Călită şi servită! (varza vecinului)

DSC00429

De la viaţa de pe o zi pe alta, anul acesta ne-am adaptat la „de la o tranşă la alta”. 😆
Dar se termină şi cu tranşele şi… ne „mănâncă” gripa porcină!

Până nu demult mă obişnuisem cu reclama: „pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi”.
De câteva zile ne-a lovit o nouă atenţionare: „pentru sănătatea dumneavoastră, consumaţi zilnic cel puţin doi litri de apă”.

Am înţeles: vin vremuri (şi mai) naşpa, nici după ce să bem apă nu o să mai avem! 😆
Da’ de unde 2 litri de apă? Foame mare…

N-am mai gătit de mult ceva demn de pomenit. Cam de la odiosul meu „Gulaş de criză”.
Reţeta de azi este cam la fel de „porcească”, din câte ştiu eu, originile ei sunt de pe vremea campaniilor epuizante ale lui Napoleon. Dacă soldaţii adunau ingredientele prin jecmăneală, acasă o facem “pe apucate” din ce găsim prin cămară… 🙂
Reţeta este simplă şi eficientă, militărească aş putea spune, uşor de preparat pentru oricine.
Cum şi atunci – ca şi acum – foamea era mare iar resursele limitate, mâncarea poate fi preparată din ce ai la îndemână. Este o mâncare colorată, adecvată sezonului şi tonurilor toamnei. 🙂
Eu am folosit ingredientele de bază, dar reţeta este suficient de flexibilă şi în funcţie de resursele şi gusturile fiecăruia, poate fi modelată.

Am fiert nişte cartofi roşii în coajă, atât cât să rămână totuşi tari. În paralel am călit nişte varză proaspătă în multă-multă ceapă şi o căpăţână de usturoi.
Tot simultan am fiert şi nişte paste.
Cartofii i-am tăiat cuburi şi i-am aşezat într-o tavă, am pus varza călită şi pastele fierte peste, am adăugat condimente – piper, boia, curry, etc – şi tava – pentru omogenizare şi rumenire – am introdus-o în cuptor la foc potrivit. (Ador expresia asta cu: „foc potrivit”! ha ha ha 😆 )
Strict de design am adăugat la final nişte verdeaţă mărunţită. 🙂

Cum vă spuneam, nu e mare şmecherie, dar obţinem o mâncare cu gust colorat şi – deloc neglijabil – ceva săţios. Nu neapărat şi sănătos, dar mie nu mi-a ieşit schema cu sufletu’ în rai, bani în bancă, amanta-n dormitor şi maşina la scară!

Merge înnobilată reţeta şi cu puţin caşcaval ras sau ceva carne, preferabil tot un amestec de cuburi de carne de porc, bucăţi de pui şi felii de cârnaţi, dar asta deja este varianta boierească! Eu am avut buget suplu de austeritate…. 😆

Nu ştiu ce e mai bun: capra sau varza vecinului?

Poftă Bună! 🙂

DSC00409DSC00417DSC00422DSC00423DSC00426DSC00431

25 comments on “Călită şi servită! (varza vecinului)

  1. uh! ce bine arata….salivez,mah…si astept veacul care va sa vie…ala in care inventeaza astia programe virtuale de simtit aromele si gusturile…ca sa nu ne mai tortureze unii ca tine numai vizual
    ps. as manca varza calita si de la tigani emocuochiipofticiosi

  2. Vai, de ce esti rau cu noi, bietii infometati care suntem acum la munca?! Printre putinele lucruri care imi plac la romani este si inventivitatea in bucatarie… Nu respecta strict retetele! Are – pune, n-are – taie. Tot iese. Si el tot papa, pentru ca are un stomac rezistent. Hahaha…

  3. pentru Michele – sincer, preferam să fiu la servici şi nu să stau acasă din ianuarie şi să fac… foamea improvizând. ha ha ha! 😆 😆 😆 sau la concerte să vină mai mult de trei oameni să pot pune şi eu măcar o pulpă de pui lângă varză…. 😆 😆 😆
    nu ştiu dacă e nedreaptă viaţa, tind să cred că este aşa cum ne-o facem. ca şi mâncarea. 🙂

  4. Haha… oi fi eu la munca, dar mananc covrigi cu mere, asa ca nu stiu cine e mai castigat. N-ai sefi, ai propriul program, nu sedinte, nu rapoarte… Si, la cum gatesti, s-ar putea sa-ti surada norocul (si cu munca, si cu …). Viata nu e dreapta, dar se poate indrepta.

  5. deci asta ‘gatesti’ tu pe slayer ? slayer food !! super … oare ce muzica ies prajituri .. sau si mai si o mincare cu meat and brandy care o faceai in trecut !?

  6. pentru MicheleLaBelle – când eram la muncă şi eu trăiam cu biscuiţi şi cafea…. 😆 😆 😆 aveam bani, nu aveam timp de nimic şi mai ales de mine… 🙂 acum m-am plictisit de mine…. 😆 😆 😆
    gătitul implică tot fantezie, imaginaţie şi… gust. este o artă şi o fac cu plăcere de 20 de ani. 🙂
    drumul drept este monoton. 🙂

  7. pentru UnSoricel – am schimbat Slayer pe bubuiala de la Cotroceni şi pe Between the Buried and Me, dar despre ei, probabil mâine. 🙂
    am gătit chiar din ce am găsit prin cămară… brandy nu era. 😆

  8. ar trebui sa gatesti mai des …..de la gulasul ala a trecut o vesnicie……

    zicea unu’ …you r what u eat ….esti varza? 🙂

  9. pentru rifeor – păi am mai arătat parcă o tură de macaroane şi – evident – am mai gătit, dar n-am apucat să “ies” cu marfa pe net… 😆 😆 😆 se mănâncă al dracului de repede când fac câteceva… ha ha ha. 😆

    sunt uşor varză, dar sunt aşa din ianuaria, m-am cam obişnuit… ha ha ha! 😆

    (varza a bătut detaşat Slayer-ul… ha ha ha! )

  10. pentru Amalia – am aceleaşi şanse ca apariţia pe MTV sau Etno… ha ha ha! 😆 😆 😆
    nu că-mi lipsesc apariţiile cu pricina. 😀

  11. pentru Lizy – scrie că se face cu ce ai la îndemână. eu asta şi atât am avut.
    din punctul meu de vedere mergea nişte carne… sau măcar caşcaval ras. ha ha ha! 😆 😆 😆

  12. Chiar mi-era dor de ..un astfel de blog…Si la starea mea de acum …e minunat…Mi-am sters lacrimile ca sa inghit …saliva..
    Uite chiar nu am incercat sa asociez cartof cu varza..E o idee ..Maine plec la fata si o sa ma dau rotunda…

    O zi frumoasa!!

  13. pentru miruna50 – ideea, cum şi spuneam, provine de la soldaţii lu’ Napoleon, soldaţi înfometaţi… eu de la foamea noastră de acum, de la situaţia actuală am făcut asociaţia la această mâncare care în copilărie îmi plăcea mult şi poate fi realizată în multe forme. 🙂
    mă bucur dacă a fost cu folos.
    o zi şi un sfârşit de săptămână cât mai frumos. 🙂

  14. Uite o reteta de criza: luam un cartof, il fierbem, il asezonam cu putina mamaliga si il servim cald sau rece (dupa preferinta) in fata televizorului, la emisiunea „Agenda electorala”.
    Punem imbunatati gustul „delicatetei„ cu un pahar rece de apa, neaparat de la robinet.
    Va dorim…sa aveti pofta! 😀

1 Pings/Trackbacks for "Călită şi servită! (varza vecinului)"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.