Echofikibausik – Addicts of chillout (2011)

Social Buttons by Linksku

Echofikibausik comes from Kraków, Poland and mixing dubstep, dub, downtempo, raggae, jazz, chillout, trip-hop, ambient and nu-jazz into an exciting sonar cocktail. You can grab for free his latest release from his Bandcamp page for free, this smooth and groovy five track album entitled “Addicts of chillout”.
I didn’t manage to dig out any background information about Echofikibausik, but the music is quite enough. “Addicts of chillout” is a slow glowing, sparking material with smooth jazz perfume and nice electro and ambiental textures. Read more Echofikibausik – Addicts of chillout (2011)

New track – I Hate the Blues, London’s Calling Version

Social Buttons by Linksku

I was busy with lot of other things – mainly with putting this site on wheels and make it running – so, I had to delay the release of the album “The Ghost of the Absent Father”. But I worked on some new songs and I send this one – recorded originally with the boys from Oedip Piaf on 24 February 2011 – to Mr. Winteller to London and once again he came up with some interesting adds on, write and perform some guitar, bass and additional sampler and effect tracks for my tunes. Nice job, thanks a lot!

I still have some technical difficulties with the platform of my site, so, you can listen the new track HERE. I hope you will enjoy it much as I do!

Kaya Project – Desert Phase (2010)

Social Buttons by Linksku

Kaya Project este rezultatul colaborării dintre Seb Taylor şi Natasha Chamberlain, iar acest „Desert Phase” este al patrulea lor album după „Walking Through” (2004), „Elixir” (2005) şi „And So It Goes” (2008). Taylor este un compozitor/producător activ, dar şi un multi-instrumentist, cântă la chitară, bas, zheng, silofon, tzoura, banjoud, flaut, darbouka, muzicuţă şi face programare, foloseşte cu îndemânare samplere şi clape. Taylor a fost ocupat în ultimul an cu producţia şi compunerea unor reclame TV şi coloane sonore, „Buddha, Bees & the Giant Hornet Queen” coloana sonoră pentru un documentar despre natură realizat pentru BBC a şi câştigat un premiu.
Pe lângă Taylor şi solista Natasha la proiectele Kaya contribuie şi un şir lung de invitaţi: Irina Mikhailova, Omar Faruk Tekbilek, Shahin Badar, Deeyah, Johnny Kalsi, Randolph Matthews, etc.
Muzica este un amestec de Ambiental cu World Music predominant cu inflexiuni orientale, infuzii Trip Hop, Downtempo şi Nu Jazz.
O călătorie relaxantă, într-o lume cu sonorităţi fine şi ritmuri şerpuitoare, hipnotice, instrumentele exotice piperează temele, dau un şarm şi un farmec aparte proiectului.

Cele 15 piese noi au acelaşi şarm, poartă aceeaşi amprentă „trip”, sunt Read more Kaya Project – Desert Phase (2010)

THE Q4 – Sound Surroundings (2010)

Social Buttons by Linksku

Cei trei olandezi zburători au fost patru, dar din lipsă de timp unul a dezertat, însă numele proiectului inspirat şi de unul din primele sisteme sourround din anii ’70, în fapt o distribuire a sunetului stereo în 4 boxe, a rămas neschimbat.
Membrii THE Q4 sunt producători, DJi, muzicieni, s-au confruntat în 2005 în cadrul unor „beats battles”-ul via internet şi s-au decis să-şi unifice efortul şi abordările diferite într-un proiect şi-n 2006 pun cap la cap 6 piese pentru EP-ul „Sound Surroundings’ însă nu se găseşte nici o companie de disc dispusă să investească, să producă materialul.
Cei trei membrii rămaşi lucrează individual, Sense construieşte muzică pe bază de samplere şi loop-uri, dar lucrează şi ca producător pentru formaţii Hip-Hop; Arts the Beatdoctor mixează intens predominant materiale instrumentale şi a scos o serie de albume solo iar SWT a cântat ca chitarist într-o serie de trupe de Rock Alternativ, dar a devenit cunoscut mai ales pentru ritmurile şi mixurile sale Hip Hop.

Împreună cei trei Read more THE Q4 – Sound Surroundings (2010)

Let’s dance! Groove Armada, Delphic, Alpha Point, Sade şi Vedera.

Social Buttons by Linksku

Ne trezim încruntaţi, zi de zi tot mai încruntaţi. Apa caldă nu curge, caloriferele sunt aproape reci, facturile cresc. Îţi freci dinţi cu periuţa, scuipi apa-n chiuvetă şi verşi şi o înjurătură. Cafeaua parcă nu mai are nici un gust, fumul ţigării te zgârie pe gât, dar tragi fumul cu încăpăţânare şi mai înjuri o dată. Deschizi televizorul din obişnuinţă, aceleaşi ştiri se repetă cu nepăsare, vocile bâzâie şi nici nu mai desluşeşti sensul cuvintelor şi – inevitabil – înjuri din nou.
Afară zăpada murdară stă grămadă peste tot, calci în urmele paşilor anteriori, nimereşti într-o băltoacă şi… îţi mai scapă o înjurătură printre dinţi. Ajungi în staţie numai bine să-i faci cu mâna tramvaiului… şi în loc să înjuri, scoţi mp3 playerul din buzunar, îţi pui căştile şi dai drumul la muzică. 🙂

În paşi de dans, treci mai uşor peste obstacole! Read more Let’s dance! Groove Armada, Delphic, Alpha Point, Sade şi Vedera.

The Dark Side of the Moon

Social Buttons by Linksku

Se spune că pisicile şi femeile sunt curioase, eu zic că şi bărbaţii, oamenii în general sunt curioşi. Tot aşa, despre secrete se presupune că sunt menite să fie descoperite. Secrete – schelete-n dulap – avem toţi, ale noastre sunt tabu, ale altora sunt de… descoperit. Slobod la cuget, am vorbit despre masturbare, nimeni nu admite şi cu atât mai puţin se făleşte cu faptul că se masturbează, cum nimeni nu admite că descarcă sau îşi achiziţionează materiale pornografice. M-am luat cu prostiile şi zău că nu despre asta vreau să vă povestesc! Cel puţin nu acum. 🙂
Ideea era „the dark side” – partea întunecată -, necunoscutul, secretul, misteriosul care ne atrage.

Am avut „A Walk on the Wild Side” – mai mult sau mai puţin cu… Gicu – era previzibilă, la îndemână şi incursiunea în „The Dark Side of the Moon”.
Întâmplarea a făcut că plimbându-mă azi pe net, am dat de o pagină cu şi despre muzică, Muzika Magikaunde m-am regăsit în Blogroll şi mă simt onorat – şi unde am găsit o postare despre muzica din 2009 şi am citit un articol interesant despre… „The Dark Side of the Moon”: 5 faze întunecate ale Lunii. Le recomand pe ambele. Şi nu numai.

Asta însă nu mă întoarce din drum. Îmi fac şi eu plimbarea şi damblaua cu „The Dark Side of the Moon”, albumul din 1973 al celor din Pink Floyd este şi cel mai de succes disc al lor. Albumul a rezistat un timp record în Billboard – 741 de săptămâni, se estimează că s-a vândut în peste 45 de milioane de exemplare şi astfel este unul din cele mai vândute discuri din toate timpurile.
A fost re-editat de nenumărate ori, cea mai interesantă din aceste ediţii fiind cea pentru a 30-a aniversare a lansării, re-mixat şi lansat în format Super Audio CD. Chiar şi membrii trupei spuneau că această realizare a scos la suprafaţă sunete,  instrumente pe care abia ţineau minte că le-au imprimat, dar până atunci nu se auzeau.
Despre cele 10 piese ce însumează 43 de minute de muzică s-ar putea povestii zile şi pagini întregi. N-am să povestesc nimic fiindcă nu cred că am ceva de adăugat la tot ce s-a mai spus, nici nu vreau să vă plictisesc şi în definitiv: muzica e de ascultat.

Mie îmi plac prelucrările, cover-urile. Am o colecţie fabuloasă de astfel de piese şi discuri, sunt maniac.
Cum este şi firesc, n-au scăpat nici Pink Floyd, n-a scăpat nici „The dark Side of the Moon” de tentaţia de a fi reorchestrate, reinterpretate, rearanjate de diferiţi artişti.
Am în colecţie piese şi albume tribut Pink Floyd, majoritatea din zona Electro, Trance, Chillout şi Tehno, dar şi Rock, Country, Bluegrass şi Industrial sau Gothic.

În 2003 este lansat „The Dub Side of the Moon”, albumul de debut al proiectului Reggae Easy Star All-Stars, un material care reinterpretează albumul Floyd în manieră Chillout/Trance şi Trip Hop  înbinat cu Reggae. În 2006 scot un disc asemănător dedicat formaţiei Radiohead şi anul acesta au lansat „Easy Star’s Lonely Hearts Dub Band” – material evident ce reiterează muzical faimosul album The Beatles.

„Return to the Dark Side of the Moon” este un disc realizat sub bagheta lui Billy Sherwood în 2005 şi lansat în 2006 ca urmare a unui alt material, „Back Against the Wall”, reinterpretarea albumului „The Wall” al aceloraşi Pink Floyd.
Sherwood a adunat la o laltă o listă impresionantă de muzicieni din formaţii cu greutate ca: Zappa, Yes, King Crimson, UFO, Journey, Sefferson Starship, Asia, Whitesnake, The Firm, The Doors, Toto, Supertramp, Styx, etc pentru realizarea ambelor materiale, un deliciu pentru orice ascultător.

În 2006 apar două materiale.
Pe de o parte Dream Theater imprimă live în Japonia tot albumul, discul este o interpretare în oglindă, fidelă originalului, dar interesantă ca abordare şi sunet. Este un „bootleg oficial”, trupa mai are la activ astfel de tributuri pentru Metallica („Master of Puppets” – 2004), Iron Maiden („The Number of the Beast” – 2005) şi Deep Purple („Made In Japan” – 2007).

Celălalt material îi aparţine cântăreţei, compozitoarei şi actriţei Mary Fahl, cunoscută din formaţia October Project. Albumul „From the Dark Side of the Moon” este finalizat în toamna lui 2006, însă din cauza restructurărilor de la casa de discuri V2 Records unde are contract artista, discul a fost pus în vânzare doar în formă electronică şi câteva copii promoţionale au ajuns pe eBuy.
Este un disc extrem de intens, colorat, Mary Fahl are o voce expresivă şi puternică, dar ea a imprimat şi o mare parte din părţile instrumentale şi muzica ei se aventurează de la faze de Rock Progresiv şi sonorităţi experimentale până în zona Electro-Ambiental, World Music şi până la Jazz, Blues şi Folk într-un coctail sonor extrem de proaspăt şi incitant. Pe mine m-a câştigat definitiv Mary Fahl. 🙂

În 2008, patru muzicieni de Jazz: Sam Yahel, Ari Hoenig, Mike Moreno şi Seamus Blake realizează şi o acoperire Jazz a materialului: „Jazz Side of the Moon”, un disc incitant, o provocare interesantă, o coloratură deosebită dată materialului original.

Anul trecut am tot vrut să pomenesc de The Flaming Lips şi albumul „Embryonic”, dar cumva – ca şi cu Buckethead – îmi vine mai greu să vorbesc, decât să ascult şi lucrurile mi-au luat-o înainte, în decembrie trupa a mai lansat un material: „The dark Side of the Moon”. Pentru acest disc au apelat şi la veteranul Henry Rollins, la trupa Stardeath and White Dwarfs şi la solista canadiană Merrill Beth Nisker cunoscută sub numele Peaches.
Este un disc experimental, cu sonorităţi Rock, Electro şi Blues în egală măsură, un material avangardist, zgomotos, Indie în adevăratul sens, surprinzător doar pentru cei care nu cunosc trupa, dar interesant şi provocator pentru orice fan Pink Floyd.
Ştiu, cunosc mulţi fani Pink Floyd, ştiu că sunt conservatori, astfel de discuri mulţi le consideră blasfemie, însă aceste experimente scot în evidenţă alte dimensiuni al unui material genial şi de referinţă, cred că sunt binevenite.

🙂

Aaaaaaaaaaa! Şi era să uit! Mai este un disc interesant, să zic aşa colateral: “The Dark Side of the Spoon”, discul genial al celor din Ministry din 1999. Ei au “răstălmăcit” doar titlul, au explorat într-o altă direcţie, însă au creat un material extrem de întunecat, grav, tulburător şi avangardist. Merită ascultat!

Air – Love 2

Social Buttons by Linksku

Ieri povesteam de Phoenix şi notam că sub anumite aspecte amintesc de colegii lor Electro din Air, trupă care pe 11 februarie 2010 concertează la Bucureşti în Sala Polivalentă.
În dimineaţa asta săpam în mormanul albumelor lansate anul acesta, număram discurile, am ajuns la 326 (şi n-am terminat 😛 ), căutam despre ce să mai scriu, ceva nu foarte zgomotos având în vedere sărbătorile şi clişeul împământenit „să fim buni, blânzi” şi… parfumaţi. Răspunsul plutea-n aer: Air.

„Love 2” nu este cel mai reuşit album al lor, parcă nu mai are aceeaşi vibraţie, acea strălucire (magică) care m-a fascinat pe „Moon Safari”, un clasic Chillout, prezent şi în lista „1001 Albums You Must Hear Before You Die” (1001 albume pe care trebuie să le ai înainte să mori).
Eram într-un băruleţ peste drum de Biserica Neagră când am ascultat prima oară acel disc şi s-a lipit de mine ca musca de benzile cu ceară. Albumul lansat în 1998 are un aer Retro, un puls chill amestecat cu un strop de Jazz, amintiri şi arome de şansonetă, un covor de sunete moale şi pufos, un disc care degajă seninătate. „La Femme d’Argent”, „Sexy Boy”, „All I Need”, „Kelly Watch the Stars!”, „Remember” sau „You Make It Easy” sunt toate piese de reper şi rezistenţă ale genului.

Air este un nume comun, un artist japonez, Kurumatani Koji foloseşte acelaşi nume şi în 1971 s-a înfiinţat şi un trio de Jazz sub acest nume (activi până la începutul anilor ’80). Duo-ul francez format din Nicolas Godin şi Jean-Benoît Dunckel şi-a început activitatea în 1995 şi au fost catalogaţi drept muzică Electronică pe linia Jean Michel Jarre/Vangelis, dar şi cu influenţe Psihedelice din zona Pink Floyd, Tangerine Dream.
După EP-ul de debut din 1997 „Premiers Symptômes” a urmat albumul „Moon Safari”, cel mai aclamat şi de succes produs al trupei.

„The Virgin Suicides” este lansat în 2000, urmate de „10 000 Hz Legend” (2001), „Talkie Walkie” (2004) şi „Pocket Symphony” (2007). Stilul formaţiei nu suferă modificări, se menţin în zona relaxantă, Chill, oscilează cu seninătate între electronica minimalistă şi infuziile de Jazz şi note Indie. „The Virgin Suicides” este coloană sonoră pentru film şi Air au această calitate, muzica lor se pretează pentru creare de atmosferă, pentru trip şi mai puţin pentru „bâţâială” şi cluburi.

Cele 12 piese noi ce compun albumul „Love 2” se menţin în aceeaşi zonă Chill, Electro minimalist, aerisit, cu nuanţe Pop şi intervenţii Jazz, mici coloraturi Indie, într-un coctail armonios şi… relaxant. Relaxant este cuvântul care descrie cel mai corect muzica celor din Air. Şi-au păstrat sunetul Retro, căldura tranzistorelor, lejeritatea şi cursivitatea, şarmul simplismului cu care construiesc emoţii din sunete. Elementele Synth Pop minimale se împacă cu Psihedelicul, Jazz-ul şi Indie-ul, se contopesc şi te înconjoară cu tandreţe.  Are şi piese mai pretenţioase, subtile, are şi piese uşoare şi sunt şi compoziţii care amestecă toate ingredientele din arsenalul formaţiei. Fac ce ştiu să facă: atmosferă şi n-au dat-o pe Trance, House sau Dubstep, au rămas… a(i)erieni. 🙂 „Love 2” nu aduce nimic nou, nu revoluţionează stilul şi nici măcar faţă de ei înşişi nu iese din tipare, este „doar” încă un disc plăcut, dar uneori acest „doar” este fix ce ne lipseşte, de ceea ce avem nevoie în anumite momente.

Să fiţi iubiţi!