Povestiri din Pădurea Verde (GreenWood Resort, Göynük)

Social Buttons by Linksku

(sau Jurnal de peste bord)

Oamenii sunt ca peştii în ocean: azi ies aici, mâine acolo. Valurile vin, te aruncă, nu te poţi opune tot timpul şi uneori dacă opui rezistenţă nu faci altceva decât să te juleşti mai rău. După furtuni uneori peştişorii

sunt aruncaţi pe mal
sunt aruncaţi pe mal

şi uneori reuşesc să se întoarcă-n mare.

Am plecat din Bucureşti-ul încins vineri, 6 iunie la ora 15.30 şi am lăsat în urmă

aroma cireşelor coapte
aroma cireşelor coapte

pentru a descoperii lumea necunoscută a

semilunii otomane.
semilunii otomane.

La 17.23 am trecut vama de la Ruse şi ne-am început incursiunea în Bulgaria. Fete la produs la tot pasul în peisajul arid, uşor sălbatic şi parcă abandonat. O tranziţie de cel mult patru ore s-a transformat într-o învârteală în cercuri şi GPS-ul nu i-a folosit la mai nimic conducătorului. Ideea era să traversăm ţara castraveţilor muraţi pe lumina zilei, dar n-a fost să fie, am ajuns la graniţa cu Turcia abia la miezul nopţii.
4 adulţi şi 3 copii într-un Renault pentru un drum de 1500 km nu este cea mai bună soluţie. Nici să pleci în concediu cu oameni cu care nu ai mare lucru sau nimic în comun nu este cea mai fericită idee, dar cum nu eu planificasem şi organizasem această vacanţă, am hotărât să mă relaxez şi să las lucrurile să se desfăşoare după voie.  🙂
Diferenţa dintre drumurile măcinate din Bulgaria şi şoseaua în lucru din Turcia care traversează ţara de la Nord la Sud, este fabuloasă. Cu toate că autostrada este încă în lucru în multe porţiuni, parcă zburam. O porţinune de drum am mers din greşeală pe sens invers, dar ne fiind la aceea oră trafic, am scăpat…ha ha ha! Peisajul este fascinant, chiar dacă sunt tentat ca la anul să optez pentru zborul cu avionul, aş vrea să mai traversez Turcia măcar o dată cu maşina, pe îndelete, să mă opresc, să fac poze, să adulmec lanurile în flăcări de

maci.
maci.

Am ajuns la prima destinaţie de o zi, hotelul de trei stele, Club Hotel Sunbel din Kemer, Beldibi, sâmbăta, 6 iunie la prânz.
Fac o paranteză şi dau un pont: am făcut 10 ani de rusă la şcoală, da’ nu s-a lipit mai nimic de mine. Dacă în locul profei scârboase care ne ţinea numai în note de 3 şi 4 din cele 10 posibile pe vremea mea, aduceau rusoaicele care populează Kemerul, acum citeam Tolstoy şi Dostoiesky în original. Jur. După gaz, arma numărul doi al Kremlinului sunt fetele: te predai necondiţionat şi dacă nu înţelegi nimic din ce-ţi spun. Şi sunt determinate, nonşalante, n-au nici reţineri, nici prejudecăţi. Ideea e, după două-trei zile mi-am amintit şi ce nu învăţasem la şcoală să spun în rusă…ha ha ha! 😛 Mă pun de la poziţia “cu burta la soare” la “cu burta pe carte” şi până la anu’, promit să mă pun la punct! Ia ne panemaiu parusci… Mi nea zavut Attila, cac tibea zavut? Ocen crasnaia… Spasiva… Dobrei uter, Dasvidania, Dobrei vecer… Haraso! Ia liubiu! Davai jos textila! 😛 Ha ha ha! 😛 Să nu credeţi că toate fetele au nume de Olga sau Nataşa! Nu, am descoperit nu doar că sunt frumoase, dar am descoperit şi nume frumoase: Palima. 🙂
Acum pontul: dacă vrei să te distrezi, uită de patru şi de cinci stele, mergi la trei. Sunbel este un hotel elegant, curat, aer-condiţionat, piscină, terasă, ponton propriu, mâncarea a fost bună şi băutura a curs. Treaba asta cu all-inclusive este genială. Şi turcii s-au dovedit gazde ideale. Nu ştiu de unde-i vorba „cum e turcul, şi pistolul”, da’ vă zic eu, merge ca uns pistolul şi trage la fix.
Sunt două „chestii” cu uşor minus: plaja este pietroasă, soarele nu răsare sau apune în mare ci de după munţi. Atât. Am rămas cu gura căscată:

Turcia este frumoasă!
Turcia este frumoasă!

Mai e o chestie: la Göynük de exemplu, hotelurile deţin şi plajele, sau cum a fost şi la Greenwood, al doilea hotel la care am stat 10 zile, avea o bucată de plajă chiar dacă hotelul nu era amplasat pe plajă ci peste drum. Problema e că nu poţi face plimbări pe plajă fiindcă la majoritatea hotelurilor sunt agenţi de pază care te întorc din drum… Mai scapi dimineaţa, dar trebui să ieşi tot pe unde ai intrat – respectiv la hotelul de care aparţii – fiecare hotel te “dotează”/însemnează cu o brăţară de o culoare specifică. La Göynük există doar 3 locuri pe unde poţi ajunge pe plajă, restul intrărilor fiind prin hotelurile aflate pe plajă şi astfel inaccesibile celor din exterior.

Atenţie la acest detaliu, în Göynük dacă hotelul nu are plajă proprie rişti să nu vezi marea şi să nu apuci să faci baie în ea!

(Prima zi)

N-am avut stare, am intrat repede-n marea de un albastru fascinant, am înotat, m-am plimbat, am băut o grămadă de bere, am făcut fotografii,

pe (şi sub) ponton
pe (şi sub) ponton.

A doua zi dimineaţă m-am trezit la cinci şi

am "prins" răsăritul
am "prins" răsăritul

fază cu fază, moment cu moment, plus am dat şi peste o gaşcă de ruşi cu o „butelcă” de 10 litri de whiskey pe ponton. Chefuiau…de zori. 😛


După micul dejun ne-am luat tălpiţele şi ne-am mutat cu 5 km mai încolo, la destinaţia finală a vacanţei, Greenwood Resort Hotel din Kemer, Göynük.
La patru stele daţi de familişti, copii şi de mai mulţi pensionari, mai puţini petrecăreţi. Ruşii domină spaţiul şi aici, apoi urmează polonezii, turcii şi englezii. Faţă de „tradiţionalul” nostru Kuşadasi, nici urmă de co-naţionali, fapt ce face toţi banii. Am dat totuşi peste două fete de peste Prut care lucrau

la Hotel
la Hotel,

una din ele, Ina se ocupa de copii dar erau şi câţiva angajaţi turci care mai rupeau o vorbă-două în româneşte, alţii ne rugau să-i învăţăm câteva fraze în ideea că o să le mai vină clienţi români. Turcii sunt oameni frumoşi şi la propriu şi la figurat, sunt extrem de amabili şi nu de dragul banilor, sunt prietenoşi din fire. Kadir şi Celal sunt doar doi dintre băieţii care ne-au servit impecabil şi cu care m-am împrietenit aproape instantaneu.
La patru stele mâncarea este mult mai diversificată, la fel şi băutura – seară de seară am turnat în mine cât whiskey a încăput – hotelul este înconjurat de o grădină minunată şi îngrijită, piscina mare are 2 tobogane şi în spate este o piscină pentru copii, teren de tenis şi volei, seră şi mini-zoo, alei cu multe flori, palmieri, „boscheţi” de dafini, portocali… un colţ de Paradis.
Ştiam că la Göynük (Kemer) se întâlneşte

marea cu muntele
marea cu muntele

şi pe lângă amintirile vagi de geografie din şcoală, m-am uitat şi pe Google Earth unde urma să mă duc, dar nimic nu se compară cu ce te izbeşte la faţa locului. Dacă-mi mai spune cineva că turismul nostru este potent, că avem şi mare şi munte, am să-i râd în faţă. Ei le au la un loc. Nu se poate vedea în poze, nu am cuvinte să povestesc, e ca şi cum în gara din Predeal pe peron ar fi palmieri şi ar începe marea. Sus, în vârful munţilor era încă zăpadă şi se schia, sunt râuri şi pe canionul din Kemer se face drafting, în larg sunt delfini, se fac „excursii” cu barca cu motor la 20-25 euro (se poate negocia ca aproape orice în Turcia) de persoană, inclus cu o incursiune şi în peşterile în care se poate înota. Pe plajă era o firmă ce oferea tot felul de distracţii acvatice de la deja tradiţională banană la plimbări cu paraşuta. 🙂
Faţă de Beldibi, pietrele de pe plajă sunt mult mai mărunte, dar tot departe de nisipul cu care asimilam eu plaja. Cu toate acestea, după ora 10 nu poţi călca pe plajă fără încălţăminte: ard pietrele ca plita. Pietrele sunt superb colorate, şlefuite în forme frumoase, am cules câteva kilograme… ha ha ha! 😛
Kemer se numea Eski Köy (Satul Vechi) şi în anii ’80 cu un împrumut de la Banca Mondială Guvernul Turc a investit masiv în zonă, s-a construit drumul şi au răsărit hotelurile, transformând micul district compus din 4 oraşe: Beldibi, Çamyuva, Göynük şi Tekirova şi 4 sate: Beycik, Kuzdere, Ovacık şi Ulupınar, în Riviera Turcească.
Noi ne-am procurat biletele printr-o agenţie locală, Madhotels şi fiindcă am făcut rezervările din luna martie, am beneficiat şi de o super reducere, oricum, biletele au costat cu cel puţin 50% mai puţin decât printr-o agenţie românească şi garantat cu banii aceştia nu rezistam nici cinci zile la Vama Veche şi în nici un caz la condiţiile găsite la Greenwood şi nu cu băutura şi mâncarea inclusă. La bufetul de la piscină şi la cel de pe plajă găseai ceva de ronţăit şi între cele trei mese copioase la care te serveai cu ce-ţi pofteau ochii de la salate şi fructe până la preparate tradiţionale, mâncare gătită de tot felul şi prăjituri. La fel, de băut, aveai la dispoziţie o gamă largă de sucuri, apă, cafea şi whisky, gin, votcă, bere Tuborg şi vin roşu şi alb de la 10 dimineaţa până la miezul nopţii, barmanii îţi preparau şi coctailuri fără nicio problemă şi puteai să bei cât te ţineau genunchii şi mult peste.
Cum spuneam, personalul extrem de amabil şi prietenos, sunt animatori atât pentru divertismentul adulţilor, cât şi special pentru copii. De la 10 dimineaţa se organizau partide de volei în apă şi pe nisip, la fel şi program de gimnastică acvatică şi de relaxare şi întreţinere iar pentru copii exista pe lângă piscină un loc de joacă amenajat, se ocupau două fete de ei, desenau, se jucau, pictau feţele copiilor, etc şi seara se organiza un mini-disco pentru cei mici urmat de un program pentru adulţi. Angajaţii au salarii foarte mici, în jur de 300-350 euro şi erau amplasate „tip boxuri” la tot pasul pentru toate categoriile de angajaţi. Muncesc foarte mult: 15 ore pe zi cu o zi liberă la 7…
În holul hotelului sunt câteva magazine, internet wireless, centru de închiriat maşini şi motoare, sală de jocuri şi internet, este baie turcească, saună, centru spa, salon masaj, cabinet medical, coafor şi chiar un salon de tatuaje (temporale) la care lucra un tip haios din Azerbaijan, Elchin.
Programele de seară au fost plăcute, am „prins” două seri turceşti, scatch-up comedy-uri, seară hippy, show play-back, Miss şi Mister Greenwood şi de la 11 seara se deschidea şi discoteca Greenwood unde clienţii hotelului aveau intrare liberă, dar îţi plăteai consumaţia. N-am stat în hotel ci în unul din bungalourile din spatele clădirii principale, televizor, frigider, aer-condiţionat, telefon, adică tot ce vrei şi de bun gust, drăguţ aranjat. Sunt 9 astfel de bungalouri identice, 7 pentru clienţi (e o idee mai ieftin ca-n clădirea propriu-zisă a hotelului) şi 2 cu magazine la parter şi sus sunt cazaţi o parte din personal. Clădirile au câte 3 apartamente pe nivel şi parter plus 2 etaje.

10-greenwood-0111-greenwood-0212-greenwood-0313-greenwood-0414-greenwood-0615-greenwood-0516-greenwood-0617-greenwood-0718-greenwood-0819-greenwood-0920-greenwood-1021-greenwood-1122-greenwood-1223-greenwood-1324-greenwood-1425-greenwood-15

Sezonul se deschide în mai şi se închide în octombrie, sunt 6 luni cu temperatura aerului de peste 20 de grade Celsius şi se ajunge la peste 40 de grade iar temperatura apei ajunge la 28 de grade. iulie şi august sunt evident cele mai fierbinţi luni, nici nu vreau să-mi imaginezi cum arde aerul atunci. Am avut parte de vreme superbă, ba chiar şi norocul de o anomalie: sâmbăta, pe data de 13 iunie s-a înnorat şi după-masă chiar a fost o ploaie (caldă) timp de 30-40 de minute – spre marea bucurie a localnicilor. 🙂

26-ploaia-0127-ploaia-0228-ploaia-0329-ploaia-0430-ploaia-0531-ploaia-0632-ploaia-0733-ploaia-08

Am făcut peste 1000 de fotografii. Şi cred că mai puteam face lejer încă cel puţin atâtea.
Joi – am aflat ulterior – pe 11 iunie, mi-am dat seama că habar n-am în ce zi suntem. Timpul a trecut ca nesimţitul şi pe nesimţite. Tot cam de joi mi-am dat seama că nu mai intra mâncarea în mine şi m-am pus tare pe băut whisky cu un strop de suc de lămâie şi puţin Swhepps seară de seară. 🙂  Ziua m-am tratat cu ceaiuri fierbinţi, dar am mai ras şi câte o bere sau un whisky înainte de masa de prânz.
Marţi, pe 16 iunie, am rămas fără ţigări. Mă aşteptam să dau 5 euro pe un pachet, dar nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că pachetul era 1,50 şi dacă cumpăram un cartuş, vânzătorul le lăsa şi la 1 euro pachetul. Şi tutunul turcesc nu se compară cu ce porcării bagă ăştia la noi chiar şi în Marlboro care uneori are buşteni ce amintesc de Carpaţi sau Mărăşeşti… Treaba asta că „totul poate fi negociat” nu este chiar genul meu, dar face parte din cultura lor şi devine chiar distractiv. Oamenii sunt foarte comunicativi şi asta mi-a plăcut enorm. Cred că de fapt acesta şi este toată “şmecheria” în spatele târguielii: dorinţa de comunicare. 🙂

Malul
Malul
Margine de drum
Margine de drum
Ieşire la Soare
Ieşire la Soare
Magia unui răsărit
Magia unui răsărit
Onduleu marin
Onduleu marin
Spargerea valului
Spargerea valului
Transparenţă 01
Transparenţă 01
Transparenţă 02
Transparenţă 02
Fascinaţie
Fascinaţie
Malul albastru
Malul albastru
Odihnă
Odihnă
Apus filtrat
Apus filtrat
Încăpăţânare
Încăpăţânare
La cules de amintiri
La cules de amintiri
Zi noroasă
Zi noroasă
Drept în larg
Drept în larg
Pontonul
Pontonul
Răsărit învelit
Răsărit învelit
Căscatul
Căscatul
Rătăcire timpurie
Rătăcire timpurie
Ascensiune 01
Ascensiune 01
Şedinţă foto
Şedinţă foto
Ultimul sărut
Ultimul sărut
Devorare
Devorare
Covor de flori
Covor de flori
Despărţirea
Despărţirea

Despărţirile sunt naşpa. Miercuri seara, 17 iunie, ne-am înghesuit în maşină şi am pornit spre Istambul.
Oraşul ne-a întâmpinat în ţipete de pescăruşi şi cu nori pufoşi. Hotelul Inter Istambul este situat la doi paşi de piaţa Beyazit, Bazarul (Grand Bazaar) şi Moscheea Albastră fiind foarte aproape. Intrat în camera de hotel am văzut asta:

61-fereastra-0162-fereastra-0263-fereastra-03

Şi în Antalia erau multe pisici, însă Istambul pare oraşul pisicilor. Am un prieten, Marius, care cu siguranţă ar fi fost fascinat. Am găsit şi o mică

galerie de artă
galerie de artă

dedicată exclusiv pisicilor.
În câteva ore Istambul a devenit oraşul meu favorit. Mâine m-aş muta definitiv acolo. Turcia în sine m-a cucerit şi sincer: îmi pare rău că am scăpat de ocupaţia otomană. Mare greşeală! Ha ha ha! Zău, ne strica ieşire la Mediterană? 😛
Nu mai repet despre cât de surprins am fost de felul lor prietenos de a fi, de ce frumos şi ce îngrijit este tot. Mai ales centrul vechi şi zona comerciala, peste zi şi până seara se umple de mormane de gunoi, dar noapte este ridicat tot şi în zorii zilei nu mai găseşti nici urmă de mizerie.

Turcii muncesc foarte mult. Am văzut asta la autostrada ce traversează ţara, se lucra şi noaptea. Am văzut clădiri în lucru în care noaptea tot aşa se lucra, magazine în care la 4 dimineaţa angajaţii aranjau marfa şi vis a vis de hotelul în care am stat erau şi clădiri cu magazine de diverse confecţii la parter şi cu atelierele de producţie la etaje: de la 7 dimineaţa până seara pe la 8-9 angajaţii munceau.

A fost ciudat să auzim slujbele de la moschee din difuzoarele atârnate afară. Sunt moschee la tot pasul, în fiecare slujba este diferită şi aceste încantări bizantine se suprapun într-un mod bizar în Instambul venind din toate direcţiile. 🙂 La 11 seara am adormit în sunetul acestor cântece şi tot ele m-au trezit la 5 dimineaţa… ha ha ha! 😛

Tinerii îşi doresc foarte mult aderarea la U.E., eu am încercat să le explic că le este mult mai bine fără… ha ha ha! 😛
Pentru Istambul îţi trebuie o viaţă cred, nu trei zile câte am stat noi şi fiind şi cu Micul Vrăjitor – răsfăţat la tot pasul de turcii care-l luau în braţe, îl pupau şi îi făceau cadoaşe de tot felul – , n-am apucat să explorez decât o parte din centrul vechi şi am dat vineri în zori o raită ceva mai mare pe jos cu aparatul de gât până la Bosfor. Aşa am reuşit să fotografiez

Moscheea Albastră
Moscheea Albastră

chiar albastră în lumina de la 5 jumătate dimineaţa, profitând şi de fântâna situată între ea şi Haghia Sofia. Am văzut (şi fotografiat)

răsăritul la Marea Neagră
răsăritul la Marea Neagră

şi am făcut încă câteva poze faine (zic „io”).

67-istambul-0168-istambul-0269-istambul-0370-istambul-0471-istambul-0572-istambul-0673-istambul-0774-istambul-0875-istambul-0976-istambul-1077-istambul-1178-istambul-1279-istambul-1380-istambul-1481-istambul-1582-istambul-1683-istambul-1784-istambul-1885-istambul-1986-istambul-20

Mi-a plăcut foarte mult parcul Gülhane.
Seara am găsit şi o terasă faină unde am dat 1 euro jumătate pe o bere, preţ super rezonabil, am petrecut două seri la rând acolo, oamenii la fel de primitori şi iubitori de copii, Micul Vrăjitor a fost răsfăţat şi s-a umplut de cadouri peste tot unde am fost prin Istambul.  🙂

Nu m-am sălbăticit complet. M-am mai uitat la CNN, BBC şi Euronews şi la canalele muzicale turceşti, mai ales la NR1 şi Power Turk.
Despre formaţia DUMAN ştiam din filmul genial al lui Fatih Akin: „Crossing the Bridge: the Sound of Istanbul” în care povestitor este Alexander Hacke din formaţia Germană cult electro-industrial-experimentală Einstürzende Neubauten şi pe care vi-l recomand spre vizionare (a fost DVD-ul într-un număr din revista Re:Publik din 2007), dar am descoperit şi nume noi pentru mine ca: MANGA sau AYLIN ASLIM despre care am să vă povestesc ulterior.

Multe ar mai fi de spus, mi-a fost greu şi să aleg doar atâtea imagini, încă nici amintirile nu s-au aşezat şi îmi sar gândurile de la una la alta, a fost aproape prea minunat ca să realizez că mi s-a întâmplat.  🙂
Istambul este oraşul contrastelor: case luxoase alăturate unor dărâmături ce mi-au amintit flagrant de Lipscani, vechi lângă nou, aromă de orient în veşminte occidentale, într-un dans plin de ritm, graţios şi antrenant… Istambul a rămas un basm viu şi sper să rămână aşa…

Sâmbăta dimineaţa iar maşină, înghesuială şi căldură cu tot cu aer condiţionat. Drumul m-a obosit, despărţirea finală de Turcia m-a sfâşiat la propriu.
Bulgaria părea un sat fără câini: pustiu tot, prin satele care am trecut rar vedeai urmă de om… Acest viitor trist al satelor abandonate ne paşte şi pe noi cât de curând…
N-am chef de nimic. Aş mai putea prinde ceva din sesiune, dar exclus să mă duc la examene acum! Ha ha ha! De sâmbătă seara de când am ajuns înapoi la Bucureşti, mă învârt ca drogat prin casă şi tot ce am făcut este să mă uit peste poze şi am butonat puţin la albumul pe care vreau să-l termit cât de curând: la sfârşitul lunii septembrie este noua ediţie de Cybermental la Silver Church şi am fost invitat de AKM să cânt. Locaţia este super, chiar nu vreau să ratez (şi) ediţia de anul acesta (că de invitat, de 3 ani sunt tot invitat…ha ha ha!).

Bucureştiul m-a întâmpinat sâmbăta seara cu

pepeni vânduţi în faţa blocului
pepeni vânduţi în faţa blocului

din căruţă şi cu

un fluture superb în tei.
un fluture superb în tei.

N-am avut energie de Placebo duminica seara, poate fac cumva să ajung vineri seara, 26 iunie în Fabrika la Mixhell cu Igor Cavalera (ex-Sepultura) şi duminica, pe 28 iunie la Limp Bizkit (cu Saga şi Queensryche, ce combinaţie! Ha ha ha! Saga n-am mai ascultat de cel puţin 20 de ani…) re-alocat la Arenele Romane.
Vă convine sau nu:

m-am întors.
m-am întors.

Mi-a simţit cineva lipsa?

Absenţă
Absenţă

“Io” vreau înapoi la ele… Ha ha ha! 🙂 😛 Acum, oricând, pentru totdeauna! 😛

92-la-mare-01

93-la-mare-0294-la-mare-0395-la-mare-042009 Jun 16_88442009 Jun 17_8821

Gata cu vacanţa!

Mai ţineţi minte povestea concursului foto „Bucureştiul în tranziţie” ?  În mail m-a aşteptat asta:
„MNLR
Proces verbal
Ca urmare a jurizării fotografiilor trimise la concursul cu tema “Bucureştiul în tranziţie”, juriul format din Florin Iaru, Tudor Jebeleanu şi Dan Vatamaniuc a hotărât acordarea următoarelor premii:


Premiul I Daiana Olteanu
Premiul II Laurenţiu Dincă
Premiul III Vlad Eftenie

De asemenea, au fost selectate pentru expoziţia MNLR-ICR de la Praga lucrări de la următorii participanţi:
Alexandru Buzdugan, Alexandru Dinu Şerban, Attila Brushvox, Bogdan Calotă, Cătălina Alexandra Ion, Cristian Dinu, Cristian Harbuz, Elena Leu, Elena Raicu, Ştefănuţ Ghinescu, Florica Jianu, Luciana Herda, Irina Lupaşcu, Mădălina Păunica, Adrian Roşu, Radu Stoenescu, Vasile Cătălin Tomoiagă.

Bucureşti 16 iunie 2009”

Adică, n-am câştigat nimic, da’ fotografiile mele sunt bune şi folosite. E şi asta ceva şi măcar ajung şi lucrările mele la Praga. Conform “dealului”, dor pentru că am participat la concurs, organizatorii au câştigat co-proprietate pe 2 ani asupra muncii mele. Bullshit… ha ha ha! 🙂

Este asemănătoare cu povestea câştigului pe Metalhead: am avut două bilete virtuale la un concert la care n-am ajuns… ha ha ha! 🙂
Şi ceva pentru prietenii mei de pe Netlog: nu mai intru pe Netlog, nu vă supăraţi, nu citesc nici mesajele private, nici ce se mai scrie pe acolo. Mă găsiţi aici. 🙂

P.S. (11.38 P.M. – 22.06.2009) Nu mă pot abţine, am mai ales câteva instantanee… 🙂

2009 Jun 06_96632009 Jun 06_96812009 Jun 06_96952009 Jun 07_95212009 Jun 07_95432009 Jun 07_95632009 Jun 07_95792009 Jun 08_94812009 Jun 08_94892009 Jun 08_94942009 Jun 08_95072009 Jun 10_92862009 Jun 11_92292009 Jun 11_92352009 Jun 11_92602009 Jun 12_90752009 Jun 12_90912009 Jun 12_91092009 Jun 12_91232009 Jun 12_91392009 Jun 14_89172009 Jun 14_89272009 Jun 14_89292009 Jun 16_88892009 Jun 18_87332009 Jun 18_87462009 Jun 18_87472009 Jun 18_87802009 Jun 18_87732009 Jun 18_87932009 Jun 19_86962009 Jun 19_8707

35 comments on “Povestiri din Pădurea Verde (GreenWood Resort, Göynük)

  1. 🙁 cum adica nu ti-a simtit nimeni lipsa ? hmmm. bine ai revenit 😛 Superb concediu , te-ai incarcat pozitiv pentru o perioada buna . Oricum fiecare tara are frumusetile ei ,mai ales daca le vezi pentru prima oara , dar omul sfinteste locul si unii au inteles foarte bine asta.

  2. pentru lu – ‘neaţa. 🙂 am văzut, am văzut că ai tot trecut, lăsat mesaje… 🙂 am să răspund, n-am apucat… 🙂
    da, a fost fain. m-am încărcat… am stat mult cu Micul Vrăjitor. 🙂
    eu, faţă de mulţi alţii, am fost aproape prin toată ţara, doar în Deltă şi în Maramureş n-am juns (spre ruşinea mea…).
    Mda… Turcia m-a fermecat şi ca peisaj, şi ca servicii, dar mai ales prin oameni. 🙂

  3. pentru i.o.flavius – seara bună domnule!
    mulţumesc, subiectul a fost bun, eu doar am fost un umil observator…. ca tot timpul. 🙂

  4. pentru Anonim – păi am tăbărât noi, da’ pe unde tăbărâm…dispar (şi) lebedele… ha ha ha! 🙂

  5. YMMD, Attila Brushvox! Bine-ai venit (adică…am vrut să spun că nu-mi convine 😀 ) , bine că te-ai odihnit, că te-ai destins.
    Restul…se face.
    Deocamdată, mai stai acolo unde eşti încă… 🙂

  6. pentru Anna – ‘neaţa.
    parcă am capu’ tot mai mare…. 🙂 o fi şi ploaia, da’ nu cred că-i corect să dau vina pe ea… ha ha ha! 🙂
    stau cuminte în colţu’ meu, promit. 🙂 sunt un îngeraş… tot ca întodeauna. 😛

  7. Superb prezentat, parca m-am transpus acolo, desi sunt sigura ca realitatea e mult mai incantatoare :)…poze minunate, locuri frumoase si timpul petrecut cu david..priceless :)))…na, ca deja fac si reclame. Ai grija de tine!

  8. pentru cocolino – ‘neaţa. 🙂
    da, a fost foarte frumos. cred că aş pleca înapoi în clipa aceasta fără ezitare… :)şi eu am făcut reclamă… trecem cu vederea. 🙂
    eu am grijă, să aveţi şi voi, am auzit că-i distracţie mare pe Netlog cu tâmpiţescu…. 😛

  9. nu aveai cum sa nu te confrunti cu inevitabilul… era inevitabil sa nu-ti placa… un alt mit al romanului …ca ar fi ospitalier …cred ca trebe pus in perspectiva…

    doar de dragul istoriei… chestia e ca noi NU am fost cuceritzi de turci … pasalicuri au fost pina la bulgari si sirbi.. noi am platit doar bir si ei au pus pe cine au vrut ei pe tron… cam ca in Iraq … turcii veneau peste noi cind se suparau pe un Saddam.. pardon Tzepes…

    felicitari pt concurs… ceva sperantza e !

  10. pentru Un Soricel – ‘neaţa stimabile. 🙂
    am să răspund şi la ce aţi mai scris voi pe aici în absenţa mea, da’ încă tot nu mi-am revenit, sunt ameţit şi mă învârt în şi pe loc… 😛
    da, a fost mai frumos ca-n vise… vorba românului: plm! ha ha ha! 😛
    suntem mari dărâmători, ai dreptate: ne tăiem craca de minune… asta cu “ospitalieri” îmi scăpa-se, da’ nu este singura scăpare…
    n-am fost paşalâc, plăteam bir… ghinion de neşeansă, poate se lipea şi altceva de noi, nu doar ideea de “ciubuc”…ha ha ha! 😛
    e buni să mai câştigi câteodată şi firimiturile… 🙂
    cum e treaba cu galeria?

  11. In primul rand bine ai revenit!!!
    In al doilea rand sa-ti ramana in camara sufletului tau un moment frumos printre atatea …pe care ai vrea sa le dai eject ..
    Si nu in ultimul rand…multumiri pentru generozitatea de a impartasi ceea ce ai vazut ,simtit ,pastrat ..
    E ca un basm al Sheherezadei ..proiectat in realgratie imaginilor selectate pentru noi ..
    E un adevarat documentar insa nu din acela ce doar imparte informatii ..E …daca vrei ..proiectia in real al unui vis ..ca tu visai cu detalii ..Si ce bine se intrepatrund aici multe dintre laturile personalitatii tale …Abilitatea de a selecta sintetic si reprezentativ ,talentul de a zugravi folosind ca penel cuvantul si fotografia …spiritul de observatie si ma gandesc la titlurile unora dintre poze …
    Asadar …cred ca iti revii greu …ca sa te poti reintegra …..parasind o lume pe care vad ca ai asimilat-o afectiv …dar ai castigat un lucru extraordinar …Nu stiu cat va retine David din ce a vazut ..e prea mic inca dar cert e ..ca tu te-ai imbogatit tinandu-l de mana intr-un loc in care te-ai simtit de acolo ..

    Dar nu poti face asta!!!
    Aduna-te si termina-ti examenele ..Nu te prosti ..Sunt ani ce se recupereaza greu in acest sens ..Stiu ce spun

    Iar cu netlogul….asta e! ..
    O saptamana frumoasa!!

  12. pentru miruna – ‘neaţa. 🙂

    tot ameţit… ha ha ha!
    dacă aveam un laptop, făceam o “transmisiune” în direct…dar a fost bine că am stat departe de computere măcar pentru două săptămâni… sincer? nu mi-au lipsit tastele… ha ha ha! 😛
    da, am descoperit o lume nouă pentru mine şi un loc unde sper să mă mai întorc. 🙂 defapt două: Antalia şi Istambul.

    examenele….mă duc la restanţe, chiar nu mă pot duce acum aşa fără să fi citit un cuvânt şi cu capul în nori… ha ha ha! 😛
    Pe de altă parte sunt foarte dezamăgit de calitatea şi conţinutul învăţământului şi ideea de a atârna o diplomă într-un dosar mi se pare tot mai imbecilă… mă rog.

    netlogul… atât am vorbit despre el şi n-am ajuns nicăieri… 😛 vina – şi nu pot să-mi schimb părerea – este a administraţiei.

    o zi faină. 🙂

  13. bravo T, o meritai….fa si tu sa fie macar una pe an si o sa ajungi sa te intrebi de ce sa nu faci cumva sa fie una pe an in tara natala…

    … cu expozitia aia…..care dintre pozele tale o sa fie expusa?

    …examene? sesiune? restante ? ..nu am stiut , felicitari… wow dude…..

  14. ‘Mneaţaaaaaaaaa…şi bine-ai revenit!!!
    Am citit din trei în patru, am privit mai mult fotografiile; sunt superbe ca surprindere, temă şi imagini.
    Revin ca să citesc în amănunt, pen’că acum mă grăbeşte timpul să plec la serviciu…
    O zi bună!

  15. da asa e..Vorbesc de calitatea invatamantului ..Diplome pe banda rulanta ..Cert e ca …ma gandesc ca o sa ajungem un popor cu diplome ..

    Repet ..redundanta si lipsa de legatura cu practica..
    Ingurgitezi zeci de foi ,raspunzi la o suta de intrebari ,nu interactionezi cu nimeni si cu nimic ,grad de aplicabilitate zero si la sfarsit o diploma ,cu magna cum laude si cam atat ..
    Absolvent de ASE care nu poate tine o contabilitate primara din lipsa de practica …Tot la un contabil cu experienta ajungi sa inveti ce si cum ..Dar se cheama ca..
    Trebuie insa diploma …Ca nu poti face dovada ca ……e alta problema ..

    Da ..era super sa fi realizat un documentar ..La cat material ai adunat aici …chiar se impunea…
    Dar ti-ai verificat potentialul si ai si reusit ..Si ti-ai fi onorat diploma cu varf si indesat asa ca …du-te la restante!

  16. pentru rifeor – ‘neaţa rifeorule! 🙂

    a fost de poveste, frate….ha ha ha! 😛 Te plimbi prin istambul în Bazar şi sar turcii pe tine şi te întreabă de unde eşti: le spui român, la care ei: “salut frate!” ha ha ha! dar am spus şi că-s ungur şi am vorbit cu ei maghiare… 🙂 Fain, ce să zic… nu se poate povestii. Bagă nişte MaNga… e Rock!

    vacanţă-n ţară? pentru tine de la aşa o distanţă şi cu dor de casă e altceva… pentru noi “captivi” aici zi de zi, sincer, prost să fi! eu am mai văzut ceva-ceva din lume, da’ chiar m-am îndrăgostit de Turcia. 🙂

    expoziţia… mailul acela şi acel text este tot ce am primit şi tot ce ştiu… România. ha ha ha! 😛

    examene…mda. nu-mi strica ziua! ha ha ha! 😛

    keep on rockin’ in a free world! 🙂

  17. pentru adnana – ‘neaţa.

    am văzut şi celălalt comentariu, am să răspund….sunt încă ameţit… ha ha ha!

    o zi faină! 🙂

  18. pentru miruna – ‘neaţa. o să-mi revin şi probabil am să mă duc la restanţe…dacă nu intervine iar ceva mai interesant de făcut! ha ha ha! 😛

  19. nu rade si revino ..Raiul e iluzoriu asa ca …pregateste-te pentru ..aici..Ha ha !! Cinica?
    Nu! Doar realista..ca nu apuc sa vad nimic ..si in rai nu sper sa ajung ..
    :p

  20. Bine ai revenit, Brush! Super tare blogul! Trebuie sa pleci mai des! Multumesc ca ai postat aceste fotografii minunate si multe…. stiam ca nu esti egoist.

  21. pentru Minelus – ‘neaţa. 🙂
    rifeor spunea ceva mai sus: “ajungi sa te intrebi de ce sa nu faci cumva sa fie una pe an in tara natala…”
    eu îmi pun întrebarea, de ce n-ar fi tot anul un concediu în Antalia şi să vi în ţară să munceşti 2 săptămâni?
    ha ha ha ha 😛

  22. “eu îmi pun întrebarea, de ce n-ar fi tot anul un concediu în Antalia şi să vi în ţară să munceşti 2 săptămâni?” In Antalia sau in Egipt… Super tare! Suntem pe aceeasi lungime de unda.
    O zi frumoasa!
    ‘Neata!

  23. upsiiiiiiii, eu am fost mai ocupata in perioada aceia , superbe locuri de fotografii nu mai vorbesc, ai incarcat bateriile cu lucruri superbe .

  24. pentru iulia m – 🙂 vacanţa este de mult doar o amintire frumoasă….s-au întâmplat multe de când m-am întors. 🙂
    am rămas cu amintirile şi fotografiile….

  25. O foarte placuta intimplare, cautam povestiri din padurea verde si am gasit o realitate placuta, VOI.. Am plecat de la bucuria desenelor din copilarie si am gasit o frumusete din concediul unui OM cu miere pe degete(are o exprimare de poet). Foarte placut si Miruna ai fost cumva si la Oasa?

  26. pentru brenda – sărut-mâna. am şi uitat câte poze am pus, nu m-am mai uitat peste ele de ceva vreme şi m-m bucurat (iar) ca un copil când le-am văzut…. am o seară proastă şi asta m-a înviorat puţin. 🙂

    mulţumesc şi pentru apreciere: despre lucruri plăcute scriu cu plăcere.

    n-am fost la Oasa… oarecum am nimerit întâmplător la Kemer, dar m-a fermecat.
    şi Istambulul deasemenea… sper să ajung şi la anul. 🙂

    o seară frumoasă! 🙂

  27. foarte frumoase pozele,niste locuri minunate,turcia in mintea mea era ca un desert,stiind cum arata,dar asa mi-o imaginam eu,f tare bravo!

    • avem tot felul de prejudecăţi şi idei preconcepute. admit, şi eu am plecat cu mari rezerve în Turcia, dar s-a dovedit că gândeam totalmente greşit.

12 Pings/Trackbacks for "Povestiri din Pădurea Verde (GreenWood Resort, Göynük)"

  1. […] Eram la bere cu AKM, CYCLER şi un prieten în calitate de reprezentant al unui potenţial sponsor corporatist pentru CYBERMENTAL şi am auzit o poveste amuzantă despre un vis ce ducea în „Happy Place” unde era un urs polar mare şi fioros care nici cum nu vroia să-şi cedeze locul de pe plaja cu umbre de palmier… Shit, vreau înapoi la Kemer! […]

  2. […] M-a amuzat mesajul, mai primisem câteva de genul acesta şi după ce le răspundeam pe mail, primeam tradiţionala scrisoare „nigeriană”… ha ha ha! I-am răspuns totuşi. Ştiţi că am căpătat o slăbiciune pentru rusoaice… […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *