Brazda Lui Novac în Club Control

Şi a fost vineri seara şi a fost lansarea albumului Brazda Lui Novac la Club Control.
Contând pe „punctualitatea mioritică”, am aterizat la locul faptei cu o oră întârziere, dar şi aşa s-a dovedit că ajunsesem cam devreme.
Nic Cocarlea a început rotitul de platane pe la 10 jumătate, apoi pe la 11 au urcat pe scenă Brum Conspiracy, un trio interesant cu tobar şi chitară live, o muzică Electro-Experimentală cu arome Psihedelice ce-şi au rădăcinile în Avangarda anilor 80 undeva în zona dintre Rock-ul Progresiv şi World Music. Interesant proiect, poate uşor unidimensional, dar cu potenţial.
Victor a preluat scena pe la 12 şi spectacolul său a durat aproximativ 2 ore inclusiv 3 bis-uri. A fost susţinut şi de invitaţii săi, Artan (Timpuri Noi), Silent Strike, Yvat şi Dezdemona, am avut şi „Becule” şi piesa „Change” în final, un trip în aria Joy Devision.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=STbqLjpGcs8&feature=player_embedded]

Victor – ca de fiecare dată – serios, profi, impecabil, iar despre album am vorbit, piesele sună parcă şi mai intens live, sumbru, dar dinamic, bine echilibrat de momente armonice, palpabile şi asta live parcă se leagă şi mai evident.
Mulţumim Victor!

Ştiu, eu mereu am ceva de spus, bat câmpii, dar mai bine câmpii decât persoane cum o făceam nu o dată la 19, 20 de ani.
Clubul s-a umplut treptat, au venit mulţi prieteni al lui Victor să-l vadă, public plătitor însă subţire… Şi mi-am amintit cum nu o dată aud că „nu se întâmplă nimic”, dar cu ocazii din acestea – sau cum a fost şi Cybermental IV anul trecut – lumea nu vine… Acum nu zic că cei din zona Electro au faima lu’ Florin Salam, dar parcă nici chiar aşa. 20 RON nu e un preţ intangibil, să fim serioşi! Şi nu o dată la câte un gig al vre-unui DJ fugit de te miri unde, dar deh, cu alură „de dincolo” lumea se înghesuie fără să clipească. Când vine vorba de ai noştri parcă toţi ar avea râie… sau ceva. Ca să nu zic că-i prostie crasă, o numesc doar neimplicare, dar această neimplicare pe termen lung ne costă mult. Se simte asta tot mai tăios în economie, în social şi la un moment dat se va simţii şi-n arte dacă apucăm să ieşim din „tunel”.
Mă gândeam de ce să-ţi dai banii pe un sintetizator, pe nu ştiu ce placă de sunet performantă când după luni sau ani de muncă nimeni nu-ţi cumpără oricum albumul, la câte un spectacol abia de se găsesc câteva zeci de amatori dispuşi să-şi plătească biletul de intrare?
O facem de nebuni, o facem că avem acel virus ne-detectabil în sânge numit pe vremuri Rock’N’Roll, o facem pentru sufletul nostru, să nu zic că fiindcă aşa vrea lupa noastră… Dar până când?
Poate într-o dimineaţă ne trezim şi spunem, gata. Până aici.
Şi tot mai mulţi o fac, scena este de la an la an mai strâmtă, mai îngustă, arta a devenit un moft, un hambâţ, un hobby…
Potenţial este – Victor este unul din cei care dovedesc asta -, păcat că ni se rupe, ne doare-n cot, păcat că mereu ne trezim prea târziu, dacă ne trezim vreodată.
Cum zicea ieri UnŞoricel?
„Oricum se spune că fiecare doarme după cum îşi aşterne … cred că în România e pe dos … cum lumea încă doarme şi somnul este un sport naţional (cu ceva plăcut în el inclusiv).. deci românul îşi aşterne aşa cum doarme !!”

Cam da. Somn uşor fraţilor!