Bucureştii în tranziţie

0001

Ieri la ora 17 s-a desfăşurat vernisajul expoziţiei „Bucureştii în tranziţie”, expoziţie ce a rezultat din concursul foto organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Interes scăzut, o mână de oameni s-a adunat în Rotonda M.N.L.R. din Bulevardul Dacia nr.12.
Din ce am înţeles din introducerea făcută de noul director interimar al instituţiei, domnul Lucian Chişu, concursul a fost organizat de fosta conducere şi prin schimbările intervenite la vârful instituţiei lucrurile (şi) legate de acest concurs s-au bulversat-tergiversat,  dar, ne-a asigurat domnia sa, câştigătorii îşi vor primii premiile. Cum nu mă număr între câştigători, sunt scutit de emoţii.
Scopul concursului a fost adunarea unei mici colecţii de imagini şi în perioada 29 septembrie – 29 octombrie 2009, expoziţia va fi prezentă la sediul Institutului Cultural Român din Praga, în cadrul amplei manifestări, “Luna 9 a Bucureştiului în Praga” şi va reuni 21 de evenimente culturale.

Domnul Chişu ne-a explicat şi de ce gramatical „Bucureştiul în tranziţie” nu este o formulare corectă, deşii comună şi răspândită şi a intervenit şi modificat titlul în „Bucureştii în tranziţie”.

Despre concurs, concurenţi şi exponate, a vorbit domnul Francisc Mraz, un discurs “light” şi cam “polite”, dar simpatic şi relaxant. 🙂

david

Pentru mine vernisajul de ieri a fost un mic cadou: astăzi împlineşte fiul meu 2 ani şi astfel se împlinesc doi ani şi de când mi-am făcut transferul (semi-forţat) de la Braşov la Bucureşti.
La Mulţi Ani David, să fii sănătos, să creşti mare şi fii tu indiferent ce înseamnă asta şi cât de dificil este.

În acest timp am surprins sute de instantanee ale Bucureştilor, am fotografii şi mai bune şi mai proaste decât cele înscrise la concurs. Şi am înscris la concurs câteva imagini care îmi plac mai mult ca 2 din cele 3 expuse. Recunosc, am mers pe o singură idee şi admit şi faptul că titlul pe care l-am lipit de imagini n-a fost cel mai inspirat: „Între prezent şi trecut”. E un titlu uşor abrupt şi de aici aş şi reformula ideea – în definitiv sunt lucrările mele şi fac ce vreau cu ele 😆 – şi aleg exact acest titlu: „Abrupt”.
Despre Bucureşti… Este un oraş contrastant şi în imagini asta am şi dorit să surprind şi zic „io” am reuşit. Bucureşti este un oraş unde oamenii nu prea comunică şi când o fac, o fac monosilabic, propoziţiile încep cu „bă” şi se trece rapid la pumni, spray, bâtă sau pistol, este oraşul în care nu ştiu dacă oprind un localnic pe stradă, acesta este capabil să-ţi spună două fraze despre trecutul oraşului în care trăieşte, este un oraş cu prezent dubios şi viitor incert, Bucureşti este reflexia perfectă a nepăsării, a nesimţirii, a indolenţei, a sintagmei care ne defineşte: las’ că merge şi aşa. Pe de altă parte, sub praf, mormane de deşeuri şi printre miile de gropi şi mirosul de transpiraţie înţepător din mijloacele de transport în comun, Bucureştii au un parfum aparte, este un oraş dinamic şi vibrant unde trecutul şi prezentul se ating şi scânteile au farmec şi şarm.
Depinde de noi. Din păcate – adaug eu. Şi îmi pasă fiindcă este oraşul în care o să crească (şi) copilul meu.

intre_prezent_si_trecut_08intre_prezent_si_trecut_05intre_prezent_si_trecut_11

Despre concurs.
Felicitări câştigătorilor: Daiana Olteanu, Laurenţiu Dinică şi Vlad Eftenie.
Lucrarea câştigătoare, „Verona Street” al lui Daiana Olteanu este o lucrare interesantă, dar pare un colaj ci nu o fotografie. Mai mult mi-a plăcut din lucrările ei fotografia „Still”, dar adaug, ca multe din fotografiile înscrise, nu are legătură cu tema sau doar tangenţial şi prin extrapolare.
Mi-am amintit de un banc – şi apropo Praga. Concurs foto cu tema „Stalin la Praga”. Se trimit fotografiile, se triază, imagini cu Stalin în diverse ipostaze şi cu diverse personalităţi locale din şi în Praga. La un momendat apare şi o fotografie cu o femeie şi un bărbat la un picnic pe iarbă într-un parc. Este chemat autorul şi întrebat: ce legătură are imaginea cu tema concursului? Păi în imagine este soţia lui Stalin cu şoferul. Da, da, dar unde este Stalin? Păi Stalin era la Praga. 😆 😆 😆
În opinia mea cam aşa stă treaba şi cu multe din imaginile din această expoziţie.
N-am prea înţeles nici de ce unele lucrări s-au procopsit cu titluri în limba engleză la o temă neaoş românească, dar probabil sunt eu un bozgor cârcotaş… 😆
Mi-a mai plăcut lucrarea „Partida I şi II” al lui Vlad Eftenie, cadrează cu tema şi ideea este bine exploatată.

0002000300040005

În rest, cum spuneam, lucrările selectate, pe mine ca intrus – străin – şi simplu privitor, nu prea m-au convins şi mă tem că nu vor convinge nici la Praga.
Nu pot decât să mă amuz încă o dată: a little dirty punk like me – că altfel n-am cum să spun – cu un aparat de buzunar, am făcut un instantaneu care a ajuns şi afişul evenimentului şi poza pentru pliant, adică, am câştigat. 😆 Vizibilitate.

A fost o plăcere să-mi văd fotografiile pe hârtie şi atârnate pe perete şi nu doar pe ecranul monitorului … 🙂

Până în data de 10 septembrie expoziţia rămâne deschisă, multă lume m-a întrebat acest detaliu şi am aflat răspunsul de la doamna Ştefania Cosovei, sper că bucureştenii sau cei aflaţi în trecere prin capitală, vor profita de acest lucru şi o să viziteze expoziţia. 🙂

Ar mai fi câteva lucruri de spus – şi am mai scris despre concurs (1, 2 ), dar pe moment mă mulez şi eu pe discursul domnului Mraz şi rămân în zona relaxa(n)tă. 🙂

Ok, eu am să lipsesc cam o săptămână, îmi văd de noul disc, plec la Braşov şi sper să am spor. Punk Ain’t Dead, here comes the… One Bullet Revolution.  🙂

Ne vedem de vineri, 4 septembrie la Tuborg Green Fest. 🙂

Până atunci, joi,  27 august, începând cu ora 20:30, sunteţi invitaţi în  The Silver Church Club din Bucuresti la un warm-up party cu muzică live, pe ritmuri electro-indie, accesul publicului fiind gratuit.
Cei care vor fi prezenţi în The Silver Church Club la “Tuborg Green Fest Warm Up Party” vor primi un voucher pentru a savura gratuit două beri…
Invitaţii serii vor fi câteva dintre cele mai “fresh” prezenţe pe scena muzicală autohtona: The MOOOD, Les Elephantes Bizzares şi Discoballs.

Şi nu uitaţi de Guano Apes săptămâna viitoare la Tuborg Green Fest. 🙂

Mulţumiri lui Adi (Smogg) pentru fotografiile de ieri. Şi nu numai. A da, şi lui Bruno pentru bere. 😆

colaj_01_DSC1041adi_DSC1026_DSC1039adi_DSC1010_edit_01

Fear – The Record

Am mai tot ascultat discuri noi, dar cumva nu m-a prins nimic. De la o vârstă în colo, de la un moment dat, am observat asta, oamenii revin la chestiile care le plac, la „valorile tradiţionale”, la un fel de nostalgia primelor iubiri.
Am îmbătrânit – chiar dacă nu prea simt şi nu arăt asta – şi sunt primul care admit că nu mai sunt rebelu’ de la 16 ani cu toate că nu o dată mă mai arunc în tot felul de chestii cu capul înainte… 🙂

Trupa lui Lee Ving (voce, chitară) activează din 1977, a fost înfiinţată în Los Angelesul însorit de Ving – unicul membru permanent – şi basistul Derf Scratch. Cu Burt Good la chitară şi Johnny Backbeat la tobe ca o primă formulă, în acelaşi an imprimă primul lor single – şi unul din cele mai mari succese ale formaţiei – „I Love Living in the City”. Imediat după lansarea discului pleacă Good şi Backbeat şi începe lungul şir de du-te, vin-o din cadrul trupei.

FEAR The Record

Track list

Let’s Have a War – 2:20
Beef Boloney – 1:47
Camarillo – 1:09
I Don’t Care About You – 1:50
New York’s Alright If You Like Saxophones – 2:08
Gimme Some Action – 1:00
Foreign Policy – 2:14
We Destroy the Family – 1:54
I Love Livin’ in the City – 2:05
Disconnected – 2:07
We Got to Get Out of This Place – 2:38
Fresh Flesh – 1:44
Getting the Brush – 2:32
No More Nothing – 1:31

(Fuck Christmas – 0.45)

Albumul de debut, „The Record”, este imprimat în decembrie 1981 şi lansat anul următor de cunoscuta casă de discuri Slash. Materialul original conţine 14 piese cu o durată totală de 27.44 minute! Ulterior, la re-editarea pe format digital, la disc a mai fost adăugat o piesă, single-ul „Fuck Christmas”. Vă şoptesc un mic secret: din colecţia de peste 1000 de viniluri pe care am avut-o la sfârşitul anilor ’80, începutul anilor ’90, „The Record” este unul din puţine discuri pe care le-am păstrat cu sfinţenie până în ziua de azi. 🙂

Discul a fost imprimat în formula Lee Ving (voce, chitară, bas), Philo Cramer (chitară, voce), Derf Scratch (bas, saxofon, voce) şi  Spit Stix (tobe).

„Let’s Have A War” deschide materialul în manieră Post Punk/Hardcore, vocea puternică şi totodată melodică a lui Lee Ving pe lângă piesele foarte scurte şi energice fiind marca clară a trupei. „Beef Boloney” începe ca un Blues autentic ca să se transforme într-un imn Punk energic, durează doar 1 minut şi 47 de secunde ca să înceapă brusc „Camarillo”, un Hardcore de 1 minut şi 9 secunde.
„I Don’t Care About You” este un imn devenit celebru şi preluat de multe formaţii, un nume de marcă fiind Guns’N’Roses. Urmează demenţa de 2 minute şi 8 secunde „New York’s Alright If You Like Saxophones” unde Hardcorul este colorat genial de saxofonul lui Derf Scratch.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_Q_odSgDQeE]

„Gimme Some Action” este încă o răbufnire furioasă, „Foreign Policy” este colorată de acorduri schizofrenice, „We Destroy the Family” are o ritmică premergătoare Grindcore-ului. Imnul „I Love Living in the City” este o perlă perfectă de Punk/Hardcore.

“My house smells just like a zoo
It’s chock full of shit and puke
Cockroaches on the walls
Grass growing on my balls
oh well I’m so clean cut
and I just want to fuck some slut

I love living in the city
I love living in the city

I’ve spent my whole life in the city
where junk is king and the air smells shity
people puking everywhere
piles of blood, scabs, and hair
bodies wasted and disease
young people dieing on the streets
but the suburban scumbags they don’t care
they just get fat and dry they’re hair

I love living in the city
I love living in the city”

“Disconnected” amestecă Hardcore-ul cu demenţa pură, „We Got to Get Out of This Place” este o prelucrare savuroasă a celebrei piese Animals, „Fresh Flesh” este Hardcore curat şi gălăgios cu un solo de chitară contorsionat, „Getting the Brush” aduce un experiment psihedelic în Punk, e ca şi cum ai exprima în sunete filmul „Naked Lunch”… 😆 „No More Nothings” este încă o intervenţie Punk sănătoasă şi-n tonul cald Californian. „Fuck Christmas” este piesa pe care nu o să o auziţi niciodată în decembrie la radio… Nu înţeleg de ce?! 😆

„Don’t despair,
Just because it’s Christmas.
Children, they’re
All so gay at Christmas.

All the children on the street
Hope they get something good to eat.

But for me it’s not so great.

Fuck Christmas!” 😆

Fear chiar dacă sunt activi şi în prezent, n-au fost foarte productivi în ceea ce priveşte albumele. „More Beer” apare în 1985, dar trebuie să admit, este doar o copie mult mai puţin reuşită a primului album şi fără sclipiri de geniu. Materialul a fost făcut în 2 zile… 😆 În 1991 apare materialul imprimat live „Live… For the Record” care încearcă să redea energia degajată pe scenă de formaţie. „Another Beer with Fear” este scos în 1995 şi nu face decât să păstreze tradiţia şi şablonul consacrat iar ultimul material scos, „American Beer” a fost lansat în 2000, e un disc corect, poate cel mai reuşit material după primul, dar şi acesta fără sclipirea aceluia.

Din picanterii, merită amintit faptul că în perioada 1982-1985 basistul Red Hot Chili Peppers, Flea a făcut parte din grup, basul Fender Precision folosit de Derf Scratch la imprimarea discului a fost cumpărat de Mike Watt din trupa The Minutemen şi folosit la imprimarea discului “What Makes a Man Start Fires?”.

Materialul a influenţat în mod major scena Post-Punk, Hardcore şi Crossover. Multe formaţii au prelucrat piesele lor şi, şi mai multe au copiat stilul şi abordarea.
Astfel, în 1985 iese pe piaţă un alt material genial, „Speak English or Die” al formaţiei Stormtroopers of Death (S.O.D.), proiectul lui Ian Scott (chitară) şi Charlie Benante (tobe) din Anthrax, având-ui alături pe Dan Lilker (Nuclear Assault, Brutal Truth, Anthrax, The Ravenous) – la bas şi pe vocalul Billy Milano, o clonă evidentă a lui Lee Ving. Cum spuneam, un disc genial, dar care fără „The Record” probabil nici n-ar fi existat…

I love… Lee Ving in the City!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=O1LcTxErOdY&feature=related]

Arta integrată (în absolut… ha ha ha)

Coca-Cobain-T-Shirt by BrushvoxÎn data de 24 august 1770, la vârsta de doar 17 ani, tânărul poet Thomas Chatterton îşi punea capăt zilelor şi suferinţei de foame otrăvindu-se cu arsenic.
În 2009 mai sunt oameni care susţin că adevărata artă se naşte din sărăcie şi foame… Arta ca un moft. Arta ca un produs (de larg consum).  Sau arta ca un… glonţ. Au trecut 239 de ani de la moarte lui Thomas Chatterton…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=lul9HkOpUKk&feature=PlayList&p=A4044078BF0E278A&index=0&playnext=1]

Integrarea şi implicit corporatizarea artei în societatea de consum este un fenomen aproape natural dacă cuvântul „natural” n-ar suna atât de ne-natural – adică artificial – în acest context. În „lumea bună” „dă bine” şi câte un personaj excentric, un hair-styler homosexual, un rocker rebel, un scriitor sau poet beţivan sau un pictor jerpelit cu barba crescută şi neîngrijită. Într-un anume context „dau bine” şi astfel sunt toleraţi cum se trece cu vederea şi trasul cocainei pe nas al unor fotbalişti.
Artistul integrat conferă societăţii un grad de control asupra produsului artistic. Este un fel de sistem de carantină: nu laşi artistul să moară de foame, dar îl menţii sub control (financiar) atâta timp cât el este creativ. Artiştii de succes – în marea lor majoritate – sunt artiştii care au intrat în sistem, au înţeles sau au intuit „jocul”, s-au pliat pe cerinţa societăţii şi uneori chiar şi în spatele unei aparente atitudini rebele, nu sunt mai subversivi în creaţiile lor decât este un contabil onest în hârţoagele sale.
Am mai vorbit despre muzică şi spuneam că în opinia mea atâta timp cât cel mai excentric sau zgomotos experiment muzical este produs şi comercializat chiar şi pentru un public ţintă restrâns, aceea muzică este comercială. Şi aici inevitabil trebuie să spun că în definitiv este normal şi absolut uman: omul este o fiinţă egocentrică, îşi doreşte şi admiraţie şi succes, artistul nu este – sau doar foarte rar– excepţie. Asta în final îl face şi vulnerabil, îl şi expune integrării, comercializării, corporatizării.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Iz0gBHCHnbY]

Povesteam ieri despre 23 august şi nostalgii. Cineva a pomenit de cenaclul Flacăra. Da, este un exemplu bun. Regimul Ceauşescu a profitat în mod propagandistic şi de artiştii dispuşi, cum s-a profitat şi de rezultatele sportivilor. Nu iubeau nici comuniştii mai mult artiştii decât o fac actualii guvernanţi, doar că atunci era (mai) important ca fenomenul să fie (şi mai) controlat.
Dar nu este vorba doar de ce se întâmplă la noi, unde toate se întâmplă sau mai nasol, sau pur şi simplu aiuristic.
Într-o formă sau alta, în toată lumea arta este controlată şi a fost transformată într-un simplu produs mai mult sau mai puţin estetic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3xrno3IkcMI&feature=related]

Vorbeam într-o noapte pe Mess cu un prieten şi era foarte impresionat de povestea celor din formaţia Tinariwen. Mi-a dat link şi m-am uitat şi eu la documentarul – foarte interesant – despre ei. Trupa formată din rândul poporului nomad African Tuareg, are o istorie fascinantă, din războinici concentraţi în armata lui Gaddafi, apoi întemniţaţi şi deveniţi într-un final muzicieni de succes mondial…
Şi aici, văd partea uşor amară a poveştii: cred că şi aceşti rebeli de excepţie prin fire şi definiţie, au ajuns să fie integraţi, comercializaţi şi corporatizaţi de lumea Occidentală…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KCkSX6Kl3ig]

La întrebarea dacă aleg kalaşnicovul sau chitara, eu fără ezitare răspund kalaşnicovul.

23 august şi memoria colectiv-selectivă

Nu poţi compara para cu portocala, pruna cu pepenele, peştele cu porcul sau viaţa de dinainte cu viaţa de după. Cu siguranţă există nostalgii şi nostalgici. „Futu-i ceapa mă-si, nu credeam că democraţia o să fie aşa!” – am auzit nu o dată de la oameni diferiţi.
Acum 20 de ani probabil eram pe stadionul 23 august şi aşteptam apariţia marelui conducător. Azi nici măcar stadionul nu mai este şi nici urmă de manifestările grandioase de odinioară.
Strălucirea zilei Naţionale a României între 1948-1989 nu mai are nicio strălucire şi trecerea României din tabăra Axei în cea a Aliaţilor în cel de-al doilea război mondial la 23 august 1944 aparent s-a risipit în praful istoriei şi al timpului. Americanii au întârziat mai bine de 50 de ani şi ne-am ales cu o cumetrie de care n-am ştiut să profităm cu Mama Rusia. Ne place sau nu să admitem, schimbarea taberei în funcţie de interesele de moment, ne-au adus şi „beneficiul” unui partener privit tot timpul cu suspiciune, etichetă de care n-am scăpat şi nici nu vom scăpa. În fapt, 23 august nu este altceva decât ziua în care în 1944 printr-o lovitură de Stat militară, Antonescu a fost îndepărtat de la conducerea ţării şi România s-a predat necondiţionat Aliaţilor. Dacă istoricii încă n-au căzut de acord asupra evenimentelor de atunci – lovitură de Palat şi de Stat, Insurecţie, Revoluţie, etc – şi încă se folosesc diferite termene pentru definirea evenimentelor, consecinţele le-am suportat şi le mai suportăm.
Au rămas trei localităţi cu numele de 23 August, o localitate în judeţul Caraş-Severin, una în Constanţa şi una în Mureş.
23 august trezeşte încă nostalgia unor vremuri apuse. Asta fiindcă la înlăturarea sistemului comunist, n-am pus nici un alt sistem în locul acestuia şi – paradoxal sau cinic – sistemul capitalist la care ne-am pseudo-aliniat, tocmai dădea semnele decesului neanunţat, dar cu atât mai previzibil. Între două scaune şubrezite, ne-am trezit cu curul în aer. 🙂
Mulţi vorbesc despre avantajele „epocii de aur”: siguranţa locului de muncă, siguranţa cetăţeanului, concediile la îndemâna tuturor sau performanţele sportive aparent de ne-egalat de atunci. Uită de frică, de frig, de lipsa alimentelor, lipsa perspectivei, în mod bizar creierul selectează detaliile care ne convin şi izolează sau şterge lucrurile care ne incomodează sau nu (mai) cadrează cu opinia şi poziţia noastră curentă. Absurditatea nostalgiei se reflectă perfect în mult înjuratul salamul de soia devenit astăzi un produs „cool”.
Evident, atât sistemul capitalist, cât şi cel comunist a avut avantaje şi dezavantaje, spre neşansa noastră însă se pare că păstrăm şi perpetuăm din prostie sau comoditate exact aspectele care n-au legătură cu sistemul ci ţin de om şi caracterul acestuia: hoţia, cumetria, corupţia, lenea, nepăsarea, şmecheria…

Nu suntem conduşi de extratereştrii, politicienii nu vin dintr-o altă lume, Statul nu este un organism extern ci reflecţia societăţii, socetate din care facem şi noi parte. Şi sunt nevoit să mă repet: nu istoria se repetă ci noi repetăm greşelile.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=sPJHQmJAiKA&feature=rec-HM-r2]

Mai importantă – cred – a fost ziua de 23 august 1939, când la Moscova, în prezenţa lui Stalin, s-a semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, teoretic – şi oficial – un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, practic un tratat de împărţire a lumii între două imperii expansioniste. Tot un cinism al istoriei a făcut ca tot într-o zi de 23 august – în 1942 – să înceapă bătălia de la Stalingrad…

23 august 2009, încă o zi într-o lume aparent ciudată, dar tot mai… amuzantă.

Cine l-a omorât primul?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wzNjmIWbns4]

Poate că mă înşel, (poate că nu 😆 ) dar aş putea să jur că lumea a luat-o agale într-o direcţie dubioasă. Mă uitam la reporterii care erau călare pe părinţii copiilor de la Timişoara care se presupune că l-ar fi măcelărit pe bătrânul acele nefericit. „Credeţi că e vinovat?”, „Credeţi că l-a ucis fata dumneavoastră?”, „Dar de ce se prostitua?”, „Fiul dumneavoastră a făcut liceul de teologie, cum a putut să facă asta?” şi cea mai tare întrebare posibilă: „Cine l-a omorât primul?”
Eu am altă întrebare: cine v-a angajat şi… de ce?

După sezonul jafurilor de bănci, le-a venit rândul caselor de schimb valutar şi a benzinăriilor. Şomajul împinge oamenii la gesturi disperate şi atâta timp cât unicele măsuri anti-criză adoptate de guvern sunt noi disponibilizări şi reduceri de personal, acesta este doar începutul.
Poate cea mai amuzantă ştire legată de furturi a venit în dimineaţa aceasta: cinci persoane mascate, pe la ora 3.40, noaptea trecută, au furat un bancomat din Spitalul Panduri din Bucureşti. Lumea s-a cam prins că băncile scot banii din ţară şi preventiv, dacă guvernul nu ia nicio măsură, mai opresc ceva lichidităţi şi pentru uz intern. O fi bine? O fi rău? Fiecare face ce poate…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YgcFbPrt1I8&feature=related]

În 1456, tot într-o zi de 22 august, Vlad Ţepeş devenea domn al Ţării Româneşti. Acum boieru’ Băsescu este îngrijorat de ce surprize îi mai poate face fratele Mircea. E spectacol ieftin, porţia de circ de week-end? Ne-am cam obişnuit să fim luaţi ba de fraieri, ba la… ţintă.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=g3PwrDZYFvo&feature=related]

Dar dacă nu vine Ţepeş re-loaded să dea foc la puşcărie şi la casa de nebuni, copii află din manualele de religie că dumnezeu nu doar că există şi nu doarme (niciodată), dar el veghează şi te pedepseşte mai ceva ca cel pomenit drept Vlad Dracul. Astfel manualul de religie pentru clasa a I-a al Editurii Sf. Mina din Iaşi, le sugerează printr-o poezioară copiilor că joaca nu este bine văzut de ăl de sus: „Alina, a mea colegă,/ E-n spital de-o săptămâna/ Jucându-se fără grijă/ Ea, cazând, şi-a rupt o mână”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YmS-JuVvVf4&feature=related]

„Formarea Bisericii Greco-Catolice a dus la dezbinarea în planul credinţei a românilor transilvăneni şi a avut consecinţe majore, deteminând instaurarea unui climat de neînţelegere şi neîncredere reciprocă, cu efecte pe termen lung”, aflăm din manualul de religie pentru cultul ortodox, destinat elevilor de clasa a X-a, la capitolul “Ortodoxia în contextul creştinismului românesc”. Lucrurile nu se opresc însă aici, în manualul tipărit de editura editate Corint primim şi explicaţii suplimentare: “Instituind primatul papal, Biserica Romei a văzut misiunea nu doar în evanghelizarea necredincioşilor, ci şi în reintoarcerea celorlalţi creştini sub autoritatea episcopului Romei. Aşa au apărut misiunile catolice în spaţiul  ortodox, nefiind însă decât o strategie agresivă de a-i atrage pe ortodocşi la catolicism. Acest prozelitism catolic, numit uniatism a fost aplicat în Ucraina (sec.al XVI-lea), în Polonia (sec. al XVII-lea) şi mai târziu în Transilvania (începutul sec. XVIII-lea), instituindu-se Biserica Greco-Catolica”.
Dar, mereu este loc de şi mai rău: „Numeroasele forme de aşa-zisă spiritualitate propuse astăzi şi care promit obţinerea unor puteri miraculoase decurg cel mai adesea dintr-o influenţă directă a demonilor. Magia, spiritismul sau anumite puteri ale yoghinilor care conferă puteri supranaturale sunt în strânsă legătură cu lucrarea demonilor” – aflăm tot din manualul de calsa a X al editurii Corint şi dacă asta nu va convins încă, autorii prevestesc sfârşitul sumbru în tonurile cele mai grave: „Creştinismul făgăduieşte omului viaţa veşnică, yoga arată intrarea în neantul necondiţionat. Creştinismul îl arată pe om şi după trecerea spre viaţa veşnică ca persoană, yoga lucrează la pierderea personalităţii… În yoga, eul purificat va părăsi această vale a plângerii în mod definitiv, pierzându-se în izolare şi stingere.”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qxxotgzU6Fs]

Da’ nu toate sunt aşa negre cum le zugrăvim de-obicei. După mult circ, tam-tam, nervi, absolvenţi daţi afară din sălile de examene, transferuri forţate de la FR şi ID la zi, nervi consumaţi şi nopţi nedormite, Guvernul a decis, miercuri, introducerea Universităţii Spiru Haret pe lista instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, modificând HG 749/2009 în care Spiru Haret nu se regăsea. Ei, ştiam eu că până la urmă cad la pace! 😆

Şi dacă tot sunt vremuri căcăcioase, măcar să avem toţi diplome cu ce să ne ştergem la cur!

La noi ca nicăieri.
Am mai spus asta, nu o fi cele mai bune timpuri, dar nimeni nu poate să zică că nu sunt interesante.
M-aş duce în ţări mai calde, dar sunt deja destul de la sud… unde să mă mai duc? Şi… pe ce şi până unde? Din 4 miliarde de Euro, guvernul se mândreşte că a “scos” 30 km de autostradă… Dar restul, restul unde l-a băgat? 😆

Brirjar! La o bere. Sunt un păcătos. 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RtSgb-myTOc]

(Un sfârşit de săptămână fără să păcătuiţi, că-i jale!) 😆 😆 😆

Tu şi… tutunu’

N-a fost ceva premeditat, de fapt am pomenit despre fumat ca o paranteză, dar s-au stârnit discuţii, şi-a dat lumea cu părerea. Nu tutunul şi nu fumatul este ideea.
Acum câţiva ani când prima oară în America, apoi şi în Europa a început nebunia cu anti-tutunul, am zâmbit şi am făcut mişto în ideea că mişto faci, mişto găseşti. 😆
Dar lucrurile parcă o iau razna.
Cum scrie şi pe Wiki,  tutunul sau „tabacul” (Nicotiana) este o plantă din familia „Solanaceae” familie de care aparţin şi tomatele, cartoful, şi mătrăguna. Tutunul ajunge în Europa după descoperirea Americii în1492. Francezul Jean Nicot a contribuit la introducerea tutunului în Franţa ca plantă medicinală şi a fost considerată ca atare până în secolul XVII, folosită în afecţiunile oculare. Mai târziu s-a reuşit izolarea nicotinei din frunzele de tutun. Iniţial, acest alcaloid a fost folosit ca insecticid, ulterior a fost trecut la categoria droguri.
Evoluţie frumoasă de la medicament la insecticid apoi la drog. 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=w5nRVFM47yA&feature=fvw]

Fumatul dăunează grav sănătăţii, fumatul poate să ucidă, bla, bla, bla, cine vrea să trăiască o veşnicie şi să plătească facturi şi rate la bancă şi la 90 de ani?
Bun. Am şi „io” o întrebare: ce sporturi vă plac? Ce cărţi citiţi? La ce filme vă uitaţi? Ce religie aveţi? Cu cine votaţi? Nu de alta, dar dacă azi cineva decide în locul dumneavoastră ce este bine – sănătos – pentru dumneavoastră, mâine vor decide şi ce şcoală să urmaţi, ce religie să îmbrăţişaţi, cu cine să vă împrieteniţi şi – de ce nu? – cu cine să vă căsătoriţi, cu cine să votaţi… De ce? Fiindcă cineva ştie mai bine ce e bine pentru tine! 😆

Nu fac nici un manifest pro fumat, nu fac nici un lobby.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XR_TcNG3C0Y&feature=related]

Fumatul este un viciu, creează dependenţă, nu o fi sănătos că tragem fumul în piept şi ne ameţim creierul, dar – şi la asta ţin morţiş – faptul că fumăm sau nu, musai să fie decizia noastră.
Sunt de acord că nu este corect să fumezi în preajma copiilor, sunt de acord că într-un restaurant unde evident sunt şi nefumători şi se mănâncă, să nu se fumeze, n-am nimic împotrivă să nu se fumeze într-un avion, însă nu înţeleg de ce nu ar putea exista şi în continuare vagon sau compartiment de fumători într-un tren, dar trec şi peste asta… E uşor penibil să te duci într-un pub şi în loc de fum să tragi în piept aer condiţionat – treabă de la care multă lume se îmbolnăveşte – şi în loc de bere să bei cu prietenii apă plată cu lămâie şi să zâmbeşti tâmp. În fine! Dar de aici până a discrimina fumătorii, de a interzice fumatul în locurile publice – inclusiv pe stradă – este o cale lungă pe care autorităţile au parcurs-o suspect de repede…
Şi în aceste circumstanţe, treaba cam pute.
Dacă cuiva chiar îi păsa de sănătatea – altuia – se luau măsuri ca atare. De exemplu cum există în unele ţări legi pentru puritatea berii sau a vinului, se putea impune prin lege excluderea chimicalelor nocive din procesarea şi producerea tutunului. Dar despre asta n-am auzit nicio discuţie măcar…

De ce nu vorbim despre discriminarea fumătorilor?

Astfel, cred că toată povestea aceasta este… fum în ochi. Propagandă.

Şi… dresaj. 11 septembrie a fost un bun pretext să legalizeze ce oricum făceau de mult: ne ascultă telefoanele, ne citesc mailurile. Ideea că musulmanii sunt terorişti se tot propagă mai mult sau mai puţin subliminal şi că orientul este un cuib de terorişti ştiu deja şi copii de grădiniţă… 😆 😆 😆  Coincidenţe? Nu cred în ele…Nu iese fum fără foc. 🙂

Phfuuu…. Tu şi tu-tu-NU’.

P.S. Care-mi dă o ţigară că mi-e o sete de-mi chiorăie maţele şi nu ştiu unde dorm la noapte?!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3aIeF5LjaDk&feature=fvst]

Arta ca… un glonţ

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bOL5cpwTkes&feature=fvst]

Nu ştiu exact de ce, gândindu-mă ce să scriu despre artă, mi-am amintit de Kurt Cobain. După o viaţă tumultoasă, ceva şampanie, cocaină şi un glonţ, pe 5 aprilie 1994 a pus capăt nu doar vieţii, dar şi unei cariere artistice promiţătoare. Au rămas trei albume – putem să le numim geniale – Nirvana, plus discurile cu rarităţi, înregistrări live, bootleg-uri dezgropate în timpul vieţii, dar mai ales ulterior şi Unplugged-ul de la New York. Paradoxal sau nu, (şi) Cobain a produs mai mulţi bani mort decât a făcut-o viu.
Destin de artist?

Multă lume a uitat şi de Cobain, cum mulţi care plâng acum o să-l uite şi pe Jackson. Aşa este lumea în care trăim, aşa suntem noi construiţi, programaţi genetic, aşa… dracu ştie.

„…and I swear
that I don’t have a gun…”

Lucrurile trec pe lângă noi şuierând… uneori ca un glonţ. Dar nici atunci, nu ne pasă.

Coca-Cobain T-Shirt by Brushvox
Coca-Cobain T-Shirt by Brushvox

Dar nu despre Kurt Cobain vreau să vorbesc şi nu toţi artiştii termină socotelile la fel de dramatic. Puţină lume ştie de exemplu că temutul Marilyn Manson nu este doar o icoană Rock modernă ci este şi un pictor cu talent, chiar dacă şi pictura sa are aceleaşi caracteristici groteşti.

manson_painting
Marilyn Manson

Dar la fel, David Bowie nu este doar un muzician de excepţie, este şi pictor, sculptor, fotograf şi actor. Sau fostul Beatles, Paul McCartney .

odette
Odette

Arta nu ţine de foame chiar dacă mulţi idioţi susţin că artistului îi şade bine cu stomacul gol… sau mort. Toată nebunia, reală sau nu, din jurul nostru de zi cu zi şi-a pus amprenta pe viaţa noastră, la cum ne raportăm la ce este în jurul nostru, la ce este şi ce nu este important pentru noi. Lucrurile sunt date peste cap, ne raportăm la „valori” uneori dubioase şi admitem sau nu, am devenit dependenţi de bani şi de… plastic.

Equilibrium_by_SfinxMagnum
Andrei Pavel

Cu toate acestea, arta nu dispare, artişti noi, proaspeţi, apar zi de zi chiar dacă nu răzbat prin hăţişul mediei, nu sunt mereu strident de vizibili în ochiul public cum sunt multe alte baliverne ce – în opinia mea – n-are avea ce să caute acolo.
Sunt artişti tineri ca Odette, Andrei sau Dragoş care merită atenţia noastră. Şi mulţi-mulţi alţii, sunt convins de acest fapt.

silver_church

Un nou proiect este promovat de Clubul Silver Church şi poate fi o portiţă, o oportunitate pentru mulţi tineri artişti care în mod frecvent dau cu nasul doar de porţi şi uşi închise…

Promovaţi-vă valorile artistice! Propuneri de proiect

Arta trebuie promovată!!! În România sunt foarte mulţi artişti din diverse domenii cărora nu li se acordă şansa de a-şi exprima şi demonstra valoarea. Cum să te faci remarcat ca artist, cum să te faci auzit?
Aveţi un spectacol de teatru, un performance de dans, o trupă de muzică, sunteţi artist vizual şi doriţi să realizaţi o expoziţie. Aveţi un proiect individual sau de grup pe care doriţi să-l faceţi pe scena noastră.
Scena noastră este o rampă de lansare pentru tinerii promotori al valorilor culturale.
Trebuie doar să aflăm că existaţi şi că aveţi nevoie de sprijinul nostru .
Ajutaţi-ne să vă ajutăm în promovarea imaginii dumneavoastră ca ARTIST postâtand un nou topic la această categorie ( specificaţi genul artistic: proiect teatral, proiect muzical, proiect dans, etc:
– O scurtă descriere a proiectului propus
– prezentarea dumneavoastră şi al echipei
– Portofoliul artistic incluzând materialele (de preferat linkate) care să fie reprezentativă pentru imaginea dumneavoastră.
– Pentru a beneficia de o vizibilitate mai mare postaţi şi linkul blogului în care să putem vizualiza activitatea dumneavoastră profesională atât noi cât ăi potenţiali investitori interesaţi de susţinerea tinerilor artişti.

Fă-te auzit!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fHq-soyNhSo]

“Come as you are
As you were
As I want you to be
As a friend
As a friend
As a known memory
Take your time
Hurry up
The choice is your…”

Arta este o armă: poate că este ultimul şi singurul glonţ pe care-l mai putem trage şi nu merită irosit.

pric_001pric_002pric_003pric_004pric_005

Astăzi iar la telejurnal…

M-am trezit cu aceeaşi durere de cap de care nu mai scap de luni – dacă nu ani – de zile. Mi-am făcut cafeaua şi m-am convins să nu cobor să-mi cumpăr ţigări. Mă voi îmbogăţii din economii! 😆
Vreţi să vă lăsaţi de fumat? Okay, părerea mea este că:
1. niciodată să nu plecaţi de la premiza că vreţi să vă lăsaţi de fumat.
2. cumpăraţi-vă ţigări mai bune, mai scumpe, mai tari.
3. fumaţi ţigările cu plăcere, nu doar să vă aprindeţi câte una din automatism.
4. vedeţi dacă ţine. 🙂
Sunt „easy” ca o dimineaţă de duminică, deşi e joi iar viaţa mea este o constantă zi de miercuri.
Sunt „smooth”, dar nu şi „criminal”. Cafeaua este tare, uşor amară, încerc să-mi auto-induc ideea că mă lasă şi durerea de cap şi deschid Google-ul să mă asigur că încă mai sunt acolo. Mă las uşor pe spate, apoi mă întorc pe o ureche – stânga, dacă nu mă înşel: Google-ul m-a găsit şi azi.

google_01google_02

Mai iau o gură de cafea şi dau ca prostu’ pe Forbes. Citesc lista, nu că nu mă regăsesc în primii 20, da’ nici măcar după nume nu cunosc pe nimeni cu excepţia lu’ William Gates III. Mi s-a buşit cooler-ul, sunam şi eu pe unul din ei să mă sponsorizeze… 😆 Cine naiba e şi Li Ka-shing şi ce a făcut în ultimii (lui) 80 de ani de a pus la saltea 16.2 bilioane de parai? Mă uit la listă, toţi sunt putrezi: putrezi de bogaţi şi putrezi de bătrâni. În mare majoritate octogenari. Abia pe locul 25 un tip de 44 de ani şi acesta a cumpărat de 200 milioane de dolari acţiuni la propria sa companie – Dell – acţiuni care acum valorează cu 60% mai puţin… Nu mor eu de grija altuia. 🙂 Dacă vrea, facem schimb: îmi dau coolerul pe 2-3 acţiuni devalorizate… 😆

Poate peste 40 de ani prind şi eu o listă, ar fi bine să mă înscriu încă de pe acum… 🙂 Până atunci îmi las venele lungi…

01 William Gates III
02 Warren Buffett
03 Carlos Slim Helú
04 Lawrence Ellison
05 Ingvar Kamprad
06 Karl Albrecht
07 Mukesh Ambani
08 Lakshmi Mittal
09 Theo Albrecht
10 Amancio Ortega
11 Jim Walton
12 Alice Walton
13 Christy Walton
14 S Robson Walton
15 Bernard Arnault
16 Li Ka-shing
17 Michael Bloomberg
18 Stefan Persson
19 Charles Koch
20 David Koch

Forbes

Bun, la muncă! Aaa…. Am uitat: sunt şomer. Atunci la fluierat a pagubă. 🙂
Mai sorb din cafea şi dau să citesc presa:
„Universitatea Spiru Haret a fost introdusă în lista instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate cu precizarea clară a specializărilor şi programelor de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.” – Este amuzant cum la noi Justiţia le rezolvă pe toate: magistraţii îşi câştigă-n instanţă sporuri, pun în legalitate instituţii de învăţământ, poliţia ridică permisele de conducere de la unii, aceeaşi Justiţie a doua zi le dă permisele înapoi şi tot aşa. Cumva ai impresia că Justiţia este nu doar independentă, dar şi paralelă, dar paralelă rău nu doar faţă de Stat ci chiar faţă de cetăţean şi interesele acestuia. Vorbesc de fraierul contribuabil obişnuit, fiindcă Justiţia deserveşte cu prisosinţă pe cine dă mai mult sau… acţionează ferm unde are interes. Unde este caşcavalul.

Oarecum amuzat, îmi aminteam de telejurnalele de odinioară şi inevitabil de Andrieş şi refrenul său: „astăzi iar la telejurnal am să văd caşca, am să văd caşca, am să văd caşcaval”. Unde este caşcavalul?
Acum vezi numai dezastre, nenorociri, crime, jafuri, violuri şi tot felu’ de aroganţi parveniţi din zona politicului oferind un circ tot mai ieftin în loc de cozonac.

Buimac îmi aprind o ţigară dosită pe dulapu’ din bucătărie.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ds9JN1XaBRA]

Ţaca-paca

„În ţara asta nu ai cum să te plictiseşti. Fie că aştepţi pe o bancă, fie că tai frunză la câini, fie că zaci în faţa televizorului. Realitatea reuşeşte să-ţi contrazică mai toate convingerile de cu jumătate de oră înainte. Recunosc, astea sunt platitudini din seria: “Fată, ce trece timpu’, fato!”.” – spune Flavius, e din alt film… Mai sunt bilete disponibile? Dacă stau – deh, ce să fac şi eu, casc gura – şi mă gândesc niţel, suntem vreo 20 de milioane din acel alt film pomenit. Figuranţi.

Stau pe bancă. La azi-mâine 40 de ani, mai stă prostu’ şi pe bancă. Chiar, nu ştiu, am mai întrebat asta? Până la ce vârstă tot cedez locu’ în tramvai că m-am cam plictisit şi mă mai dor şi pe mine picioarele… plm!

Stau pe bordură sau mă trezesc într-un tramvai numit… disperare într-o dimineaţă şifonată cu firimituri dintr-un vis mestecat pe jumătate în colţul gurii. Nu mai zic nimic. Nu mai simt nimic. Şi nu aştept de la nimeni nimic.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0g9PiEgYYUU]

Vine raoul şi spune: „@clubu-anti-fumat – Eu mi-am propus să NU mă las de fumat cât de mult timp voi putea, eventual niciodată, şi până acum AM REUŞIT !!! Mi se pare că în toată viaţa asta de rahat viciile sunt cele mai importante chestii şi trebuie să te ţii de ele cu tărie. Şi, oricum, campaniile astea feroce din ultima vreme împotriva viciilor, am senzaţia că, sunt doar o chestie care să mai scadă din costurile sociale şi intenţionează doar creşterea capacităţii de muncă a negrişorului fraier care alimentează prin munca lui fondu’ de Porsche-uri al “statului”. Da’ chestia e că negrişoru’ nici nu-şi dă seama de toată schema, se pare. Negrişoru’ _pune_botu_ la toată schema: munceşte de dimineaţă până seara (cică să câştige mai mult – aparent, că s-a inventat inflaţia), se lasă de fumat/băut/etc. ca sa poată să reziste, renunţă şi la viaţa personală ca să aibă timp, ba nici concedii nu-şi mai ia că dăunează la imagine.
Ei ! Asta-i viaţa ! Ne-o facem cu mâna noastră ! Vorba lui brushvox. ( – „Eu, încă o dată, am avut „noroc” – chestia aia pe care cică ne-o facem singuri şi – în mod excepţional – nu vorbesc despre labă” – )
PS: Şi când mă gândesc că sunt unii care se uită la noi şi râd …”

Eu nu m-am lăsat de fumat ci nu mi-am cumpărat ţigări vreo două zile. Nu-mi propun să mă las. Unicul lucru – pe termen scurt – pe care mi l-am propus este să-mi termin discul. Am un prieten care spunea că are tăria de caracter să NU se lase de fumat indiferent cât scumpesc „ăştia” tutunul, câte taxe şi accize mai pun la pachetu’ de ţigări. Mai tăiem din raţia de mălai, luăm cu 3 felii mai puţin salam sau renunţăm la pâine, dar nu la TUTUN! 😆
Apropo de negrişori: am băgat pentru aducere aminte un clasic Clawfinger. 😀
Sau pot enunţa sintagma: ţara te vrea prost. 😆
Parcă am mai povestit (şi) despre asta: dacă până-n secolul XX se purta ascunderea informaţiilor, era digitală a lansat o modă nouă: supra-doză de „informaţii”. E un haos complet şi inflaţie de informaţii. Multe false şi lansate inteligent din „surse diferite”. Este tot mai greu – dacă uneori nu imposibil – să separi „adevărul” de fals. Şi da, mulţi nici nu-şi bat capul şi iau „de bune” tot ce se serveşte… Nu-i poţi condamna. Sistemul a luat-o razna şi – tot spun asta – criza economico-financiară este doar de suprafaţă, adevărata criză este morală.
Neh, nu aştept ca-n 2012 să-mi treacă brusc durerea de cap şi ADN-ul meu să sară de la 2 spirale la 22… 😆 Nici reptilienii nu vin să ne scoată din rahat, aşa că… îmi aprind o ţigară. 🙂
Râsu’ e sănătos, nici nu ne-am îngrăşat şi da, cred că putem sta pe bordură şi să râdem şi noi de lumea nebună…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XIirmGHbLto&feature=PlayList&p=11E18DFA9AB7833F&playnext=1&playnext_from=PL&index=10]

Şi nu, nu pierd vremea, nu mă plictisesc, nu mă uit la televizor, nu ascult radioul… nu-mi schimb nici părerea nici atitudinea. 😆 Probabil că n-am să mai fiu popular, dar: Fuck that too! So, gata şi cu textu’ la şlagăru’ meu nou în primă audiţie (vorba unui idiot celebru la… televizor. 😆 ) :

Fuck the left and fuck the right
Fuck the black and fuck the white,
Fuck the church, fuck politics,
Fuck the system, fuck six six six.

Fuck the beauty and the beast
Fuck suicidal emo kids,
Fuck the olds and fuck the youth,
Fuck the weather, fuck the truth.

Pretty when I fuck you,
You’re pretty when I fuck you…

(şi am mai scris vreo 2 pagini cu “Fuck asta şi fuck ailaltă”, să văd câte rânduri încap în piesă că are numa’ 4 minute… 😆 )

Nu-mi pasă de comisia Udrea, de jafurile armate, de Spiru Haret,  de candidatura lu’ Oprescu, de studentele care se prostituază să-şi pună silicoane, de rezultatul meciului de fotbal, de încălzirea globală sau de îmbătrânirea rasei umane… Sunt aproape de mine, dar asta nu înseamnă că suntem şi apropiaţi… 😆

E vară domne’, nimănui nu-i pasă de nimeni şi nimic: ţaca-paca! (You’re pretty…. 😆 )

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C4VAv8y2hHM]

Comunicat de presă (Muzeul Naţional al Literaturii Române)

MNALR_header

Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită la vernisajul expoziţiei cu tema „Bucureştiul în tranziţie”.

Expoziţia a fost realizată în urma unui concurs de fotografii,  participanţilor adresându-li-se invitaţia de a surprinde personalitatea unui Bucureşti mai degrabă cald şi uman, paradoxal şi cu un farmec încărcat adesea de umor involuntar.

„Bucureştiul în tranziţie” reuneşte 41 de lucrări ale tinerilor artişti: Daiana Olteanu, Laurenţiu Dincă, Vlad Eftenie, Attila Brushvox, Adrian Roşu, Alexandru Dinu Şerban, Radu Stoenescu,  Bogdan Calotă,  Florica Jianu, Alexandru Buzdugan, Luciana Herda, Irina Lupaşcu, Cătălina Alexandra Ion, Cristian Dinu, Elena Leu, Cristian Harbuz, Elena Raicu, Mădălina Păunica, Ştefănuţ Ghinescu, Vasile Cătălin Tomoiagă.

Invitat: Francisc Mraz

Amfitrion: Lucian Chişu

În perioada 29 septembrie – 29 octombrie 2009, expoziţia va fi prezentă la sediul Institutului Cultural Român din Praga, în cadrul amplei manifestări, Luna 9 a Bucureştiului în Praga, care va debuta în data de 9 septembrie în capitala Cehiei şi va reuni 21 de evenimente culturale.

Vernisajul va avea loc marţi, 25 august 2009, ora 17.00,
în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bdul. Dacia nr. 12

Decizii (01)
Decizii (01)

Nu ştiu cu ce fotografie particip şi… în definitiv nici nu contează, important este că sunt acolo. 🙂 Mă mai umflu în maieu o zi-două… pentru cinci minute uit că-s… 😆

Teoretic nici nu voi fi la Bucureşti săptămâna viitoare, aşa că, invitaţia o plasez cu eleganţă celor care vor fi la Bucureşti în data de 25 august şi doresc să vadă o expoziţii – cred şi sper – interesantă.

Un etern, tânăr artist…. 😆