Mircea Geoană. ( UPDATE! 7 decembrie, rezultate parţiale oficiale!)
Aş vrea să nu am dreptate, dar perspectiva este previzibilă: vom împinge împreună la o ţară scoasă din priză şi din care s-a furat tot ce se putea mişca. Noi, fraierii, oamenii obişnuiţi, talpa ţării, muritorii de rând. Ei o să-şi vadă în continuare de-ale lor, zgomotos sau în linişte, zgomotos la vedere pentru popor la televizor, de afaceri în linişte, departe de ochii lumii.
Inconştiinţa colectivă funcţionează. Oamenii au nostalgia vremurilor „liniştite”, idilo-romantice al epocii Iliescu, Iliescu este un „bătrânel” cumsecade, echilibrat şi cu capul pe umeri. Este mai mult decât amar ca la 20 de ani de la schimbarea de regim, prin vot vom legitima încă o dată minciuna, uneltirile din umbră, sistemul corupt şi da, ticălos care a dezintegrat economia, agricultura şi societatea românească post decembristă.
Nu ştim de ce au murit mii de oameni în România după executarea cuplului dictatorial – şi nici înainte -, nu ştim cine a fost în spatele masacrului, nu ştim cine a ordonat, organizat mineriadele, evenimentele nefericite de la Târgu Mureş, nu ştim cum a fost dezintegrată economia şi cum a ajuns pe mâna unui grup de „băieţi deştepţi”, nu ştim?
Eu ştiu şi mulţi români sunt convins că ştiu, mulţi, dar – se pare – nu suficienţi.
Lucru mai rău ca regimul Iliescu nu-mi pot imagina că se putea întâmpla României. Dar – încă o dată – poporul, majoritatea vede altfel treburile.
Geoană a câştigat prin strategie. A punctat cu preluarea oficială a ştachetei de la Iliescu, a punctat prin absenţa din confruntări până în ultima clipă lăsând oarecum ceilalţi competitori în off-side şi consumându-se, a punctat cu modelul său moral – te apucă şi râsul când un socialist îl desemnează pe capul bisericii, ha ha ha! – şi a punctat cu buchetele de flori oferite soţiilor contra-candidaţilor şi propriei soţii la finalul confruntării de ieri. Simplu şi eficient.
Băsescu a fost o palidă umbră după un morman de dosare şi cu capul plecat.
Crin Antonescu a fost prea incisiv, prea ferm, prea cinstit într-un moment în care cum spuneam, majoritatea vrea linişte, vrea siguranţă, are nostalgia socialismului. Cred că mulţi gândesc că dacă mafia de la vârf, stăpânirea se înfulecă, din resturi şi slugile – poporul – îşi umple burta. Pe mine mă înspăimântă viziunea unui guvern Năstase, o marionetă manevrabilă ca Geoană la Cotroceni şi un PSD condus de Vanghelie şi Mazăre.
Dar vorbeam de Antonescu. A încercat să joace o carte surpriză: Tudor Chirilă. Am râs la faţa confuză al domnului Roman. Lui Tudor cu siguranţă îi mai creşte traficul pe blog, un blog pe care uneori îl citeam şi eu cu plăcere. Antonescu a făcut un calcul simplu: aducerea la vot al tinerilor. Pe de o parte Tudor e un (fel de) rocker, adică nu extrem de popular ci mai degrabă de breşă, pe de altă parte tinerii nu sunt interesaţi nici de discursurile politice, nici de votul în sine. Plus, Tudor a şi postat pe blog o delimitare fermă faţă de Antonescu…
Tudor, din punctul meu de vedere a fost o alegere foarte proastă dintr-o cu totul altă perspectivă. Ţine-ţi minte celebra piesă de succes: „Nu ne mai trageţi pe DREAPTA”? A fost o piesă plătită de PSD şi DREAPTA din titlu se referea direct la… PNL. A fost o manevră electorală inteligentă şi perversă. Dar în mine a trezit exact întrebări legate de… integritatea morală. Este ceea ce am spus şi despre Tismăneanu: ne este foame la toţi, dar nu toţi mâncăm căcat.
Eram sceptic acum câteva luni în ceea ce îl priveşte pe Antonescu, acum îmi pare rău că nu avem şansa de a îl avea ca preşedinte. Repet, sper din tot sufletul să greşesc.
Despre dezbatere s-ar putea vorbii mult, dar nu ştiu cu ce folos. A fost OK să vezi candidaţii faţă-n faţă, dar şi eu spun că un preşedinte nu trebuie să fie un “cârmaci a tot ştiutor”, nu trebuie să fie primul economist, primul agricultor, primul antrenor şi jucător. Are cu totul alte atribuţii, are o altă funcţie şi fişă de post, drept, nu suficient de bine delimitată nici constituţional, dar… Asta este o altă discuţie, ajungem la reforma care este splendidă, dar lipseşte cu desăvârşire.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=u-Hlsd0z10M]
Ieri am mai realizat ceva: politicienii şi presa trăiesc în altă ţară. În loc să merg la concert – urăsc pe toată lumea că n-am ajuns – am stat şi am văzut „marea confruntare” care în primul rând mi s-a părut prea lungă. Ştiu că din lipsa dezbaterilor, confruntărilor anterioare s-au adunat multe întrebări şi era nevoie de această întrevedere faţă-n faţă măcar a principalilor candidaţi, dar în al 12-lea ceas e greu să acoperi toate golurile acumulate într-o întreagă campanie. În fine! După confruntare au început dezbaterile frenetice pe marginea evenimentului şi a existat aproape o unanimitate care l-a desemnat câştigător pe Crin Antonescu. Însă „traducerea” presei legat de prestaţie şi discurs a fost una softistă, prea tehnică, prea elevată şi foarte-foarte departe de percepţia populară, de ce înţelege, dar mai ales ce vrea poporul, sfânta majoritate. Dacă eram redactor tv, ieri seară aduceam în studio la întâmplare 6-7 oameni de pe stradă şi-i lăsam pe aceştia să-şi spună părerea despre prestaţia candidaţilor. Era mult mai interesant şi relevant. Ieri am realizat că şi politicienii şi jurnaliştii mestecă în acelaşi rahat, mestecă aceleaşi vorbe prea multe şi prea goale, sunt din alt film, dintr-o altă realitate, sunt rupţi de oameni şi de viaţa acestora, chiar dacă vorbesc numai despre asta.
Mă tem de ce o să fie după 7 decembrie. Cine cu cine o să facă guvern şi ce guvern o să fie acela, cât o să reziste şi ce măsuri o să ia. Echilibrul de forţe din parlament rămâne neschimbat ca şi posibilităţile de combinaţii. Probabil vom asista la un nou val de „emigrare”, de data aceasta în sens invers, parlamentarii „voiajori”, oportuniştii vor abandona barca PD-L şi se vor orienta spre PSD. Nici eventuale alegeri anticipate nu cred că ar schimba radical balanţa de forţe, probabil tot PD-L-ul ar mai pierde ceva procente, dar nimic din toate acestea nu rezolvă problemele grave cu care ne confruntăm, nu aduc soluţii, nu ne scot din prăpastia în care singuri ne-am băgat.
Am auzit că la anul trece criza. Am mari rezerve. Poate Vestul reuşeşte să iasă din punctul mort, dar cred în continuare că sistemul capitalist este mort iar noi ne-am cuplat la un tub fără oxigen. Nici occidentul nu are o soluţie viabilă pe termen lung, pe lângă asta noi le avem şi pe ale noastre.
Şi nu cred că politicienii au voinţa, au pregătirea, cunoştinţele şi determinarea ca să caute şi găsească soluţiile. Soluţiile pentru noi, pentru ţară.
Ieri am mai simţit ceva: candidaţii luptau pentru ei. Şi între ei şi noi prăpastia este deja de netrecut.
N-am mai votat de la Constantinescu încoace şi mâine merg să-l votez pe Antonescu. N-am tăria să ucid speranţa, dar tare-mi vine să-mi fac bagajele. Poate căpşuni se fac şi la anul…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3CO7FPU7a2g]
Pe blog, ca de obicei, păreri pro şi contra, mult patos şi uneori demenţă.
De la „NU VOTATI. Deoarece majoritatea candidatilor fac parte din clica ce a distrus aceasta tara” la „Crin suntem Noi” şi la „Nu particip si nu votez la referendum”.
Unii rămân la eternul vot negativ alţii amintesc… fapte bune. După gust, pricepere şi…interes.
Am văzut şi ceva amuzant ieri. Eram în tramvai şi au urcat nişte ţigănci gălăgioase în mână cu umbrele portocalii. Cineva – o pensionară – le-a întrebat de unde au umbrele la care una a răspuns: păi le-au împărţit pesediştii mai încolo! Ha ha ha! 😛 Atât despre pomana electorală. La 6 din 49 nu s-a câştigat iar de multă vreme, vremea pare superbă, avem şi un referendum pe cât de mobilizator pe atât de inutil, premise numai bune de a merge cât mai mulţi la vot.
Pleacă mafia portocalie, vine mafie roşie.
