Dacă numele trupei IAMX (I Am X) nu vă spune nimic, numele lui Chris Corner, cel aflat în spatele acestui proiect a fost strâns legată de formaţia Sneaker Pimps până în 2003.
Concertul va avea loc joi, 1 octombrie, la Fratelli Studios (Bucureşti, Strada Glodeni 1-3) şi face parte din turneul de promovare al noului album „Kingdom of Welcome Addiction” lansat pe 19 mai 2009. În deschiderea spectacolului va presta DJ Marika, preţul uni bilet fiind 50 RON, evenimentul este planificat pentru ora 21.
Sneaker Pimps au spart în 1996 cu albumul de debut „Becoming X” şi cu single-urile „6 Underground” şi „Spin Spin Sugar”. Oscilând interesant în zona Trip-Hop colorată cu elemente Dub şi Downtempo, muzica lor Electronică a câştigat teren foarte repede. În 1998 este lansat un disc remix „Becoming Remixed”. Din trupă pleacă solista Kelli Dayton şi microfonul este preluat de Chris Corner şi 1999 aduce în această formulă albumul numărul doi: „Splinter”. Sunetul mai întunecat, textele mai obscure şi vădita orientare spre zona Dark, a speriat o parte din public şi chiar dacă albumul n-a mai avut vânzările fabuloase ale precedentelor materiale, este un disc de calitate. „Bloodsport” apare in ianuarie 2002, continuă linia discului anterior, poate cu ceva mai multă infuzie de Electro, dar tot într-o zonă destul de Dark. Sneaker Pimps 4 n-a mai apărut niciodată, majoritatea pieselor au fost folosite de Chris pentru primul album al noului său proiect IAMX: „Kiss + Swallow” lansat în 2004.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OJSYzBqA9RA]
IAMX se situează în zona Electro cu accente vii de Glam/Goth şi un sunet Retro cu rădăcini în New Wave-ul anilor ’80 şi în aşa numitul Synth Rock. Cum spune Chris, este un alter-ego al său. Imaginaţi-vă un Placebo fără chitare (şi coi) trecut pe sintetizatoare sau un Kajagoogoo machiat extrem şi interpretând piese Joy Division. Asta ca idee, nu că ar fi rău ce se întâmplă în IAMX.
„Kiss + Swallow” reprezintă o ruptură radicală faţă de Sneaker Pimps. Muzica devină foarte electronică şi sintetică, ritmurile mecanice şi tot sound-ul ne trimit înapoi undeva în discotecile anilor ’80, epoca Post-Punk şi începuturile New Wave-ului, machiajele stridente cu rădăcini Glam, preluate de mişcarea Goth şi răspândită şi sub eticheta „Gruffi”, să zicem bunica lu’ Emo. 😆
Discul este destul de colorat, piesele mai ritmate sunt intercalate cu piese lente, mai întunecate, orchestraţii minimaliste şi experimente sonore bizare. Un disc avangardist dintr-o abordare Retro, un experiment interesant.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6e4GQFnKiDw]
În 2006 apare „The Alternative” care păstrează linia precedentului material, interesant este faptul că varianta originală lansată în Germania şi Elveţia a fost aproape complet remixată pentru ediţia din Anglia şi America. De notat este şi aportul vocii lui Janine Gezang.
Şi am ajuns la „Kingdom of Welcome Addiction”.
Noul material aduce un sunet mai proaspăt, mai la zi, chiar dacă elementele de bază rămân în aceeaşi zonă Electro/Goth.
„Nature Of Inviting” deschide discul cu un bas puternic, un sound mai modern de sintetizatoare, toba sună amplu, dar uşor mecanic, chitara este filtrată ca şi vocea pe anumite pasaje. Piesa are forţă, surprinde prin abordarea mai modernă, soundul mai rafinat.
„Kingdom Of Welcome Addiction” pleacă de la o temă de pian, creşte, oscilează, are puls şi atmosferă, alternează momentele mai soft cu pasajele ample, susţinute de coruri şi covoare suprapuse de sintetizatoare. Plăcut valsul temelor şi stărilor diferite, chiar dacă Chris Corner niciodată nu a părut împăcat cu sarcina de frontman şi voce principală, timbrul său convinge mai ales prin vibraţie şi sinceritate.
„Tear Garden” revine cu un ritm mai alert, sunetul modern este combinat cu o temă cu uşor iz Parizian, sunete obscure colorează demersul sprijinindu-se pe pian şi pe vocea uşor tristă, reţinută a lui Chris Corner. Atmosfera rămâne apăsată, elementele Dark sunt interesant îmbinate cu o orchestraţie uşor bizară şi un sunet modern, viu.
„My Secret Friend” (feat. Imogen Heap) rămâne în aceeaşi zonă misterioasă, chiar dacă toba aduce un suport mai pregnant, sunetele stranii şi vocea „plutitoare” menţin atmosfera întunecată. Mi-am amintit de o altă trupă care experimentează într-o zonă apropiată, The Knife şi atmosfera chiar dacă poartă o manta de altă coloratură, este apropiată şi de fazele Dark al Sneaker Pimps-ului.
„An I For An I” vine cu o altă temă minimalistă şi colorată de sintetizatoarele distorsionate şi de intervenţii zgomotoase ale chitarei. Tot strict ilustrativ i-aş amintii pe Massive Attack, aici au ceva din pulsul acestora, energia explozivă pe care reuşesc să o transpună. Momentele mai aerisite contrastează perfect cu ieşirile zgomotoase, sunetele bizare, zgârie, au nerv.
„I Am Terrified” aduce puţin calm cu o nouă temă furnizată de pian. Vocea este din nou mai reţinută, abordarea mai sensibilă. Este o baladă mai aerisită, în ciuda uşorului iz de clişeu, este plăcută, are vibraţie şi gravitate. Sunetele curg, lasă loc de meditaţie.
„Think Of England” are mai multă energie, este o piesă Rock ambalată Electro, chiar dacă nu are incisivitatea unor Placebo, are abordarea aceea de anthem, are dinamism, sintetizatoare bâzâie cu forţă, ritmul este săltăreţ.
„The Stupid, The Proud” este un moment liric însoţit de o chitară acustică şi piperată de sintetizatorul ambiental şi de pian. Mixtura elementelor Trip-Hop cu abordarea New Wave este din nou interesantă.
„You Can Be Happy” mi-a amintit de The Cure. Cu excepţia vocii lui Chris Corner compoziţia ne duce undeva în aceea lume stranie, îmbibată cu sunete misterioase, susţinută de basul pulsant şi de toba monotonă cu nuanţe mecanice. Încă o piesă de atmosferă şi cu amprentă Goth de anii ’80, o incursiune reuşită în bizar.
„The Great Shipwreck Of Life” păstrează umbra anilor ’80, este un menaj între New Wave şi Goth tradiţional într-o manieră minimalistă, adoptată ritmului de dans şi distorsionată de sintetizatoare şi filtre.
„Running” închide materialul într-o atmosferă mai aşezată, aduce o neaşteptată rază de speranţă, este o compoziţie mai luminoasă care pune punctul elegant şi plăcut la finalul unui material destul de tulburător, întunecat şi plin de contorsiuni.
Cu siguranţă cu acest disc IAMX fac un mare pas înainte în cariera lor şi succesul este din nou aproape de Chris Corner şi asta fără să fi făcut compromisuri majore sau să se fi îndepărtat din zona întunecată al Goth-ului.
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=XR66_6gXfdE]
