cultură şi untură

“La propunerea secţiei de Filologie şi Literatură, membrii Academiei Române au aprobat, în unanimitate, ca ziua de 15 ianuarie să fie declarată Ziua Naţională a Culturii Române. Am înaintat această propunere Parlamentului României şi sperăm ca acesta să o aprobe, la rândul său”, a precizat academicianul Eugen Simion.” ( Realitatea ) Constat de la an la an, de la aniversare la aniversare, nu doar în cazul lui Eminescu, ci în general, că toate manifestările pretins culturale sunt doar de paradă, de complezenţă şi structura „formei fără fond” s-a standardizat şi s-a impus la toate nivelurile. Edilul şef al capitalei, nici numele nu mai vreau să-l mai scriu, mi-a stârnit un zâmbet amar folosind termenul de „Mall cultural” referindu-se la reabilitarea Palatului Copiilor. Cultură de cârnaţi. Kilometrici.

„Karousel, prima galerie de fotografie de artă din România, va fi deschisă pentru public în Bucureşti, începând de vineri, şi va prezenta, pentru început, o colecţie de 100 de lucrări realizate de fotografi români şi din străinătate, anunţă organizatorii. Printre expozanţii români de fotografii artistice se vor număra cunoscuţii Dragoş Lumpan, fotograf la National Geographic România, Cosmin Bumbuţ, Alexandru Paul, Alex Gâlmeanu, Cristian Crisbăşan şi Cornel Lazia. Galeria Karousel va fi deschisă în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul 11.00 – 20.00, şi sâmbăta, de la 11.00 la 16.00.” ( Realitatea ) Chiar dacă în zona privată, non-guvernamentală, asociaţii, fundaţii sau firme încearcă să promoveze şi valorile reale, fără o strategie naţională şi susţinere relevantă, cultura tinde să devină sub-cultură, strivită de mormanul de „cultură” de deşeu din import…Mai vreau puţin ketchup pe hamburger, dacă se poate!

„Între 30% şi 50% din cazurile de cancer sunt produse de nutriţia greşită, iar alte 30% sunt urmarea fumatului. 5% din cazurile de cancer sunt genetice. Alimentaţia de tip fast-food este nocivă: pâinea albă este devalorizată, carnea este deja congelată şi amestecată cu tot felul de lianţi şi arome, cartofii sunt trataţi şi pe deasupra prăjiţi. Succesul fast-foodurilor se bazează pe lipsa de educaţie nutriţională. Efectele unei nutriţii neadecvate se pot observa între 45 şi 55 de ani, după ce sistemul imunitar începe să mai cedeze. Starea de sănătate se menţine prin nutriţie. Dacă starea de sănătate se menţine echilibrată, atunci avem şi un sistem nervos echilibrat, iar stresul nu-şi mai face efectul şi nici nu te îngraşi, pentru că metabolismul va fi echilibrat. Primul care este afectat de nutriţia greşită este Sistemul Nervos Central. Bolile nervoase, psihice, se vindecă în secolul al XXI-lea printr-o nutriţie adecvată. Toate bolile secolului al XXI-lea sunt cunoscute sub denumirea genetică „Sindromul metabolic X”, iar vindecarea acestor boli este posibilă datorită nutriţiei.” ( Atac ) Asta cu metabolism echilibrat, cu sistem nervos echilibrat, nutriţie sănătoasă şi cu bolile psihice, în final tot de la educaţie pleacă, de la puţină cultură şi bun simţ dobândit sau…nu. În lipsa acestora şi sub presiunea produselor dubioase, dar magnific ambalate şi insistent promovate, care ne-au invadat şi s-au impus, pseudo-cultura de toate tipurile care încet-încet a înlocuit toate formele de cultură, dă roade. Sau îşi arată colţii?

„Războiul mediatic dintre Şerban Huidu şi Mircea Badea este departe de a se fi sfârşit, cei doi, oameni în toată firea de altfel, bălăcărindu-se ca la uşa cortului şi jignindu-se ca doi puşti aflaţi la vârsta pubertăţii.” ( AtacŞerban Huidu şi Mircea Badea (cu blogul încă şters…) par plictisiţi şi lipsiţi de subiecte mai interesante. Este vorba de apariţiile la televizor sau blogurile personale, cei doi se insultă fără menajamente. Merge o dată, merge şi de două ori, dar nu la nesfârşit. Deşi…mai ştiu cazuri.  „Le promit celor dezgustaţi de subiect că asta o să fie ultimul post pe această temă, deşi tare-mi e teamă că nu mă voi putea abţine în viitor.” – Spune Huidu. Ei, de asta mă tem şi eu.

„Preşedintele Traian Băsescu a prezentat un decalog al opţiunilor personale extrase din raportul realizat de Comisia prezidenţială de analiză a regimului politic şi constituţional din România.  Preşedintele a apreciat că revizuirea Constituţiei este un lucru important în acest moment şi a spus că şi-ar fi dorit ca acest lucru să se întâmple mai repede. “Constituţia noastră a produs disfuncţionalităţi în bunul mers al instituţiilor statului. De această analiză nu are nevoie, dar preşedintele României, ci întreaga ţară”, a spus preşedintele care a explicat de ce a ales specialişti tineri pentru întocmirea acestui raport.” ( Realitatea ) Problema Constituţiei este una veche. Cred că o revizuire a ei este oportună, problema este însă alta: cine, când, cum şi de ce vrea să o schimbe. Când un singur om, Traian Băsescu vrea să aibă puteri sporite ca preşedinte şi acest lucru ne este „vândut” ca fiind revizuire şi modernizare, avem o mare problemă. Încă una.

„Pentru a reduce semnificativ costurile din F1, din cauza crizei mondiale, Federaţia Internaţională de Automobilism a luat o serie de decizii, care afectează toate echipele implicate în “Marele Circ”. Cea mai importantă măsură luată de FIA este aceea că un pilot va avea dreptul să folosească opt motoare de-a lungul sezonului 2009. Sezonul 2009 din F1 cuprinde 17 etape, iar debutul va fi la Melbourne, în Australia pe 27-29 martie.” ( Realitatea ) „Maşina Ferrari F1 2009, deşi va fi prezentată oficial publicului pe 12 ianuarie, încă nu corespunde specificaţiilor pentru curse. De fapt, Felipe Massa va realiza primele teste cu noul monopost pe circuitul de la Fiorano după inaugurarea oficială.” ( Promotor ) Mai e puţin şi bolizii de F1 vor fi dotaţi cu electromotoare…

Ilie Şerbănescu în Revista 22 punctează o problemă care celor mai mulţi, intenţionat sau nu, le scapă: „Într-un top al celor mai valoroase 100 de companii din România, întocmit de Ziarul Financiar împreună cu casa de investiţii Capital Partners, străinii deţin 70% din capitalul acestor companii, statul vreo 25%, iar antreprenorii privaţi români mai puţin de 5%. Nimic altceva nu poate spune mai mult despre actuala economie din România şi despre problemele care preocupa cel mai serios în noul an, în condiţiile crizei financiare şi economice internaţionale: la ce să ne aşteptăm şi de la cine? Economia din România este total dependentă de capitalul străin şi i se va întâmpla exact ceea ce acesta va dori. (…) O biată confuzie – care, din păcate, funcţionează copios – amestecă în cazul unei companii proprietarul ei cu locul unde această companie îşi are înregistrarea juridică şi îşi desfăşoară în principal activitatea. Este un fel de glumă de a numi “româneşti” companii care sunt doar înregistrate ca persoane juridice române şi acţionează în cea mai mare parte pe piaţa românească, dar care aparţin unor proprietari străini.” Privind problema crizei şi din această perspectivă, situaţia generală prinde nuanţe şi mai sumbre. Eu îmi pun o singură întrebare: cei implicaţi, cei responsabili în toţi anii aceştia, chiar au fost inconştienţi sau au închis ochii şi au lăsat lucrurile să evolueze astfel? Şi când mă gândesc cum ne prosteau pe faţă cu lozinca „nu ne vindem ţara” şi ei exact asta făceau… Tot articolul este interesant, îmi permit să mai citez finalul: „Niciodată până acum industria prelucrătoare nu-şi pierduse poziţia de lider al topului. Iată că din 2007 şi-a pierdut-o, pecetluind aiureala la care asistăm în ultimii ani: o economie fără economie reală, a importurilor fără exporturi, a automobilelor fără şosele, a castelelor de nisip…”

Am găsit şi o formulare „veselă” legată de economie şi criză: „Noua prognoză bugetară: creştere economică şi salarii mai mici” anunţă Cotidianul . Pe scurt, în cifre reci: creştere a PIB de 2,5%, deficit bugetar de 2,5%, salariu mediu brut de 1.690 de lei. Dar revenind asupra titlului, am înţeles de unde se aşteptă creşterea economică: din diminuarea salariilor… Iar o să duduie economia de mi-e rău!

5 comments on “cultură şi untură

  1. Deci ar trebui sa o lasi mai moale cu fumatu ,ba chiar sa renunti stimabile. Cat despre Huidu acesta sare calul in repetate randuri si ce e mult strica ar trebui sa inteleaga asta.
    Mi-ar placea ca ziua de 15 ianuarie sa fie ziua culturii.
    O zi placuta.

  2. economia-i o duduie
    ce linge şi cam face muze
    formula 1 de-ar avea
    pib-ul nu ar rezista!

    şah la pat
    mat la stat

    p.s. legalizarea prostituţiei şi depăşim crizele pe cel puţin 100 de ani!
    p.p.s. formula zilei: z=y

    … tot jaguar rămîne marea mea iubire:)

  3. pentru Anonim De unde până unde grija pentru sănătatea mea…?
    Da, nici Mircea Badea nu este mai breaz şi nici mai matur.
    Cât despre Ziua Culturii, sunt perfect de acord, cu condiţia să nu fie doar o formalitate ca toate celelalte…
    O zi bună!

  4. liloo – ei, jaguaru’ e altă poveste…cea mai veche echipă şi unica participantă la toate cursele…rămâne Ferrari.
    Economia este ca Eminescu: o poezie.

  5. bun aşa
    rămîi tu cu ferrari… iau eu jaguarul.
    totul e să visăm şi uneori, visele să se mai împlinească.
    budha a dus o viaţă frumoasă şi intensă.
    de ce nu îmi apare pe email că am primit răspuns? 🙁

Leave a Reply to liloo Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *