Home › Posts tagged actualitate › Page 34

actualitate

metalmorfoza

Posted on by — 2 Comments ↓

M-am apucat să scriu despre Adrian Năstase şi discursul său teribil şi teribilist, dar mi-am dat seama că nu are rost să scriu al 6548-lea blog despre asta, chiar dacă şi eu îmi doresc ca instituţiile statului să funcţioneze, bugetul să răspundă nevoilor oamenilor, justiţia să apere cetăţenii, penitenciarele să nu lase criminali pe drumuri, pensionarii să aibă pensii mai bune, profesorii să aibă salarii mai mari, de asemenea şi medicii şi funcţionarii publici şi, nu în ultimul rând, naţionala României să se califice în Africa de Sud iar turismul (ecumenic?) să triumfe în România.

Poate cu un mic amendament: justiţia nu trebuie să apere cetăţenii – asta ar fi datoria Poliţiei, Jandarmeriei, al S.R.I.-ului şi-n caz de un nedorit război al Armatei – justiţia ar fi momentul să-şi facă treaba şi borfaşii, infractorii, criminalii, hoţii şi corupţii să ajungă după gratii. Indiferent că-i cheamă Iliescu, Năstase, Verestoy, Gorbunov, Becali sau cum i-o chema.

Atât.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=92miS5edOao]

Nici n-a început bine anul şi au dat năvală Metaliştii de ligă grea-n Bucureşti. Şirul l-au deschis britanicii din Napalm Death în promovarea proaspătului lor album „Time Waits For No Slave” într-un concert pe 11 ianuarie la Becker Brau în faţa a 400 de fani. N-am fost la concert, dar mi-am băgat nasul (urechile) în album. Recunosc, nu-s fan Napalm Death, din cele 14 albume începând cu debutul „Scum” din 1987, cred că am început să-i urmăresc abia de la „Fear, Emptieness, Dispair” din 1994. Atunci trupa a renunţat la Grind-Core şi a început să experimenteze, să devină şi muzicali, nu doar extremi şi vitezomani. Fanii evident au considerat asta ca trădare şi semn de comercializare, dar asta e o altă mâncare de peşte! „Diatribes” din 1996 este probabil cel mai experimental produs al lor şi favoritul meu. Cu următoarele albume, „Inside the Torn Apart” (1997) , „Words from the Exit Wound” (1998 ) şi terminând cu „Enemy of the Music Business” (2000), treptat Napalm Death au revenit spre stilul care i-a consacrat. „Order of the Leach” (2002), „Leaders Not Followers part 2” (2004), „The Code Is Red…Long Live the Code” (2005) şi „Smear Campaign” (2006) sunt discuri corecte, redefinesc elementele tradiţionale de Grind-Core într-un Metal tăios, energic şi momentele mai „lente”, riff-urile de respiro fac muzica lor mai accesibilă şi pentru un public puţin mai larg.

napalmdeathtimewaitsfornoslave

Cele 14 piese de pe „Time Waits For No Slave” păstrează reţeta ultimelor produse, predomină temele brutale, ritmurile alerte, secvenţele experimentale au dispărut aproape în totalitate, dar au mai rămas mici ruperi, pete de culoare şi câteva riff-uri ce taie sănătos câte o piesă şi lasă omul să tragă aer în piept. Dacă supravieţuieşti primele patru piese, ai mintea odihnită şi nervii suficienţi de tari, de la „On the Brink of Extinction” discul devine tot mai interesant. Urmează ceva mai experimentalul „Time Waits For No Slave” care combină strofele Grind cu un refren mai lent, colorat interesant şi sprijinit şi de un cor vocal atipic pentru trupă, „Life And Limb” este o piesă aproape tradiţională ce aminteşte de momentele bune ale regretaţilor Pantera şi nici „Downbeat Clique” nu este departe de acel sound. „Fallacy Dominion” combină armonii interesante şi aduce şi ceva pasaje mai lente. Nu este un disc revoluţionar, dar este un album corect. „Politically corect”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OJS76JZbP1s]

Într-un interviu acordat de Max Cavalera revistei „Revolver Magazine” în 2007 a lansat ideea unei posibile reuniuni al formaţiei Sepultura în cadrul Ozz Fest-ului. Lucrurile au evoluat într-u totul altă direcţie: Igor s-a alăturat proiectului proaspăt al lui Max, botezat sugestiv Cavalera Conspiracy şi a părăsit şi el Sepultura. În aceste circumstanţe nu ştiu câtă lume mai spera într-un nou album al Brazilienilor, cu toate acestea, al 11 disc Sepultura nu doar că a fost lansat pe 16 ianuarie 2009 şi băieţii pe 7 februarie au şi sosit la Bucureşti in cadrul primei ediţii al „My Metal Festival”-ului să-şi promoveze proaspătul produs în Sala Polivalentă. Sesiunea nu-i o scuză, da’ alta n-am, am mai ratat un eveniment!

Numele Alex vă spune ceva? Anthony Burgess? Sau poate Kubrick? 1971? Portocale Mecanică? Exact! „A-Lex” – titlul noului album Sepultura – se referă la acel Alex şi băieţii şi-au propus un nou album concept după „Dante XXI” care  s-a bazat pe „Divina Comedie” a lui Dante Aligheri.

sepulturaalex

Discul porneşte cu un scurt intro „A-Lex I” care surprinde cu prezenţa sintetizatorului, clapele fiind mânuite de invitatul Eduardo Queiroz pe tot parcursul albumului. „Moloko Mestro” revine cu un riff puternic în zona sunetului tradiţional al formaţiei, Thrash Metal curat, simplu şi energic. Calităţile noului baterist, Jean Dolabella (ex-Udora şi Rock Fellas) se fac simţite în „Filthy Rot” care include şi pasaje de percuţie Braziliană tradiţională, nuanţe Electro-Industriale şi un cor ce dă culoare interesantă. „We’ve Lost You” a fost prima piesă disponibilă pe pagina MySpace a formaţiei, este o piesă ce porneşte uşor cu chitară acustică, apoi vine şi riff-ul cu toba, piesa devine apăsătoare şi este grea (Heavy) fără să fie rapidă. „What I Do!” mai încinge puţin atmosfera pentru două minute. Surprinzător, majoritatea pieselor sunt foarte scurte, 2-3 minute. „A-Lex II” este încă o piesă instrumentală ce combină sonorităţile Braziliene cu Metalul Nord American, sunt pete muzicale interesante. „The Treatment” este încă un Thrash galopant ca apoi în „Metamorphosis” să slăbească uşor ritmul şi în doar 3 minute să ne treacă prin stări şi abordări diametral opuse. „Sadistic Values” cu cele aproape 7 minute este şi una din cele mai interesante compoziţii de pe album. Derrick dovedeşte că are veleităţi vocale adevărate şi sincer nu înţeleg de ce nu le etalează/foloseşte mai des. După un început tulbure construit predominant pe tobe, voce şi ceva electronică, piesa intră în tempoul tradiţional şi devine încă o desfăşurare tipic Sepulturistă şi trece neobservat în „Forceful Behavior” o piesă cu un ritm ceva mai alert. „Conform” închide şi ciclul doi al discului şi ajungem la „A-Lex III” încă o instrumentală scurtă. Apropo de „A-Lex”, ingenioasă găselniţa din latinul Ab (departe) şi Lex (lege) în combinaţie cu numele personajul şi caracterul lui Alex. „The Experiment” nu putea fi decât încă o piesă mai Thrash urmată de un moment bun al discului: „Strike” cu un bas sănătos şi chitara uşor Industrializată. „Enough Said” ne scoate rapid din sonorităţile Metalice şi ne aruncă într-o interesantă incursiune în lumea lui „Ludwig Van” (Beethoven of course! Cei care au văzut filmul lui Kubrick, ştiu de ce!). Urmează „A-Lex IV” şi finalul cu „Paradox”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NbROQxe4aV4&feature=channel_page]

„A-Lex” nu este nici „Chaos A.D.”, nici „Roots” şi poate nici măcar „Roorback”, dar este un disc dinamic şi colorat şi dovada că Sepultura merită să rămână pe scenă.

Şi apropo de scenă, pe 16 martie ne onorează cu vizita sa şi Max cu trupa Soulfly pentru un concert la Sala Polivalentă în promovarea genialului album de anul trecut „Conquer”. Cu siguranţă merită fiecare bănuţ din cei 75 Ron cât costă biletul!

kreatorhordesofchaosl

Nici nu apucăm să ne dezmeticim, pe 9 februarie la Becker Brau năvălesc peste noi „hoardele haosului”! Când vine vorba despre germanii de la Kreator îmi amintesc două lucruri: 1. albumul genial din 1992 „Renewal” – un disc mai experimental şi uşor Industrializat, deloc apreciat de public şi 2. un interviu din Metal Hammer al lui Nick Holmes (Paradise Lost) în care povestea despre un turneu dezastruos în America împreună cu Kreator, turneu de prin 1993-1994 dacă ţin bine minte, vremuri când erau deja Regi în Europa, dar în America abia de se adunau 4-5 oameni la concertele lor, turneu deprimant în urma căruia au ajuns în pragul destrămării, şi în care cel mai distractiv lucru era să-l întrebe în autobusul de turneu pe Mille Petrotzza despre conţinutul textului piesei „Bonebreaker”…Hahaha! Bine, dacă mai sap puţin, nu departe, doar prin 1988, îmi amintesc că prietenul meu Goro primise de la „sursa” din capitalismul corupt şi desfrânat o casetă care pe o parte avea „Endless Pain”-ul, pe partea cealaltă „Pleasure to Kill”-ul. Nu auzisem nimic aşa turbat până atunci, brusc Slayer sau The Exploited păreau copii inocenţi şi rapid mi-am şi “tras” un logo mare cu Kreator pe spatele hainei de camuflaj cu care defilam în acele vremuri… Eram singurul Punker din Braşov şi prieten cu toţi Rockerii, de bătut ne băteam doar cu cocalarii…Alte vremuri!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=a4CB-qTBIvI&feature=PlayList&p=745F4EFCEAB7F3E8&playnext=1&index=2]

„Hordes of Chaos” a fost lansat oficial pe 13 ianuarie 2009, este al 12-lea album al formaţiei şi conform spuselor lui Mille, este un disc imprimat aproape-n totalitate live, fără prea multe artificii de studio. Actuala formulă a trupei este alcătuită din Mille Petrozza – chitară, voce, Sami Yli-Sirniö – chitară (membru din 2001 şi component activ al formaţiei Waltari), Christian Giesler – bas (membru din 1994) şi bateristul veteran, co-fondatorul formaţiei, Jürgen ‘Ventor’ Reil (absent doar în perioada 1994-1996). Albumul debutează cu chitarările armonice ce amintesc uşor de Iron Maiden ca imediat Mille să se desfăşoare şi se trece la Thrash-uiala tradiţională: „Everyone hates everyone…Chaos!” „Hordes of Chao (A Necrologue for the Elite)” este o piesă care aliniază toate elementele de marcă Kreator şi este un început promiţător. Trecere directă prin tobe şi ajungem în „Warcurse”. Reţeta este neschimbată, combinaţii de riff-uri armonice cu pasaje de măcinare (grinding) Thrash. Vocea lui Mille este neschimbată şi textele rămân în aceeaşi zonă, de la „Violence is conquering the world” la „Violence, total violence unlike anything You have ever seen before”. Clişee? Probabil, dar fac parte din arsenalul Kreator, fără acestea ar fi ca AC/DC fără riff-urile lui Angus şi textele cu „money”, „Rockin’”, whiskey şi femei. În „Amok Run” Mille cântă surprinzător pe o temă de chitară acustică, dar piesa intră-n normal cu un riff care iar m-a dus cu gândul la Maiden, la fel ca şi riff-ul de bază din „To The Afterborn” unde şi refrenul aminteşte de Britanici.

„Hordes of Chaos” este un disc „regular”, obişnuit pentru gaşca lui Mille, nu aduce nimic nou şi rămâne în categoria discurilor corecte ca şi ultimul Napalm Death.

Alături de Kreator luni seara-i mai putem vedea pe: Caliban (Germania), Eluveitie, Emergency Gate, Taine şi Snapjaw.

Setlistul concertului conform site-ului Metalhead : 01. Intro 02. Hordes Of Chaos 03. Warcurse 04. Extreme Agression 05. Phobia 06. Voices Of The Dead 07. Enemy Of God 08. Destroy What Destroys You 09. Pleasure To Kill 10. To The Afterborn 11. Corpses Of Liberty 12. Demon Prince 13. The Patriarch 14. Violent Revolution 15. Terrible Certainty 16. Betrayer 17. Amok Run 18. Riot Of Violence  PLUS 19. Flag Of Hate 20. Tormentor

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hcDhw90VTQg&feature=related]

şase! 666

Posted on by — 22 Comments ↓

Mă uitam ce mai este prin blogosferă, ce pot să citesc fiindcă cursul de Introducere în sistemul Mass-media nu mă atrăgea deloc. Astfel am dat peste aceleaşi  paşapoartele biometrice, am călcat în pete de petrol amestecate cu corupţia mioritică, m-am împiedicat de argumente pro şi contra pornografiei şi m-am blocat în spinoasa problematică a stocării datelor confidenţiale de către operatorii reţelelor de telefonie mobilă. La naiba, plictiseală mare! Poate totuşi ar fi bine să mă concentrez asupra cursurilor, o fi un semn?
Nu ştiu de ce-l caută unii pe Dumnezeu pe internet. Sau de ce-l caută pe draq în paşapoarte? Nu înţeleg nici ce caută ei pe prima pagină a WordPress-ului. Pe bune! Dacă mai văd mulţi pseudo-preoţi, cruci şi predicatori voluntari, am să borăsc pe tastatură. Asta aşa, de dragul divertismentului.
Mi-am amintit de anii 90 când anumite publicaţii îşi făceau vânzarea pe seama „Rockerilor Satanişti”. Cum dispărea o găină printr-un cătun uitat de lume, era clar că fa fost victima unui ritual Satanist la miez de noapte. Acum dacă un adolescent sare de pe bancă şi îşi scrânteşte glezna, este etichetat „Emo”. Nu vreau nici să bagatelizez, nici să minimalizez anumite probleme, unele chiar grave, dar vreau să spun că de fiecare dată se judecă lucrurile superficial şi de multe, prea multe ori îşi dau cu părerea persoane paralele cu subiectul. Uneori am impresia că toată lumea din jurul meu are diplomă-n sociologie, psihologie şi ştiinţe politice şi economice cel puţin. Mai nou şi-n inginerie şi în genetică. Plus teologie. Mă bântuie şi o imagine teribilă precum mulţi nu sunt în stare nici să se şteargă la fund, dar n-au nicio jenă să se mânjească la gură.
Nu, nu m-am găsit „io” nici acela mai deştept, nici cel a tot ştiutor. La matematică sunt chiar bâtă, dar dacă mă gândesc mai bine, nu prea mă pricep la nimic. Sunt cam prost, dar asta am mai spus-o şi parcă au spus-o şi alţii. Hahaha!

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul este cea mai veche carte a Noului Testament. În linii mari s-a acceptat ipoteza conform căreia ea a fost scrisă la sfârşitul anilor 60 secolul I. e.n. şi probabil în anii 90 a fost redactată din nou.
Astfel revelaţiile se referă la evenimentele ultimului an al domniei împăratului Nero (54-68 e.n.) şi al prigoanei asupra primilor creştini, respectiv la căderea Ierusalimului (70 e.n.) şi înăbuşirea primei revolte iudaice împotriva romanilor în timpul domniei împăratului Domiţian (73 e.n.) şi al noilor represarii împotriva creştinilor.
Despre Ioan Teologul nu se cunosc foarte multe lucruri. Se presupune că a fost fiul unui pescar din Galileea şi a devenit posluşnic al lui Ioan Botezătorul. Aşa a ajuns să-l cunoască şi să-l urmeze pe Isus, devenind unul din cei 12 apostoli şi alături de Petru, unul din favoriţii acestuia.
În timpul domniei lui Domiţian a fost trimis în surghiun pe insula Patamos şi acolo a avut revelaţia despre sfârşitul lumii. Se presupune că a avut o viaţă lungă, a trăit 100-120 de ani şi a murit pe insula Efes.
Sunt însă alţi cercetători care atribuie Apocalipsa lui Ioan Gură de Aur…
La începutul erei noastre, în literatura iudaică au apărut o serie de scrieri numite apocalipse. Sunt peste 15 astfel de scrieri ajunse până la noi, dar numai Apocalipsa Sfântului Iaon Teologul a fost acceptată de către Biserică şi este scrierea care face legătura între Vechiul şi Noul Testament.
Simbolismul Apocalipsei a stârnit dea-lungul secolelor multe discuţii, cele mai aprinse fiind legate de versetele în care este amintit şi „numărul Fiarei” – 666.

„Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (13. 16,17 şi 18 )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jBs33lXH06M]

Alfabetul ebraic este format din 22 de litere, fiecare literă având şi un echivalent numeric. De exemplu: A=1, B=2, G=3, D=4, H=5, etc.
Una din cele mai răspândite scale de corespondenţă a literelor şi cifrelor este:
A=1, B=2, C=7, D=4, E=5, F=8, G=3, H=5, I=1, J=2, K=2, L=2, M=4, N=5, O=7, P=8, R=2, S=3, T=4, U=6, V=6 şi Z=6.
În numerologie se operează cu cifrele de la 1 la 9. Indiferent de valoarea sa fiecare număr putând fi redus la o singură cifră cu ajutorul adunări „naturale”: 12=1+2=3, 35=3+5=8 sau 49=4+9=13=1+3=4 etc.

O altă cale de codificare este aşa numitul sistem Atbash. Este primul cifru prin substituţie prin care litera A devine Z, B=Y, C=X, D=W, E=V, etc. Este un cifru uşor de spart care are o singură cheie posibilă, un cifru cu substituţie monoalfabetică. Totuşi, aceasta s-ar putea să nu fi fost o problemă la timpul când a fost creat şi folosit.

Cifrare şi descifrarea… Se caută chei şi coduri Biblice şi se descoperă sensuri noi şi revelaţii profetice. Se scriu mii de cărţi, apar ipoteze noi şi teorii. Codul lui DaVinci.  🙂
Dea-lungul timpului acest apocaliptic 666 i-a fost atribuit pe rând lui Nero, Napoleon şi Hitler… sau lui Bill Gates.  Dar şi codului de bară sau a celor trei w-uri din „pragul” internetului.
În sistemul codului de bară, tipurile UPC-A şi EAN-13, acestea fiind cele mai utilizate,  deţin în mod invariabil, pentru orice produs, trei perechi de linii uşor prelungite care se citesc în memoria computerului prin cifra 6. Aceste linii se numesc caractere de siguranţă sau bare de protecţie (Guard Bars) şi servesc la recunoaşterea de către calculator a sistemului bar code. Cu alte cuvinte, la citirea codului, calculatorul detectează mai întâi prezenţa celor trei guard bars, care, decodificate alcătuiesc în mod invariabil, pe toate produsele, numărul 666!
Apelând din nou la numerologie W=6 şi astfel www-ul se transformă şi el în 666…

Un cotidian American relata o descoperire surprinzătoare făcutaă de câţiva informaticieni. Ei şi-au dat seama că numele complet a lui Bill Gates, convertit în limbaj ASCII (pentru Interchange), standard informatic, pe bază de cifre, se transforma în 666, adică exact numărul diavolului. Două produse de succes ale lui Microsoft – Windows 98 şi MS DOS 6.21 – dau acelaş rezultat…

B = 66
I = 73
L = 76
L = 76
G = 71
A = 65
T = 84
E = 69
S = 83
I = 1
I = 1
I = 1__ = 666

MS-DOS 6.21  = 77+83+45+68+79+83+32+54+46+50+49 = 666
WINDOWS 95  = 87+73+78+68+79+87+83+57+53+1= 666

Este un subiect epuizant şi inepuizabil. 🙂

Dacă-l căutăm pe Dracu undeva, cu siguranţă îl vom găsi.

Da’ până vine Apocalipsa mai am de dat nişte examene şi un 5 mâine, cinci fiind cifra planetei Mercur iar eu sunt un tip Mercurian, ar fi un rezultat satisfăcător… Gata cu pauza, înapoi la învăţat! Ne vedem nu la vară ci în 21.12.2012! Hahaha! În ce zi suntem? Şase??! Coincidenţa dracului!

ciunga

Posted on by — 26 Comments ↓

Mestecăm ciunga şi înghiţim în sec. De câte ori cineva deschide gura, primeşte o ciungă. Nu ţine de foame, dar mesteci la ea pe-ndelete şi te ţine ocupat. Faci balonaşe… „Acelaşi gust, fără zahăr”?

Nici gândul că Statul Român ar putea repeta figura frumoasă Petrom – O.M.V. şi-n variantă maritimă nu mi s-a uscat în colţul creierului şi a şi răsărit scandalul Sterling.

„Contractul iniţial de concesiune al perimetrelor Pelican şi Midia a fost atribuit, în 1992, în timpul Guvernării Stolojan, firmei Enterprise Oil, care a devenit, astfel, prima companie străină care fora în zona maritimă a Româ­niei. În 1997, Enterprise Oil a renunţat la concesiune, în urma acutizării diferendelor dintre România şi Ucraina refe­ritor la delimitarea platformei marine. În 2006 Sterling a deve­nit unic concesionar, prin achiziţia a 80% din drepturile asu­pra perimetrelor Pelican şi Midia de la partenerul său, Talisman Energy. Prin Hotărârea de Guvern 1446 din 12 noiembrie 2008 s-a aprobat al XI-lea act adiţional, de 42 de pagini, la Contractul de exploatare şi împărţire a producţiei pen­tru perimetrele Pelican şi Midia.” (sursa Gândul)

Desecretizarea actului adiţional conform actualelor condiţii impuse de lege nu se poate face fără acordul firmei/companiei implicate. Puţin probabil că Sterling Resources îşi va da acordul. Cât pierdem de fapt este tot atât de dificil de calculat. Am însă aşa o presimţire că gazul din platforma marină care o să ne revină nu ne ajunge nici să fierbem un ibric de cafea iar petrolul nici să alimentăm o…bicicletă.

România – Ucraina 1–0? În toţi anii aceştia lupta s-a dat pentru insula Şerpilor, teritoriu acordat conform deciziei de la Haga, Ucrainei. Dacă la acest fapt adăugăm şi contractul de concesionare a platformei marine, rezultatul final este România – Ucraina 0-2. Golul doi fiind un frumos autogol dat prin minutul 92. Nu este deloc dificil să construim o întreagă teorie conspiratistă în jurul „poveştii” în care interese străine şi „obscure” ne-au tras-o din nou, dar tare mă tem că încă o dată ne-am făcut-o cu mâna noastră.

Aceeaşi „băieţi deştepţi” care nu se satură niciodată. Nouă ne rămân resturile şi mestecatul de ciungă. Ei se îngraşă, noi ne înfigem tot mai adânc în pământ…

wringley

Tot iz de ciungă are şi povestea urmăririi penale a domnului Adrian Năstase. Mătuşa Tamara poate să-şi vadă liniştită de investiţii imobiliare şi-n următorii ani: una din proprietăţile ciungii este că se întinde. În acest caz la nesfârşit.

Dacă în ceea ce priveşte bugetarii de rând nu vor fi creşteri salariale şi s-au mai tăiat şi o serie de sporuri, lucrurile stau diferit în Parlament. Bugetul Camerei Deputaţilor a crescut cu 22% faţă de anul 2008. În semn de austeritate s-a renunţat la studioul de televiziune al Camerei şi la sera Palatului Parlamentului… La cât rahat mănâncă unii, este clar că folosesc o ciungă inodoră cu gust de usturoi!

castana fierbinte

Posted on by — 16 Comments ↓

Cu mâna cui se scoate castana fierbinte numită M.A.I.? Al treilea câştigător „fericit” scos din mânecă de P.S.D. în fragila guvernare de o lună este Dan Nica. Rămâne ceaţa demisiei lui Liviu Dragnea şi sindromul Gorbunov care torpilează nu doar P.S.D.-ul, nu doar Guvernul Boc ci tot sistemul juridic din România. Dacă mai adăugăm şi castana mitralierelor lipsă, avem radiografia exactă a competenţei şi intereselor evidente şi mai ascunse ale coruptei clase politice. S-a cam amestecat varza călită cu ciorba de fasole şi în final dacă banii n-au miros, acum putem constata că nici infractorii culoare. Politică.
M-am cam speriat când ieri la un post de televiziune, stimabilul domn Meleşcanu ne-a liniştit afirmând cu zâmbetul pe buze că el şi-a cumpărat o armă pentru auto-apărare de multă vreme. Dacă asta este direcţia în care mergem, să oprească cineva lumea, vreau să cobor!

Surle, trâmbiţe şi tot tacâmul şi la Kiev şi la Bucureşti. Decizia de ieri de la Haga a venit ca un balon salvator pentru Guvern, dar este doar încă un balon de săpun. Nu ştiu câţi calcani, pescăruşi, litri de apă sărată şi tot mai poluată am câştigat, cum nu se ştie exact nici mărimea zăcămintelor de gaz şi petrol, cifrele vehiculate fiind doar estimative. Să nu uităm nici faptul, că acest zăcământ va trebuii dat spre exploatare şi Statul Român are o istorie păguboasă în ceea ce priveşte darea spre exploatare a zăcămintelor naturale de care a dispus. Beţia cu apă rece este rezultatul găluştelor înghiţite din zbor şi ne-mestecate.
Ce cred că am câştigat este stingerea unui conflict mocnit de peste patruzeci de ani şi şansa de a normaliza relaţia cu unul din vecinii noştri importanţi.

Eurovision-ul. S-a respectat tradiţia şi iar a câştigat cine trebuia să câştige. Jenant doar pentru noi, tâmpiţii din public, moculeştii şi partoşii nu se dezmint niciodată. Anul acesta i-a venit rândul tot mai penibilului Duţă şi a unei piese sub-mediocre. Dacă cineva reuşeşte să-mi fredoneze piesa la 20 de minute după ce a ascultat 30 de secunde din ea, îi fac cinste cu un cico.

Realitatea la nivelul macadamului este alta.

Încă o vizită scurtă acasă la Braşov. M-am simţit ca un turist idiot şi rătăcit cu aparatul foto atârnat de gât. Lipsa zăpezii a gonit şi ultimii turişti veritabili, oraşul părea mai pustiu şi mai încremenit. Pistolarii invizibili nu sunt atracţie turistică nici pentru cei mai extravaganţi vânători de vampiri. Criza crizează inevitabil cetăţeanul obişnuit şi chiar şi în spatele zâmbetelor politicoase se întrezăreşte o umbră de teamă.
Cu toate acestea Braşovul rămâne…Braşov.  🙂

09-02-01_103209-02-01_104309-02-02_094809-02-03_090509-02-02_093809-02-03_088909-02-03_089409-02-02_095009-02-03_091709-02-03_092009-02-03_093009-02-03_092809-02-03_0932

foc fără fum?

Posted on by — 17 Comments ↓

Ador sexul. Nu contează cum îi spunem, sofismele lingvistice n-au nicio relevanţă, că facem dragoste, ne-o tragem, facem sex, ne cordim, o ardem, ne frecăm, sau doamne fereşte, ne f*tem direct, important este ca faptul să se petreacă, să se consume acest desfrâu energetic şi chimic, să se întâmple lucrurile conform celor mai normale necesităţi, cât mai des, cât mai mult, în beneficiul ambelor părţi. Îmi place să savurez coniacul de dinainte şi ţigara de după. Iubesc sexul şi am şi scuza să beau ceva înainte şi să fumez după.

Eram într-un băruleţ cochet din centrul Braşovului cu ceva ani în urmă, singur la o masă şi cu două mese mai încolo era o fată tot singură. După două-trei pahare de coniac mi-am luat inima-n dinţi şi ţigara-n colţul gurii şi am abordat-o abrupt: n-ai vrea să fumezi cu mine ţigara de după? Fata s-a uitat puţin nedumirită la mine, apoi a început să râdă şi am consumat o seară agreabilă împreună. Ei, dar nu viaţa mea amoroasă este subiectul zilei!

foc fără fum?

„Avem în vedere devansarea termenului de majorare a accizelor la tutun şi alcool”, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Eu la sex nu renunţ! Ha ha ha! 🙂

Pe scurt, Guvernul susţine că din majorarea preţului ţigărilor cu circa 50% îşi va acoperii găurile din buget. Treabă perversă, zic eu, harababură mare. Fumătorii – teoretic – sunt discriminaţi, dar pe spinarea lor vrea guvernul să o scoată la capăt. Abia acum înţeleg şi treaba cu barurile şi restaurantele. Dacă până anul trecut exista în fiecare local măcar un colţ pentru nefumători, conform noii legi, acel colţ a dispărut, pe majoritatea spaţiilor de pierzanie scrie frumos pe uşa de la intrare: „în acest local se fumează”. Sunt fumător, dar oarecum înţeleg frustrarea nefumătorilor. Chiar dacă ei niciodată n-au dat dovadă de toleranţă şi înţelegere faţă de un amărât vicios ca mine.

Dar să revin la Guvern. Cumva ne-a intrat în sânge – ca nicotina şi alcoolul – să considerăm Guvernanţii o adunătură de proşti. Acum, la cinci dimineaţa, după un strop de coniac în cafeaua inevitabilă şi cele trei-patru ţigări fumate, m-am dumirit că treaba nu stă chiar aşa. Prima mişcare a fost asta cu fumatul la liber în toate cârciumile, a doua vine acum cu creşterea accizelor. Dar treaba este mult mai profundă! Vă mai amintiţi de scandalurile „Ţigareta” 1,2 şi câte au mai fost? În mai toate pieţele din Bucureşti se vând mii de pachete de ţigări netimbrate. Afacerea este-n floare, un pachet de ţigări costă între 2,50 şi 3,50 lei, în condiţiile în care ţigările timbrate au toate preţul peste 5 lei. Ţigările netimbrate se vând pe faţă. La chioşc, la tarabă, pe trotuar din plasele de rafie, sub ochii vigilenţi ai oamenilor legii. Păi ce, ei nu fumează?

Legat de criză nu o dată s-au făcut referiri la marele crack financiar din 1930. Acum mi-am amintit şi de Prohibiţia din anii 20, premergătoare crack-ului. Că la noi lucrurile se fac cam pe dos tot timpul, nu mă miră. Problema cu prohibiţia este că n-a dat niciodată rezultate. Prohibiţia fiscală conduce inevitabil la evaziune. Cred că „băieţii deştepţi” stau cu baxurile pregătite şi-şi freacă mâinile satisfăcuţi.

Prostituţia şi pornografia sunt şi ele ilegale. Cu toate acestea azi-mâine cred că nu mai este colţ de stradă, scară de bloc, fără un „salon de masaj” sau un „serviciu de escorte”. La toate chioşcurile şi tarabele unde se vinde presă, este plin de reviste pentru adulţi şi cd-uri, dvd-uri cu cele mai noi şi cele mai fierbinţi producţii autohtone. Starurile şi starletele pornografiei tronează pe toate coperţile ziarelor, defilează pe toate posturile de televiziune. Cum este posibil? „Băieţii deştepţi” ştiu răspunsul.

Safe sex şi fum fără timbru.

hore anti-criză şi calmante

Posted on by — 13 Comments ↓

Cred că nu întâmplător Cabinetul Boc a „scăpat” spre presă aşa zisul „program anti-criză” într-o zi de vineri, în umbra week-end-ului şi la adăpostul manifestărilor populiste prilejuite de sărbătorirea Unirii. Presa şi blogosfera s-a umplut evident cu discuţii pe marginea programului, dar cetăţeanul obişnuit şi-a văzut de treburile lui.  Pentru cei care nu au citit încă măsurile propuse de Guvern, pot descărca documentul în format pdf de aici sau de pe pagina electronică a ziarului Cotidianul . Am citit cele 17 pagini ale documentului, dar recunosc, nu mă pricep la economie, las analizele serioase pe seama specialiştilor. Ce am văzut au fost găurile. Sunt multe-multe găuri prin care se scurg mulţi-mulţi bani. Dacă la ieşiri sumele apar exacte, la încasări am găsit un şir de „o să facem, o să dregem” şi formulări genul „găsirea unor soluţii”, expresie care pe mine, simplu contribuabil, mă sperie. Spre CEC Bank şi Eximbanc se duc 1,07 miliarde lei (minus 0,19% din PIB), Administraţia Publică a acumulat datorii semnificative, achitarea lor înghite 8,04 miliarde lei (1,39% din PIB), neimpozitarea profitului reinvestit mai aduce o pierdere la buget de circa 3,44 miliarde lei (0,59% din PIB) şi reglementarea plăţii TVA la încasarea facturii aduce pierderi de 0,9 miliarde de lei. Măsurile sociale ne costă încă peste 7 miliarde de lei şi sume mari se duc şi spre susţinerea diverselor sectoare economice. O altă soluţie la capitolul măsuri sociale: „În sectorul bugetar, ajustarea salariilor în anul 2009 se va face ţinând cont numai de creşterea prognozată a preţurilor de consum.” Din foarte puţina economie pe care o cunosc, ştiam că orice creştere salarială este o măsură producătoare de inflaţie şi ideea că vor creşte doar „în zona salariilor mici” este cel puţin utopică. Din experienţa de până acum orice creştere salarială într-un sector sau la o anumită categorie de salariaţi a provocat reacţii în lanţ în toate celelalte sectoare şi a condus la tensiuni sociale.
Mă opresc aici, cum spuneam, nu sunt specialist în economie şi finanţe, cu toate acestea, documentul Guvernului pare unul subţirel. Poate şi din acest motiv a fost lansat spre discuţia publică. Eu n-am nicio soluţie deşteaptă şi nici nu ştiu cine are. Guvernul acesta nu cred. Cum nici celelalte dinainte acestuia n-au avut şi tare mă tem că nici cele ce vor urma nu o să aibă.
În schimb i-am văzut dansând în hora populară, cei drept, cu excepţia doamnei Udrea, cam crispaţi. Pe undeva este firesc, blonda a obţinut două miliarde printr-un proiect al ministerului privitor la tichetele de vacanţă, nu e problema ei cine şi cu ce bani astupă (şi) gaura ei…

Au trecut doar câteva zile de când am (re) amintit de Erika şi de faptul că sistemul sanitar este defect ca toate celelalte sisteme. La sfârşitul săptămânii s-a confirmat că sistemul defectuos generează şi efecte secundare dezastruoase. Se întâmplă o tragedie la Slatina, alta la Galaţi, mor pacienţii pe holurile spitalelor plimbaţi dintr-o secţie la alta sau dintr-un spital în altul, mor abandonaţi cu targa la colţ de stradă sau pur şi simplu salvările nu ajung fiindcă ba sunt blocate în trafic, ba n-au benzină, medicul sau şoferul este în concediu… Cu asemenea ocazii – o adevărată fiesta pentru presă – se discută despre fapte sau despre sistem, dar se pierde din vedere factorul uman. De ce un medic ia şpagă? Fiindcă după ani de învăţat ajunge să lucreze pe un salariu ridicol de mic în condiţii de foarte multe ori mizere şi inadecvate unei asistenţe medicale „normale”, civilizate. Lipsa de fonduri şi reforma doar la nivel afirmativ o să genereze în continuare tragedii iar vinovaţi vor fi găsiţi în continuare oamenii captivi al acestui sistem defectuos şi niciodată cei care generează şi menţin sistemul în asemenea stare. Nu caut nici scuze, nici nu vreau să dezvinovăţesc oamenii, doar cred că răul nu poate fi îndreptat atâta timp cât rădăcinile lui nu sunt exterminate. Oriunde în lume în urma unor astfel de scandaluri demisiona Ministrul de resort sau tot Guvernul în… b(l)oc. Nu la noi, la noi niciodată.

Mă amuză starea blogosferei. Dacă în toată lumea civilizată s-a dezvoltat aşa numitul „citizen journalism”, în care jurnalistul amator sau ad-hoc prezintă ştiri şi uneori devine generator de ştiri pentru mass-media tradiţională, la noi bloggerul este predominant un simplu sau un „inteligent” comentator de ştiri absorbite din fluxul convenţional. Blogurile seamănă uneori izbitor cu talk-show-urile de la televizor. Dacă am „inventat” şi „democraţia originală”, avem şi o blogosferă originală. Este totuşi bine că (încă) ne păstrăm independenţa, se comentează şi se discută şi lucrurile care în presă nu răzbat sau sunt prezentate unilateral, chiar dacă văd şi citesc tot mai multe bloguri cu iz corporatist sau sesizabil subordonate unor interese. În ceea ce priveşte comentatul, nici eu nu fac excepţie aşa că pe bună dreptate puteţi spune: „ciocul mic!” Hahaha.

Vreau să scap de mizerie… Bang!

pe ogoare batem câmpii

Posted on by — 8 Comments ↓

Între ameţelile inodore din sfera politicului despre cum transpiră Mircea Geoană să scoată cămaşa curată în legătură cu promisiunile din campania electorală fără acoperire, despre războiul mediatic între Traian Băsescu şi fostul său consilier Claudiu Săftoiu, despre „soluţiile” găsite-n pripă de Guvernul Boc, despre cum intenţionează Gigi Becali să închidă Clubul Steaua dacă afacerea nu devine rentabilă într-un an şi între ştirile „şoc” despre copii care dau naştere unor copii, un nou viol comis de doi români în Italia şi mondenităţile banale de zi cu zi, am găsit în Gândul şi o ştire care să mă intereseze. Astfel, dacă ieri seară vorbeam despre statistici, ziarul a publicat o statistică interesantă vis a vis de actele de violenţă difuzate pe posturile de televiziune. Vestea bună este că gradul de violenţă din programele televiziunilor noastre a scăzut faţă de 2004, dată anterioară la care s-a făcut ultima oară un astfel de studiu. „Studiul „Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc” a fost realizat de o echipă de cercetători de la Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare. Proiectul a analizat 371 de ore de emisie, din săptămâna 13 – 19 octombrie 2008, a 13 canale: TVR1, Antena 1, Antena 3, Acasă, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV, OTV, Kanal D, Cartoon Network, Jetix şi Minimax. (…) Conform monitorizării, numărul actelor de violenţă întâlnite la canalele analizate variază între 7,1 şi 23,5 pe oră (exceptând publicitatea), de unde rezultă o medie de 14 acte de violenţă pe oră. Violenţa verbală conduce cu 46,7 procente, fiind urmată de violenţa fizică, economică, psihologică, socială şi sexuală.” În topul violenţei verbale conduce detaşat Kanal D (94,1%), fiind urmat de B1 TV (71,2%) şi pe ultimul loc Pro TV (cu 19%). Interesant este faptul că cele mai multe acte de violenţă apar în emisiunile de tip reality show (20,7%), divertisment (15,5%) şi dezbateri (8,3%). „Prima TV a difuzat în perioada monitorizată cele mai multe ştiri violente (12,6 ştiri în medie, la buletinul principal), adunând o medie a ştirilor violente de 22 minute pe jurnal. (…) În funcţie de frecvenţă, Antena 1 este cel mai violent canal dintre cele monitorizate (cu 40,8 acte de violenţă pe oră), iar TVR 1 – cel mai puţin violent (14,8 acte pe oră).” Deloc surprinzător, filmele de „acţiune” conţin cel mai ridicat procent de violenţă, 28% iar cel mai mare furnizor (53%) de astfel de pelicule este S.U.A.. Surpriza neplăcută este poziţionarea pe un loc fruntaş al canalului pentru copii, Cartoon Network cu 673 de acte de violenţă în perioada monitorizată. Cifrele sunt totuşi destul de alarmante şi cred că o revizuire a legislaţiei în ceea ce priveşte mass-media în general, ar fi oportună. Nu înainte de o dezbatere publică, altfel riscăm să modificăm, dar să nu se schimbe nimic sau să ajungem la ceva şi mai rău. Nimic nou sub ecran.

Până una alta „Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a amendat, cu cate 5.000 de lei, Radio ZU, care a difuzat in emisiunea de dimineaţă o farsă “cu caracter obscen” şi o poezie-parodie pe versurile lui Mihai Eminescu, şi Radio 21, care a parodiat,în matinal, versurile poetului naţional.” – citim în România Liberă . Despre asta vorbeam şi cam cu asta se ocupă CNA-ul…

Geoană prins în propriile sale corzi aruncate ca năvod în campania electorală, nuanţează promisiunea de a acorda un sprijin de 25.000 Euro românilor care se întorc de la muncă din străinătate: cei care vin acasă şi vor banii trebuie să se ducă în mediul rural şi să pună în funcţiune o fermă finanţată printr-un program european. Nu ştiu câţi zidari din Irlanda, zugravi din Spania şi menajere din Italia visează la o viaţă tihnită în mediul rural având în vedere şi starea dezastruoasă din agricultură şi dificultatea cu care se obţin finanţările europene amintite de proaspătul preşedinte al Senatului. Cine pe cine face prostănac şi de ce?

Tema cipurilor personale şi apocalipticele paşapoarte biometrice au fost dezbătute ieri la Sala Radio la iniţiativa Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini, ca urmare a unui comunicat al părintelui Iustin Pârvu (90 de ani), de la Mănăstirea Petru Vodă. Au dezbătut: profesorii teologi Ştefan Buchiu şi Constantin Coman, monahul Filoteu Bălan, sociologul Dan Dungaciu şi doi comisari-şefi de poliţie. Conform articolului citit în Adevărul cam 80 la sută dintre cei prezenţi la dezbatere erau preoţi şi restul ziarişti. Toată lumea a plecat cu acelaşi convingeri cu care a venit la dezbatere, dar mi-a plăcut ce a spus Părintele profesor teolog Ştefan Buchiu: „Chiar azi-dimineaţă am citit pe părintele Stăniloaie care spunea că Apocalipsa este departe de Duhul Ortodoxiei. Încă, începând cu secolul IXX, Apocalipsa s-a vestit de mai multe ori. A venit? N-a venit…“ Răbdare dragi mei, pentru ce atâta grabă?

Din Evenimentul Zilei am citit un articol referitor la învăţământul superior. Conform unui studiu realizat la cererea Uniunii Europene, numai 21 lasută dintre absolvenţii universităţilor din ţară îşi găsesc un loc de muncă şi asta abia după un an sau 18 luni de la terminarea facultăţii. Cele mai căutate domenii sunt: inginerie mecanică, drept, tehnologia informaţiei şi ştiinţele comunicării. M-am orientat şi eu odată bine.

În final vă recomand să citiţi un „Mic tratat de economie naţională” scris de Viorel Ilişoi în paginile Cotidianului . „N-am nici un prieten sau cunoscut care să facă – el, cu mâinile lui – un obiect, un lucru cât de mărunt pe care să îl apuci şi să îl foloseşti la ceva. Toţi fac dosare, rapoarte, analizează, comentează, conspectează, consiliază, contabilizează, perorează, predau, iau decizii, butonează…” Păi cam de la asta pleacă totul… Spor la treabă! Ce dacă este vineri?!

Gări, trenuri, macarale

Posted on by — 12 Comments ↓

Am fost la Braşov, o incursiune scurtă într-un oraş ajuns strâmt şi aglomerat, am avut parte de birocraţie şi blocaje în trafic, câteva ore în compania câtorva prieteni şi de mult timp pierdut cu aşteptările din gară… Nu înţeleg cum şi un Inter City parcurge cei 166 de km uneori în mai mult de trei ore… Noile trenuri de navetişti cu care se mândreşte SNTFC sunt absolut incomode şi neadecvate distanţelor lungi… Dar ce funcţionează bine, care sunt lucrurile făcute cu cap şi suflet la noi?

Peroane împletecite. Bănci, picioare grăbite, străini şi o cafea cu 2-3 ţigări pufăite cu sete şi la repezeală. Gările sunt capcane. Intrii în ele şi nu ştii niciodată când şi unde vei ieşii… Trenurile au mirosul lor, un amestec de parfum şi praf, de fier şi mătase. Uşi care se deschid, ţipătul şinelor, colidoare către lumi paralele.

Macarale…

001002003004

Continuă scandalul interceptării şi stocării datelor din comunicare. Nu doar la noi, ci în toată Europa. Noi iar ne-am grăbit să adoptăm ceva ce o parte din celelalte ţări Europene contestă. La fel cum ne-am grăbit şi cu paşapoartele cu cip: suntem primii. Pupatu-n dos nu e mereu o strategie rodnică, uneori am impresia că ne place statutul de slugi, de căpşunari, de rude sărace…cetăţeni second hand.

Subiectul de ieri nu este epuizat şi cred că merită să-l discutăm la modul serios. Avem responsabilităţi şi este timpul să ni le asumăm… Am o filmare, vă voi spune despre ce este vorba şi mai am una-alta să vă povestesc… timp să fie!

violenţa şi cotidianul

Posted on by — 8 Comments ↓

Lucrurilor pe cale nu le înţelegem le dăm nume, le catalogăm, sortăm tot şi la nevoie inventăm sertăraşe pentru orice. Lipim etichete. Totul trebuie să aibă un nume şi este pus la “locul lui”. Evem copii emo, falşii copii emo, evem cocalari, avem pitzipoance… Sunt copii noştri, sunt fraţii sau surorile noaspre, sunt vecinii de scară, feţe de pe stradă, din metrou sau aiurea. Colegi de…blog. Acum să ne aruncăm într-o discuţie despre “conflictele dintre generaţii” ar fi inutil. Am mai spus-o şi am să mă repet: dacă aveam şi noi toate “gaget”-urile şi facilităţile de acum, ne rupeam în stambă la fel. Cei care susţin, “maică, generaţia mea a fost altfel”, mint cu neruşinare sau sunt pur şi simplu ofticaţi. Eu n-am fost altfel şi recunosc, am fost un compil tembel, mai Emo poate ca toată generaţia Emo, mai debusolat de prea multe ori şi mai furios decât ar fi fost necesar nu o dată. M-am dat cu capul de pereţi, se uita lumea cruciş la mine, m-a durut în bască şi admit, am 39 de ani, mă simt ca la 28 şi uneori mă comport ca la 16… Nu-s nici prea matur, poate doar mai conştient (de mine) şi mai responsabil. Dar nu-mi trebuie mult şi cu mare uşurinţă sar la: f*ck you! Şi-mi arăt acel deget…

Dacă aveam mult bălitul site cu pitzipoance şi cel cu cocalari , acum avem unul şi cu juniorii emo şi nu mai e mult, sigur se găseşte cineva să facă ceva şi cu cei de grupa mică şi unul cu bebeluşi. Nu ştiu ce ne dă dreptul să lipim etichete şi să decidem cine e fals, cine e “vero”, cine este ou şi cine o biată găină? Se revendică tronuri şi se aruncă cu roşii stricate. “Ba pe a lu’ mă-ta!” Se arată cu degetul şi în loc de brânci se dă link. Se copiază poze şi se comentează. Nu o fi moral, ne este nici legal, dar face trafic şi la urma urmei, “ne distrăm şi noi, ca băieţii” – nu-i aşa?

Mi-am amintit de toate orele de dirigenţie, de toate şedinţele U.T.C., de toate şedinţele “colectivului de muncă” din fabricile unde am lucrat şi unde am fost ridicat în picioare, scos în faţă şi…criticat. Critica constructivă, gen “să arătăm, tovarăşi, unde a greşit, ce nu este bine şi să corectăm, să-l readucem în s-nul nostru”. Îmi intra pe ureche şi-mi ieşa pe cealaltă, la fel ca vorbele preoţilor despre turma din care cică ar fi fost “normal” să fac parte. Un împuţit ce sunt, printre hiene am preferat să fiu un lup. Şi nimic nu s-a schimbat. Nu-s nici model de urmat şi nici nu ştiu care drum duce undeva. Astăzi îmi permit să nu fiu nici măcar “up to date” şi mă întorc la ce am găsit pe o pagină de ziar virtual cu două zile-n urmă…

„Capii unei reţele de trafic de persoane au fost arestaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, în baza unor mandate de arestare emise de magistraţii Tribunalului Bucureşti după ce Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bucureşti au demonstrat că aceştia au exploatat mai multe persoane, printre care şi minori cu handicap, pe care le transportau în Belgia şi Spania şi le obligă să cerşească. Concret, potrivit oamenilor legii Ionel (39 de ani) şi Adriana (34 de ani), ambii din Oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, făceau parte dintr-o reţea care, între anii 2004 si 2005, a racolat victimele cărora le erau promise fie un loc de munca bine plătit, fie tratamente medicale. Majoritatea celor care au căzut în plasa traficanţilor au handicapuri fizice. Cei exploataţi sunt de pe raza municipiului Bucureşti şi a Judeţelor Ialomita şi Giurgiu, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române.” ( Ziua )

Asistenţa socială este neputincioasă. Motivele sunt multiple, scuze mereu se găsesc, dăm din colţ în colţ sau din umeri cu jenă sau eleganţă. Faptele s-au consumat şi toată lumea este conştientă că asemenea cazuri mai sunt cu zecile, sutele sau miile în plină derulare. Se prinde la nimereală câte un peşte, unul care n-a cotizat, nu are spate sau este nou venit şi a deranjat afacerea cuiva… Nu există Poliţia de Proximitate? Ideea n-ar fi să prevenim aceste situaţii? Ajungem şi la asta…

„Printr-o notă transmisă, luni, către toate instituţiile de învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorcă, inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, le cere directorilor conducerii să aplice mai multe reguli, necesare asigurarii unor condiţii optime pentru desfăşurarea procesului educativ şi al întrunirii condiţiilor de siguranţă a elevilor. Iată care sunt regulile pe care conducerea şcolilor şi liceelor trebuie să le respecte: “Prezentarea, pornind de la cazuri reale, in cadrul consiliilor profesorale, a orelor de dirigentie si a sedintelor cu parintii, a prevederilor privind indatoririle si sanctiunile ce pot fi aplicate elevilor, din “Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar” si din regulamentul intern al unitatii de invatamant. Respectarea Legii nr. 35 din 2 martie 2007 privind cresterea sigurantei in unitatile de invatamant, care stabileste obligativitatea pentru toti elevii ca accesul sa se faca pe baza unor semne distinctive (ecuson, uniforma, si altele). Interzicerea parasirii de catre elevi a unitatii de invatamant in timpul programului scolar. Conducerile unitatilor de invatamant vor lua masuri pentru sanctionarea tuturor celor care nu respecta prevederea referitoare la interzicerea stricta a fumatului in incinta scolilor”, se precizeaza in nota ISMB.” ( Ziua )

Nu mă opresc aici, mai adaug o ştire: „Conflictul de la Colegiul Economic din Viilor a izbucnit de la faptul că un elev din clasa a XII-a l-a acuzat pe altul că i-a zgâriat maşina de 35.000 de euro cu care venea la şcoală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. După ce elevul de clasa de XII-a a acuzat că maşina i-a fost zgăriată, cinci tineri l-au luat la întrebări. Potrivit purtătorului de cuvant al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, băiatul este doar zgâriat la mână. Întâmplarea vine la numai câteva zile după ce, la Liceul 12 din Capitală, un elev de 16 ani a fost înjunghiat cu o sabie pentru un pulover.” ( Ziua )

Cam aşa stă – şi la propriu şi la figurat – treaba. Şcoala a devenit un loc de “joacă”, de întâlnire şi de hârjioleală. Vii cu maşina bengoasă, cu mobilul multi-funcţional, dai două trei ameţite pe spate şi “Vaia con Dios!” Nu odată am văzut şi profesorii bătuţi în sala de clasă, aşa că cine educă pe cine? Defecţiune de sistem, problema este că toate sistemele sunt defecte şi din groapă-n groapă nu prea se ajunge nicăieri.

Puteam face încă un film sinistru, în care copilul e tăiat cu sabia, apoi plimbat cu ambulanţa din spital în spital o zi şi o noapte, în final fiind abandonat sângerând la un colţ de stradă de unde să-l ridice Poliţia şi să-l amendeze pentru, să zicem, purtare indecentă.

„O tânăraă de 18 ani a fost gata să se arunce în braţele morţii, ca să scape de doi băieţi care voiau s-o violeze. Fata spune că odată ajunsă în locuinţa unuia dintre ei, cei doi colegi de ăcoală i-ar fi învineţit un ochi şi i-ar fi dat câţiva pumni în stomac. Apoi, au obligat-o să bea un pahar de suc în care au pus, crede ea, somnifer. Fiindcă a refuzat, au început din nou să o lovească. De pe patul de spital, fata spune că la un moment dat, a rămas singură în cameră. Nu s-a gândit decât cum să scape şi s-a aruncat pe geam.” ( Ziua )

Dacă la şcoală am văzut cum merg lucrurile, vedem cum este şi după cursuri… Putem căuta vinovaţi şi-n familie şi în sistem, dar cu toate că finalul acestor poveşte deobicei este mereu inevitabilul “fata avea fusta prea scurtă”, vinovaţi suntem noi toţi. Fiindcă societatea suntem noi, nu o entitate extra terestră… Nu odată văd cum lumea întoarce capul când se întâmplă câte ceva şi nu o dată am întors şi eu capul…

„Caz şocant la Medgidia, unde o fată de 12 ani a rămas însărcinată după ce a fost violată, în repetate rânduri, de iubitul mamei sale, un bărbat de 35 de ani. Toată povestea tragică a ieşit la iveală după ce fata şi-a făcut curaj şi i-a povestit tatălui său prin ce a trecut.” ( Ziua)

Simt ceva nasol în stomac… şi a fost doar încă o zi obişnuită din viaţa noastră. Tragediile devin simple ştiri, nici nu ştiu cât senzaţional mai pot avea asemenea fapte din moment ce ele se repetă cu încăpăţânare zi de zi. Şi nu ştiu de ce nu ne putem aşeza şi nu ne mai putem privi în ochi… Sau poate că ştiu.

imoralul legal

Posted on by — 23 Comments ↓

Ştirea care a inflamat spiritele o regăsim în toată presa, prin multe bloguri, eu am „agăţat-o” din Gândul : „Începând de azi, toate datele referitoare la telefoanele, sms-urile, e-mailurile pe care le trimitem sau le primim şi istoricul personal al navigării pe internet vor fi colectate si păstrate minimum 6 luni de operatori. Gândul a aflat că Vodafone, Orange, Romtelecom, Cosmote, Zapp şi UPC sunt pregătiţi să ne urmărească orice mişcare electronică. Promulgată de preşedintele Traian Băsescu imediat (a doua zi) după adoptarea de către Parlament, în noiembrie 2008, legea urmăririi şi reţinerii datelor generate de furnizorii de comunicaţii electronice are ca justificare lupta antiteroristă.” Acum 5-6 ani am citit un articol despre un fort „secret” din deşertul Arizona, unde se centralizează toată comunicare interceptată de pe tot globul. Ideea era că cei de acolo aveau mari probleme cu stocarea materialelor şi cu cantitatea fabuloasă de deşeuri rămasă. Cârcotaşii şi cei convinşi de conspiraţia supremă strigau deja ca din gură de şarpe când ruinele de la WTC încă fumegau şi ne avertizau că o să urmeze o prigoană a drepturilor omului în numele democraţiei şi a apărării valorilor acesteia. Bush, băiat bun, a confirmat şi „strategia anti-teroristă” a fost preluată şi implementată în toată lumea cu ifose democratice. Ne-a venit rândul frate, ce să-i faci? Dacă foloseşti un card de credit, poţi fi supravegheat pas cu pas, dacă ai telefonul mobil deschis, se cunoaşte exact şi poziţia în care te afli, supravegherea internetului nu este o noutate, urmează şi supravegherea televiziunii digitale, etc, etc, etc… Eu cred că eram supravegheaţi şi înainte, acum doar s-a oficializat. Nu ştiu ce să fac..? Să-mi downloadez repede ce mai prind din filmografia lu’ Andrew Blake sau să risc să fiu prins cu soft-porn-ul în vine după data de 15 martie? Cei cu răbdare multă să citească şi la Istodor , merită.

Deja e fumată, dar ţine de subiect: ce dracu caută Diavolul în paşaport când eu ca boul îl tot vânam în detalii?!

Ca răspuns: „Papa Benedict va putea fi urmărit şi pe YouTube, unde va exista un canal special ce va prezenta clipuri video cu evenimentele la care acesta a participat sau la care va participa, dar şi ştiri despre activităţile obişnuite de zi cu zi.” – citim în Cotidianul .
Eu vreau să mă spovedesc via e-mail dacă se poate şi n-ar strica nici o biserică virtuală unde să dau click de log-in în dimineţile mohorâte de duminică. Doar în acelea, că în cele cu Soare, ca tot omul, prefer să mă car la grătar…Mâncaţi-aş!

O altă ştire beton, tot din Cotidianul : „Atacurile cerebrale pot fi tratate cu celule stem, cred cercetătorii britanici din Glasgow, care vor iniţia un experiment în acest sens la jumătatea lui 2009. Inovativul tratament implică folosirea fetuşilor umani avortaţi pentru crearea de celule stem care să fie ulterior injectate în creierii pacienţilor. Oamenii de ştiinţă speră că astfel celulele vor regenera zonele cerebrale afectate.”
Despre ce atacuri vorbesc ăştia, nene? Noi muncim, nu gândim! ’raţi ai dracului voi şi cu capitalismul vostru că numai belele ne-aţi adus! Hahaha!

„Infiltrat marţea trecută în computerele din întreaga lume, un vierme informatic a atacat deja 9 milioane de computere. Virusul, propagat prin intermediul reţelelor slab securizate, al memory stick-urilor sau al computerelor fără update al sistemelor de securitate, a fost descoperit încă din luna octombrie a anului trecut. Programul maliţios care s-a strecurat sub denumiri precum Conficker, Downadup sau Kido a fost întâmpinat încă de atunci de către cei de la Microsoft, însă cu toate astea a reuşit să atingă vineri 3,5 milioane de computere din întreaga lume. Între timp, cifrele au căpătat amploare, ajungând la 9 milioane de computere.” Scrie tot în paginile ziarului Cotidianul .
Tot ce sper eu este să fi ajuns şi pe serverul firmei la care am lucrat! Hahaha. Dacă încă nu…am un stick, să dau o căutare pe Google după Kido. Ce nu înţeleg eu este, ce ia luat atâta timp? Sau de sărbători şi viermele a petrecut cu familia sau în blocajele de pe Valea Prahovei?

M-am liniştit, tot după ce am mai citit un articol din Cotidianul : „Persoanele care consumă multă cofeină din surse precum cafeaua, băuturile energizante şi anumite tipuri de ceai sunt predispuse să aibă halucinaţii, arată un studiu al oamenilor de ştiinţă britanici. Echivalentul a şapte ceşti de cafea instant pe zi triplează şansele de a suferi de vedenii sau de a auzi voci care nu exist.”
Asta explică multe. Merg să-mi mai fac o cafea şi în loc de apă am să folosesc direct Red Bull şi ca să fiu sigur, cafeaua am să o torn peste un ness bine frecat. Nu vorbiţi toţi deodată că nu suntem la OTV! Hahaha!
Apropo OTV, Magda Ciumac este tot dispărută, Diana a revenit la statutul de „moartă” şi Tolea a luat copilul. Ca să se termine odată povestea, sper ca la recurs să apară Magda reprezentată de avocata (dispărută) Elodia!

Celălalt subiect hot pe care l-am ocolit cu eleganţă este cel legat de legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi lesbiene. Mare lucru n-ar fi de spus, mi-am amintit de un banc care circulă de ceva vreme: Am biruit! Dar nu ne vom opri aici, continuăm lupta până când nu o să fie doar legal, ci direct obligatoriu! Hahaha!

Pe Mediafax am dat şi de această ştire: „Cea de-a 17-a ediţie a festivalului Sziget , care se desfăşoară anual la Budapesta, pe insula Óbudai de pe Dunăre, va avea loc anul acesta între 12 şi 17 august, se arată pe site-ul oficial al evenimentului.
Chiar dacă line up-ul festivalului nu a fost încă stabilit, abonamentele pentru ediţia din 2009 a evenimentului au fost puse deja în vânzare.”
Anul trecut am ratat R.E.M. , Sex Pistols şi Serj Tankian şi acum doi ani Nine Inch Nails, mai am amintirea lui David Bowie, Apollo 440, Faith No More, Rammstein, Motorhead sau Rollins Band. Cine are posibilitatea, să nu rateze festivalul! Să nu ziceţi că nu aţi ştiut din timp!

Din Adevărul am citit iar despre Loterie : „Licitaţia pentru imaginea Loteriei trebuie reluată, ca urmare a deciziei instanţei. Loteria Română este implicată ­într-un scandal legat de suspiciunea măsluirii licitaţiei organizate pentru realizarea imaginii instituţiei.Contractul este evaluat la 900.000 de lei.” Ei, într-un an atât de incert financiar, într-un moment în care bugetele pentru publicitate nici la marile firme încă nu au fost alocate, la Loterie e o pâine grasă de mâncat. Ştiam eu de ce nu joc la 6 din 49 şi eliminând cifra 4, mă rezum la plăcerile unui 69. Şi cu bani, şi cu sufletul în rai şi cu reclama bine făcută, nu se poate!

natura le aşează pe toate perfect

M-am învârtit puţin şi prin blogosferă. Cabral plânge după vremurile în care curgea publicitatea la televiziuni cu nemiluita. Lucrez – pardon, şomez, hahaha – în publicitate, ştiu despre ce vorbeşte. Şi să nu fiu nici înţeles aiurea, Cabral îmi este simpatic. Dar n-am să plâng nici după Van Damme, nici după Jackie Chan, nici după multe alte filme şi aşa re-re-re, redifuzate, cum nici după „şhăurile” de doi bani care au populat ecranele televiziunilor în ultimii ani. Calitatea nu mai este de mult un criteriu nici de achiziţie, nici de producţie. Să nu uit să scot bateriile din telecomandă înainte să curgă acidul din ele pe canapea.  La şters praful nu mă înghesui. Şi nu, nu dansez pentru nimeni nici în ruptul capului!
Am dat peste un text sensibil al lui Tudor Chirilă despre…femei. „Love is in the air…”  Aşa a fost în 1978, aşa a fost şi-n 2008 şi aşa o să fie şi în 2018. Iubirea nu a dispărut, chiar dacă a „prins” altă formă sau expresie, chiar dacă unii cred că este „cool” să fi „macho”. Noi bărbaţii suntem dependenţi de iubire, de femei. Iubesc femeile fiindcă înainte de toate le respect. Fără nicio legătură cu Tudor, mi-am amintit că nu-mi plac „sofismele”, adică chestiile astea de fiţe gen: „eu nu mi-o trag niciodată, eu fac dragoste”. Asta înseamnă că atunci când aprind un beţigaş parfumat sau o lumânare aromată, sunt dea-dreptul tantric?

Noua „chestie” trandy: eşti sau nu eşti pe Twitter?

La un moment dat am să dispar, trag o tură rapidă până la Braşov să-mi recuperez o diplomă de mult pierdută. N-am halat de baie şi mă gândeam să o atârn pe uşă… Să aveţi o zi faină!