Astăzi iar la telejurnal…

M-am trezit cu aceeaşi durere de cap de care nu mai scap de luni – dacă nu ani – de zile. Mi-am făcut cafeaua şi m-am convins să nu cobor să-mi cumpăr ţigări. Mă voi îmbogăţii din economii! 😆
Vreţi să vă lăsaţi de fumat? Okay, părerea mea este că:
1. niciodată să nu plecaţi de la premiza că vreţi să vă lăsaţi de fumat.
2. cumpăraţi-vă ţigări mai bune, mai scumpe, mai tari.
3. fumaţi ţigările cu plăcere, nu doar să vă aprindeţi câte una din automatism.
4. vedeţi dacă ţine. 🙂
Sunt „easy” ca o dimineaţă de duminică, deşi e joi iar viaţa mea este o constantă zi de miercuri.
Sunt „smooth”, dar nu şi „criminal”. Cafeaua este tare, uşor amară, încerc să-mi auto-induc ideea că mă lasă şi durerea de cap şi deschid Google-ul să mă asigur că încă mai sunt acolo. Mă las uşor pe spate, apoi mă întorc pe o ureche – stânga, dacă nu mă înşel: Google-ul m-a găsit şi azi.

google_01google_02

Mai iau o gură de cafea şi dau ca prostu’ pe Forbes. Citesc lista, nu că nu mă regăsesc în primii 20, da’ nici măcar după nume nu cunosc pe nimeni cu excepţia lu’ William Gates III. Mi s-a buşit cooler-ul, sunam şi eu pe unul din ei să mă sponsorizeze… 😆 Cine naiba e şi Li Ka-shing şi ce a făcut în ultimii (lui) 80 de ani de a pus la saltea 16.2 bilioane de parai? Mă uit la listă, toţi sunt putrezi: putrezi de bogaţi şi putrezi de bătrâni. În mare majoritate octogenari. Abia pe locul 25 un tip de 44 de ani şi acesta a cumpărat de 200 milioane de dolari acţiuni la propria sa companie – Dell – acţiuni care acum valorează cu 60% mai puţin… Nu mor eu de grija altuia. 🙂 Dacă vrea, facem schimb: îmi dau coolerul pe 2-3 acţiuni devalorizate… 😆

Poate peste 40 de ani prind şi eu o listă, ar fi bine să mă înscriu încă de pe acum… 🙂 Până atunci îmi las venele lungi…

01 William Gates III
02 Warren Buffett
03 Carlos Slim Helú
04 Lawrence Ellison
05 Ingvar Kamprad
06 Karl Albrecht
07 Mukesh Ambani
08 Lakshmi Mittal
09 Theo Albrecht
10 Amancio Ortega
11 Jim Walton
12 Alice Walton
13 Christy Walton
14 S Robson Walton
15 Bernard Arnault
16 Li Ka-shing
17 Michael Bloomberg
18 Stefan Persson
19 Charles Koch
20 David Koch

Forbes

Bun, la muncă! Aaa…. Am uitat: sunt şomer. Atunci la fluierat a pagubă. 🙂
Mai sorb din cafea şi dau să citesc presa:
„Universitatea Spiru Haret a fost introdusă în lista instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate cu precizarea clară a specializărilor şi programelor de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.” – Este amuzant cum la noi Justiţia le rezolvă pe toate: magistraţii îşi câştigă-n instanţă sporuri, pun în legalitate instituţii de învăţământ, poliţia ridică permisele de conducere de la unii, aceeaşi Justiţie a doua zi le dă permisele înapoi şi tot aşa. Cumva ai impresia că Justiţia este nu doar independentă, dar şi paralelă, dar paralelă rău nu doar faţă de Stat ci chiar faţă de cetăţean şi interesele acestuia. Vorbesc de fraierul contribuabil obişnuit, fiindcă Justiţia deserveşte cu prisosinţă pe cine dă mai mult sau… acţionează ferm unde are interes. Unde este caşcavalul.

Oarecum amuzat, îmi aminteam de telejurnalele de odinioară şi inevitabil de Andrieş şi refrenul său: „astăzi iar la telejurnal am să văd caşca, am să văd caşca, am să văd caşcaval”. Unde este caşcavalul?
Acum vezi numai dezastre, nenorociri, crime, jafuri, violuri şi tot felu’ de aroganţi parveniţi din zona politicului oferind un circ tot mai ieftin în loc de cozonac.

Buimac îmi aprind o ţigară dosită pe dulapu’ din bucătărie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ds9JN1XaBRA]

Cine stinge lumina?

Dacă vrei un răspuns corect, cel mai important lucru este să formulezi întrebarea cât mai exact. La „cine stinge lumina?” nu există un răspuns. Pe de o parte am impresia că becu’ a fost furat de multă vreme, pe de altă parte, nu cred că factura a fost achitată, aşa că vom fi deconectaţi mai mult sau mai puţin automat. Nu cine stinge lumina este întrebarea ci de ce s-a ajuns aici.

M-a amuzat/alarmat o ştire din această săptămână: după 7 luni, pentru prima oară Franţa şi Germania au anunţat că au creştere economică. Trecând peste jubilare şi bucuria că s-a depăşit momentul crizei, ministrul de Finanţe al Franţei a declarat că este surprins şi nu înţelege cum a fost posibilă creşterea. Din asta am înţeles că nu măsurile luate de specialişti au dat rezultate ci este o pură… întâmplare. Dar mai ştiu că nimic în viaţă nu este întâmplător, am vorbit despre sinusuri şi minusuri şi despre moartea capitalismului, însă în acest caz mă sperie ideea că specialiştii habar n-au ce se petrece şi implicit, n-au nicio soluţie viabilă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Od26mvesu4U]

La noi situaţia este şi mai dezastruoasă şi guvernanţii în loc să caute soluţii în sprijinul populaţiei, continuă să o sufoce, cum au sufocat şi îngropat şi ce mai era din subţirea economie. Noua găselniţă este plata serviciilor medicale, practic asigurarea nu mai are nicio relevanţă, de câte ori ajungi la medicul de familie, doamne fereşte la spital, o să plătim frumos serviciile. Nu este prima oară când suntem luaţi de fraieri şi nici modelul de dublă impozitare nu este o noutate ci devine obişnuinţă. La asigurare cotizăm ca un porc beţivan ca Minculescu să-şi schimbe ficatu’ după ce a turnat în el cu nesimţire – ereditară, evident – votcă toată viaţa, dacă doamne fereşte avem nevoie de servicii medicale, să plătim că avem de unde! Bravo guvernanţi, bravo naţiune! Bine că zeci de copii mor de cancer şi leucemie şi pentru ei nici statul, nici societatea nu face nimic…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=l6ArofGsUNk&feature=related]

Marea restructurare din sistemul bugetar este o altă mare gogoaşă. Pe de o parte mă tem că multe din posturile care vor fi restructurate sunt cele blocate şi neocupate, pe de altă parte, nenorociţii care vor fi daţi efectiv afară, probabil o să fie oamenii care muncesc şi îşi fac treaba şi în sistem vor rămâne „piloşii” şi fufele de serviciu la stat în genunchi sub biroul şefilor…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=xBE3CTcNa8I&feature=related]

Există sau nu Dumnezeu? Nu ştiu. Adică ştiu, da’ nu zic… 😆 Eu, încă o dată, am avut „noroc” – chestia aia pe care cică ne-o facem singuri şi – în mod excepţional – nu vorbesc despre labă: am primit de la Emil invitaţie pentru Faith No More. Speranţa am îngropat-o de mult, da’ credinţă mai am. E drept, dumnezeul meu nu e la comun cu nimeni şi nici nu intenţionez să-l împart, da’ încă mai funcţionează. Faith No More? Keep the Faith!

INVITATIE-FAITH-NO-MORE

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=rjdfcrPDPow&feature=related]

wolleh_magritte

René (François Ghislain) Magritte s-a născut la data de 21 noiembrie 1898 în  Lessines, Hainaut, Belgia  şi a decedat la Bruxelles pe data de15 august 1967. Magritte a fost unul din reprezentanţii de frunte al suprarealismului, un pictor inovativ şi foarte influent în evoluţia artei moderne şi al abordării vizuale nu doar în pictură. Chiar dacă nu este la fel de cunoscut ca Dali, Magritte este cel puţin la fel de important ca genialul spaniol. Aveam 5 sau 6 ani când am văzut un tablou al lui Magritte într-un album de artă şi am rămas marcat pentru o viaţă de pictura lui.

golconda_Rene_Magritte

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=H0TuIKVoF4Q&feature=related]

Cultură şi… untură, program de week-end:

Concerte:

Sâmbătă:
Faith No More, Superhilks, Elvis Jackson, Luna Amară (Sala Polivalentă)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZXqrGu4491A&feature=related]

Teatru:

Vineri:
Gardienii se întorc, Teatrul Masca – Parcul Bazilescu, Bucureşti – Cartier de Vară
Sâmbătă:
Romanţioşii, Teatrul Nottara – Parcul Sebastian, Bucureşti – Cartier de Vară
Duminică:
Vacanţa veselă, Teatrul Excelsior – Parcul Titanii

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8Yn4W_G9f9o&feature=related]

Film:

Vineri:
The Proposal, cu Sandra Bullock şi Ryan Reynolds (Hollywood Multiplex, Cityplex, Starplex, CinemaPro)
The Taking of Pelham 123, cu John Travolta, Denzel Washington, James Gandolfini, John Turturro (Hollywood Multiplex, Cityplex, Starplex)
Sâmbătă:
The Last House on the Left, regizat de Dennis Iliadis (Hollywood Multiplex, Cityplex, Movieplex)
Fighting, cu Channing Tatum, Terrence Howard, Luis Guzmán (Hollywood Multiplex)
Duminică:
Gomorra, regizat de Matteo Garrone (Glendale)
Public Enemies, cu Johnny Depp, Christian Bale, Marion Cotillard (Hollywood Multiplex, Studio, Starplex)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=e2k1I7XKPXg&feature=related]

Săptămâna-n retrovizor (10.08.2009)

Nagasakibomb

Dacă detonarea lui „Little Boy” deasupra oraşului japonez Hiroshima din data de 6 august 1945 s-a mai justificat şchiopătând că ar fi cruţat mii de alte vieţi omeneşti prin terminarea războiului mult mai repede şi capitularea Japoniei necondiţionat, atacul din 9 august asupra oraşului Nagasaki a fost un gest crud şi cinic. America a vrut să dovedească lumii că are muşchii cei mai grei şi s-a răzbunat cu vârf şi îndesat pentru atacul de la Pearl Harbor. Pear Harbor rămâne un subiect discutat: cum de a fost posibil să-şi lase America toată flota descoperită şi dacă într-adevăr pe 7 decembrie 1941 America a fost o victimă sau s-a consumat încă un episod de iluzionism a la Hollywood menit să justifice o intervenţie militară a Americii într-un conflict în care nu era implicat. Din noua perspectivă a atacului de la 11 septembrie asupra Gemenilor, lucrurile au parcă un alt sens şi asta ca să nu deschidem şi subiectul aselenizării…
Cele două atacuri nucleare au adus Americii un avantaj politic temporar: noua eră atomică a însemnat o cursă nebună de înarmare care în final n-a dus nicăieri, Rusia, Franţa, Marea Britanie, China deţin la ora actuală armament nuclear şi Coreea de Nord şi Iranul sunt foarte aproape, cum şi Israelul se pare că deţină tehnologia necesară fabricării armelor nucleare.
Ca sursă de energie alternativă, soluţia nucleară s-a dovedit extrem de poluantă, deci „beneficiile” erei nucleare deocamdată se mai lasă aşteptate…

nagasaki 01

America la ora actuală încă se confruntă cu criza, scăderea şomajului de la 9,5% la 9,4% pare doar o picătură de apă într-un ocean mult prea mare, uşoara creştere a burselor vine doar să ne inducă o rază de speranţă: criza despre care vorbeam nu cred că a fost depăşită şi dacă ignorăm rădăcinile problemelor, obţinem doar o vagă amânare…

obama

Din discuţiile guvern-FMI au transpirat şi informaţii mai inedite. Pe de o parte, FMI a atras atenţia guvernanţilor că sunt dispuşi să ne împrumute şi în continuare, dar guvernanţii… să fure mai puţin. Nu prea înţeleg cum – de exemplu – un kilometru de autostradă la noi costă de trei ori mai mult ca în Germania…
Pe de altă parte – şi oarecum inexplicabil – fondul pare de acord să ne acorde şi cea de a doua tranşă din împrumut, bani care – tot cu acordul Fondului – se duc direct şi ajung pentru plata salariilor bugetarilor pe următoarele două luni. În traducere, trăim pe datorii, din împrumuturi fiindcă nu producem nimic.
Cheltuielile de personal din sectorul bugetar au înregistrat o creştere de 12% în prima jumătate a anului iar cheltuielile de capital au consemnat o scădere de 16,3% în condiţiile în care de la un buget construit iniţial pe o creştere de 2,5%, s-a ajuns la o prognoză de contracţie economică de 8,5%.
Criza a lovit în proporţie de 99% exclusiv sectorul privat. Cifrele oficiale arată că firmele particulare au concediat 200.000 de persoane în paralel cu doar 2.300 de bugetari trimişi în şomaj. Petrom a redus personalul cu 4.200 de angajaţi, Mittal Steel Galaţi a concediat circa 3.000 de salarizaţi şi grupul German Draxlmaier, cel mai mare angajator din industria auto locală, a renunţat la 1.000 de oameni în primul semestru din 2009. Statul a apelat la credite internaţionale, a găsit tot felul de soluţii prin aranjamente interne, a mai adăugat taxe şi impozite împovărând şi mai accentuat sectorul particular  să-şi păstreze salariaţii şi implicit o aparatură birocratică supradimensionată şi ineficientă. FMI se pare că a înaintat şi ideea de a disponibiliza măcar 10% din aparatul bugetar cât timp cei din PSD vorbesc despre îngheţarea salariilor şi al pensiilor anul viitor… O altă soluţie de moment vehiculată ar fi un concediu de 10 zile fără plată.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=flDRlrsK1cI&feature=related]

Camera Deputaţilor a cheltuit peste jumătate de milion Ron doar în luna iulie. Banii s-au dus pe cravate, cămăşi… etichetele autoadezive, drapele şi…un „fierăstrău portabil de tăiat ţeavă la poziţie”. Buget de criză?

Sâmbăta a ieşit din nou la rampă şi ministrul educaţiei în cazul Spiru Haret: „Am decis desfiinţarea a tuturor centrelor ID din cadrul Universităţii Spiru Haret. De asemenea, am decis anularea a 92 de titluri de profesori şi conferenţiari, iar Universităţii Spiru Haret şi se retrage dreptul de a organiza examenul de licenţă până când se va efectua o evaluare de către ARACIS.”
Tot sâmbăta, Ecaterina Andronescu a mai anunţat: „Studenţii care au absolvit specializarea Drept cu o durată de trei ani la universitatea Spiru Haret vor fi nevoiţi să îşi completeze numărul de credite şi să reia examenul de licenţă la o altă instituţie de învăţământ acreditată”.
Reforma se lasă aşteptată, învăţământul este varză şi din evoluţia ultimelor zile constat că totul se rezumă la un război exclusiv Spiru Haret şi (învăţământul de) Stat. Nu ştiu de ce, dar nu sunt deloc surprins…
Ministrul Andronescu va prezenta azi în BPN, legile educaţiei, care vor intra ulterior în dezbatere publică, acest lucru urmând a fi discutat şi în coaliţie.
Am văzut cum se desfăşoară şi „dezbaterile publice”… Praf în ochi.

Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră au anunţat sâmbătă că au semnat documentul de constituire a coaliţiei de guvernare “Alianţa pentru Integrarea Europeană”. Liderii noii alianţe au declarat vineri seara, în urma unei noi întrevederi, că sunt dispuşi să poarte un dialog cu Partidul Comuniştilor, dar nu să colaboreze cu ei. Totodată liderii noii coaliţii de la Chişinău au declarat sâmbătă seara că vor elimina vizele pentru cetăţenii români imediat ce vor ajunge la guvernare. Poate că Moldova va da dovadă de mai multă voinţă şi capacitate de reformare decât suntem noi în stare… Nici asta nu m-ar mira.

Începe încă o săptămână… Spor!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5Bcpj-q0Snc]

6 august

În zori zilei de 6 august 1945, de pe insula Tinian a decolat bombardierul American „Enola Gay”, la bord cu o bombă cu uraniu de 4.400 kg botezat „Little Boy” (Băieţelul). Destinaţia a fost orăşelul Hiroshima din delta insulei Honshu şi detonarea a avut loc în jurul orei 8 şi un sfert. În doar 10 minute 9 din 10 oameni aflaţi pe o rază de 800 de metri de la “zona zero” erau morţi.

enola gay crew 1enola gayhiroshima 1Hiroshima aftermathmother with child

Nu se ştie cu exactitate câţi oameni au murit în urma exploziei. Se ştie că 70.000 de persoane au murit imediat, ca urmare a deflagraţiei, căldurii şi iradierii. Până la sfârşitul lui 1945, numărul morţilor s-a ridicat la 100.000. În următorii cinci ani, trecuse de 200.000, pe măsură ce au început să se instaleze cancerul şi alte afecţiuni.
Pe scurt – şi sec – cam acesta a fost începutul erei nucleare.
Încheierea rapidă a celui de-al doilea Război Mondial a fost justificare oficială pentru folosirea armei nucleare, dar America era nerăbdătoare să testeze „pe viu” noua armă şi să arate lumii ce puternică este şi ce armă nimicitoare deţine. Aşa a început cursa nebună de înarmare nucleară, o cursă costisitoare şi… în final inutilă.
Potrivit Tratatului de Neptroliferare Nucleară, doar Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China sunt considerate puteri nucleare, India şi Pakistanul sunt însă şi ele puteri nucleare de facto. Corea de Nord şi Iran-ul sunt foarte aproape să intre şi ele în rândul ţărilor care şi-au dezvoltat tehnologia nucleară şi sunt capabile de construcţia bombei nucleare şi se presupune că şi Israel-ul deţine tehnologia necesară.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WZ_X43zcXcU]

Vorbeam ieri despre faptul că mai există speranţe – resurse – atâta timp cât ne folosim doar 3% din capacitatea celebrară… Problema este cum şi la ce o folosim. Ieşirea din actualul impas nu cred că se va realiza cu un salt tehnologic ci mai degrabă prin revenirea la resursele originale, la re-descoperirea propriilor noastre capacităţi şi o re-armonizare cu mediul înconjurător.
Cred că generaţiile noi sunt mai sensibile şi mai conştiente, dar depinde în mare măsură de noi să le creăm condiţii, să nu le ridicăm aceleaşi bariere stupide în care – tradiţional – am crescut şi trăit şi noi.
Este motivul pentru care tot insist şi pe tema reformei în educaţie, dar cum am mai spus-o, nu cred că se poate face reformă doar într-un singur sens, trebuie regândit şi restructurat tot sistemul în ansamblu. Tot aud că „da, dar cum?”, nu avem „mari gânditori”, nu există nicio teorie nouă gata aplicabilă. Nici nu cred că este necesar, cred că pentru început o reformă structurală ar fi suficientă. Restul – sunt convins – o să vină pe parcurs fiindcă – şi aici iar sunt convins – este nevoie de un flux creativ, orientat spre intuiţie ci nu… tehnologie.
Viitorul o să sune bine dacă o să ştim să-i ascultăm muzica. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Xpd6LKTDa6s]

Privesc şi eu în jur…

„All the tension in the world today
all the little girls fillin’ up the world today
when the good comes to bad the bad comes to good
but I’m a live my life like i should (like i should)
now all the critics wanna hit it
shit can ever did it
just because they don’t get it
but I’ll stay fitted
knew there commited
now this red cap gets a wrap from these critics
do we always gotta cry (gotta cry)
do we always gotta live inside a lie (live inside a lie)
lifes just a blast
its movin really fast
better stay on top
or life will kick you in the ass
follow me into a solo
remember that,kid
so what you wanna do
and where you gonna run
when your starin down the cable of my
might put it at your grill like gun
Limp Bizkit is rockin the set
it’s like russian roulette
when your placin your bet
so dont be upset
when your broke
and your done
cuz I’m a be the one til i jet(I’m a be the one til I jet)
I know why you wanna hate me…
cause hate is all the world has even seen lately
I know why you wanna hate me
I know why you wanna hate me
now I know why you wanna hate me
cause hate is all the world has even seen lately
why you wanna hate me
cause hate is all the world has even seen lately
why you wanna hate me
cause hate is all the world has even seen lately
does anybody really know the secret
or the combination for this life
and where they keep it
it’s kinda sad when u dont know the meanin
but everything happens for a reason
(everything happens for a reason)
I don’t even know what I should say
cause I’m an idiot
a loser, microphone abuser
I analyze every second I exist

beatin on my mind every second with my fists
and everybody wanna run (wanna run)
everybody wanna hide from the gun (hide from the gun)
you can take a ride through this life if you want
but you can’t take the edge off the knife (no sir)
and now you want your money back (money back)
but your denied cause your brains fried from the sack
and there aint nothin I can do
cause life is a lesson
you learn it when your through

I know why you wanna hate me (wanna hate me)
I know why you wanna hate me (know why you wanna hate me)
cause hate is all the world has even seen lately” (Limp Bizkit – Take A Look Around)

Sinusuri şi minusuri

Criză? M-am săturat de criză!
Toată lumea vorbeşte despre criză, la televizor, la radio, în tramvai şi la piaţă, pe terasă la bere, poate chiar şi-n patul conjugal… Criză despre care anul trecut se spunea că e imaginară, ba, unii şi acum afirmă acelaşi lucru. Întrebarea este cum s-a ajuns aici.
Am mai vorbit despre asta, despre moartea capitalismului. Nu vreau să vă plictisesc. 🙂
În mod aparent accidental, sistemul socialist şi cel capitalist au ajuns într-un punct mort concomitent. Asta a făcut practic posibilă căderea Zidului de la Berlin. Nu argumentele ideologice au condus la aşa-zisa democratizare, ci strict factorii economici: capitalismul se împotmolise (ca şi socialismul) şi avea nevoie de noi pieţe de desfacere. Da, suntem nişte termite, consumăm, epuizăm şi strategia este expansionistă. Nu cred că nimeni n-a preconizat criza, doar nu s-a calculat dimensiunea ei exactă şi nu s-au luat măsuri eficiente.
Practic măsurile au fost două: prima, amintita expansiune, a doua, scăderea calităţii produselor şi astfel creşterea consumului. Un Mercedes de acum 20-30 de ani era o maşină aproape garantată pe viaţă, un Mercedes fabricat acum, funcţionează impecabil exact cât are garanţia, adică undeva la 5 ani, respectiv la x mii kilometri parcurşi. Admit, nu le am cu maşinile, m-am referit la Mercedes şi în ideea că este un brand care vindea exact pe acest criteriu al calităţii.
Strategiile aplicate n-au condus la evitarea crizei ci doar la amânarea ei.
Am mai spus şi asta, nu ne confruntăm cu o criză (strict) economică şi financiară ci cu una morală şi etică. Partea economică a crizei este – în opinia mea – doar vârful icebergului, altfel spus, degeaba tratăm strănutatul, dacă răceala rămâne netratată în adâncuri.
Nu vreau să mă pierd în teorii economice – nici nu sunt punctul meu forte – dar schema oricărui produs este sinusoidală: fiecare produs nou lansat pe piaţă are într-o primă fază o linie ascendentă, îşi atinge apogeul de creştere apoi urmează căderea. Unele produse se menţin pe o anumită linie relativ constantă: margarina se va vinde oricând ca şi săpunul sau alte câteva produse alimentare şi de larg consum, predominant casnice, dar majoritatea produselor după un timp dispar de pe piaţă şi sunt înlocuite cu altele noi. Multe produse au ajuns la acel punct mort simultan. Mai grav este că sistemul de bază, sistemul de funcţionare, capitalismul, a expirat şi el: şi-a epuizat toate resursele, nu mai are nimic de oferit, nu mai funcţionează şi nu are nicio perspectivă. Însă – cel puţin deocamdată – nu s-a găsit nicio alternativă viabilă pentru schimbarea ei. Aşa numitul „consumism” este doar o extensie către… extincţie.

sinewave

– Dar unde sunt banii? – se pune întrebarea. Înainte să discutăm despre bani, trebuie să avem în vedere evoluţia preţului. Teoretic, criza a plecat din sectorul imobiliar. Ce s-a întâmplat în America, s-a întâmplat şi la noi. Practic o ne-concordanţă între valoare şi preţ. Preţul şi valoare unui teren era de 1 leu şi primul cumpărător la achiziţionat la acest preţ. Fără să-i aducă nicio îmbunătăţire, a vândut după un timp x aceeaşi proprietate cu 2 lei unui cumpărător care ne având banii, s-a împrumutat de la o bancă. După încă două-trei astfel de tranzacţii s-a ajuns cu preţul la 10 lei, valoarea reală a terenului însă a rămas neschimbată. În final, ultimul cumpărător ajunge să nu-şi mai poată achita ratele iar banca – creditorul – se alege cu proprietatea care pe hârtie valorează 10 lei, dar în realitate tot  leu şi nu mai poate să-l valorifice, nu mai există cumpărător. Este pe de o parte aceeaşi schemă piramidală care caracteristică multor afaceri, pe de altă parte, avem de a face cu bani virtuali, inexistenţi, fără acoperire reală.
Există şi contra exemplu: bricheta care se vinde la ultima mână la preţul de 1 leu cu amănuntul şi nici acest 1 leu nu cred că acoperă costul de producţie…
Ar merita o analiză amănunţită fenomenului China, cel mai mare furnizor de damping şi cu o creştere economică artificială subvenţionată paradoxal exact de Vest şi capitalism din raţionamente politice şi economice, dar şi din perspective mai obscure, dar intrăm într-o zonă mult mai complexă. Ca factor însă China este unul extrem de important în actuala ecuaţie economico-financiară.
La noi (dar nu numai) se resimte foarte puternic şi sistemul de creditare scăpat de sub control – credit doar cu buletinul – cu alte cuvinte sume importante de bani virtuali, inexistenţi, neproduşi puşi în circulaţie.
Nu s-a diminuat suma banilor, doar cash-flow-ul şi a ieşit la suprafaţă gaura creată de banii virtuali.
Cei care au bani acum au anumite oportunităţi. Căderea bursei le permite să cumpere acţiuni la companiile importante la preţuri mult diminuate sau chiar cumpărarea integrală a unor companii. Dacă o acţiune valora 10 lei, acum preţul lui este în multe cazuri sub jumătate. Chiar dacă continuă căderea, stric teoretic, la redresarea pieţei şi al economiei, aceste acţiuni şi companii ar trebuii să revină la valoarea lor anterioară.
Însă aici – cred eu – ajungem încet-încet la miezul problemei: sistemul s-a auto-devorat, trebuie înlocuit, este momentul schimbărilor în profunzime ci nu a soluţiilor de suprafaţă.

Momentan creşterile le au afacerile legate de internet şi telecomunicaţii, în special telefonia mobilă. Este oarecum ciudat, dar explicabil: lumea iluziilor şi virtualitatea reprezintă o fugă la fel de „salvatoare”, dar comodă şi la îndemâna ca şi credinţa…  Pe termen scurt – vorbind de 10 ani – aceste afaceri sunt şi vor fi extrem de profitabile, dar nu cred că vor scoate omenirea din criză ci este doar încă o amânare, o prelungire a agoniei.

Din acest motiv cred şi afirm că înfruntăm în primul şi-n primul rând o criză morală şi etică, partea financiară şi economică este doar vârful de lance.
Suntem în punctul minus al sinusului, creşterea vine, dar depinde şi de noi. Am interferat în mod negativ cu natura, am perturbat circuitele naturale…

Încerc să gândesc pozitiv. Admit că nu sunt deşteptu’ pământului şi n-am soluţia minune nici în buzunar, nici undeva în întortocheatul labirint al creierului. Sau – mai exact – încă n-am ajuns acolo. Unii spun că ne folosim numai 3 % din creier, speranţe (resurse) ar mai fi… 🙂 Deocamdată mă simt doar prins undeva la mijloc…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EC76b0VZQog&feature=related]

Sistemul naşte monştrii, sistemul hrăneşte monştrii

Crima din camera 52 al căminului 2 Medicină din Timişoara a şocat opinia publică. O fată de 20 de ani, studentă în anul doi la facultatea Medicină şi prietenul ei, tot de 20 de ani şi student la Medicină au ucis şi tranşat un bărbat de 65 de ani. Dincolo de oroare faptelor – peste 50 de lovituri cu un cuţit cu o lamă de 17 cm şi tranşarea cadavrului – cazul ridică semne de întrebare asupra sistemului social şi nu numai.

Cât de normală, cât de funcţională este o societate în care o studentă este nevoită să se prostitueze pentru a se întreţine? Nu discut acum stric cazul de la Timişoara unde lucrurile încă nu sunt complet lămurite şi cercetările se află în plină desfăşurare ci despre un fenomen cunoscut şi tot mai răspândit. Văd în toate acestea – încă o dată – eşecul sistemului.

Nu ce au făcut copii este de discutat ci ce facem noi pentru copii.

Putem discuta despre cât de caraghios de mică este bursa, putem vorbii despre faptul că un loc la căminul studenţesc se obţine cu şpagă şi chiar şi-n condiţiile acestea sunt mii de demnitari care locuiesc în apartamente de lux sau case cu chirii mult-mult mai mici, putem vorbii despre educaţia propriu-zisă şi despre faptul că şcoala nu reprezintă nicio garanţie în obţinerea unui loc de muncă decent, puteam ajunge înapoi până la structura învăţământului şi putem discuta despre programa şcolară care de mult nu mai are nicio legătură cu realitatea din societate, cu cerinţele şi necesităţile pe care le înfrunţi la terminarea şcolii.
Putem discuta lipsa modelelor reale, lipsa reperelor morale sau lipsa soluţiilor viabile.
Putem să ne punem mii şi mii de întrebări legate de eşecul tuturor sistemelor din administraţia Statului, putem găsii şi anumite răspunsuri şi soluţii, problemele rămân: Statul de mult nu mai funcţionează în interesul cetăţenilor ci funcţionează pe seama lor.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ca6ERTxUCGw&feature=related]

Doamna Andronescu începe reforma la mijlocul sistemului: toţi absolvenţii de clasa a XII-a vor susţine un test de cunoştinţe informatice. Mi-am amintit că în ’90 când am dat admitere la Arte Plastice, secţia pictură la Cluj, primul examen eliminatoriu a fost la… limba şi literatura Română. Nu conta dacă ştii sau nu să desenezi, nu conta talentul ci literatura. Doar o babă ca Andronescu pentru care computerul este încă un mister şi o minune putea să gândească introducere testării cunoştinţelor de informatică.
În loc să se facă finalmente mult trâmbiţa reformă a învăţământului cu regândirea structurii programei şcolare şi introducerea unui nou sistem care să-l aibă în centru pe copil ci nu programa, abilităţile acestuia şi educarea şi dezvoltarea lui pe baza acestor calităţi ci nu o programă rigidă şi supra-încărcată, doamna Andronescu continuă să trateze cu sindicatele care evident au interesul să menţină actuala structură şi programă care le asigură pe de o parte un loc de muncă, pe de altă parte menţine pe posturi un număr semnificativ de profesori încremeniţi. Materii multe, număr mare de ore (adică programă încărcată) înseamnă o pâine de mâncat pentru un număr mai mare de persoane şi într-un an electoral doamna Andronescu nu-şi permite să devină şi mai antipatică decât este, aplecarea dânsei spre sindicate şi nu spre interesele copiilor este explicabilă, dar nu scuzabilă.
Cunoştinţele de informatică nu te pun la adăpost de la posibilitatea şomajului. Dacă pentru doamna Andronescu computerul încă este o minune, pentru majoritatea tinerilor din ziua de azi, nu reprezintă o curiozitate mai mare ca apa la robinet. Ca aceşti copii de astăzi să beneficieze de un viitor mâine, este nevoie de reforme reale, de o abordare nouă, de schimbarea completă a sistemului. Nu doamna Andronescu o să facă reformă şi – revin – nu este prima oară când constat că Statul nu serveşte interesul cetăţenilor ci reprezentanţii Statului îşi urmăresc propriile interese.

Tratarea efectelor şi ignorarea cauzelor ne caracterizează, face parte din cultura populară. Te doare măseaua: iei un calmant, da’ doamne fereşte să te duci la un stomatolog. Cam asta văd şi constat pentru a nu ştiu câta oară şi în ce se petrece în jurul nostru.
A fost săptămâna „bătăii rupte din rai”. Apar una după alta înregistrările cu bone care „aplică corecţii” copiilor pe care îi au în grijă. Imaginile au revoltat opinia publică, dar uităm că bătăile ca măsură „educativă” face parte din cultura noastră, este o metodă aplicată şi la care recurgem fără ezitare.
Am mai vorbit despre mituri şi mitocănii, despre cum vorbele se bat cap în cap cu faptele, cum poezia este totalmente ruptă de realitate. Ne place, nu ne place, suntem aşa cum suntem şi măturatul gunoiului sub preş şi ascunsul după vorbe, nu ne foloseşte la nimic. Nu cred că putem pretinde unei bone – necalificate – să se comporte altfel decât o facem şi noi. Pedepsele ca statul în colţ – eventual în genunchi şi cu mâinile ridicate – sau trasul de urechi, bătaia cu făcăleţul au făcut parte din arsenalul părinţilor, bunicilor noştri şi le-am moştenit inevitabil. Nu ne miră când vedem pe stradă o mamă sau bunică care ţipa sau îşi mai lovea copilul. Numai cine nu este părinte nu ştie cât de obositor este un copil şi doar ipocriţii nu recunosc că s-au mai pierdut cu firea. Legislaţia nici în acest caz nu funcţionează, nu ţine cont nimeni de ea, tradiţia şi obişnuinţa au câştig de cauză. Soluţia? Educaţia, evident. Educaţia care în continuare rămâne-n aer…

Şi putem discuta corupţia. Nu doar Spiru Haret este o fabrică de diplome: şi în învăţământul de stat se dau şpăgi pentru promovarea examenelor, se dau şpăgi la obţinerea diplomei sau licenţei. Vrei o slujbă bună: dai şpagă. Sistemele interferează, sunt toate corupte şi avem în faţa noastră un balaur cu mii de capete, este inutil şi ineficient să tai un singur cap fiindcă cresc alte două în locul lui…

Agricultură nu se mai face, industria este pe patul de moarte şi din perfuzii sug tot lipitoarele, asistenţa socială este mai mult pe hârtie decât în fapt, şcoala nu formează ci deformează caractere…

Nimeni din cei responsabili nu-şi asumă nicio responsabilitate şi mereu cei din înaintea lor poartă toată vina. Este un carusel din care nu vor să iasă şi atâta timp cât mai este un ciolan cât de mic de ros, nici nu o să iasă. Dar ce ne facem când chiar nu o să mai fie nimic de făcut?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PynWTLeUJRA]

Animal Rights şi alte povestiri din pădurea gri

Între toate poveştile una mai cutremurătoare ca cealaltă, aproape că a trecut neobservată cazul câinilor lăsaţi să moară de foame în comuna Băneasa, judeţul Giurgiu. În anul 2009, secolul XXI, la doi paşi de o pretinsă capitală europeană, câinii sunt lăsaţi să moară de foame, se mănâncă între ei. Şi nu în stradă, la gena din spatele blocului sau pe câmp ci în cadru organizat, într-un pretins adăpost, sub patronajul unei asociaţii declarate pentru protecţia animalelor. Nu ştiu în ce măsură Iulia Căpăţână poate fi numit om…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ITO2zFpB__o]

Ce este poate şi mai şocant – în condiţiile în care ceva ne mai poate şoca sau surprinde – este faptul că asociaţia cu pricina, „Zdreanţă”, anul trecut a mai fost implicat într-un scandal similar la un adăpost din localitatea Jilava. Cumva mă depăşeşte cum mai poate funcţiona o asemenea asociaţie şi această persoană încă este-n libertate?
Pare inexplicabil şi faptul că aparent în noul caz apărut la Băneasa nimeni nu ştia nimic despre adăpostul ilegal amenajat pe un teren care nu are proprietar. Cât de mare este haosul şi până unde se întinde indolenţa umană?

Ştirea prezentată de Realitatea însă nu este un caz singular. Vrem – nu vrem, ajungem înapoi cu discuţia la Stat, la legislaţie şi la totalul eşec al sistemului.
Avem încă o dovadă a unui sistem de stat supra-dimensionat, greoi şi ineficient, a unei legislaţii cu multe lacune şi chiar şi aşa, bună/proastă, o legislaţie care în cele mai multe cazuri nu se aplică.
În ceea ce priveşte capitala, constat că programul de sterilizare al câinilor comunitari a dat rateu absolut.
Citeam în Cotidianul din martie: „Maidanezii de pe strada mea cu cât sunt castraţi mai des, cu atât se înmulţesc mai cu spor.” La prima vedere pare o ştire amuzantă, dar lucrurile chiar aşa se petrec! Eu mă gândeam să încercăm şi invers: să castrăm oficialităţile şi politicienii! 😆
În jurul blocului din Rahova unde vieţuiesc cu stoicism, cred că numărul câinilor şi al pisicilor a crescut cu cel puţin 10 ori doar în ultimele luni. Animalele sunt pline de paraziţi şi… mor de foame sub ochii noştri…

000100020003000400060007

Aproape paradoxal, pe un alt post de televiziune, PRO TV am văzut o altă ştire cum Garda de Mediu a intervenit şi confiscat nişte urşi crescuţi într-o casă din Pantelimon. Chiar dacă condiţiile în care aceste animale erau crescute nu se ridicau la cerinţele şi necesităţile impuse de lege, erau crescuţi şi îngrijiţi cu dragoste…
Uneori sistemul intervine parcă anapoda, alteori închide ochii, întoarce spatele când ar fi nevoie de măsuri ferme. Animalele trebuie ocrotite de pericolul pe care-l reprezintă oamenii…

Vorbeam despre aparatul de stat ineficient, supradimensionat şi încremenit. Despre acest sistem a vorbit ieri şi preşedintele Băsescu şi a spus că trebuie redus cu 20%. Clasa politică, presa şi sindicatele au reacţionat zgomotos, dar Băsescu are dreptate: nu profesorii, asistentele sau (micii) funcţionari de la ghişee sunt vizaţi ci frecangii de birou din aparatul guvernamental. Ceea ce nu a luat preşedintele în calcul, este că aceştia s-au baricadat şi s-au blindat cu tot felul de clauze de reziliere şi trimiterea lor în şomaj pe lângă şomajul legal înseamnă şi o serie de plăţi compensatorii de care statul în condiţiile actuale este incapabil. Cumetriile păguboase trebuiau eliminate cu mult timp în urmă, dar – nu-i aşa? – asta ar fi însemnat reformă reală ci nu doar simpla mimare care se petrece şi perpetuă de 20 de ani în România. Securişti am fost, securişti mai suntem! Şi-mi amintesc acum de ce spunea Un Şoricel, arătăm cu degetul spre Moldova, dar n-am fost capabili să ne facem curat în propria ogradă şi suntem conduşi de aceeaşi foşti activişti care acum au ifose democratice şi spirit capitalist.
FMI-ul însă este mai indulgent: dacă se realizează măcar o scădere de 2% a cheltuielilor şi scăderea economică nu o să depăşească 8%, ei consideră că ne aflăm încă-n grafic. Dacă mă gândesc că guvernul boc a plecat de la premiza unei creşteri economice de 2% şi că mulţi experţi consideră şi scăderea ci doar 8% o ţintă mult prea optimistă şi vorbesc despre o scădere reală cu două cifre… mă apucă ameţeala.

Din ciclul „Am întâlnit şi români fericiţi” astăzi: Dinu Patriciu. „Criza nu există” afirmă acesta în paginile ziarului Adevărul , din care-mi permit să citez:
”Citeam zilele trecute „Confesiunile unui bancher  toxic“ (de fapt, în original „pourri“, adică „putred“). Cărticica e o alcătuire repezită a cuiva după ce a primit un şut în fund din partea sistemului a cărui rotiţă a fost o viaţă întreagă. O astfel de întâmplare e întotdeauna un pas înainte către lupta de clasă. Omul dezvăluie toate relele din interiorul marilor instituţii financiare vinovate de criză prin inconştienţă şi lăcomie. Dincolo de oameni, caractere şi vorbe, se ascunde un mare adevăr.
Darwin n-avea dreptate. Nu funcţia dezvoltă organul, organismele birocratice îşi găsesc noi şi noi funcţii. Creşterea e scop în sine. (…)
Sprijinită pe modele statistice, matematica înăbuşă viaţa. Baloanele instituţionale plutesc agăţate de cer. Pierd legătura cu realitatea. Atunci când imprevizibilul se produce, revenirea pe pământ e brutală.”
Frumoase gânduri, frumoasă formulare, treaba este că sună totuşi ciudat din gura unui individ care s-a îmbogăţit dubios de repede şi inexplicabil de mult tocmai pe seama afacerilor încheiate în mod extrem de păgubos pentru Stat… Şi un alt sistem teoretic independent – Justiţia – îl scpală şi-l scoate sistematic cu basmaua curată.

Sper să-l citească şi să-l aprobe (aplaude) şi cei peste 1.800 de angajaţi ale unor firme din judeţul Prahova care vor fi disponibilizate în trimestrul al treilea al acestui an…
Cinism?

Pomeneam în titlu de „pădurea gri”, de oraşul în care trăim şi ne sufocăm. Citeam undeva că acum 20 de ani 60% din suprafaţa României era acoperită de păduri iar acum suprafeţele împădurite sunt sub 30%…
Suntem o specie minunată! Sper că pe cale de dispariţie…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gzMu6ugTNfA&feature=related]

Dulce amar

Mă trezesc şi-mi fac o cafea. Este un automatism, un viciu înşurubat adânc, este o tragedie dacă cutia cu cafea este goală. Cafeaua este amară, aceasta este esenţa, farmecul ei, totuşi îmi pun zahăr. Paradox?
Este „detergentul pentru rufe curate”. 😆

Mi-am amintit de versurile unui cântec vechi: „şi când loveam cu piciorul o piatră, încotro se rostogolea mă duceam şi eu”. Uneori atât de simplu este să iei o hotărâre, uneori chiar nu contează dacă apuci la dreapta sau la stânga sau dimpotrivă, schimbă totul. Uneori decidem noi pentru noi, alteori decide majoritatea sau ne lăsăm conduşi pur şi simplu. Decid alţii…

Una din ştirile de presă pe ziua de ieri a fost cea legată de primul caz de piraterie prin reţeaua de file sharing DC++. Utilizatorul ales la întâmplare a fost amendat cu 10.932 RON pentru punerea în reţea a unor piese muzicale pentru care nu avea drepturile de autor. Din toată povestea cel mai mult m-a „speriat” acest „ales întâmplător”. Îmi amintesc de inchiziţie, de nazism şi de comunism, de pedepsirea unui individ în public pentru a speria şi a pune presiune pe mase. Nu cred că milioanele de utilizatori începând de ieri au şters tot ce aveau copiat ilegal şi s-au deconectat. Nu cred că măsura este eficientă în lupta împotriva pirateriei şi nici artiştii sau statul nu s-au îmbogăţit din ăştia 3000 de Euro. Tot ce pot să spun este: poor bastard.

Pe de altă parte văd la televizor zilnic reclamele la tot felul de furnizori de servicii de internet cum descarci cu mega viteză… descarci ce?
Apropo, ieri nu mi-a mers netul toată ziua, n-am descărcat nimic! 😆

click_net_error

Este cam acelaşi lucru care se petrece în lumea mare: cazul Ridzi, Nemirschi sau Udrea. Se vorbeşte de câteva sute de mii de euro, totul se rezumă la un război politic ce are drept miză fotoliul de la Cotroceni, dar nimeni nu discută unde s-au dus banii mari, cum se evaporează miliardele… Loganu’ de 70.000 Euro totuşi tre’ să fie o maşină beton! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MZ3lXZT7PFY]

Fraudate, trucate, manipulate sau reale, primele estimări arată că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a obţinut 45,9 la sută din voturi. Nu trebuie să uităm faptul că populaţia Moldovei preponderent este rurală şi există o tendinţă accentuată de îmbătrânire a populaţiei. Astfel vorbim despre o populaţie destul de rigidă şi conservatoare. Pe de altă parte, cum spuneam şi ieri, dansul pe sfoară între Occident şi Rusia nu poate merge la nesfârşit şi până la urmă câştigă cine dă mai mult. Şi cum UE n-a dat nimic…

Spunea (tot) ieri Un Soricel: „mă întreb dacă totuşi nu ţi se pare şi ţie poate măcar ipocrit faptul că România – o ţară care clar nu şi-a rezolvat trecutul comunist şi n-a condamnat pe mai nimeni pentru abuzuri şi violări ale drepturilor umane – face atâta caz de comuniştii de peste Prut care taie şi spânzură în stilul cunoscut şi aplicat cu mineri în Bucureşti…?”
Ipocrizia ţine tot de interesul personal şi dezinteresul pentru toţi ceilalţi. Nu cred că la Bucureşti vreodată ar fi fost comunişti adevăraţi, devotaţi ideologic ci doar oportunişti. Ideea de a-ţi vedea interesul este unica ideologie aplicată şi acceptată unanim… Numa Numa…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JLURgcbtMEQ&feature=related]

Dar cui îi pasă? Lumea noastră se termină la uşa apartamentului şi ce este dincolo de ea nu ne interesează de mult. Implicarea noastră rar trece de pragul formalului şi de cele mai multe ori se rezumă la stricta aparenţă: vrem să părem mai „buni” şi totul este un simplu joc de imagine. Undeva ne-am pierdut pe drum sau ne-a pierdut societatea? Ce reprezintă societatea dincolo de suma obscură a unor indivizi care rar au ceva în comun, dincolo de inerţia de conjunctură cu care uneori circulăm cu acelaşi tramvai, mergem o vreme în aceeaşi direcţie sau ne intersectăm la un colţ de stradă, nu este nimic. Uneori nici când împărţim acelaşi dormitor… Bun/rău, alb/negru, dulce/amar… Est sau Vest.

Nu cred că ar trebuii să aibă vreo relevanţă că trăieşti la Sanghai sau Seattle, dincolo de definiţia strict geografică nu cred că reprezintă ceva Estul sau Vestul. Împărţim – vrem nu vrem – aceeaşi planetă, trăim în aceeaşi lume… Şi dacă lucrurile o iau razna, înseamnă că noi am luat-o razna. Dacă nu ne mai pasă, nu ne mai interesează ce se petrece dincolo de geam, nu vecinu’ de la trei este de vină. Dacă ne punem termopane, nici măcar sunetele nu mai pătrund şi putem pretinde relaxaţi că nu se întâmplă nimic.

Mai dai cu piciorul într-o piatră, mai faci doi paşi la dreapta… te pierzi în mulţime.

Lumea ar trebuii să fie liberă, să poţi trăii şi circula de bună voie… Muzica ar trebuii să fie liberă… Dacă nu de noi, de cine depinde?

Ne împiedicăm de oportunităţi. (Ce mişto sună! 🙂 ) Sau… dăm cu piciorul. Zi de zi putem devenii un milion de alte persoane, de obicei nu vrem să fim noi. Ne transformăm, ne schimbăm, cu sau fără voie, admitem sau nu acest fapt. Mergem încotro se rostogoleşte piatra imaginară, ne schimbăm la faţă în funcţie de oglinda în care ne privim. În oglinda mea de azi nu văd pe nimeni.

Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Eu vreau să fiu mic. Vreau să rămân eu.

Îmi plac lucrurile imposibile. 🙂

Menaj A Trois? Nu! Dragostea din trei! 😀 Din trei în trei… 🙂

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=ZSRF5oERKzU]

Moldova alege?

Proptită între marţi şi joi, alegerile de miercuri sunt o invenţie menite să asigure victoria comuniştilor de la Chişinău. Este o victorie pe cât de previzibilă, pe atât de logică. Şi nu spun asta cu cinism ci cu un realism rece şi analitic. Ne-am obişnuit să ne ascundem după degete, vorbe umflate şi gesturi de paradă, să ne pierdem în sentimente şi formalităţi cu iz patriotic, în abordări romantice şi de duminică, dar refuzăm realitatea crudă: dincolo de podul de flori nu s-a făcut absolut nimic, în spatele cuvintelor n-a existat nicio acţiune concretă şi coerentă, nu reuşim să ne rezolvăm propriile noastre probleme, nici gând să putem întinde o mână Moldovei.
Criza a atins inevitabil şi ţara de peste Prut, o vecină săracă şi sărăcită, înghesuită între o Românie fragilă social şi economic şi o Ucraina dependentă de Mama Rusia. Tatonările UE au fost mai mult de curtoazie, ora exactă se dă la Moscova. Nici măcar nu trebuie să urmăreşti ştirile să ştii că la întâlnirea Obama-Putin s-a desenat noua hartă a Europei, s-au determinat zonele de influenţă şi noua hartă nu este cu nimic mai nouă ca harta de acum 20 de ani, chiar dacă la noi nici acest subiect nu se discută, ţările nordice, Polonia, Cehia sau Ungaria simt şi resimt un oarecare abandon din partea Americii şifonate, dar trebuie să privim realist şi rece şi ineficienţa de care dă dovadă UE, lipsa unei politici comune şi coerente, este timpul să recunoaştem adevărata faţă a UE, un UE în care ţările mari şi puternice îşi urmăresc şi impun propriile interese şi eventuala – şi previzibila – falimentare a „rudelor sărace” este trecută cu lejeritate la pierderile colaterale.

Republica_Moldova

În aceste condiţii, întâmplător sau nu, înaintea alegerilor de astăzi, ajutorul financiar fără de care Chişinăul nu are cum să se menţină măcar pe o linie de plutire, a venit de la Moscova şi China. 500 de milioane de dolari vin din Rusia în sprijinul guvernului Moldovenesc şi un miliard de dolari din China. L-am văzut ieri pe Emil Hurezeanu – pe care-l respect sincer – vorbind despre Moldova şi la un moment dat a spus că noi suntem în „tabăra bună”, Moldova… Se referea că noi suntem în UE iar Moldova cu siguranţă rămâne în zona de influenţă Rusă. Pe de o parte cred că este o abordare uşor nostalgică, uşor pueril-idealistă împărţirea lumii din nou în buni şi răi, Vestul fiind albul „by default” şi cel bun incontestabil iar Rusia eternul bau-bau. Eu văd un Occident în convalescenţă, într-o tranziţie ratată de la o societate de consum post-capitalistă spre un orizont incert şi nedefinit şi un Est revigorat, determinat şi potent. Atât Rusia cât şi China înfloresc dincolo de evidentele exagerări propagandistice şi tot atât de evident este că Occidentul şi-a consumat toate resursele economice şi ideologice şi se află într-o căutare prelungită ce deocamdată nu dă roade. Asta oarecum explică – dar nu scuză – şi incapacitatea noastră de a tranzita de la sistemul socialist abandonat la ceva ce nu există. Dar revenind la Moldova şi la situaţia ei actuală, lăsând pseudo-patosul la o parte, nu cred că opţiune mai viabilă ca cea pro-rusă există. Cât de „bine” e să fi membru UE şi cât de „rău” este să ai sprijinul Moscovei şi al Chinei, rămâne de văzut, timpul o să ne arate.
Nici România, nici UE nu au dat dovadă nici de interes, nici de susţinere reală în sprijinul dorinţei de apropriere a moldovenilor de Occident, aceasta este realitatea crudă pe care nimeni nu vrea să o pronunţe.
Divagând uşor de la subiect, cine mai crede că există „un plan”, că suntem martorii unei conspiraţii şi cineva din umbră controlează criza sau orice altceva, citeşte doar literatură şi… maculatură.

MOLDOVA-VOTE-RALLY

Republica Moldova şi-a declarat pentru prima oară suveranitatea la data de 21 noiembrie 1917 iar la 27 martie 1918 s-a unit cu România. La data de 28 Iunie 1940, România a fost obligată să cedeze Basarabia Uniunii Sovietice şi a redevenit parte a României între vara anului 1941 şi vara anului 1944 apoi din nou republică sovietică în perioada 1944-1991. Odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova a devenit stat independent la data de 27 august 1991 şi membru al ONU.
După proclamarea independenţei, au ieşit la suprafaţă două orientări: o mişcare care sprijinea reunificarea cu România şi cele care sprijineau fie unirea cu Rusia, fie cu Ucraina. Conform statisticilor, populaţia ţării este de 70% moldovenească, 11% ucraineană şi 10% rusă, restul populaţiei fiind găgăuzi, români (?), bulgari şi alte naţionalităţi.
Politica proastă dusă la Bucureşti atât în ceea ce priveşte Moscova, cât şi Chişinăul, gesturile formale şi lipsite de conţinut şi consistenţă, lipsa unei politici coerente şi eficiente, au răcit şi treptat înrăutăţit relaţiile dintre cele două state. Nu pot să nu-l văd pe Ion Iliescu ca principal vinovat şi pentru ratarea startului spre democratizare şi o economie de piaţă reală şi sănătoasă, să nu-i văd zâmbetul formal în spatele dezastrului economic şi să nu-l învinuiesc pentru ratarea tuturor oportunităţilor ivite la începutul anilor ’90, între care a fost şi şansa unificării cu Moldova. Au fost momente favorabile în care Moscova era incapabilă să se opună mai mult decât formal iar Occidentul se arăta favorabilă oricărei mişcări spre democratizare. Istoria nu se repetă niciodată, noi repetăm greşelile cum şi momentele ratate se răzbună aproape tot timpul.
Indiferent de culoarea guvernelor aflate la putere la Bucureşti şi de orientarea mai pro-europeană sau mai pro-rusă a conducerilor de la Chişinău, relaţiile dintre statele noastre s-a înrăutăţit simţitor şi constant până s-a ajuns la deja celebrele scandaluri diplomatice de după alegerile anterioare din data de 5 aprilie 2009 şi manifestările de stradă care contestau victoria comuniştilor. România a fost acuzată de implicare directă în organizarea şi desfăşurarea protestelor de la Chişinău, diplomaţii români au fost expulzaţi ca şi majoritatea reprezentanţilor presei din România, s-a introdus unilateral obligativitatea vizei pentru intrarea în Moldova a cetăţenilor români, cursa feroviară între Moldova şi România a fost anulată şi scandalul diplomatic a culminat cu filmul în care consulul Ion Nuică a apărut întreţinând relaţii intime cu o tânără, film postat pe internet cu un ambalaj vădit propagandistic.
În prag de alegeri, apar noi dezvăluiri pe marginea subiectului: publicaţia Jurnal de Chişinău a venit cu noi dezvăluiri în acest caz ieri. Tânăra implicată se numeşte Cristina Ursol,are 23 de ani şi anul trecut a ocupat locul doi la concursul de Miss desfăşurat la Sighişoara „Lady Dracula”. În ceea ce priveşte filmul specialiştii afirmă că scandalul a fost o comandă a regimului Voronin, concretizată prin intermediul agenţilor de la SIS, cu ajutorul unei unelte folosite în cazurile clasice de spionaj, „amanta”, pentru a fi utilizată în scop politic în campania electorală.
Acest scandal a ţinut prima pagină a presei mai mult pentru conotaţiile sale sexuale şi în mod ciudat ştirile despre şi din Chişinău nu au stârnit prea multă vâlvă în presa românească. Este bizar şi amuzant că este scos pe tapet din nou povestea cu o zi înaintea alegerilor şi astfel interesul este canalizat din nou în zona porno şi implicit, distrasă de la alegerile în desfăşurare.
Apatia şi liniştea de la Bucureşti este încă o dovadă a lipsei de interes şi capacitatea României de a se implica în destinul ţării vecine la fel cum şi UE tratează evoluţia Moldovei cu indiferenţă.

Cristina Ursol - "Lady Dracula"
Cristina Ursol - "Lady Dracula"

Alegerile de astăzi probabil vor legitima un nou guvern comunist pro-rus în ciuda afirmaţiei majoritatea tinerilor: „mai bine să fii vacă în UE decât tânăr în Republica Moldova”.
Organizare într-o zi lucrătoare la mijlocul săptămânii a alegerilor anticipate face parte dintr-un complex plan pus la cale de regimul Voronin. În plină vacanţă, studenţii nu pot vota decât în centrele universitare unde studiază, deci nu acasă. Diaspora moldovenească care vota masiv împotriva comuniştilor practic este pusă în imposibilitatea de a-şi exercita votul, de exemplu la Paris unde există o comunitate moldovenească considerabilă, consulatul a fost închis iar cetăţenii moldoveni îndrumaţi să voteze la… Bucureşti. Potrivit cifrelor oficiale, circa 500.000 de moldoveni trăiesc în prezent în străinătate. Neoficial însă, se presupune că peste un milion de moldoveni au emigrat, ce reprezintă un sfert din populaţia totală a ţării.
Şi nu în ultimul rând, 87 de observatori europeni au fost refuzaţi pentru alegerile ce se desfăşoară astăzi… Sergiu Răcilă, vicepreşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti,  susţine că Partidul Comunist va încerca din nou să fraudeze alegerile prin mai multe măsuri anticonstituţionale. „Măsurile” sunt cele tradiţionale: trecerea pe liste a persoanelor decedate, dar şi aducerea la urne a persoanelor cu dezabilităţi psihice şi fără discernământ. Conform unor estimări doar 11% din listele electorale verificate sunt şi corecte.
Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, totul pare foarte bine pus la punct. Potrivit sondajelor, comuniştii sunt creditaţi miercuri drept favoriţi, dar vor întâmpina dificultăţi în întrunirea majorităţii necesare pentru a alege singuri, în Parlament, viitorul preşedinte.

MOLDOVA-VOTE-PROTEST

La Bucureşti continuă menaj a trois-ul pe bani grei, clasa politică rămâne orbită de obsesia de al înlătura pe Băsescu de la Cotroceni şi nimic altceva nu contează.

Moldova nu este a noastră ci a ruşilor şi chinezilor.
Veci pururi?

Spiru Haret: comunicat către studenţi şi absolvenţi

“Dragi studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret,

Am asistat împreună, în ultimele săptămâni, la o campanie de denigrare şi abuzuri din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, demers orchestrat părtinitor de către doamna ministru Ecaterina Andronescu.
Ne-am manifestat pe toate căile posibile, atât juridic, cât şi mediatic, profunda indignare şi regretul faţă de o astfel de  abordare lipsită de orice fel de sens sau obiectivitate.
Universitatea Spiru Haret este o instituţie de prestigiu, recunoscută ca atare atât  pe plan naţional cât şi internaţional. De partea noastră, în conflictul artificial creat de ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, stau deciziile judecătoreşti favorabile Universităţii, date de mai multe instanţe din România.

Stimaţi studenţi şi absolvenţi,

Dreptatea este de partea dumneavoastră şi a Universităţii Spiru Haret.  Este important, în acest moment, să ştiţi acest lucru. Şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării o ştie însă, în acest moment, îi  vine greu să accepte public acest lucru.
Diplomele absolvenţilor sunt perfect valabile şi nu pot fi anulate.
Precizăm că din punct de vedere juridic, diplomele sunt acte administrative, emise pe baza legii şi în aplicarea legii, fiind supuse regimului juridic reglementat prim Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Din această cauză, diplomele nu pot fi anulate decât individual şi în condiţiile acestei legi, exclusiv de către instanţele de contencios administrativ competente.
Pe studenţii Universităţii Spiru Haret îi asigurăm că sunt în legalitate, formele de învăţământ fiind organizate în conformitate cu prevederile art. 60(1) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, care precizează: „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă.  Formele de învăţământ seral, cu frecvenţă redusă şi la distanţă pot fi organizate de instituţiile de învăţământ superior care au cursuri de zi”, iar art. 60(3) stabileşte : „Diplomele şi certificatele de studii eliberate de  instituţiile de învăţământ superior, în condiţiile legii, pentru aceeaşi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învăţământ absolvită”.
Avem de partea noastră hotărârile judecătoreşti. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării ignoră, în acest moment, deciziile instanţei.
Dumneavoastră şi noi ştim cât de mult aţi muncit pentru a vă asigura o instruire universitară, pentru a vă pregăti în specializarea pentru care aţi optat. Şi ştim cât de serioase sunt examenele la facultăţile pe care le urmaţi. Cei care afirmă contrariul o fac fie din reavoinţă,  fie pentru a dezinforma.
În cazul în care cădeţi victima unor abuzuri din partea angajatorilor dumneavoastră, actuali sau potenţiali, trebuie să ştiţi că drepturile pe care le aveţi, în calitate de absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret, nu pot fi anulate de ministrul educaţiei sau nesocotite prin deciziile manageriale arbitrare. Noi ştim care vă sunt drepturile şi vrem să fiţi şi dumneavoastră conştienţi de  ele.
Pentru întrebări sau lămuriri, ne puteţi scrie la următoarele adrese de
e-mail:

î[email protected]
[email protected]
[email protected]
[email protected]

şi vă rugăm să accesaţi site-ul nostru http://www.spiruharet.ro

Preşedintele şi Rectorul Universităţii Spiru Haret
Prof.univ.dr. Aurelian Gh. Bondrea