Home › Posts tagged new wave › Page 2

new wave

Devo – Something For Everybody (2010)

Posted on by — 5 Comments ↓

Să oferi ceva sau câte ceva pentru toată lumea și fiecare în particular este practic imposibil. (Off-topics: e ca atunci când vine-n vizită câte un străin – occidental – sau un vechi prieten plecat „dincolo” de ceva vreme și toți trag de el, au o singură frământare: dar mie ce mi-ai adus? 😛 )
Iar treaba cu „satisfacția garantată” este un rahat mâncat cu drag de cei din zona PR și publicitate, mai neaoș spus: satisfaction guaranteed it’s just a verbal bullshit.

Vreți o banană?

Devo este un concept integrat în muzică, respectiv exprimat prin muzică. Numele – Devo – vine de la „de-evolution” – adică regres, involuție și a fost lansat la sfârșitul anilor 60 ca o satiră la adresa societății americane și a omului, individului în special.
„Gluma” Read more Devo – Something For Everybody (2010) ›

You Say Party! We Say Die! şi multe X-uri

Posted on by — 19 Comments ↓

Am deja câteva discuri şi din zona Punk lansate în 2010, dar deocamdată nu m-a dat pe spate nimic, n-am fugit după gel şi fixativ în baie, nici după spray cu vopsea roşie să-mi fac creastă. O să le adun şi am să le arunc în blender într-o dimineaţă sau fac o omletă… ha ha ha! 😛
Întâmplător m-am împiedicat de aceşti You Say Party! We Say Die! şi chiar dacă ultimul lor album este din 2009 – pare la o îndepărtare de ani lumină! ha ha ha! 😛 , mi s-a părut o gaşcă mult mai interesantă şi o oportunitate de a scrie despre ei… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tMEykcz9IVU]

Iniţial m-am gândit că sunt un fel de Sigue Sigue Sputnik fiind etichetaţi şi Dance Punk, dar canadienii din Britisch Columbia amestecă secvenţe New Wave cu Indie şi în persoana lui Becky Ninkovic au o solistă energică şi cu personalitate care are atuurile să capteze atenţia.
Au o poveste numai bună pentru presă: basistul Stephen O’Shea şi clăparul Krista Loewen fiind membrii în aceeaşi gaşcă de motorişti – “The Smoking Spokes”, în noiembrie 2003 fiind – evident! –  iarnă şi prea frig să te mai dai cu motoarele, s-au apucat să cânte împreună în pivniţa solistei Becky.
De aici până la completarea găştii cu un chitarist (Jason Nicholas, înlocuit ulterior cu Derek Adam) şi un baterist (Bruce Dyck, înlocuit şi el de Devon Clifford), la concerte prin cluburile locale şi la albumul de debut, „Hit the Floor” din 2005 calea a fost scurtă şi dreaptă. Read more You Say Party! We Say Die! şi multe X-uri ›

IAMX – concert la Fratelli şi noul album: Kingdom Of Welcome Addiction

Posted on by — No Comments ↓

Dacă numele trupei IAMX (I Am X) nu vă spune nimic, numele lui Chris Corner, cel aflat în spatele acestui proiect a fost strâns legată de formaţia Sneaker Pimps până în 2003.
Concertul va avea loc joi, 1 octombrie, la Fratelli Studios (Bucureşti, Strada Glodeni 1-3) şi face parte din turneul de promovare al noului album „Kingdom of Welcome Addiction” lansat pe 19 mai 2009. În deschiderea spectacolului va presta DJ Marika, preţul uni bilet fiind 50 RON, evenimentul este planificat pentru ora 21.

Sneaker Pimps au spart în 1996 cu albumul de debut „Becoming X” şi cu single-urile „6 Underground” şi „Spin Spin Sugar”. Oscilând interesant în zona Trip-Hop colorată cu elemente Dub şi Downtempo, muzica lor Electronică a câştigat teren foarte repede. În 1998 este lansat un disc remix „Becoming Remixed”. Din trupă pleacă solista Kelli Dayton şi microfonul este preluat de Chris Corner şi 1999 aduce în această formulă albumul numărul doi: „Splinter”. Sunetul mai întunecat, textele mai obscure şi vădita orientare spre zona Dark, a speriat o parte din public şi chiar dacă albumul n-a mai avut vânzările fabuloase ale precedentelor materiale, este un disc de calitate. „Bloodsport” apare in ianuarie 2002, continuă linia discului anterior, poate cu ceva mai multă infuzie de Electro, dar tot într-o zonă destul de Dark. Sneaker Pimps 4 n-a mai apărut niciodată, majoritatea pieselor au fost folosite de Chris pentru primul album al noului său proiect IAMX: „Kiss + Swallow” lansat în 2004.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OJSYzBqA9RA]

IAMX se situează în zona Electro cu accente vii de Glam/Goth şi un sunet Retro cu rădăcini în New Wave-ul anilor ’80 şi în aşa numitul Synth Rock. Cum spune Chris, este un alter-ego al său. Imaginaţi-vă un Placebo fără chitare (şi coi) trecut pe sintetizatoare sau un Kajagoogoo machiat extrem şi interpretând piese Joy Division. Asta ca idee, nu că ar fi rău ce se întâmplă în IAMX.
„Kiss + Swallow” reprezintă o ruptură radicală faţă de Sneaker Pimps. Muzica devină foarte electronică şi sintetică, ritmurile mecanice şi tot sound-ul ne trimit înapoi undeva în discotecile anilor ’80, epoca Post-Punk şi începuturile New Wave-ului, machiajele stridente cu rădăcini Glam, preluate de mişcarea Goth şi răspândită şi sub eticheta „Gruffi”, să zicem bunica lu’ Emo. 😆
Discul este destul de colorat, piesele mai ritmate sunt intercalate cu piese lente, mai întunecate, orchestraţii minimaliste şi experimente sonore bizare. Un disc avangardist dintr-o abordare Retro, un experiment interesant.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6e4GQFnKiDw]

În 2006 apare „The Alternative” care păstrează linia precedentului material, interesant este faptul că varianta originală lansată în Germania şi Elveţia a fost aproape complet remixată pentru ediţia din Anglia şi America. De notat este şi aportul vocii lui Janine Gezang.

IAMX_cover

Şi am ajuns la „Kingdom of Welcome Addiction”.
Noul material aduce un sunet mai proaspăt, mai la zi, chiar dacă elementele de bază rămân în aceeaşi zonă Electro/Goth.
„Nature Of Inviting” deschide discul cu un bas puternic, un sound mai modern de sintetizatoare, toba sună amplu, dar uşor mecanic, chitara este filtrată ca şi vocea pe anumite pasaje. Piesa are forţă, surprinde prin abordarea mai modernă, soundul mai rafinat.
„Kingdom Of Welcome Addiction” pleacă de la o temă de pian, creşte, oscilează, are puls şi atmosferă, alternează momentele mai soft cu pasajele ample, susţinute de coruri şi covoare suprapuse de sintetizatoare. Plăcut valsul temelor şi stărilor diferite, chiar dacă Chris Corner niciodată nu a părut împăcat cu sarcina de frontman şi voce principală, timbrul său convinge mai ales prin vibraţie şi sinceritate.
„Tear Garden” revine cu un ritm mai alert, sunetul modern este combinat cu o temă cu uşor iz Parizian, sunete obscure colorează demersul sprijinindu-se pe pian şi pe vocea uşor tristă, reţinută a lui Chris Corner. Atmosfera rămâne apăsată, elementele Dark sunt interesant îmbinate cu o orchestraţie uşor bizară şi un sunet modern, viu.
„My Secret Friend” (feat. Imogen Heap) rămâne în aceeaşi zonă misterioasă, chiar dacă toba aduce un suport mai pregnant, sunetele stranii şi vocea „plutitoare” menţin atmosfera întunecată. Mi-am amintit de o altă trupă care experimentează într-o zonă apropiată, The Knife şi atmosfera chiar dacă poartă o manta de altă coloratură, este apropiată şi de fazele Dark al Sneaker Pimps-ului.
„An I For An I” vine cu o altă temă minimalistă şi colorată de sintetizatoarele distorsionate şi de intervenţii zgomotoase ale chitarei. Tot strict ilustrativ i-aş amintii pe Massive Attack, aici au ceva din pulsul acestora, energia explozivă pe care reuşesc să o transpună. Momentele mai aerisite contrastează perfect cu ieşirile zgomotoase, sunetele bizare, zgârie, au nerv.
„I Am Terrified” aduce puţin calm cu o nouă temă furnizată de pian. Vocea este din nou mai reţinută, abordarea mai sensibilă. Este o baladă mai aerisită, în ciuda uşorului iz de clişeu, este plăcută, are vibraţie şi gravitate. Sunetele curg, lasă loc de meditaţie.
„Think Of England” are mai multă energie, este o piesă Rock ambalată Electro, chiar dacă nu are incisivitatea unor Placebo, are abordarea aceea de anthem, are dinamism, sintetizatoare bâzâie cu forţă, ritmul este săltăreţ.
„The Stupid, The Proud” este un moment liric însoţit de o chitară acustică şi piperată de sintetizatorul ambiental şi de pian. Mixtura elementelor Trip-Hop cu abordarea New Wave este din nou interesantă.
„You Can Be Happy” mi-a amintit de The Cure. Cu excepţia vocii lui Chris Corner compoziţia ne duce undeva în aceea lume stranie, îmbibată cu sunete misterioase, susţinută de basul pulsant şi de toba monotonă cu nuanţe mecanice. Încă o piesă de atmosferă şi cu amprentă Goth de anii ’80, o incursiune reuşită în bizar.
„The Great Shipwreck Of Life” păstrează umbra anilor ’80, este un menaj între New Wave şi Goth tradiţional într-o manieră minimalistă, adoptată ritmului de dans şi distorsionată de sintetizatoare şi filtre.
„Running” închide materialul într-o atmosferă mai aşezată, aduce o neaşteptată rază de speranţă, este o compoziţie mai luminoasă care pune punctul elegant şi plăcut la finalul unui material destul de tulburător, întunecat şi plin de contorsiuni.
Cu siguranţă cu acest disc IAMX fac un mare pas înainte în cariera lor şi succesul este din nou aproape de Chris Corner şi asta fără să fi făcut compromisuri majore sau să se fi îndepărtat din zona întunecată al Goth-ului.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=XR66_6gXfdE]

IAMX Site oficial

IAMX MySpace

A-HA – Foot of the Mountain

Posted on by — 14 Comments ↓

Sunt cel puţin două piese A-HA pe care nu cred că este cineva pe planeta aceasta să nu le fi ascultat măcar odată: „Take On Me” şi „Crying in the Rain”. Trioul Norvegian înfiinţat în 1982 de vocalul Morten Harket, chitaristul Paul Waaktaar-Savoy şi clăparul Magne Furuholmen au rezistat mai bine decât probabil şi-ar fi imaginat şi producătorul John Ratcliff când i-a cunoscut la Londra.
Albumul de debut, „Hunting High And Low” este lansat de Warner în 1985 şi s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare. Single-ul „Take On Me” şi s-a vândut la fel de bine ca albumul, video-clipul inovator, cu personajele desenate, la a treia ediţie a MTV Video Awards-ului din 1986 a fost nominalizat la 8 secţiuni şi a câştigat 6 din ele şi nu în ultimul rând, „Take On Me” este una din cele mai prelucrate piese, un şir lung de formaţii au preluat-o şi reinterpretat-o. Discul de debut mai conţine câteva piese de succes: „The Sun Always Shines on T.V.”, „Train of Thought” şi „Hunting High and Low”, toate lansate şi sub formă de single-uri.
Norvegienii au abordat genul Synthpop folosindu-se de elementele New Wave şi Pop Rock-ul erei Post Punk, accentul principal punându-se pe vocea lui Morten Harket, pe melodia bogată şi armonioasă, o caracteristică generală pentru formaţiile nordice. Muzical, stilistic, A-HA combină elementele Rock, chitara, ritmurile incisive cu elementele soft, clapele şi chitara acustică, construcţiile de sintetizatoare din New Wave şi refrenele groase, puternice caracteristice Pop Rockului cu mult gust şi bun simţ.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9AXNBR2smPY&feature=fvw]

„Scoundrel Days” apare în 1986, s-a vândut în circa 6 milioane de exemplare, materialul are un sunet mai Rock, chitara are mai mult spaţiu, piese de succes sunt „I’ve Been Losing You”, „Cry Wolf”, „Maybe, Maybe”, şi „Manhattan Skyline”.
În 1998 apare al treilea album „Stay On These Rods” şi vânzările scad la „doar” 4 milioane. Single-urile sunt „Stay on These Roads”, „The Blood That Moves The Body”, „Touchy!” şi „You Are the One”. Piesa „The Living Daylights” este inclusă în coloana sonoră a filmului James Bond din 1987.
1990 aduce albumul „East of the Sun, West of the Moon”, un material mai întunecat, oarecum o îndepărtare de la linia originală, dinamică şi luminoasă a formaţiei. Materialul s-a vândut în circa 3 milioane jumătate de exemplare, single-ul de succes fiind faimoasa „Crying in the Rain”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=K7cUP97Psyw]

„Memorial Beach” este lansat în 1993, s-a vândut în doar 1,2 milioane de exemplare şi în ciuda unor piese reuşite ca „Dark Is the Night for All”, „Move to Memphis” sau „Angel in the Snow”, discul trece oarecum neobservat. Sonoritatea devine mai întunecată, se îndepărtează uşor-uşor de zona convenţională de Synthpop, dar nu devin suficient de Rock ca să-şi atragă şi un alt public – la fel de conservator.

În 1994 trupa decide să ia o pauză şi fiecare membru se concentrează asupra unei activităţi solo. Se reunesc cu ocazia spectacolului decernării Premiului Nobel pentru Pace din 1998 (premiaţi fiind John Hume şi David Trimble, doi politicieni Irlandezi), unde cântă din nou piesele care i-au consacrat: „The Sun Always Shines on TV” şi „Summer Moved On”.
„Minor Earth Major Sky” apare în 2000, este o întoarcere la stilul trupei iniţiale, un Synthpop curat, adus la zi şi mai luminos ca anterioarele două discuri. Albumul a fost primit pozitiv atât de public, cât şi de critica de specialitate, s-a vândut în aproape 3 milioane de exemplare şi a produs câteva single-uri de succes: „Minor Earth Major Sky”, „Velvet”, „Summer Moved On” şi „The Sun Never Shone That Day”.
În 2002 este lansat ultimul album pentru Warner, „Lifelines” cu două piese de succes: „Forever Not Yours” şi „Lifelines”.
„How Can I Sleep with Your Voice in My Head” este lansat anul următor, un disc live, imprimat în turneul din 2002, urmat şi de colecţia de single-uri din 2004 „The Definitive Singles Collection 1984–2004”.
Albumul „Analogue” lansat în 2005 şi single-ul „Analogue (All I Want) este un nou succes major ca cele din anii ’80. Noua casă de discuri a norvegienilor este Universal-ul.

A-Ha - Foot of the Mountain (2009) Front

Pe 19 iunie 2009 a fost lansat cel de-al nouălea album A-HA „Foot of the Mountain”. Cele 10 piese noi reaşează stilul caracteristic formaţiei într-un ambalaj sonor mult mai modern, elemente de Trance şi beat-urile moderne se îmbină excepţional şi cu mult bun gust cu notele şi abordarea caracteristică formaţiei. Este un disc uşor dulce-amar, relaxant, dar şi plin de sensibilitate. Single-ul „Foot of the Mountain” este deja un nou succes şi tot materialul este echilibrat şi aproape oricare din celelalte 9 piese pot devenii noi single-uri. Într-o lume uşor tipizată, mecanică şi axată pe reţete de succes şi clişee, este reconfortant să asculţi un material electronic care are şi mult-mult suflet şi muzica curge cu naturaleţe.
Nu ştiu câte milioane este posibil să mai vinzi dintr-un disc în era glorioasei descărcări de pe internet, dar mă bucur că A-HA au rezistat şi din când în când ne mai furnizează câte un material îngrijit şi de calitate. Tot mai puţini o fac… Undeva totuşi soare străluceşte tot timpul. Nu, nu neapărat la televizor. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HbG69SAZUKw]

A-HA Site Oficial