe care n-am apucat, n-am putut să le fac – şi… fuck! „Faking the Tree” este al treilea album pe anul acesta – şi promit ultimul. Probabil pe anul acesta. 12 piese, 69 de minute. :D
21 decembrie. Dacă în ’89 am avut ceva-ceva revoluţie pe bune, a fost la Timişoara şi s-a terminat pe 21 decembrie. Ce a urmat cam ştim sau bănuim, lucrurile sunt mult mai clare azi când vedem exact cine şi cum stăpâneşte ţara. Dar lumea nu se rezumă strict la politică sau economie.
„Fake” înseamnă mimat. Şi aici se suprapun mai multe „chestii”. Fake a fost revoluţia, fake este reforma şi cam tot ce ne înconjoară şi există în sufletul nostru mizer – zic eu – este fake. Titlul – mintal – a fost inspirat de o piesă Peter Gabriel „Shaking the Tree” – că deh, e Crăciunul, ce dracu! Dar am avut în gând şi un vers Marilyn Manson: „fake as the wedding cake”… Şi cam asta rezumă esenţa sărbătorilor: „să fie masa plină!” Adică mâncăm tot anul cartofi, varză şi macaroane, da’ de Paşti şi Crăciun, ne împrumutăm, ne amanetăm ce avem, dar „să ne simtem bine!”. Spiritul s-a pierdut, ne rezumăm – la ce altceva? – la shopping. Dar uităm şi faptul că plăcerea cadoului constă în al dărui, să ne bucurăm de bucuria celuilalt.
Şi ce mai contează că toată lumea e la marginea prăpastiei şi noi – chiar de suntem sau facem pe inconştient-neştiutorii – suntem la fundul ei. Şi nu văd lucrurile-n negru, le văd – şi le iau – aşa cum sunt.
Când spun „fake” îmi vine-n minte şi mult discutatul zâmbet Mona Lisa şi aşa am ajuns la  coperta discului, tot o suprapunere, Mona Lisa şi scoarţa copacului care plânge la propriu, imaginea e din zona Bran unde se petrece un real măcel, ciobanii decojesc copacii să facă faimoasa brânză-n burduf…
Şi – nu în ultimul rând – avem o viaţă mimată. Mimăm că ne pasă, că ne implicăm, că una, că alta, dar suntem nişte legume. Punem botul la ce spun politicienii, ascultăm muzica care ne-o pun unii la radio, alţii la MTV, ne cumpărăm hainele care sunt la modă chit că stau pe noi ca pe gard, sau – cum a fost anul acesta – toţi au purtat cămăşi sau cravate mov, că aşa a fost trend-ul. Şi zâmbetul mimat al politicienilor de la televizor nu e cu nimic diferit de zâmbetul nostru cu care ne întâmpinăm dimineaţa-n oglindă când ne frecăm dinţii. În fine, ăia care mai facem şi asta, se ştie, România e pe ultimul loc din Europa la consum de pastă de dinţi.
Şi n-am apucat să scuip o vorbă despre orgasmele simulate, despre satisfacţia simulată a job-ului şi despre o mie, un milion de alte simulări devenite banalităţi cotidiene.

Trei albume în cinci luni (august-decembrie) este totuşi un oarecare efort. Chiar şi cu ceva ajutor, mai ales de data aceasta când am avut „la dispoziţie” cinci chitarişti, un basist şi trei din chitarişti au contribuit şi cu partituri vocale.
Nu mi-am propus să fac „cel mai bun album” cum cei mai mulţi insistă să spună despre cel mai proaspăt produs al lor, ci pur şi simplu m-am mai descărcat de o serie de idei acumulate din nevoia – uneori bolnavă – de a mă exprima şi a comunica. Nici acum, nici altădată n-am încercat să fac un album mai bun decât nu ştiu cine altcineva, şi nici măcar mai bun comparativ cu altele făcute de mine. „Faking the Tree” este probabil mai întunecat decât anteriorul „Chasing Shadows”, dar cred că este şi cel mai colorat material de până acum. Şi asta – recunosc – îmi place. De la compoziţii simple, structuri conservatoare Rock şi abordate-n manieră Post-Metal – ca să folosesc un termen la modă :D – cum e „(Bang Your Head) Otis” la secvenţe Electro-Industrial contorsionate ca „Violentza Domestica (Part 1)”, şi de la Action Singing, Punk Jazz improvizat precum „(Car Bombs for) Carlos” la incursiuni în Rock Alternativ, Jazz, Gotic, Metal sau Industrial. E o „ciorbă” pe gustul meu, îmi cer scuze că nu-s un tip la modă, n-am dat-o în Metalcore.
Nu sunt nici Mozart şi n-am fumat etno-botanice sau săruri de baie să mă cred un Mike Patton în miniatură. Muzica pe care o ascult de 40 de ani şi evident maldărul de discuri devorate şi anul acesta evident că într-un fel sau altul şi-au pus amprenta, m-au marcat şi unele influenţe sunt mai mult sau mai puţin evidente. Dar vorbesc de „lucruri” precum Zorn, Shining, Trophy Scars, Adam Lane’s Full Throttle Orchestra, Gogol Bordello, Android Lust, Rolo Tomassi, The Dillinger Escape Plan, The Thing, The Ex, Leaether Strip, Murderdolls, The Fall, OK Go sau Jaguar Love, acestea evident pe lângă sechelele vechi. Şi acestea sunt oricum, doar câteva exemple.
E un disc care conţine piese uneori diametral opuse, dar m-am străduit să le aşez într-o ordine logică, firească, „povestea” să curgă, să se lege. Fiecare piesă are povestea ei, grafică separată, găsiţi pe site textele aferente şi la descărcare vine cu un PDF de 20 de pagini.
Un plus – zic eu – constituie colaborarea cu băieţii din Oedip Piaf, pe de o parte mi-a amintit de jam-session-urile interminabile din beciul lui Ernst din perioada ’87-’90, pe de altă parte este o ciocnire spun productivă între un oarecare anarhism care-i caracterizează şi rigoarea pe care şi involuntar o impune lucrul cu software şi samplere via computer. Mulţi contestă viabilitatea lucrului cu „maşina” (evident fără suflet :D ), dar eu văd computerul ca pe o clapă, o chitară, o tobă sau un trompo-saxofon ( :D ), adică o unealtă şi un instrument care mă serveşte şi pe care o utilizez. Atât şi nimic mai mult. Eu îmi scriu tobele cu mânuţa, nu folosesc loop-uri şi nici prefabricate. Îmi folosesc imaginaţia. Adică nu m-am pierdut şi n-am să mă pierd între butoane.
Este prezent deja tradiţionalul meu tovarăşi şi sprijin, Marius Ghinea fără de care nimic din ceea ce fac acum n-ar fi fost posibil, am reciclat câteva riff-uri din arhivă, moştenire de la „RiFeOr” şi utilizând avantajele internetului am colaborat la trei piese şi cu un prieten plecat într-un alt colţ al Europei.
Mulţumiri tuturor!
Bun, sper că v-am plictisit la moarte, acesta-i discul, Sărbători Fericite!

Mr. Pan[k]sament – Site Oficial
Mr. Pan[k]sament – Canal YouTube 1 şi 2

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ahOV4PFcgbw]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yzLcMQDYaHU]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-SjGNdNNGGs]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=g3IeJc1OZTs]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=J1TvQCvWKP4]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pzHMHruRArE]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=meEsSP8gDvg]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UwQC-JkonMc]


Category: Reviews

Related Posts

About the Author


15 Responses to Mr. Pan[k]sament – Faking the Tree (2010)

  1. iulia m says:

    Si totusi ma simt norocoasa …inca nu m-am molipsit de mima pandemica . Nu-mi place sa fac ce face lumea . Sarbatori fericite si tie !!!!!!!! Cat despre disc imi place cel mai mult Wanda”s Wedding .

  2. UnSoricel says:

    bineee… deci asta e produsul final sau o versiune fake? .. OK ascult inghit diger si dupa aia imi dau cu parerea … daca e Craciun sa ne infruptam… iar daca ne ingrasam de la muzica ta facem dupa aia cura de slabababaire..

    legat de romani ??? nnnaaah nu va mai cred ca lucrurile sunta asa nosoale !! e doar ca fiecare are alte asteptari … francezii s-au plins in anii 60 de ‘consumerism’ ‘americanism’ si au facut si filme minunate …iar in 68 au incercat o revolutzie… in final sunt unde sunt azi si nu le e rau nici bineee si politica lor e la fel de corupta …

    … metafizica romanesca dicteaza ca suntem cei care suntem in acel context… ciudat poate este ca plecind sau iesind in afara ne dobindim ceva din ‘normalitatea’ care nu o stim in acel loc…. deci sunt partizanul idei lui Basescu … ca fiecare ar trebui sa plece (evidend ca ei sa poate fura mai bine) dar si ca sa afle ce este ‘normalitatea’ nu doar ‘nihilismul ortodox’…

    Orice ideologie fie de stinga fie de dreapta (tot mai resugenta in Ro) nu par decit a crea mai multa suferintza acolo dupa ce propun ca solutie sa le luam altora ce au si sa-i radem !… asta in idea ca daca cineva ca Obama ar aparea in Ro sa zica YES WE CAN (change) ce ar urma ar fi YES WE CAN ROB OTHERS… in lumina asta cred ca Romania nu a facut pace cu istoria ei si nu prea stim cine suntem… de unde si sentimentul tot mai preganant care il am acolo … ca nimeni nu stie incotro se indreapta dar ca lucrurile nu sunt asa rele in general si in peisajul global .. altfel spus pare o criza de identitate mai mult decit orice care inca e rezolvata cu: ‘lasa-ne domne ca stim noi cine suntem si cine sunt aia care ne conduc’. Ce se vede este ca majoritatea romanilor nu stiu cine sunt si incotro vor sa apuce ! poate de unde si acel fake al tau tradus de mine ca lipsa de identitate !…

    • brushvox says:

      ţi-am trimis de ieri link-ul să-l descarci (moca :D ) şi da, pe site e finitu’, doar în clipuri sunt editări diferite (fake :D ).
      muzica mea nu îngraşă, eventual destabilizează, de obicei enervează. sigur, o să spună mulţi că (iar) am făcut un căcat. :D da’ asta ţine deja de “metafizica mioritică”.
      iar legat de ce e aici, ce să zic? percepţiile pot să fie diferite, însă măcar cifrele sunt reci şi incontestabile: veniturile cele mai mici din Europa, preţurile cele mai mari. nu zic, unii o duc bine şi o să o mai ducă, dar chiar şi datele culese de europeni arată că rata sărăciei e de 44%, caz unic la nivel de Uniune Europeană.
      şi poate mulţi refuzăm încă să vedem dictatura care încet, dar sigur, s-a (re)instalat. asta fiindcă ne mai putem răcii gura la colţ de net şi stradă…
      în rest, criză de identitate n-am avut şi cumva am certitudinea că nici nu o să am. I’m a bad ass.

      • UnSoricel says:

        ieri l-am si downloadat daca te uiti pe stats… nu stiu care sunt aia care sa zica ca faci cacat … poate insa nu cuplam toti cum vrei tu sa cuplam .. dar asta e soarta oricui te asigur… e trasatura nationala sa dam credit celor care sunt boieri si preferabil in alta parte de lume ..

        de dragul cifrelor … ani de zile Romania avea rata saraciei la 50% din populatie deci 44% pare un progres.. ma refer la acei ani in care ‘traiati bine’ … deci poate vorba e ca saracia a venit si la oras nu doar prin atitea locuri uitate de lumea !!.. dar sunt convins ca inainte de (re)alegeri o sa puna ceva pe masa economiei capitaliste sa para iar ca totul e un trai bun… oricum remarca cineva intr-un documentar.. ca pe vremea lui Costica Romania era mult mai saraca decit este azi in perioada de criza ! deci e vorba de altceva … ceva de gen, putini au .. multi ‘n-are’ si foarte putini sunt multumiti cu cit au !!

        iar ca parere, sunt de mult convins ca Romania nu mai e un caz unic .. de multe ori e doar un caz banal, de copil care vrea atentia oricui in idea ca asta ar rezolva ceva … Afghanistanul e caz unic. Caz unic am fost sub Ceausescu … acu suntem un caz semi-normal de democratie cu sughituri..pe stil latin…. Altii se screm de o revolutzie in strada mai la est de citiva ani si tot nimic nu se alege …. deci e mai ceva ca la noi !! macar credit unde trebe dat credit… Uitate ce e in jur si vezi ca Ro de bine de rau e inca o democratie !!.. chiar si fara directie !

        • brushvox says:

          vorbeam de “bob” – perfect nick! – şi de acest tip de gândire: “white walls in sus si in jos. Nu am vazut nimik deosebit. Aveti rabdare si in Feb 2011 veti asculta muzica de calitate, MONARCHY va lansa primul album cu adevarat valoros pt ROMANIA. si va distruge mitul white walls. Mi-e rusine ca ww reprezinta ROM. MONARCHY este doar ingenunchiata nu si doborata.” ( http://brushvox.wordpress.com/2010/10/23/white-walls-mad-man-circus-2010/ ). adică nişte băieţi omni anonimi care în anii 90 au fost daţi la o parte de Pansament, Tectonic şi valul care a urmat: Altar, Neurotica, etc şi acum se trezesc că sunt şi mai depăşiţi, a crescut o generaţie nouă şi puternică şi cu copiatu’ Queensryche-ului de acu’ 20 de ani nu mişcă nici măcar un clubuleţ…
          dar eu nici cu critica, nici cu indiferenţa n-am vreo problemă, îmi dau seama că sunt mult în afara trendului.

          statistici şi statistici. conform aceluiaşi evaluări care acum arată 44%, în 2008 eram la sub 20%, deci cifrele s-au dublat. şi sărăcia românească nu este aceeaşi cu cea europeană, ci ceva mai de grabă africană.
          şi cifrele până la urmă de multe ori acoperă realitatea. guvernul se mândreşte că avem cel mai mic şomaj fiindcă calculează şomerii exclusiv pe cei care primesc ajutorul, cei care nu-l mai primesc sau nici nu l-au primit vreodată ar face cifrele teribile, te asigur.
          sau faptul că peste jumătate din cei cu credite nu mai reuşesc să-şi plătească ratele. şi majoritatea şi-au cumpărat un fridgider, un apirator sau un căcat de televizor – fie el şi plasmă, doamne fereşte o maşină… că nu Udrea sau Boureanu care au credite de milioane de euro au probleme, ei nu, ei şi de nu plătesc, banca închide ochii fiindcă a fost dată ţara – şi fraierii – pe mâna băncilor. iar băncile Occidentale fac profituri fabuloase în România şi astfel Vestul acceptă cu nepăsare deviaţia noastră de la “normal”.
          sau să vorbim de pensionari. cei din Vest bagă croaziere, în România nici de pâine nu prea le mai ajung banii şi nu mai beneficiează de nimic gratuit, nici măcar servicii medicale deşii au cotizat o viaţă, ba, acum le mai şi impozitează pensiile. da, da, ştiu, ăştia sunt ăia care au pus botul – şi ştampila – şi pe Iliescu, şi pe Băsescu şi astfel şi-au pus ştampila şi pe soarta lor, dar şi a noastră…
          ce cred că nu vezi este că la noi a fost desfiinţat Statul. adică el există, cetăţeanul este dator Statului, dar Statul nu mai are nici o responsabilitate, nu mai dă nimic înapoi. asta e găselniţa supremă a lu’ băsescu. bani ar fi, nu sunt cu nimic mai puţini bani la buget ca acum 3-4 ani, doar că se fură tot.
          democraţia tip american-britanică e o illuzie, asta spun de ani buni, dar la noi băsescu a reuşit să aibă puterea pe care a avut-o ceauşescu, adică tot într-o singură mână, ce este totuşi cam periculos, nu?
          şi tot aud de la băse că are presă potrivnică. păi unde? doar antena 3 îl critică constant şi ei au un share de piaţă de maxim 7%… TVR, OTV, Prima şi toate celelalte posturi sunt aservite sau măcar neutre. adică şi ăştia 7% îi stau în gât?

  3. lu says:

    Mah,movul chiar nu prea ma atrage si nici spiritul de turma ,cred ca-s defecta. Sarbatori fericite Brush ,iar in anul viitor sa realizezi si mai mult decat anul acesta !

    • brushvox says:

      n-am avut ceva mov de îmbrăcat în viaţa mea şi nici nu o să port aşa ceva. :D
      da, da, la anu’ poate scot 6 discuri… ha ha ha! :P sau limba. :lol:
      Sărbători Fericite! :)

  4. UnSoricel says:

    ascultat… colaborarile cu Oedip Piaf mi se par cele mai reusite, si cred ca macar o parte din celelate ar fi ‘beneficiat’ de o colaborare cu ei in sensul pozitiv macar ca overdub sau remix … adica de acel sens mai preganat anarhic si de doza de umor direct injectata care se contureaza in intre voi – care mi-e mi-au placut, vorbind de la cap pian la coada si coda !!

    oricum ‘jazzul’ este un domeniu cu multa flexibilitate, iar ce ati putea impreuna se contureaza foarte interesant de vazut pe viu pe linga de ascultat…

    in unele parti mi se pare ca esti prea ‘serios’ (dinou), fara o cauza clara. indiferent daca pleci de la teme misto. deci uneori parca dispari TU si cine esti tu cu adevarat sau nu asta te preocupa, prin a te lua prea in serios…

    • brushvox says:

      cred că această colaborare cu Oedip Piaf e benefică în ambele direcţii şi se pare că m-am integrat destul de repede în proiect. fiindcă Oedip Piaf este un proiect activ, vine şi cântă cine pofteşte. îmi place că totul este improvizaţie şi feeling de moment. imprimările acestea sunt absolut la prima mână, vocile nici măcar repetate n-au fost, ce se aude este tras din prima încercare şi… ne premeditat. ce e cool. şi faptul că eu vin cu câteva teme şi structuri de bază le face bine şi lor, adică anarhie, anarhie, dar s-o facem cu cap. :D (sens).
      nu-s Sting, nu pretind că fac Jazz. Poate Punk Jazz. :D
      cred că uneori sunt prea serios… sau măcar sumbru şi motive am şi fără să caut prea mult… nu-i nici locul, nici momentul să intrăm în detalii. muzica e fun, însă când altceva nu prea faci şi muzica nu-ţi plăteşte nici factura la curant, ba, “doar” o îngroaşă, nu mai e totul chiar aşa de fun, isn’t it?
      şi tot vorbeam de cifre ieri. 41% dintre angajaţii din România nu se pot întreţine din salariu… adică munceşti, munceşti, dar cu nici un folos.

    • brushvox says:

      şi P.S.
      mie îmi plac şi fazele făcute cu Ghinea, sunt faine şi chitarele de la tine şi joaca cu riff-urile lui Mari până la urmă cred că au dat rezultate, le-am integrat bine în temele noi.
      şi cum spuneam, ideea nu e să fac un disc mai bun ca celălalt şi nici faţă de alţii şi alte discuri, ci pur şi simplu descarc energie, idei, eventual stări/sentimente. poate e un show, dar cu certitudine nu business. :) rocku’ nu e neuro-cirurgie sau n-ar trebui să fie…

  5. UnSoricel says:

    am pus si pe siteu meu..playerul

    • brushvox says:

      danke. :) “when’s fake music not a fake? maybe when it is, a fake of fake music !” şi… nice thoughts.

      • UnSoricel says:

        sper ca nu m-ai intzeles gresit in idea ca imi plac lucrurile cu oare care ambiguitate… si ca nu poti zice de exemplu despre asta ca e un love song ..

        [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kDCHSI2KnAA&fs=1&hl=en_GB]

        Idea de Jazz era mai larga decit Sting in sensul ca in rock ori esti un gen ori altul dupa cum le scrii chair tu eu nici nu mai numar genurile/etichetele nici nu vreau sa le mai stiu …in jazz nu e clar ca trebe sa fi ceva sau nu.. trebe sa-l faci …

        Legat de job si bani… cred ca sti si tu ambele fetze… poate intrebarea este de ce suntem asa extremi si nu prindem un balans .. deci ori facem job si ne flagelam cu sefi timpiti bani nu prea multi si facem cite o vacantza din cind in cind care stim ca e vacantza si ca trece repid .. ori ne flagelam cu arta si ca nu ne asculta nimeni si ca e greu sa iesi din casa si esti izolat, alienat de societate etc… !

        sa-ti spun ca nu stiu cum de reusesti ! poate parea un repros cind defapt e un compliment dar nu mai putin cred ca pe multi ne ingrijorezi uneori. pe mine pe deasupra ma doare si faptul ca generatiile noastre tot pionieri am ramas…nici unul din noi nu poate prea mult in sensul in care aveam asteptari in a le imparti cu cei apropiati, ne-am risipit in zari si tragem si noi de un colt de lume mai bine mai rau dupa vremi .. dar nu mai putin se pare ca totusi cam facem ce am ales daca nu ce vrem !! pionieri sau nu !

        Bafta si sa fie un Craciun Fericit … pentru multi si ai tai

        • brushvox says:

          azi am avut net cu interminenţe, de 2 ore încerc să văd clipul cu Cpt. Beefheart, dar în zadar.
          dar ca idee ştiu despre ce e vorba. :)
          nu, nu te-am înţeles pe lângă şi ştii că nu ţin nici eu cont de etichete, ba, ca şi Coleman de care am scris azi, cred că muzica este comunicare şi cutiuţele sunt exclusiv pentru proştii care în mod normal ar confunda antigelul cu apa plată…
          Jazz… nu ştiu, tot o cutie e, până la urmă mai largă şi mai generoasă, dar tot cutie este. şi inevitabil mă gândesc la jazzmanii ăştia de mâna a doua de pe la noi, în mare măsură nişte snobi şi ipocriţi cu fiţe de… Ferentari. cu ani în urmă l-am prins pe Johnny Răducanu la o emisiune despre Hip Hop şi tuna şi fulgera că treaba asta e o modă de un an doi, nu-i ca Jazz-ul valoare eternă. Miles Davis probabil l-ar fi luat la palme. :D şi dacă Johnny abia acum doi-trei ani a auzit de Hip Hop înseamnă că n-a ascultat Jazz de după anii ’50 niciodată. aşa că şi Jazz-ul ăsta e o treabă cu… cântec.
          şi din câte se aude, n-am uitat de riff-uri, de tobe vădit mecanice, de zgomote, de tot felul de artificii care îmi plac şi nu în ultimul rând mă ajută-n exprimare. e ca-n pictură, nu pot să explic de ce verde şi nu mov, dar aşa-mi vine şi cu asta basta. :D
          dilema job sau hobby/artă e una şi da, am mai vorbit de ea…. dracu ştie, nu există corect sau greşit în acest caz. poate mă apasă mai mult asta acum fiindcă realizez că la 40 de ani n-am ajuns nicăieri şi sincer, nu văd ce aş putea face altceva… şi bine, dacă aş fi ninja, n-ar fi nici o problemă, dar nu sunt şi…….. în fine!
          dorm într-un pat, mănânc, am fumat şi am băut cafea şi azi, adică o duc mai bine ca 30-40% din populaţie, aproape sunt un aristrocat! :lol: :lol: :lol: şi încă am idei şi energie, cum sunt ele, dar am trei albume făcute în câteva luni, şi asta fără să-mi fi propus asta, au “venit” pur şi simplu. adică aş fi foarte nedrept dacă n-aş simţii recunoştinţă pentru ce am şi ce am realizat. trag de mine, mereu vrem altceva, vrem mai mult, mai bine sau pur şi simplu altfel… aşa e firea omului, pe undeva asta ne ţine în mişcare. dacă nu devine obsesie, dacă după primul milion nu îţi doreşti primul miliard în ideea să fie. nu-i cazul meu. :)

          Sărbători Fericite şi vouă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>


free counters