Cine aruncă primul… piatra?

Sâmbăta mă distram pe seama premierului Boc, fiind ţinta unui atac cu ouă, unde altundeva decât la Timişoara. Spuneam că încă e bine, omu’ mai avea ouă (şi boaşe! 😆 ), din toamnă s-ar putea să trecem la pietre.
Lucrurile n-au rămas aşa. Sâmbăta Traian Băsescu într-o mişcare electorală menită să atragă voturile românilor din Transilvania i-a provocat la huiduieli pe ungurii adunaţi la Tuşnad iar tot sâmbăta seara, Elena Udrea şi-a luat şi ea porţia de huiduieli la festivalul de Jazz de la Gărâna. Nu ştiu dacă mai este vre-un guvern/preşedinţie cu asemenea performanţă în nici 24 de ore. Cei din PSD îşi freacă mânuţele stângi, dar la ce „simpatii” a atras şi doamna ministru Andronescu tot anul acesta culminând săptămâna trecută cu balamucul Spiru Haret, aş fi mai rezervat.
E brambureală şi-n PSD: dacă şefu’ mare, Geoană susţine că absolvenţii n-au nicio vină şi n-ar trebuii să dea examene de re-evaluare şi licenţa din nou, doamna Andronescu se mai încăpăţânează să-şi susţină poziţia anterioară. PSD-ul a realizat riscul de pierdere a unor voturi importante şi-n final doamna ministru o să ajungă pe făraş. Trist este că nu datorită dezastrului la care în mare parte a pus umărul şi pe care l-a perpetuat în învăţământ ci strict din calcule politice, dar până la urmă, rezultatul scuză motivaţia… 😆
Anul electoral îşi pune amprenta nejustificat de puternic pe actuala guvernare mimată. Este aproape fascinant cum cu o mână se aruncă banii pe fereastră iar cu cealaltă nu mai ştiu de unde să mai adune mărunţişul. Ar fi fascinant dacă nu ar fi banii noştri şi nu viitorul nostru ar fi miza. Este uşor nefiresc să afirmi că te-a scârbit politicul, că nu te mai interesează ce se întâmplă, atâta timp cât la mijloc este viaţa şi viitorul tău… ❗ Şi nu al meu mă îngrijorează ci al copilului meu.
Nu-mi iese din cap nici cele spuse de taximetrist săptămâna trecută, ideea că era mai bine înainte de ’89 şi indiferent de ce se mai întâmplă, de acum încolo votează PSD-ul. Păi PSD a guvernat indirect şi în ultima eră Tăricianu/PNL, este şi acum la guvernare alături de PDL… Jocul duplicitar pe care-l fac se pare că dă rezultate, clasa politică în continuare se bazează pe votul negativ al populaţiei care a condus la toate schimbările din fruntea ţării de până acum şi în continuare nimeni nu are nici program, nici nu se gândeşte la soluţii.
Ne tot lamentăm că nu avem nici noi soluţii. Pe de o parte tot aud aceleaşi clişee cu ne-am născut poeţi, suntem primitori, harnici şi inteligenţi, pe de altă parte persistă datul din umeri şi veşnicele scuze cu „nu ştiu, nu pot, n-am ce face”. Să înţeleg că de fapt suntem nişte proşti conduşi de proşti? Am tot auzit-o şi pe asta cu „avem conducătorii pe care îi merităm”…  ❓  Eu merit altceva, copilul meu merită altceva.
Nu-s eu nici mai frumos, nici mai deştept, nici fără păcate – din fericire! 👿

Dar dacă nimeni nu se simte suficient de bărbat, cu mare plăcere arunc eu primul cu piatra.

2009 Jun 11_9219

Mi-a plăcut ce a spus rifeor legat de ţepe: „toţi suntem înţepaţi …vrei nu vrei …unii cu excursii la ierusalim alţii cu altele…..suntem o naţie de înţepaţi ….
cred că face bine la psihic să fi înţepat din când iîn când …..e ceva necesar …ce te trezeşte ….
şi sunt convins că şi ţeparii au fost înţepaţi la rândul lor şi de aia au devenit ţepari …….au învăţat …..din greşeli.”

Nu prea învăţăm, părerea mea. Dar până să dăm cu pietre, până să tragem şi noi ţepe, hai să tragem un… playlist comun. 🙂

Bun. Cititorii mei sunt tot timpul mai inteligenţi decât mine, afirm şi reafirm asta cu mare plăcere. Şi merg (din nou) pe mâna lui Un Soricel:
„Şi că tot veni vorba de playlisturi … poate am putea face una la comun cu toţii pe aici .. la criză şi de criză. (songs for … when the shit hits the fan)… şi după aia votăm nr 1…”
OK. Am săpat în setările site-ului şi am activat posibilitatea de a nota/puncta comentariile. Şi postările fiindcă altfel pare treaba uşor unilaterală şi cu toate că devin pe zi ce trece tot mai fascist, undeva în adâncul sufletului meu întunecat mai există un sâmbure rătăcit de liberalism şi o speranţă mică-mică de societate liberă şi democratică. Ştiu, sunt mulţi idioţi care se distrează de minune cu depunctatul în lipsă de argumente, dar îi dezamăgesc de pe acum: mă distrează atitudinea asta de anonimi care aruncă cu pietre de după gard. Între “steluţe” şi metoda “Nero”, am ales varianta a doua… aşa se pot contoriza exact voturile.
Acum treaba e simplă: fiecare poate să propună o piesă, o caută pe YouTube şi o postează la comentariu pe această pagină. Este simplu: tastezi [ youtube =  introduce adresa url:  http://www.youtube.com/watch?v=WVQhfDwqifY şi adaugi paranteza de închidere ] – fără pauză (space) între ele. Dacă apar totuşi erori, intervin şi corectez. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WVQhfDwqifY]

Dacă-i criză, merg pe mâna celor din Faith No More: Midlife Crises. Ca idee, este “jocul” vostru, eu nu particip.  🙂
Apoi puteţi vota fiecare piesă propusă şi vedem ce iese. Sincer sunt uşor sceptic, dar poate de această dată mă contraziceţi. 😆 Mă tem că rămân (iar) singur ca prostu’ şi cu piatra-n mână… 😆 😆 😆

43 comments on “Cine aruncă primul… piatra?

  1. numai rock ar trebui pus? sau ce ne place noua ? pana una alta eu pun ceva ce-mi place 😛
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yYe6tmrFxbw]

  2. pentru lu – ce vreţi voi, este încă relativă democraţie…. 😆 😆 😆 ideea e să se lege cumva de ce a propus Un Soricel, adică tema crizei…
    văd că ţie îţi prieşte! 😆

  3. pentru Petra – dacă criza îţi provoacă melancolie….e aşa cum spui tu! 😆 ideea lu’ Un Soricel cred că era: Criză? Ce criză? F*ck the crises! 😆

    (ştiam “io” că slabe şanse ca lumea să interacţioneze…. 😆 )

  4. Yo am intrebat ca sa inteleg mai bine. Doar acuma imi savurez cafeluta. 🙁
    Brushvox! 😉 Tu ma stii pe mine … yo bag in casti un Du hast. 😀
    Imi place videoclipul lor. Imi imaginez cum sare in aer o cladire plina cu parlamentari. Probabil cand isi voteaza salariile – deoarece atunci toti sunt prezenti in Parlament cu jejetul pe buton. Ziceai ca devii fascist. Sa stii ca eu sunt sadica. 👿
    Imi place mult videoclipul crop-at din filmul How High; a carei coloana sonora este piesa interpretata de Rammstein.
    BTW: “How high” we must be “punctured” to wake us up?
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4SsgwtpQQ88]
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=doTBT46wMvA]
    (acesta fiind videoclipul original)

  5. pentru Petra – mie îmi place un vers Rage Against the Machine: “they say jump, you say how high?” 😆

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9TDgkOOlbwg]

    este o piesă care spune multe… 👿

  6. pentru Roxanne – eu văd că-s în criză de cititori… 😆 dar asta nu este nicio noutate. 🙂
    ‘neaţa şi o zi faină… fun things to do? imediat vin eu cu ceva funny… 🙂
    Say cheese… 😉

  7. Hei, pot să continui ideea cu playlist-ul şi pe blogu’ meu? 😀 Poate se găsesc unii mai ‘comentatori’. Dar, slabe şanse. La mine trec pe acolo şi nu lasă nicio amintire. 🙁

    [Sper că a ieşit bine poza. 😆 ]

  8. pentru Roxanne – bine că măcar trece lumea, pe aici nici măcar nu trece… 😆 😆 😆
    o fi luni şi nici playlistu’ nu merge… 😆

  9. [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Tbgv8PkO9eo]
    refreshing oldies … 😛
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1wg_L0wGTyA]
    … and frog version :mrgreen:

  10. [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r83sdnV2eLU&hl=en&fs=1&]

    ILLUMINATIONS by GOGOL BORDELLO

    Don’t believe them for a moment
    For a second, do not believe, my friend
    When you are down, them are not coming
    With a helping hand
    Of course there is no us and them
    But them they do not think the same
    It’s them who do not think
    They never step on spiritual path
    They paint their faces so differently from ours
    And if you listen closely
    That war it never stops
    Be them new Romans
    Don’t envy them my friend
    Be their lives longer
    Their longer lives are spent
    Without a love or faithful friend
    All those things they have to rent
    But we who see our destiny
    In sound of this same old punk song
    Let rest originality for sake of passing it around
    Illuminating realization number one:
    You are the only light there is
    For yourself my friend
    There’ll be no saviors any soon coming down
    And anyway illuminations
    Never come from the crowned
    Illuminating realization number one:
    You are the only light there is
    For yourself my friend

  11. sau

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=maocOiES-Mo&hl=en&fs=1&]

    da sa nu zice-ti ca v-am incurajat sa o taiati .. ca astia plecati am zis ca macar v-am lasat tara sa va bucurati de ea… in idea ca eram prea multi oricum care ziceam ca nu se mai poate asa … am zis ca de or fi mai putini o fi mai bine !

    Immigrant Punk – Gogol Bordello

    Immigrant, immigrant, immigrant Punk
    Immigrant, immigrant, immigrant Punk
    Immigrant, immigrant, immigrant Punk[x2]
    Punk!

    Upon arriving to the melting pot
    I get penciled in as a goodamn white
    Now that I am categorized
    Officer gets me naturalized

    Immigrant Punk
    Immigrant, immigrant, immigrant Punk

    Now that I’m living up in God knows where
    Sometime it gets hard without a friend
    But as I am lurking around
    Hoptza! I see another immigrant punk!
    There is a little punk rock mafia
    Everywhere you go
    She is good to me and I am good to her…

    Legalize me! Realize me!

    Immigrant, immigrant, immigrant Punk
    Immigrant, immigrant, immigrant Punk
    Immigrant, immigrant, immigrant Punk

    Despite the living up in USA
    I’m still holding up in all my ways
    I gotta friends, we gotta band
    We still make sound you can’t stand
    Without banging on some big old pot
    Without getting out of bed
    But I’m relaxed, I’m just lurking around
    Hoptza! I see another immigrant punk!
    There is a little punk rock mafia
    Everywhere you go
    She is good to me and I am good to her…

    Legalize me! Realize me!
    Party!

    Of course we immigrants wanna sing all night long
    Don’t you know the singing salves the troubled soul?
    So I’m relaxed, I’m just lurking around
    I got a method and you don’t
    You got a dictionary kicking around?
    Look up the immigrant, immigrant, immigrant punk!

    Punk
    Immigrant Punk
    Immigrant, immigrant, immigrant Punk
    Immigrant, immigrant, immigrant Punk

    Immigrant, immigrant, immigrant Punk
    Immigrant, immigrant, immigrant Punk
    Immigrant, immigrant, immigrant Punk

    Punk! Punk! Punk! Punk!
    I Punk!

    lyricsurile sunt de pe … da search gasesti aproape orice !
    http://www.sing365.com/index.html

  12. @brushvox
    Am inteles. Sper ca se va tine seama de prima melodie.
    Dar asa de faina si “racoritoare” mi-a parut a doua piesa ca am vrut sa o impartasesc cu voi pe caldura asta. 😀

  13. pentru Petra – văd că lipsa de oameni şi propuneri este compensată prin cantitate… 😆 e bine şi aşa: puţini da’ zgomotoşi! 😀

  14. vaz ca se face de o lista bunicica !… super .. zic eu da-le timp ma ca vin.. ei… pune si tu un anunt pe partea drepata daca vor sa doneze un video pt playlist … pe la Manga sa sara in ochi.. vorbeam … tu fac cum simti..

  15. pentru Un Soricel – m-am chinuit odată să bag o chestie pe laterală şi nu mi-a ieşit… 😆
    văd că lume a trecut cât de cât, da’ e apatia tradiţională: stăm şi vedem ce iese şi votăm cu câştigătoru’… 😆

  16. Mai tii minte ce ziceam de pasivitatea oamenilor?
    Ok! Nu ai chef de scris, da’ macar un click pro sau contra se poate da.
    Spre ex. sondaje. Daca trec pe vreun site si vad un sondaj interesant, aleg o optiune care imi place sau din contra.
    Bun! Stiu ca nu e mare branza dar mi-am exprimat opinia.
    In legatura cu sondajele. Hai sa-ti dau o tema. Poate si legat de “tepele” luate.
    Uite de ce isi iau oamenii tepe.
    Am gasit un sondaj in care ti se dau mai multe variante de vot asupra modalitatilor in care ai vrea sa se ofere/castiga niste premii. Au fost 6 variante de raspuns.
    Majoritatea au votat: prin tragere la sorti. 🙁
    Tradus: Felicitari! Ai castigat o excursie …. 😮
    Foarte putini au votat genul – aduni X ambalaje si castigi.
    De ce am facut aceasta comparatie?!
    E drept ca daca aduni niste capace premiul este mic dar macar, in limita stocului, stii ca te alegi cu ceva. Dar … asta necesita rabdare, trebuie sa fii strangator, sa inveti sa te multumesti si cu putin dar sigur … etc. Ceea ce nu sunt calitati ale omului din ziua de azi.
    Majoritatea au preferat “hotz in plic”. 🙁
    http://www.infopromotii.ro/forum/discutie-despre-sondaj-424.html

  17. pentru Petra – păi eu ce am zis? “Sincer sunt uşor sceptic, dar poate de această dată mă contraziceţi. Mă tem că rămân (iar) singur ca prostu’ şi cu piatra-n mână… 😆 ”
    😆 😆 😆
    majoritatea nu dau click pe Netlog să citească tot articolul de aici şi se rezumă la fragmentu’ postat acolo….acum tot scurtez şi scurtez fragmentu’ …până iar ajung să nu mai pun nimic! 😆 😆 😆

  18. [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2TQ3kjEp5Ik]
    😛 nu-i de criza, sau e dar decat de criza personala

  19. pentru lu – Petra e cu melancolia, vii şi tu cu iubirea care sfâşie… auleuuuuu!!! 😆 😆 😆
    noroc cu Un Soricel, Punks Not Dead! 😀

  20. criza? crize? ….relax MAN, relax ca tot aia iese….vorbeste lumea…[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2WCvylBETZU&feature=related]

  21. pentru rifeor – he he he… mă gândeam la “Bullet in the Head” şi la “they say jump, you say how high” cântat foarte-foarte lent, chill, smoke up…şi au început urletele… 😆 😆 😆

  22. Merge playlistu’? 😆
    Eu cu spam-ul am reuşit să adun 66 de vizualizări la articolul ală şi doar…o propunere şi câteva voturi. 😐
    Cred că mă dau bătută! 😆

  23. pentru Roxanne – ‘neaţa. m-ai luat! 😆 doar 59 de vizitatori, propuneri vezi şi tu, cam puţine, voturi la fel… Un Soricel propune să o lăsăm toată săptămâna de parcă aş şterge eu ceva… 😆 😆 😆
    lumea s-a îmbulzit la subiectu’ Spiru Haret, uneori pică situ’ ministerului şi vin să citească lista cu facultăţile problemă…

  24. 16 tone
    De carbune negru.
    16 tone incarci si
    Care-ti este plata?
    Ar trebui sa mor.
    Dar nu se poate.
    Firma nu-mi lasa
    Sufletul.
    😀

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iZLslR335ps]
    Si mai aveam aseara una in minte dar mi-a zburat ideea. 🙁

  25. pai dupa vorba lui Roxanne – Facem o nouă vorbă: dă-o dracu’ de criză, că avem ce să ascultăm!

    sa ca tot ai ceva din EL deci sa continuam….

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IbLRf0j80wU&hl=en&fs=1&]

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=P9_hegaKOaY&hl=en&fs=1&]

  26. pentru petra – Sixteen Tones… 🙂 se discută a cui este piesa, dar acreditat a rămas Merle Travis cu o versiune din 1946. 🙂 Mai celebru este Tennessee Ernie Ford, cel care a scos-o pe disc în… 1955. 🙂 Eu am fost obsedat de piesă într-o vreme şi cred că am colectat peste 30 de interpretări diferite. 🙂 De la Johny Cash, Frankie Laine, Jerry Reed, Eric Burdon, Tom Jones, The Platers sau Stivie Wonder la Funk como Le Gusta, Sushi sau Faith No More. 🙂

    o versiune faină este al lui Eric Burdon. Republic sunt o glumă proastă… părerea mea. 🙂 nu doar cu copia aceasta şi în general… 😆

    ‘neaţa. 🙂

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=E6m1qgnUw74]

  27. pentru Un Soricel – vroiam să fac un cover… “I wanna be your God” da’ s-au băgat Slayer pe felie 😆 😆 😆

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PUbqOq08tbY]

  28. @brushvox
    Totusi trebuie sa recunosti ca textul e haios 😀
    Uite ca mi-a revenit ideea. 😆 😆 😆
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YW32tLb0zb4]
    (asta nu ne pune la socoata, dar nu m-am rabdat sa nu o postez) 👿

  29. Mai pot sa scriu una?! 😳
    “I wear tight clothing and high heel shoes it doesnt make me a prostitute

    Free your mind and the rest will follow” 😀
    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fz3qDu0WemM]

  30. Neatza! :kiss:
    Nuuuuuuuuuuuu. Nu vreau sa castig concursul.

    Eu is p-aci cu prima melodie, a celor de la Rammstein. 😀
    Banuiesc ca e logic – prima piesa a fiecaruia care posteaza ramane in concurs pentru vot.
    Restul sunt asa … recomandari auditive. 😆

  31. pentru Petra – eu nu concurez. 😀 sunt…. anti-social. 😆

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=xBaJ2bC049c]

    ‘neaţa la ceas târziu de seară…. 🙂

  32. Mă mai bag şi eu în seamă. 😆

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ULnN4umJDQs&hl=en&fs=1&]

    The drones are marching one by one. Force fed the things that we’ll become.
    Ready or not they’re here… to make your choices clear.

    They’re pushing up
    daisies in our heads. Top of the food chain but brain dead.

    Teachers to make
    us fit their mould. Police to keep the status quo. The media conformity; a wolf
    amongst the mindless sheep. They’re singing na na, na na na na na…

    They’re
    pushing up daisies in our heads. Top of the food chain but brain dead. Will we
    do what we’re taught till we’re six feet too short? They’re pushing up daisies
    in our heads.

    Teachers selling our souls – leave us alone. We’re not gonna
    take it. Preachers selling our souls – leave us alone. We’re not gonna take
    it.

    They’re pushing up daisies in our heads. But we’re not dead yet-

  33. pentru Roxanne – foarte bine. 🙂 ‘neaţa.
    măcar a tot crescut lista cu comentarii….te plictiseşti până dai scroll…. 😆 😆 😆
    dezamăgitor de slabă mişcarea…. o fi din cauza codului galben? 😆

3 Pings/Trackbacks for "Cine aruncă primul… piatra?"

  1. […] Amânarea reformelor reale, lipsa de coerenţă şi viziune în luarea măsurilor, hoţia, interesele şi corupţia au compromis tot sistemul şi dacă astăzi s-a spart „buba” cu învăţământul, mâine urmează justiţia, apoi sistemul sanitar şi toate celelalte. Este o avalanşă pe care muţi am prevăzut-o, doar clasa politică a ignorat-o şi continuă să o ignore. Nu pentru multă vreme… încep pietrele să zboare. […]

Leave a Reply to Roxanne Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *