Duman – Duman I şi II (2009)

Pe Duman i-am cunoscut acum câţiva ani prin intermediul filmului genial al lui Fatih Akin: „Crossing the Bridge: the Sound of Istanbul”
în care povestitor este Alexander Hacke din formaţia Germană cult de muzică electro-industrial-experimentală Einstürzende Neubauten, film în care au interpretat piesa „Istanbul” (de pe primul lor album), un film despre Istambul, despre muzica turcească, despre amalgamul creat la interferenţa a două continente şi civilizaţii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qpMSDtzbRMs]

Duman (fum) a fost înfiinţată de Kaan Tangöze (voce, chitară), revenit în Turcia după ce şi-a petrecut începutul anilor ’90 în Seattle unde a cântat în formaţia Mad Madame. Alături de Kaan sunt foşti tovarăşi de şcoală şi formaţii, chitaristul Batuhan Mutlugil şi basistul Ari Barokas. Anul acesta formaţia a confirmat şi integrarea în mod oficial în cadrul formaţiei al bateristului Cengiz Baysal.
Au lansat primul album în 1999, „Eski Köprünün Altında” (Sub podul vechi). Muzica lor este o combinaţie de Folk şi muzică tradiţională turcească cu Rock Modern, de la abordări Punk şi Post-Punk la Grunge. S-au bucurat repede de un larg succes în Turcia şi au deschis practic drumul spre consacrare la un întreg şir de formaţii Rock din undergroundul turcesc.
A urmat „Belki Alışman Lazım” (Poate ar trebuii să te obişnuieşti cu gândul) din 2002, un material live, „Konser” (Concert) în 2003 urmat de primul DVD în concert realizat de o formaţie turcească „Bu Akşam Konser” (Concertul de această seară) şi „Seni Kendime Sakladım” (Păstrez pentru mine) lansat în 2005.

După o pauză de patru ani, anul acesta băieţii au revenit cu un material dublu, 2 CD-uri lansate simultan, „Duman I” şi „Duman II”, promovate cu video-clipul piesei „Dibine Kadar”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NKrWuQN-REE]

Discul 1 porneşte cu „Dibine Kadar” (Tot drumul) într-o notă tristă,  refrenul însă devine vânjos, este o piesă cu evidentă nuanţă Grunge, aminteşte puţin de The Temple of the Dog.
„Sarhoş” (Beat) ne introduce în ritmuri de Tangou, ambalajul Rock/Punk aminteşte de faze asemănătoare încercate şi de Green Day, refrenul cu iz balcanic aduce şi cu muzica cunoscută de noi mai ales prin intermediul lui Goran Bregovici, este încă o piesă colorată care place din prima.
„Sor Bana Pişmanmıym” (Întreabă-mă dacă regret) are la bază tobele şi percuţia, chitare uşor distorsionată de staţia (clar!) pe tuburi adaugă armonii exotice pentru a susţine vocea. Iar trebuie să spun că regret că nu înţeleg versurile…
„Hayvan” (Animal) este o piesă mai rapidă, o combinaţie interesantă între abordarea Rock occidentală şi elemente tradiţionale, trecerile sunt ingenioase, orchestraţia şi interpretarea pretenţioasă şi cu nerv.
„Yalan” (Minciună) degajă tristeţe, intrarea riffurilor creşte tensiunea, aduce nerv ca apoi să urmeze o cădere liberă, alternanţa stărilor şi abordărilor este fluidă şi dinamică.
„Sevdim Desem” (Dacă am spus că iubesc) este un Folk/Rock relaxat, construit pe „joaca” chitărilor electrice şi acustice şi pe o schemă ritmică interesantă, cu ruperi şi punctări. Refrenul uşor Brit Pop dă o coloratură plăcută piesei.
„Yagmurun Sabahında” (Dimineaţa după ploaie) readuce melancolia, o stare de linişte şi vocea degajă căldură, corul din fundal sună a ecou. Este o melodie plăcută, corul despre care aminteam îi dă o amprentă interesantă.
„Helal Olsun” revine la armoniile triste, basul bârâie şi dă un aer de garaj întregului material. Tot discul sună foarte viu, ca o înregistrare foarte bună de la repetiţie, se aude că nu au folosit artificii. Este un sunet voit obţinut astfel, discul a fost imprimat în studioul Grouse Lodge din Irlanda unde au lucrat nume mari ca R.E.M., Muse şi… Michael Jackson.
„Rezil” (Vulgar) ne aduce într-o temă folclorică zemos aşezată într-un sound Rock, antrenant. Tema orientală condusă de rifful subtil este aproape hipnotic, este o piesă clar câştigătoare!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JXQcsF0iglI]

„Bu Aşk Beni Yorar” (Iubirea aceasta mă termină), este o construcţie anevoioasă, aerisită, cu miros de ceaţă, vocea lui Kaan pare singurul lucru de care ne putem agăţa, piese se îngroaşă doar la refren, dar doar pentru a contrasta cu apăsarea creată-n strofe.

Discul 2 începe cu dinamicul „Balık” (Peşte) – este unul din cuvintele pe care l-am învăţat şi eu în concediul de anul acesta, ha ha ha! – este o piesă Grunge într-o abordare de garaj cu uşor iz Punk ce aminteşte de începuturile formaţiei cu stopuri şi schimbări antrenante.
„Senin Marşın” (Imnul tău) nu este un anthem ci mai degrabă un cântecel Folk mai în forţă,îngroşat de abordarea Rock.
„Senden Daha Güzel” (Mai drăguţ ca tine) este o altă piesă care mi-a plăcut din prima, are ceva din „Sarhoş” şi ceva din „Rezil”, chitara punctează tăios, vocea principală susţinută pe alocuri de cor te conduc prin piesă într-un mod plăcut.
„İyi De Bana Ne?” (Ei bine, cui îi pasă?) alternează momentele interiorizate şi liniştite pe un fundal de Vals cu intervenţiile energice şi uşor nevroase, de răbufnire. Interesantă şi tema şi construcţia armonică şi ritmică.
„Ellerin Ellerime” (Mâinile tale către ale mele) este o baladă Grunge piperată şi sărată cu note de Folk şi inflexiuni folclorice într-o notă caldă, un moment senin şi plăcut pe disc.
„Paranoya” (să mai traduc? Ha ha ha, Paranoia) este una din piesele cele mai interesante, joaca ritmică şi vocea amintesc de olandezul Jan Akkerman şi piesa „Hocus Pocus” din 1971 al formaţiei sale Focus. Faină melodie!
„Vals” este… Vals. Unul lent, puţin trist, meditativ ca la refren să răbufnească, dar piesa rămâne într-un ton şi o tonalitate gravă, apăsată.
„Kümbela” revine într-un ton mai optimist, ritmul este Jazzy, uşor Sud-American, interesantă coloratura, plăcută abordarea şi adaugă o altă pată de culoare materialului.
„Tövbe” (Căinţă) este încă o combinaţie de momente retrase cu faze Rock şi chitare fuzzate, este ok, dar nu aduce nimic nou, nu are acel ceva în plus care să o facă memorabilă.
„Of” are gust accentuat de Pearl Jam („Release”), închide într-un mod plăcut discul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NaQLZ4fkecc]

Una peste alta, cele două discuri proaspete Duman sunt o călătorie muzicală colorată pe care am parcurs-o cu mare plăcere, materialul este diversificat, dinamic, sună viu şi natural, rezervă surprize şi soluţii ingenioase, într-o lume tot mai mecanică, digitală şi artificială, este relaxant să asculţi ceva autentic, natural, ne-contrafăcut.

Duman se bucură de succes şi în Germania evident datorită comunităţii large de turci aflaţi în ţara Mercedesului şi al Volkswagenului şi este încă un exemplu că se poate reuşii în Rock şi cu altă limbă decât engleza. Cu toate acestea până când la noi promotorii se încăpăţânează cu aceeaşi iris, holograf şi voltaj, vom rămâne în continuare o ţară importatoare de muzică şi încercările mai răsărite din underground sunt sortite să putrezească acolo în nepăsare şi neputinţă.
Până la urmă degeaba transpiraţia dacă nu există originalitate şi cu atât mai puţin o minimă susţinere. Modelul unguresc (Ektomorf, FreshFabrik, Superbutt, Blind Myself) şi cel turcesc (Duman, maNga, Aylin Aslim) ar trebuii să ne dea de gândit. De câteva zile privesc cu alţi ochi roşiile importate din Turcia, dar nu pot să nu-mi amintesc gustul dulce al roşiilor din grădinile noastre… E păcat să ne batem joc de noi înşine, zău!