Scrisori de la Olga (2)

(Scrisori de la Olga (1) )

Mă amuză ideea „telenovălă pe blog”. Nu credeam că lumea o să fie aşa de curioasă.
Fragmente dulce-amare culese din pomul vieţii zi de zi…
Indiferent cât de reci ne arătăm, cât de mult ne controlăm mimica sau gesturile – ca să nu zic de vorbe! – , cred că fiecare visează undeva în adâncul sufletului său ceva. Să fie promovat, să câştige o sumă fabuloasă la loto, să călătorească, să-şi întâlnească marea iubire. Ceva.

V-aţi gândit vreodată să vizitaţi republica Tatarstan? 🙂
Este o republică din Federaţia Rusă, are o populaţie de 3.800.000 (circa 53% femei 😛 ), tătarii fiind majoritari cu circa 53 de procente urmaţi de ruşi cu 39 de procente, are o suprafaţă de 68.000 km² şi este la o distanţă de circa 800 km la est de Moscova.
Tatarstan este una din cele mai dezvoltate regiuni din Federaţia Rusă, o republică puternic industrializată, produce maşini – camioanele KamAZ -, avioane şi elicoptere, deţine importante zăcăminte de petrol, producţia fiind estimată la 32 de milioane de tone pe an.
Capitala, oraşul Kazan, este unul din cele mai mari oraşe al Federaţiei Ruse, deţine oficial statutul de a 3-a capitală a Federaţiei şi se află la afluenţa râurilor Volga şi Kazanka. 🙂
Este un oraş superb, cu rezonanţă istorică şi este renumit Kremlinul Kazan….

Olga de pe malul Volga… Ce frumos! 😛

OK, OK!
În afara celor două scrisori – e sâmbătă, să fiu boier, ce dracu! – pe care le ofer azi, mai aveam cinci scrisori până ieri seară, când… am mai primit încă una. Deci şase. 😛
Fotografiile le pun fiecare la scrisoarea prin care le-am primit, unele se repetă la un moment dat, însă vreau să păstrez cursul… firesc al poveştii. 🙂

Here comes my Olga!

423

„Buna ziua! Am fost surprins sa primeasca raspunsul dumneavoastra sincer
vorbind. Va multumim ca ati platit-o affention pentru mine. Am fost incantat de a citi
scrisoarea dumneavoastra. Nu ma asteptam pentru a vedea mesajul in mea de e-mail-box. Dar
inca Sunt fericit!

M-am inregistrat pe site-ul respectiv, in speranta de a gasi un om care va fi
sincer si corect cu mine. Si ce femeia a face tu de experti pentru a gasi? Eu
cred ca in cazul in care timp de mare sa va spun cateva cuvinte despre mine. Numele meu complet
este de Olga. Dar prietenii mei Sunati-ma in moduri diferite Olga, Olechka. Tu
pot face apel, de asemenea, mi place asta. Acesta va fi placuta pentru mine. Si cum a face
prietenii tai te sun? Daca doriti ca voi adresa de la tine in acelasi
drum. Am 25 de ani, o tanara domnisoara european. De crestere meu este de aproximativ 168
SM, greutatea mea este de 52 kg Eu locuiesc in Rusia. Orasul meu natal se numeste
Kazan. Este capitala Republicii Tatarstan. Orasul meu este mare si foarte
frumos. Ador asta. Uneori, merg la o plimbare singur. Exista o “meu
loc “in cazul in care pot sa cred ca o multime singur si au o perioada de odihna. Cred ca fiecare
persoana speciala sau are in orasul sau. Sunteti de acord? Aveti o astfel de
loc? Eu locuiesc singur in apartament mici. Parintii mei sunt la pensie acum. Eu
dragoste si admira parintii mei. Sunt recunoscator pentru ca au facut tot posibilul
sa-mi aduca pana intr-un mod bun. Cred ca atunci cand am avea copii in
viitor, voi utiliza aceleasi metode de educatie. Do you like
copii? In ceea ce pentru mine, le iubesc foarte mult. Ele sunt atat de nevinovat si
nevoie de ingrijire nostru. Petrec mult timp cu fiul meu prietenii. El este de 3
de ani. Eu nu pot explica prin cuvinte, dar primesc o mare placere atunci cand
Ma duc la o plimbare cu el sau sa ramana acasa cu el. Este minunat sa
raspunda la intrebari lui copilaresc. Uneori simt o dorinta de a avea meu
propriul copil. Dar, pentru ca eu trebuie sa aiba un sot in care voi fi sigur si de
la care am putea invoca in aceasta viata. Si este destul de dificil de a gasi
un astfel de om in zilele noastre. Dar inca mai sper ca visul meu va deveni realitate
in curand si voi fi fericit avand o familie adevarata. Eu sunt de lucru ca un
shop-asistent in magazin. Eu vand electrocasnice. Eu
nu pot spun ca sunt fericit cu job-ul meu. Am avut o multime de sperante inainte de a
absolvirea de la Universitatea, dar atunci cand am incercat sa gaseasca o bine-platite
de locuri de munca sa dovedit a fi ca au nevoie de specialisti cu 3-5 ani de
experienta. Eu nu vreau sa traiesc ca si parintii mei care au fost de lucru
sincer pentru toata viata lor si nu a fost estimata intr-un vrednic
maniera. Nu spun ca sunt saraci. Ei isi pot permite cumpararea
lucruri necesare, ci chiar a-si permite un astfel de lucru in care au lucrat din greu.
It’s no echitabil. Eu nu pot intelege politica guvernului rus.
Pentru mintea mea in tara dumneavoastra, situatia este diferita, nu-i asa? El / ea
a fost unul dintre motivele pentru care am decis sa gaseasca un om din strainatate. It’s
destul de interesant pentru mine sa invete despre caracterul dvs., obiceiuri.
Eu, de asemenea, ar dori sa invete despre obiceiurile si traditiile de dvs.
tara.

Eu chiar sper ca corespondenta noastra va continua. Cred ca in
litera urmatoare va voi spune mai multe despre mine: My caracter, Hobby si
asa mai departe. Dar acum am terminat. Repet din nou, ca am fost bucuros sa
a primi scrisoarea ta. Si eu caut pe altul. Foarte curand. Avea
o zi buna. Cel mai bun ceea ce priveste, Olga.

P.S. As dori sa vad fotografiile si fotografii de la locul in cazul in care
traiti! Va voi trimite de fotografii. Cred, ca pentru a va
place!”

(11 octombrie)

Place, place…. şi fetele – cu ochii cei mai critici – au spus: woau! 😛

756

„Buna ziua!!! prietenul meu
Vreau sa-ti spun multumesc pentru scrisoarea dumneavoastra. A fost foarte interesant
pentru mine sa-l cititi si de a invata o multime de fapt despre tine. Ce mai faci?
Cum este starea ta de spirit? I-am promis sa-i scrii despre mine in detaliu. Eu sunt
Rusa. Eu vorbesc engleza fluent pentru ca am studiat-o la prima scoala
si apoi in cadrul Universitatii. Am absolvit Facultatea de Externe
de limbi. Stiu francez de asemenea. Franceza meu nu este atat de bun decat limba engleza
dar pot sa vorbesc prea. Imi place limbi straine. Ei da-mi un
sansa de a vorbi cu oameni de diferite nationalitati si pentru a obtine
cunostinta cu obiceiurile si traditiile tarilor in curs de Europeen. In
viitor, am de gand sa invete limba spaniola si chineza. Acum, nu am o multime
de timp liber pentru ca am de lucru foarte mult. Dar, ma duc ofter la sala de sport. I a face
aerobic. Ea ma ajuta sa pastrati in forma si care urmeaza sa fie energic pentru toate zile
lung. Stii o cifra este foarte important pentru orice femeie si eu nu sunt un
exceptie de aceasta regula. Vreau sa fie atractiva si vreau omul meu sa
admira-ma. Iti place sportul? Daca da Ce sport preferi? Eu
cum ar fi de lectura. Sunt dornic de aventura si povestiri detectiv. I’m so
curios si chiar nu pot sa adormi daca nu pot afla cine este
criminal sau penale in acest sau ca poveste. Nu-mi place de lectura
povesti romantice. Ele sunt intotdeauna scrise intr-un mod primitiv care
ea ma irita. Si ce carti iti place? Uneori ma uit la TV. Dar
I a face it indraznete micul dejun sau cina sau atunci cand am ceva gatesc. I like
programe de istorie, natura programe de viata sau de cele de invatamant. Nu-mi place
telenovelele. Aceste temeri tac, nu pentru mine. Imi place de inalta calitate caracteristica
de filme. Din cauza aceasta eu de multe ori merg la cinema cu prietenii mei. Dupa filmele
vom merge acasa pe jos si a discuta despre filme. Asta e un moment bun pentru mine! Eu
, de asemenea, place muzica de ascultare. Eu prefer muzica clasica, pop straine si i
adora muzica de jazz. Aceasta ma face sa ma simt calm si in armonie cu sufletul meu.
Si ce muzica asculti? Am o colectie foarte buna de
discuri cu muzica de jazz si Ragtime. Imi place dans. Uneori, ma duc la
cluburi de noapte cu prietenii mei. Avem o distractie mare acolo. Am atat de dans
de mult incat, in dimineata ma simt durere in picioarele. Eu nu-mi pot imagina
de viata fara a naturii. In opinia mea, este cel mai bun sezon de vara. Si ce
este de sezon dumneavoastra preferat? Imi place vara pentru ca ne putem sweam, plaja
si sa indeplineasca zori cu pasarile cantand atat de minunat. I’m minut, cum ar
Eu inteleg de ce Dumnezeu a creat o fiinta umana in legatura cu
natura. Ne depind reciproc. Si ma simt in astfel de momente care
natura si mine este tot unitar. Chiar daca vom muri de natura ia-ne
la sine. Asa ca am intr-adevar bucura de minute cu natura, cantece aproape de foc
pe timp de noapte, petreceri gratar si un aer curat. In cazul in care imi da fortele pentru a merge
printr-o iarna cu zapada multa. In ceea ce priveste caracterul meu nu vreau sa laude
tine sau pe invers, sa-ti spun despre caracteristicile meu bad.
I chiar pot sa spun ca nu sunt ideale. Asa cum fiecare persoana am avantaje meu
si dezavantaje. Prietenii mei sa-mi spui ca eu sunt emotional, sensibil,
un fel, uneori egoist. Sunt prea directe. Va spun tot oameni care
ma gandesc la ele. Desigur, este bine, dar pe de alta parte mea cuvinte
pot fi uneori prea directa decat de oameni jignesc. Im ‘trying la spre a lua rid
din ea acum. Dar cred ca adevarul ma ajuta sa fie cu oameni care intr-adevar
Ma iubesc si nu va trada pe mine. Sunteti de acord cu mine, in acest caz? Dar eu
credeti ca veti face concluzii proprii despre mine, in cursul
de comunicare. La fel ca mine – despre tine. Cred ca e timpul pentru a termina
acum. Va rugam sa va spun in scrisoarea ce femeia sunt cautati? Face
tu ai un ideal de sotie viitor? Este interesant pentru mine. Te sarut.
Avea grija. Cele mai bune urari, Olga”

(12 octombrie)

Va urma. 🙂

Scrisori de la Olga (1)

O108219_4948_1_0lga

Există iubire pe internet? Mulţi se întreabă dacă este ceva dincolo de virtual, de masca binară şi de nickname-urile confortabile, în spatele anonimatului aparent, dacă poţi să-ţi găseşti fericirea via internet. Romanţe…. 🙂

Trăim într-o lume strâmbă cu valori şi realităţi răsturnate, o lume în care creşte viteza şi scade timpul, o lume în care omul pare – sau este – situat împotriva naturii, nefirescul a devenit obişnuinţă şi totul este relativ în relaţie cu tot restul. Nu vă plictisesc – încă o dată – cu teoriile mele fragile despre criza morală. Nu acum. 😛

Tot mai mulţi oameni petrec tot mai mult timp conectaţi la internet. Refugiul a devenit dependenţă, relaxarea dependenţă.
Deschizi computerul, verifici mailurile – unde-s scrisorile scrise de mână, cu stiloul, scrisorile parfumate? – te conectezi pe Messenger, citeşti presa, asculţi radio de pe internet, socializez pe situri dedicate. Asta faci dimineaţa în timp ce-ţi sorbi cafeaua, asta faci pe ascuns şi la serviciu şi seara când ajung acasă te reconectezi rapid să continui o discuţie întreruptă la 6 sau să cauţi un nou prieten…

Am şi am avut şi eu la rândul meu zeci de conturi pe nici nu mai ştiu câte site-uri. Sau sait-uri cum se spune mai nou. 😀 Internetul părea o fereastră cu multiple privelişti, o „ţeavă” prin care săpatul unui tunel până-n China dura câteva secunde sau nici atât.
Am prieteni care şi-au cunoscut jumătatea prin intermediul internetului şi s-au căsătorit. Nu trăiau în aceeaşi ţară, internetul elimină graniţele, desfiinţează vama şi paşaportul.
Unii cred că-i „tarlaua” nimănui şi pot să facă ce poftesc, nu există nicio limită, nicio lege, cu atât mai puţin legea bunului simţ.
Dacă păţeşti două-trei glume proaste, inevitabil devii paranoic. Sufli şi-n mous şi scuipi nu-n sân şi direct pe monitor… 😛 😛 😛

OK. M-am trezit cu un mail de pe un site de dating unde dracu ştie când mi-am făcut cont, mail care mă anunţa că am un mesaj nou. Recunosc, era o dimineaţă mohorâtă, nu aveam chef de nimic, nu ştiam ce să mai fac numai să nu fac nimic, aşa că m-am dus pe site-ul respectiv să văd despre ce este vorba.
După a 5-a,   6-a încercare am nimerit parola şi am găsit asta:

De la:Olgaxxxxx

Data:10/08/2009
Subiect:Buna
Mesaj:Salut!

„Numele meu este Olga. Eu caut aici pentru om pentru relatii serioase. M-am uitat chestionarul dvs. si-au
a decis de a face cunostinta cu tine. Aici e-mail meu: [email protected] . Comwrite I se asteapta raspunsul dumneavoastra. Eu am nu msn, astfel incat sa-mi scrieti pe e-mail meu. Ok?”

M-a amuzat mesajul, mai primisem câteva de genul acesta şi după ce le răspundeam pe mail, primeam tradiţionala scrisoare „nigeriană”… ha ha ha! 😛
I-am răspuns totuşi. Ştiţi că am căpătat o slăbiciune pentru rusoaice… 😛

Seara am primit acest mail însoţit de două fotografii:

„Buna ziua prietenul meu nou.
Sunt foarte multumit pentru a vedea scrisoarea dumneavoastra, ma bucur ca ati raspuns asa de repede pentru mine.
Numele meu este Olga, eu sunt o fata simpla. As dori sa stiu mai multe despre tine, vreau sa construiasca relatii cu tine.
Va trimit pozele mele, te rog trimite-mi fotografiile dvs. vreau sa te vad.
In scrisoarea urmatoare va voi spune mai multe despre tine, si vreau sa stiu despre tine cat mai mult posibil.

Noul dvs. prieten Olga.”

45

Va urma. 🙂