Mă trezesc cu un ciot dintr-un vis pe colţul buzei. În obscuritatea somnoroasă plutesc secvenţe răsfirate dintr-un viitor intuit, dar incert, dimineaţa mă priveşte zgribulită de dincolo de perdea şi o nouă zi goneşte afară în vântul neprietenos alături de primii fulgi de zăpadă. Am îmbătrânit: urăsc iarna. ’neaţa.
Traseu prestabilit: baie, traversarea sufrageriei, slalom scurt prin hol şi finish-ul în bucătărie. Gesturi mecanice: ibric, apă. Puţin zahăr, aragazul, caut bricheta, găsesc chibrituri. Fulgii parcă mă urmăresc, se izbesc de geamul impasibil, e frig, aprind şi cuptorul de la aragaz şi strict din spirit de economie, cu acelaşi chibrit îmi aprind şi prima ţigară. Pregătesc cutia cu cafea şi aştept cu nerăbdare să clocotească apa. Cum e să aştepţi cu răbdare?
Cât costă fericirea? În secunda asta m-ar face fericit un borcan cu piure de castane. Mecanica simplă şi magia discretă a existenţei. 🙂 Gata cafeaua, mai fumez o ţigară apoi direcţia sufragerie, computer, conectare, internet. Aproape patetic.
Este mai bine să umpli golul cu vise, decât să îl laşi gol. Nu mai e nici o frontieră iar colţul proaspăt tencuit îşi pierde palida culoare, se unge-n mir, pipernicit de şoaptele fără culoare. O fotografie frumoasa.
Stau ascuns. Sunt invisible pe mess. Ne-am luat cu voturile, cu frauda, ne-am rupt în două, fiecare după cum vede… binele comun şi propriul bine. Şi când zgomotul lumii zgârie timpanele de sticlă, ne rămân doar urmele. Până şi sărbătorile de iarnă au fost uitate. Iluzii prăfuite de vreme… Nu e sfârşitul lumii, nici măcar al României. Dap, e sâmbătă.
Discul de week-end: Skunk Anansie „Smashes And Trashes” (2009)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pRH807Zg8MQ&feature=fvw]
Skunk Anasie au explodat în conştiinţa iubitorilor de muzică (Rock) la mijlocul anilor ’90 şi au cucerit publicul în primul rând prin forţa, atitudinea, incisivitatea solistei Skin (Deborah Anne Dyer). Din cele trei albume lansate până la destrămarea formaţiei din 2001 („Paranoid and Sunburnt” 1995, „Stoosh” 1996 şi „Post Orgasmic Chill” 1999) au vândut milioane de copii şi au dominat clasamentele, astfel în 2004 au fost nominalizaţi ca una din cele mai de succes formaţii britanice din perioada 1953-2003 în Guinness Book of British Hit Singles & Albums.
De la piese în forţă la balade, Skunk Anansie reprezintă un Rock militarist, protestatar, o combinaţie fericită şi reuşită de muzică acceptabilă pentru un public larg, dar fără a face compromisuri deranjante.
Vestea că anul acesta trupa se reuneşte şi lucrează la piese noi m-a bucurat. Rezultatul – sper intermediar – este acest „Smashes And Trashes”, un disc ce conţine 15 piese, 12 succese anterioare şi 3 piese noi.
Avem clasicele „Hedonism”, „Charity”, „All I Want”. „Twisted”, „Weak”, „Brazen”, „Charlie Big Poatato”, „I Can Dream” „Lately”, „You’ll Follow Me Down” şi „Selling Jesus” (nu în această ordine).
Cele trei piese noi, „Because of You”, „Squander” şi „Tear the Place Up” nu aduc nimic nou la stilul deja consacrat al formaţiei, dar reconfirmă energia şi calitatea pieselor ieşite din atelierul de creaţie al britanicilor.
„Tear the Place Up” este foarte energică şi zgomotoasă, „Because of You” este o baladă în forţă cu caracteristicele accente paranoice iar „Squander” este o piesă lirică, aşezată.
Sper să vină albumul nou, acest material vine doar să ne deschidă apetitul.
Filmul de week-end: The Terminal (2004)
Nu sunt expert în filme, nu pretind şi n-am să pretind asta niciodată. Am avut o perioadă-n viaţă când „haleam” filmele pe bandă rulantă, îmi amintesc cu plăcere de nopţile cu video organizate de Alin înainte de ’89, din când în când mă mai ia un val de lene, nostalgie sau ştiu eu ce alt impuls şi mă uit la câteva filme noi sau vechi, dar – revin – nu-s critic cineast, abia de memorez 5-6 nume de actori sau regizori, nu sunt la curent cu tendinţele din lumea filmului. E drept, vizualul m-a atras de mic copil, prima oară prin desen, apoi întâmplător am urmat un curs de film la Palatul Pionierilor, apoi un curs foto şi am ajuns să lucrez o vreme într-o televiziune, de câţiva ani fac editare foto/video, nu-s total paralel cu fenomenul, doar că nu-s atât de implicat cum sunt cu muzica. Mai fac o paranteză-n paranteză, anul acesta mi-au răsărit din senin nişte idei de scenarii de film, mă tentează ideile, habar n-am cum se scrie un scenariu, dar nu exclud posibilitatea să mă aventurez şi-n aceste proiecte în 2010.
„The Terminal” este un film „uşurel”, un amestec romantic de dramă şi tragedie cu o reţetă de succes impecabilă: regizor Steven Spielberg, protagonişti Tom Hanks şi Catherine Zeta-Jones.
Nu o fi o capodoperă cinematografică (încă o paranteză, săptămâna aceasta m-am mai relaxat cu câteva filme de geniu al lui Michelangelo Antonioni), nici n-a obţinut nicio distincţie semnificativă (din ce ştiu eu) şi habar n-am ce încasări a produs (sau nu), dar este un film excelent pentru relaxare, pentru deconectarea de la tumultoasa nebunie care ne înconjoară.
Naraţiunea filmului este simplă: Viktor Navorski, un cetăţean din statul fictiv Krakozhia, ajunge în aeroportul internaţional J.F.K. din New York însă în timpul zborului are loc o lovitură de stat acasă şi Viktor rămâne blocat în terminalul aeroportului pentru următoarele nouă luni, rămas fără stat şi cetăţenie, nu poate nici să se întoarcă, dar nici să intre în Ţara Făgăduinţei. Situaţia, precara cunoştinţă a limbii engleze naşte tot felul de situaţii comice sau tragice.
Un film asemănător a mai fost făcut în 1994 de regizorul francez Philippe Lioret: Tombés du ciel (Lost in Tranzit), însă pe acesta nu l-am văzut.
Viaţa bate filmul? La ora actuală este un cetăţean chinez, Feng Zhenghu, într-o situaţie oarecum asemănătoare în terminalul aeroportului din Narita, Japonia deoarece autorităţile din China îl consideră un agitator şi nu vor să-l mai primească pe teritoriul Chinei.
Puteţi urmării evoluţia situaţiei lui pe Twitter.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W2vvOPsiVdU]
am revenit cu poeZiile 😀
pentru sssfinxxx – fură fiecare ce poate: unii voturi, alţii… versuri, gânduri… 🙂
hehehe.. tu nu furi. aduni. si e si spre binele nostru 😛
pentru sssfinxxx – am stat puţin cu degetele-n aer înainte să tastez “fur”. oscilam între ciordesc, şmanglesc şi altele asemănătoare. admit: la adun nu m-am gândit… ha ha ha! 😛
n-ar fi bine ca binele “nostru” (public) să atârne de mine… 🙂
:))))))))))))))))
…bai, palatul pionierilor era o chestie tare de tot….nu ar fi rau sa mai fie ceva de genul ala acuma pt. youngsters…..eu am facut foto, poezie, electronica…..de poezie si electronica s-a ales praful …dar cu ceva cunostinte foto am ramas in patrat….era o treaba buna .
neagra din skunk e beton , skunk anasie rules.
hanks cu spielberg deja exagereaza…..cred ca se plac tare unu’ pe altu’………
auzi. astia pe aici au inebunit complet cu twilight …..de la aia de 14 ani pana la nevastamea si terminat cu soacra unui coleg de munca de 58ani…..parca-s hipnotizati …sau poate ca sunt.
pentru rifeor – mult hulita epocă ceauşescu a avut şi aspecte bune care ar fi meritat conservate… noi avem prostul obicei să aruncăm totul pe fereastră şi să o luăm de la zero cu ceva nou, dar nu neapărat bun sau perfect.
da, Skunk sunt Rock, mereu mi-au plăcut, au coaie.
filmul ăsta mi-a plăcut, o fi tot vârsta cum acum nu-mi mai place frigul şi iarna… ha ha ha! 😛
am auzit de twilight, da’ n-am văzut… de obicei serialele le trage Cipango pe dvd şi atunci dacă mă interesează ceva, văd un sezon complet cap coadă…. aşa m-am uitat în 3 zile la primele 3 sezoane din 24… 😆 😛 😆 aveam ochii mici-mici-mici şi roşii… ha ha ha! 😛
ultima oară am urmărit primul sezon din Lost la televizor… 🙂
Indiferent de parerea cunoscatorilor, mi-a placut ideea centrala a Terminalului; atunci am zis ca e fantezista, iata ca realitatea bate filmul… (Hihi… La Palatul Copiilor am invatat alfabetul Morse) Dincolo de vorbe, ziua asta are si alta semnificatie? imi pun asa, o intrebare retorica…
pentru MicheleLaBelle – şi mie mi-a plăcut filmul… are o latură foarte umană şi pe de altă parte una sensibilă, sentimentală care uneori pică tare bine. 🙂 toane şi gusturi… 🙂
situaţia lu’ Feng Zhenghu nu cred că este nici romantică, nici idilică… China este nu doar tolerată, dar chiar încurajată şi asupra aspectelor negative nu se insistă şi chiar se trece cu vederea. drepturile omului? o altă hârtie care se flutură doar după caz… lumea este diformă nu doar la noi.
vin sărbătorile…. şi mă sperie. 🙂
Palatul Copiilor era o chestie faină. am făcut şi ceramică acolo, ne ocupam timpul fain, plăcut şi util. la Braşov clădirea – un conac splendid – şi parcul dendrologic care-l înconjoară, a fost revendicat şi restituit… pare incredibil, dar s-a dus dracului… este absolut incredibil cum am distrus tot în 20 de ani, tot aşa, emoţional şi fără cap.
12 a 12-a… constat că multora le-a sărit azi în ochi acest aspect. 🙂 nu ştiu… nu aveam în cap nici un titlu şi asta a fost cel mai la îndemână. 🙂
am obosit să-l caut pe diavol în detalii când el se îmbracă de la Prada… ha ha ha! 😛 😛 😛
intr-o zi cind nu mai simtim sarbatorile, cu iluzii mai multsau mai pitin prafuite, preocupati de problemele comune sau personale, mai reusim sa privim o fotografie, mai distingem culori care ne polaaaaac sau nu, si ne bucuram de filme sau de intmplari, daar si de muzica nu doar printre paranteze
sincer, mi-as fi dorit sa am si intr-o zi de 12-12 🙂 parte de una dintre parantezele Dvs…
Va multummesc frumos !
pentru anamariadeleanu – şi aşa mă simt de multe ori mizerabil, dacă-mi mai spui şi “Dvs”…. ha ha ha! 🙂
mereu am avut inflaţie de idei, proiecte dispersate, probleme de organizare şi în final de concentrare… 🙂 încerc să mă “aşez” şi să fiu mai echilibrat… n-am mai pus mâna pe o pensulă din februarie, n-am terminat albumul “One Bullet Revolution” dar lucrez în paralel la un alt proiect muzical, m-am apucat de 4 ani de cartea despre Tarot şi am doar capitole şi idei notate, deşirate… aş vrea să fac unu sau două filme, un site, mi-a venit tot vara aceasta o idee de un joc PC… de ceva ani dorm cam 4 ore pe zi şi mă tem că ard tot “gazul” înainte să ajung la capătul lucrurilor sau măcar a unui lucru început. dar poate că odată conştientizat acest lucru, pot să schimb ceva. 🙂 după sărbători. 🙂
în rest… cu blogul, îmi place să mă mai plimb şi să adun “petale într-un buchet”. 🙂
ai de muncit cu anamaria, are un bun simt iesit din comun 🙂
pentru sssfinxxx – şi ea, şi Flavius şi mai sunt câţiva. din fericire. şi sper să fie cât mai mulţi şi să nu se schimbe…. numa’ să nu-mi spună nenea….îmi ajung copii de la bloc! (şi mă văd în oglindă zilnic oricum…) ha ha ha! 😛
twilight asta nu e in seriale
, sunt doua filme pana acuma:twilight si new moon …cica mai vin doua…la anu…
e dupa o carte de stefanie mayer., stefania asta nu a scris o iota in viata ei……..cica a visat femeia toata idea si a pus pe hartie ….au refuzato mai toti..pana s-a incumetat unu sa se bage……….si acu’ e milionara…..
pentru rifeor – aha…. vezi? habar n-am… ha ha ha! un amic mi-a zis că a văzut un film excepţional: “Aria 51″… m-am uitat, e o porcărie fabuloasă… ha ha ha! 😛
bine, fac o încercare şi cu twilight… 🙂
dacă apuc să fac filmele pe care le am în cap, cu siguranţă n-am să rup gura târgului… man, nu m-am născut în locul unde (sau de unde) să te bage în seamă cineva… da’ asta nu înseamnă că nu-mi place unde m-am născut. dimpotrivă. 🙂
la mine nu a priit… bun locul , rai bipezii…..de ne nasteam undeva peste ocean poate ca acum eram in turneu mondial……dar nascut la reghin …..am pierdut trenul de roac star si multe alte trenuri…am facut 23 de ani si am lasat locul bun si bipezii rai ..pt. a cauta un loc mai altfel ,cu bipezi normali … Acum , pot spune ca am facut cea mai inteleapta decizie din viata sa plec de acolo …..”da’ asta nu inseamna ca nu-mi place unde m-am nascut…..”
vezi cu twilight ca e clasicul hollywood pt. n. america…….primul a mers , la al doile am avut 4 j.d…..a trebuit sa ma uit la tot ca nevasta e obsedata cu ei ……am capatat bomboana la sfarsit , chiar de eram deja in chef…. 🙂
pentru rifeor – nu ştiu, cu toate dezamăgirile acumulate anul acesta, eu mă simt încă pe şine… 🙂 ştiu că fac treabă bună şi chiar de n-am de partea mea media şi e un alt public acum care nu e interesat nici de Rock, nici de Industrial, tot am să-mi fac treaba. şi de e, plec măcar prin cluburi în lume… am nişte idei, sap să le pun în mişcare.
da, lucrurile stăteau altfel dacă ne năşteam dincolo de peretele de sticlă, ai alte şanse şi posibilităţi, dar tot aşa, poţi să nu faci nimic chiar şi născut acolo…
am văzut twilight… scriu acum ceva. ha ha ha! 😛