Satanismul (capitolul 3)

Cred că v-am fiert destul. 😛 Cu toate acestea cred că introducerea era necesară şi prezentarea – chiar şi concisă – a percepţiei în general şi a imaginii Biblice a Diavolului, a fost inevitabilă.

Dar lucrurile abia de acum încolo devin serioase. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=iL_RbCGxqsc]

(Satanismul (capitolul 1)
Satanismul (capitolul 2) )

„O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte?” (Faptele Sfinţilor Apostoli 13, 10)

Aşa s-a adresat Pavel vrăjitorului Elimas şi această abordare vis a vis de „vrăjitori” este mai veche decât Biblia şi a persistat.
Omul se teme de necunoscut şi necunoscutul a fost asociat necuratului.

După instaurarea Bisericii Creştine în lumea Vestică, creştinii au început aceeaşi prigoană a celor de alt crez cu care au fost şi ei trataţi, aceeaşi sau şi mai abitir.
Primele victime au fost aşa numiţii păgâni, dar nu trebuie uitate nici „Războaiele Sfinte” declanşate de Vest împotriva arabilor şi al Islamului. Pe scurt: tot ce nu era creştin, era diabolic. Din punctul meu de vedere o abordare cel puţin strâmbă din partea unei religii care s-a autodefinit ca fiind „al iubirii aproapelui”. Dar de aici pleacă şi prăpastia dintre credinţă şi religie. Dar nu numai în cazul religiei, teoria (dogma) şi practica (ritualul) se bat cap în cap. Slăbiciunea – atribuită de biserică Diavolului – sălăşluieşte în sufletul omului…
Biserica a câştigat influenţă majoră în societate, o poziţie importantă de putere şi în aceste condiţii s-a opus cu toate mijloacele cunoaşterii, evoluţiei şi progresului. „Crede şi nu cerceta” – sintagma îmbrăţişată de biserică a marcat pentru multe secole gândirea şi atitudinea reprezentanţilor ei, a reprezentat ceea ce azi s-ar traduce prin „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.
Este într-o măsură încă un exemplu cum Biserica „rătăceşte” calea, atâta timp cât în Luca găsim: „căutaţi şi veţi afla” (Luca 11,9). De altfel, originea sintagmei „crede şi nu cerceta” este incertă, Sfântului Augustin a preluat-o de la filosoful păgân Celsus (secolul II) iar acesta a atribuit-o predicatorilor creştini pentru a convinge păgânii să îmbrăţişeze noua credinţă. Însă sintagma nu are nicio acoperire în Biblie.

Melek_taus

O religie combătută şi etichetată Satanistă atât de Creştinism cât şi de Islam a fost (şi este) Yazidi (Yezidi). Această religie aparţine etnicilor Kurzi din Nordul Irakului. Figura centrală a religiei este îngerul Melek Taus şi deoarece un alt nume alocat acestuia a fost Shaytān – numele Satanei în Coran – credinţa lor a fost etichetată drept Satanistă.
Melek Taus în mod tradiţional este tradus ca „Îngerul Păun”, păunul fiind şi imaginea iconografică centrală a religiei. „Povestea” lui Melek Taus are asemănări semnificative cu cea a lui Lucifer. Este tot un înger căzut care din Oul Cosmic a creat universul. Teologia Yazidi spune că lumea a fost creată de Dumnezeu şi este păzită de 7 fiinţe divine – îngeri – unul din ei fiind Melek Taus.
Au două cărţi de căpătâi: unul se numeşte Kitêba Cilwe (Cartea Iluminării sau cartea Revelaţiei Yazidi) şi conţine presupusele vorbe a lui Malek Taus. Cartea are 5 capitole şi este aranjată asemenea Coranului în ordine descrescătoare.
Celălalt este Mishefa Reş (Cartea Neagră Yazidi), nu este împărţită pe capitole şi este mai lungă ca prima carte. În prima jumătate sunt adunate miturile creaţiei şi evoluţiei, urmate de o listă a unor nume de regi presupuşi reprezentanţi al comunităţii Yazidi şi-n final restrângerile legate de anumite comportamente, cuvinte şi hrană prohibită precum şi câteva ordine privitoare la igienă.
În orice caz, etichetarea acestei religii ca fiind Satanistă este incorectă, cu toate că persistă.

Pe lângă persecutarea şi eradicarea oricărei alte forme de credinţă Biserica a etichetat ca necurat orice încercare a omului de a căuta, de a cerceta, de a afla „adevărul”.
A prigonit nu doar păgânii, dar şi ştiinţele. Matematica, astrologia – cu rădăcini vechi în Persia şi Egipt – , toate au fost etichetate „diabolice” şi cei ce le practicau au fost persecutaţi. Astfel a apărut eticheta de „ocult” – necurat şi-n paralel organizaţiile secrete care desfăşurau activităţi în afara limitelor impuse de Biserică.
Nu toate aveau conotaţii religioase, dar orice ce era în legătură cu spiritualitatea sau ştiinţa în ochii bisericii avea legătură cu Diavolul.

Astfel un istoric cât de cât corect al evoluţiei Satanismului, a separării miturilor de realitate, a faptelor de fabulaţii, este destul de dificilă.

Persecutarea magicienilor şi vrăjitorilor/vrăjitoarelor s-a intensificat în mai cu seamă în secolul XV şi XVI, dar apogeul l-a atins abia în secolul XVII. Aşa numitele „abilităţi supranaturale” au fost atribuite Diavolului şi de aici până la istorioarele cu Ritualuri Satanice înfricoşătoare, orgii sexuale şi chiar acte de canibalism, a fost doar un pas.
Primele procese împotriva vrăjitoarelor au fost consemnate în secolele XIV şi XV în Franţa şi Elveţia, abia apoi s-a extins în Germania şi a culminat între anii 1561 şi 1670.  Conform unor estimări în urma acestor procese au fost executate – arse pe rug – 60.000 de persoane – „posedate de Diavol” – , predominant femei.
În Anglia primele procese încep prin 1735 şi este important de menţinut că până în 1951 legile ce impuneau pedepse împotriva vrăjitoriei nu au fost abrogate.

O figură aparte este Gilles de Rais (Seigneur and Baron de Retz, 1404 – 1440), tovarăşul de arme al Jeanne d’Arc, presupus ocultist şi responsabil pentru uciderea a câtorva sute de copii. Chiar dacă faptele lui par a fi fost dovedite de Biserică şi înainte de a fi executat prin spânzurare a şi făcut o mărturisire, legăturile sale cu Ocultismul şi presupusa sa legătură cu Diavolul rămân simple speculaţii.

O figură misterioasă a fost doctorul Johann Georg Faust (1480 –1540), astrolog, fizician, alchimist şi magician German, existenţa lui multă vreme fiind considerată chiar doar rezultat al ficţiunilor. Mulţi îl consideră autor al „Pactului cu Diavolul”. Şi în prezent sunt mai multe teorii legate de viaţa şi activitatea sa, însă cu atât mai puţin date certe. Au circulat multe legende despre el şi a fost sursă de inspiraţie pentru Marlowe şi Goethe.

Michael_Pacher

Urbain Grandier (1590-1634) a fost un preot Catolic Francez, convertit la vrăjitorie şi în final ars pe rug în urma Procesiunii Demonice de la Loudun din 1634. Lui Urbain Grandier i se atribuie şi această formă a Pactului cu Diavolul:

Nos praepotens Lucifer, juvante Satan, Belzebub, Leviathan, Elimi,
atque Astaroth, allisque, hodie habemus acceptum pactum
foederis Urbani Grandieri qui nobis est. Et huic pollicemur
amorem mulierum, florem virginum, decus monacharum, honores, voluptates et opes.
Fornicabitur triduo; ebrietas illi cara erit. Nobis offerit semel
in anno sanguinis sigillum, sub pedibus conculcabit sacra ecclesiae et
nobis rogationes ipsius erunt; quo pacto vivet annos viginti felix
in terra hominum, et veniet postea inter nos maleficere Deo.
Factum in infernis, inter consilia daemonum.
Lucifer Belzebub Satanas
Astaroth Leviathan Elimi
Sigilla posuere magister diabolus et daemones principes domini.
Baalberith, scriptor.

Donatien Alphonse François – Marchizul de Sade (1740–1814) a fost şi el etichetat ca un mentor Satanist pentru abordarea sa libertină şi filozofia combinată cu erotism.

Un personaj cheie a fost magicianul francez Alphonse Louis Constant (1810-1875), cunoscut sub numele de Eliphas Lévi, autorul unor lucrări extrem de importante.
Una din cele mai importante scrieri este „Dogme et Rituel de la Haute Magie”, un manual complex de magie teoretică şi practică. De altfel cartea a fost tradusă în engleză de un alt faimos magician şi ocultist: Arthur Edward Waite, unul din liderii Ordinului Ermetic Golden Dawn.
Unul din aporturile importante al lui Eliphas Lévi a fost desluşirea sistemului din spatele cărţilor de Tarot şi încorporarea acestora în sistemul şi practica magică.

La sfârşitul anilor 1800, începuturile anilor 1900, mai mulţi artişti şi filozofi s-au auto-declarat Satanişti. Astfel avem în 1857  „Les Litanies de Satan” (Liturghia Satanei) a lui Charles Baudelaire şi poetul italian Giosuè Carducci publică în 1865 „Inno a Satana” (Imnul Satanei), dar lista personalităţilor este mult mai lungă: Stanisław Przybyszewski, Félicien Rops, Joris-Karl Huysmans, Joseph-Antoine Boullan, Stanislas de Guaita, Henri Antoine Jules-Bois, Joséphin Péladan.

Eliphas Lévi a avut un impact semnificativ mai cu seamă asupra unui alt personaj cheie, Edward Alexander Crowley (1875-1947), devenit faimos sub numele de Aleister Crowley.
Crowley a fost – şi rămâne – un personaj complex şi controversat, ca mai toate marile personaje legate de Ocultism. Crowley în cartea sa autobiografică – dar plină şi de elemente de ficţiune – a mers până a pretinde că este reîncarnarea lui Eliphas Lévi.
Crowley merită cu siguranţă o dezbatere mai amplă separat şi probabil voi revenii asupra lui cândva.
Crowley a fost magician, astrolog, pictor, poet, dar şi un vehement critic social, un hedonist şi un tip care a experimentat cu drogurile, în fapt moartea a survenit în urma unei doze de heroină, dar dependenţa de droguri se produsese cu mult timp în urmă şi ia afectat viaţa şi activitate.
Importante însă sunt lucrările lăsate moştenire, abordarea lui proaspătă şi îndrăzneaţă, încercarea sa de unificare a sistemelor magice orientale şi occidentale în mare măsură au revoluţionat şi au modernizat abordarea magicului şi au deschis calea multor noi experimente. Nu întâmplător Satanismul modern îşi revendică rădăcinile în lucrările şi activitatea lui Crowley, dar cu toate acestea etichetarea lui Crowley ca fiind un Satanist este totuşi o exagerare sau dovadă de rea voinţă.
Crowley îşi are partea sa de „vină”, educat fiind de un tată foarte aspru şi profund religios, ca un act de rebeliune s-a auto-denumit 666, Marea Fiară. 😀
După ce a studiat timp de trei ani literatura la Cambridge, în 1896 îşi reorientează interesul spre Ocultism, Misticism şi Magie ca un an mai târziu să intre în Golden Dawn.
Allan Bennett îl introduce în lumea Budismului şi începe o serie de scrieri în care Magicul se amestecă cu ficţiunea, cea mai cunoscută fiind „Moonchild”.
În 1940 pleacă în Mexic şi studiază în izolare. Practică Raja Yoga şi în următoarele sale lucrări implementează tot mai mult din practicile Orientale în sistemul Occidental de Ceremonie Rituală. Treptat intră în conflict atât cu Samuel Liddell MacGregor Mathers, cât şi cu William Butler Yeats şi Arthur Edward Waite – conducătorii Golden Dawn – şi în mare parte contribuie la scindarea ordinului după o tentativă nereuşită de preluare a conducerii acesteia.
1904 este probabil unul din cei mai importanţi ani pentru Crowley, în Egipt în urma unor experienţe Magice intră în contact cu vocea care susţine că ar fi al lui Aiwass (Aiwaz) şi aceasta îi arată calea Magică pe care o denumeşte Thelma. În urma acestor experienţe scrie una din cele mai importante lucrări ale sale: „The Book of the Law” (Liber AL vel Legis – Cartea Legii).
În 1907 scrie „Holy Books of Thelema” (Sfânta Carte al Thelmei) şi înfiinţează un nou ordin: A.’.A.’.
În paralel face parte şi din Ordo Templi Orientis (O.T.O.), dar ca şi în cazul Golden Dawn are mai multe conflicte cu alţi Maeştrii al Ordinului.
Încă un capitol important a fost crearea în 1920 al aşa numitului „Abbey of Thelma” în Cefalù, Italia, un centru de iniţiere cu reguli proprii, însă în 1923 la ordinele lui Mussolini centrul a fost desfinţat şi Crowley expulzat.
Crowley a fost un magician controversat, la vremea aceea a şocat prin deschiderea sa sexuală şi introducerea ritualurilor de Magie Sexuală preluate din orient în sistemul Magic Occidental, dar a continuat şi explorarea rădăcinilor Egiptene al Magiei începute de Eliphas Lévi. De mulţi a fost declarat practicant al Magiei Negre, dar şi etichetat ignorant şi impostor, precum a fost acuzat şi de faptul că ar fi fost agent Britanic.
Una peste alta, Crowley a influenţat în mare măsură evoluţia şi abordarea Magiei şi lucrările sale sunt sursă de inspiraţie şi acum pentru mulţi magicieni.

Inevitabil, Masoneria şi alte organizaţii secrete de tip masonic au fost etichetate drept Sataniste de-a lungul timpului mai cu seamă prin prezenţa în cadrul lor a unor personaje controversate şi presupus Sataniste cum a fost şi Crowley sau artistul belgian Félicien Rops.

În anii ’30 se cunosc cel puţin două secte Sataniste, una condusă de Maria de Naglowska şi alta iniţiată de preoţi catolici ce au inversat liturghiile creştine şi astfel au pretins obţinerea unor liturghii Satanice.

satan_goat

Una din frazele acestei Liturghii satanice – „In nomine Domini Dei nostri Satanae Luciferi Excelsi” – este folosită cu 30 de ani mai târziu de Anton Szandor LaVey, când a scris faimoasa „Biblie Satanică” (The Satanic Bible – format PDF) în 1968 şi a înfiinţat The Church of Satan – Biserica Satanică.

Evident: va urma.

2 comments on “Satanismul (capitolul 3)

  1. Am urmarit putin site-ul Bisericii Satanice. Sorry, dar mi se pare atat de pueril… E demagogie si exagerare, basca nitzel caraghioslac… (Ca si la celelalte religii.)

  2. pentru MicheleLa Belle – he he he… despre C.O.S. povestesc tura următoare. 😀
    sorry pentru ce? că nu te-a speriat “Diavolul”? 😛
    îţi şoptesc un secret – da’ să nu spui la nimeni! – nici pe mine. 😛

2 Pings/Trackbacks for "Satanismul (capitolul 3)"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *