O prietenă-mi spunea: Nu discuta lucruri importante cu cineva cu burta goală.
Toată lumea aştepta cu sufletul la gura căscată „păruiala” de la Cotroceni, decapitarea guvernului.
Suntem în criză Read more Ce ne lipseşte?
politică
Oglindă oglinjoară…
Trăim cel puţin în 2 planuri: cel fizic – evident – şi cel spiritual – subtil. Nu vreau să deviez prea mult, dar fiindcă tot suntem on-line şi pe un blog, planul spiritual este tot mai mult înlocuit cu un plan virtual, tehnologia, internetul par tot mai necontrolabile şi nocive spiritualităţii umane, dar despre asta, poate cu altă ocazie. 🙂
Tot în treacă pomenesc şi de faptul că este probabil să (co)existe şi acele aşa numite „planuri paralele”, „universuri ascunse”, dar nici despre asta nu e locul şi momentul să vorbim. 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yaovDjL7Dxg]
Mai simplă şi mai evidentă este o altă perspectivă: şi noi – ca indivizi – existăm în două planuri: unul este modul în care ne percepem noi înşine iar celălalt plan este cum suntem percepuţi de ceilalţi – evident, de fiecare individ în mod particular.
„Adevărul” însă este relativ şi diferă de la caz la caz.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Mqp1v1HutQk]
Unii te plac, alţii nu, aşa este firesc, niciodată nu mi-am bătut capul nici să mă fac acceptat, nici nu m-am dat peste cap să mă placă cineva. Probabil cu o astfel de atitudine am avut de pierdut în viaţă, însă şi la 40 de ani, mă uit relaxat în oglindă dimineaţa.
Altfel stă treaba cu cei care mă „privesc”. De exemplu Pappy mi-a dedicat un blog. Sărut-mâna. 😀
Uite cum se adevereşte că prostia nu moare
„Aud in continuare prostii. Oameni pentru care numai ego-ul lor conteaza… Aud in continuare cum zumzaie trantorii neadevarului. Infiltrati pana si pe acest blog… Ma cutremur vazand beizadele spalate la creier, avand contact doar cu o realitate indusa…
In curand, daca il voi auzi pe vreunul vorbind tamp despre cat e de bine cu PSD si cat e de salvatorul natiunii Crin Antonescu, am sa trag o palma. Direct. Tare. Peste obraz. Sau dupa ceafa. Pentru desteptarea maimutei. Sa fii anti-comunist si sa stai cu buzele lipite de fesele PSD si ale lui Geoana si ale noului animal de casa al PSD Crin Antonescu este un pleonasm.
Exista unu` Brushvox. Prostalau. Da` rau de tot. Scriind uneori pe acest blog, sunt convins ca a citit postarile noastre. Dupa toate cele scrise, omul da cu mucii in fasole. Big time!
Ne pune sa cautam comunistii in Coreea de Nord sau in Cuba, dar este sigur ca Securitatea este infiltrata peste tot in Romania… Nu e nici la stanga, nici la drepata. Omuletul e pierdut in spatiu… Si o freaca a proasta latrand de dupa garduri numai prostii…
IN DEMOCRATIE CHIAR SI UN PROST ARE DREPTUL SA VORBEASCA. NU INTELEG INSA DE CE AR TREBUI SA IL TIN LANGA MINE…”
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UW8UlY8eXCk]
Pappy nu mai trebuie sedat, a cerut şi – se pare – sau ocupat alţii.
M-am plictisit de campania (care se prelungeşte şi după terminarea alegerilor), de pseudo-politica şi de cei care „ştiu ei”, ca de factura la întreţinere în condiţiile în care apă caldă tot n-am, caloriferul e abia călduţ şi suma facturii creşte vertiginos.
Încerc să mai explic ultima oară ce cred eu despre toate acestea.
Am explicat cum din secolul XX metodele şi mijloacele de manipularea au fost schimbate, modernizate. Dacă până atunci informaţiile erau ascunse, se trecut la supra-informare, piaţa şi creierul omului este bombardată cu supradoze informative şi evident – multe informaţii false. Ca o informaţie să fie credibilă, fie ea şi falsă, este suficient să o lansezi din diferite surse. Am vorbit şi despre surse. În lumea civilizată se foloseşte termenul „din surse neoficiale” ce de obicei înseamnă informaţii din interiorul unei instituţii sau organizaţii, sursă ce îşi păstrează anonimatul. La noi majoritatea informaţiilor vin „pe surse”, un detaliu aparent nesemnificativ, dar cele două nu trebuie confundate.
„Pe surse” înseamnă în mare parte informaţii „scurse” de la servicii. Sunt multe intoxicaţii, dar evident şi unele informaţii corecte pentru a asigura credibilitatea. Lucrurile acestea nu sunt aşa de greu de înţeles şi dacă urmărim cu puţină atenţie fluxul informaţiilor în timp, de la caz la caz se pot observa micile şi marile manipulări puse la cale.
Campania s-a dus pe un singur front: jos băsescu versus nu geoană. În condiţiile în care ţara este în situaţia în care este, această abordare impusă de la Cotroceni a fost primul semnal de alarmă pentru orice observator cât de cât degajat.
Apoi s-a indus frica de revenirea „comunismului” şi chiar s-a vorbit despre „revoluţie”. Am spus-o şi atunci, după performanţa primei revoluţii televizate, mai bifam şi prima revoluţie din istorie pe care o controlează puterea împotriva opoziţiei.
Nu am răbdarea acum să explic când şi cum a murit sistemul capitalist, însă da, reafirm, comunismul a murit la (simbolic) la căderea Zidului din Berlin iar cei care totuşi mai vor să combată comunismul, să-şi ia frumos tricourile cu Che Guevara şi valea în Cuba (tre’ să se grăbească!) sau în Coreea de Nord. E drept, nici acolo regimul nu este comunist şi avem de a face tot cu dictaturi, dar asta este iar o poveste complicată.
Comunişti adevăraţi în România au fost puţini. Probabil ultimul, Silviu Brucan, a murit în 2006. Dar acesta a avut bunul simţ să nu se implice politic după ’90. Un alt comunist – auto-definit socialist după ’90 – Octavian Paler, a murit şi el un an mai târziu. Socialişti o mai fi – câţi o fi – însă într-o democraţie – chiar şi relativă ca a noastră – socialismul nu cred că este un păcat, idei ca egalitatea de şanse sau protecţia socială – valori fundamentale de stânga – nu cred că sunt nocive.
Eu mereu am fost de dreapta, am simpatizat cu liberalismul şi am avut conflictele mele personale cu regimul ceauşescu – şi apoi iliescu – dar nu despre asta vorbim acum.
Ca să termin cu partea ideologică, am convingerea că actuala criză (mondială) este de factură morală şi una de sistem. Spun asta de peste un an şi văd că ideea începe să prindă contur şi la alţii. O să revin la acest subiect fiindcă este interesant, dar nu intru acum în detalii. Extrem de scurt şi simplist: capitalismul este un sistem piramidal (obsesie umană se pară) care a ajuns la saturaţie şi s-a blocat. Perestroica, căderea Zidului de la Berlin, extinderea „democraţiei” şi pe pieţele până atunci închise din blocul Estic le-au asigurat încă o gură de oxigen, dar în lipsa unui nou sistem, al unui nou concept funcţional, această gură de oxigen a fost suficientă fix pentru 20 de ani. Se pare că sau n-au căutat, sau n-au găsit soluţia şi – tot părerea mea – chiar dacă aparent o să iasă din criză unele ţări, aceste „relansări” economice vor fi doar ultimele zvâcuri capitaliste. În fine!
Politic lucrurile nu stau mai bine, nici n-au cum. Ca şi sistemul economic, şi cel politic (şi ideologic) sunt învechite, nici dreapta, nici stânga n-au reuşit nici să se modernizeze, nici să găsească soluţii.
Dar să revin la oile noastre! Am atras atenţia în ultima săptămână de campanie că site-urile gen „nu geoană” şi „anti-psd” sunt concepute şi lansate de oamenii din servicii, manipulatori profesionişti şi îmi menţin părerea. La aşa zisul miting spontan anti-geoană de la Timişoara de pe 1 decembrie, au apărut dubiţe din care s-au descărcat pancarte printate cu logo-ul de pe site-ul „anti-psd”. Asta spune mult despre „spontaneitate”, dar şi despre mijloacele şi sursele aparent nelimitate ale celor din spatele acţiunilor. Şi aşa s-a întâmplat şi-n alte oraşe. Cele două site-uri n-au fost asumate nimeni, cei din spatele lor sunt anonimi, asta dă din nou de gândit.
„Argumentul” psd este rău, nu este argument. iliescu ar trebuii arestat, judecat şi condamnat pentru tot ce a făcut de pe 22 decembrie 1989 până în 2006, dar asta nu poate arunca o vină colectivă asupra întregului partid. Mai sunt oameni dubioşi şi-n psd, dar sunt în fiecare partid şi în cercurile de interes ale fiecărui partid.
Oamenii din nomenclatura comunistă şi oamenii cu influenţă din structurile fostei securităţi nu s-au regrupat doar în FSN-PSD, ci s-au înfiltrat în toate partidele. Să nu fim naivi!
Nu vreau să reiau nici povestea manipulării din timpul evenimentelor din decembrie ’89 când sub sloganul „fără violenţă” practic aceştia şi-au salvat propria piele.
Istoria partidului PD(-L) este la fel de interesantă. Tindem să uităm că s-a desprins din PSDR şi practic a fost o manevră de eschivă inteligentă: „răul” a rămas la PSD, „băieţii deştepţi” s-au regrupat spălaţi şi parfumaţi.
Trăim într-o lume dinamică în care cheia succesului este mişcarea. Fixarea „duşmanului” în spatele pancartei inscripţionate PSD şi mutarea trupelor în spatele pancartei PD-L a fost o mutare extrem de inteligentă.
Am spus că Pappy e prost şi mă refeream fix la această rigiditate în a vedea lucrurile. Şi repet: au rămas suficiente gunoaie în PSD, altfel nici n-ar fi funcţionat mutarea, însă greii s-au regrupat în altă parte.
Toată campania a fost dovadă evidentă cum s-a transformat PD-L-ul într-un partid-stat, cum deturnează şi folosesc în scop propriu atât structurile cât ţi fondurile Statului şi nu în ultimul rând, serviciile, oamenii din servicii au susţinut şi au acţionat în interesul lui băsescu.
Tot în timpul campaniei am spus că teza comunismului este una falsă şi adevărata bătălie se dă pe de o parte pentru democraţie, pe de altă parte pentru controlul resurselor şi a puterii, aşa zisul pericol comunist este o fumogenă menită să distragă atenţia de la adevăratele probleme şi pericole.
Ce am numit „securitate” nu este neapărat sau exclusiv fosta securitate ci cercul de interese predominant economice şi mai puţin ideologice care au acaparat în mare parte economia ţării. Am explicat atunci destul de detailat cum oamenii cu influenţă din fostul regim, sub regimul iliescu au preluat controlul şi au pus pe butuci ţara.
Cei care au rămas indiferenţi la campanie şi cei care s-au lăsat antrenaţi în campania anti-geoană şi anti-Antonescu, conştient sau nu, au servit securitatea, interesele acestora reprezentate de băsescu.
Depăşind însă aspectele pseudo-politice, toată campania am vorbit despre perspectiva economică, aminteam şi că doamna udrea la minister chiar şi-n calitate de interimară, a mai trucat nişte licitaţii şi a mai deturnat astfel nişte fonduri, am atras atenţia că această campanie PD-L este suspect de expansivă şi scumpă şi nu ei ci noi vom achita factura la final, am spus că mafia băsesciană va îngropa şi mai mult ţara şi economia dincolo de ambiţiile de a controla şi a supune Statul şi scena politică.
Lucrurile care se văd cu ochiul liber şi de la Londra, nu se văd nici acum la Bucureşti.
Antonescu. Nici mie nu mi-a fost simpatic multă vreme şi l-am urmărit, i-am urmărit evoluţia, discursul. A fost singurul candidat despre care „serviciile” n-au putut furniza nimic compromiţător, nu-l au la mână şi nu-l pot şantaja. Lucru mare în politica românească!
După îngroparea PNŢ-CD-ului, următoarea ţintă este PDL-ul. Cât de prost trebuie să fi să nu realizezi atâta lucru? Finalul, o pseudo-dreaptă şi o stângă, sistemul „democratic” cu 2 partide nu foarte diferite şi în pseudo-competiţie (de dragul ochilor publicului sedat).
Am spus şi-n campanie că războiul nu se va termina odată cu alegerile şi – încă o dată – am avut dreptate.
PDL reprezintă un ghimpe în coasta lui băsescu şi trebuie eliminat printr-o nouă fragmentare a partidului sau prin înghiţirea lui completă de către PD-L.
Nu prea înţeleg însă înverşunarea unora ce se pretind de dreapta împotriva lui Antonescu. Nu cred nici eu în oamenii proeminenţi, în salvatorii naţiunii, dar discursul său este coerent şi vertical. Campania s-a terminat, atât PNL cât şi PSD sunt în opoziţie, doar puterea, băsescu are interesul să anihileze complet opoziţia, de unde încrâncenarea celor care nu se pot oprii din aruncatul cu pietre şi nu privesc puţin în jur? Păi dacă nu din interes, din… prostie.
Acum toată lumea vede manipularea din decembrie ’89, sunt curios când o să fie la fel de evidentă manipularea din campania de anul acesta şi cine sau câţi vor avea bunul simţ şi tăria de a recunoaşte că au fost păcăliţi, spălaţi pe creier?
Dacă noi atunci am putut fi păcăliţi cu mai mare uşurinţă, cei care s-au lăsat şi continuă să fie lăsaţi păcăliţi, n-au nicio scuză. Librăriile sunt pline cu manualele de bază ale metodelor şi mijloacelor de manipulare, repet: înainte să deschidă gura, mulţi ar trebuii să înveţe să-şi lege (singuri) şireturile.
Povestea cu Orban şi accidentul. Probabil omu’ a fost vinovat. A dat telefoane… OK. Cine n-ar fi dat? Acum pe bune!
Fi-meu a răcit, a făcut febră mare, nici cum nu-i scădea, am sunat la medicul lui de familie fiindcă-i în capătul celălalt al Bucureştilor, mi-a spus ce tratament să-i dau, dar febra tot n-a scăzut. Mi-am luat copilul, l-am dus la cabinet şi fiindcă eram şi înainte de sărbători, i-am dat doamnei doctor o cutie de cafea.
Când s-a născut David, la fel, la spital am dat bani în stânga şi în dreapta, la doctoriţa care a asistat-o pe nevastă-mea la naştere, la anestezist, la asistente…
Şi putem continua cu exemplele din viaţa noastră la nesfârşit. Suntem absolut ipocriţi când pretindem de la alţii lucrurile de care nici noi nu suntem capabili sau le reproşăm fapte pe care le comitem şi noi.
Aşa este societatea românească, aşa a fost, nu s-a schimbat nimic, trăim după aceste reguli nescrise, impregnate, devenite normalitate.
Corupţia începe cu ciocolata dată secretarei la facultate şi se termină cu fabrica falimentată şi cumpărată pe nimic de un „băiat deştept”. Atâta timp cât alimentăm acest sistem, el va persista.
Nu mi-a fost Orban niciodată simpatic şi nici nu cred că o să-mi fie vreodată. Nici nu cred că rostul oamenilor politici este să fie sau să se facă simpatici.
Pe de altă parte atitudinea – pe care am avut-o şi eu ani de zile, adică cam din 1996 până nu de mult – de a spune că toţi politicienii sunt o apă şi un pământ, din păcate nu ne duce nicăieri. Nu există cale de mijloc, nu poţi fi neutru.
Faţă de situaţia pre-electorală, nu s-a schimbat nimic. Avem un băsescu care ne-a arătat şi ce poate şi ştim şi cam ce vrea şi avem un Antonescu care s-a poziţionat împotriva lui. Eu am ales şi rămân la Antonescu iar cei care continuă să-l atace, conştient sau nu, joacă pe mâna lui băsescu. Lucrurile sunt simple şi transparente. Ignoranţa este tot o manifestare a prostiei, neluarea în calcul al tuturor factorilor, este tot prostie.
Uităm de factorul uman. Politicienii n-au picat cu paraşuta de pe marte, sunt oameni… ca noi. Şi mai este ceva: oamenii se mai şi schimbă. Admitem, ne place – nu ne place acest fapt.
OK. Ar fi multe de spus, dar sunt conştient că fiecare o ţine pe a lui şi nu este un dialog, nu se ţine cont de fapte şi argumente, nu ajungem nicăieri sau ajungem la asta:
„In curand, daca il voi auzi pe vreunul vorbind tamp despre cat e de bine cu PSD si cat e de salvatorul natiunii Crin Antonescu, am sa trag o palma. Direct. Tare. Peste obraz. Sau dupa ceafa.”
Pappy, nicio problemă, dacă vrei să-mi dai una peste gură, îţi stau la dispoziţie: când şi unde vrei. Nici nu rezolvăm problema, nici nu ne dovedim „dreptatea”, dar în lipa creierului, unii cred că muşchii rezolvă problemele, dar treaba cu “pumnu’ meu minte nu are” nu mă sperie. So…
Recomand să citiţi şi ASTA, este o postare foarte interesantă şi mai elaborată decât explicaţia mea.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IE0WYB8bZxA]
Scuze, da’ era o treabă pe care nu o puteam lăsa aşa, e sfârşit de an, am nişte linii de tras… şi cum nu trag pe nas… 😀
Nu mai am nici entuziasmul, nici naivitatea de la 16-17 ani… Am trăit multe, am văzut multe, am mai pus mâna pe câte o carte, două, m-au iteresat lucrurile din jurul meu, le-am urmărit evoluţia şi mi-am urmărit-o şi pe a mea. Am puncte de reper, mă ghidez destul de bine într-o lume tot mai incertă. Am lucrat ani de zile şi-n presa scrisă, am lucrat şi într-o televiziune, am lucrat şi în publicitate, am cântat, am pictat, am cunoscut o serie de oameni. Am cunoscut şi miniştrii, şi puşcăriaşi, şi parveniţi şi oameni de afaceri, şi “şmecheri”, dar şi mulţi oameni… simplii.
Când ai un blog, ai cititori, ai şi responsabilitatea de a oferii informaţii cât de cât verificate, să te gândeşti de două ori înainte să tastezi ceva. Nu este chiar aşa de complicat să te descurci în acest haos premeditat, totul ţine de o oarecare maturitate şi responsabilitate. Nimeni nu deţine adevărul absolut fiindcă nu există aşa ceva… Asta însă nu este o scuză nici pentru a te lăsa manipulat, nici pentru a participa conştient sau involuntar la manipulare. Cu siguranţă sunt oameni care fac cu profesionalism tot ce le stă în ştiinţă să ne ţină în beznă şi să menţină conflictele.
Sunt bătrân, bolnav, sărac şi sictirit… Legat de cum mă văd eu pe mine, nu e nici un secret: I’m an asshole… and I’m proud of it! (“sometimes I park in handicapped spaces where handicapped people make handicapped faces…”) Sărbători Fericite!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=no6-vsHgHJg]
Revoluţia şi muzica Rock
Am spus că nu o fac şi uite, îmi încalc cuvântul din nou.
Am scris ieri despre decembrie ’89 – şi nu numai – 2 articole. Unul aici, „22 – cine a tras în noi?” şi unul la Mahmuri, „22 – ce a rămas din noi?”.
Nu, nu mă simt ciuruit nici măcar acum, dar cum am admis fără rezerve, am pierdut două revoluţii: una în stradă în noaptea de 22 decembrie ’89, şi încă o (posibilă) revoluţie în anii care au urmat, pe scenă. Am pierdut toate bătăliile, dar nu voi înceta să mă bat. Chiar de o fi cum spun ei, „ne-am împuşcat singuri” atunci şi – urmare firească – mă bat singur acum.
M-am trezit suspect de vesel în dimineaţa aceasta – fără motiv precis – , mi-am făcut cafeaua, am dat drumul la muzică şi m-am aventurat pe Metalhead unde am găsit însemnarea „Revoluţia şi muzica rock” al lui Rockhour.
Mi s-a urcat sângele la cap, admit, sunt un tip impulsiv, mă enervez uneori aparent inexplicabil din „nimic”.
Îmi permit să citez tot articolul (nu e foarte lung):
„Muzica rock a reprezentat ,prin unele trupe ,vocea unei generatii care refuza constrangerile impuse de un regim uzat d.p.d.v. moral si material . Piese ca “Nori de hartie” Voltaj 1982 , “Trenul fara nas”, “Cei ce vor fi” Iris 1984 si multe altele care se regasesc pe compilatia “Cantece interzise” , au anticipat nevoia de schimbare . Printre primele victime la Bucuresti a fost un “roadie” caruia cei de la Conex 85 i-au dedicat melodia ” Tanar erou “. Muzica si versurile au constituit rezistenta in fata cenzurii regimului indoctrinat ideologic si militarizat care si-a pus lacheii inarmati contra dorintei de libertate . Regimul a fost inghitit de propriile rebuturi comuniste nomenclaturiste gen iliescu , p.roman sau brucan in timp ce generali senili razbunatori ca nicolae militaru (retrogradat in anii ”70 pt. colaborare cu kgb) incepea vanatoarea de vrajitoare omorand cu ajutorul unei armate indobitocite ( vezi masacrul de la Timisoara opera mapn ) si fara discernamant : civili nevinovati , trupe usla sau militari in termen…
Dupa 20 de ani timpul le-a rezolvat aproape pe toate . Generalii care au dat ordine sunt deja istorie sau in puscarii , executantii ordinelor sunt acum lacheii noii puterii in armata Romaniei democratice iar politrucii ca iliescu sau roman sunt in cosul de gunoi al politicii . Cel mai important lucru este ca libertatea de expresie e un fapt necontestat iar cenzura nu mai depinde decat de educatia fiecaruia .”
„Trenul fără naş” cântec interzis? Coooooaiiiee!!! Versurile piesei „incriminate” – atât de interzisă că se află pe albumul de debut al formaţiei scos la aceea vreme de „almighty” Electrecord – îi aparţin bardului (bufonului?) de curte al fostului cuplu dictatorial, Adrian Păunescu. A intrat într-o oarecare dizgraţie omul de la mijlocul anilor ’80, dar nu şi-a pierdut influenţa. Şi Păunescu, ca şi Vadim, celălalt pupincurist notoriu, s-au dovedit şi după ’89, supravieţuitori remarcabili şi nu şi-au pierdut nici influenţa. Nu, nu discut valoarea poetului Păunescu sau cultura lui Vadim. Vorbesc despre sistemul pe care l-au reprezentat, sistem care a supravieţuit bine merci şi funcţionează cu aceeaşi eficienţă şi acum.
O fi tot disidenţă şi piesa „Lumea vrea pace” de pe discul II scos în 1987: „Pace, lumea vrea, pacea o vom apăra!” ??! Cât despre povestea cu suspendarea/interzicerea formaţiei iris în 1988 după un incident la un concert din Miercurea Ciuc, aşa de tare i-au suspendat şi interzis că la fix 2 săptămâni după, Electrecord a lansat discul „iris III”.
Istoria se falsifică pe toate palierele fiindcă doar aşa lucrurile din perspectiva timpului devin credibile. Manipularea se foloseşte nu doar în chestiunile politice. Când ani de zile ţi se repetă obsesiv: iris, holograf, chiar începi să crezi că doar aceste trupe reprezintă “vârful”. Când un grup limitat de trupe are acces constant la media, începi să crezi că celelalte formaţii sunt de… “umplutură”. Avem trupe de valoare: Kumm, Byron, Blazzaj, Z.O.B., Brazda lui Novac – asta aşa la repezeală ce mi-a trecut prin cap – dar sunt ţinute, împinse în linia a doua, pe o linie moartă. Vrei mai “sus”, trebuie să intrii în “cerc”, să apleci capul, să faci compromisuri.
Eu îmi amintesc ce scârbă mi-au provocat holograf – trupa patronată de UTC (Uniunea Tinerilor Comunişti) – la începutul anului 1990 când au avut tupeul să lanseze o piesă intitulată „Good bye Lenin”… Dar cam asta exemplifică „rezistenţa” şi „disidenţa” multora. Nu, nu dau cu piatra, nu vreau nici să judec, cu atât mai puţin să condamn pe cineva. Te naşti cu vertebră sau nu te naşti, eşti vertical sau nu, ai sau nu… coaie. Nu întâmplător, Păunescu, Vadim, alţi poeţi, scriitori, pictori, sculptori şi muzicieni, s-au dat la fund o vreme – prea scurtă – la începutul anilor ’90. Apoi iliescu şi regimul său, treptat a dat semnalul că totul rămâne cum au stabilit, şobolanii au scos iar capul la suprafaţă. păuneştii, partoşii, moculeştii se pare că nu mor niciodată.
Nu sunt disident, victimă, revoluţionar şi departe de mine să mă consider „vedetă”. Am povestit istoricul formaţiei Pansament, cum repetam cu duba Miliţiei la colţul casei şi cum nu eram lăsaţi nici să ne apropiem de vreo scenă. Aşa au fost vremurile, am fost şi arestat în ’88, putea să se termine episodul mult mai urât, am scăpat, mi-am şi ne-am văzut de treabă, de cântat. Impresarul cântăreşte mai mult decât “artistul”.
Nu repet povestea, dar în ’90 Rock-ul autohton era în cel mai fericit caz un amalgam de Hard Rock şi Heavy Metal, copie palidă şi de cele mai multe ori nereuşită a muzicii din Vest. Îmi cer scuze să spun, dar ce făceam noi şi Tectonic a fost în felul său revoluţia din muzica Rock românească. A fost multă muncă, o şansă şi o conjunctură favorabilă că am ajuns din underground în mainstreem, am ajuns pe scenă şi nu în ultimul rând la televizor. Şi după noi am reuşit să atragem şi să tragem un val întreg de trupe noi, nu în ultimul rând, publicul vroia „altceva” decât ştruţo-cămila-oaie de până atunci.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Eff7d4uHvT0]
Revoluţia s-a ratat şi-n muzică ca şi-n societate. Tranziţia a fost gâtuită, structurile vechi s-au dovedit a fi şi structurile noi, minerii n-au bătut doar pletoşii prinşi la înghesuială în piaţa Universităţii, ci au redat puterea lacheilor din tot sistemul, regimul iliescu a dat semnalul clar că nu se schimbă nimic.
Spune Rockhour: „Cel mai important lucru este ca libertatea de expresie e un fapt necontestat iar cenzura nu mai depinde decat de educatia fiecaruia .” Fals!
Cenzura a supravieţuit, dar ca şi securitatea, are altă faţă, este mai subtilă şi mai perversă.
Exceptând 1-2 emisiuni de pe TVR 1 şi 2 unde mai au acces şi formaţii noi sau „mai mici”, acestea n-au acces în mass-media nici la alte posturi de televiziune, nici la radiouri şi nici în presă. Cumetria – despre care am tot scris – a supravieţuit şi funcţionează impecabil: contează pe cine cunoşti – şi pupi în cur – şi mai puţin ce şi cum cânţi. Există o mafie exclusivistă, aceleaşi nume apar când este vorba de concertele câmpeneşti unde trupele iau „caşcavalul” de la sponsori, aceleaşi trupe prind scena când vine vorba de a deschide concertele unor nume sonore ce ne vizitează. Este o reţea cu circuit închis.
„Generalii care au dat ordine sunt deja istorie sau in puscarii.” Greşit prietene. Mai sunt octogenarii Chiţac şi Stănculescu care ba sunt în Spitalul Penitenciarului – care este un loc de lux faţă de orice spital şi – mai grav – faţă de modul şi nivelul la care trăim majoritatea în libertate – ba sentinţa este suspendată şi se tratează-n libertate.
Spuneam şi ieri, nu că n-a fost condamnat nici un terorist, dar nici măcar nu există o singură persoană acuzată de terorism legat de evenimentele din decembrie ’89 iar în ceea ce priveşte posibilii vinovaţi – capii măcelului de după 22 decembrie, nici vorbă să se fi întâmplat ceva.
Amintea de iliescu şi roman. iliescu pare mai viril şi mai activ ca niciodată, este din nou pe val şi roman este un tătic fericit şi fără de griji.
Eu îmi asum faptul că am ratat revoluţiile, am pierdut bătăliile consecutiv, dar… „I’m still standing” şi nici căcat nu-mi curge din colţul gurii…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
regimul băse II, guvernul boc IV – la vremuri noi, tot…noi
Ţară, ţară, vrem guvern. Pe cine? Pe boc! Ha ha ha! 😛
Sau – şi mai la subiect: de ce ţi-e frică, nu scapi: boc. Sau: Pic şi… boc. 😛 😛 😛
Suntem nişte ratangii. Nu vreau să reiau toate discuţiile din campanie, de ce mai bine Geoană decât băsescu. Dinescu a spus-o de câteva ori foarte bine şi a mai repetat ideea cu regret şi acum: un premier neamţ, un bărbat „salon”, cu ţinută, era o şansă. Şi cred că se găsea şi un guvern cu miniştrii mult mai competenţi cu care să facem o echipă combatantă în vremuri de… căcat. Un guvern care să se concentreze asupra problemelor stridente ci nu să fie preocupat cu ştergerea urmelor de fraudare, delapidare, deturnări de fonduri şi servirea clientelei politice.
N-a fost să fie! La noi nu e niciodată de 20 de ani încoace.
Dacă acum 20 de ani cineva-mi spunea că ameninţarea comunismului va aduce la putere mafia securistă, îi râdeam în nas… sau stăteam acasă şi „io” la televizor.
Regimul băse a debutat cu „i-am ciuruit” apoi a dat-o în reconciliere ca-n final Popey de Constanţa să se „vadă nevoit” să-l desemneze pe valetu’ perfect, hopa Mitică boc, premierul destituit de Parlament prin Moţiune de Cenzură cu tot cabinetul său, drept nou premier. Nu o fi o ambiţie politică, dar cu siguranţă este un semnal clar „cine e şeful”.
Tentativa de a atrage PNL-ul şi în ultimă instanţă PSD-ul în guvern a fost un gest mai mult formal şi dacă totuşi reuşea, PD-L-ul avea pe cine să dea vina pentru noile „insuccesuri” şi nerealizări. Cei care au luat-o rău în mână de data aceasta sunt UDMR-ul: cred că boc le-a promis fonduri pentru administraţiile locale, altfel nu-mi explic cum au acceptat participarea la acest guvern de desene animate. Pe de altă parte, dacă treburile nu o să meargă – şi nu prea văd de ce ar merge – o nouă alianţă PNL-PSD-UDMR este foarte probabilă şi boc cu guvernul său mai poate bifa o realizare: o să fie singurul premier şi guvern picat de Parlament de două ori consecutiv prin Moţiune de Cenzură. Asta – se presupune – cândva prin martie. Suspect de multe voci din afara ţării şi din interior, vorbesc despre ample proteste de stradă în aceea perioadă… Se coace (iar) ceva şi suntem preparaţi?
Cum arată a 4-a minune de guvern?
Un cabinet cu 17 membri: 15 ministere şi un premier şi un vicepremier. PD-L şi-a însuşit 9 portofolii, UDMR 3, au fost desemnaţi 4 specialişti şi din partea parlamentarilor „independenţi” avem o singură nominalizare.
Din partea PD-L: Premier – Emil Boc
Ministrul Energiei – Adriean Videanu
Ministrul Administraţiei şi Internelor – Vasile Blaga
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Radu Berceanu
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – Daniel Funeriu
Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Mihai Şeitan
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – Elena Udrea
Ministrul Comunicaţiilor – Gabriel Sandu
Din partea UDMR: Vicepremier – Marko Bela
Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional – Kelemen Hunor
Ministrul Sănătăţii – Cseke Attila
Ministrul Mediului – Laszlo Borbely
Din rândul tehnocraţilor au fost desemnaţi:
Ministerul Finanţelor Publice – Sebastian Vlădescu
Ministrul Justiţiei – Cătălin Marian Predoiu
Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – Mihail Dumitru
Ministrul Afacerilor Externe – Teodor Baconschi
Din rândul parlamentarilor independenţi existată o singură nominalizare: ministrul Apărării Naţionale – Gabriel Oprea.
O primă problemă s-a şi ivit la Kelemen Hunor: Cultele au fost „decupate” de la minister şi de ele o să se ocupe direct premierul. Pe de o parte, Hunor evident nu este ortodox, pe de altă parte, ţin minte că şi anul trecut o grămadă de bani s-au scurs spre biserică, evident din interese… politice.
Acum nu că vreau să fiu eu rău, da’ eu Cultele le-aş scoate complet din schema guvernamentală şi în general de sub patronatul statului. Suntem în secolu’ XXI, sau..? Şmecheria mare este următoarea: se tot dau bani de la buget pentru construcţia, reparaţia sau restaurarea unor biserici. Cum se procedează? Biserica nu este obligată prin lege să angajeze constructorul în urma unei licitaţii ci alege pe cine pofteşte după bunul plac. Buuuun! Cei aflaţi la putere se înţeleg cu biserica cine o să execute lucrarea – adică clientela politică – şi atunci se alocă banii de la buget.
Mai e o şmecherie şi…tot cu UDMR-ul. Pădurile au fost scoase de la Agricultură şi “vârâte” la… mediu. Nu a fost nominalizat Attila Korodi care cred că a fost unul din puţinii miniştrii OK – s-a opus şi a blocat proiectul Roşia Montana – ci a fost propus… Laszlo Borbely. Borbely are o fabrică de mobilă şi e prieten cu Verestoy, da ăla cu cheresteaua. Clar?
Roşia Montna este o altă “belea”…
În rest, mare lucru nu e de spus. UDMR s-au pricopsit cu o castană fierbinte: sănătatea. 4 ministere dificile au fost pasate la „independenţi” – asta ca să vedem cât de responsabili sunt cei din PD-L. Şi pasau şi Ministerul Muncii la PSD dacă le ieşea şmecheria…
Ministerul Dezvoltării Regionale la discreţia doamnei udrea nici nu mai merită comentat, cum nici prezenţa în „noul” guvern al etern guvernanţilor videanu, berceanu, blaga…
băsescu a predat şi preluat şefia statului. N-a suflat o vorbă despre corupţie. Modernizarea statului, în viziunea băsesciană este un Stat prezidenţial cu un Parlament… ciuruit. “Democraţia veritabilă” sună naşpa… mă ia cu ameţeala. Statul la ora actuală este monopolizat monocolor: portocaliu. Nu ştiu despre ce vorbeşte băse, dar la guvernul său “miraculos” numai despre depolitizarea statului nu o să asistăm. Multă-multă demagogie şi în spatele vorbelor nu ştim ce e. Sau nu vrem să ştim. Cât despre unitatea şi reconcilierea mult pomenită de băsescu, ce să vorbim? Poporu’ a votat, poporu’ să înghită. Şi… are ce.
P.S. M-am săturat până peste cap de toate acestea. Nu mai vreau să aud nimic.
Back to boc?
S-a terminat campania, s-a consumat momentul electoral, contestarea şi validarea „noului” preşedinte.
Doi fulgi şi trei rafale de vânt au fost suficiente să paralizeze România. Ambele Românii: şi cea pro şi cea anti băsescu. „Repetiţia cu costume”, maşinile cu pluguri impresionante şi girofarele s-au dovedit absolut inutile în faţa unei ninsori normale, moderate, caracteristice lunii decembrie şi climei. Acum pe bune, ce să faci cu toate utilajele acelea monstruoase într-un oraş sufocat cum sunt Bucureştii? Poate la o ninsoare abundentă pe drumurile naţionale pot fi folositoare, dar nu reprezintă nicio soluţie practică în urbe.
În timp ce realitatea imediată a cetăţenilor este mereu cu totul alta şi – acum după consumarea alegerilor – neinteresantă, politicienii negociază noul guvern.
Pare cert numele „noului” premier: emil boc. PSD şi PNL rămân în opoziţie, au „pierdut” în favoarea grupului de „independenţi” câţiva parlamentari, dar noi să fim sănătoşi! UDMR intră la guvernare: este o mişcare previzibilă, ei depind în cea mai mare măsură de teritoriu, de banii alocaţi de guvern spre teritoriu, nu-şi pot permite opoziţia pe termen lung şi n-au doar de câştigat din guvernare, chiar şi în condiţii de criză. Trădătorii, traseiştii, nevertebratele politice care peste noapte se mută cu votul lor dintr-o barcă-n alta, invocă „interesul naţional”.
Mă întreb doar unde este reforma clasei politice?
Zvonurile mai vorbesc despre un guvern mai subţire, de 14-15 portofolii şi despre desfiinţarea unor ministere ca Turismul şi Tineretului. Asta ar fi un semn de austeritate, pe de altă parte parţial ar mai acoperii din urmele furturilor, licitaţiilor trucate, contractelor păguboase derulate şi în perioada de interimat de udrea şi gaşca PD-L.
Bugetul şi Programul de Guvernare ne este dictat de FMI, asta este certitudine. Nu cred că boc, berceanu, blaga, videanu şi cine o mai fi în tabăra băsesciană au căderea, calitatea, capacitatea, dar mai ales voinţa să aplice măsurile necesare. Sunt măsuri amânate de 20 de ani, nu le-a aplicat nimeni niciodată, s-au fluturat doar idei din când în când. Reforma nu se va face nici în economie, nici în 2010, nici în 2011 şi cu atât mai puţin în 2012.
Nu cred nici în boc, nici în alţii, eventual încă un independent scos din bască de băsescu.
Cum nu cred că-i poate trimite la plimbare acum băsescu pe cei cărora în mare măsură le datorează mandatul: blaga, berceanu, videanu, flutur… Şi nici celor care l-au susţinut din umbră. Campania a fost extrem de costisitoare, datoriile sunt mari… Am tot vorbit despre asta!
Ar trebuii să fim cu un ochi pe Grecia care este cu un pas – nefericit – înaintea noastră. Ar trebuii să ne gândim că Grecia are investiţii majore – vezi Romtelecom – în România şi undele prăbuşirii de acolo se pot resimţii până la Bucureşti. Ar trebuii să privim spre Europa unde şomajul este de aproape 10% şi se estimează creşterea numărului acestora. Noi deocamdată stăm la 6%, dar ştim bine că cifra este falsă, realitatea cred că a sărit de mult peste media Europeană.
Modernizarea statului Român? E ca şi cum am încerca să punem roţi la aspirator. Constat că băsescu se agaţă în continuare de sloganuri şi lozinci, aruncă teme-n aer, dar toate acestea sunt doar baloane de săpun. 10 ani cu băsescu pare o veşnicie… nu cred în surprizele lu’ băsescu, nu-mi plac surprizele lu’ băsescu. Vedem ce ne spune domn’ preşedinte – probabil – în seara asta!
Mă bucur dacă PNL rezistă în opoziţie alături de PSD şi mă bucur dacă PD-L în sfârşit îşi asumă odată o guvernare. Nu mai vreau să aud cum dau vina pe aliaţi şi pe parteneri pentru incapacitatea, impotenţa lor. Dacă mai aud o singură că PD-L este de dreapta, vomit pe tastaură cu siguranţă!
Nu cred că ieşim din criză, nu cred că 2010 o să fie un an uşor, nu cred şi am spus asta de multă vreme.
Mă bucur că băsescu este preşedinte şi mă bucur dacă PD-L o să guverneze după posibilităţi. Este fix ce merităm. Aţi votat bine, au furat bine, să trăiţi bine!
…şi un film cu băsescu
nu, nu cel cu „palma furioasă”, nu un nou film, ci unul în episoade, la televizor. ne-am cam obişnuit cu „revoluţiile” în direct, cu scamatoriile făcute zgomotos la vedere.
băsescu în seara turului 2, fură startul, iese cu 5 minute mai devreme şi se anunţă câştigător, este vizibil agitat şi destul de reţinut. practic se dă semnalul: e nasol, „totul pentru voturi, totul pentru partid” şi se dă startul la fraudarea masivă.
a doua zi, ministrul interimar-suspendat blaga, cu alţi băieţi din vârful piramidei portocalii, flutur, videanu şi berceanu, i-au o mică gustărică la sediul ministerului de interne. ce chestie! cică e instituţie publică. ok. mergem şi noi la o ciorbă?
psd depune contestaţia la CC, băsescu iese iar la rampă şi spune că este calm. mesajul nu este pentru cei care-l contestau ci pentru cei care au contribuit la fraudă: totul este sub control, nu vă panicaţi, nu se întâmplă nimic.
un senator psd este săltat de pe stradă. o fi corupt, este chiar probabil să fie aşa, însă asta nu schimbă faptul: se comite un abuz. nu senatorul este ţinta şi este încă un mesaj clar trimis către oponenţii actualului preşedinte: ciocul mic că vă ard. şeful serviciilor de comunicaţii ameninţă un jurnalist în direct. pare halucinant, ireal.
despre caseta cu Geoană am povestit suficient dimineaţa.
am tot vorbit despre presiunile din exterior şi interior asupra psd-ului şi pnl-ului. cu sau fără ei, cu oameni sau bucăţi rupte din cele două partide, vom avea un nou guvern pd-l, încă un guvern prezidenţial şi… nefiresc pentru o democraţie. spre ce regim ne îndreptăm?
băsescu – sau cei din spatele lui – cu siguranţă nu sunt proşti. premier trebuie să fie o marionetă. în 2012 avem alegeri parlamentare – dacă nu anticipate mult mai repede – maşinăria de stat, serviciile, nu pot fi scăpate din mână. sunt datorii de plătit, guvernul trebuie păstrat cu orice preţ.
din păcate acest orice preţ nu ţine cont nici de noi, nici de ţară.
ar fi în interesul nostru ca nici psd, nici pnl să nu cedeze la presiune şi să rămână în opoziţie. aş vrea să văd cum guvernează de capul lor portocalii şi pe cine mai aruncă vina pentru incompetenţă? Pe de altă parte, o opoziţie puternică ar fi o fragilă garanţie că nu deviem complet de la un curs aparent firesc spre democraţie.
din păcate toate jocurile se fac pe spinarea noastră şi într-un moment nu tocmai prielnic.
nu mă tem că traian băsescu ar fi un Putin. nu, nu este, dar sunt cei care-l manevrează din umbră.
casete cu Geoană: vicii, servicii, deservicii
unii regretă că au votat cu băsescu. este doar începutul. indiferent ce guvern se coace zilele acestea, vine un 2010 negru. am vorbit despre datele problemei, nu revin. alegerile: au fost sau nu fraude, parcă nici nu mai merită să discutăm. sunt tot mai mulţi – evit să spun „specialişti” şi să pomenesc sondaje – care afirmă că dacă s-ar relua alegerile azi, ar câştiga relaxat Geoană. nu ştiu.
mulţi admit că au votat emoţional, impulsiv sau „la plezneală” sau pur şi simplu în ideea – continui să afirm, falsă – împotriva „comunismului”. toate acestea denotă imaturitate, lipsă de responsabilitate.
despre „caseta cu Geoană” se tot vorbeşte de ceva vreme. în fapt, sunt cel puţin două. unul din ele a apărut astăzi pe internet, e de acum un an şi ceva şi filmarea – cu telefon mobil – ne prezintă o ofertă de „donaţie de campanie” în valoare de 5 mii de Euro contra unui loc eligibil pe listele partidului – probabil pentru Euro Parlamentare. din film nu avem reacţia lui Geoană, nu ştim cum s-a terminat „povestea”. ne “scandalizăm” pentru 5 mii de euro după o campanie care a costat milioane… se pare că punem botul cuminte la tot ce ni se serveşte.
celălalt film apărut – deocamdată – doar în discuţie, se pare că-l arată pe Geoană în timp ce beneficiază de un sex oral, o poveste a la Monica Lewinski, pomenită cu mult aplomb de patapievici, dar ne-confirmată – încă – „oficial”.
pe mine mă înspăimântă coloratura securistă din tot ce se întâmplă în ultima vreme.
mi-am amintit de şantajul cu bileţelul aplicat de băsescu contra-candidatului său de la aceea vreme, Năstase, din 2004, „bileţel” ce era o pagină din dosarul de supraveghere al Securităţii şi se referea la relaţiile homosexuale ale lui Năstase, filă de altfel publicată la aceea vreme şi de Vadim în revista România Mare. acum, în ultima săptămână de campanie, băsescu la OTV şi b1 a amintit de caseta cu Geoană – obscur, nu ştim despre care – dar n-au recurs la aruncarea în joc al materialelor deoarece s-a ivit şansa dărâmării lui Geoană prin vizita neinspirată la Vîntu. totuşi, tema casetei a tot fost fluturată şi iată, scoasă pe tapet. playback post-electoral.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CAd0tIXj2nE&feature=player_embedded]
mulţi au spus că nu l-au votat pe Geoană fiindcă este o marionetă uşor manevrabilă. mă întreb cât de marionetă este de fapt (şi) băsescu şi în mâna cui? a serviciilor evident, a unor oameni din servicii şi din spatele serviciilor. dacă mă supără ceva, este că suntem în continuare manipulaţi, suntem la mâna unor „fantome”.
mă îngrijorează că politicieni, oameni de afaceri, jurnalişti şi bloggeri sunt şantajaţi, ameninţaţi. nimeni nu este inocent.
toţi oamenii au un preţ şi au conştiinţă până la un punct, lingăi şi aplaudaci se găsesc tot timpul, cioturi umane lipsite de caracter de asemenea, însă mă intrigă faptul că unii sunt constrânşi – anihilaţi – cu metode securiste, alţii sunt victimele unor manipulări profesioniste.
este dificil – dacă nu imposibil – să stai departe, să nu vorbeşti despre ce se întâmplă în jurul tău. sau ce credem că se întâmplă, ce se întrezăreşte, ce bănuim, ce ni se sugerează.
„cine a tras în noi? 21-22!” – nu vom avea un răspuns cert niciodată. cred că sunt aceeaşi care au tras şi-n J.F.K. şi a fost acelaşi glonţ buclucaş de la Dallas. dar ca să rămân tot la Americani, citeam acum că doi americani din trei apreciază că Obama nu merita premiul Nobel pentru pace, cu toate acestea Obama a primit joi la Oslo premiul, la doar nouă zile după ce Casa Albă a decis intensificarea operaţiunilor militare în Afganistan, prin trimiterea a 30.000 de soldaţi suplimentari. tot joi, la Bonn la lucrările Congresul Statutar al Partidelor Populare Europene, cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Silvio Berlusconi şi şefii guvernelor Olandei, Poloniei şi Luxemburgului l-au felicitat pe traian băsescu pentru obţinerea unui nou mandat. măcar – ieri – Berlusconi s-a ales cu un pumn în figură. poate nici băsescu nu o să scape. mai contează ce decizie o să ia Curtea Constituţională vis a vis de plângerea FSN-ului legat de frauda electorală? sau mai există vre-un dubiu legat de decizia Curţii? sau pe cine interesează că MAE al Rusiei, printr-un comunicat şi-a arătat nemulţumirea faţă de multe declaraţii din campania electorală a candidatului traian băsescu. cea mai ameninţătoare frază din declaraţie mi s-a părut: „Este foarte evident faptul că astfel de declaraţii absurde pot doar să vină în detrimentul dezvoltării relaţiilor noastre bilaterale”. parcă uităm momentele neplăcute din anii anteriori când în momentele friguroase ale iernii, gazul abia mai pâlpâia la aragaz… asta ca să nu reamintesc faptul că plătim cel mai mult pentru acest gaz şi să nu reiau povestea pieţei fabuloase şi partenerului comercial pe care l-am pierdut din prostie. asta, în contextul în care Ucraina vecină deja trage semnale către Europa legate de ameninţarea unei noi crize a gazelor. da, da, da, ştiu: Rusia e rea, comunismul este rău, PSD-ul este rău. am o întrebare şi legat de acest subiect: cine poate să-mi spună câte state mai au regim comunist la ora actuală pe glob? să zicem Cuba, China, Corea de Nord, Venezuela dacă regimul Hugo Chávez poate fi considerat comunist şi o mai fi şi prin Africa una sau două state cu regim dictatorial care şi-au asumat eticheta comunistă. România a fost stat comunist? regimul ceauşescu a fost un regim comunist?
se fac 20 de ani de la schimbarea de regim din decembrie ’89 şi mari schimbări nu sesizez. nici în societate, nici la nivelul individului, dar cele două lucruri cu greu pot fi separate. dacă eu îmi găsesc mie şi generaţiei mele o scuză: eram idealişti şi neinformaţi, cam din 1996 s-a răspândit la nivel global internetul, dacă pe o carte ne este jenă să punem mâna, măcar ăştia tineri nu pot să spună că nu se pricep la butonatul pe internet şi nu au de unde să se informeze.
nu vreau să discut, re-discut aspecte politice. însă îmi este pe zi ce trece tot mai evident că toate subiectele care ni se flutură sub nas şi încing spiritele sunt parte a unui război subtil al serviciilor secrete şi din interiorul acestora. împărţeala „turmei” în stânga – dreapta, buni – răi, noi – ei, este consacrata reţetă „dezbină şi stăpâneşte”. nimic nou.
se apropie momentul comemorării evenimentelor din decembrie ’89, mi-am amintit de cel mai uzat slogan al acelor momente: „fără violenţă”. cu toate acestea avem mii de morţi, protestatari, civili şi militari, nu prea am auzit de nicio victimă din vechile structuri de partid sau securişti. acel „fără violenţă” i-a protejat pe membrii de partid, i-a protejat de furia maselor pe securişti. a fost o manipulare? acum afirm că da.
despre „revoluţie” nici acum nu ştim cu exactitate cum s-a desfăşurat, cum s-a deturnat, cine a fost în spatele evenimentelor, ce servicii interne şi externe au fost implicate. este evident că a fost şi o conjunctură favorabilă şi inevitabilă la nivel internaţional şi ar fi un păcat să spunem că oamenii ieşiţi în stradă în acele zile nu au crezut în nevoia unei schimbări. însă trebuie să admitem că majoritatea manifestanţilor îşi doreau în primul rând înlăturarea lui ceauşescu. şi atunci, ca şi acum asocierea lui ceauşescu cu comunismul sau al lui iliescu cu comunismul este firească, la îndemână, dar nu neapărat şi justificată. comunismul este o utopie, o teorie care niciodată n-a fost implementată în practică cu succes şi în mod curent – de la Stalin la Castro – regimurile comuniste au fost toate dictaturi totalitariste. cred că aici avem şi una din cheile problemei – cel puţin la nivel ideologic: nu cred că avem de dat o bătălie cu o fantomă roşie tot mai palidă şi – în opinia mea – falsă, ci războiul real se dă pentru democraţie şi împotriva sistemelor totalitariste, regimurilor dictatoriale. dacă admitem că această abordare este corectă, desfăşurarea în timp al evenimentelor are o cu totul altă conotaţie.
şi partidul (PCR) şi securitatea au fost desfiinţate sub presiunea maselor în decembrie ’89. a fost nevoie de turbulenţele şi manipularea de la Târgu-Mureş ca securitatea să fie re-înfiinţată. mereu m-a sâcâit un gând legat de schimbarea de putere din ’89: pe de o parte aveam o nomenclatură tot mai bogată, dar sufocată, îngrădită, pe de altă parte o securitate puternică, influentă şi deţinătoare de informaţii şi conexiuni ce reprezentau în sine o enormă putere. unicul mare obstacol în calea dezvoltării, extinderii acestor două clase privilegiate era doar cuplul dictatorial extrem de capricios şi neîncrezător chiar şi cu cei din cercurile apropiate. practic, schimbarea de regim din ’89 a înlăturat această piedică şi a deschis calea liberă pentru cele două clase privilegiate să se desfăşoare în voie şi să prospere.
tranziţia de la regimul totalitar la „democraţia originală” a asigurat-o tot clasa nomenclaturistă comunistă prin ion iliescu. şi au făcut-o suficient de „curat” ca nimeni, niciodată să nu plătească „preţul”. preţul real – dezastrul economic şi social – îl plătim noi toţi. că numele figuranţilor împinşi în faţă este iliescu, geoană sau băsescu, nu are nicio relevanţă. în spatele lor se întrezăresc aceleaşi “feţe misterioase”…
serviciile s-au infiltrat în toate partidele post decembriste şi interesele lor trec peste graniţele partidelor, a aparentei lupte politice. (de exemplu această casetă cu Geoană, evident a fost “servită” din interiorul psd-ului, din anturajul lui Geoană.)
asistăm la un război aproape de tip mafiot între oamenii din servicii pentru supremaţia teritorială, zona de influenţă.
într-un moment critic, când priorităţile reale ar trebuii să fie guvernul, bugetul şi un program viabil de ieşire din comă şi eventual evitarea unui deces naţional tot mai iminent, noi discutăm despre un filmuleţ de 18 secunde care probabil vine să-l elimine definitiv pe Geoană şi să pună punct aşa zisului „proiect Johannis”, forţarea unor mutări din sânul partidelor pentru o reaşezare şi impunerea unui nou guvern sub umbrela preşedintelui băsescu, dar nimic mai mult. totuşi, determinarea cu care se continuă războiul împotriva acelui proiect, mă pune pe gânduri. poate chiar a fost o şansă şi poate chiar a pus în pericol clica securistă. poate.
eu am memorat secvenţa cu Emil Constantinescu când a spus că l-au bătut serviciile. caseta s-a înţepenit în player şi merge pe repeat. ne-au bătut pe noi toţi.
Fraudarea – anularea – reluarea alegerilor şi un scurt curs de economie
Dacă duminică noaptea în loc să savurăm un vin fiert, un măr copt, o acadea, o bomboană, o atenţie, căutam buimaci pe internet răspunsul la cine-i preşedinte, şi dacă teoretic în final lucrurile au rămas cum am stabilit, acum ne-am procopsit cu o nouă dilemă: PSD astăzi depune o contestaţie prin care cere anularea şi reluarea alegerilor.
Vorbind ieri cu un prieten am avut o revelaţie cinică: 1. din 1946 toate alegerile din România au fost manipulate şi fraudate, 2. mereu în spatele manipulării şi fraudării au stat serviciile secrete.
Mai vreţi ceva? Ţaca-paca!
Dar să revenim la turul (tunul) doi al alegerilor prezidenţiale.
Sigur că au fost fraudate. Au fraudat şi unii şi alţii. Însă cei din PSD din postura de partid de opoziţie şi oarecum relaxaţi de certitudinea (inexplicabilă) că alegerile sunt ca şi câştigate au furat mai puţin şi s-au relaxat prea devreme. PDL-ul a fraudat având la îndemână toate butoanele aparatului de stat, dar şi bugetul şi toate resursele financiare şi pârghiile administrative şi cu determinarea să-l menţină pe băse cu orice preţ în fruntea Statului.
Acum eu am o problemă. Am căutat ore în şir pe internet, dar n-am găsit nici un caz în care un partid de opoziţie să fraudeze alegerile. Nici logică n-are, nici practic nu prea este posibil.
Acum PSD-ul este prins în cuşca legislativă pe care şi-a construit-o singur în anii ’90 fix ca să-şi acopere fraudele şi să facă imposibilă contestarea alegerilor.
Ca o glumă cinică aş spune că există o cale să dovedească frauda: prin auto-denunţ. Dar e doar o glumă răutăcioasă, în practică nu ţine. Legea prevede şi o precizare: anularea alegerilor este posibilă doar dacă cei care fac sesizarea nu au fost implicaţi în fraudare. So!
Însă revin la ce spuneam înainte, conform legislaţiei nu este suficient să dovedeşti fraudarea – fie ea şi masivă – conform legislaţiei trebuie să dovedeşti că ele au fost fraudate într-un anume sens, au schimbat rezultatul final al votului.
Practic este imposibil. Chiar dacă PSD reuşeşte să aducă dovezile unor fraude cum ar fi votul multiplu, votul în ţară a unor cetăţeni dovediţi a fi plecaţi din ţară sau votul persoanelor decedate, este imposibil de dovedit în favoarea cui au votat aceştia fiindcă votul este secret.
Pe de altă parte, toate acestea sunt infracţiuni penale şi se pedepsesc individual, dar nu conduc implicit la anularea scrutinului.
Şi revin la cinismul de la început şi spun că PSD culege roadele „democraţiei originale” plantate şi cultivate cu sârg de iliescu şi compania.
Celălalt aspect iese din sfera legislativă: CC-ul niciodată n-a luat o hotărâre importantă în defavoarea puterii. Asta spune mult despre trâmbiţata, dar ne-efectuata reformă instituţională, despre cât de independente sunt puterile în Stat.
băsescu rămâne indubitabil preşedinte şi nu doar al celor 5 milioane de prostiţi şi pupincurişti care l-au votat, ci al tuturor românilor.
Aici apar şi primele probleme: scorul strâns, ideea implementată că băse a ieşit preşedintele diasporei, dar practic a pierdut alegerile în ţară, fac noul mandat cel puţin şubred. Dacă România era o ţară normală în condiţii social-economic normale, nu era nicio problemă. Dar când ai doar 5 milioane de voturi din circa 12-13 milioane de cetăţeni cu drept de vot şi la o populaţie de 22 de milioane şi câştigi cu un avans de circa 70.000 de voturi, greu poţi să ceri “poporului” să mai strângă cureaua… dacă mai există şi suspiciunea unei fraude masive, treaba devine nasoală. dacă la asta adăugăm şi ideea că preşedintele a câştigat cu votul celor aflaţi în afara ţării… cine să strângă cureaua?
Însă economic şi social avem mari-mari probleme.
Din trimestrul IV al anului 2008, economia a intrat în picaj şi de la creştere economică de +8% finele anului 2009 ne arată o scădere la -8%. Ar trebuii să vorbim şi despre acel +8% mincinos. Creşterea a provenit pe de o parte din banii veniţi de la „căpşunari” (unii susţin că circa 2%), pe de altă parte din credite. Creditele sunt bani virtuali, ne-produşi, inexistenţi, bani care – teoretic – urmează să fie produşi – acoperiţi – prin muncă şi produse din viitor. Aici noi avem o mare-mare problemă: n-am produs şi nu prea producem nimic. De aici au apărut şi problemele populaţiei la restituirea creditelor, prima oară la nivelul mic, al electro-casnicelor, apoi încet-încet urcând la creditele de nevoi personale, la leasing-urile la maşini, creditele pentru case.
Ce s-a întâmplat în 2009? Nu ştiu dacă aţi sesizat, dacă vă amintiţi, dar la primele discuţii cu FMI-ul aceştia au pus condiţia ca împrumutul să fie investit în economie şi infrastructură, în dezvoltare ci să nu fie folosit la acoperirea deficitului bugetar. Nu ştiu ce a promis la aceea vreme guvernul boc (ei! la suprafaţă ştim, dar nu ştim dedesubturile), însă până la urmă, într-o primă fază şi FMI-ul a spus ok şi s-a semnat acordul, au început să curgă banii. Problema este că guvernul nu şi-a respectat nici promisiunile cunoscute, nici cele din spatele uşilor închise şi toţi banii s-au risipit pe de o parte în salariile bugetarilor, în plata asigurărilor sociale şi al pensiilor, pe de altă parte în neant. La capitolul „neant” avem două aspecte distinse: pe de o parte foarte mulţi bani s-au scurs spre clientela politică prin contracte păguboase, pe de altă parte există suspiciunea că mare parte din împrumut s-a întors de unde a venit, adică-n Vest, prin intermediul băncilor şi corporaţiilor rămase decapitalizate. Acest fapt a fost oarecum confirmat la un moment dat de câteva declaraţii a lui Isărescu, dar şi premierul boc a pomenit despre fenomen.
Proasta gestiune a banilor – proastă pentru noi – s-a datorat în primul rând anului electoral. Cum spuneam şi ieri şi altă dată, a fost o campanie excesiv de costisitoare, cea mai scumpă de până acum în condiţiile unui an de criză. Este absurd şi economic inexplicabil.
Datorită nevoii imperative de a controla Internele şi Administraţia, PD-L a provocat cu bună ştiinţă acum două luni criza guvernamentală – ce de altfel a venit la ţanc şi PSD-ului, de ce să nu spunem şi acest lucru? – însă reversul inevitabil a fost îngheţarea (suspendarea) acordului cu FMI şi amânarea (sau pierderea) ultimei tranşe din împrumut. Astfel Statul s-a împrumutat de la băncile particulare cu dobândă mult mai mare pentru acoperirea cheltuielilor bugetare pentru luna decembrie. Nu deschid din nou subiectul că în condiţiile în care nu sunt bani nici de pensii şi salariile bugetarilor, udrea a continuat nestingherită semnarea contractelor extrem de păguboase pentru stat şi cam asta a făcut şi berceanu, fluture şi videanu, mai rău, blaga care nu este doar demis şi interimar, dar şi suspendat, a continuat să-şi vadă liniştit de „treabă” la minister.
Dar să revenim la aspectele strict economice! Dacă totuşi obţinem în 2010 şi ultima tranşă de 3 miliarde de la FMI, banii ajung cel mult pentru încă două luni. Să zicem trec lunile ianuarie-februarie. Staul se mai poate împrumuta câteva luni din zona băncilor private din România, apoi fiind atins limita maximă admisă, şi mai scump de la băncile din Vest, însă aceste împrumuturi au cel puţin două aspecte păguboase. Pe de o parte dobânda este foarte mare, pe de altă parte astfel Statul face concurenţă neloială firmelor din zona privată şi practic le lasă pe acestea fără finanţare. De aici rezultă două consecinţe directe: 1. o serie de firme vor falimenta şi astfel scad contribuţiile la bugetul de Stat, 2. creşte numărul de şomeri care împovărează acelaşi buget de Stat.
Şi să terminăm cu subiectul împrumutului de la FMI, din 2010 Statul trebuie să înceapă rambursarea acestui împrumut, ce conform calculelor economiştilor, reprezintă undeva între 2 şi 3 % din PIB, Produs Intern Brut sublim, dar inexistent. Din ce ţin eu minte, prin 1996-1997 CDR-ul a avut mari-probleme cu rambursarea unor credite ce reprezentau la aceea vreme doar 1% din PIB şi atunci situaţia economică era ceva mai bună. Cum spuneam, urmează căderea RON-ului, inflaţie şi şomaj estimat la 10%, dar care ştim cu toţii, în termeni reali înseamnă mult mai mult.
Ştiu, pentru unii provoacă dureri de cap astfel de discursuri economice, nu înţeleg o iotă din ce am spus, dar asta este o abordare necesară şi extrem de simplistă, pot spune elementară a situaţiei reale în care ne aflăm. Nici eu nu sunt economist, nici măcar semidoct nu pot pretinde că aş fi, faptul că în anii ’90 citeam cu stricteţe ziarul Capital şi de ani de zile citesc cu interes presa economică, nu mă face cunoscător al acestei zone şi al acestui fenomen.
Ce vreau să spun este că mă îndoiesc că politicul o să soluţioneze problemele economice şi implicit sociale. Indiferent de ce super-guvern cu ce mega susţinere politică ar veni la conducerea ţării, are o sarcină chiar şi teoretic imposibilă.
Mi-e cumva milă de Geoană şi Antonescu. Geoană ieri se agăţa cu disperare de alianţa deja constituită cu PNL, UDMP şi minorităţile ca fiind singura viabilă.
Situaţia ambilor lideri şi ambelor partide este destul de asemănătoare. Există presiuni din vârful partidului care doresc o alianţă cu PD-L-ul şi există presiuni din teritoriu unde mulţi primari suferă din lipsa alocărilor de fonduri de la centru şi cer intrarea la guvernare. Nu trebuie uitat nici faptul că-n partide sunt şi mulţi oameni de afaceri sau cu interese economice, campania a costat mulţi bani, toţi vor să-şi recupereze într-un fel sau altul investiţiile şi asta este posibil doar fiind la… ciolan. Astfel – politic – orice este posibil.
Poziţia fermă a lui Geoană şi Antonescu a fost rapid etichetată ca fiind “rigidă”. Eu cred că este verticală şi aproape unică în peisajul politic românesc. Dacă stăm şi gândim la rece, voturile pentru Geoană au reprezentat în mod clar o poziţie clară împotriva lui băsescu. Eventuala intrare la guvernare al oricărui partid alături de PD-L este cea mai mare greşeală posibilă.
Eu – dar evident nu depinde de mine, nici măcar nu mă ascultă nimeni – zic că acum ar trebuii sprijinit un guvern minoritar PD-L, ăsta Negoiţă care aşteaptă la rând sau care o fi. Să guverneze PD-L-ul şi băse singuri şi să-şi asume însfârşit responsabilitatea. Să arate poporului de ce sunt în stare.
Am tot auzit şi că suntem în Europa, cum s-au exprimat unii: suntem înăuntru. Nu, nu suntem, n-am fost şi – dacă mă întrebaţi pe mine – nici nu o să fim. Am uitat că majoritate vocilor din UE nu au fost de acord cu aderarea României şi au susţinut şi înainte de aderare, dar şi după, că nu suntem pregătiţi. Aderarea noastră s-a datorat în primul – şi ultimul – rând conjuncturii geo-politice, suntem un tampon la graniţa cu Rusia. Atât. Nu suntem nici măcar ruda săracă. Nu suntem în Europa nici ca grad de civilizaţie, nici cultural, nici social, nici economic şi nici politic. Nu suntem nicicum. Pe lângă rolul nostru de tampon suntem doar un fel de groapă de gunoi unde Vestul a aruncat tot ce nu folosea şi suntem o piaţă de desfacere pentru produsele lor. Şi cam atât. Probabil nu vom fi lăsaţi să murim de foame, dar nici nu vom fi ajutaţi să scoatem capul la suprafaţă. Iar noi – încă o dată – nu cred că suntem dispuşi nici să punem osul (şi capul) la treabă, nici să ne murdărim mâinile.
Am susţinut proiectul Antonescu-Geoană fiindcă a fost singurul proiect prezentat înainte şi în timpul campaniei. Nu sunt deloc convins că ar fi funcţionat şi că avea soluţiile de ieşire din actualul impas. Dar cum am spus, a fost singurul proiect prezentat. băsescu a vorbit despre moguli, comunişti, numai bazaconii fără nicio noimă şi fără nicio legătură cu realitatea. bine că măcar după agitaţia din noaptea de duminică, acum se dă “zen”! 😛 😛 😛
Văd că euforia victoriei împotriva comunismului n-a trecut nici acum. Dacă înainte mă mai gândeam că electoratul a fost manipulat, mituit, prostit, pe zi ce trece realizez că din păcate într-adevăr avem de a face cu o masă de proşti. Cel mai trist este că foarte mulţi tineri marşează în continuare pe ideea anti-comunismului. Puşti în tricouri Che Guevara (i-au văzut profilu’ pă Hi5 şi cică e revoluţionar) care luptă împotriva comunismului. Cool. Dacă încerci să porţi o discuţie despre comunism cu ei, epuizezi subiectul în circa 60 de secunde, unicul lor „argument” este că „PSD-ul este rău” şi tot ce afli de la ei îţi este folositor ca datele despre intensitatea vântului şi direcţia sa când eşti rătăcit fără busolă la Polul Nord. Dacă în 1989 eram suficent de tânăr (şi prost) să ies în stradă şi să-mi risc pielea, promit solemn că dacă o fi să mai prind în viaţă vre-o bubuială, fug repede la chioşcul de la colţi (că-i deschis de Paşti, Crăciun, Revelion şi… revoluţie) , îmi cumpăr 5-6 bacsuri de bere şi 2 cartuşe de ţigări şi mă instalez comod la televizor. Să mai fie ciuruiţi şi alţii! 😛 😛 😛 Mai promit că pe cei care o să moară n-am să-i mai numesc proşti, ci eroi. (Sunt curios câţi din ăştia cu gura mare au şi coaie să iasă-n stradă când şuieră gloanţele pe lângă ureche – şi viaţa nu-i ca Counter Strike-ul, da’ asta-i o altă poveste! 😛 )
O soluţie totuşi există. E tot de la băsescu. Pardon, singura de la băsescu. Nu de legalizarea drogurilor uşoare este nevoie ci direct de prescrierea lor obligatorie la toată populaţia de la noi născuţi până la pensionarii octogenari. Poate aşa ieşim şi din căcatul acesta sau măcar o să trăim cu iluzia că putem ieşii. Că tot suntem la vânătoare de fantome.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6EefPcht54c]
Peisaj post-electoral: bananiera de morcovi
Mă gândeam să scriu despre cum mă scobesc în nas, apoi cum fac biluţe şi pe unde le lipesc. Pe bune! Ar fi un fel de tras linia şi de luat de la capăt. M-am săturat de starea de fapt. O stare cam… stătută. Nu s-a schimbat mai nimic după schimbarea de regim din ’89, tranziţia interminabilă nici măcar în reluare nu rulează şi ne-am împotmolit în propriile noastre minciuni. Suntem creştini dinaintea lui Isus, suntem harnici, primitori şi buni. Eu nu sunt bun. Şi m-am plictisit să mint şi să mă mint, să-mi induc ideea că aş fi bun şi să joc rolul că sunt bun şi poate de la un punct în colo să şi cred că sunt bun. E o nebunie, ştiu. Dar e viaţa mea, e viaţa ta, viaţa noastră, ne-am obişnuit cu demenţa asta şi am acceptat-o, am confirmat-o ca normalitate.
„Un fleac! M-au ciuruit!” – spunea prin vocea lu’ Sergiu Nicolaescu, comisarul Moldovan în film. băsescu – n-am să-i mai scriu numele cu literă mare nici lui, nici multor altor politicieni – a întors-o şi cu zâmbetu’ alungit pe faţa strâmbă s-a uitat la juma’ de popor şi aşa s-a născut: „Un fleac! I-am ciuruit!”. Până ieri dimineaţă n-am crezut că şi visele pot fi ciuruite. M-am înşelat încă o dată. Dar la noi mereu se găseşte un precedent care să se transforme în regulă şi devine obişnuinţă.
Agonie şi extaz. Cum o fi să fi preşedinte pentru 11 ore? Să te culci cu visul unui mandat de 5 ani şi să te trezeşti iar un „nimeni”? M-am culcat şi eu cu un nou preşedinte-n minte şi m-am trezit tot cu cel vechi. Şi a fost nasol. Mai bine-mi fura cineva perna, plapuma. De exemplu blaga, ministrul de interne demis-interimar-suspendat care în atare condiţii nu prea ştiu ce mai caută prin sediul ministerului şi cu atât mai puţin cum de a condus în ziua alegerilor o şedinţă ad-hoc? Dar mai contează?! “Am învins ca-n 2004” înseamnă că şi atunci s-au furat alegerile?
Mă întreb dacă toţi cei care au picat în capcana demagogică pusă la cale de servicii cu „mişcarea anti-psd” şi ameninţarea fantomei roşii, vreodată o să-şi recunoască vina, vreodată o să-şi ceară iertare? Nu că ar conta, dar nu vreau ca proştii să repete greşelile şi să dea din umeri spunând că istoria se repetă.
băsescu preşedinte înseamnă continuarea stării conflictuale şi fragmentarea societăţii. Faza zilei probabil este telefonul dat de realesul preşedinte fostului premier tăriceanu: „Băi căline, te bagi la o guvernare iar cu mine?” Şi surpriză, călin onorat, cu glas tremurând, a răspuns prompt: „da şefu’, cum să nu!”. Într-un moment în care liberalii păreau fortificaţi, din câteva mişcări vine băse şi-i face praf. Intră la guvernare sau mai smulge băsescu o bucată din PNL, îşi desăvârşeşte opera în ceea ce priveşte nu doar distrugerea dreptei, dar în general a ce înseamnă pluripartitism, îşi bătătoreşte calea spre realizarea mult visatului partid unic, prezidenţial. Trăim într-un stat banaieri cu morcovul în cur zi de zi. Culmea, juma’ din popor spune cu mândrie: bagă şefu’ că ne place! 😛
Lucrurile nu arată bine nici în curtea psd. Sunt mulţi care doresc revenirea la putere. Nu cred că Geoană – încă nu pot să mă hotărăsc cum să-i scriu numele – rămâne la conducerea partidului, şansele reformării partidului sunt practic nule şi ca şi în cazul PNL, există posibilitatea unei rupturi.
Am tot vorbit despre moartea capitalismului şi despre lipsa unui sistem viabil, adus la zi care să-l înlocuiască şi spuneam că aici cred că se află şi cheia actualei crize globale. Multă vreme am considerat şi eu nefirească aproprierea Geoană-Antonescu, însă acum încep să văd lucrurile uşor diferit. Cred că am ratat cea mai mare şansă de reformare în profunzime a întregului sistem. Am mai spus şi faptul că nu cred că abordările politice mai au vreo semnificaţie reală şi asta, dacă admitem că sistemul capitalist este mort, are sens, putem înţelege că nici valorile tradiţionale de stânga sau de dreapta nu mai au nici relevanţă, nici eficienţă şi este nevoie de o abordare nouă, reaşezată pe realitatea nouă, ajustată la necesităţile actuale. Cred că acest cuplu Geoană-Antonescu ar fi putut pune bazele acestei noi ideologii pe care eu nu o văd neapărat politică.
Însă revin şi spun ce am afirmat şi ieri: cred că am ucis din faşă şansa şi dacă planurile băsesciene vor da rezultate, s-ar putea să fi eliminat şi cei doi lideri care puteau aduce schimbarea.
Adevărul este că ne temem de schimbare, de nou, de necunoscut şi oricât ar părea de absurd, preferăm răul pe care pretindem că-l cunoaştem. Însă nu reuşim să vedem dincolo de minutul următor, nu desluşim ce este în spatele pereţilor de fum.
2010 va fi probabil cel mai dificil an şi poate şi unul decisiv pentru viitorul nostru şi al ţării. Ne-am îndatorat mult peste posibilităţile reale de a rambursa aceste împrumuturi, datorită anului electoral aceşti bani au fost irosiţi totalmente prosteşte, venim după o cădere economică în termeni reali de 16%, căderea RON-ului pare inevitabilă şi asta aduce inflaţie, ridicarea fiscalităţii o să conducă la noi falimente, adică şi mai puţini bani la buget şi creşterea cu numărul şomerilor şi la cheltuielile statului, pe scurt, suntem pe o pantă descendentă şi indiferent cine ar venii la guvernare, are o misiune aproape imposibilă de a frâna măcar acest trend foarte previzibil.
Menţinerea lui băsescu în fruntea ţării agravează situaţia. A fost evident vizibil, campania lui băsescu şi al pd-l-ului a fost pe departe cea mai costisitoare. Să nu ne facem iluzii că au făcut-o pe banii lor, doar nu-s proşti ca noi! Nu, noi vom plătii cu vârf şi îndesat tot, noi, contribuabilii. O să asistăm iar la zeci şi sute de contracte păguboase oferite clientelei politice, tot familia şi apropiaţii familiei băsescu, udrea, ridzi, videanu, blaga, boc, berceanu şi sulfina… şi cum banii sunt puţini, o să tragem la jug şi mai tare.
Mai mulţi prieteni m-au întrebat zilele acestea de ce m-am implicat atât de mult în politică. Nu, n-am reale preferinţe politice, cu toate că admit că simpatizez liberalismul şi abordarea de dreapta şi nu, nu-mi place politica. Însă vrem-nu vrem, politicul îşi pune amprenta inevitabil pe viaţa noastră, ignorând-o, ignorăm viaţa, ne eschivăm prosteşte de a fi responsabili. Şi eu am o singură responsabilitate: cea faţă de copilul meu.
Ieri toată lumea calcula cum a câştigat băse alegerile cu voturile românilor plecaţi şi iar s-a declanşat un fel de val de ură, am auzit din multe direcţii „să vină ei şi să trăiască cu el”. E o idee – he he – dar de ce ar cântării votul lor mai mult ca voturile celor 5 milioane care l-au votat în ţară? Şi dacă tot se vorbeşte de fraudare, cred că măsluirea acestor voturi ar fi mult mai simplu de realizat şi avem acel procent fascinant de 94% obţinut de băse în Republica Moldova care spune tot. Să nu aruncăm pisica moartă dincolo de gard! Ani de zile cei din diasporă nu reuşeau să voteze fiindcă lipseau secţiile de votare. Poate că muţi români plecaţi l-au perceput pe băsescu de dreapta, poate a persistat imaginea lui din 2004 şi revin, poate mulţi nici nu ştiu că au votat. Dacă cei din diasporă s-au uitat pe internet şi au văzut isteria anti-psd probabil chiar au crezut că mâine ne înghite iar balaurul roşu şi evident, l-au votat pe băsescu. Să nu dăm vina pe ei pentru prostia noastră! Nu îmi e simpatic Ponta, dar a spus un lucru corect: dacă câştiga geoană cu un avans de 10 procente, lucrurile erau clare şi nu se puteau fura alegerile, nu existau suspiciuni. Nu cred că este corect să stigmatizăm acum „căpşunarii” care ani de zile au crescut PIB-ul ţării cu procente sănătoase şi indirect, ne-au făcut viaţa ceva mai uşoară.
Toată campania m-a deranjat faptul că s-a depus efort propagandistic şi manipulativ pentru a fi dezbinaţi: nu băsescu, nu geoană. Am ţinut minte acum ceva ani o teză: dacă vrei să exprimi o idee, să transmiţi un mesaj, să nu-ţi începi fraza, propoziţia, sloganul, cu o negaţie. Uite că teoria iar nu s-a pupat cu practica şi aceste „nu”-uri scrise cu litere mari, culori stridente au creat o prăpastie adâncă în societate, au împărţit oamenii în tabere radicale, au stârnit emoţii şi reacţii aproape inexplicabile. După spălarea pe creier să vedem cât de fericiţi o să fie şi unii şi alţii cu ce urmează să adunăm. Împreună, că nu avem încotro.
Primul blog de după ultimul. Am vrut să povestesc despre mine, biluţele mele şi… am bătut iar câmpii. Nu sunt bun aşa că pot să mă laud. Puţin. Lumea spune că s-a săturat de politică, însă ieri datorită confuziei cine este preşedinte mi-a sărit traficul inimaginabil. Dacă în mod curent am 100-200 de vizitatori, cu rare vârfuri de 300-380, ieri am avut 842. De azi, cred că măcar din acest punct de vedere lucrurile revin la normal şi încerc să redevin şi eu normal. Zarurile au fost aruncate, mă întorc la ale mele, dacă totul este haos, măcar până unde ajung cu gândul, încerc să (îmi) fac ordine. Sub mormanul de deşeuri creşte iarba, cresc flori, dincolo de cenuşiul orbitor sunt mii şi mii de culori şi nuanţe. Nu vreau să apuc ziua în care să mă uit în oglindă şi de acolo să mă studieze cu ochi neîncrezători un străin. Şi până una-alta, mai am o grămadă de lucruri de făcut. Fleacuri. 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=V1Gn0e7kvTA]
Rezultate finale, alegeri 2009: Escu, prostia şi ciolanul
După prea mulţi de Escu la cârma ţării, geoană mi-a fost finalmente uşor simpatic fiindcă ar fi rupt acest şir cel puţin aparent nefast. Ştiu, e o prostie, dar încercam să-mi găsesc argumentele să pun ştampila în pătratul lui. Am ajuns aici fiindcă boborul i-a creditat pe cei doi candidaţi de stânga: băsescu şi geoană. Dreapta este susţinută în continuare de cel mult 20% dintre alegători, eu cred mai repede cifrele, decât vorbele.
Încerc cumva să înţeleg cum se împacă teama de comunism cu nostalgia vremurilor când locul de muncă era sigur, partidul „dădea” case şi tot românul făcea un concediu la mare, dar sincer, nici cum nu reuşesc. Am auzit tot mai des – şi de când şi cu criza – şi mai des că „ce bine era înainte” de la cei mai în vârstă şi prin manipulări profesioniste, pe partea cealaltă s-a creat în rândul tinerilor un val „anti-PSD”. Din acest amalgam aparent incompatibil, băse şi-a construit un bazin electoral de circa 5 milioane de votanţi. Nu prea îi înţeleg nici pe tinerii care la revoluţie purtau încă scutece şi în toamna asta i-a luat valul anti-comunist. Nu vreau să fiu răutăcios, dar gândul mă duce la drogurile uşoare promise de tataia băse că le legalizează. La urma urmei şefu’ statului nu o dată a declarat şi că şcoala e cam pierdere de timp, lucrurile au un sens.
Şi – deloc de neglijat – sunt serviciile. Nu mai este securitatea, sunt mai multe, mai discrete şi… mai eficiente.
Mi-am amintit de nefericitul Emil Constantinescu care a refuzat să bată palma cu ele şi în final de mandat a trebuit să se recunoască înfrânt. Părea patetic atunci, dar cred că am subestimat gravitatea adevărului spus atunci. băsescu n-a ezitat să bată laba cu serviciile. Dosarul lui băsescu este curat şi parfumat, dar asta în România nu înseamnă absolut nimic: mâine şi eu şi ori care dintre noi ne putem trezi cu dosar de turnător la fel de simplu cum „băieţii deştepţi” au dosarele curate. Istoricul vizibil al preşedintelui băsescu legat de servicii a început cu ziariştii răpiţi în Irak, a continuat cu evaporarea lui Hayssam, s-a întrezărit în unele din afacerile familiei băsescu şi s-a evidenţiat în ultimele două săptămâni de campanie prin intoxicarea şi manipularea masivă, extrem de profesionistă, o spălare pe creier impecabilă. Şi s-a văzut asta clar la „contra-manifestaţia” de la Timişoara pe 1 decembrie: pancarde, bannere, steaguri, activişti şi agitatori. Toate acestea indică organizare şi bani. Cum am mai spus, siturile gen „NU geoană” şi „România Anti-PSD” au apărut din senin şi sunt anonime, ne-asumate, în schimb au circulat mii de mesaje pe mail şi sms ce chemau lumea ăn stradă la manifestaţii şi contra-manifestaţii. Pentru toate acestea este nevoie de structuri şi organizare şi toate acestea l-au servit impecabil pe candidatul băsescu.
Nu spun că unii n-ar fi pus botul cu bună credinţă, dar asta nu schimbă sau scuză faptul că au pus botul.
Războiul dintre maşina de partid şi servicii a fost câştigată detaşat de servicii. Şi – trebuie să admitem – este normal să fie aşa. Asta şi-n contextul în care PD-L este în egală măsură moştenitoare al activelor şi structurilor aceluiaşi partid comunist, plus fiind tocmai la guvernare, a controlat bine prin prefecţi, administraţia locală şi organele Ministerului de Interne în mare măsură şi desfăşurarea alegerilor.
Fraude s-au făcut de ambele părţi, foarte probabil PD-L-ul de data aceasta având mai multe pârghii, a reuşit o fraudare mai masivă. Poate asta a determinat rezultatele, poate că nu. Din punctul meu de vedere nici nu este un aspect foarte important. Pentru 100 RON la ţară omul l-ar fi votat şi pe dracu. Sărăcia în care marea majoritate a populaţiei se zbate este nu doar departe de standardele europene, dar departe şi de cele balcanice. Cred că mita, frauda morală a tras în cumpănă mai mult ca oricând. Şi ce nu s-a putut cumpăra, s-a furat. Cred că a existat o uşoară relaxare prematură şi-n tabăra PSD-PNL şi asta s-a văzut la ieşirea triumfală a lui geoană imediat la anunţarea exit poll-urilor. Nu reiau povestea nopţii care a urmat…
Dacă duminică seara nu mă bucuram de victoria pe care geoană şi-o anunţa pompieristic ci aveam doar speranţa că PSD-ul cenzurat de Antonescu şi PNL pot forma un guvern echitabil şi funcţional sub conducerea unui premier nu providenţial, dar măcar promiţător, acum nu mai am nimic de ce să mă agăţ.
Suntem în stare de avarie de 20 de ani, tranziţia pare eternă, pedalăm la o bicicletă fără roţi, cu lanţul de gât şi ghidonul în aer. Dacă după mineriadele de la începutul anilor ’90 circa 2 milioane de români au ales pribegia, acum situaţia la nivel global este mult mai complexă şi economia suferă peste tot.
Indiferent cine şi ce guvern o să facă acum, situaţia este extrem de gravă.
Pentru o eventuală nouă tranşă de la F.M.I. până pe 10 decembrie ar trebuii aprobat bugetul pentru 2010. De două luni nu avem guvern, a expirat şi bunica interimatului. Căderea RON-ului pare imparabilă, urmează inflaţia, un şomaj preconizat la peste 10% şi dumnezeu ştie ce alte “bucurii”. Şanse pentru un nou guvern PD-L care să treacă prin Parlament sunt destul de mici. Nu exclud dezertări din PNL, PSD, nu exclud cooptarea la guvernare a UDMR-ului care şi-a lăsat o portiţă de dialog cu PD-L-ul, cum nu putem exclude nici o reorientare a PNL-ului, mirosul de ciolan, cât de subţire ar fi slăninuţa, tentează o mare parte din partid, cum au acceptat ideea coabitării cu PSD-ul, nu e chiar aşa un compromis o „împăcare istorică” cu PD-L-ul. Şi astfel de semnale apar tot mai insistent dinspre tabăra liberală. O astfel de mişcare cred că-l scoate din scenă pe Antonescu şi poate îngropa definitiv PNL-ul. Dar scuza „interesului naţional” justifică foamea acumulată în băncile opoziţiei de mulţi lideri influenţi din partid… Putem asista şi la o nouă rupere a partidului… Perspective sumbre, dar din partea majorităţii politicienilor nu mă aştept la nimic bun de multă-multă vreme. Eu unul nu cred că mai suport o zi să văd sau să aud de udrea, blaga, videanu, berceanu, hrebenciuc, vanghelie, mazăre, sulfina şi şi şi…
Nici soarta lui geoană nu pare prea luminoasă. Am spus de mult timp că geoană va fi victima sigură al acestei campanii şi acest lucru s-a adeverit. N-a reuşit să reformeze PSD-ul şi dacă acest eşec se confirmă, cu siguranţă o să fie înlăturat de la conducerea partidului socialist.
Dracu ştie cine o să vină în fruntea PSD-ului, dar cei care sperau la reformarea partidului, cred că pot să uite încă o dată de asta. Şi sunt voci şi-n PSD care nu exclud revenirea la guvernare alături de PD-L.
Eventulalele alegeri anticipate nu cred că ar schimba nici actuala balanţă de forţe şi ar aduce şi mai mult haos în sistemul şi aşa bulversat, dar şi în societate.
Ei n-au nicio jenă, n-au nicio apăsare. Greul tot noi îl tragem, rău tot nouă ne va fi şi-n următorii 5 ani. Viaţa noastră, problemele noastre nu mai contează până la următoarele alegeri…
Cred că pe lângă şansa ratată a unui guvern proaspăt şi al accederii la putere a unei generaţii mai tinere, am ucis nu doar şansa dar şi această generaţie. Niciodată nu am simţit atât de inutilă revoluţia din ’89 ca acum.
Niciodată n-am fost atât de trist. Poate doar când a murit mama. Şi niciodată nu m-am temut aşa de mult de ziua de mâine, nici când în ’88 eram în arestul securităţii.
Şi îmi este ruşine. Ruşine că m-am născut, că trăiesc şi – probabil – am să crap în România.
