The Mission – Dum Dum Bullet (2010)

În cadrul festivalului ArtMania în data de 13 august vor cânta la Sibiu The Sisters of Mercy. Dacă legendara trupă Goth în fapt se rezumă la Andrew Eldritch şi „misteriosul” Doktor Avalanche (la origini un BOSS DR-55 “Doctor Rhythm”), doi din colaboratorii lui Eldritch de la mijlocul anilor 80, chitaristul Wayne Hussey şi basistul Craig Adams în 1986 au pus bazele unui nou grup.
Iniţial au folosit numele de The Sisterhood, dar Eldritch a reacţionat rapid şi a scos un album sub acest nume aşa că Hussey şi Adams s-au reorientat şi-n final a fost adoptat numele de The Mission.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4GrPSZEVDt0]

Deoarece o trupă americană de Funk din anii ’70 deţine pentru State drepturile asupra numelui „Mission”, Hussey a fost nevoit să introducă şi UK-ul la capătul numelui. Şi încă o paralelă cu SOM, ca şi Eldritch, Hussey s-a dovedit singurul membru constant al grupului.
Hussey a debutat cu formaţia Pauline Murray & The Invisible Girls, a trecut prin Dead or Alive înainte să se alăture lui Eldritch Read more The Mission – Dum Dum Bullet (2010)

Sting – Symphonicities (2010)

Au trecut 27 de ani de la lansarea ultimului şi fabulosului album The Police „Synchronicity” şi Sting ne propune acest „Symphonicities” care nu este altceva decât încă un Best Of, cei drept ambalat după modelul „Scratch My Back” propus anul acesta de Peter Gabriel.
Dacă Gabriel a reorchestrat simfonic, dar într-un mod absolut original piese mai mult sau mai puţin cunoscute al unor artişti marcanţi, Sting susţinut de The New York Chamber Consort, The London Players, The Royal Philharmonic Concert Orchestra şi doi dirijori – Rob Mathes şi Steven Mercurio – a reorchestrat 12 piese din repertoriul The Police/Sting. Nu lipsesc hiturile „Roxanne”, „Every Little Thing She Does Is Magic” sau „Englishman In New York”, „When We Dance”, lipseşte în schimb „Every Breath You Take”… sau „It’s Probably Me”.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=vLFF2P8fInI]

Am fost un fan The Police, infuzia de Raggae, atitudinea Punk, paralela cu The Clash, experimentul Rock propus de cei trei a fost colorat şi plin de viaţă. Read more Sting – Symphonicities (2010)

Korn – III Remember Who You Are (2010)

De la discul fără titlu (Untitled) au trecut trei ani şi având în vedere şi prima descindere a trend seter-ilor californieni la festivalul de lângă Târgu-Mureş din data de 29 august, aşteptările cred că sunt destul de mari.
„Korn III – Remember Who You Are” va fi lansat oficial pe 13 iulie şi ne oferă 11 piese proaspete marca Jonathan and Co.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iqcS_YAbR-Q]

Încep cu sfârşitul: nu sunt schimbări majore faţă de Read more Korn – III Remember Who You Are (2010)

Devo – Something For Everybody (2010)

Să oferi ceva sau câte ceva pentru toată lumea și fiecare în particular este practic imposibil. (Off-topics: e ca atunci când vine-n vizită câte un străin – occidental – sau un vechi prieten plecat „dincolo” de ceva vreme și toți trag de el, au o singură frământare: dar mie ce mi-ai adus? 😛 )
Iar treaba cu „satisfacția garantată” este un rahat mâncat cu drag de cei din zona PR și publicitate, mai neaoș spus: satisfaction guaranteed it’s just a verbal bullshit.

Vreți o banană?

Devo este un concept integrat în muzică, respectiv exprimat prin muzică. Numele – Devo – vine de la „de-evolution” – adică regres, involuție și a fost lansat la sfârșitul anilor 60 ca o satiră la adresa societății americane și a omului, individului în special.
„Gluma” Read more Devo – Something For Everybody (2010)

FLA – Improvised Electronic Device (2010)

Front Line Assambly (FLA) este gașca cadanianului Bill Leeb înființată în 1986 după ce timp de doi a tras de corzile bas-ului prin Skinny Puppy iar acest „Improvised Electronic Device” este al 15-lea lor album, materialul anterior fiind „Artificial Soldier” și datează din 2006.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=uhMuGEzp3BA]

Bill este singurul membru permanent al formației, tovarăși de nădejde (și cursă lungă) i-au fost Rhys Fulber, Greg Reely și Chris Peterson, dar prin trupă a trecut și Devin Townsend, Read more FLA – Improvised Electronic Device (2010)

Ozzy Osbourne – Scream (2010)

La 62 de ani, John Michael Osbourne aka. “Ozzy” este un om împlinit. Este o icoană Rock – mai mult decât un star -, s-a remarcat făcând parte din legenda Heavy Metal, trupa britanică definitorie pentru sonoritățile sumbre și Heavy: Black Sabbath și a confirmat și printr-o carieră solo strălucită de care sincer, prin 1976 nu multă lume-l vedea în stare. Și foarte probabil dacă n-ar fi avut alături o Doamnă de Fier și un manager dibace în persoana soției Sharon Arden (Osbourne) s-ar fi ratat (înecat) în oceanul drogurilor și al alcoolului.
Pentru mine (și generațiele mai bătrâne) rămân de referință albumele Black Sabbath (1970), Paranoid (1970), Master of Reality (1971), Black Sabbath Vol. 4 (1972) și Sabbath Bloody Sabbath (1973), dar și discurile solo ca Blizzard of Ozz (1980), Diary of a Madman (1981) sau No More Tears (1991).
Este un Read more Ozzy Osbourne – Scream (2010)

The Chemical Brothers – Further (2010)

Britanicii Tom Rowlands și Ed Simon, cunoscuți și sub titulatura The Dust Brothers (împrumutată de la americanii Dust Brothers – Michael Simpson aka E.Z. Mike și John King aka King Gizmo responsabili pentru coloana sonoră a faimosului filml Fight Club, dar celebrii mai ales pentru colaborarea cu Beastie Boys), s-au întors cu al șaselea lor material discografic și opt piese proaspete.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tpKCqp9CALQ]

Materialul ce urmează a fi lansat oficial Read more The Chemical Brothers – Further (2010)

How to Destroy Angels free download

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nWbfgGDl6XE]

Am dat întâmplător peste acest EP şi habar n-aveam cine sunt şi despre ce este vorba.
Mi-a plăcut din prima, este un Post Industrial aerisit, aşezat, mi-a amintit de Trent Reznor şi Nine Inch Nails, n-am ascuns niciodată faptul că-s un fan (aproape) necondiţionat.
Şi nu m-am înşelat. 🙂 How to Destroy Angels este un trio compus din Trent Reznor (Nine Inch Nails), Mariqueen Maandig (Reznor) – soţia lui Trent şi fosta solistă a formaţiei West Indian Girl (în perioada 2004-2009) şi britanicul Atticus Ross, compozitor, orchestrator, programator, producător, a lucrat pe 4 albume Nine Inch Nails (With Teeth, Year Zero, Ghosts I-IV şi The Slip), pe albumele geniale ale formaţiei – semi obscure – 12 Rounds (Jitter Juice – 1996  şi My Big Hero – 1998), dar şi cu Bomb the Bass, Saul Williams, Zach de la Rocha, Jane’s Addiction, Joe Barresi, Coheed and Cambria, Korn, Union of Knives, Grace Jones, Perry Farrell şi Telepathe.

EP-ul de debut, „How to Destroy Angels” conţine 6 piese şi Read more How to Destroy Angels free download

Note din subsol: I Declare War, Bury Tomorrow şi Attila

Termenul de „muzică underground” a apărut în anii ’60 şi se lega de muzica Psihedelică şi cultura Hippie, în anii ’70 odată cu era Punk a apărut şi noţiunea de DIY (Do It Yourself) – adică descurcă-te singur, artiştii, trupele se ocupau de toate aspectele independent şi individual.
Nume sonore ca Velvet Underground, MC5, The Grateful Dead, Patti Smith şi The Stooges au fost asociate termenului şi una din cele mai bune definiţii a dat-o Frank Zappa: „mainstream-ul vine la tine, dar tu trebuie să mergi în underground”.
Artişti cu greutate ca britanicii Discharged au rămas exclusiv în zona underground.
Dacă mişcarea underground din occident a reprezentat în mare parte opoziţia vis a vis de muzica de „mase”, de mainstream, în blocul fost comunist – mai puţin la noi – a reprezentat singura modalitate pentru artişti de a se exprima necenzurat sau împotriva regimurilor comuniste.
În Vest underground-ul s-a dezvoltat şi a condus la înfiinţarea Cluburilor, a Caselor de Discuri Independente şi a presei independente (Fanzin-uri şi mai nou blog-uri).
La concertele din cluburi vin pe lângă fanii devotaţi, jurnaliştii independenţi, reprezentanţii caselor de discuri, manageri în căutarea noilor talente. Pentru mulţi underground-ul rămâne locul de „joacă”, dar majoritatea visează la marile scene şi consideră underground-ul ca fiind o trambulină. Din perspectiva mainstream-ului este sita care cerne din milioanele de trupe cele câteva mii care dovedesc potenţial comercial…
Etapa underground este cea de rodaj, de căutări şi aşezări pentru fiecare trupă, un şir de succese şi eşecuri, speranţe şi dezamăgiri. Vorbim aici de ani de muncă care uneori aduc rezultate, de cele mai multe ori nu. E nevoie de ambiţie, entuziasm, talent, dar şi de noroc.
Noi n-am avut underground şi nu-l avem. Rezistenţă faţă de regimul trecut n-a existat iar după ’90 nu s-a dezvoltat nici o reţea solidă de cluburi şi nici n-au apărut ca ciupercile Casele de Discuri şi Fanzin-urile. Dacă totuşi la începutul anilor ’90 a existat un entuziasm şi un interes masiv pentru zona Metal de exemplu, treptat valul s-a stins, majoritatea trupelor s-au dizolvat în neant.
Este trist, dar oarecum firesc. Pe de o parte vânzările de discuri ale artiştilor din mainstream sunt insignifiante, banii se fac la nunţi, baluri şi chermeze câmpeneşti pe bani corporatişti, pe de altă parte cumetria de care am tot vorbit a anihilat orice idee de Revoluţie Rock din faşă.
Şi mai este un aspect semnificativ: trupele româneşti sunt mereu cu doi-trei paşi în urma trendurilor din Vest, predominant sunt „copiile imitaţiilor” iar puţinul public este segmentat pe sub-genuri şi consumator exclusiv al trupelor din mainstream-ul Occidental… dar toţi după primele trei-patru concerte deja sunt „vedete” şi pretind respect.
Aproape mă amuză atitudinea unora, însă şi aceasta este profund mioritică. Ce pretenţii poţi avea de la politicienii aflaţi la putere atâta timp cât reacţia multora din artiştii aflaţi în underground este una ostilă, criticile le consideră ofensatorii?
Rolul presei n-a fost, nu este şi nu va fi să mângâie pe cap pe nimeni. Cine vrea mângâiat pe cap să meargă la… mama lui. Read more Note din subsol: I Declare War, Bury Tomorrow şi Attila

As I Lay Dying – The Powerless Rise (2010)

Tim Lambesis – voce şi bateristul Jordan Mancino au înfiinţat trupa în 2001 şi şi-au ales numele după titlul romanului lui William Faulkner însă fără vre-o legătură cu conţinutul cărţii. În cei zece ani de activitate au fost mai multe schimbări de componenţă, la ora actuală alături de cei doi mai sunt în trupă Phil Sgrosso – chitară ritmică (sosit în 2003), Nick Hipa – chitară solo (alăturat în 2004) şi basistul Josh Gilbert (membru din 2007).
Cu toate că refuză eticheta de „trupă creştină”, Tim Lambesis admite că toţi membrii formaţiei sunt creştini şi abordarea textelor sale vine din perspectiva creştină.
„The Powerless Rise” este al cincilea lor album, a debutat pe locul 10 în Billboard 200 şi cu excepţia albumului de debut din 2001 „Beneath the Encasing of Ashes”, toate celelalte discuri – „Frail Words Collapse” (2003), „Shadows Are Security” (2005) şi „An Ocean Between Us” (2007) au intrat în acest clasament, ultimul disc ajungând până pe poziţia a 8-a.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XOLgBgnnUUE]

Reţeta de succes Read more As I Lay Dying – The Powerless Rise (2010)