Never Mind the Bollocks

Here’s the Sex Pistols

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JQkActP-isE]

Au fost multe trupe înainte şi după, dar Sex Pistols au fost, sunt şi rămân emblema unei atitudini, expresia unei (noi) generaţii dezgustate de sloganurile cu floricele şi iubire al generaţiei Hippie, revoluţia (sau insurecţia) împotriva revoluţiei eşuate. Răspunsul la „Make Love Not War” a fost „Let’s Start a War!”.
Nu vreau să vorbesc nici despre conflictul dintre generaţii şi nici despre eterna întrebare cu oul şi găina, Sex Pistols n-au fost nici ou, nici găină, dar cu aportul genialului Malcom McLaren au scos mişcarea Punk din subteranurile cluburilor obscure în mainstream, primetime şi l-au înfipt în conştiinţa colectivă.
„Never Mind the Bollocks, Here’s the Sex Pistols” este un disc unic şi irepetabil.

Side one
1. “Holidays In The Sun” – 3:22
2. “Liar” – 2:41
3. “No Feelings” – 2:56
4. “God Save The Queen” – 3:20
5. “Problems” – 4:11

Side two
1. “Seventeen” – 2:02
2. “Anarchy In The U.K.” – 3:32
3. “Bodies” – 3:03
4.”Pretty Vacant” – 3:18
5.”New York” – 3:07
6.”E.M.I.” – 3:10

(Ulterior a fost introdusă şi piesa „Submission” şi s-a modificat şi aranjarea ordinei pieselor.)

Cine şi-a (mai) permis versuri ca „Dumnezeu să o apere pe regină şi guvernul fascist”? Bollocks! 😛

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mbyZjU5gHVQ]

Deşii Steve Jones (voce), Paul Cook (tobe) şi Wally Nightingale (chitară)  au format grupul din 1972 sub titulaturile “The Strand” şi uneori “The Swankers”, trupa a prins contur abia cu implicarea lui McLaren în 1974.
În ’73 este adus basistul Glen Matlock (angajat al lui McLaren în magazinul său de îmbrăcăminte de pe Kings Road) iar anul următor Jones îl convinge pe McLaren să se ocupe de impresariatul formaţiei şi din ’75 acesta devine şi oficial impresarul trupei. Acesta le propune schimbarea numelui în QT Jones & His Sex Pistols, scurtat ulterior la Sex Pistols.
În acelaşi an, asistentul lui McLaren, Bernie Rhodes (devenit ulterior impresarul celor din The Clash) sau McLaren însuşi îl remarcă pe John Lydon purtând un tricou Pink Floyd peste care a scris „I Hate” şi este invitat pentru a da o audiţie pentru postul de vocal în magazinul lui McLaren.
Primul concert cu John – rebotezat Rotten – ca solist al formaţiei are loc pe 6 noiembrie 1975 la St Martin’s College of Art.

McLaren se dovedeşte extrem de abil şi eficient.
În ’76 este semnat un contract cu E.M.I. şi lansat single-ul „Anarchy in the U.K.”.
Apar la show-ul televizat al lui Bill Grundy „Today” unde înjură şi fac un circ pe cinste, fapt ce le aduce o interdicţie de a mai cânta în Anglia.
În ’77 este înlăturat Wally Nightingale, pleacă din gaşcă şi basistul Glen Matlock, intră în scenă Sid Vicious (John Simon Ritchie – 10 mai 1957 – 2 februarie 1979).
E.M.I. îi dă afară, pentru 10 zile McLaren semnează un alt contract cu A&M, semnat cu mare fast în faţa Palatului Buckingham pe10 martie 1977 şi încheiat tot cu un scandal monstruos, ca-n final să aterizeze în grădina celor de la Virgin şi este lansat într-un mod scandalos cel de-al doilea single: „God Save the Queen” în săptămâna celebrării reginei Elizabeth a 2-a. McLaren a organizat o cântare pe barcă pe Tamisa în faţa clădirii Parlamentului, poliţia intervine şi McLaren este arestat.
Câteva zile mai târziu „cetăţeni responsabili” (şi indignaţi) agresează pe stradă şi membrii formaţiei…
Merită pomenită şi coperta devenită faimoasă creată de Jamie Reid.

Pe 27 octombrie1977 este lansat „Never Mind the Bollocks, Here’s the Sex Pistols”.
Este un disc unic şi practic singurul album al formaţiei.
Celelalte discuri, „Spunk” (1977), „Some Product” (1979), „Flogging a Dead Horse” (1980), „Sex Pack” (1980), „Kiss This” (1992), „Jubilee” (2002), „Sex Pistols” (2002), „Agents of Anarchy” (2007), sunt compilaţii, conţin versiuni demo, interviuri, sunt variante diferite sau similare a aceloraşi piese.

În 1985 cititorii revistei New Musical Express votează albumul ca fiind al 13 cel mai bun disc din toate timpurile.
În ’87 Rolling Stone Magazin îl desemnează ca al 2-lea cel mai important album din ultimii 20 de ani fiind surclasat doar de „Sgt. Peppers…” al celor din The Beatles. Şi în clasamentul celor mai bune 500 de albume al tuturor timpurilor al aceleiaşi reviste, „Never Mind…” se clasează pe poziţia 41 iar într-un clasament similar al revistei Q este pe locul 30 şi pe poziţia 10 din cele 100 de albume britanice cele mai importante.
Criticul Alan Cross în cartea sa „The Alternative Music Almanac” din 1995 clasează discul pe locul 6 din cele 10 albume clasice Alternative.

Moştenire.
Este un disc ce a influenţat major nu doar scena Punk ci mai multe generaţii.
În 1991 Nirvana (al căror membrii s-au declarat nu o dată fani devotaţi Sex Pistols) au fost foarte aproape să repete performanţa cu albumul nu întâmplător intitulat „Nevermind”.

Albumul l-a detronat pe Jackson cu al său „Dangerous” în fruntea clasamentului Billboard şi încă o dată, o trupă a reuşit să scoată o generaţie din garaj în mainstream.
În amintitul clasament 500 al celor mai bune albume al tuturor timpurilor alcătuită de revista Rolling Stone, „Nevermind” este clasat pe locul şapte.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hTWKbfoikeg&feature=fvst]

…că tot s-au împlinit pe 5 aprilie 16 ani de la moartea lui Kurt Cobain, un Sid Vicious rebranduit, dar la fel de auto-distructiv şi – ca ironie a sorţii – cu o Nancy – mai rafinată şi supravieţuitoare – în persoana lui Courtney Love…

Punk-ul n-a murit, e doar obosit…. 🙂