Nu pot să cred!

Mereu rămân lucruri nespuse. Unele importante, altele haioase, iarăşi altele uitate pur şi simplu.
La mesajul de ieri spunea o Doamnă/Domnişoară: „Mulţumesc mult pentru floare. Poate nu crezi, dar e prima floare pe care o primesc pe ziua de azi. Şi cred că singura…” Nu pot să cred! Şi nu a fost singura persoană care a spus asta. Încă nu m-am dumirit dacă este vorba de nepăsare sau nesimţire…
Aşa mi-am amintit de Braşov, de Schei unde am stat o vreme şi unde mai tot timpul vedeam femeile cum cară sacoşele de la piaţă, cum urcau dealul anevoios, singure sau pe lângă ele cu bărbatul cu mâinile-n buzunar sau fumând nepăsător. Apoi mi-am amintit de o altă fază din tramvaiul 32, a urcat un tip cu o tipă, tineri, tipul cu mâinile tot în buzunare, fata căra o geantă mare de voiaj şi o sacoşă. Băiatul (de băiat) a văzut un loc liber, s-a înfipt cu viteza luminii, s-a trântit pe scaun şi şi-a scos telefonul mobil şi a început să butoneze. Fata a stat lângă el în picioare şi cu bagajele-n mână. Au coborât la Gara de Nord… Un voiaj de vis…
Poveşti mărunte, poveşti de lângă noi. Cotidianul aşa cum este, nefardat, cu cearcăne la ochi şi cu uşor damf de brânză cu ceapă.
Naturaleţea cu care aruncăm biletul perforat după coborâre pe jos se reflectă în naturaleţea cu care se defrişează bezmetic pădurile din toată ţara. Adică nu prea ne putem înjura conducătorii atâta timp cât sunt la fel ca noi, atâta tot, joacă cu mize mult mai mari. Nu poţi pretinde de la alţii lucruri pe care nici tu nu le ai sau nu le faci. Ei bine da, unii pot, dar intrăm în alte poveşti!

Doamnelor şi Domnişoarelor, vă ofer şi astăzi o floare, să fiţi iubite şi să aveţi o primăvară senină şi frumoasă. Eu vă respect şi vă ador în continuare cu încăpăţânare.

035_roseoftheroses

Apropo de „nu rupeţi florile”, Geoană visează să culeagă ghiocei în grădina de la Cotroceni. Vise plăcute prostănacule! Ha ha ha! Nu pot să cred! Adică ţara-i praf şi Geoană vrea să culeagă floricele! Vă zic eu, nici pe el nu o să-l vedem cărând sacoşele de la piaţă!
Întâmplător am auzit la radio-n autobuz ieri o dezbatere despre cursa pentru Cotroceni. Ce m-a surprins (sau nu chiar) a fost faptul că toate partidele căutau un contra-candidat pentru Băsescu, analizau şi schiţau presupusul portret robot al celui care ar putea să-l bată pe marinar. Idiot cum sunt, mie mi se pare nefiresc. Adică ideea e să-l bată cineva pe Băsescu sau să avem un preşedinte capabil, responsabil, o persoană adecvată funcţiei? Este cam aceeaşi situaţie ca şi cu alegerile pentru Parlament: toţi vorbeau despre preluarea puterii, nimeni despre guvernare şi asta se şi vede acum în fapt: bugetul s-a făcut anapoda, banii s-au împărţit după interese şi criterii politice şi aşa zisele măsuri anti-criză sunt simple cârpeli de moment, nici acum nu există o viziune generală şi o strategie pe termen lung pentru remedierea problemelor care macină toată societatea şi tot sistemul românesc.
Lucrurile nu stau pe roze nici în dreapta, nici în stânga. PSD se agaţă de Geoană sau Năstase, nici unul din cei doi nu prea se bucură de popularitate sau aprecierea electoratului. În dreapta, la liberali, îl avem pe Crin Antonescu şi pe Tăriceanu. Tăriceanu niciodată n-a sărit în sondaje de 25%, şanse să ajungă la Cotroceni sunt minime iar Antonescu nu este nici măcar prezent în conştiinţa şi ochiul public. Habar n-am ce strategi şi ce şefi de campanie au partidele, dar suntem deja în martie şi încă nimeni n-a desemnat un candidat, de promovarea acestuia nici nu poate fi vorba! Sunt doar două posibilităţi: 1. nimeni nu s-a gândit serios că ar putea să-l învingă pe Băsescu, 2. cei din fruntea partidelor nu sunt doar incompetenţi, dar sunt şi proşti şi rupţi de realitate.
Ar mai fi şi o a treia variantă, dar nici nu vreau să mă gândesc! În secret toţi speră ca Oprescu (candidatul surpriză independent) să-i fure fotoliul pe ultima 100 de metri lui Băse. Un bătrânel amorţit şi adormit ne lipseşte de la Cotroceni! Autostrăzi tot nu o să avem, da’ poate de Crăciun anul acesta, Oprescu ne trage un cârnat de la Baia Mare la Constanţa…

Trăim în România şi asta ne excită!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OH3EaO5AMDU]

8 martie: nu rupeţi florile!

Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial în 1975, de către Naţiunile Unite şi a fost adoptată de majoritatea ţărilor.
Prima oară Ziua Femeii a fost sărbătorită la 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Aceea dată a fost aleasă de femeile germane pentru că în 1848, în urma unei revolte, regele Prusiei a fost forţat să promită adoptarea unei serii de reforme, printre care şi introducerea votului pentru femei.

Nu-mi plac florile rupte, nu-mi plac florile tăiate, nu-mi place distrugerea, violenţa şi moartea inutilă, lipsită de sens. Aşa că vă ofer aceste flori:

flori_01flori_02flori_03

Iubesc femeile. În fiecare zi, nu doar de 8 martie, 1 aprilie sau 31 decembrie sub vâsc. Le iubesc şi le respect. Pe toate şi în fiecare zi. Pe toate, nu doar pe cele pe care le aburesc sau cu care ajung în pat. Indiferent ce ochi frumoşi are avea, nu contează ce discuţii interesante sau amuzante avem cu ele, în final tot în pat vrem să ajungem. Toţi. Dar nu despre asta vroiam să vorbesc! Mereu bat câmpii, ha ha ha!
Vorbeam despre lucrurile simple, banale, normale. Să cedezi locul în tramvai unei femei, să-ţi speli singur ciorapii şi farfuria din care tocmai ai mâncat, să cari sacoşa de la piaţă.  Să o asculţi, chiar de asta uneori este cel mai greu şi poate dura şi ore… ha ha ha! Asta înseamnă să iubeşti femeia. În fiecare zi. Oferiţi un zâmbet femeilor din viaţa voastră. Zilnic.
La Mulţi Ani Doamnelor şi Domnişoarelor, vă iubesc!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=D4dlqVlj6UA]

P.S.

“There’s a part of me in chaos that’s quiet
And there’s a part of you that wants me to riot
Everybody needs to cry or needs to spit
Every sweet-tooth needs just a little hit
Every beauty needs to go out with an idiot ( ha ha ha! 🙂 )
How can you stand next to the truth and not see it?
Change of heart comes slow..

It’s not a hill it’s a mountain
As you start out the climb
Do you believe me or are you doubtin?
We’re gonna make it all the way to the light
But I know I’ll go crazy if I don’t go crazy tonight…”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WmVFyYmUmBE&annotation_id=annotation_274515&feature=iv]

slalom printre vise

Lumea s-a schimbat. Computerul şi internetul a schimbat radical omul. Menite să susţină o comunicare şi o informare mai eficientă, parcă lucrurile au luat o întorsătură diametral opusă. Nu este singular cazul în care constat că omul reuşeşte să-şi dea cu ranga-n cap, cu băţul în baltă sau cu mucii în fasole.
Nici cum poţi abandona viaţa în favoarea Second Life-ului  nu prea pot să înţeleg. Sexul în favoarea sexului virtual. Atingerea pielii s-o dai pe…tastatură. Ne-am rătăcit?
Slalom printre vise? „Zi de zi, într-o lume mică şi murdară aşa cum o ştii…” Colectăm ID-uri de Mess, adrese de mail, fotografii sau ne zâmbim jovial pe web-cam. Stupid? Trăim tot mai mult o imitaţie de viaţă şi comunicăm prin semne, emoticoane.
bucurie:  : ) – 🙂 şi  tristeţe: : ( – 🙁
Am auzit o ştire la radio acum două-trei săptămâni despre drogurile digitale. Nişte fişiere audio care induc stări halucinogene. Nu mai „bagi în vene”, bagi la căşti. Ce mai urmează?

0001000200030004

Luna agăţată într-un colţ de umbră, mă sărută, se coboară, mutilată pare acuma cum pe străzi agale umblă.
Îmi face semn discret cu mâna, îmi şopteşte ultima oară…
Rătăcesc împiedicat prin gândurile mele, cuvintele se leagă şi se destramă în voie…N-am să le aşez pe foaie: am un blog, le las în ploaie. Când totul pare fără sens şi-n ceaţă, scormonesc un fir de aţă, mă agăţ, ies pe fereastră, strig tăcut: viaţa-i albastră…

Dar altceva vroiam să spun! Vroiam să spun că vreau să ţip, vreau să respir, vreau să adulmec parfumul teilor, vreau să mă preling pe pielea ta, chiar daca habar n-am cine eşti Tu, vreau să vrei şi să mă vrei, vreau să nu ne mai strecurăm printre cuvintele cu grijă alese, vreau să ne jucăm, să ne excităm şi apoi să râdem, vreau să-mi iau viaţa înapoi, vreau să îţi dau viaţa înapoi, vreau să te vreau din nou şi din nou, să te las, apoi să te strâng în braţe, să plec fluierând şi să mă opresc tresărind la colţ, vreau să plâng, sunt băiat mare! şi să râd când îmi amintesc de lacrimile dulci amare, vreau să bem cafeaua seara împreună şi să nu mai mergem la culcare, vreau tot, vreau acum, vreau şi ce nici n-am vrut vreodată!
Am un vis, ascuns într-o batistă, o am tot timpul într-un buzunar ferit, cred că visul e o larvă şi mai cred că o să zboară…

0005

“Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! – Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!”
(Cântarea Cântărilor, versetele 1,2 şi 3, Vechiul Testament)

00070008

Sunt viu. În micul meu univers. Respir şi visez cu ochii deschişi. Dau albul la o parte şi dedesubt eşti…tu. Vie. Visez?

0009

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=niIcxMuORco&feature=related]

vreau şi “io” un laptop!

De ce fugi nu scapi. Nu scap de mine niciodată. Şi mă enervează la culme! Persoana mea, nepăsarea mea, egoismul meu, problemele mele, cariile mele. Uneori mă enervează şi simplul fapt că-mi văd umbra sau că respir. Aş bea să uit de mine, să mă înec în mine, să-mi înec amarul sau aiurea să mă înec pur şi simplu. M-am săturat eu de mine aşa că-mi dau seama ce v-aţi plictisit voi de mine.
N-am deschis televizorul, n-am citit ziarele, nu mă interesează în ce zi suntem şi cât este ceasul. Ce am mai făcut? Vezi şi tu…

brush_09030601

Sunt trist că n-am prins finala la Blogfest. Că n-am slujbă, că soarele apare de după nori la 5-7 zile pentru 3 ore şi cerul gri parcă mi-a căzut în cap şi mi s-a lipit de retine şi s-a înşurubat în suflet , că n-am chef de nimic, că mi-au ieşit coşuri şi îmi cad dinţii, că nu câştig la loz în plic şi nici la 6 din 49, că nu mai beau, nu mai mănânc şi nu mai fut nimic şi toate astea n-au nicio legătură cu postul paştelui, nu are nicio relevanţă, dar că am ratat finala de bloage îmi sfâşie inima! Îmi vine să mor, noroc că-s mort copt de-a binelea de nici nu-mi mai simt mirosul de hoit.

M-a vizitat Thanata şi mi-a lăsat acest mesaj:   „Am ajuns în finală! Pe ei voinicii mei, sa-i nimicim! Te aştept cu un vot, mi-am pus şi buton pe site să fie mai simplu! Sunt în primii 20, alături de mircea badea , dono şi visurât la categoria blog personal! Contez pe tine!” Pe mine nici măcar eu nu mai contez şi eu tocmai mi-am şters butonul…ha ha ha! Cine-i dono, cine-i visurât? Fatoooooooo! Mă oftic de mor şi de când am aflat că n-am prins finala, am numai vise urâte chit că n-am închis un ochi! Vreau şi eu un laptop!

Văd că această competiţie încinge spiritele mai rău decât aş fi crezut. Se înjură lumea ca la uşa… şatrei. Am aflat că pot să mă consolez cu un laptop dacă fac campanie unuia din finalişti. Alţii îl înjură pe respectivul că dă un laptop. Alţii înjură pur şi simplu de dragul de a mai umple un rând sau o pagină. Iarăşi alţii îşi văd de viaţă şi de blog sau de viaţă sau… de blog. Sau de ploaie şi de cerul gri şi de anunţurile de la mica publicitate şi de capra de vecină că-s varză şi e postul mare şi nu-i permis cu… carne. Of!

O iau uşor, cu cafeaua-n mână, mă pun pe citit, pe răsfoit pagini în browser. Mă duc la Thanata. Blogjob – vorba ei. „Am inventariat puţinele-mi resurse şi am dat de câteva cuvinte simple pe care le plimb tacticos printre dinţi: pulă, spermă, supt, cuvinte, iubire. Cu atât am mai rămas.” Tot e ceva, eu am sentimentul că nici măcar cu fermoarul în mână n-am mai rămas, dar asta e o altă poveste!
Uneori se exprimă mai neortodox, dar îmi place. Are coaie fata faţă de mulţi din blogăraşii care poluează netul cu nesimţire. E dreptul lor, nu, nu mă fute grija de nimeni.  Mi-am dat seama că blogul este ca pe vremuri chitara: băieţii care vroiau să dea pe spate gagicuţele se apucau de zdrăngănit la chitară, acum se pun pe scris bloguri. Mi-e rău! Sau nu? Şi acum pe bune, prefer să votez o curvă decât să risc cu un tip frustrat care-şi face 500 de conturi de mail pe zi să se voteze cu mânuţa lui la o competiţie de o asemenea importanţă care are şi o trupă oficială: Hi-Q. Am zis importanţă sau impotenţă?

thanat_eros

Am trecut şi pe la Mircea dar mare lucru nu era de citit, o referire la genialu’ de Victor care o face troacă de porci pe Elena şi încă o însemnare despre o amendă încasată de la CNA pentru expresii precum „garoi” sau „ţigani borâţi”. Uneori şi mie îmi vine să înjur, Udrea nici mie nu îmi este dragă, da’ nu m-am gândit niciodată să o „fac” „ţărancă parvenită”, „chivuţă cu mâinile-n şold” şi nici să zic chestii genul „să-ţi plimbi tu curu’ mare”. Adică, domnilor, argumentele-s una, să fi grosolan este altceva. Înţeleg eu că netu’ e curte fără gard şi fiecare spune ce-l taie capul pe propiul său blog şi nici nu e cazul să-ţi asumi responsabilitatea, dar dacă unii se tot dau rotunzi şi pătraţi cu şcoli şi studii, am pretenţii. Presă, hă? Despre care deontologie profesională vorbim? Sau… e blog personal şi asta scuză orice?

Îmi văd de pictat, de fotografiat, de zdrăngănit la taste, de toate avioanele din capul meu şi de bărcuţele înecate din suflet, dar de toate astea o să vă povestesc mai târziu sau… mâine. M-am întors. 🙂

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=7qTUBBQfL5M&feature=related]

paşaport spre iad?

Paşapoartele biometrice, nedesluşitul 666, frica exacerbată de venire a apocalipsei şi în final prostia omenească mereu proaspătă şi fascinantă, rămân subiecte „hot and kinky”. Jale mare!
Mi-am amintit de „Tatăl Nostru” şi al cincilea vers: „Facă-se voia Ta”. Care ar putea fi dovada mai vie şi mai pregnantă a adevărului Biblic şi Creştin decât împlinirea profeţiilor şi nu înţeleg nici teama Creştinilor îndârjiţi de apocalipsă atâta timp cât Dumnezeu le-a promis credincioşilor salvarea. Dacă eu, un păcătos netrebnic cum sunt, nu mă tem, ei de ce-şi fac griji? Cred că au o problemă de credinţă.
Dar nu despre asta vreau să discutăm!
pasapoarte biometrice
Subiectul a stârnit şi în Parlament discuţii aprinse. Olguţa Vasilescu a sărit ca arsă: „Prea repede aplicăm prevederile UE. A ajuns ţăranul să nu-şi mai poată paşte o capră în curte fără avizul consiliului ştiinţific al nu ştiu cui”. György Frunda s-a exprimat şi el în aceeaşi direcţie: „Nu cred că este cazul să fim mai iuţi decât celelalte ţări europene”. Referitor la fatidica cifră Varujan Vosganian a punctat: „Nu putem să nu credem în numere. Chiar CNP-ul este un număr care ne identifică. Eu cred că orice superstiţie vine din lipsă de informare, iar noi nu am fost informaţi suficient”. Dezbaterea s-a înfundat şi Puiu Haşotti le-a propus colegilor săi retrimiterea ordonanţei la Comisia Juridică şi reluarea discuţiilor săptămâna viitoare.
De partea cealaltă, Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a încercat să liniştească spiritele: „Acest număr este menţionat în Apocalipsă, dar e un număr ca oricare altul. Nu înseamnă că dacă vedem numărul 666 scris undeva pe un gard trebuie să avem o problemă cu acest număr. Avem la telefonul mobil aceste numere şi nu există vreun argument teologic susţinut de cei care sunt împotriva paşapoartelor biometrice în legătură cu acest număr. Din păcate am văzut pe posturile de televiziune fel de fel de monahi care din mândrie şi din precară pregătire teologică au produs mai mult panică decât să prezinte exact care e poziţia bisericii.”

Totuşi biserica Ortodoxă a solicitat Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului schimbarea legislaţiei în vigoare după modelul Serbiei, pentru a face posibilă eliberarea pentru românii care invocă motive de conştiinţă sau religioase de paşapoarte temporare care nu conţin date biometrice. Astfel infractorii sau teroriştii vor putea invoca aceste motive şi vor beneficia de paşapoarte „normale”. Chiar şi fără o astfel de prevedere, în cadrul U.E. poţi circula liniştit şi fără paşaport, deci cei care nu doresc să fie supravegheaţi, pot trăii liniştiţi fără paşaport sau să-l lase pe acesta acasă.

De supravegheat, oricum suntem supravegheaţi: internetul şi activitatea oricui poate fi supravegheată, telefoanele mobile pot fi interceptate şi monitorizate, prin cardurile bancare se poate urmării activitatea fiecăruia, chiar şi prin televiziunea digitală se poate şti cu exactitate cine ce program urmăreşte. De toate aceste lucruri cel mai mult se tem cei ce au ceva de ascuns şi mai puţin oamenii  care ridică problema strict din punct de vedere etic şi al dreptului fiecărui om la intimitate.

Un alt aspect a fost al măicuţelor şi călugărilor care populează posturile de televiziune şi internetul în campania anti-paşapoarte: „Biserica se dezice clar de declaraţiile lor.” Majoritatea acestor personaje n-au nicio legătură cu biserica şi sunt doar în căutare de popularitate sau unii – să mă ierte Domnul – sunt simplii nebuni.

În România anului 2009 mai sunt sate fără reţea electrică, de gaze şi canalizare, sunt oraşe cu străzi neasfaltate şi fără canalizare şi apă, sistemul sanitar este la pământ, nu este asigurată siguranţa cetăţeanului iar sistemul de învăţământ nu mai răspunde nevoilor directe şi reale de pregătire vis a vis de piaţa muncii. În aceste condiţii cred că nu se justifică cele circa 70 de milioane de euro „investite” în paşapoartele electronice. Cum nici cu investiţiile de 55 de milioane Ron în biserici nu pot fi de acord. Ca să nu amintesc din nou de proiectul megaloman ceauşist al Catedralei Mântuirii Neamului.

Vorbim despre criză, despre buget de austeritate şi se aruncă cu banii absolut aiurea. Nu Diavolul ne este duşman ci suntem noi proprii noştrii duşmani.

Naomi tunsă şi bătută

0724 433 783 – Aşa începe povestea cu Naomi tunsă şi bătută. Se întâmpla acum două seri pe inegalabilul post de televiziune OTV condus spre noi culmi ale ratingului de acelaşi negreşit Dan Diaconescu. Naomi şi-a dat numărul de telefon în direct pe post şi de aici până la ce s-a întâmplat ieri seară…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AA5oRBC68V8&feature=related]

Ieri seară Naomi se afla într-o cafenea din centrul Bucureştiului când a fost sunată să se întâlnească cu un necunoscut. Respectivul ajuns la faţa locului a chemat-o pe Naomi afară unde împreună cu alte trei persoane au lovit-o, au tuns-o, au obligat-o să se dezbrace şi în final au aruncat-o într-o pubelă. Agresorii au fotografiat scenă cu scenă toată isprava şi au afirmat, conform spuselor lui Naomi că sunt de la Noua Dreaptă.

naomi-batuta_la_White_Bar

Regionala Noua Dreaptă acesta este ultimul avertisment” – au spus atacatorii îmbrăcaţi în trening, dintre care unul a fost ţigan, tot conform celor declarate de Naomi. Tudor Ionescu, preşedintele mişcării Noua Dreaptă , foarte prompt şi pe fază, a sunat şi a intrat în direct la Dan Diaconescu să se dezică de acţiune. S-a iscat şi o mică altercaţie între cei doi, la un moment dat Tudor Ionescu ameninţând-o pe Naomi că o va da în judecată pentru acuzaţii nefondate la adresa organizaţiei conduse de domnia sa. Din platou n-a lipsit nici Nikita, gravidă fiind, a stat în studio toată noaptea să o încurajeze pe Naomi. Un tablou bizar, o scenă grotescă, o imagine în oglindă a societăţii române de acum, o secvenţă necosmetizată a realităţii absurde în care trăim.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PDo7B9KAyMc]

Putem avea presupuneri, putem enunţa ipoteze, rămân însă pure speculaţii. La ce bine se descurcă Poliţia Română în cazuri mult mai grave, făptaşii pot să doarmă liniştiţi.
Rămâne un singur semn de întrebare: de ce agresorii au fotografiat toată operaţiunea? Putea fi vorba despre o acţiune la comandă şi aveau nevoie de dovada că şi-au făcut treaba sau pozele în sine vor face vâlvă într-o publicaţie? Aici poate fi cheia acestui caz, dar poate fi doar o altă mişcare la derută.
Noua Dreaptă aflată în plină campanie în lupta împotriva cipurilor şi a monitorizării individului şi într-o campanie de susţinere a românilor din Italia, a câştigat ori cum la capitolul lizibilitate.
Dan Diaconescu a făcut ce ştie el să facă cel mai bine: rating. La urma urmei, este mămica şi tăticul ratingului, nu-i aşa? Etica, moralitatea sunt sofisme, nici de cum rude cu profesionalismul şi jurnalismul românesc în sine a devenit tot mai tabloidal, axat pe spectaculos, pe şoc şi aşa numitele ştiri bombă sau explozive. Până unde se mai pot împinge limitele pare imposibil de spus. Cu toate că multă lume se dezice de acestea, ele fac rating şi atâta timp cât ele vând, o să existe şi o să se pluseze.
La o simplă căutare pe Google la „Naomi tunsă şi bătută”, la doar câteva ore după eveniment, am găsit 1.870 de rezultate, în mare majoritate bloguri. A fost amuzant să scriu al 1871-lea blog cu acelaşi titlu inspirat! Îmi pot imagina cum stăteau distinşii bloggeri cu ochii pe indicele de trafic azi noapte şi se bucurau de creşterile spectaculoase pe seama unei persoane amărâte şi (a)bătute…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=44MF9xjpb4w]

Trăim într-o Românie americanizată unde nu doar panourile luminoase Coca-Cola şi McDonalds-urile de la tot pasul domină peisajul, dar odată cu democraţia occidentală am ales (importat) şi drogurile, pornografia, prostituţia, homosexualitatea, şomajul şi crima organizată. Un trei în unu mai spumos şi mai perfid. Nu că infracţionalitatea, prostituţia sau homosexualitatea n-ar fi existat cu mii de ani înaintea oricărui sistem socio-politic…

Este o Românie americanizată unde totul este posibil, dar mai cu seamă orice. Este în declin societatea occidentală şi capitalismul sau doar noi am înţeles şi implementat toate lucrurile anapoda, este greu de spus. Deloc retoric, declinul capitalismului este evident şi se resimte.
Dar ce ne facem noi, fiecare în parte, cu propriul nostru declin?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W-eDibSCHxI]

se modifică, dar nu se schimbă nimic!

Cazul jafului de la Braşov pare tot mai mult o vânătoare de ţap ispăşitor. Temutul Serghei Gribenco, cel de-al doilea suspect arestat în acest caz, este caracterizat pe un ton grav de actualul ministru Dan Nica ca fiind un personaj cu sânge rece care ştia fiecare pas al anchetatorilor,  extrem de periculos, specializat în crimă organizată, dar şi în contrainformaţii. Cu toate acestea, personajul era dat în urmărire internaţională din 2003 pentru că a înşelat mai multe firme folosindu-se de file cec fără acoperire si provocând pagube de câteva miliarde de lei vechi. Cireaşa de pe tort la toată povestea aceasta cusută cu frişcă, pardon! cu aţă, este că temutul infractor în 2007 respectiv 2008 a fost de două ori oprit şi amendat de Poliţia Rutieră.
Dacă unii vorbesc despre incompetenţa poliţiştilor de la Braşov, eu cred că lucrurile sunt mult mai grave: este vorba despre corupţie şi de o mare tovărăşie între poliţie şi infractori. Adică devine tot mai lizibil cine organizează crima…
Nu ne mai miră nici faptul că la Braşov nici cazul farmacistelor, nici cazul Elodia n-au fost nici în ziua de azi soluţionate.
Mai este un aspect, sunt curios cine o să fie ministru de interne săptămâna viitoare? Dacă aceea declaraţie dramatică despre Serghei Gribenco ar fi fost făcută de Liviu Constantin Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, nu ar fi fost situaţia atât de gravă, dar mă întreb cum este posibil ca ministrul de interne să fie la modul acesta dezinformat de proprii săi subalterni şi împins practic să se facă de…cacao.

Nu mai e mult şi deloc surprinzător vom afla ştirea bombă de la Dan Diaconescu în Direct că Eugen Preda l-a ajutat pe Cioacă să scape de cadavrul Elodiei! Ceva pute la Braşov…şi nu doar acolo!

Dar să nu ne îndepărtăm foarte tare nici de la problema smulsului de ţăruşi. România Liberă a găsit un caz similar cu cel al doamnei Marişca Chiş în Penitenciarul de maximă siguranţă de la Iaşi . Costică Dima are 80 de ani şi este condamnat la un an de detenţie tot pentru că a smuls doi ţăruşi. Bătrânul suferă de insuficienţă hepatică, hernie multiplă cu eviscerare, prostată şi a fost dus cu targa la penitenciar.
Dacă presa o să facă suficientă vâlvă probabil şi domnul Dima o să fie graţiat, dar nu cred că este treaba preşedintelui să graţieze zilnic asemenea cazuri şi în general nu asta este soluţia.

Cum se mişcă treaba în Justiţie? Executivul a aprobat ieri patru Coduri ale Justiţiei – penal, de procedură penala, civil şi de procedură civilă. „Aceste Coduri sunt absolut necesare pentru îmbunătăţirea sistemului juridic din România”, a afirmat Ministrul Justiţiei care a mai precizat că „toate cele patru Coduri vor fi cel mai probabil implementate peste un an şi jumătate – doi”. Bun aşa!

Multe nu se ştiu încă despre noile prevederi din codul penal, dar Pro Sport deja vine cu o ştire surprinzătoare (?): „Gigi Becali e aproape de a scăpa de condamnare în dosarul Valiza!
Noul Cod Penal, adoptat astăzi de Guvernul Românei şi trimis la vot în Parlament, prevede că fotbalistul nu mai e asimilat unui funcţionar. Astfel, premierea fotbaliştilor de la Universitatea Cluj nu mai poate fi considerată mită.”

Concluzia nu poate fi decât una: se modifică, dar nu se schimbă nimic! Puşcăriile vor fi umplute tot de bătrâni ca doamna Chiş şi domnul Dima şi câţiva borfaşi mărunţi iar adevăraţii infractori rămân să-şi vadă de treabă protejaţi de lege şi de organele abilitate. Putem ieşii în stradă, dar grijă mare la genţi şi portofele!

Gândul furnizează un „top 10 Dosare „omorâte“ de mâna procurorilor”:
„01) Eugen Preda, liderul clanului de la mall. A fost pus în libertate pentru că anchetatorii nu au depus suficiente probe la dosar.
02) Alexandru Diaconescu, acuzat de uciderea celor 2 farmaciste din Braşov, împuşcate în cap în anul 2004. A fost achitat definitiv şi acum cere despăgubiri de la statul roman.
03) Corneliu Iacobov a fost achitat de Tribunalul Bucureşti. Judecătorii au stabilit că nu au existat infracţiunile stabilite de anchetatori, respectiv spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
04) Ion Alexandru Tiriac a fost achitat de către Curtea de Apel Bucureşti de acuzaţiile de trafic de droguri şi punere la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Judecătorii au renunţat la probele audio-video „pentru ca sunt neclare“ şi pentru că nu exista transcrierea acestora la procurori
05) Iosif Pop, fostul preşedinte al Băncii Transilvania, a fost arestat de procurorul Gheorghe Şuhan de la DNA, care – ulterior – i-a dat soluţia de scoatere de sub urmărire penală. Pop a fost arestat sub acuzaţiile de acordarea de credite neperformante, spalare de bani şi abuz în serviciu.
06) Elena Pop Blaga, judecătoare din Oradea, a fost arestată şi trimisă în judecată, fiind achitată definitiv. Ulterior, a dat statul în judecată solicitând daune morale. Judecătoarea a fost acuzată de corupţie. Înregistrările folosite pentru acuzarea sa au fost efectuate ilegal
07) Csibi Istvan a fost achitat definitiv pentru complicitate la tâlhărie, pentru că fapta nu exista. Această soluţie a fost pronunţată de trei instanţe. Omul de afaceri a mai fost achitat în alte trei dosare. pentru lovire, lipsire de libertate şi ultraj.
08) Mircea Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea, trimis în judecată de DNA pentru corupţie, a fost achitat. Procurorii nu au reuşit să demonstreze că a fost vorba de luare de mită. În plus, stenograma casetelor era diferită ca conţinut de ceea ce apărea pe înregistrări.
09) Omar Hayssam a fost achitat în dosarul Foresta Nehoiu pentru că fapta pentru care a fost acuzat iniţial, bancruta frauduloasă, a fost abrogată, iar legea penală nu prevede infracţiuni de natura celor pentru care sirianul a fost trimis în judecată.
10) Gavril Mârza, preşedintele PSD Suceava, a fost achitat pe motiv că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. El a fost acuzat de procurorii anticorupţie că s-a folosit de funcţiile deţinute în partid în scopul obţinerii de foloase necuvenite.”

Şi acesta este doar un timid vârf al icebergului!

Justeţea Justiţiei

O femeie, Marişca Chiş, în vârstă de 54 ani, a fost condamnată la 7 luni de închisoare fiindcă a smuls câţiva ţăruşi înfipţi într-un pământ pentru care se află în litigiu cu un vecin. Eugen Preda a fost eliberat, conform judecătorilor, nu reprezintă pericol public. Nici Sile Pietroi sau Genică Boierică. Lucrurile se petrec simultan în aceeaşi Românie unde numai noi, fraierii contribuabili ne mai mirăm cum un personaj dat în urmărire generală ca Gorbunov se antrena într-o sală alături de poliţişti.
Autorităţile, în frunte cu proaspătul ministru de interne Eugen Preda, ne asigură că Poliţia veghează. Dacă doar dormeau în post, cum era vorba, poate era mai bine. Realitatea însă este alta: poliţia este mituită şi chiar dacă uneori mai este arestat câte un Predoi sau un Pietroi, sunt scoşi pe uşa din spate al Justiţiei. Cu ce tam-tam a fost adus Tolea din Spania să fie eliberat în doar câteva luni, spălat şi pieptănat pe chelie. De la infractorii mărunţi până la marii corupţi din vârful clasei politice, toţi sunt vedete de televizor, defilează cu nonşalanţă şi se declară victime ale unui sistem care le asigură prea multă prezumţie de nevinovăţie. Pentru bună purtare sau o boală mai mult sau mai puţin misterioasă, toate aceste jeguri revin în societate şi îşi văd nestingheriţi de „afaceri”. Cotizează unde trebuie, iar oamenii ordinii întorc capul, justiţia închide ochii, unor politicieni le mai răsare o vilă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Buic70du4k8]

Am citit şi nişte cifre amuzant absurde: la 60.000 de poliţişti avem 122.000 de bodyguarzi. Sunt 1.120 de companii de pază şi siguranţă. Păzea! Mă simt mult mai în siguranţă…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0HOIRnbb0XE]

„Potrivit Codului penal, pericolul social este atingerea adusă uneia dintre valorile ocrotite prin lege. Aceste valori sunt: “România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.” (sursa: Gândul )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hmuDO6ha0-8&feature=related]

Frattini vrea garanţii că nu vor mai ajunge infractori români în Italia. Nicio problemă, le va avea când Italia o să garanteze că nu vor mai ajunge mafioţi Sicilieni în America, de exemplu. Nu vreau să fiu răutăcios cu „fraţii latini”, dar până una alta sunt mai celebrii pentru macaroane şi mafie la export decât pentru Botticelli, da Vinci, Rafael, Paganini sau Vivaldi.
Culpabilizarea colectivă nu rezolvă situaţia nici la ei, nici la noi şi nicăieri. Combaterea criminalităţii se face prin prevenire, să prinzi un borfaş după comiterea faptei nu o să elimine niciodată infracţionalitatea. Corupţie este şi la ei ca şi la noi şi se impun măsuri drastice.

Discursurile menite să ameţească publicul şi electoratul nu duc nici ele nicăieri.
Pe de altă parte şi eu susţin ideea că infractorii ar trebuii ţinuţi în ţară şi sub strictă supraveghere chiar dacă acest fapt contravine principiilor şi legislaţiei mult prea permisive din Uniunea Europeană.
Este încă un caz în care constat că Uniunea este disfuncţională şi ideea unei lumi globalizate trebuie să ţină cont de specificul local. Cred că sistemul American, fiecare stat cu legislaţie proprie, poate fi un model bun de urmat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DkfQ5KA3SBA]

America nu ne-a „dat” doar Coca-Cola, McDonalds, Star Wars şi Michael Jackson, ci ne-a binecuvântat şi cu Oscaruri. 🙂 Dar despre Oscaruri îl las pe prietenul meu Alin să-şi dea cu părerea, la filme nu mă pun cu el! Heil Mickey Rourke!

“Praise the Lord
and Praise the Holy Spirit
to save us from your
Freedom, Justice, Peace
Accordance and Illusion
from Arrogance and Pride
from Violence and Confusion
the Great Despair
and Great Depression
Satanic verses
of your superstition
the Land of Plenty…

The Bill of Rights
the Enterprise
the Free Will
and the Unbroken One
your Self-Esteem
and Self-Desire
your Trust in God
and in Religious Fire…”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aVFctjhkGjI&feature=related]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4w9EksAo5hY]

Roblogfest 2009 la final

Competiţia. Pentru noi bărbaţii competiţia înseamnă însăşi viaţa. Nu, nu pentru toţi, dar pentru cei mai mulţi. Este probabil şi ceva genetic, pre-programat, dar aşa suntem educaţi. „Să fi mai bun ca Georgică”, „Să fi mai cuminte ca Petrişor”, „Să mănânci mai frumos ca Ştefan”, „Să înveţi mai bine ca Matei”, „Să ai note mai mari ca Valentin”…să, să, să… Apoi să ai o prietenă mai frumoasă ca Liviu sau, – de ce nu? – să ai prietena lui Liviu. Să ai cea mai tare maşină din cartier, să ai cele mai multe maşini, să ai vila cu cele mai multe etaje sau turnuleţe, să câştigi cei mai mulţi bani. Să ai cel mai tare blog. Ceva în toate acestea nu este în regulă…
Ne raportăm la cine? Le Georgică, Petrişor şi Costel? De ce? Că aşa a zis mama, tata, că aşa ne-am obişnuit să ne raportăm, să ne comparăm, să ne!?

Cred că avem nevoie de 5 minute de sinceritate  ci nu de 15 minute de celebritate. Avem nevoie de puţină linişte şi… luciditate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vXrTykyHMtc]

Nu sunt supărat, doar am o poftă sănătoasă să înjur, să mi-o bag şi să mi-o scot şi să mi-o bag din nou. Nu ştiu de ce. Sau ştiu şi nu vreau să spun. Uneori lucrurile spuse nu mai sună la fel ca gândurile nerostite, uneori cuvintele nu au sensul pe care-l auzim, albul meu nu este alb şi nu este albul tău… „Mai alb ca albul” sau mai dobitoc ca toate reclamele la toţi detergenţii.
Şi în astfel de momente mai trec pe la Anna, pe la Flavius, pe la prieteni mai mult sau mai puţin virtuali, caut ceva fără să ştiu ce caut şi uneori găsesc ceva ce credeam că s-a pierdut de mult…
În seara aceasta am citit verzi şi uscate, am ales prin grămada de bobi şi am nimerit la Moretta. Am băut o cană de ceai şi am fumat 2-3 ţigări, dar n-am mai înjurat. 🙂
Am vizitat-o de noapte bună pe Odette – cum îi place să-şi spună – şi m-am bucurat de tablourile ei. Există şi altceva decât veşnica competiţie sau lumea zgomotoasă de pe stradă, din presă, de la televizor sau de pe monitor.

Să-mi spună cineva o poveste…

http://www.myspace.com/odette28
http://www.myspace.com/odette28

codul galben cenuşiu

Ninsoarea ne surprinde şi-n februarie cum invariabil ne surprinde-n fiecare lună de iarnă an de an. Pe mine mă miră că ne miră, oraşul o ia razna, semafoarele se blochează, maşinile rămân agăţate pe linia de tramvai, simfonia claxoanelor nerăbdării se împleteşte cu înjurăturile impersonale în care boule sau vaco nu ţin cont de sex ci de situaţie. Bucureştiul nu este un oraş dinamic ci unul haotic, edilul şef este doar un bătrânel neajutorat şi impotent, un fel de Ciomu lăsat fără bisturiu, călăul ajuns victimă,  care ieri abia pe la ora 14 aduna-se consiliul pentru situaţii de urgenţă, când oraşul se scufundase-n omăt şi noroi din zorii zilei. Când nu ninge abundent atunci plouă şi se revarsă canalizările şi când este senin ne înghite praful şi ne prăbuşim în gropi. Trăim într-un oraş parcă sub asediu constant, încolţiţi de escavatoare, buldozere, pickhammere  şi macarale, un oraş veşnic sedus şi abandonat, îngropat sau îngheţat.
Pasajul Basarab între coşmar urban şi contorsionism contemporan. Oraşul se umple încet-încet cu relicve noi. Obiective atractive? Ruinele din jurul Casei Poporului, Casa Radio în paragină, clădirile abandonate din centru şi şantierele pustii, toate fac din capitală un tărâm de coşmar, o locaţie perfectă pentru filme de categoria B despre declinul civilizaţiei sau model pentru cum nu se face administraţie. Nici vorbele, nici cârnaţii kilometrici nu acoperă jegul şi lipsa de viziune sau priceperea, abordarea profesionistă a ce înseamnă administraţie şi urbanism.
Între două cazinouri, o farmacie şi o bancă, răsare încă un mall sau o biserică. Trăim într-un oraş casant şi cu tot betonul său, perfect perisabil.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=k9xCCjL1RZE]

Ninge, perdeaua albă găurită acoperă mizeria cotidianului, pentru un minut par rătăcit într-un basm cu aromă de măr copt şi vin fiert cu scorţişoare, apoi o rafală de vânt împrăştie mireasma de vis, oraşul se dezveleşte din nou, este şters şi cenuşiu, mă agăţ cu disperare de glugă, de fulgii ce-mi zgârie faţa, de un vis de vară risipit în nisipul fierbinte pe o plajă de demult…şi un alt cod galben 🙂 :

“Te uitai la mine si ma striveai cu privirea ta

O simteam grea…

Cadea ca o ploaie de vara, grea si insetata de pamant…

Apasandu-mi fiecare centimetru de piele acoperita

Arzand fiecare centimetru de piele dezgolita…”

Paradisul pierdut? „Viitorul sună bine…”

Soţ si soţie la poarta Raiului. Sf. Petru le repartizează un bungalow de vis pe o plajă însorită, lângă o mare albastră şi în umbra unor palmieri generoşi:
– Aveţi teren de golf şi tenis, piscină, şi dacă vă e foame şi n-aveţi chef să gătiţi, puteţi merge la oricare din barurile din apropiere. Totul este gratis.
Soţul către soţie: – Ai văzut?… Dacă nu erai tu cu tărâţele tale, cu antioxidanţii şi fulgii de ovăz şi fibrele vegetale… puteam ajunge aici încă de acum 10 ani!

2009022001200902200220090220032009022004200902200520090220062009022007200902200820090220092009022010