Satanismul (capitolul 2)

(Satanismul (capitolul 1) )

devil_01

Probabil am dezamăgit pe mulţi fiindcă n-am început „povestea” cu faze practice gen: cum să jumulim cocoşu’ negru al vecinului, cum să smulgem unghia pisicii şi să o fierbem sau cum să dărâmăm cruci prin cimitire părăsite… ha ha ha! 😛
Dezamăgire, dar în Satanism nu despre asta este vorba.
Satanismul pe de o parte reprezintă revolta, nesupunerea, pe de altă parte cunoaşterea şi căutarea. În ambele ipostaze în aceste acte Biserica a văzut mereu pericolul şi implicit „duşmanul”. Un om liber, informat şi în căutarea cunoaşterii dincolo de ceea ce i se spune, este un om periculos.
Crearea unui duşman – cu cât mai nedefinit şi obscur, cu atât mai bine – se pare că a fost una din cele mai vechi forme de manipulare şi un instrument extrem de eficient. Diavolul s-a potrivit perfect acestui profil şi prin creşterea abilităţilor sale de-a lungul timpului Diavolul s-a mulat „cerinţelor” şi necesităţilor.
Este suficient să amintim faptul că la începuturile Creştinismului, în perioada cruntei prigoniri al celor convertiţi la noua credinţă, primul personaj identificat cu Diavolul a fost împăratul Nero. De-a lungul istoriei, pe rând Napoleon, Stalin sau Hitler au fost de asemenea desemnaţi ca fiind „Diavolul pe Pământ”, dar şi alte personaje oculte ca Rasputin sau Aleister Crowley, dar n-a scăpat nici Bill Gates ( vezi 666 )
„One size fits all” –  un chip – cu o mie de feţe şi nici unul – perfect tuturor.

Totuşi, cât suport găsim pentru toate acestea în Biblie?
„Diavol” apare în 33 de versete ( 🙂 ) iar „Satana” în 27. Pentru un inamic atât de feroce, pare cam puţin.

În Facerea (3,1-5 ) apare şarpele – corupătorul – şi acesta o tentează şi o convinge pe Eva să muşte din fructul interzis.

„Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”  2. Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;  3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”  4. Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!  5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.”

Interesantă este motivarea lui Dumnezeu: „în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii”.

Este ideea care a stat la baza bisericii: păstrarea omului în prostie – întuneric – şi necunoaştere. Paradoxal? Nu, biserica a înţeles că prin cunoaştere obţii puterea şi deţii controlul. De aici şi conflictele ulterioare cu cei care n-au acceptat necondiţionat „învăţăturile” bisericii şi au căutat răspunsuri înafara limitelor impuse …şi au fost „satanizaţi”.

Analogie şarpe – Diavol este la îndemână, dar nu este extrem de convingătoare. Spun asta tot în lumina textului biblic: „Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: “Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! (Facerea 3,14 )
Nu pare şarpele îngerul căzut, prinţul întunericului, inamicul puternic demn de temut.

O altă abordare o găsim în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul: „Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.” (12,9)

Aici analogia este clară şi această formulare se repetă de-a lungul întregii cărţi însă trebuie să avem în vedere condiţiile în care a luat naştere Noul Testament.
Conform cercetărilor, cele mai vechi texte din Nou Testament au fost scrise undeva în 45 D.C. în Grecia şi scrierea, respectiv adunarea apoi selectarea textelor care au stat la baza Noului Testament a durat încă sute de ani şi textele provin de la sute de autori. Trebuie să fim naivi să credem că Evanghelia lui Luca a fost scrisă de… Luca – de exemplu.
Forma actuală a Noului Testament s-a cristalizat abia în 397 D.C. dar nici atunci n-a fost unanim acceptată de toate bisericile Creştine.
Este evident că textele au fost filtrate, selectate, modelate după interesele şi nevoile conducătorilor bisericii din acele vremuri. Dacă în linii mari canoanele excluse sunt cunoscute, este cu atât mai dificil stabilirea pasajelor modificate, excluse sau adăugate de-a lungul procesului. De altfel, printr-un proces asemănător au trecut şi textele ce formează şi Vechiul Testament. Un material destul de amplu pe acest subiect găsiţi AICI.

Ideea tentaţiei, ispitei se leagă de numele Diavolului în mai multe versete.
În Cartea întâia a Cronicilor (21,1) „s-a sculat Satana împotriva lui Israel şi a îndemnat pe David să facă numărătoarea Israeliţilor.” În Faptele Sfinţilor Apostoli (5,3) „Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?”.
Şi cel mai evident în ispitirea lui Isus când acesta a petrecut 40 de zile-n deşert, episod consemnat atât de Luca (4, 2-13),  Matei (4, 1-11) cât şi de Marcu (1,13) destul de asemănător: „Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana.”

În ceea ce priveşte „unde sălăşluieşte Diavolul”, lucrurile par clare: „Aruncat a fost pe pământ”… sau „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.” (Luca 10,18)

„Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 12,12)

Cât de scurt este timpul, nu putem ştii cu exactitate. De-a lungul istoriei Apocalipsa a fost prezisă şi recunoscută cu „precizie” de nenumărate ori.

Nici în ceea ce priveşte forţa Diavolului, Biblia nu este foarte clară.
Pe de o parte avem:

„Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 6,11)

Şi:

„Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi.” (Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov, 4,7)

Pe de altă parte sunt avertizările:

„Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2, 14)

Şi:

„Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 2,11)

Imaginea Diavolului este contradictorie cum – se spune – este şi spiritul său.

Mai sperie pe cineva Diavolul? Se pare că da. Bau!

Va Urma!

devil_02

8 comments on “Satanismul (capitolul 2)

  1. Mi-a atras atentia citatul acesta : “„Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.” Esti sigur ca nu este vorba de razboinic al luminii ? :))

  2. Poate o diferentziere trebe facuta intre idea de diavol (intruparea lui in sensul cunoscut Cresting si dezbatut ) si diavolul in sine. Acea creatura metafizica de la originea lumii care s-a contrat cu Dumnezeu.

    Intruparea diavolului este in sine idea de rau, de intuneric, de violentza etc… Idea e ca religia a cautat sa stearga aceste frontiere… E insa greu de crezut ca un Hitler sau un MIlosevici nu a intrupat idea de rau dusa pina la extremul de ne face sa credem ca rual s-a nascut la facerea lumii insasi pe linga Dumenzeu (in acel big bang)…

    Traim insa in vremuri relativiste desi pastram inca tatuajul crestinismului sau al altor religii pe piele … ciudat este ca atunci cind raul si binele devin tot mai relative – cee a ce omul modern a propus – cumva NU umanitatea din noi triumfa…

    Altfel spus cu un proverb saxon … drumul catre iad e pavat cu bune intentii !!

  3. pentru Relu – este interesant şi uşor intrigant citatul. şi nu este singurul din Biblie.
    Gigi Becali e un cioban parvenit, chiar nu-i un subiect interesant ci… penal.
    pe de altă parte, politica pare tot mai diabolică… in deed.

  4. pentru UnSoricel – nu pierdeam vremea cu citatele din Biblie, nu le găsesc suficient de relevante, dar – recunosc – m-am căptuşit în faţa posibilelor şi probabilelor atacuri din partea creştinilor.
    totuşi ideea de Diavol n-a existat – se pare – chiar din totdeauna şi a apărut treptat… este interesant cum cunoaşterea conduce implicit la rău, dar acest rău se naşte în om sau este creeat de acesta… aici cred că merită “săpat”.
    da, lucrurile sunt tot mai relative: şi Hitler şi Miloşevici pentru unii au fost eroi… iar religia exploatează mereu fiecare oportunitate şi o tălmăceşte după necesităţi. Vaticanul a privit “neutru” atrocităţile lui Hitler… de exemplu. so… uneori lipsesc şi intenţiile.

  5. Nu mi se pare ciudat ca ia aspect de inger al luminii. Este o fiinta duala, ce spun eu… are mii de fetze… Asa cum si Dzeu, este stiut, are si cealalta latura – razbunatoare, aspra… N-or fi unul si acelasi? De ce sa ne fie frica de Dracu’? Mai bine te faci frate cu el… Hihi Apreciez documentarea.

  6. pentru MicheleLa Belle – dacă tot scriu despre ceva, mă documentez… despre acest subiect am citit mult la un moment dat. 🙂
    da, mi-am expus în prima postare opinia că este unul şi acelaş, cu milioane de feţe… dar omului îi este comod să aibă un prieten şi un duşman… 🙂 şi – celor care au condus oamenii, treaba asta le-a convenit de… minune. 😛

Leave a Reply to Relu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *