Gicu – Walk On the Wild Side

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=UKlKJeeIfsU&feature=related]

Noi bărbaţii – se spune – că suntem nişte copii mari şi – cu siguranţă! – nişte alintaţi.
Omul, genetic şi structural, este egocentric, la acest egocentrism natural se adaugă şi o educaţie care accentuează nu neapărat în mod pozitiv acest egocentrism. Asta este mai ales valabilă la băieţi/bărbaţi unde există mereu o concurenţă/rivalitate de multe ori acerbă între indivizi. Am spus că revin la subiectul acesta, dar nu asta este ideea! Din superficialele mele incursiuni în filozofia Orientală şi Budism, am reţinut o idee – zic, de bun simţ -: omul se raportează nejustificat la ceilalţi în loc să se concentreze asupra propriei sale persoane. Poate treaba asta sună egocentric şi egoist, dar treaba e şi nu prea aşa. Prea des şi prea „firesc” ne pasă mai mult de cei din jur şi la ce cred, ce spun „ceilalţi” în loc să ţinem cont de ce credem, ce simţim, ce ne dorim noi.
Revenind la spiritul de competiţie, mi-am amintit de o fază amuzantă, dar cu atât mai elocventă văzută la televizor înainte de sărbători. Într-o grădiniţă copii erau întrebaţi de ce-şi doresc de la „Moşu’” şi un băieţel foarte dezinvolt a spus că nu contează ce primeşte, numai să primească mai mult decât Costel… ha ha ha! 😛
Nu afirm că spiritul competitiv – să zicem cel sportiv – nu are o latură pozitivă, însă în general, concurenţa se manifestă prin dorinţa de a avea note mai bune decât Costel – ci nu pentru a avea cunoştinţe mai vaste sau profunde -, prin a avea o bicicletă mai „bengoasă” decât are Costel şi mai târziu un job mai tare decât job-ul lui Costel, o maşină mai scumpă şi… gagici mai mişto decât cele ale lui Costel. Şi asta – cred eu – este o distorsiune nefirească a lucrurilor, este o raportare falsă şi neconcludentă, o stârnire a egoului într-un mod nefiresc, dacă nu chiar nociv.
Bine, cine dă doi bani pe părerile mele? Ha ha ha! 😛

Dar am cam deviat de la ideea de la care plecasem. Uneori chiar plec de la câte o idee. 😀 Egocentrismul masculin se măsoară cel mai des în centimetri. Ştiu, ştiu, se spune că „mărimea nu contează”, dar ştim toţi că asta este în cel mai bun caz o scuză, doar un fel de a spune, o chestie de politeţe. Excelentă şi expresivă este formularea: ne ascundem după degete… Ha ha ha! 😛
Dar nu este cazul să vorbim acum nici despre mărime şi nici despre centimetri.
Egoul masculin „se manifestă”, se confundă sau se rezumă de cele mai multe ori la organul genital, la penis.
Şi revin la fraza, ideea de la care am pornit: bărbaţii sunt copii mari, nişte alintaţi.
Penisul beneficiază de un tratament special, vorbim despre el la persoana a III-a, are un nume, este (auto) alintat. „Ăla micu’”, motan, motănel, Gicu, Gogu, Vasilică, Ştoacă, marcel, baston, salam, carbasan, şarpe, etc. Problema – ce probleme am! Ha ha ha! 😛 – este că „ăla micu’”, simbolul şi întruchiparea masculinităţii, este de fapt o ea (o p*lă, două p*le) iar nume ca Gicu, Gogu sau Vasilică sunt total neadecvate, improprii şi – ce glumă a sorţii – acest simbol suprem masculin, este profund şi complet feminin. 😀
Cum – într-un alt context – spune Lou Reed: „he was a she” (el era o ea) şi de aici şi conexiunea… 🙂

„Holly came from Miami, F.L.A.
Hitch-hiked her way across the USA
Plucked her eyebrows on the way
Shaved her legs and then he was a she
She says, Hey babe
Take a walk on the wild side
Hey honey
Take a walk on the wild side”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=q_zUo8YU3GI&feature=related]

”A Walk On the Wild Side” este romanul scriitorului Nelson Algren din 1956 şi adesea este citat pentru fraza: „niciodată să nu te culci cu o femeie care are probleme mai mari decât ale tale”.

”Candy came from out on the Island
In the backroom she was everybody’s darlin’
But she never lost her head
Even when she was giving head
She says, Hey babe
Take a walk on the wild side
I Said, Hey baby
Take a walk on the wild side
And the coloured girls go
Doo do doo do doo do do doo..”

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=yHl3pGKZHik&feature=related]

Cartea a stat la baza filmului lui Edward Dmytryk din 1962 „Walk On the Wild Side”.

”Little Joe never once gave it away
Everybody had to pay and pay
A hustle here and a hustle there
New York City’s the place where they say,
Hey babe, take a walk on the wild side
I said, Hey Joe
Take a walk on the wild side”

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=HG9wKzeKW8Q&feature=related]

Şi nu în ultimul rând la inspirat pe Lou Reed pentru piesa genială „Walk On the Wild Side” din 1972, piesă inclusă pe la fel de genialul său album „Transformer” – al 2-lea său disc solo.
Piesa a fost produsă de David Bowie care şi cântă-n piesă cu vocea şi a devenit faimoasă pentru tema de bas cântată de Herbie Flowers. Pe mine m-a fermecat solo-ul de saxofon interpretat de cel care l-a învăţat şi pe Bowie să cânte la saxofon, Ronnie Ross, solo-ul este pe finalul piesei şi este „curmat” de fade-out, dacă eram la butoane, cred că piesa mai dura măcar 5-6 minute… 😛
Textul lui Lou Reed atinge subiecte tabu ca trans-sexualitatea, drogurile, prostituţia masculină şi sexul oral.
Cu toate acestea, a fost un succes major, a urcat până pe poziţia 16 în Top Hot 100 din Billboard şi revista Rolling Stones a inclus-o în lista celor mai importante 500 de piese al tuturor timpurilor.

”Sugar Plum Fairy came and hit the streets
Lookin’ for soul food and a place to eat
Went to the Apollo
You should’ve seen em go go go
They said, Hey shuga Take a walk on the wild side
I Said, Hey babe
Take a walk on the wild side
All right, huh”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MLJD-hntSBA&feature=related]

”Jackie is just speeding away
Thought she was James Dean for a day
Then I guess she had to crash
Valium would have helped that bash
Said, Hey babe,
Take a walk on the wild side
I said, Hey honey,
Take a walk on the wild side
And the coloured girls say,
Doo do doo do doo do do doo”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Xy87mAPpUho&feature=related]

Am promis discuri la rotisor şi cafea cu suflet. 🙂 Asta a fost puţin din toate:  şi disc la rotisor, şi cafea cu suflet şi … o plimbare în lumea ascunsă, întunecată, sălbatică şi o poveste de seară. 🙂

Masturbarea

Avem viaţa condimentată de tot felul de tabu-uri. Despre prea multe lucruri nu se cade să vorbim, sau o facem cu perdea, fără subiect şi predicat, în termeni abstracţi sau în plan strict teoretic, nu vorbim despre ele la persoana a-ntâia. Cum am putea să admitem că ne masturbăm? Vai!

Deşii îmi place să spun că nu sunt genul meu, da, dă bine, sună amuzant, eu recunosc (public): m-am masturbat. Nu o dată. Nu sub egida strigăturilor fecioreşti: „cât am mâna sănătoasă, nu-mi intră femei-n casă”, ci în urma unor situaţii „extreme” de circumstanţă. Eu ţin minte însă o altă vorbă spusă de un prieten mai bătrân: cine nu admite că se masturbează, cu mare probabilitate este un labagiu.

Despre sex se scrie mult, sexul vinde, sexul aduce trafic pe blog, o fac mulţi, sub anonimat, sub o mască, în mod misterios, dar rar asumat. Îmi amintesc de ce nebunie era când a apărut Curvette (care s-a săturat să fie curvă), eu o apreciez pe Thanata pentru francheţa cu care povesteşte lucruri tulburătoare, cum reuşeşte să ambaleze sentimentele şi trăirile profunde în spatele vulgarităţii dezinhibate, o avem pe Asaseya (care nu e Curvette!) ascunsă după o mască şi subiecte verticale, îmi place cum pune problema de multe ori Ana din Meşterul Manole şi mai sunt bloguri interesante, picante.
Surprinzător – sau nu? – majoritatea autorilor sunt femei – sau bărbaţi care se pretind femei – şi o fac sub voalul anonimatului misterios. Bărbaţii se dovedesc mai sfioşi sau mai ipocriţi. N-are legătură directă, dar nu pot să nu o amintesc, este ca atunci când un bărbat spune despre o femeie că ar fi curvă, de obicei ascunde faptul că şi-a dorit, dar n-a reuşit să i-o tragă. Ha ha ha! 😛

Despre „treburile murdare” nu se vorbeşte… Use your fist and not your mouth…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZooQ91q1wFg&feature=fvw]

Masturbarea este un act de auto-satisfacere sexuală. Amuzant găsesc faptul că tema apare mai frenetic pe pagini sfinte gen Orthodox Photos decât la păcătoşii muritori.
Acolo am găsit şi răspunsul la frământările multora: este sau nu dăunătoare masturbarea?

Masturbarea este anormală şi dăunătoare sănaţatii omului – atât în cazul bărbaţilor, cât şi a femeilor. Există cazuri reale de oameni care au practicat această formă de auto-satisfacere sexuală şi care au avut de suferit din pricina unor boli şi afecţiuni provocate de ea. Lucrul acesta este cea mai mare dovadă că masturbarea nu numai că nu este normală, ci că are şi repercursiuni grave asupra sănătăţii omului, cu cât ea este practicată mai des şi pe o perioadă mai lungă de timp.”

Am citit cuminte tot, dar n-au exemplificat nici cu „cazuri reale de oameni” şi nici n-au precizat bolile şi afecţiunile precis.
Ce am mai reţinut – deh, se pare că nu mă masturbez suficient de des şi pe o perioadă mai lungă – a fost asta: „Masturbarea duce la probleme ale memoriei, ale puterii de concentrare şi ale ‘ascuţimii’ minţii.”
Totuşi mai este ceva genial: „Cum se poate stopa masturbarea? În primul rând trebuie voinţă şi perseverentă.” Perseverenţa e mama masturbării! Asta, dacă lăsăm treaba pe mâna bisericii… ha ha ha!

M-am mutat cu o pagină mai în-colo şi la New Girls m-a izbit direct asta: „Da, poţi să o faci!”
Acum – sincer – sunt derutat. Să mi-o (mai) fac, să nu mi-o… fuck?!
„Data viitoare când cineva îţi va spune că numai rataţii se masturbează adu-ţi aminte de mărturisirea pe care ţi-o facem noi acum: conform majorităţii studiilor şi sondajelor, 98% dintre adulţi s-au masturbat măcar o dată sau continuă să o facă.
Masturbarea nu-ţi face rău din punct de vedere fizic, sexual sau emoţional, ci este chiar un lucru bun pentru oricine.”
Partea cu ratatul am bifat-o de mult, unii ţin morţiş să-mi reamintească, adult sunt, vreau-nu vreau şi de prima oară am trecut de mult. Nu-mi face rău şi chiar este un lucru bun? Sigur nu le-a scăpat nimic scris mărunt ca la contractele cu banca? Ştiam că tot ce este bun este măcar nesănătos şi imoral…

După principiul una caldă, una rece, următorul popas m-a aruncat pe pagina Profetul adventiştilor de ziua a şaptea Ellen G. White. Cuvintele m-au izbit drept în figură: „abuzul de sine”!
„Copiii care practică masturbarea înainte de pubertate sau de perioada de tranziţie spre maturitate, trebuie să sufere pedeapsa pentru că au încălcat legile naturii în această perioadă critică.”
Păi tot în tranziţie mă aflu – şi cu mine încă 22 de milioane de români – şi da, acum îmi este clar: suntem pedepsiţi! Nu ştiam că de la labă ni se trage. Ha ha ha! 😛

Treaba e groasă! „A practicat abuzul de sine până a ajuns o epavă umană. Mi s-a arătat că acest viciu e o urâciune în ochii Domnului. … Rezultatele pe care le are abuzul de sine asupra lor apar sub forma diferitelor boli, cum ar fi cataracta, inflamaţiile generale, durerile de cap, pierderea memoriei şi a vederii, slăbiciuni ale spatelui şi şalelor, afecţiuni ale coloanei vertebrale iar creierul se deteriorează adeseori. Umorile canceroase care rămân latente în sistem în timpul vieţii se inflamează şi îşi încep lucrarea distructivă. Mintea se deteriorează şi îi ia locul nebunia.”

Simt că o iau razna! Mă doare capul, şalele, nu văd bine.

Sper să-mi găsesc salvarea – nu, nu în mâna stângă ci – în SexDex, tre’ să aibă orice şi o explicaţie ştiinţifică!

„Definirea: Masturbarea constă în atingerea, mângâierea sau frecarea uşoară a organelor genitale, indiferent că aparţin fetei sau băiatului şi este un comportament extrem de întâlnit la copii, adolescenţi sau adulţi.”

Bun. Acum dacă stau să mă gândesc, prefer să ating, mângâi sau să frec uşor organul genital al unei fete. Dacă tot e pe alese… În schimb foarte precisă stabilirea segmentului de vârstă: „copii, adolescenţi sau adulţi.” Ha ha ha! 😛

”Un bărbat se va masturba frecându-şi penisul, mângâindu-şi scrotul sau atingând alte părţi ale corpului său. O femeie se va masturba prin mângâierea vulvei, prin frecarea clitorisului, iar uneori prin introducerea degetelor în vagin. Masturbarea este cel mai adesea însoţită de o fantazare intensă (concentrare asupra unor gânduri sexy).”

Cam tehnic şi „io” sunt profund atehnic. Niciodată n-am ştiut dacă femeilor le place sau nu să le bagi degetul în vagin. Cumva mereu mi s-a părut o chestie brutală, o violare a intimităţii. Da, ştiu, să-mi introduc penisul n-am nicio jenă… Ha ha ha! Însă ceva tot am învăţat: fantazare. Eu – ca prostul – îmi puneam un film porno.

Ajungem la partea proastă, căci de partea proastă nu scapi niciodată. Never!

„Consecinţe negative :
Atunci când masturbarea are loc fără a mai exista şi alţi martori, nu există nici un fel de consecinţe fizice negative sau de pericole. Ar putea apărea uneori nişte urmări mentale negative, mai ales atunci când părinţii sau biserica i-au inoculat ideea că masturbarea este un păcat. Totul se rezolva însă când tinerii află că de fapt majoritatea oamenilor practică acest gen de autosatisfacere. Masturbarea te poate pune într-o postură jenantă dacă ai ghinion şi eşti surprins sau întrerupt.”

„Fără a mai exista şi alţi martori”? Woau! Acum, treaba stă aşa: toţi o facem, dar nu recunoaştem nici în ruptul capului, dar să mai avem şi martori! Însă. Mi-am amintit că o dată mi-am rugat prietena să se masturbeze puţin parte a preludiului şi vă zic eu a fost ceva aproape la fel de intens ca atunci când priveşti două femei iubindu-se!
Tare asta cu „dacă ai ghinion şi eşti surprins sau întrerupt”!

Ruşine! Ruşine! Ruşine să ne fie! Ha ha ha!

Ei, dar de asta ce să mai zic?

„Consecinţe pozitive :
Se pare că dintre toate comportamentele sexuale, masturbarea are cea mai lungă listă de beneficii….”

Victorie! Sunt salvat!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6hzrDeceEKc]

„…prea multe pentru a putea intra în detalii aici. Pe scurt, masturbarea este modalitatea cea mai sigură de a face sex, şi este o excelentă supapă pentru tensiunile sexuale, pentru hormonii adolescenţilor şi pentru toate tensiunile în general. Mai este de asemenea şi foarte relaxantă şi îi ajută pe oameni să adoarmă mai repede şi să aibă un somn mult mai bun, mai odihnitor. Va permite unei persoane să devină mai intimă şi mai familiară cu propriul său corp, cu răspunsurile sale sexuale, cu ce părţi ale corpului sunt cele mai sensibile la atingeri şi va da posibilitatea obţinerii primului orgasm într-o atmosferă relaxată şi plăcută. La bărbaţi ea va asigura şi o împrospătare a spermei, făcând-o să fie permanent proaspătă şi aptă de a fertiliza ovulele.”

Acum fug la medicul de familie – e o ea, by the way – să-mi prescrie o reţetă dublă! Scap de griji, mă relaxez, am să dorm mult-mult mai bine, o să fiu mai odihnit şi măcar sperma o să fie proaspătă şi aptă!

„Riscuri specifice:
Ar putea apărea o stare de oboseală şi deprimare dacă este practicată în exces, vinovăţie dacă cineva a fost învăţat numai lucruri negative despre masturbare iar uneori poate apărea jena când persona este surprinsă asupra faptului. ”

Acum, dacă am recunoscut în mod public este ca şi cum aş fi fost prins asupra faptului şi ar trebuii să mă simt… jenat? Tocmai acum când m-am relaxat şi eu, am scăpat de tensiune şi mai că am alunecat într-un dulce somn? Naşpa… Naşpa că nu simt nicio vină. 🙂

Am făcut-o (iarăşi) lată. In a manner of speaking: labă pe tavă.

Pe Softpedia găseşti tot ce vrei. Şi ce nu vrei.

„Unii spun ca aceasta este solutia cand nu ai pe cineva langa tine sau can ti se scoala la cineva trebuie neaparat sa vi-o faceti.”
„Am incercat candva, dar nu a functionat (inhibitie corticala).” – Ratat!
„eu nu fac asa ceva.”
„La mine nu e cazul: sunt casatorit.” – Mincinos!
„O sa observi ca nu functioneaza cum trebuie, deoacece te-ai obisnuit cu”ritmul mainii”
„Am amici care o fac inainte de actul sexual, pentru ca sufera de ejaculare FOARTE precoce, caz in care masturbarea este … o solutie, daca nu cumva vrei sa superi fata.” – Cum să superi fata? Doamne fereşte! 😆 😆 😆
„Un intelept chinez spunea: Exista doua categorii de barbati: Unii care se masturbeaza si ceilalti, care nu recunosc.” – Prietenul meu nu era nici înţelept, nici chinez. Asta aşa, să nu avem discuţii!
„Eu cred ca asa ceva fac doar cei disperati.” – Care era procentul? 98%? Aha. Păi ce să-i faci, aşa e rasa noastră, suntem o specie de disperaţi! 😆
„care a incercat ceva gonflabil, ca am unu in clasa care ma tot abureste.” – Băi, nu fiţi mârlani, să nu o poştiţi!

Nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Nici să mergeţi la vot, nici să votaţi cu unul sau cu altul şi… nici să puneţi mâna. La treabă.

Trebuie să mai şi râdem fiindcă altfel o luăm la goană (din reflex era să scriu Geoană)… sau la labă? 😆 😆 😆

O zi bună. 🙂 (Şi spor la… treabă.)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=s7VI76aYtlo]