Tembelismul este în floare şi toamna. “Vine şefa!” Să fie sănătoasă! Toată lumea stă cu spatele drept, foarte concentrată la monitoare şi tastează cu repeziciune. Fetele au îmbrăcat rochii, sunt aranjate, ţinută business, sunt sexy şi elegante, parfumate. N-ai cu cine să fumezi o ţigară, “am treabă” este răspunsul la ordinea de zi. Monotonie mecanică, mediocritate comodă, clişee, etichete, cum se spune acum: branduri cool. Tot ceea ce a ajuns să ne definească şi tot la ceea ce ne rezumăm sunt stupizenii fără valoare. O lume a brelocurilor fiţoase. Briceag dotat cu USB. Eu vreau un telefon mobil cu periuţă de dinţi electrică. Te plictiseşti în tramvai, înfigi periuţa-n gură şi-ţi freci gingiile timp de două staţii. Şi dacă tot suntem în era globalizării, am atins subiectul multinaţionalelor şi multifuncţionalelor, telefonul acesta de şmecher lustruit, ar putea avea şi aparat de tăiat părul din nas. Am câteva fire care mă enervează teribil! Peroanele metroului sunt tare deprimante şi plictisitoare, aş putea să-mi rezolv problema frezei nazale. Pot să-mi imaginez staţia de la Unirii de exemplu, joi la ora opt dimineaţa, ticsită cu oamenii, unii-şi freacă gingiile, alţii îşi defrişează părul din nas. Cei cu viziuni sof(t)iste ascultă muzică iar cei cu simţ artistic dezvoltat, fac fotografii. Şi totul cu telefoane mobile. O lume a vitezei, a lucrurilor mobile. A instabilităţii instituţionalizate şi atestate. Acumulăm tot felul de lucruri lucioase pe exterior, dar tot mai perisabile.

Ies la o ţigară.

De ieri sunt student. Nu simt nicio emoţie şi încă nu mi-am luat o ramă să-mi pun diploma în baie în locul oglinzi. Sau s-o pun deasupra? Ideal ar fi totuşi să o pun pe uşă, halat de baie tot n-am şi aşa aş putea s-o privesc în fiecare dimineaţă când tronez pe toaletă, în loc să răsfoiesc colecţia veche de Playboy. Am să mă mai gândesc. Cu puţin noroc obţin o mărire de salariu şi CV-ul meu arată mai comestibil având studii superioare. Rahat. Diploma este iar o chestiune pur de luciu.

“E posibil.
Fugi de-aici!
De ce? Majoritatea femeilor au simulat cel puţin o datã cândva.
Cu mine n-au fãcut-o.
Aşa e, am uitat, tu eşti bãrbat.
Nu crezi cã-mi dau seama care e diferenţă?”
(din filmul Pathology)

Simulăm prietenii.
Simulăm fericirea.
Simulăm interes.
Simulăm munca.
Simulăm setea.
Simulăm foamea.
Simulăm bunul simţ.
Simulăm tandreţe.
Simulăm devotament.
Simulăm nepăsare.
Simulăm dorinţa.
Simulăm orgasmul.
Simulăm tăria.
Simulăm blândeţe.
Simulăm emoţii.
Simulăm ura.
Simulăm viaţa.
Simulăm iubirea.
Simulăm convingeri.
Simulăm trăirea.
Simulăm violenţa.
Simulăm votul.
Simulăm romantismul…
chiar şi pornografia.

şi vorba unei prietene: lista rămâne deschisă.

Victime, părtaşi sau violatori. Trei ipostaze în care trăim zi de zi. Am fost şi am violat de atâtea ori încât nici nu mai sesizăm violul. E ceva putred în toată normalitatea asta, în tot ce a devenit atât de firesc, banal şi cotidian în viaţa noastră. Revoluţia tehnologică ne-a indus involuţie spirituală. Supradoza de informaţie este o formă de viol. Confortul şi comoditatea sunt doar alte feţe ale violului. Violul înseamnă dispreţ. Sexualitatea necontrolată, exacerbată este sau conduce la viol. Şi violul nu are nimic de a face cu sexul…

Când ţip la tine este viol.

Când deschid ziarele şi mă uit la ştiri este viol.

Când arunc mucul de ţigară pe jos este viol.

Când spun nu şi tu înţelegi da, este viol.

Când nu fac nimic tot viol este.

Când nu trec pragul unui teatru cu lunile este viol.

Când primesc o ciungă rest este viol.

Când intră calupul publicitar în mijlocul filmului şi după 20 de minute nu-mi mai amintesc nici la ce film mă uitam, este viol.

Când calc iarba, când smulg o floare, când rup o frunză, este viol.

Când întorc spatele la o nedreptate tot viol este.

Când pornesc radioul sau aprind televizorul, este viol.

Când îmi uit privirea într-un decolteu este viol.

Când mint este viol.

Când intru încălţat în viaţa ta este viol.

Când consum E-uri este viol.

Când poftesc la ce nu-i al meu este viol.

Când postez un blog tâmpit în centrul atenţie este viol.

Când termin primul este viol.

Când mă rog la Dumnezeu este viol.

Când pun ştampila în cabina de votare este viol.

Când stau cărţile în raft prăfuite este viol.

Când mănânc carne este viol.

Când nu te mai doresc este viol.

Când tac… tot viol este.

Şi când o femeie nu se poate plimba goală pe stradă, tot viol este…

„Agresiunile sexuale capătă dimensiuni din ce in ce mai grave. La Neamt, o tânără in vârstă de 18 ani a fost răpita în plină stradă, dusă la marginea satului şi violată de doi indivizi. Coşmarul fetei nu s-a oprit aici. După viol, bărbaţii s-au gândit că ar putea să obţină şi profituri de pe urma victimei. Folosindu-se de ameninţări, ei au vândut-o pe fată drept mireasă de ocazie unui bărbat.” „Promiţându-i că o va lua de nevastă, Laurenţiu Mandache a obligat-o pe aleasă, o tânără de 15 ani, la o partidă de sex. După asta, Mandache a forţat-o pe fată să-i satisfacă şi pe amicii lui. Pentru că expertiza medico-legală a demonstrat că nu există urme de penetrare, amatorii de sex sunt cercetaţi în liberate.” „Un adolescent de 16 ani a fost arestat preventiv, miercuri, de Tribunalul Gorj, după ce a fost acuzat că ar fi obligat o fată de nouă ani să întreţină relaţii sexuale cu el şi ar fi supus-o la perversiuni sexuale.” „Valeria V., în vârstă de 43 de ani, din Cordun, zace pe paturile Spitalului Municipal Roman după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, 11 spre 12 iulie, a fost violată şi supusă la perversiuni, de patru consăteni. Victima a menţionat că atacatorii au batjocorit-o ore în şir, obligând-o să întreţină raporturi sexuale normale, anale şi orale.” „Luna trecută, o adolescentă de 13 ani din Oradea a fost victima unui viol în grup. Copila a fost luată dintr-un club din oraş, noaptea la ora unu, a fost dusă în pădurea de la marginea comunei Alparea, unde a fost violată de patru dintre cei şase băieţi care o însoţeau. Evident, aceştia au partea lor de vină, cu vârf şi îndesat.” „Judecătorii Tribunalului Iaşi au dat sentinţa in dosarul in care un ieşean in vârsta de 51 de ani i-a făcut fiului sau in vârstă de 14 ani un inedit cadou de ziua lui. Constantin Tanasa a primit şapte ani de închisoare pentru complicitate la viol, după ce i-a adus fiului sau o minora pentru a face sex cu ea, relatează “Gardianul”. Petronel Pavel, in vârsta de 14 ani, “sărbătoritul”, a scăpat fără nici o condamnare, dar a fost internat intr-un centru medical de reeducare.” „Pe numele lui Adrian Fasola, unchiul acuzat ca a violat-o pe fetita de 11 ani care a ramas insarcinata, a fost emis un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile.” „O tanara de 21 de ani, din Tarnava, judetul Sibiu, a reclamat la politie ca a fost violata, duminica seara, de patru indivizi, in caruta.” „Procurorii timişoreni au finalizat ancheta penala intr-un caz scandalos si aproape incredibil: un bărbat si o femeie sunt acuzaţi ca au pus la cale un viol pentru a se răzbuna pe o minora de numai 15 ani, cunoscuta cu afecţiuni psihice.” etc, etc

Opresc apa la duş. Mă aplec, ridic săpunul…

Soneria parcă se smulge din perete, sfâşie încăperea în două şi se înfige cu sete în conştiinţa somnoroasă, întinsă de-a curmezişul pe plapuma pufoasă. Corpul transpirat se cutremură, se răsuceşte, cu o mână apucă de plapumă şi cu cealaltă trage de conştiinţă. Este o ultimă încercare disperată de a se scufunda înapoi în somnul deşelat, înapoi în vârtejul viselor alunecoase şi incerte. Sunetul este o înţepătură: ochii se deschid, lumina îneacă subconştientul şi inundă camera, vecinii de la doi, casa scărilor şi se revarsă peste tot cartierul.
Soneria n-are zi liberă? Măcar duminica… Deschid ochii şi ştiu că este luni. Decalaj fatal.

Foaia albă tremură la vederea creioanelor ascuţite cu migală. Stau aliniate ordonat, gata de atac, pregătite să străpungă pagina inocentă. Va curge…multă cerneală. Cafeaua îşi flutură aroma prin aerul des al camerei. Dimineţile par trase la indigo, sunt umbroase, răvăşite şi paşii ameţiţi calcă acelaşi traseu bătătorit: baie – bucătărie. Drum nemarcat. Periculos la ore matinale. Fum fără foc? Organismul ţipă după nicotină.

Realitatea este o fractură. Frânturi din tăcerile noastre. O crăpătură printre frunzele arse. Un ultim strigăt. Ce culori! Găsesc o gaură înţepată cu acul în cer, un tunel de la mine către tine…unde eşti? Alunec. Adulmec. Rumeg. Fumeg.

Cad. Cuvinte crude. Sau cad cuvinte. Crude.

vis

abis

tăcere

plăcere

nu cere

alerg aleg mă leg şi neg

ascult ascund desculţi şi-n fund

topit orbit şi dezlipit – golit

o ploaie rece ş-un foc mocnit

nu te-am iubit

nu m-ai iubit.

Golul muşcă cu sete, coaja mărului cedează sub cleştii dinţilor şi zeama se împrăştie prin sertare. Canapeaua este goală, confesiunea se lasă aşteptată. Dezvăluirile incendiare mă lasă rece. Cercurile se rotesc singure, ameţesc şi se lovesc zgomotos de gresia de pe holul spitalului. Se sparg în milioane de frânturi şi se risipesc ca vorbele goale. Trezire legată de o targă. Pastila amară a disperării.

Un fluture se zbate printre picăturile de ploaie…Unde dorm fluturii? Ia umbrela mea. Sau ia-mă în braţe!

Tăcerea nu spune nimic astăzi. Soneria a adormit la loc cu satisfacţia lucrului bine făcut. Am ameţit. Vreau o aspirină!

Sunt prea bătrân să mă dau ultimul virgin Americanizat, nu consum băuturi răcoritoare carbo-gazoase, nu înfulec la Fastfoodurile în vogă mâncare Românească tradiţională gen Hamburger, n-am iPod la gât, nici de pe telefon nu ascult manele în tramvai, n-am ţoale de fiţe şi nici freză uşchită. Onest vorbind, arăt prea naşpa să pretind că sunt un gigolo de rasă. Am desfăşurat două afaceri – zic şi eu aşa, să mă eschivez! – cu două prostituate acum zece ani, dar femeia care să mă plătească pentru servicii spectaculoase, n-am întâlnit-o. Încă. Dacă ea totuşi există, aştept propunerile indecente pe e-mail şi promit că las dracului Photoshopul, Corelul şi tot ce mai folosesc în decenta mea meserie de designer (bre, aşa scrie în cartea de muncă, nu bravez!) şi îmbrăţişez cu drag calea mult mai indecentă de prestator de plăceri. Nu că mi-ar fi, dar se dă şi spor de ruşine?
Pot să mă joc cu gândul că aş fi Harap Alb în halat alb, dar nu mă crede nimeni. Făt Frumos pare verişorul cosmetizat al Călăreţului fără Faţă. Chipul său se schimbă de la caz la caz şi ni se arată ca Alfredo James Pacino, Brad Pitt, Keanu Reeves sau cu mutricica lui Leonardo DiCaprio. Făt Frumos fără cal alb, musai să dispună măcar de un Corvette. Cred că abonametele mele de R.A.T.B. şi Metrorex nu fac faţă cerinţelor. Rămân agăţat doar de bara din tramvaiul 32. Situaţia nu este roză, dar mijlocul de transport în comun este roz. Consolare şubredă, dar nicio formă de satisfacţie nu trebuie lepădată în cazurile extreme. Am abonament valabil, n-am bilet, nu perforez…
N-am nici un prieten să se încadreze profilului lui Sancho Panza, să plătească oale sparte şi să scoată cu mânuţa lui castanele mele din foc, aşa că renunţ şi la ideea de a mă pretinde vre-un Don Quijote din La Mancha  rătăcit prin spaţiu şi timp şi gata să înfrunte intemperiile societăţii. Nici mustăţi nu mai am, ce să mai tot aici şi-n coace?! Aici e locul şi momentul să precizez că de când cu aparatele acestea moderne de ras  cu trei lame super-turbo extra nu ştiu cum, nici rolul de Barbă Albastră nu mi se mai potriveşte, unicul loc unde mai am păr nu prea se arată la…televizor. N-am nici casă, aşa că pică şi faza cu Giacomo Casanova. Când stai în chirie toată energia şi forţa de seducţie se îndreaptă spre proprietăreasă. Don Juan? Poezie dragi mei, poezie.

Luna agăţată într-un colţ de umbră, mă sărută, se coboară. Mutilată pare acuma cum pe străzi agale umblă.
Îmi face semn discret cu ochii, mă atinge ultima oară…
Cuvinte…Rătăcesc împiedicat în gândurile mele, cuvintele se leagă şi se destramă în voie…N-am să le aşez pe foaie: am un blog, le las în ploaie.
Când totul pare fără sens şi-n ceaţă, scormonesc un fir de aţă, mă agăţ, ies pe fereastră, strig tăcut: viaţa-i albastră…

Dar altceva vroiam să (vă) spun! Vroiam să spun că vreau să ţip, vreau să respir, vreau să adulmec parfumul teilor, vreau să mă preling pe pielea Ta, chiar daca habar n-am cine eşti Tu, vreau să vrei şi să mă vrei, vreau să nu ne mai strecurăm printre cuvintele cu greu alese, vreau să ne jucăm, să ne excităm şi apoi să râdem, vreau să-mi iau viaţa înapoi, vreau să îţi dau viaţa înapoi, vreau să te vreau din nou şi din nou, să te las, apoi să te strâng în braţe, să plec fluierând şi să mă opresc tresărind la colţ, vreau să plâng, sunt băiat mare! şi să râd când îmi amintesc de lacrimile dulci amare, vreau să bem cafeaua seara împreună şi să nu mai mergem la culcare, vreau tot ce nici n-am vrut vreodată!
Am un vis, ascuns într-o batistă, o am tot timpul într-un buzunar ferit, cred că visul e o larvă şi mai cred că o să zboară…

“Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul.
Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.
Răpeşte-mă, ia-mă cu tine! Hai să fugim! – Regele m-a dus în cămările sale: ne vom veseli şi ne vom bucura de tine. Îţi vom preamări dragostea mai mult decât vinul. Cine te iubeşte, după dreptate te iubeşte!”

(Cântarea Cântărilor, versetele 1,2 şi 3, Vechiul Testament)

Am cele mai curate gânduri necurate şi vreau să te cunosc în sensul cel mai Biblic. Vreau să ne-o tragem prin ori ce mijloc şi fără nici un scop ascuns. Vreau să umplu găurile. Din viaţa mea, din jurul meu. Nu o cotesc şi nu mai am nici timp, nici răbdare să o iau pe ocolite.
Nu este pentru prima oară când afirm că-s dus cu pluta, că n-am toţi boii la trotinetă (na, să nu-mi mai zică nimeni că ciordesc bicicleta nu ştiu cui!), n-am păsărelele mele somnoroase – am stoluri şi da, sunt pierdut pentru familie şi societate. Nu pozez şi nu mă laud, constat cu calm şi… subiectivism. Dă-mi un beep, sunt călâi. Vreau sex.