Conform unui sondaj recent 41% din populaţie ar vota cu Nicolae Ceauşescu. Suntem la imediat 21 de ani de la evenimentele din decembrie ’89 când milioane de oameni au ieşit în stradă să dea jos un dictator, să schimbe un regim opresiv, milioane de oameni au sperat că un alt sistem decât cel socialist ne va face viaţa mai bună. Multe alte milioane au stat la televizor şi au privit.
Au trecut 21 de ani şi nu s-a schimbat mai nimic. Mentalităţile se schimbă cel mai greu. Sau niciodată. Între a nu avea informaţii şi a avea, dar a nu ţine cont de ele, a nu le folosi este ignoranţa.
Ignoranţa de multe ori este refuzul de a accepta realitatea.
Deşii internetul – ideea de reţea – a fost lansată la sfârşitul anilor ’50, a fost pus în practică abia în 1978 şi a devenit o reţea publică doar în 1991. Prima versiune a sistemul de operare Windows a fost creat în 1983 şi lansat în 1985, pe atunci doar o aplicaţie adiţională la programul MS-DOS şi au fost nevoie de încă 10 ani până s-a ajuns la versiunea 4, Windows 95. Deşii pare o eternitate, Wikipedia a fost lansat în 2001, MySpace în 2003, FaceBook în 2004 şi YouTube în 2005.
Sunt lucruri care au devenit uzuale, banale şi foarte mulţi au senzaţia că sunt din totdeauna… Muzica nu era pe torente, nu se făceau transfere de fişiere mp3 pe Hotfile. Primul meu CD player l-am cumpărat în 1996 şi să-ţi promovezi muzica copiai casete audio şi în cel mai bun caz coperţi xeroxate şi le trimiteai prin poşta tradiţională.
Omul dispune de un sistem de autoapărare care în timp estompează amintirile neplăcute şi păstrează la suprafaţă doar ce a fost frumos şi plăcut. Avem o memorie selectivă, păstrăm doar aspectele care ne sunt confortabile şi restul eliminăm sau îl… ignorăm.
Există mereu tendinţa şi tentaţia de a falsifica realitatea.
Asta pe de o parte explică şi afirmaţia multora care spun că înainte se trăia mai bine, dar şi multe alte lucruri.
Şi mai trebuie să ţinem cont de un aspect: manipularea.
Lipsa informaţiilor a fost înlocuită cu avalanşa de informaţii şi multe informaţii filtrate, distorsionate.
Spun toate acestea fiindcă anii ’90 au fost ani tulburi, agitaţi, ani de agonie şi extaz, anii speranţelor şi dezamăgirilor, al protestelor şi al frustrărilor…
[bandcamp album=2937470359 size=grande3 bgcol=0d0c0c linkcol=f91d10]
Povestea trupei Nation’s Slum pleacă din 1992 când mai eram membrul formaţiei Pansament. Succesul te dă peste cap. Fiecare se crede deştept, talentat şi mai frumos decât celălalt, fiecare este mai indispensabil decât cel de lângă el. Nici la noi n-a fost mult diferit, ba, fiecare vroia să ducă trupa în altă direcţie. Unii au crezut că brand-ul Pansament poate fi corporatizat, trupa pieptănată niţel şi pudrată, se poate transforma în ceva popular în sensul larg. Ironic, exact cu cei cu care am intrat în conflict din trupă, basistul George Nemeznic şi bateristul Darius Giubernea, plus chitaristul din Detector, Kuky Gherman care provizoriu îl înlocuia în vara lui ’92 pe Ernst Hubner, am pornit un proiect paralel cu Pansamentul, Sonic Sandwich şi am imprimat piesa „Lovely Dick James”. Acest proiect practic a marcat distanţarea mea de nou direcţie în care o luase trupa Pansament.
Un an mai târziu am fost debarcat din Pansament şi sincer, n-aveam nici un plan concret. M-am trezit cu un telefon de la Petre Magdin care mi-a propus să cânt la Dracula Rock’93 sub titulatura de Pansament în defavoarea foştilor mei colegi. Puteam să aleg calea uşoară, dar îmi era silă de tipologia Compact B/Compact C şi în final am căzut de acord să cânt, dar sub o nouă titulatură şi fiindcă datele problemei se schimbaseră, Sonic Sandwich nu mai era un proiect paralel, ci eram pus în situaţia să fac o trupă nouă, la inspiraţia de moment am spus: Nation’s Slum ce s-ar traduce Mahalaua Naţiunilor.
Problema era că pe de o parte eram singur cuc, nu exista nici o trupă, pe de altă parte, până la eveniment mai erau doar 3-4 săptămâni. Prima ofertă de sprijin a venit în mod neaşteptat de la Victor Solomon (atunci chitarist în Conexiuni, acum Bandidos) care mi-a spus că dacă găsesc un tobar şi un basist, el vine cu plăcere să mă ajute pentru festival. Apoi s-a oferit şi Emil (Emiluş „Pictorul”), tot chitarist. Timpul trecea repede şi băteam pasul pe loc. Nu mai ţin minte cine mi-a dat ideea, Kuky, Emil, sau altcineva, dar mi-au spus că Detector-ul s-a desfiinţat şi de ce nu apelez la ei? Era soluţia optimă: o gaşcă deja gata închegată, funcţională. După ceva ezitări, m-am înţeles cu Mari (Marian Antohi) că vin alături de mine pentru cântarea la Dracula după care fiecare îşi vede de treaba, drumul său, ei intenţionând să facă „muzică extremă”.
La prima repetiţie de la mine din dormitor trupa arăta aşa: Emil şi Mari chitare, Mărinu (Marian Fâşie) bas şi Zoli (Zoltan Rapolthi) tobe. Aveam o săptămână să facem ceva, repetam amplificaţi prin casetofoane şi când lovea Zoli toba altceva nici nu se mai auzea.
Aşa s-au născut piesele „Fist In Your Mouth”, „Dead Brain Waves”, încă o piesă al cărui titlu l-am uitat şi am repetat şi piesa mea de 27 de secunde scrisă în ’90 „Vrem Capul lui…”. Din mers ne-am dat seama că la ce facem o chitară este suficientă şi amiabil am renunţat la serviciile lui Emil.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=X8bJBIdQBrw]
Cu toate că am cântat în a doua zi a festivalului primii, după-masa pe soare şi cu o sonorizare defectuoasă, noul proiect s-a dovedit viabil şi a prins. Primul care m-a felicitat şi a făcut-o sincer a fost fostul meu coleg şi prieten: Ernst Hubner.
A fost şi un mic incident ce ulterior a lovit două trupe. Pentru ultima piesă, „Vrem Capul lui…” am pregătit un carton mare pe care scria „Iliescu”. Piesa are versurile:
„Ucigaşii depun coroane de flori
Pe morminte de eroi,
Asasinii, asasinii, asasinii,
Vrem capul lui,
Vrem capul lui,
Vrem capul lui…
Moţoc”.
În momentul în care am pronunţat „Moţoc”, am ridicat cartonul cu „Iliescu”, l-am arătat roată publicului şi l-am rupt ţăndări şi împrăştiat. Poza a apărut în toate ziarele, dar din „profesionalismul” jurnalistic, sub poză au trecut numele unei alte formaţii: Ura De După Uşă. 😆
Magdin era strâns legat de FSN şi toată conjunctura de atunci era una care seamănă fantomatic cu regimul băsescu de acum. N-a văzut din spatele scenei ce scria pe pancartă, a intrat pe scenă, am fost singurul artist căruia pe scenă i-a înmânat icoana Dracula ( 😆 ), mi-a ridicat mâna în semn de victorie şi m-a felicitat. Ulterior când incidentul a fost relatat de presă, lucrurile s-au schimbat şi dacă este ceva ce nu mi-a iertat Magdin niciodată, este acest episod.
Însă ponoasele le-am tras şi noi, şi UDDU. 😆 Nu s-a pus problema de a fi oficial interzişi, dar am fost ţinuţi pe tuşă cât s-a putut. Şi s-a putut.
Pe UDDU eu i-am „strecurat” în programul festivalului şi i-am recomandat lui Magdin şi nu numai. Tot eu le-am produs şi primul demo, se plângeau că n-au bani şi când mixam imprimările au plecat în vacanţă la mare, de asta aveau bani… Dar asta e o altă poveste….”Punk”.
Nu regret nimic, publicul a fost alături de noi şi chiar dacă înţelegerea mea cu Mari a fost exclusiv pentru Dracula, am rămas împreună pentru următorii cinci ani.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W0G9aU8erDE]
În toamnă (’93) cu acelaşi Tascam de 4 canale cu care imprimasem şi „Lovely Dick James” şi demo-ul UDDU al lui Sandu Albiter (Grup 74) am înregistrat primul demo Nation’s Slum în sala de repetiţii al foştilor mei colegi, la Ernst. Am imprimat 4 piese: „Fist In Your Mouth”, „Dead Brain Waves”, „Sick Shit” şi „Elevator to Hell”.
Cu repetiţiile ne-am mutat din dormitorul meu la „inevitabilul” Rectorat unde regulat am susţinut şi concerte, dar între altele am cântat şi la inaugurarea McDonalds-ului din Braşov pe str. Republicii… 😆 😆 😆
Despre stilul, sound-ul Nation’s Slum. Mari şi Mărinu ascultau Biohazard, Sepultura şi „chestii” brutale, eu ca de obicei ascultam multe chestii diferite şi colorate, poate ce ne unea a fost Pantera. N-am inventat noi Groove Metal-ul, Nu Metal-ul şi nici reinventat Hardcore-ul. Influenţe există mereu, ele sunt pregnante, mai mult sau mai puţin evidente, însă de copiat n-am copiat nimic de la nimeni. Am fost mereu extrem de exigent şi „sanitar”: orice riff adus de Mari a fost aspru despicat şi de câte ori aveam şi cea mai mică senzaţie de familiar, riff-ul ajungea la coşul de gunoi. Entuziasmul lor fiind mai tineri şi experienţa mea fiind ceva mai în vârstă a funcţionat impecabil. Mari a avut riff-uri „făţoase” care s-au îmbinat perfect cu ideile mele.
Dacă e totuşi să pomenesc de paralele, aş spune Rollins Band din epoca „The End of Silence” (1992) – „Weight” (1994) şi White Zombie, albumele „La Sexorcisto: Devil Music, Vol. 1” (1992) şi „Astro Creep 2000” (1995).
Dincolo de asta Nation’s Slum a fost Nation’s Slum şi aici nu-i loc pentru falsă modestie, n-am fost nici clone, nici copii ale unor imitaţii.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=n5JRPHTQbZg]
Am cântat la Braşov, Zărneşti, Făgăraş, Buzău, Sfântu-Gheorghe şi Craiova. Mulţumiri speciale pentru cei din Craiova, mereu am avut un public extrem de entuziast şi fidel acolo.
Când am decis în 1995 să imprimăm un album, Mărinu ne părăsise şi eram în căutare de nou basist. Au fost înaintea noastră UDDU în Taurus la Cluj şi au tras cu Sandy Deac, ne făcusem şi noi rezervare, dar când am auzit cum sună discul UDDU, m-am cam speriat şi am fost pe punctul să renunţ. Tobele erau dezastru şi tot mixajul dezechilibrat, vocile după tipic românesc împinse foarte în faţă. Am vorbit cu Sandy la telefon, mi-a spus că nici lui nu-i place cum sună acel disc, dar asta a vrut trupa, să facem totuşi o încercare şi dacă nu-mi place, nu ne costă nimic. Am decis să imprimăm tobele la Braşov, în sala şi cu ajutorul celor din Conexiuni şi la Cluj Sandy a transpus imprimarea pe sintezatorul de tobe, din acest motiv – din păcate – tum-urile de exemplu sună enervant de sintetic, dar…asta e! Între timp am pierdut şi banda master (caseta ADAT), nu există posibilitatea de a remixa, remasteriza materialul. Cu tot acest inconvenient, ce am imprimat la Cluj în 1995 nu sună rău.
Am imprimat atunci 12 piese: Fist In Your Mouth, MotherFuckersPlanet, Dead Brain Waves, Sick Shit, Web, I’m Fucked Up, Rest In War, I H8 Myself, ’round ’round, Vrem Capul lui…, Humiliated, House of the Rising Slum şi „glumiţa” One (s)Hit Wonder (12 secunde). La asta am mai adăugat încă o glumă, cele 49 de secunde „The Vinyl’s revenge on Compact Disc”, experimente… 🙂
Dacă discul sună unitar şi compact, excepţii fac 2 piese: „I’m Fucked Up” care este o piesă lentă cu solo de pian şi saxofon (merci Sandy!), un moment ce iese destul de „strident” din linia generală a trupei şi semi-outro-ul „House of the Rising Slum” ce este un experiment tribal-Industrial.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=73WBo4YMW1A]
Chitarele, basul şi o parte din voci le-a imprimat Mari, de programare, clape, efecte, voce adiţională (I’m Fucked Up), mixaj şi masterizare s-a ocupat Sandy, de voci şi dat cu părerea la mixaj eu şi ne-a asistat Kuky.
Astfel s-a creat şi oportunitatea pentru imprimările proiectului Reject, un experiment Industrial al lui Kuky şi Mari.
Episodul Impact Records.
Imprimările au costat relativ mult – pentru o trupă care se bucura de succes, dar bani nu producea. Banii i-am pus eu: banii mei, bani împrumutaţi, bani primiţi (merci Marius Coţofană!). N-a fost nici simplu, nici uşor. Mari, Kuky şi cu mine am putea povestii multe despre şederea la Cluj. Ziua imprimam noi, noaptea Nightloosers. 🙂 Şi multe, multe altele! („Wake up young man, it’s time to wake up….” sau… piticu’ din Twin Peaks dansând pe dulapul de placaj…) 😆
Fiind apropiat (şi) cu Lenţi Chiriac, acesta mi-a înlesnit contactul cu Andy, capul casei de discuri independente din Germania, Impact Records. Un label mic, dar influent mai ales pe segmentul Punk din Germania. La aceea vreme avea cel puţin 2 nume grele sub contract: English Dogs şi pe segmentul Death, polonezii de la Vader – la sub-labelul System Shock.
În 1996 m-am deplasat cu dificultăţile de rigoare mai ales în ceea ce priveşte obţinerea vizei Schengen la Duisburg şi după câteva ore de discuţii am bătut palma cu ei şi am semnat contractul. Conform înţelegerii discul „Frust-Rated XXX” trebuia lansat la sfârşitul verii, cel târziu începutul lui septembrie. Impact ne-a plătit o mică parte din costurile de studio (1500 Marci Germane).
M-am întors optimist în România, vestea că avem contract „dincolo” s-a răspândit ca focul, timpul însă trecea şi nu se întâmpla nimic. A trecut anul şi tot nimic. Tot ce auzeam de la Andy era că totul e OK, luma viitoare sigur.
Şi nici nu aveam ce să fac, eram legat de mâini cu un contract.
Între timp l-am contactat şi pe Jello Biafra care a fost neaşteptat de prietenos şi prompt, ne-a dat materiale şi acordul să facem ce cover-uri Dead Kennedys poftim şi am legat cu el şi o relaţie de corespondenţă, amiciţie, am vorbit şi la telefon de câteva ori.
Asta mi-a mai dat ceva impuls, ne-am deplasat din nou la Cluj şi de data aceasta în noul studio al lui Sandy şi Ovidiu Duhăţel (merci băieţi!) am imprimat încă două piese: XXX şi Holiday In Cambodia (cover Dead Kennedys).
Relaţia cu Andy şi cu Impact-ul s-au tot înrăutăţit, între timp am aflat că din aceleaşi motive de delăsare şi neimplicare îl părăsiseră şi English Dogs şi Vader… Caseta ADAT am recuperat-o prin 1998, contractul a rămas în coadă de peşte, este şi nu este…
Ne-am găsit şi un nou basist: Alex Terţa, ucenicul lui George Nemeznic.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ulRNCfkTTCk]
Concerte am mai tot avut, dar entuziasmul a scăzut, aveam senzaţia că batem pasul pe loc şi nu sunt perspective.
Underground-ul şi scena românească erau moarte, Occidentul ne vroia pe post de groapă de gunoi şi consumatori…
Am încercat ce s-a putut, dar cum spune şi Eugene Hütz „it was Don Quixote’s kind of way”…
M-am mutat la Budapesta, am trimis CD-uri în dreapta şi în stânga, am primit recenzii favorabile de la Metal Hammer, dar şi de la alte fanzinuri însă de un alt contract n-am reuşit să ne „lipim”.
Cu Ernst Hubner venit la bas şi mutaţi înapoi în fosta sală de repetiţii a trupei Pansament, am mai imprimat două piese asistaţi de George Nemeznic în 1998: Burn şi Frustrated, plus încă o „găselniţă” de-a mea: „Waiting for Americans”.
Mari a luat şi el calea ospătarilor de croazieră pe ocean şi cam acolo s-a şi terminat povestea Nation’s Slum.
La una din filmările de la Magdin, Zoli n-a avut timp să ajungă, în clipurile de la IMN puse aici la tobe evoluează Augustin (Fish) (merci!), la acea vreme basist în Kapella (trupa lu’ Robert Turcescu), actualmente membru în The Amsterdams.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=CY8__d9gQhg]
În 1999 am mai făcut o imprimare demo ajutat de Vicky şi Solo (ambii actualmente Bandidos): She Wants şi cu asta capitolul Nation’s Slum s-a închis definitiv.
Morile au învins.
Nici nu mă gândesc, nici n-ar fi corect un Slum fără Mari.
Cum şi o eventuală revenire cu Pansament-ul pare o utopie.
Computerele m-au întors la muzică prin 2001 însă asta este deja o altă poveste.
Rămân amintirile frumoase, rămâne faptul că am încercat şi rămâne muzica.
Poate că sistemul nu poate fi bătut, dar merită încercat.
Şi „încerc” sistemul, sistemele din 1987 şi n-am să mă dau bătut chiar de e să pierd bătălii după bătălii.
Lumea se schimbă, noi ne schimbăm şi asta chiar dacă admitem sau nu. Ce nu se schimbă sunt mentalităţile, obiceiurile împământenite.
Ţin minte că split-ul Pansament/Tectonic „Revoluţie?” a stat luni de zile la librărie Şteo Iosif din Braşov şi din 40 de discuri disponibile s-au vândut cel mult 9 – acum discul este o raritate şi relativ căutat de colecţionarii de viniluri din Occident.
Ţin minte şi concerte din Rectorat cu sala goala şi publicul ascultând de afară prin geam cum şi acum Cybermental-ul anul trecut s-a desfăşurat cu sala goală…
Ne lamentăm că nu se întâmplă nimic, spunem că e nasol, dar vrem să facă treburile altcineva… Şi contează pe cine cunoşti, pe cine pupi în cur şi nu ce faci, ce cânţi. Iar în ceea ce mă priveşte, mă încăpăţânez să mă piş cu vânt din faţă. 😛 Lopata este la alţii şi tot ce ştiu să facă cu ea e să sape gropi… pentru ceilalţi.
Ştiu…. dacă cineva scoate capul din linie îl scuipăm între ochi şi-i futem – dacă se poate – şi un picior în gură.
Este sinistru că tot ce am spus, tot ce am contestat acum 20 de ani, acum 15 ani sau 10 ani este neschimbat şi la fel de valabil.
Într-o vreme credeam că Brucan a fost optimist cu cei 20 de ani, acum însă ştiu că s-a înşelat.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BAo_ZvBY9co]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gZX8wUmVGM0]
Tare frate, ca de obicei… Eh! Vremuri de mult apuse! Iar m-ai facut sa imi amintesc, la fel ca in cazul post-ului despre Pasament… 🙂
Daca refaci trupa si ai nevoie de chitarist….ma bag 😀
Pana atunci ne vedem pe 5 august la Elephant Pub.
da, asta e ideea: vremuri apuse.
ce cred însă că e naşpa, este faptul că am spart uşi, ziduri degeaba. a rămas doar o gaură… şi-n timp golul s-a umplut cu căcat.
Implant Pentru Refuz de exemplu fac cam ce făceam noi acum 18-15 ani şi nu-i rău ceea ce fac, dar pe de o parte a rămas o muzică extrem de breşă, pe de altă parte au trecut aproape 2 decenii…
nu mă pot întoarce la ce făceam şi cine eram acum 20 de ani… nici la Pansament, nici la Nation’s Slum. sunt mândru de ceea ce am făcut, le mulţumesc colegilor pentru ce am reuşit împreună, dar îmi văd de… drum. aşa cum e el.
poate că Vineri 13 are dreptate: atunci a fost too much too soon şi se pare că şi ce fac cu Mr. Pan[k]sament (şi celelalte proiecte) este ceva prea “ciudat”… dar dacă vreodată ai chef de experimente, putem încerca. 😀 chiar am un plan să încerc un proiect gen “open source” unde să punem pe net la o laltă idei şi să facem schimb de idei. 😉
danke! şi baftă la Elephant Pub pe 5, sper să ajung. 🙂
Respect.Crud, insa atat de adevarat. Aceleasi vremuri sunt si acum,referitor la scena underground,atat doar ca sunt mai multe evenimente,si eventual ti se mai deconteaza transportul….in rest…….satisfactie spirituala si atat!!!
baftă şi vouă şi… perseverenţă.
am fost la câteva concerte cu trupe autohtone şi public dezamăgitor de puţin.
dar ce vorbesc eu?! la Queensryche, Saga, Limp Bizkit au fost cam 1000 de persoane, la Faith No More nici atâţea… ne îmbulzim la Metallica, AC/DC… au brand, au devenit corporaţii…. cu tot respectul, AC/DC nu mai spun nimic de 30 de ani…dar deh, au siglă. 80% din public habar n-aveu cine sunt Down….
Mari ce mai face?
am avut ocazia sa-l cunosc in craiova, un baiat extraordinar.
ce vremuri frumoase.
Respect pentru tot ce ai facut si pentru tot ce vei face in continuare.
Poate ne vom revedea prin craiova, sau prin tara.
Mari este cel care semnează RiFeOr pe aici, e plecat de ani buni, familie, copii… 🙂
încerc să-l mai păcălesc să tragă riff-uri, dar se lasă greu…. 😆
sper să mai pot avea activitate, deşi interesul în ţară este extrem de scăzut… asta însă nu mă împiedică să am proiecte şi planuri. 🙂
merci!
da dude, cu n.s. au fost 5 ani plini de…. detoate….
toate la vremea lor…..
nothing last forever…………..
eu merg pe ideea cu “nascuti in the wrong country…”
uite la camarazii din altar…….care-i faza?
one life , one chance……try them all…
n.s. nu mai functiona cum trebuie ….cam de cand a plecat marinu….alex si ernest la bas era o minciuna… zoli la tobe devenise ca o obligatie….nu prea mai era pasiune pe acolo ….era un fel de …bat din respect pt. voi …..tu devenisei un mic burghez..nardviana o mica mare manageritza….nu mai era coiul ala , spiritul ala de luptator in trupa ……eram falsi, stersi…..eram straini.
eu zic ca am fost realist …..am vazut ca o futem aiurea…..asa ca am zis, tre incercat si altceva….poate altundeva …. no regrets.
dar da …a fost cool …un 5 ani de neuitat…..
acum, “după furtună”, e simplu să fim deştepţi…. draq ştie!
Pantera s-au apucat de cântat în 1981, au scos primul album în 1983 (Metal Magic) şi succesul a venit practic în 1990 cu “Cowboys…” şi succesul mare cu “Vulgar…” în 1992. Şi sunt mii şi mii de exemple de acest gen… am scis anul trecut despre Converge ( http://brushvox.wordpress.com/2009/12/24/converge-axe-to-fall/ ) de exemplu…. s-au format în 1990 şi succesul a venit abia după 2000…. ce vreau să spun este că 5 ani nu e chiar aşa mult, poate că am vrut prea repede, prea mult… este şi o chestiune de abordare. ţin minte de câte ori îl aşteptam ba pe Mărinu, ba pe Zoli la repetiţii şi ba unul, ba celălalt nu venea… ori nici unul. ştiu că Mărinu ţi-a fost tovarăşi, dar ţin minte şi multe concerte la care v-aţi făcut zob înainte (Sf. Gheorghe, Buzău, Zărneşti, Craiova…) şi sincer nu mi-a plăcut nici atunci, nici acum treaba asta… adică dacă vrei să ajungi undeva, e nevoie de multă-multă muncă şi de puţin noroc iar noi ne-am bazat mai mult pe noroc. şi norocul nu vine cânt vrei. am reuşit într-un timp foarte scurt să facem o treabă bună, n-a lipsit nici talentul, nici flerul, nici ideile, dar de exemplu Mărinu s-a tirat după nici 2 ani şi a lăsat-o baltă înainte de prima imprimare adevărată… Ernst da, a cam ruginit, dar ştii şi tu că altă variantă nu prea aveam şi Alex eu zic că a fost OK, era un băiat muncitor, dar avea alte priorităţi…
ce nu ştiam în anii ’90 este că Vestul nu ne vroia, managementurile, casele de discuri de acolo au şi ele patriotism local şi trag (şi împing) trupele lor, nu caută talente cu orice preţ iar acasă ştim foarte bine că scena a fost şi este moartă… poate că dacă ne năşteam în altă parte era altfel, dar poate că nu. asta nu vom ştii niciodată. 🙂
în ceea ce priveşte burghezia mea, dude, burghezi te naşti sau nu te naştie, it’s a matter of spirit, cum Punk-ul este o atitudine. eu m-am născut şi am să mor burghez şi de o fi să o sfârşesc boschetar şi să îngheţ într-o iarnă sub un pod.
dacă nu erau nici banii pe care i-am băgat în toată treaba asta (muzică), eram şi noi una din zecile de trupe anonime de la Rectorat şi nici măcar demo-ul tras cu Albiter nu-l aveam…
despre viaţa personală n-are sens să vorbim aici, dar dacă tot ai pomenit, multă lume a trăit binişor în preajma mea şi nu o spun nici cu răutate, nici cu regret.
nu ţi-am reproşat nimic şi foarte bine că ai plecat dude, ce spun este că am făcut ce s-a putut cu ce am avut.
cred ca idea cu burghezia e putin mai larga si inca nu-i prinzi sensul … nu zic ca n-ai dreptate cu nascutul sau nenascutul daca e vorba de a fi genuine … insa chestia e si ca burghezia se invirte cam in acelasi cerc de valori si refuza sa vada in afara lor.. .. adica refuza sa cuprinda si cercul altora … lucru care de multe ori ti l-am reprosat amindoi de la distantza asta si se pare ca inca nu-l vezi legat de ‘politica romanesca’ … probabil de aia noi am plecat … iar tu de aia ai ramas. Cum s-ar zice unii oameni fac taximerie in NY ca sa scrie carti altii fac ca sa-ti hranesca familia si tot nu reusesc… poate asta sa-ti spuna ceva !
Singura mea nedumerire ramine de ce tipi ca tine nu ajung mai sus acolo in ceea ce e un rai ‘mic-burghez’ in care ‘cunostintzele’ si ‘pedigree-u’ cultural si al prieteniilor conteaza… ciudat e ca ceva in tine te-a facut sa dai cu piciorul la toate astea … repetat.. desi de multe ori pare doar lene si ennui burghez ce faci … cum s-ar zice n-ai chef sa-ti flexezi muschii decit numa cind vrei tu…
Sa inchei cu acea trupa care inca cinta aceleasi riffuri si ‘bucati’ si care au spus ca daca ajung la 40 de ani se vor lasa de muzica .. iar azi sunt la 70 … ? Ceea ce se numea sympathy for the devil cindva s-a dovedit a fi doar sympathy for themselves si pentru case in sudul Frantzei… deci ai cistig de cauza !!
‘neaţa. am zis că-s burghez, nu perfect… ha ha ha! 😆
dar de dragul discuţiei, uite cum văd eu treaba cu cercu’: sunt cam mulţi burghezi de carton, parveniţi şi cercul e al lor şi nu suportă printre ei un burghez “vero”. 😉 şi atunci vorba lu’ Cheloo: nu pot socializa cu tomberoanele. 😆
suntem ortodoxi înaintea creştinismului, dizidenţii, punkerii, toţi s-au trezit după ’90, înainte nu erau sau stăteau cu capul la cutie, anti-comuniştii s-au trezit în 2009 iarna şi tot atunci au şi redispărut, la noi totul e de promenadă, de formă şi fără conţinut, de şi la prosteală…. iar eu poate m-am luat mereu prea în serios. n-am “băgat puţin Punk” că dă bine, nu m-am făcut că strig “jos iliescu”, chiar am strigat (Vrem Capul lui, Fist, etc)…. şi asta la cerc nu place.
ţii minte scandalul Ridzi de anul trecut? s-au prins că scena a costat cam mult. dacă săpau puţin, observau că şi la artişti apar mereu aceeaşi şi contractele lor sunt la fel de dubioase… sau faza cu “dizidenţii” Vama Veche. hitul lor “nu ne mai trageţi pe dreapta” finanţat de PSD… ingenios, subtil… nu tu-mi spuneai că în noi n-au încredere ăştia fiindcă ştiu că la urma urmei le-o tragem? n-am intrat în horă niciodată şi nici nu intenţionez. asta a fost şi probabil este problema. poate a fost o vreme când au crezut că pot fi îmblânzit, dar s-au prins repede că nu e aşa… şi uite aşa nu mai există nici o imprimare cu Pansament sau Nation’s Slum la TVR. şi au fost peste 30…. am fost şterşi şi nu existăm, nici nu se pomeneşte despre noi şi peste 20 de ani vom vorbi tot despre Phoenix şi Iris…
rollin’ bones…. ce-i drept, n-au îmbătrânit prea frumos. dar uite, ce a făcut Rotten cu PIL după Pistols e chiar genial şi sunt artişti care reuşesc şi după 50 de ani să facă treabă pe bune… totul e să nu faci greşeala pe care a făcut-o şi Sting şi să crezi că eşti altcineva.
Respect.
keep on rockin’ in a free world. 🙂
pt. kosuma.
salut , nu stiu cine esti ….craiova rules …..acolo am avut multe momente beton. oameni de treaba……
e vezi de ‘odioasa’ nu ne-ai vorbit si ca devenisesi burghez rau vorba lui Rifeor ….. si ca Ernst nu prea avea ce cauta in NS cum probabil si-a futut miinile prin joburile care le facea – de abia mai putea tine basul … din pacate nici la dusul care a urmat in viatza ta nu ma asteptam macar eu desi unii cica il vedeau venind !… naiba stie etremele te-au atras… poate a fost vremea lor… Regret doar ca nimeni inca nu a avut ‘curajul’ necesar sa-l bata pe Munteanu !! in 97 cind am venit prima oara in Ro dupa 7 ani si v-am vazut intr-un ultim concert la Rectorat (din care sunt si pozele de mai sus) si Munteanu a inchis curentu’ la 10 si nimeni nu i-a facut nimic nici de data aia ca pe vremea comunistilor cind ne face la fel la unii din noi … am intzeles ca nu prea multe s-au schimbat si mai ales ca unii fac ce fac si nu le face nimeni nimic niciodata !….
cu burghezia i-am răspuns lui RiFeOr, vezi acolo. 🙂
Ernst a fost soluţia la îndemână şi poate pe undeva speram să-l motivăm şi să-şi intre în mână… n-a fost să fie.
despre viaţa mea nu prea am nici chef să vorbesc, nici prea mult sens n-are, fiecare cu vârfurile şi prăpăstiile lui, învăţăm ori ba ceva din ele…
pe Munteanu am vrut să-l pocnesc nu o dată, dar de obicei l-a ferit Mari…. 😆 😆 😆 să ştii, e tot acolo, tot şef pe tarla la Rectorat…. şi da, nu este un caz izolat.
pe undeva birfeam pe undeva ziceam ce se vede si din alt unghi… poate asta cumva iti da blogul idea ca macar in scris poti privi opinia altora sau pozitzia in care altii erau … e cumva mai usor de dus decit din vorbe…
pana la o discutie mai complexa … mai bine va iau pe amindoi la misto un pic si va zic ca asa cum nu exista trupa rock care sa se reformeze cind fanii o cer si va zic ca erati ‘ahead of your time’ si ca poate acu ar fi mai mult momentu sa faceti ceva impreuna !! si poate chari unii am pune ceva bani la bataie sa imprimati ceva .. pe linga contributii artisitice care ‘nu conteaza’… .. asa nu exista trupa rock care sa nu se fi reformat cind a fost vorba de bani seriosi !… chestia e sa nu iasa rasol mancare de regim ci muzica sa fie hepatita curata …
bafta la amindoi !
nu cred că e cazul. epoca Hardcore e la 20 de ani în urma mea, ce aveam de spus şi făcut pe felia aceea, am făcut-o atunci, eu zic că am făcut-o bine şi nu prea simt să am ceva de adăugat. nici la Pansament, nici la Nation’s Slum. dacă trupa rămânea în picioare era evident altă poveste….
de Mari am tot tras să mai facă riff-uri, să le tragă şi să le trimită, dar tot spune că trasul în computer îl depăşeşte….. so.
pe de altă parte am în cap un proiect – un site – ce se pupă cu ideea de sharing şi colaborare colectivă, sper să am banii să-l pun pe picioare. 😉
WAW ! 🙂
MI-A PLACUT ” I’M FUCKED UP ” … si cum aratai tu cu plete 😀
este singura piesă pe care live n-am cântat-o niciodată şi a fost mai mult un moft “burghez” de-al meu…. 😆 😆 😆
danke. 🙂
Salut,
Frumos. Imi place cand cineva isi mai pune amintirile pe “hartie” pentru a arata si altora cum au fost vremurile alta data. Pentru a putea face o diferenta sau doar o comparatie. Mai erau vreo 5 articole pe metalhead unde erau puse video (in marea majoritate de pe TVR ) cu formatii existente in anii 90 la noi. Pacat ca nu fac acest lucru mai multi care au facut ceva in perioada respectiva (sau pacat ca nu vrem/stim sa cautam mai bine informatii).
aici am văzut mai multe clip-uri de la IMN: http://www.youtube.com/user/VladDracul1
vremurile s-au schimbat, mentalităţile – cum spuneam – din păcate nu.
Stii ce-i interesant? Ca din dialogul tau de-aici cu Mari am aflat ceea ce nu stiam, de fapt, despre NS, dar banuiam. Am intrezarit povestea din spatele povestii.
Cauzele neimplinirii sunt multe, atat externe cat si interne. La asta ma referisem cand spuneam “too much too soon” – aparuse, in sfarsit, o trupa care suna “ca dincolo” si, desi trebuie sa fi fost frustrant sa canti gratis mai mereu, sunt sigur ca a existat un moment de euforie in care reactiile celor din jur sa va fi facut sa visati departe. E momentul de exaltare ce vine in viata oricarei trupe “tinere” (oricat de multa experienta ar avea trupetii) care face ca inevitabila “stagnare” ce vine dupa sa para insuportabila. Acela-i pragul de care se lovesc multi si pe care doar cativa il trec. Un celebru conational spunea ca romanii sunt geniali ca indivizi, mizerabili ca parte a unui intreg.
In ceea ce priveste proiectul “open source” pe care l-ai mentionat imi ofer sprijinul sub orice forma si sper sa fie un succes.
Toate bune, Ticke, sper sa ne vedem pe 5!
lucrurile sunt mereu mai complexe şi nuanţate…
pianul îl căram împreună – Mari şi eu – dar banii pe pian i-am pus eu şi jucam poker pe banii mei. gloria se împarte, pierderile sunt ale mele. Mari era conştient de asta şi poate de asta n-a plecat şi mai repede… problema e – cum spune şi el – că NS n-a fost o maşină, ci doar o bicicletă, n-aveam 4, ci 2 roţi.
în România scena este tot atât de moartă şi chiar dacă este ceva mai simplu să te întinzi spre Vest – măcar nu-ţi mai trebuie viză – nimeni nu te aşteaptă cu braţele deschise, cum spuneam, trebuie multă-multă muncă.
la noi nu există ideea de profesie legat de muzică, ci toţi o fac din pasiune sau…. fiţă.
cât stăteam la Budapesta m-am împrietenit cu mai multe trupe. ăia repetau minim 5 ore pe zi, dar de multe ori şi de dimineaţa până seara. şi prietenii…. la noi vin şi spun că eşti tare, nu te mai duce la repetiţii, mai bine du-te la o bere cu ei… la concerte eşti dator să-i bagi moca şi dacă scoţi disc, tot moca să le dai şi lor că de cumpărat nimeni nu cumpără oricum. şi atunci ne mirăm că treaba scârţâie?
pentru site-ul acela am o grămadă de idei, să văd partea financiară cum o rezolv…
sper să pot ajunge la concert, am o grămadă de rahaturi pe cap.
Amintiri frumoase! Imi place a sasea poza (a patra daca numeri de jos, esti tu si cu un baiat cu tatuaj si caciula 🙂 )
Stiu ca nu are nicio legatura cu blogul de aici, dar iti mai aduci aminte ca ti-am urat sa intalnesti o femeie care sa-ti gateasca dumnezeieste? Aseara am vazut Veronika cu Sarah Michelle Gellar, nu mai stiam cum o cheama pe actrita, asa am gasit si filmul, Simply Irresistible. Toti care gustau din felurile de mancare gatite de ea, aveau numai sentimente de dragoste etc. 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=KNhbjTllZR4
amintirile ne răscoleşte…. 😆 😆 😆
şi eu sunt tot un băiat cu tatuaje….. 😆
n-am prea apucat să văd un film cap-coadă de multă vreme…. stau prost cu răbdarea şi uneori şi cu timpul.
week-end frumos. 🙂
Sal,nu ma bucura faptul ca dezgropatii mortii, nu denatura faptele reale,din ce stiu eu Adi de la Ura s-a dus pe cont propriu cu prietena la mare,nici vorba de toata trupa,Costi a avut accident cu o duba stil vechi cand se deplasau venind de la un concert la Teatrul Muzical ,pe la trecerea de pietoni de la intersectia Ghimbav/Zarnesti unde era borcanul de politie,intuneric bezna fiind cam 12 noaptea,ala nu avea lumini si a intrat in plin,Costi a iesit cel mai sifonat,capul spart,mana rupta,doar cand a auzit de accident Adi la chemat pe Costi si pe Kapak,dar ei erau faliti numai ca Adi avea cazarea asigurata intr-un kamping.Greseli am facut toti in viata,dar cred ca tre sa lasam timpul sa se asterne peste trecut si sa vedem doar in prezent.Eu cred ca Mari ,Kuki si cu tine a-ti fost cei mai brici pe vremea aia,ca si cei din Uddu,am vazut ca pe site la ei,te vorbesc numai de bine si spun de ajutorul acordat,deci din partea lor vin vorbe adevarate si nu au uitat aportul tau dat in existenta si evolutia trupei.Trai bun in continuare si cred ca trebuie sa continui macar un proiect din cele vechi,fiecare cu drumul lui,tu esti inca acasa,deci cred ca tre sa continui,asta inseamna adevarata lupta,asta face si Ura,dar am inteles ca dupa decesul mamei,Costi nu se poate impaca cu gandul ca numai este,m-am intalnit cu el si cu Kuki la Sonisphere,a spus ca e primul eveniment la care participa de cand a murit mama lui.Eu sper sa treaca peste toate si sa incerce sa faca treaba cu trupa,din cate stiu si ei au avut o gramada de derapaje in interiorul trupei ,dar la vremea aia au stiut sa le mascheze,asa au avut toate trupele,nu trebuie insa sa se dezgroape mortii.Toate bune.
Am auzit destule vorbe, ce-i drept, pe la spate, că pe faţă “e” toţi un zâmbet mereu…. eu am zis şi spun şi voi spune pe faţă ce gândesc.
am înţeles că remixează Kuky albumul vechi şi sună foarte bine, baftă UDDU.
Si eu m-am intalnit cu Costi si Kuky la Sonisphere, si ce as vrea sa ma intalnesc si cu Mari, o vreme am corespondat cu o tipa din Brasov care va cunostea pe toti (Kuky, Mari, nu stiu daca si pe tine).
Bafta si pacat ca in Tvr a sters inregistrarile cu voi, o sa pun pe cineva sa caute mai bine.
cu Mari mai greu, este departe.
Braşovul este un târg mic, aproape imposibil să nu cunoşti pe toată lumea, măcar în cercurile cu interes comun, dar şi dincolo de ele… 🙂
din ce ştiu eu nu mai există imprimările, s-au reciclat o mare parte din benzile lui Magdin. dacă reuşeşti ceva, să-mi spui. o să încerc să vorbesc şi eu cu Doru “Rocker”.
Exista si un post despre Pansament? Din cate stiu si acolo ai fost membru de baza si, daca nu ma inseala memoria, cu Pansament ati inceput inainte de Revolutie (sau imediat dupa).
UDDU nu stiu cat de persecutati au fost, sa nu uitam ca au avut album la VIVO (mare lucru pe vremea aia). Formatia lui Turcescu se chema Kapella (nu Acapela) 😛
Mai stii ceva de Petre Magdin? Ce mai face?
salut!
cuvintele bolduite şi colorate, sunt linkuri… 😆 de exemplu: Pansament 😉 dar este link şi în pagina Musick
contractul cu VIVO pentru UDDU din ce ţin minte l-a rezolvat Gabi Gomboş în zilele lui mai bune.
oh da, ai dreptate cu Kapella – am să corectez, danke!
de Magdin nu mai ştiu nimic de vreo 8 ani, l-am văzut la Cerbul de Aur ultima oară, a transmis concertul Compact….
Am recitit ambele posturi, sunt printre cele mai reusite pe care le-ai scris. Sper sa mai continui pe tema asta, sunt ferm convins ca ai ce povesti….
Apropo de Pansament mi-am adus aminte de un interviu al vostru din Pop Rock & Show unde spuneati ceva de genul: “rocu romanesc este bolnav, si el are nevoie de foarte mult Pansament.”. Mi-a placut foarte mult faza cu “rocu”.
M-am gandit sa iti fac si o dedicatie muzicala…. probabil piesa care se potriveste cel mai bine cu subiectul:
http://www.youtube.com/watch?v=8VXy4Z6IkWQ
mulţumesc. 🙂
ai nimerit-o cu Lemmy, apropo de lucruri de povestit, am stat la o bere cu el după un concert la Sziget (Budapesta)…. la noi şi cărătorii de boxe (cei din crew) sunt staruri şi se uită cu dispreţ la fraieri (fani)… şi cred că marea boală a “rocului” începe de aici…prea mulţi se apucă de cântat să impresioneze fetele, să primească o bere moca, să fie “vedete” şi…n-au nimic de spus, pun grămdă clişee…
anii ’90 păreau o oportunitate în toate domeniile şi i-am ratat cu nonşalanţă iar ce se întâmplă acum este consecinţa directă, plătim factura…
Da e adevarat,Gombos a inlesnit colaborarea cu Vivo,dar stiu ca a facut si mult rau trupei in relatia cu Dorian Ciubuc si Lenti Chiriac si cu veniturile din vanzarea casetelor,ai dreptate cu mojicii care se cred mari vedete,stiu ca trupe ca voi,Tectonic,Altar,Uddu si altii nu erati infumurati,faceati din suflet totul.Mari era unul din cei mai deschisi tipi!!!!
lucrurile sunt mereu ceva mai nuanţate…. cu Magdin şi Lenţi am avut o relaţie foarte bună şi m-am străduit să-i susţin pe băieţii din UDDU, dar ei au vrut să fie “anti-sistem” şi au mers pe mâna lui Gomboş… Gomboş a fost oarecum prototipul jurnalistului român de acum: vrei să scriu de tine, dă-mi o votcă. acum o votcă nu mai ajunge să apari într-o revistă, dar în mod nefiresc jurnalistul este mai presus artistului. pe de altă parte Gomboş i-a şi ţepuit pe băieţi cum a putut…
Ciubuc a fost mereu un tip mult prea arogant, părerea mea.
Altar… când tati e basistu’ din Compact este uşor să ai intrarea făcută peste tot… când i-am cunoscut în ’90 se numai Trident şi cântau în ştrampi ca Motley Crue, după succesul Tectonic/Pansament mulţi s-au trezit că sunt “Thrasheri” înăscuţi… sau Punkeri, după caz.
Tectonic. Liviu s-a chinuit mult să facă lucruri interesante şi mulţi nu l-au înţeles nici atunci, nici acum.
Da, Maria e un tip franc şi un Rocker adevărat. 🙂
Super!Am vazut pe canalul tau inregistrarile cu Reject,incercau ceva deosebit ptr.Romania acelor ani,stiu ca ai fost o perioada foarte apropriat de baietii de la Uddu,ai din intamplare ceva video si cu ei?Raritati ca pe youtube este ceva dar fara sunet!
din păcate n-am nici o altă înregistrare, piesele acestea Nation’s Slum şi Reject au fost difuzate în aceeaşi emisiune (sau două consecutive). n-am nimic – din păcate – nici cu Pansament, nici cu UDDU.
Mercy,esti foarte promt,ma enerveaza faptul ca incet dar sigur miscarea metal din Romania,este ingropata cu voie sau fara voie,dar ma indoiesc ca nu este voit!
a fost o acţiune premeditată şi aplicată în timp. nu ne-am prins noi la aceea vreme….
Magdin s-a zbătut până ce a fost înlăturat şi acum avem o emisiune, dar e pe programul 2 şi mulţi nici nu ştiu de ea…. probabil nu mulţi ar mai sta treji până la 1 noaptea să aştepte o emisiune Rock… sau se uită la Taraful de la miezul nopţii…. 😆
asta e.
amintiri de neuitat , clar merg si eu pe ideea ca a fost too soon , in vremurile de acum , cu sculele,promovarea,netul,computerul,sonorizare….ar fi fost altceva. Dar sa fi avut avantul si nebunia de atunci.
Mi-a facut placere sa retraiesc clipele alea,uitasem de multe faze,m-a amuzat tare ca ne amplificam prin casetofoane…
Mai tii minte toba mea mare ,aia de tabla facuta in uzina,pe care o tot caram dupa mine la concerte pt ca aia nu aveau doua tobe mari iar de pedala dubla abia se auzise?
Ma injurau aia de la sonorizare mereu pt trebuia sa faca rost de inca un microfon si oricum sunau diferit…
Cand ma uit la tobele mele de acum de multe ori ma gandesc cum ar fi fost sa le am atunci…
M-a spart faza ca noi am avut o saptamana in care noi am scos 3 piese beton si le-am cantat la Dracula chiar bine .
Nu-mi explic nici acum cum am reusit sa fim atat de prolifici.
Ma bucur ca nu te dai batut si continui sa crezi
Rock!
toată stima, domnule!
sunt multe amintiri, nu le-am scos pe toate la “vedere”, dar au fost totuşi 5 ani extrem de intenşi chiar dacă atunci uneori aveam toţi impresia că nu se întâmplă nimic…
vezi tu, sculele sunt minunate, dar în final nu fac nici cât o ceapă degerată. şi apropo computere, mulţi giboni spun că e simplu cu ele, dar fără omul cu idei care să-l butoneze, nici un computer nu face nimic.
anii au trecut şi din păcate în mare parte degeaba, scena pare mai gri ca-n 1989… cu toate că anul acesta am descoperit 3-4 trupe româneşti interesante, vezi White Walls.
nu, eu nu mă las niciodată. 😀
ai grijă şi baftă!
as fi interesat de vinilul cu tectonic/pansament.
daca te intereseaza sa l dai da mi te rog un mail