Înapoi la Punk

Anti-Flag – The People Or the Gun (2009)

New York Dolls – Cause I Sez So (2009)

New York Dolls – Cause I Sez So (2009) Mulţi cred că Punk-ul a început şi s-a terminat cu Sex Pistols. Sau mai rău, cu The Offspring sau cu Green Day.
Până în 1977 şi la „Never Mind the Bollocks, Here’s the Sex Pistols” s-au întâmplat multe, între altele, managerul Malcolm McLaren a lucrat şi pentru americanii New York Dolls.
Piesa „Personality Crises” de pe albumul de debut auto-intitulat din 1973 le-a adus ulterior şi faima de Punkeri, dar în mare parte sunt responsabili şi pentru linia Glam. Rădăcinile trupei se trag din Rhythm And Blues şi influenţele majore sunt The Rolling Stones, MC5 şi The Stooges.
Cu toate că trupa s-a înfiinţat în 1971 nu concurează discografia celor din Kiss. După al doilea album lansat în 1974 „Too Much Too Soon” şi turneul care a urmat, formaţia s-a destrămat. Influenţa lor însă se regăseşte într-un şir lung de formaţii Rock, Glam şi Punk: Ramones, The Damned, The Clash, Dead Boys, The Smiths, Sigue Sigue Sputnik, Kiss, Hanoi Rocks, Mötley Crüe, Faster Pussycat, JetBoy şi Guns N’ Roses.
În 2004, Morrissey (ex-The Smiths), vechi fan al trupei, a reuşit să readucă cei trei supravieţuitori: David Johansen (voce), Sylvain Sylvain (chitară) şi Arthur Kane (tobe) pentru Meltdown Festival-ul de la Londra. De aici a fost doar un pas nou album, „One Day It Will Please Us to Remember Even This” în 2006, un disc realizat cu aportul lui Steve Conte (chitară), Sami Yaffa (bas), Brian Koonin (pian) iar în locul veteranului Kane, Brian Delaney la tobe şi având invitaţi speciali ca Michael Stipe (R.E.M.), Tom Gabel (Against Me!) şi Iggy Pop.
„Cause I Sez So” este al 4-lea album al trupei, a fost lansat pe data de 5 mai şi cele 12 piese au fost imprimate în aceeaşi formulă ca precedentul material, de producţie s-a ocupat Todd Rundgren, producătorul care a îngrijit şi primul material al formaţiei din 1973. În aceste condiţii nu este surprinzător că sunetul a revenit spre Punk comparativ cu precedentul disc axat mai mult pe direcţia Glam. În paranteză fie spus, Todd este producătorul albumului Meat Loaf’ „Bat out of Hell”, dar a lucrat şi cu artişti ca Badfinger, Bad Religion, Patti Smith, XTC, Cheap Trick şi un şir lung de alţi Rockeri celebrii.
Prima piesă, cea care dă şi titlul albumului este şi primul extras single şi o găsiţi şi pe pagina de MySpace a formaţiei. Este un Rock’N’Roll relaxat, îmbibat cu un sunet retro, aşa cum este tot discul. „Muddy Bones”, „My World”, „Nobody Got No Bizness” (condimentat cu puţin Funky) şi „Exorcism of Despair” sunt toate piese ce amintesc de timpuri apuse, de Rock-ul original, simplu, redus la minimal şi fără floricele, danteluţe şi alte artificii digitale, trucuri de studio. „Better Than”, „Lonely So Long”  şi „Ridiculous” sunt piese mai lente în abordări diferite, primele două predominant acustice, ultima cu gust de Blues de bar, un alt fel de înapoi la rădăcini. „Making Rain” este cel mai aproape de ce numim noi o baladă, are un groove drăguţ, chitara electrică aduce nuanţe fine de Country în compensaţia chitarei reci, piesa creşte frumos, ca natura după ploaie.  Cea mai interesantă piesă a albumului este „Drowning”, mai modernă şi mai colorată, uşor Psihedelică, dar la fel fără multe artificii, totul este redus la schelet şi la abordarea directă. Discul conţine şi un remake al piesei „Trash” de pe primul disc şi un bonus iTunes „Lipstick, Powder & Paint”.
Pentru nostalgici (şi fani Ramones), este o delectare, în peisajul modern al materialelor supra produse şi cizelate, este o oază de relaxare. În plin sezon de marşuri, acesta este un disc „straight” într-o lume tot mai „gay”. 😛

Anti-Flag – The People Or the Gun (2009)

Anti-Flag – The People Or the Gun (2009) Anti-Flag a fost înfiinţată la Pittsburg (Pensylvania) de Justin Sane (voce, chitară), Path Thetic (tobe) şi Andy Flag (bas, voce) în 1988. Cu toate acestea, până în 1993 trupa a trecut prin repetate schimbări de componenţă şi debutul discografic, „Die For the Government” a apărut abia în 1996.
Trupa abordează un Punk Rock cu influenţe de Heavy Metal cu iz britanic, pentru cunoscători ceva asemănător trupei English Dogs http://www.myspace.com/englishdogsmusic . După al doilea disc, „Their System Doesn’t Work for You” (1998), Andy părăseşte trupa şi componenţa se stabilizează în 1999 cu venirea lui Chris Barker (voce, bas) şi trecerea de la bas la chitară a lui Chris Head.
Urmează şirul albumelor „A New Kind of Army” (1999), „Underground Network” (2001), „Mobilize” (2002) şi  „The Terror State” (2003) scoase la diferite case de discuri independente ca următoarele două discuri să fie lansate de o casă de discuri multi-naţională, RCA. „For Blood and Empire” (2006) şi „The Bright Lights of America” (2008) n-au produs vânzările preconizate de casa de discuri, băieţii n-au putut fi pieptănaţi şi parfumaţi, nu au devenit mai Pop sau mai Indie şi noul material ce urmează să fie lansat pe data de 9 iunie, va apare sub egida SideOneDummy Records, o casă de discuri axată pe produse Punk, Ska şi Hardcore, label la care s-a transferat recent şi trupa Goldfinger.
„The People Or the Gun” conţine 10 piese plus un bonus „ascuns” într-o abordare directă şi energică, o alternativă incitantă la oferta copleşitoare de Pop-Punk şi plastic cu care suntem bombardaţi.
Băieţii nu sunt nici „corecţi din punct de vedere politic”: sunt aspru criticaţi pentru mesajele lor anti-capitaliste şi aşa numită „atitudine anti-Americană”. Asta îi face mai simpatici pentru un bătrânel ca mine, sictirit şi plictisit de deşeurile pe care şmecherii din Vest le exportă şi noi, fraierii din Est, le înghiţim fără să clipim şi mai spunem şi „sărut-mâna!”.
„Sodom Gomorrah Washington D.C. (Sheep in Shepherds Clothing)” explodează direct şi sănătos direct în faţa ascultătorului, riffurile simple, dar cu tăiş, ritmul alert, vocea aspră, dar melodică, refrenul şi micile ruperile, te iau cu tine ca un val.
„The Economy Is Suffering, Let it Die” ridică uşor piciorul de pe acceleraţie, este o piesă mai aşezată şi mai tradiţională în contextul Punk-ului „made in California”, textul e de actualitate şi nu cred că vom auzii piesa la radio şi nici nu o să fie clip pe MTV, cu toate că piesa are toate atuurile unui imn: „we’re so fucked”.
„The Gre(a)t Depression” combină cu stil orientarea uşor Metalică cu Punk-ul însorit ca „We Are the One” să readucă spiritul de luptă, aminteşte din nou de English Dogs şi genialul lor album „All the World’s A Rage”.  Pare clişeu, dar corurile şi repetatele „ooo-ooo”-uri, mesajul de unitate, sună bine, sincer.
„You Are Fired (Take this Job Ah Fuck It)” într-un minut spune exact ce scrie şi-n titlu.
„This Is the First Night” are refren puternic, poartă amprenta Punk-ului american a la Nicotine sau Me First And The Gimme Gimmies, este o piesă cantabilă şi un moment mai relaxat.
„No War Without Warriors (How Do You Sleep?)” revine la elementul Rock/Metal, chitarele furnizează riffuri sănătoase, ritmul este apăsat şi accentuat ingenios.
„When All the Lights Go Out” creşte armonios, aminteşte de momentele bune de pe primele discuri ale celor din The Offspring.
„On Independence Day” începe cu basul fuzzat şi înfundat, chitarele punctează cu toba, la refren aminteşte puţin şi de Motorhead era „Ace of Spades”.
Finalul cu „The Old Guard” este un alt imn Punk-Rock care rotunjeşte şi închide albumul frumos.
Îmi era dor de un astfel de disc, e nevoie şi de produse ce nu ţin cont nici de modă, nici de tendinţele impuse de media. Este un material sănătos şi merită să săpaţi după toate cele 9 discuri ale băieţilor.
Albumul apare oficial pe 9 iunie, vizitaţi pagina MySpace al formaţiei.

Nu împărtăşesc ideile de stânga, dar acest disc îmi place şi trec cu vederea acest aspect. Din America Socialismul se vede altfel… 🙂

4 comments on “Înapoi la Punk

  1. mercic… le caut…

    chiar voiam sa te-ntreb de trupe de punk prin B… sau sa iti sugerez sa le depistezi… am doua bucati colectate de pe YouTube de punk romanesc care imi plac mult.. desi nu stiu cine sunt…

    nu stiu daca Patrula Patrula Patrula Suge P..a iti spune ceva ca refren dar cu mine face casa !

  2. pentru Un Soricel – am un teanc mare de discuri Punk datate 2009, umplu săptămâna cu ele…cred. ha ha ha! 😛
    nu ştiu gaşca despre care vorbeşti dar mi-am amintit de un refren debitat de Afganu’ prin 1988:
    “uite vine şi patrula
    hop, hop, hop, beli……ar p*la….” ha ha ha! 😛 şi Afganu’ nu era Punker… adică… roata a fost făcută cu mult timp în urmă, da’ habar n-avem cine a inventat-o.
    e ca trupa aceea de puşti care se numesc… Pansament. Mă p*ş pe ei, man, eu sunt Mr. Pun(k)sament!

  3. Ascultat .. ii prefer Anti-Flag lu GreenDay … o fi ceva in aer.. Poate era mai misto daca ai face comparatie intre ……poate si pt ca e chiar greu sa reti ce scri tu despre piese si sa vezi daca chiar asa sunt mai ales daca nu le sti pe de rost….

    Legat de NYD vorba unuia de pe torrent … daca the Rolling Stones ar scoate asa ceva ar trece ca fiind o mare revitalizare a lor… au o energie super misto pentru ce fac … merci de pointer !

  4. pentru Un Soricel – e altă treabă, da’ şi mie mi-a plăcut Anti-Flag mult de tot.
    pe pagina cealaltă sunt şi Gallows şi Propagandhi, îţi recomand ultimul album al canadienilor, a fost o surpriză plăcută. 🙂
    am încă ceva discuri în mânecă şi cu două poate încerc şi o paralelă… 🙂
    mda… şi mie mi s-a părut că au vitalitate NYD, cântă cu drag şi din plăcere fără resentimente şi simţul obligaţiei… Rolling Stones sunt o instituţie şi o industrie…

5 Pings/Trackbacks for "Înapoi la Punk"

Leave a Reply

Your email address will not be published.