eşecul

Ne plac succesele, dar nimeni nu îşi asumă eşecurile. La o anumită vârstă devine ruşinos să faci pe tine… Cred că ignorăm mecanismul eşecului, ne este frică să explorăm rădăcina eşecurilor. Succesele sunt fireşti, fac parte din lucrurile care „ni se cuvin”, cât timp eşecul este o palmă sau un coş pe obraz de care vrem să scăpăm şi de care dorim să uităm cât mai repede. Ştergem tot, aruncăm chiar şi amintirea eşecului la coş şi nu învăţăm nimic din eşecurile noastre şi le repetăm cu o încăpăţânare demnă de invidiat pentru cauze mai nobile.

„În faţa Palatului Parlamentului, membrii comunităţii arabe şi musulmane au scandat “Israel terorist” şi “Allah e mare”. Aflăm din Cotidianul .
Să intrăm în istoricul acestui conflict este inutil. Lumea lăcrimează la drama palestinienilor, dar să fim cinstiţi: acordul de pace, a nici nu se mai ştie al câtelea, a fost sfâşiat de rachetele lansate de militanţii musulmani asupra Israelului.
„Deşi ziua de miercuri părea să fi deschis o cale spre negocieri, Israelul a decis să extindă ofensiva şi în aşezările urbane din Gaza. Mai mult, în scenă intră şi Libanul, de pe teritoriul căruia s-a tras cu rachete în Israel, provocând riposta statului evreu.” ( Cotidianul )
Cine a dat primul?

Mircea Badea. „Antenele, amendate cu 10.000 de lei din cauza lui Mircea Badea” putem afla tot din Cotidianul .
„Membrii Consiliului şi-au motivat decizia prin faptul că Mircea Badea a folosit “un limbaj vulgar” şi “a instigat la violenţă” în ediţiile din 15 decembrie 2008 şi 7 decembrie. n emisiunea din 15 decembrie, comentând faptul că Theodor Stolojan a renunţat la funcţia de premier, Mircea Badea a spus: “Eu cred că este vorba despre nebunie în stare pură, cumva remarc şi cred că şi dumneavoastră, realizăm că, de fapt, avem de-a face cu nişte posibili psihopaţi la modul cel mai clinic”. Badea a aruncat “simbolic” cu doi pantofi în direcţia camerei, spunând că ştie că Traian Băsescu urmăreşte emisiunea.”
Badea era un băiat simpatic şi uneori mai este. Alteori exagerează sau pare să uite faptul că este pe un post de televiziune. Nu-s interesante nici certurile sale particulare cu oamenii ordinii, nu-i stă bine nici în ipostaza de adolescent frustrat.
Pe de altă parte, evident CNA a făcut fixaţie pe anumite posturi şi anumite emisiuni de televiziune şi sancţionează tot fără drept de apel. Ideea e să nu-i laşi să te prindă cu pantaloni-n vine, nu să persişti în aţi arăta dorsalul.

Părerea mea!

Tot de Badea am citit şi pe pagina lui Simona Tache .
„Badea şi-a şters blogul şi o ia de la-nceput. Am râs, dar n-am înţeles dacă a fost un accident de butoane sau pur şi simplu ce scrie el ziua se năruie noaptea, ca-n legenda Meşterului Manole. Dacă a fost accident, atunci să-şi angajeze, ca Becali, un om căruia să-i dicteze. Dacă e valabilă a doua variantă, să zidească repede pe cineva-n pereţii blogului. Propun Ciutacu sau Gâdea. Sau Ciutacu si Gâdea, ca să fie mai sigur şi să nici nu se plictisească singurei printre cărămizi. Aveţi alte propuneri?”

Ciutacu. Victor.  Se adresează simplu cu un “Bă” şi evident, are ce are cu Bă-sescu.
Nu îmi e simpatic Băsescu, dar când vezi adunătura Gâdea-Cristoiu-Stan-Ciutacu-Badea de ani de zile frecând aceeaşi melodia  nu ai cum să nu-ţi pui întrebarea: ce orizonturi au aceşti oameni? Sau, are şi marinarul dreptate când spune că sunt tonomate…

Valorile au fost înlocuite cu vedete-marionetă. Nu cred că sunt de admirat şi nu sunt un exemplu de urmat. Dăunează grav sănătăţii noilor generaţii…

Nu ştiu cine ce a înţeles din brambureala pe ziua de astăzi şi nici nu sunt sigur că ar fi fost ceva de înţeles.
Cred că multe din problemele noastre pleacă din superficialitate şi lipsă de comunicare. Asta doar ca să nu sap iar înapoi până la cei şapte ani din faţa… blogului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *