John Zorn (Moonchild) – Ipsissimus (2010)

John Zorn (Moonchild) - Ipsissimus (2010)

John Zorn (Moonchild) - Ipsissimus (2010) Acesta este un „heavy shit” adevărat, dacă muzica ar avea greutate fizică şi ar cădea peste tine, te-ar strivi. Şi dacă eticheta „Avant-garde Metal” şi Rock experimental nu este doar fiţă de promenadă, se datorează exclusiv proiectelor de acest gen. În general „supergrup”-urile dau randamente oscilante, de cele mai multe ori sunt adunătură exclusiv din considerente comerciale, „le mai luăm fraierilor banii o tură”.
Nu este şi cazul lui John, Mike, Joey şi Trevor. La origini un trio compus din Joey Baron – tobe, Mike Patton – voce, Trevor Dunn – bas şi John Zorn pe post de compozitor, producător şi dirijor, Moonchild sau cum mai este denumit, The Moonchild Trio s-a dovedit încă de la debutul din 2006 cu „Moonchild: Songs Without Words” urmat imediat de al doilea album „Astronome” unul din cele mai incisive găşti de acest gen şi din fericire proiectul livrează materiale de calitate cu o regularitate demnă de oricare trupă obişnuită.
„Six Litanies for Heliogabalus” este lansat în 2007 şi sunt cooptaţi şi Ikue Mori (compozitor, baterist, artist grafic) şi clăparul Jamie Saft. La aceste două produse Zorn nu participă în mod direct, dar revine în 2008 pe albumul „The Cruciable” şi este adus şi chitaristul Marc Ribot pentru una din piese: „9×9″.
„Ipsissimus” s-a lăsat ceva mai mult aşteptat, dar a meritat cu desăvârşire. Scos sub numele lui John Zorn, noul produs Moonchild îi aduce din nou la olaltă pe John Zorn (saxofon, pian), Joey Baron (tobe), Mike Patton (voce), Trevor Dunn (bas) şi Marc Ribot (chitară) şi astfel avem de a face cu o trupă completă şi o formulă clasică.

Despre Zorn am tot vrut să scriu – şi probabil am să revin – fiindcă numai anul acesta am mai ascultat 4 albume noi (2010) lansate de el şi de scos a scos vreo opt şi se mai preconizează încă trei… S*it! Nu cred că a reuşit cineva vreodată să-i numere toate discurile, are peste 50 de albume scoase sub numele său din 1983 plus seriile, proiectele sale Cobra, Music Romance, Filmworks şi colaborările cu Naked City, Painkiller, Hemophiliac, Masada, Electric Masada, Masada String Trio, Bar Kokhba Sextet şi Moonchild. Asta dacă nu mi-a scăpat ceva.
Născut pe 2 septembrie ( 😀 ) 1953 la New York, Zorn, producător, compozitor, saxofonist şi pianist, abordează o gamă extrem de largă de muzică de la Jazz (şi aici o gamă variată de la abordarea clasică la avangardă şi experimente Fusion şi Hard Bop) la Punk Jazz (Naked City), de la sonorităţi ambientale la Klezmer (Masada).
Un suflet la fel de neliniştit şi creativ este şi Mike Patton, unul din vocalii cei mai complecşi pe care mi-a fost dat să-i aud, devenit faimos în primul rând datorită succesului cu Faith No More, dar implicat în zeci, sute de proiecte şi cu un portret aproape imposibil de schiţat. Anul acesta ne-a delectat cu Mondo Cane, anul trecut cu experimentalul proiect pentru coloana sonoră a filmului „Crank: High Voltage” şi chiar dacă promisul album nou Faith No More mai întârzie, Patton se dezlănţuie pe acest „Ipsissimus” şi urletele sale vor trimite la colţul ruşinii şi pe cei mai „fioroşi” solişti Black Metal (ascultă piesa „Supplicant” şi nu numai). 😀
Bateristul Joey Baron cântă cu Filarmonica din Los Angeles, fanilor Jazz probabil le este cunoscut prin intermediul colaborărilor sale cu Zorn şi Bill Frisell, Stan Getz, Steve Kuhn, dar a cântat şi cu nume ca David Bowie, Tony Bennett, Carmen McRae, Laurie Anderson, John Scofield, Al Jarreau, Michael Jackson, Jim Hall, Eric Vloeimans, Dizzy Gillespie, Art Pepper, John Abercrombie şi Tim Berne.
Basistul Trevor Roy Dunn a devenit cunoscut datorită trupei lui Patton, Mr. Bungle, dar cântă şi în Secret Chiefs 3 – trupa lui Trey Spruance, în celălalt proiect marca Pattan: Fantômas, are propria sa trupă denumită MadLove cu care a scos albumul „White With Foam” în 2008.
Despre Marc Ribot v-am povestit de curând, dacă albumul „Silent Movies” a fost unul predominant acustic, de data aceasta Ribot face risipă de energie, chitara sa are nerv, produce riff-uri zemoase şi solo-uri electrizante.

Rezultatul colaborării acestor genii este absolut fascinant.
Este greu de transpus în cuvinte ce ne rezervă cele 9 piese (aproximativ 50 de minute), dar de la răbufniri zgomotoase până la construcţii clasice şi infuzii Klezmer, cei cinci au pus la olaltă unul din cele mai vii, incisive şi creative materiale ale anului, un disc absolut perfect cap-coadă.
Este foarte intens, este cursiv şi captivant ce reuşesc să facă împreună, trecerile din tonurile grave de Metal la secvenţele rafinate de Jazz sunt impecabile şi absolut fireşti, naturale, răsturnările punctează inteligent şi transformă materialul într-un întreg cursiv şi hipnotizant.
Zorn este fascinat de Crowley şi explorează sonor aceeaşi lume Magică, uneori plină de umbre difuze, alteori solitară, dar un Univers menit să fie exploatat.
După „Blackjazz” şi „Darkness, Oh Hell”, „Ipsissimus” completează peisajul, este probabil cel mai bun disc al anului.

John Zorn – Site Oficial

John Zorn – Pagină MySpace
Tzadik

12 comments on “John Zorn (Moonchild) – Ipsissimus (2010)

    • foarte tare albumul, de mult n-am mai prins un disc atât de viu şi intens. te înţeleg, dacă s-a fixat groove-ul (hed) p.e. ieşi mai greu din el. 🙂

  1. N-am mai intrat de multisor pe blogul tau 🙂
    Si rau am facut! Caci era sa pierd noul album al lui Zorn si co… Suna, cu adevarat, genial.

    • probabil cel mai bun disc al anului, dar au mai fost câteva. 🙂
      ce să spun? mai aruncă un ochi din când în când. 😀
      şi apropo, cred că mâine mai scriu de un Zorn. 😉

  2. Daca tot ai vorbit de M. Patton, se putea macar aminti legendarul grup Mr. Bungle, a-ti fi avut raspunsul la tot ceea ce auziti acum.

    Zorn nu face defel o muzica ciudata. toti instrumentistii de care scrii, cu albumele respective, sunt sub directia executiva a lui Zorn. Intamplator, sau nu, majoritatea sunt evrei, iar Zorn e promotorul miscarii Radical Jewish Culture. Dealtfel, toate Masadele, Book Of Angels-urile, de fapt aproape tot materialul muyical are la baza vechile traditii evreiesti si chiar pe cele mai absconse realiyari se poate depista o aroma de klezmer.

    Fara indoiala, John Zorn e unul dintre cei mai mari si cei mai inovatori compozitori contemporani.

    • m-ai prins într-o fază naşpa şi nu prea am răbdare cu nimeni. măcar m-am amuzat citind în gând “z” în loc de “y” tastat de tine. tastatură germană sau n-ai schimbat limba din bară? 😀
      în primul rând nu tre’ să mă explic faţă de nimeni. altfel spus, mă doare-n spatele blocului la 100 de metri. fac o excepţie…. excepţională.
      despre ce a făcut Patton am scris destul de mult cu un an în urmă, m-am plictisit să tot pun link-uri când lumea e prea comodă şi leneşă şi să dea click. da’ uite linku’: http://brushvox.wordpress.com/2009/06/03/don%E2%80%99t-pattonize-me-%E2%80%93-portret-mike-patton/ – sper să te calmezi. şi am mai tot scris de Patton şi trupele sale, inclusiv FNM sau Mr. Bungle, dar şi alte proiecte mai obscure.
      şi despre Zorn am mai scris – azi ultima oară 😀 – şi am să mai scriu. din moment ce casa lui de discuri se numeşte Tzadik cam ce influenţe muzicale ai vrea să aibă? poate coreene, ci nu evreieşti…
      şi nu-n ultimul rând, dacă ai scris să pari deştept şi ţi-ai băgat link la blog eşti şi un bou şi un spam, dar te iert de data asta de dragul “y”-ului.
      să-mi bag pula, s-a vărsat camionu’ cu experţi pe internet!

  3. ok, am fost superficial, am schimbat si tastatura de data asta, poate chiar de dragul tau, mai stii?

    n-am vrut defel explicatii, scuze daca asa a reiesit, insa pot sa ma explic putintel, a fost din cauza efuziunii, e destul de rar cand gasesc texte romanesti despre Zorn si atunci instantaneu ma emotionez(nu y).

    expert is oleaca, da’ nu mult, numa’ de-aia ca l-am vazut anul trecut la Ljubljana, a fost cu toata gasca Dreamers, Ribot, Dunn, Baron, Jamie saft, Wollesen, plus Medeski, Martin si Wood. Basca ca a cantat el insusi vreo 30 de secunde la sax.

    da, am mers pe linkul tau si intr-adevar, ai scris substantial despre fenomenul Mr. Bungle, mea culpa! Apropo, ai fost la Timisoara, la Secret Chiefs 3, (cu Trey Spruance)? mie mi s-au parut incredibili, parca erau de pe alta planeta.

    camionul cu experti s-a revarsat demult, insa, vrei nu vrei, si tu faci parte din ei, ca altfel nu te-am fi citit. bafta la muzici!

    • sunt bătrân, am avut un an contorsionat, stau prost cu răbdarea şi nu mai am toleranţă nici cât aveam la 19 ani când încă purtam tricouri cu “Anarchy”. 😀
      experţi? mereu îmi amintesc de andrei partoşi şi faptu’ că se pretinde psiholog-muzical… caz pa(r)tologic ( 😆 😆 😆 ), se vindecă cu lopata-n mufă. în lipsă de altceva. am scris un vers prin 2005: “mulţi se pricep, puţini au habar”….
      nu m-am născut nici eu cu trei boaşe, da’ ascult muzică de 40 de ani şi de scris despre muzică m-am apucat prin ’93 la un ziar, am avut emisiuni la un post de televiziune şi am colaborat cu nişte reviste, plus, de bine, de rău, cânt din ’87, adică ceva-ceva ştiu despre muzică şi din exterior, şi din interior. dar expert nu e nici dracu, părerea mea. eu cu atât mai puţin.
      concerte subţire anul acesta. în afară de câteva evenimente unde au cântat prieteni şi cunoscuţi de-ai mei am fost doar la AC/DC ( 😆 😆 😆 ) – m-a dus aproape cu forţa un prieten, şi la The Thing în Control, aici la Bucureşti. aa, şi am fost la un spectacol de balet pe gheaţă, rusesc, de calitate. 😀 am prestat şi eu în Suburbia într-o seară de luni prin primăvară, da’ nu cred că erau 10 oameni în sală, aşa că asta nu se pune! 😆
      la Timişoara n-am mai fost de prin ’86-’89, eram prieten cu Molnar Levi si Zsolt când încă visam să avem trupe, ei au făcut Survolaj-ul, eu cu ale mele…. 🙂
      Baftă şi Sărbători Fericite!

1 Pings/Trackbacks for "John Zorn (Moonchild) – Ipsissimus (2010)"

Leave a Reply

Your email address will not be published.