Vince Neil – Tattoos & Tequila (2010)

Înapoi în California, pe plajă, la anii 80, la fixativul de păr și frezele tapate, la pantaloni tip ștrampi, maieuri plasă, tatuaje și… tequila. I se spunea Hair Metal și Glam Metal, Party Rock și Motley Crue în anii 80 șoca America cu „Shout at the Devil” (1983) la fel cum a zguduit-o Manson cu „Antichrist Superstar” la mijlocul anilor 90.
Vince are 49 de ani și continuă să se comporte ca la 20 când a intrat în Motley Crue.
Eu din anii 80 îmi amintesc cartela de pâine, coada la lapte, sticla de jumătate de ulei primită tot pe cartelă o dată pe lună, borcanele de ghiveci întinse pe toate rafturile din Alimentară, Bitter-ul de Sibiu, vinul spumant și invenția numită „Vinișor”, cârciumile care stingeau lumina înainte să se facă 10, n-aveam Cola, ci Cico, plaja din Costinești nu avea aerul de la Redondo Beach, dar cu puțin noroc mai găseam la Alimentară Vin Ars (zis coniac) și chiar dacă fetele de atunci n-aveau dezinvoltura de acum, din fericire nici fițele, mai scăpam o mână sub tricou și uneori reușeam chiar mai mult…
Un concert era un eveniment și ne bucuram când Iris mai scăpa un AC/DC, Holograf un Van Halen sau Bon Jovi… Dar e bine, măcar nu sufăr de nostalgie! 😆
Și încet-încet e ca faza cu Woodstockul, cei care susțin că mai țin minte ceva, nici nu erau născuți atunci! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pQp1GNr-mLM]

În anii 80 preferam Read more Vince Neil – Tattoos & Tequila (2010)

Ozzy Osbourne – Scream (2010)

La 62 de ani, John Michael Osbourne aka. “Ozzy” este un om împlinit. Este o icoană Rock – mai mult decât un star -, s-a remarcat făcând parte din legenda Heavy Metal, trupa britanică definitorie pentru sonoritățile sumbre și Heavy: Black Sabbath și a confirmat și printr-o carieră solo strălucită de care sincer, prin 1976 nu multă lume-l vedea în stare. Și foarte probabil dacă n-ar fi avut alături o Doamnă de Fier și un manager dibace în persoana soției Sharon Arden (Osbourne) s-ar fi ratat (înecat) în oceanul drogurilor și al alcoolului.
Pentru mine (și generațiele mai bătrâne) rămân de referință albumele Black Sabbath (1970), Paranoid (1970), Master of Reality (1971), Black Sabbath Vol. 4 (1972) și Sabbath Bloody Sabbath (1973), dar și discurile solo ca Blizzard of Ozz (1980), Diary of a Madman (1981) sau No More Tears (1991).
Este un Read more Ozzy Osbourne – Scream (2010)

Nasol moment, mișto colivă

Și – cum era previzibil – a picat și moțiunea. Guvernul poate să bea șampania pe șustache și să taie pe față.
Mai semnificativ și mult mai grav este ceea ce a spus bravul cârmaci ieri seară la ceremonia depunerii jurământului de către noii judecători al CCR:
“Sper ca, alături de ceilalţi judecători ai Curţii Constituţionale, veţi face ca, deasupra proiectelor de legi şi a voinţei Parlamentului, să se aşeze Constituţia ţării”.
Președintele controlează armata, seviciile, parlamentul și mai bine de jumătate din mass-media, și-a subordonat guvernul, a obținut controlul asupra CCR-ului și astfel orice act neconstituțional al său sau al partidului și guvernului său capătă manta constituțională, implicit democratică.
Cei care avertizează despre o iminentă dictatură sunt cu câteva cadre rămași în urmă. Dictatura s-a instaurat pe nesimțite peste mirosul aspru al sărăciei Read more Nasol moment, mișto colivă

Paraziții – Tot Ce E Bun Tre Să Dispară

“Tot ce-i bun trebuie să dispară din această țară
De unde numai proștii ca noi nu se mai cară…“

Cum spuneam, cu GSP-ul de azi au “băgat“ și noul album Paraziții la prețul de 9.99 RON. Ultima oară, cu filmul  “Eu când vreau să fut, fluieri“, am luat țeapă, dar mi-am luat vuvuzeaua-n dinți și am dat fuga Read more Paraziții – Tot Ce E Bun Tre Să Dispară

Am trăit să

…o văd și pe asta. Și e de rău.
În termeni Astrologici probabil s-ar spune că este o conjunctură nefavorabilă. Cu toate că îmi este tot mai silă de toate bullshit-urile New Age, gen gândire pozitivă, lecții de viață menite să ne fortifice, Secretul și în general toate bazaconiile, opiu pentru fraieri – îmi vine să zâmbesc. Domne, trăim vremuri de căcat și vremurile sunt așa datorită nouă. Nu pot da vina pe nimeni: nici pe guvern, nici pe băse, cu atât mai puțin pe Marele D, grupul de la Bilderberg, masonii și reptilienii… Cred – dacă nu mă înșel – că ungurii sunt de vină, eventual țiganii. Să zici că evreii e deja un clișeu. 😉
Generalizările sunt cretine – la modul general 😆 – însă există o vină colectivă compusă din vina individuală a fiecăruia din noi, ovină ( 😆 ) latentă, abstractă și – în general 😛 – neasumată. E ca la bloc: dacă 3-4 locatari acumulează datorii, apa rece se închide la tot blocul. Sau ca la alegeri: dacă 5 milioane de amețiți, pentru o găleată portocalie, un kilogram de zahăr sau de teama fantomei lui Iliescu au votat un personaj malefic, suferă și toți ceilalți care n-au votat sau au avut altă opțiune. Teoretic treaba aceasta se cheamă democrație, practic trăim o dictatură.

Premierul României: Elena Boc
Premierul României: Elena Boc

Toți mai greșim, dar este imposibil ca 5 milioane de ființe, bipezi, să admită vreodată public ca un personaj sinistru al fostului regim că au fost dobitoci.

E de rău, dar să-mi suflu în vuvuzea dacă Read more Am trăit să

Ne învârtim în cerculețe

și îmi pun întrebarea unde o fi tunelul?
Îmi amintesc de o piesă Paraziții în care la final Andrei Gheorghe spunea: România este locul în care niciodată nu se termină nimic. Și acest nimic nedefinit – fiecare cu al său nimic – este tot ce avem.

Creierul este o legumă Read more Ne învârtim în cerculețe

Instantanee

M-a întrebat o prietenă cu ceva vreme-n urmă dacă în afara mâncării pe care o gătesc mai fac și alte poze? Mai fac și poze și uneori și… fotografii. Instantanee. Imaginile clipelor care se nasc și mor concomitent.
Urăsc arta și artiștii… Detest lamentările, nu accept neputiința. Prefer arta ca un glonț, ci nu cea integrată în absolut. Pun link-uri și nu se uită nici dracu, dar eu tot le pun. Sunt încăpățânat. Am spus-o și ieri. Mie nu mi-au ajuns trei zile de libertate. Și nu mă poate oprii nimeni și nimic.

Coerența
Coerența

Orașul se trezește Read more Instantanee

Când am împușcat democrația?

De facto, democrația a fost împușcată fix între ochi în data de 25 decembrie 1989 la Târgoviște.
Iar dacă e să-i dăm un nume glontelui criminal, acel nume este Ion Iliescu.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]

„După 20 de ani – 1989 an de cotitură în istoria națională și în viața internațională” este titlul cărții lansate “cu cântec”, joi de fostul președinte Ion Iliescu în cadrul Bookfest-ului de la Romexpo unde a fost huiduit de câțiva tineri ai grupului „Noii Golani”.
George Simion, liderul grupării a fost dus la Secția 2 de Poliție și amendat pentru această acţiune cu suma de 300 lei pentru tulburarea liniștii publice.
George și ceilalți tineri n-au trăit Mineriada din 13-15 iunie 1990, este de admirat că sunt interesați de evenimentele de atunci în condițiile în care marea majoritate a populației parcă a uitat și continuă să ignore istoria Read more Când am împușcat democrația?

Conopida – meniu complet

Mark Twain spunea: „Conopida nu este nimic altceva decât o varză cu studii superioare”. 😛
Spusele lui au o explicație simplă: această legumă provine din Cipru, ca atare la început a fost numită „varză de Cipru”. Popular, i se mai spune și „varză înflorită”.
Ea este cunoscută de circa 2500 ani, a fost cultivată în Egiptul şi Persia antică, ulterior în Italia, pentru ca în secolul al XVI-lea să se popularizeze în întreaga Europă.
În bucătăriile contemporane este utilizată în special la ciorbe, supe și salate. Se serveşte fiartă în întregime sau crudă în salate. Probabil cea mai răspândită rețetă este conopida la cuptor, evident voi încerca altceva. 😀
Conţine potasiu, magneziu, calciu, mangan, fier, cupru, zinc, fluor, caroten și vitaminele C, K, B1, B2, B6. Enzimele care se găsesc în conopidă ajută la detoxificarea organismului. Enzimele specifice, împreună cu vitaminele şi mineralele conţinute în conopidă dau acestei plante proprietăţile sale anti – cancerigene.

Chiar dacă prin fierbere orice plantă (legumă, fruct, vietate…) își pierde o mare parte din calități, am fiert-o și am pregătit o supă și o salată cu piept de pui. 🙂
Altfel spus: ce avem felul întâi? Conopidă. Și felul doi? Tot conopidă! Super… Read more Conopida – meniu complet

The Chemical Brothers – Further (2010)

Britanicii Tom Rowlands și Ed Simon, cunoscuți și sub titulatura The Dust Brothers (împrumutată de la americanii Dust Brothers – Michael Simpson aka E.Z. Mike și John King aka King Gizmo responsabili pentru coloana sonoră a faimosului filml Fight Club, dar celebrii mai ales pentru colaborarea cu Beastie Boys), s-au întors cu al șaselea lor material discografic și opt piese proaspete.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tpKCqp9CALQ]

Materialul ce urmează a fi lansat oficial Read more The Chemical Brothers – Further (2010)