Când am împușcat democrația?

De facto, democrația a fost împușcată fix între ochi în data de 25 decembrie 1989 la Târgoviște.
Iar dacă e să-i dăm un nume glontelui criminal, acel nume este Ion Iliescu.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

„După 20 de ani – 1989 an de cotitură în istoria națională și în viața internațională” este titlul cărții lansate “cu cântec”, joi de fostul președinte Ion Iliescu în cadrul Bookfest-ului de la Romexpo unde a fost huiduit de câțiva tineri ai grupului „Noii Golani”.
George Simion, liderul grupării a fost dus la Secția 2 de Poliție și amendat pentru această acţiune cu suma de 300 lei pentru tulburarea liniștii publice.
George și ceilalți tineri n-au trăit Mineriada din 13-15 iunie 1990, este de admirat că sunt interesați de evenimentele de atunci în condițiile în care marea majoritate a populației parcă a uitat și continuă să ignore istoria Read more Când am împușcat democrația?

Note din subsol: I Declare War, Bury Tomorrow şi Attila

Termenul de „muzică underground” a apărut în anii ’60 şi se lega de muzica Psihedelică şi cultura Hippie, în anii ’70 odată cu era Punk a apărut şi noţiunea de DIY (Do It Yourself) – adică descurcă-te singur, artiştii, trupele se ocupau de toate aspectele independent şi individual.
Nume sonore ca Velvet Underground, MC5, The Grateful Dead, Patti Smith şi The Stooges au fost asociate termenului şi una din cele mai bune definiţii a dat-o Frank Zappa: „mainstream-ul vine la tine, dar tu trebuie să mergi în underground”.
Artişti cu greutate ca britanicii Discharged au rămas exclusiv în zona underground.
Dacă mişcarea underground din occident a reprezentat în mare parte opoziţia vis a vis de muzica de „mase”, de mainstream, în blocul fost comunist – mai puţin la noi – a reprezentat singura modalitate pentru artişti de a se exprima necenzurat sau împotriva regimurilor comuniste.
În Vest underground-ul s-a dezvoltat şi a condus la înfiinţarea Cluburilor, a Caselor de Discuri Independente şi a presei independente (Fanzin-uri şi mai nou blog-uri).
La concertele din cluburi vin pe lângă fanii devotaţi, jurnaliştii independenţi, reprezentanţii caselor de discuri, manageri în căutarea noilor talente. Pentru mulţi underground-ul rămâne locul de „joacă”, dar majoritatea visează la marile scene şi consideră underground-ul ca fiind o trambulină. Din perspectiva mainstream-ului este sita care cerne din milioanele de trupe cele câteva mii care dovedesc potenţial comercial…
Etapa underground este cea de rodaj, de căutări şi aşezări pentru fiecare trupă, un şir de succese şi eşecuri, speranţe şi dezamăgiri. Vorbim aici de ani de muncă care uneori aduc rezultate, de cele mai multe ori nu. E nevoie de ambiţie, entuziasm, talent, dar şi de noroc.
Noi n-am avut underground şi nu-l avem. Rezistenţă faţă de regimul trecut n-a existat iar după ’90 nu s-a dezvoltat nici o reţea solidă de cluburi şi nici n-au apărut ca ciupercile Casele de Discuri şi Fanzin-urile. Dacă totuşi la începutul anilor ’90 a existat un entuziasm şi un interes masiv pentru zona Metal de exemplu, treptat valul s-a stins, majoritatea trupelor s-au dizolvat în neant.
Este trist, dar oarecum firesc. Pe de o parte vânzările de discuri ale artiştilor din mainstream sunt insignifiante, banii se fac la nunţi, baluri şi chermeze câmpeneşti pe bani corporatişti, pe de altă parte cumetria de care am tot vorbit a anihilat orice idee de Revoluţie Rock din faşă.
Şi mai este un aspect semnificativ: trupele româneşti sunt mereu cu doi-trei paşi în urma trendurilor din Vest, predominant sunt „copiile imitaţiilor” iar puţinul public este segmentat pe sub-genuri şi consumator exclusiv al trupelor din mainstream-ul Occidental… dar toţi după primele trei-patru concerte deja sunt „vedete” şi pretind respect.
Aproape mă amuză atitudinea unora, însă şi aceasta este profund mioritică. Ce pretenţii poţi avea de la politicienii aflaţi la putere atâta timp cât reacţia multora din artiştii aflaţi în underground este una ostilă, criticile le consideră ofensatorii?
Rolul presei n-a fost, nu este şi nu va fi să mângâie pe cap pe nimeni. Cine vrea mângâiat pe cap să meargă la… mama lui. Read more Note din subsol: I Declare War, Bury Tomorrow şi Attila

Funcţie, funcţionalitate şi fascism

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zchtjTwx9ok]

Am văzut alaltăieri seară la Gâdea o discuţie interesantă despre nomenclatura dinainte de 1990 şi cea nouă. Adevărul este că schimbarea de regim din decembrie ’89 a pornit cu stângul – legal vorbind – şi tot ce s-a făcut ulterior a fost făcut cu stângul. Procesul şi execuţia lui Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost juridic vorbind ilegale ca şi arestarea unora din copii cuplului. Nicuşor, prim-secretarul de Sibiu a fost arestat, un alt prim-secretar (fost de Timişoara) a devenit preşedinte. Aplicarea diferenţiată a legii şi încălcarea în fapt a legii a marcat din faşă „noua democraţie”.
Familia Ceauşescu a fost decapitată, nomenclatura nu, ba mai mult, practic ea a preluat frâiele ţării la vedere sau mai din umbră. Dacă nomenclatura dinainte de ’89 se rezuma la mici favoruri şi un trai ceva mai decent, cea de după s-a dezlănţuit, a înfulecat şi devorat totul pe alese, n-a mai avut cine să-l ţină în frâie şi am ajuns la o nouă nomenclatură extrem de bogată ce se expune aproape ostentativ şi n-au nici o jenă sau umbră de teamă că cineva vreodată ar putea să-i tragă la răspundere.
N-au fost mai buni cei dinainte, nici vorbă, sunt aceeaşi. O familie dictaorială a fost schimbată cu o haită de hiene.
Dacă în decembrie ’89 Ceauşescu a fost executat, familia arestată, în schimb în cei 21 de ani ce au urmat n-a mai fost condamnat nici măcar un demnitar. Arestări pompoase televizate în prime-time am mai văzut, însă nu avem un singur exemplu stingher de condamnare.
Ne-am ales cu o schimbare de funcţii – cu biluţele la vedere! 😆 – , nu şi cu un nou sistem funcţional.
Cancerul este nomenclatura şi aceasta a pus mâna pe sistem (Stat) şi l-a pervertit.
Nu putem fi ipocriţi şi să nu admitem că de furat s-a furat de jos până sus şi fiecare şi-a însuşit ce a avut la îndemână. Că ai furat două ţevi din fabrică sau ai privatizat fabrica pe doi bani, tot furt este.
Ideea că „cei de dinainte” au furat mai puţin sau cu mai mult bun simţ nu este decât o scuză palidă şi justificarea unor fapte cu iz penal.
Nu putem nega nici faptul că politicile proaste aplicate de regimul Iliescu în anii ’90 au avut aceeaşi susţinere masivă din partea populaţiei de care s-a bucurat până nu de mult şi Traian Băsescu. Oare de ce n-am fost niciodată în stare să ne alegem conducătorii?
Realitatea este că ne scufundăm Read more Funcţie, funcţionalitate şi fascism

The Rock Battle II – Searing Blaze

Pentru un eveniment Metalic de underground – gratuit -, vineri seara în centrul Bucureştilor – Fire Club – abia de s-au adunat 70-80 de oameni… Chiar dacă în „The Rock Battle” se confruntă trupe autohtone „no name”, interesul scăzut este inexplicabil atâta timp cât declarativ avem mulţi rockeri, Metallica sau AC/DC adună mii de fani.
Underground-ul românesc s-a născut mort încă la începutul anilor 90 şi nici după 20 de ani nu este mai mult decât o umbră de avorton…
Clubul Fire este un loc agreabil, dar inadecvat concertelor. Spaţiul este sufocant, greu de sonorizat, după ce văzusem trupa Therapy? pe o scenă mare la un festival în aer liber, cu toată admiraţia mea vis a vis de ei, am refuzat să-i văd în astfel de condiţii… Dar la cât interes există, bine că sunt şi astfel de locuri, trupele noi au o şansă să facă o repetiţie cu public, să ia pulsul cum s-ar spune şi să culeagă reacţii, impresii imediate.
După o săptămână-n care am participat la două seri pe segmentul Electro, o seară Metal a venit ca o gură de aer proaspătă.
Totuşi este trist că poţi să ai 666 de prieteni pe MySpace, 8888 de prieteni pe FaceBook şi mii de accesări Read more The Rock Battle II – Searing Blaze

Eurovision 2010, Becksperience, varză

N-am urmărit porcărioarele din concursul naţional pentru Eurovision-ul de anul acesta, am aflat că a câştigat un oarecare Ovi şi Paula Seling. Pe Ovi îl bănuiam că e vre-unul din maneliştii cu nume de mezel, parizel, caltaboş, şuncă presată, dar văzând rezultatul final în dimineaţa aceasta am săpat puţin pe net şi am aflat că are cetăţenia Norvegiană şi aşa am înţeles de ce a fost strecurat el în competiţia pentru Oslo , că de mă întrebaţi, voce nu prea are, frumos nu e şi nu cred că IQ-ul are vre-o relevanţă.
Da’ să vedem premianţii:

01 – Germania – Lena – Satellite – 246 puncte
02 – Turcia – maNga – We Could Be The Same – 170 puncte
03 – România – Paula Seling & Ovi – Playing With Fire – 162 puncte
04 – Danemarca – Chanée & N’evergreen – In A Moment Like This – 149 puncte
05 – Azerbaijan – Safura – Drip Drop – 145 puncte
06 – Belgia – Tom Dice – Me And My Guitar – 143 puncte
07 – Armenia – Eva Rivas – Apricot Stone – 141 puncte
08 – Grecia – Giorgos Alkaios & Friends – OPA – 140 puncte
09 – Georgia – Sofia Nizharadze – Shine – 136 puncte
10 – Ucraina – Alyosha – Sweet People – 108 puncte

Lena. Pornită drept mare favorită, nemţoaica a câştigat detaşat concursul. Părerea mea este că n-are voce deloc. Dar deloc. Nu că eu aş avea cine ştie ce voce cutremurătoare, dar sincer n-o lăsam nici să facă proba de microfon la spectacole, ştiţi voi, clasicul şi enervantul: doi, zece, doi, zece, şa-se, şase. Ba, dacă juca în vre-un film porno Read more Eurovision 2010, Becksperience, varză

Unitate! Noi cu noi, ei cu ei…

…şi-n final, după ce tragem linia, fiecare pe cont propriu şi foarte-foarte singur.

Am intrat pe o turnantă extrem de periculoasă, numită de unii cinic „curbă de sacrificiu”, lucru de altfel previzibil, ba chiar anunţat de multe voci de cel puţin de un an, ba chiar doi, cam de la momentul suspendării lui băse, dar ca de obicei poporul s-a dovedit surd şi orb la semne şi semnale. E drept, aceea suspendare a fost mult prea meşteşugită, artificială şi n-am susţinut-o nici eu, în opinia mea băse era obligat să demisioneze imediat după incidentul „ţigancă împuţită”, dar de ce ar fi făcut-o atâta timp cât în adâncul sufletului nostru toţi urâm ţiganii, bozgorii şi pe toţi ceilalţi în general şi aceste mici derapaje băsesciene în fapt i-au adus mereu plus de popularitate?

Acum lucrurile stau diferit, invocarea articolului 53 din Constituţie, cea privitoare la Read more Unitate! Noi cu noi, ei cu ei…

Eu când vreau să fluier, fluier

„După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, Silviu (interpretat de George Piştereanu) a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii… Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment  i se poate întâmpla orice.” ( Cinemagia)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tqeTqmfjOOg]

După 17 ani, filmul lui Florin Şerban „Eu când vreau să fluier, fluier” a fost prima peliculă intrată în finala Berlinalei şi în condiţiile în care a concurat cu nume grele ca Polanski, Rob Epstein sau Jeffrey Friedman, filmul a câştigat două trofee: „Marele Premiu al Juriului – Ursul de Argint” şi Premiul „Alfred Bauer”. Read more Eu când vreau să fluier, fluier

Brazda Lui Novac în Club Control

Şi a fost vineri seara şi a fost lansarea albumului Brazda Lui Novac la Club Control.
Contând pe „punctualitatea mioritică”, am aterizat la locul faptei cu o oră întârziere, dar şi aşa s-a dovedit că ajunsesem cam devreme.
Nic Cocarlea a început rotitul de platane pe la 10 jumătate, apoi pe la 11 au urcat pe scenă Brum Conspiracy, un trio interesant cu tobar şi chitară live, o muzică Electro-Experimentală cu arome Psihedelice ce-şi au rădăcinile în Avangarda anilor 80 undeva în zona dintre Rock-ul Progresiv şi World Music. Interesant proiect, poate uşor unidimensional, dar cu potenţial.
Victor a preluat scena pe la 12 şi spectacolul său a durat aproximativ 2 ore inclusiv 3 bis-uri. A fost Read more Brazda Lui Novac în Club Control

dă-te pe brazdă!

Acum o lună vă prezentam albumul de debut Brazda Lui Novac, în această seară materialul va fi lansat oficial în cadrul unui concert în Club Control (Str. Academiei nr.19 (Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Arhitectura), startul îl dă Nic Cocarlea (No Man’s Land/Lipstick Traces) printr-un un DJ set la ora 21 şi Brum Conspiracy, iar Victor are invitaţi de seamă: Artan (Timpuri Noi), Silent Strike, Yvat şi Dezdemona (Jazzadezz). Intrarea: 20 RON. Read more dă-te pe brazdă!